DESPRE ASCULTARE
Ascultarea dăruieşte lipsa de griji,
căci grija este o tuberculoză duhovnicească, care încet-încet, precum microbul
tuberculozei otrăveşte viaţa omului, sufletul şi trupul, şi treptat aduce
moartea. Aşa face grija vieţii, îl macină pe om ca microbul şi îi ucide
sufletul. Ascultarea se raportează la Hristos şi nu la omul de care ascultă
cineva. Şi când ucenicul ascultă fără gânduri ascunse, ci doar din iubirea
pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioasă înaintea lui Hristos.
Să ascultăm doar din iubire pentru Hristos, şi astfel drumul nostru către
Hristos va deveni statornic şi fără povârnişuri. Care om de pe pământ nu a
făcut greşeli şi nu a fost rănit în lupta cu diavolii, cu patimile şi cu lumea?
Nu e vorba despre aceste răni, ci despre faptul că trebuie să vedem încontinuu
locul unde trebuie să ajungem. Cu cele două virtuţi, ascultarea din iubire
pentru Hristos şi rugăciunea, vom reuşi să dobândim iubirea lui Hristos. Şi
când iubirea lui Dumnezeu va veni în sufletul nostru, atunci vom primi lumină
pe drumul nostru. Atunci dragostea lui Hristos îndepărtează orice greutate şi
simţim că suntem foarte fericiţi în viaţă. Ascultarea îl smereşte pe om şi
smerenia alungă orice lucrare ispititoare. Unde este smerenie, diavolul piere.
Unde este mândrie şi egoism, acolo îşi face apariţia diavolul, ispitele şi
patimile. Ascultarea este o virtute foarte frumoasă, deoarece îl înarmează pe
om cu multă smerenie atunci când ascultă din iubire pentru Hristos, cu
luare-aminte.
DESPRE JUDECARE
Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, şi
Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul şi ia judecata lui Dumnezeu şi
judecă. Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul! Rădăcina păcatului
judecării începe din egoism şi mândrie, care sunt mari boli duhovniceşti. Toate
patimile, păcatele şi căderile îşi au punctul de plecare în egoism. Să nu
judecăm şi să nu osândim, căci acesta este păcat înfricoşător. Avem atâtea
păcate asupra noastră, suntem atât de împovăraţi, avem atâtea greşeli
personale, şi nu trebuie ca din cea mai mică pricină, când auzim ceva, să
începem să bârfim, şi în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie
învinuiri în catastiful greşelilor noastre. Să nu judecăm lesne. Părintele meu
Iosif spunea: Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă îşi
cârmuieşte cum se cuvine limba sa, înseamnă că se cârmuieşte pe sine după voia
lui Dumnezeu. Mântuirea noastră este foarte importantă şi este o lucrare plină
de primejdii.
PĂRINTELE EFREM ATHONITUL, DESPRE
CREDINŢĂ ŞI MÂNTUIRE
PECETEA CHIPULUI - Sfantul Tihon din
Zadonsk
Vezi ca argintul, aurul ori arama
nu sunt bune pentru folosinta în negutatorie si nici nu sunt primite în
vistieria tarii, ci lepadate daca nu au pe sine chipul împaratului; si numai
banul care a fost însemnat cu chipul împaratesc are trecere si e primit de
toti. Asemenea si sufletul: de nu va avea pecetea Împaratului Ceresc, a lui
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care se zugraveste prin credinta si prin Sfântul
Duh, nu va fi bun pentru obstea sfintilor si pentru vistieria cereasca, ci se
va arunca afara. Aceasta întâmplare te învata sa cauti cu credinta si cu
sârguinta chipul cel dumnezeiesc, întrucât el este podoaba preafrumoasa si
delicatetea sufletelor noastre, pentru ca nu cumva sa suferi, de nu-l vei avea,
întocmai ca si acela care, fiind poftit la ospat, a venit fara haina de nunta,
caci Împaratul, vazându-l, a grait catre el: „Prietene, cum ai intrat aici fara
sa ai haina de nunta? El însa a tacut. Atunci Împaratul a zis slugilor:
Legati-l de picioare si de mâini, luati-l de aici si aruncati-l în întunericul
cel mai din afara” (Matei 22, 12-13).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 195.
URMELE PASILOR - Sfantul Tihon din
Zadonsk
Vezi urme de oameni ori ale altor
vietati si recunosti dupa ele atât mersul acestora, cât si pe ele însele, asa
cum, de pilda, dupa urmele omenesti poti cunoaste umbletul omului. Dintr-o
asemenea întâmplare sa-ti amintesti cântarea Prorocului: „Vazutu-s-au umbletele
Tale, Dumnezeule, umbletele Dumnezeului si Împaratului meu” (Psalmul 67, 25).
