Nicolae Mareș - Diplomatul Eminescu

 

Diplomatul Eminescu

Jurnalistică

Prof. dr. Nicolae Mareș, Scriitor, publicist

Art-emis

10 Noiembrie 2026

 

Ceea ce mulți istorici nu prea cunosc, cu atât mai mult publicul larg este faptul că Mihai Eminescu a fost și diplomat. Autorul Luceafărului a fost angajat al Ministerul Treburilor din Afară în perioada anilor 1872-1874, în funcția de translator și secretar la Agenția Diplomatică a României la Berlin. Se știe că, la îndemnul lui Titu Maiorescu, poetul a urmat ca „student extraordinar” studii la Berlin, în perioada 1872-1874.

Eminescu a figurat în matricolele Universității Humboldt între 18 decembrie 1872 -  26 iulie 1873 și 6 decembrie 1873 -  22 ianuarie 1874. Această perioadă este mai puțin cunoscută, poate și din cauza faptului că poetul nu avea aici colegi din țară pe care să-i fi cunoscut, spre deosebire de universitatea din Viena, unde studiau cei mai mulți dintre foștii săi colegi și prieteni.

În această perioadă, a încercat să-i strângă pe tinerii români ce studiau la Berlin într-o societate culturală numită „Familia”, dar, din cauza unor neînțelegeri, acțiunea sa nu se finalizează, așa cum se întâmplase la Viena. Din aceeași perioadă datează poemul „Din Berlin la Potsdam” (1873), o variantă a acestuia, purtând titlul „Milly”, fiind publicată în ediția Perpessicius.

Tot la Berlin, Eminescu începe să pregătească un doctorat despre Kant, așa cum reiese și din scrisoarea sa către Titu Maiorescu, datată 5 februarie 1874: ,,Un titlu de doctor m-ar aranja într-adevăr cu lumea și cu ordinea ei legală, nu și cu mine însumi, care deocamdată nu mă mulțumește, nu. Tocmai această împrejurare concretă mi-a arătat limpede seriozitatea sarcinii mele, iar ideea foloaselor ce mi s-ar putea oferi pe această cale nu e mai puternică decât conștiința datoriei”.[1]

Pentru a se putea întreține, se angajează oficial ca translator și secretar, inclusiv de presă, pe lângă Theodor Rosetti, primul agent diplomatic român în capitala Imperiului German, numit în funcție la 13 mai 1872.

Pentru munca sa, primea 10 napoleoni pe lună, așa cum povestește el însuși într-o scrisoare către tatăl său: ,,N-am putut pleca la moment din Berlin pentru că Rosetti mi-a făcut cu putință ca să rămân. El mi-a ridicat leafa la Agenție la 10 napoleoni pe lună și, fiindcă eram singur aici, neavând pe nimeni la cancelarie, am crezut de datoria mea să rămân c-un om la a cărui opinie bună am ținut și țin”.

La 2 martie 1874, Theodor Rosetti este numit membru al Curții de Casație, locul fiindu-i luat de Nicolae Kretzulescu, „bătrâna mea excelență”, cum îl numea poetul, care i-a scăzut salariul, punându-l în mare încurcătură financiară.

Activitatea lui Eminescu la agenția diplomatică română îi dă prilejul să cunoască o serie de oameni de seamă români: doamna Ghica Roznovan, d-na Beldiman, I. Al. Samurcaș, secretarul oficial al agenției, frații Nicolae și Mihai Mandrea. În primăvara anului 1874, Eminescu se apucă de traducerea „Criticii rațiunii pure”, în vederea susținerii examenului de doctorat la Jena.

În această perioadă, Agenția Diplomatică Română îl trimite într-o misiune arheologică la Konigsberg, unde este găzduit la un coleg de universitate, pentru a cerceta în arhive documente despre Țările Române.

Neavând recomandările oficiale pentru a avea acces la documentele vechi despre Țările Române, poetul renunță, afirmând că: „E altceva pentru a face cercetări pentru sine însuși, care greșite chiar fiind, nu au nici un caracter oficial, și altceva când, ca reprezentant (cel puțin à peu près) al unui guvern, cercetezi cu toată responsabilitatea morală documente vechi, de a căror autenticitate și analiză arhaică atârnă tranșarea unei chestiuni de politică militantă poate”.

Eminescu renunță și se întoarce în țară prin Cracovia și Lemberg, unde încearcă să cerceteze arhivele de aici, găsind portretul unui armaș român ce ajunsese cancelar al Poloniei.

Astfel, în august 1874 poetul pune capăt studiilor berlineze și se întoarce la Iași, scriindu-i astfel lui Miron Pompiliu:

„Am decis să mă întorc în țară peste câtăva vreme și să m-arunc iarăși în valurile vieții practice. Mi-e indiferent cum - eu așa nu pot fi fericit în lume; iar muncind nu-mi vor lipsi trebuințele de toate zilele, precum îmi lipsesc adeseori azi… Caută-mi o ocupație la Iași - ea poate fi foarte modestă și neînsemnată, căci nu sunt pretențios și știu a trăi cu puțin”.

Iată unele documente de la prima reprezentanță diplomatică a României la Berlin, redactate cu caligrafia inconfundabilă a Poetului și Gânditorului Național existente arhiva de sute de kilometri lineari a MAE. 

[1] Sublinieri Nicolae Mareș