Cum a murit singur, fara lumânare, marele George Enescu,

George Enescu , 4 mai 1955

 Cum a murit singur, fara lumânare,marele George Enescu, intr-o camera de hotel din Paris

   Pe 4 mai 1955,  George Enescu, cel mai mare compozitor pe  care l-a dat natia noastra deceda fara lumanare la etajul  patru al unui hotel parizian, acolo unde-si traise ultimele clipe,  alaturi de Mutzerli, cainele lui credincios.

    Prima zi de mai, 1955, Paris. La un portativ distanta de Champs-Elysee, o doamna rafinata, asa, cam la 80 de ani, urca singura, fara ajutor scarile-melc, pana la al patrulea cat. Bate la usa apartamentului 40. I se deschide. Doua camere mari, holul, sala de baie, vederea la  strada. Pe un pat, un muribund. Livid. Abia respira.

 Vorbeste greu, in  timp ce un caine ii linge mana.

 Suferindul este GEORGE ENESCU, una dintre cele mai luminate minti al poporului roman.

Doamna este ELISABETA DE BAVARIA, reginaa Belgiei, sotia lui Albert I si mama lui Leopold al III-lea.

Cățelul e MUTZERLI.

Comunistii l-au indepartat, cu un deceniu in urma, de Romania.  I-au luat tot. I-au cerut sa-si arda pasaportul cu stema regala pe el. I-a ignorat pe toti, a ajuns la Paris. Marcel Mihailovici si celebrul  Yehudi Menuhin, vazand ca starea sa de sanatate i se inrutateste, dau  vorba sa-l instaleze pe maestru in fostul castel al lui Chateaubriand, in Vallee-aux-Loups. Acesta refuza . Asa, ca o ironie a sorții, in loc de castelul lui Chateaubriand, va  ajunge pe strada Chateaubriand, la numarul 14. Acolo se aflahotelul  ”ATALA”, al românului Florescu. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, trei mioritici il renovasera,  adaugasera o stea, ducandu-l la patru stele.    

Florescu  plange cand vede starea lui Enescu. Spondiloza l-a nimicit, atacul  cerebral, cel de-al doilea, l-a culcat la pat. Da ordin sa fie dus in  apartamentul 40, la etajul 4, pe cheltuiala sa. Fara ca maestrul sa  stie, plateste simbrie unui medic cardiolog, care-l supravegheaza, și  unor infirmiere care-l ingrijesc; tot dichisul. I-a adus chiar si un  pian cu coada, la care, insa, Enescu nu va ajunge niciodata să-l  mângâie. Familia l-a uitat. Prietenii, nu! Elisabeta, Regina Belgiei,  vine sa-l viziteze. Vorbeste sase limbi straine, discuta - e, de fapt,  mai mult un monolog al sau, deoarece compozitorul e o stafie culca  clapele pianului. E 1 mai 1955,  Securitatea, prin ochii agentului  Corneliu Bediteanu, vegheaza. Patria - mumă l-a trimis sa-l convinga sa  se intoarca acasa.

     Elisabeta  îl simte. Vede ca nu mai are mult de trait. Enescu abia se misca. Cu  toate acestea, e perfect lucid. Pe 3 mai, violonistul Serge Blanc il  viziteaza. Intreba, soptit, daca maestrul mai gandeste. ”Est-ce qu'il  est encore lucide?” Enescu îl aude. Raspunde pe loc: ”Luci...de  Lammermour”, facand aluzie la celebra piesa a lui Donizzetti.

 Geniul  muzicii noastre se stinge pe 4 mai1955, noaptea, singur, fara lumina  lumanarii ce trebuiau sa-l duca peste Styx... Infirmiera de serviciu  tocmai plecase...

   L-au aflat disdedimineata. Vestea s-a dus  repede. Din ceata au aparut doi”prieteni”, de la Ambasada Romaniei din  Paris. Unul dintre ei,Bediteanu. S-au dus, glont, lReceptie, au  cerut sa li se deschida usa, sa-i ia trupul, ”patrimoniual statului  roman”. Cei de acolo erau nstruiti;au sunat dupa Maruca. Sotia le-a  explicat, ca Enescu plecase din cauza regimului totalitar si ca nu avea de gand sa se mai intoarca vreodată in Romania. Dar agentii nu se lasa  induplecati. Atunci Florescu cheama politia. Îi este frică de baietii cu ochi albastri, sa nu cumva sa fure cosciugul. Pe 7 mai 1955, Enescu e coborat la cele vesnice in cimitirul ”Pere Lachaise”, in stanga mormantului lui Georges Bizet.

Sursa: Prof. Valentina Lupu