Lucrarile Domnului nostru sunt asemenea unor urme lasate de El, dupa care putem
cunoaste dumnezeiescul Sau umblet si pe Însusi Dumnezeu. Când privim cerul si
frumusetea lui, soarele, luna, stelele si lumina lor, pamântul si belsugul sau,
atunci aflam întru acestea pasul Domnului nostru si Îl cunoastem pe Însusi
Dumnezeu, Care si-a aratat umbletul Sau prin ele. Si astfel ne încredintam ca
ni se cuvine a proslavi puterea Sa atottiitoare, caci pe toate acestea le-a
zidit din nimic numai cu cuvântul; întelepciunea Lui, de vreme ce atât de
minunate le-a întocmit si întru rânduiala Sa le-a asezat; bunatatea Lui,
întrucât pentru noi le-a facut pe toate. Caci El nu are trebuinta de nimic din
acestea pentru Sine Însusi, ci precum înca mai înainte de veci era îndestulat
si fericit în Sine Însusi, întocmai este si acum. Fapturile sunt asemenea unor
urme ale Domnului nostru, prin care suntem îndemnati sa-L cunoastem pe Însusi
Dumnezeu: „Cerurile marturisesc slava lui Dumnezeu” (Psalmul 18, 1).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 164
GANDURILE OMULUI - Sfantul Nicolae
Velimirovici
Omul socoteste, de obicei, ca toate
gândurile sunt ale lui, proprii, opera sa izvorând de la el însusi. Cu toate
acestea, este neadevarat, chiar daca omul proclama ca duhul sau, partea lui
launtrica, nu se supune influentei puterii duhovnicesti, nici celor bune, nici
celor rele. În realitate, duhul omenesc suporta influenta unei multimi de
puteri duhovnicesti exact în acelasi fel în care asupra trupului actioneaza o
multime de forte fizice.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 80.
DIMINEATA - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Fiinta launtrica a omului, libera de
zadarniciile acestei lumi, de bezna în care o tine firea cea trupeasca,
nelegata în vreun fel de ispitele celui rau, pare a se bucura de o libertate
mai mare dimineata, îndata dupa trezirea din somn; atunci ea arata precum
pestele care se arunca uneori vesel deasupra luciului apei. În restul timpului
ea pare sa stea într-o umbra aproape compacta, ca legata la ochi, ceea ce o
împiedica sa vada adevarata ordine a lucrurilor duhovnicesti si a celor ce sunt
percepute prin simturi. Prindeti orele de dimineata, bucurati-va de ele,
acestea arata a fi ca ale unei vieti noi, care s-a primenit în timpul somnului.
Ele preînchipuie într-un fel acea stare când vom fi cu totii înnoiti, în
dimineata de obste a neînseratei zile a Învierii, când ne vom dezlega de trupul
cel muritor.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 16
CALEA VIETII - Sfantul Nicolae
Cabasila
Împartasirea cu Sfintele Taine este
trairea în duh, care e în stare sa nimiceasca orice pofta a carnii, dupa
cuvântul Sfântului Pavel: „Cu Duhul sa umblati si sa nu mai împliniti pofta
trupului”. Aceasta este calea pe care a rânduit-o Domnul când a venit la noi si
aceasta este usa pe care ne-a deschis-o tot El când a intrat în lume, iar când
S-a înaltat la Tatal, n-a gasit cu cale sa le închida, ci de acolo, din slava
Sa, tot pe aceeasi cale si pe aceeasi usa coboara între oameni. De fapt, am putea
spune ca Însusi Domnul e vesnic de fata si acum si în tot cursul vietii
noastre, spre a fi credincios fagaduintelor ce ni le-a facut. Am putea zice si
noi cum zicea Patriarhul Iacob ca Sfintele Taine sunt „casa si poarta Cerului”,
prin care nu coboara numai îngerii – care de fapt slujesc î mpreuna cu noi la
orice lucrare pe care o savârsim – ci, pentru fiecare dintre cei botezati,
coboara si Domnul îngerilor.
Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea
Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, traducere de Pr. Ene
Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucurestilor, Bucuresti,
1992, p. 137-138
DEZGHETUL APELOR - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Dezghetul lacurilor si râurilor este
o imagine a despartirii sufletului de trup. Când apele scapa de chingile
ghetii, luciul lor începe sa stea fata catre fata cu aerul, care le mângâie cu
suflarea sa, iar razele soarelui prind a se rasfrânge în ele. Asa se întâmpla
cu sufletele curate, care se despart de trup; ele stau fata catre fata cu
Hristos, Care le revigoreaza si le lumineaza. Atâta timp cât sta deasupra lor
crusta ghetii, apele zac ca într-o temnita, încatusate, neavând o comunicare
directa cu aerul si cu lumina soarelui. Asijderea si sufletele noastre, cât
timp traiesc sub un învelis trupesc, nu pot comunica nemijlocit cu Dumnezeu si
cu sfintii, ci doar partial, prin intermediul acelui învelis. Iar când va cadea
învelisul trupului, vom vedea pe Domnul fata catre fata, asa cum apele de pe
care s-a t opit crusta de gheata stau cu fata spre soare si intra în contact
direct cu aerul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 270.
CURGEREA APEI - Sfantul Tihon din
Zadonsk
Vezi ca din muntii cei înalti apa se
scurge spre vaile de jos. Din aceasta învata ca Dumnezeul cel Preaînalt
priveste catre cei smeriti dintru înaltimea Sa si revarsa râuri de daruri peste
inimile lor, dupa cum citim: „Dumnezeu celor mândri le sta împotriva, iar celor
smeriti le da har” (1 Petru 5, 5). De aceea, trebuie sa ne smerim pentru a ne
învrednici de mila Lui. Sfântul Ioan Gura de Aur asa ne graieste: „Cum ar putea
cineva sa dobândeasca har înaintea lui Dumnezeu? Cum altfel, daca nu prin smerita
cugetare? Caci Dumnezeu «celor mândri le sta împotriva, iar celor smeriti le da
har»; iar «jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit» si «inima smerita Dumnezeu nu o
va urgisi»” (Omilia întâi la prima Epistola catre Corinteni). Iar în ce sta
smerenia, Sfântul Ioan ne învata tot aici, cu câteva rânduri mai jos: „De îl
vei necaji pe un om smerit, de-l vei umili sau îi vei spune ceva, el va tacea
si va îndura cu blândete. Si unul ca acesta are o asemenea pace cu toti, încât
nu poate fi rostita în cuvinte”.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 94
IMNELE BISERICII- Arhimandritul
Sofronie Saharov
„Ţine-ţi mintea în iad şi nu
deznădăjdui”. Este o lucrare grea, dar aceasta este călugăria adevărată. Acesta
este conţinutul tuturor imnelor Bisericii. Prin imne, prin tropare exprimăm
neputinţa, stricăciunea noastră (ţine-ţi mintea în iad) şi cerem de la Dumnezeu
mila Lui (nu deznădăjdui). Oricare altă stare faţă de Dumnezeu este străină
duhului Ortodoxiei, ascezei Bisericii Ortodoxe. Toată vieţuirea noastră este
recapitularea rugăciunii: „Numai noi am păcătuit şi numai Ţie ne-nchinăm”.
Arhimandritul Sofronie Saharov, Cunosc un om
în Hristos – Părintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Şerban Tica, Ed.
Sophia, Bucureşti, 2011, p. 235
PACEA ŞI BELŞUGUL DE VIAŢĂ - Sfântul
Ioan din Kronstadt
Pacea şi belşugul de viaţă pe care le
simte inima după Împărtăşanie este cel mai mare şi mai de preţ dar pe care ni-l
face Domnul nostru Iisus Hristos, unul mai presus de toate darurile, luate
împreună, de care se poate bucura trupul. Fără pace sufletească – atunci când
inima este chinuită şi strâmtorată – omul nu se poate folosi de nici un bun,
fie el material sau spiritual, nu-l încearcă nici o bucurie dintre acelea care
vin de la simţământul adevărului, binelui, frumosului. Aceasta fiindcă i-a fost
strivit şi ucis nucleul central al vieţii – inima, adică omul cel dinăuntru.
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în
Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 43
CABLUL DE INALTA TENSIUNE -
Arhimandritul Sofronie Saharov
Dumnezeu sa va pazeasca! Iar voi, paziti
atitudinea dreapta! Din afara nimic nu se vede; este o viata ce nu are nimic
deosebit. Ci înauntru, din pricina ascultarii, sântem într-o stare de
neîntrerupta încordare. Asa trebuie sa fie crestinul: un „cablu” de înalta
tensiune pe care o pasarica se poate odihni fara nici o primejdie, dar prin
care trece o energie în stare a face sa explodeze întreaga lume. Iata cum vom
avea intrare în vecinica Împaratie a lui Hristos.
Arhimandritul Sofronie Saharov, Din
viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba
Iulia, 2011, p. 42
LAMAIA - Sfantul Simeon din Dajbabe
Precum nu
este lamâie fara mireasma, tot astfel nu este milostenie care sa treaca
nerasplatita. Lamâia trebuie mai întâi sa se coaca, iar rasplata trebuie sa-si
astepte vremea.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The
Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina,
SUA, 2010, p. 37-53.
Sursa: Pr. ALEXANDRU
STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu