FERGHETE - Mere pădurețe 8 - necorectat

Mere pădurețe 8

Poezie n-am avea, nu s-adunat pentru NĂDEJDEA PHOENEXULUI vol-||-, Ben, c-aş osteni şi flămânzi, Pasiunea mea fiind mai presus, ma Iisus întru Iisus, mai supra mea, mai de preț ca mine un boț de humă, fibron cu ochi, voința-mi fiindu-mi, ca să-l public indiferent de consecințe, sacrificiu material, indiferent de martirajul ce-l îndur dându-mi şansa fericitului de a fi în spațiul mioritic laudă de zestre îmbrăcat în cămaşa de mire publicând ce-i de publicat, ca laudator temporis acti pe fiecare dintre noi aparte, cu porția, cu meritul, lui, melodie de ciocârlie şi de glie, a fiecăruia după osteneala şi meritul lui (Tu ce zici înger îngeraşul meu ce mi te-a dat Dumnezeu din mic, făcându-mă mare, să cresc mare, stejar să cresc în ocolul României, să cresc  în ochii şi a poporului meu, ce zici suflet faur de aur, Ben Todică?)

Nici faptul, că trăiesc când trăiesc nu e un banal, chiar dacă nu arunc nimănui mănuşa provocator de scandal parlamentar sau planetar mondial, că unde pace nu e, dragoste, bună-cuvință, bună-înțelegere, bună-convețuire nu e, răzbunarea, războiul, neaducându-ne nimic omenesc, nimic bun, ci prăpăd şi omor în popor (şi oameni buni, aiasta se doreşte, aiasta e manifestul pentru sănătatea pământului, vorba senatorului român Adrian Păunescu?), ca prin aruncarea mănuşii sucit şi învârtit, buiac înebunit de înteres, de prostie şi mândrie, ce altceva-i dacă nu bucuria nebunilor, în ciudă, că furia-i pardonul cu care-ți sapi singur gropa în care duflai vei cădea prins în propria plasă a ispitei şi debusolării, mănuşa ca un jidan afurisit, care a căsăpit, răstignit pe Hristos şi lui Eminescu i s-a dat cu cărămida-n cap, ca unul Poenaru, un altul decât secretarul lui Tudor din Vladimiri, deci Poenaru un fericit să-i ia în mâini creerul genialului Eminescu şi să-l admire, dar în graba lui neglijent să nu-l pună-borcanul cu formol lăsându-l să se împuțească pe pervazul ferestrii, că prin mănuşa aruncatăîn spectacol se facea o invitație frivolă la un duel imfam de a te răzbuna, o nebunie a nebunilor, în ciuda că-i frapant, incitant, emoțional, pentru cititorii lui Ioan Dan, un Dumas mai Dumas al nostru, că scrisul lui parodic, cu aventuri de capă şi spadă, cu şi cu, cavaleri coborâți anume din imemorabilul istoric, aduce ceva de bun gust şi de bun augur, că-i ceva, altceva decât filmele cu monştri, cu nişte urâți şi o şcoală altfel în bună-creşterea nepoților şi a copiilor noştri scăpați de sub control, scăpați din spectacolul vieții, scăpați în fad şi insipid, într-o mizeră băltoacă tulbure a educației şi instruirii fără un folos, că ce-i învățăm prin jocurile puerile de pe tabletă, calculatoare sau de pe la televiziunile publice ? Îi învățăm să fie violenți şi fără pic de minte ? Îi îmbolnăvim pshic, îi aruncăm de pe Arca vieții în imposibilul egoist a răului ce domină şi ne dezbină național, ca să fim o pradă mură-n gură, pară mălăiață de maruță în gura nătăfleață şi hărpăreață a glbalizatorilor, care nu ştiu decât, că-s de bani gata şi cu ochii dracului poți face tot: ce-ți pofteşte mintea monstruosă, avară şi dominatoare avidă de putere, banul punându-ți în lampa lui Aladin şi pe covoru roşu fermecat pe însuşi Scaraoschi, Mafalda răului şi a Iadului, dar mai nou asta se şi urmăreşte de imperialişti care te plătesc să le vinzi curat-murdar pământul țării şi națiunea, neamul.

-"Burdeosu..". -"De ce-mi zici Burdeosu ?"

Se tot leagă de mine, deşi-i un dute-ncolo, un dhihor dintr-a gilăilor, o ciuhă, dar agață la mine şi mere după ce gată vorbăria aruncată pleavă, ca de la batoză, mere pe tri cărarări cu gesturi radicale înotând prin aer făcând vânt, ca să-şi păstreze poziția dreaptă, dar vâgăia speriind până şi muscoii care bâzăiau la mirosul acru, ca de borhot, expirat, eliminat, cu fonfăială, de el înaintând la cei care renovează şcoala:

-"Mă, voi de ce nu stați de lucru, că bani aşteptați?" El nu pune problema cum lucra şi el când lucra la vaci văcar, grăjdar, cow-boy fără pistol, că şi dacă nu-l are de multe ori zice câcăcios:

-"Dac-aş avea un pistol..., ca Ovidiu -Iuliu Moldovan în filmul "Aurul, petrolul şi ardelenii": -"pac, pac, v-aş puşca şi nu v-aş lăsa nici să suflați şi să duceți țara pe râpă"... El nu se vedea hoț, deşi găinar, fura concentratele, tărâțele din porția, rația, meniul, vacilor de care cota, trebuia să le îngrijească (cesele, perie, rânească baliga, să le hrănească, alimenteze, adape...şi cine mama dracului zicea, că unui văcar nu i ca unui ortac miner şi aici vacile stând înşiruite ca cocoşeii pe salba țigancilor, ca: cărțile în bibloteică, că de scoteai o carte se ducea dracului, se îmburda şi altele, Ioan, Burdea numai că sta lângă ele făcând mişcări lente, ca de om beat şi înghesuindu-le prinse cu lanțul la iesle, ca pe nişte sardele în conserve, după iesle sau lângă ele mai înghesuiind vițelul, noul născut, un firfinel făinuț, drăgălaş, zburdalnic, vioi, deşi-n jur era cum era... un vai şi un tulai de sfârşit apocaliptic, de om, ca vai şi tulai de lume ! fală straiță goală, că nu era toit de nimeni, Don Quijote fiind dus la Dulcineea să se lupte cu morile de vânt, şeful de fermă inginer Vlaicu Aurel de-a Brânzii din Panticeu lipsind şi de-o lună nemotivat din ferma zoothnică Ciubăncța, chiar aşa cine să se amestece unde nu-fierbe oala şi să-l apostrofeze pe Ioanea zis făimos, fălos, fercheş, Burdea: -"Tu, crai de curte veche de ce boiereşti ? De ce nu-ți vezi de lucru, că şi aceste animăluțe-s sufletele, ființele lui Dumnezeu !?" dar ce credeți, c-auzea nesimțitul, certatul cu omenescul, certat cu legea firii ? Dar cine să-l bâzăie la icre, că Pristanda, era dromader rătăcit în pustiu, lipsind cu nota zero la purtare, lipsind cu desăvârşire de la servici, că activistul de partid Mureşan Vasile, nu ştiu dacă-i era rudă, însă ambii îşi erau consăteni, la toartă, lui Mureşan neplăcându-i să i te adresezi cu "domnule" şi cum ochiul stăpânului să îngraşe animalul, el însuşi, şeful, Aurel Vlaicu (nu-i vorba de pionerul, vulturul cutezător, temerar, care a trecut peste Carpați zburând cu propiul avion) era invizibil Relu, încă în decor, ascuns el şti la ce Ospăț(-ul)  deavolului sau a Soldatului şchiop (un Delir din Delirul în scenă intrând ca un sfânt generalul Ion Antonescu prinzându-se-n gură  cu Adolf Hitler, fără, ca venerabilul român să tremure, nu se arăta prost genialul general, nu era manipulabil, chiar dacă monstru hitlerist ar fi vrut dement, schizofrenic şi moarte-n vacanță, turbat, tunător, să zbere, însă francheța soldatului român era austeră şi de invidiat).

Între timp fiind zi de luni, zi ca vineri, aud clanxonând, m-atenționă, că-n aceste zile suntem aprovizionați cu pâine de la Vad, prin comerț stradal, cumparând direct de la maşină.

-"Bună ziua, "îl salut pe Fery, şofer şi vânzător, fost Tehnician veterinar în zona văii Groşilor. După ce îmi cumpăr o pâine: -"Să fii sănătos ! "-Să ai o zi bună !" Şi mă-ntorc în banca mea la scris. Dacă călătorului i se stă cu drumul, scriitorului îi stă bine cu scrisul. Ca atare: "fiecare-i cu pizda măsii, nu-i aşa ?"

De ce eşti bun imparțial generos, Ioan Miclău? ( ce-i drept: ai şi tu locul tău în spațiul mioritic al inimii mele blajine de pe vremea când îți scriam, nu de mulți ani, asta nu te obligă să vorbeşti frumos) şi dezintetesat vorbeşti aşa de dulce în graiul de doină a patriei noastre de lumină născând lumină prin vorba polenizatoare de albină ? deci tu ai un rost al tău, chiar în aşa depărtare. Tu simți dulce, ca mine, deşi uneori sunt crispat că-n cuvintele scrise se strecor prin redactare câte o literă lipsă alteori din frază, propoziție  zboară la mama supărării, chiar câte- un cuvânt, ca şi cum aş fi ciung, orb, o țoapă la dans, uneori crezându-se, că asta mi-ar fi exprimarea voită pentru a creea atmosfera (ce fel, modul de viață a fiecăruia fiind aparte, distinct, infinit absolut perfect ori de cub Nichita sferdit, ciobit, deşi nu-s un bâlbâit, limba avându-şi, ca apa de izvor nişte proprietăți, frumusețea, savoarea de prăjitură făcută de Florica, ori farmecul natural a florilor din minunata grădină a voastră, bine gospodărită, că limba ni Ionică, o sfințenie şi o larghețe fiind un miracol în dreptul nostru de a fi unic şi fără egal național geto-daco-româno-mooritic, având un everest omenesc.

Vica mea scmpă,

Ce care precum Dumnezeu

Îmi ocrotea culorile de nelinişte sub propia aripă.

Sufletu nu-i gol de vodcă-monopol

Cu-n plin al său dat în spectacol,

Cu rol cambol de potrocol,

Că nici olul nu nu merge singur de multe ori la fântână, la cioroi,

Ca racul înapoi, fără a se sparge,

Când nu-i pace, ci-un rostogol de răzoi,

De eroi, ca Napoleon îninte la plăcinte,

În paginile de roman, de carte la Tolstoi,

Ca la carte scrise aparte şi fără moarte.

La noi la Topa lui Ioan Alexandru

unde badea, vecinul Ion e văduvoi tandru, mândru fără modru,

Că-şi mână vitele pe dinapoi cu ciurda către cioroi, bâzăit de un muscoi

şi-n jur de ciripit de vrăbioi venit din zăvoi,

Sfădit cu Bărzoi şi Ciocoi,

că pe rudă, mamă-sa, moare de ciudă,

torcând de pe furcă câlți, lână sau fuior,

că venindu-i să fluiere fluieră primăvară,

că Ionică de la cai îi dăi încoace, mulge ai

pe picior de plai şi-n gură de Rai,

doineşte, nănăleşte fecioreşte

o hore de baladă

pocnind din bici pe lângă boi,

că "nese" Koti monopol, că inima-i la fântână mototolită,

împotmolită, în nămol,

c-ar bea apa din ol, din ulcior, gură-n gură, din cioroi,

aprinsă de dragoste şi dor,

cu sus rochița, jos chiloții,

şi la gaură cu  toții,

la curți de dragoste şi pacoste,

în culori şi arome de nelinişte,

c-ai rămas în curu' gol

bând lacomă monopol.

...că noi feciorii româneşti

futem fete ungureşti

pe divane englezeşti,

le futem cu tactică germană

şi cu viteză americană.

Marea Românie a sufletului,

Că nu-i Dan Puric purice

Deşertăciune şi vânt

Brânza-n burduh de câine să se împutâ.

Nu ştiu uneori ce să-ți scriu, ce să-ți spun

Bravând cu mai multă lumină de om bun

Din asemenea monente trăsnite, tulburi de realitate,

De gânduri inteligente, cu aripi înaripate, venite inspirate, ca trăsnete şi fulgere,

Ca de urs ce cotrobăie la mure şi fagure

Speriind fetele, ciutele, cu bonus şi voioşie de viața,

De cumpărătoare sau chiar precupețe când merg la piață,

Ca să pună pe varză o rață sau o barză, c-aduce brează câte-un prunc, în poponeață,

Ca leuza din casă să-l mângâie fleață  punându-l la sân şi legănându-l ținându-l ca-n leagăn pe brață,

Că caracatița se cațără pe altă caracatiță,

Când sunt mai multe întrebări, neamule, când sunt mai multe nedumeriri decât clarificari

Căutând secretul fericirii unul în unul pentru celalalt,

Deznodând cu senzție o ecuație

cu toată lumea pentru toată lumea, în nepăsarea mării,

Mesie a iubirii, în patimă şi dor, balsamul omenirii.

Mai sunt şi străzi care se în fundă, dar din ulița satului dai într-o livadă a raiului, care te scoate-n hotar, câmpul, unde eşti aşteptat de lucrători, de agricultorii harnici, să duci prânzul, gustarea, ojina, dar pe strada înfundată a oraşului ți se râde-n nas împotmolit de ziduri între ziduri ca de închisoare, n-ai unde să ieşi, dar ce-i mai rău n-ai nici cui să dai un bună ziua mai lăsându-ți loc de bună ziua, ca să nu te simți încarcerat, privat, de propria-ți libertate. Stând în Cluj să am grijă de Vica mă simțeam frustat, fautat în călcâi la inimă, şi pe apucate pe tri şi fuga... nici noaptea n-aveam linişte, eram tot eu, numai eu parcă de planton, eram, cu o durere nespusă nimănui, dar pe cine ce înteresa, ce mă durea, durere era numai mea, nu era, ca cinstea de vânzare (şi, ca ce să spui, Miha avându-şi corvoada la grădiniță, apoi cheltuieli de bloc, să-i facă pachet lui Flaviu pentru Spania şi să curețe la Galina, să servească pe la nunți prin Ghergheni la Restaurntul Roma, pe la expoziția Agraria cu mâinile ei iuți, cu mişcări şi gesturi îndemânatice, dar pentru un ban ce nu făcea? Dansa ca ursul cu lăbocele lui pe cărbuni aprinşi mâncând pe tri şi fuga în lipsă de răgaz, mâncând pământul, că hai-dute pe apucate în tot locul, peste tot unde era chemtă, solicitată, nevrând să-şi piardă omenia, fiind văzută bine, harnică, văzută cu ochi buni, că unde punea ea mâna şi Dumnezeu punea) iar eu eram ca arestat la domiciliu forțat impus din voința şi bună-voința mea, că eram implicat, ca să dau o mână de ajutor, ma încurajam eu însus-mi, deşi deabia ieşit din recuperare cu repetarea accidentului vascular, Hemipareză stângă... tremurând şi amețit încă, pentru mine fiind doar Dumnezeu, Dumnezeu căruia mă rugam să-mi dea putere, răbdare şi înțelepciune pentru a o putea ajuta cum nu se poate mai bine, ca nu era vorba şi de era, nu era vorba de mine, însă cine să aibă timp şi pentru mine, Vica fiind întâietatea numărul 1, pentru ea chemând şi aducând-o cu Marius cu maşina de unde era pe asistenta Valentina Baciu, să-i facă injecțiile lui Vica, că ceea ce fac eu se şti că-i făcut conştincios, deşi eram într-o privare, eram dezinteresat şi fără să-mi dau seama, că uneori nu faci socoteli, nu-ți evaluiezi situația şi nici nu defineşti iubirea, efortul, nu-l cântăreşti, că nici nu ştii în acea grabă, n-aveai timp să te întrebi: ce-i, iubirea, n-ai timp, te neglijezi şi pe tine, chiar dacă şi bolnavați îți zice din testamentul unui doctor: -"Să-ți fereşti stomacul de constipație, picioarele de frig şi capul de căldură", că era ea grijulie de tine, ca de o domnişoară scăpată între lupii, care-n parc a şi violat-o (dar ce zic iubirea mea fiind în inconştientul meu, şi ceva altceva, altceva era prioritar: s-o ajuți, să-i dai cana, farfuria..., s-o ajuți tot iute iute, că mă scap, ma fac pe mine, şi i ajutai uneori nici nu mai ştiind cum s-o apuci, că era vai!.. o durea şi tu vroiai să n-o jenezi întru nimic, că-i mică sau mare iubirea când să mai ai rând să te întrebi, că nici nu te întrebi, dar chiar aşa ce-i iubirea? Cu ce se mănâncă, unii gândindu-se la ce şi să bea şi la să-şi umple burdihanul, rom-cerialul, cum zice inventiv Burdea, un alt cocoş, dar cocoşel, în Ciubăncuța-Clujului.

E sexy şi probabil dumneaiei e şhistă

Şi fotbalistă şi-n rostul lor pe dumnealor

Îi stoarce de muci, ca pe obatistă.

În lumina adevărată

Ne străduim amândoi

Şi-ntr-a  scrisului face artă.

Am zis şi ce-am zis e zis, trebuie lămurit: Mihaela, Buhița, trimit regulat lui Teodor-Flaviu, Bursucu, pachet în Spania şi nu viceversa, că eu şi Vica, fără a şti tot satu făcându-ne de mândră minune i-am ținut porc, de buni şi deştepți, cum ne-ar ține gura satului, c-am fi, deşi nu ne ține satul, lui Vica neplăcându-i să meargă să împrumute de-ale gurii, făcând ca Nastasia din Sâmpetru, ca să n-o mai ştie satul, că nici ulei sau unsoare din porc, n-are, ea, cum îi spuneam lui Vica, din ceva sâmburi de floarea soarelui ori de bostani descojiți făcea mangura, acel puțin ulei necesar, care făcea pe Elvira, fata lui Petru, nepoata ei şi nevasta ofițerului Toma, s-o admire, întrebând-o pe bunica cum şi cu ce a reuşit să gătească o mâncare aşa bună bogată-n arome şi cu gust aşa de bun ?

Sincere mulțumiri pentru osteneala de a vorbi atât de sincer despre o carte dacă n-aş fi scris la vremea respectivă, niciodată n-aş mai făcut-o, pentru toate lucrurile fiind o măsură, un timp potrivit şi pentru asta e şi vorba de duh: "Ce poți face azi, nu lăsa pe mâine. " Mulțumesc, drag prieten, din Australia, Ioan Miclău. Cu bine, Pavel de Transilvania

--"No, mă duc, ştiam că Daria merge la şcoală. Am pe Daria, am cine-mi spune în hohotul de mare singuratic a gândurilor mele, că fără Vica sunt singur pe lume.

-"Să te mai uiți la foc petru a fierbe falca, osul de porc, să te uiți a frigider, la rubinet…, să nu fi rămasă deschise. Vezi, că-i norat de ploaie, s-apropii fereastra la cameră, ca sa nu bată vântul picurii, stropii, de ploie în lontru..."

Cu Daria am cine-mi spune, că bate toaca la urechile surdului, că se trag clopotele a vreme grea, să nu bată ghiața, grindina şi ascultând clopotele mi se pare, că tata, Dragomir şi Mitru lui Istrate, trag clopotele în Sâmpetru-Almaşului, se trag la mort şi mortul e Vica...

Mândră şcoală de acasă ai Ionică !

Dumnezeu îți dea sănătate şi bucurii !

Caut vorbele, dar ce găsesc în jaşcău sunt mărunțişuri: grițari, fileri, parale şi n-ai față de om ciufulit, aşa, că m-oi odihni şi n-oi fi aşa boțit, şifonat, ci ca scos din ladă, călcat şi înflorat, ca pentru nuntă, că-n de doliu sufletul mi c-am secat, c-am ofilit şi uscat, dar de unde păr, că-n palmă nu văd, n-o fi crescut cu siguranță, că la un foe verde ca mine, la ce să-i mai crească ? Uneori vorbele mi-s la index şi nu le găsesc, nici pasărea de pe gard neaparținându-mi după ce-am dat-o pe pipijoi pe cea din mână, am dat-o de-a moaca, hoher... (şi gândurile mi-s duse pe horaiță, uliță, teleleu). Ce-am mai notat prin caiete, n-am chef să redactez şi se pradă ovăsul pentru gâşte şi orzul pe cai, că mazărea nu-i împestrițată şi fasoalea rotunjită.

     - Tu vezi cate sute de mii de romani scriu poezii azi? Tu ii vezi cat sunt de inraiti? Astia iti vor matura de pe masa toate cartile tale de poezii cu argumentele lor de poeti, pentru ca sunt multi de aceeaisi teapa si pentru ca poezia are un infinit mai mare numar de reguli decat nuvela sau orice fictiune de a argumenta-o. Pe cand Cautand dupa mere si Mere padurete nu scrie nimeni asa de bine si unic prin care se conserva limba si istoria romanilor, a folclorului si etnografia vorbirii, a stilului, a impletirii emotionale din textele tale usor accesibile fiecarui plod. Oricare tipograf se sperie sa investeasca in adevarul direct al merelor in preferinta poeziei care e mai greu de inteles si usor de decartat de catre analfabetii puterii.

Incearca sa ai incredere in forta ta si opreste-te din a alerga din poarta in poarta dupa confirmare ca un copil. Tu il dezamagesti si pe Dumnezeu de dragostea pe care a investit-o in tine cand te-a creat sa iubesti ce iti ofera: talentul ! Curajul din taria MERELOR ii va face pe toti sa priveasca altcum poeziile tale, poemul poetic. Iti spun si eu cum le-a spus Kenedy americanilor: Noi nu alegem pentru ca e usor sa zburam la Luna, noi alegem pentru ca e greu. Eminescu a fost omorat nu pentru ca scria poezii ci pentru ca facea politica prin articolele sale spunand adevarul intr-o limba accesibila fiecarui plod din orice colt de tara.

     - Măi, măi, măi, nu v-ați deochea, dar frumos screți cu toții, despre cel nascut în Sâmpetru-Almaşului şi domiciliat de o hoare de ani în Ciubăncuța-Clujului, Pavel Rătundeanu-Ferghete !

     - Daca vrei ne oprim sau cum ia zis tata-l lui Mozart: I fost nascut sa-ncerci !

     - Am izvorât, ca un izvor din stejarul, care umbreşte şi vegheză, în patria limba română, ca o zână, mumă, mamă, bună, că pentru orice mamă copilul e ca un soare în răsărit pe Arca vieții unde Hristos, e un Făt-Frumos, Eminescu cu tinerețe fără bătrânețe şi cu viață fără de moarte, suflet, lacrime, din ochii, sufletul şi ADN -ul neamului omenesc, aur cenuşiu strecurat luminat şi curat, inimă a inimii poporului românesc.

     - Cine de ce oprit a grăit, a ciripit ! Corabia n-a eşuat la mal, cred, însă las şi la aprecierea ta de dascal, că nu m-oi supara pe mâncare, pe profesor sau pe corăbierul salvator ori şi una şi alta, că pânzele ni sus şi drumul înainte, nu-i aşa vâslaşule?

Nu vezi, Ben, că viața mă mai cară după ea şi cum e permis sau ce  cinste-i să abandonezi competiția? Facem, ca Simona Halep, înfrângerea în cele din urmă spre cinstea neamului, va însemna victorie şi la noi, arta succesului, adică: ce ne dorim atât de mult, nu-i aşa, Ben, că laurii olimpului nu te vor stâjenii, că mai dai cu câte-o frunză de dafin şi gust mâncării pe care o găteşti sau dacă tuşeşti tot din frunze de laur îți faci ceaiul salvator şi nu mai cheheleşti, scăpând de chehea pe care era să-l omoare până şi pe calul lui Zeus, dar de ce să te trombonesc cu leacuri băbeşti; tu ştiindu-le pe toate ca un Mafalda, de enciclopedicul tău trup urieş ascunzându-se de tine până şi autohtonii din Pacific; crezându-te niscai mafiot sau ceva, altceva, dar barba ta de Marx, îi facea pitici, invizibili, cât ai zice peşte?

Eu sunt prins de lâna ta de aur, ca scaiul de oaie, c-am chef să scriu şi dacă tu te superi treaba ta, că-s în plop şi plopul în aer, ca hipopotanul care ține în spinarea lui pământul, care se roteşte, că şi soarele-l curtează, ca pe o fecioară pe care adoua zi va trebui data tribut balaurului care a ispiit-o pe Eva sub măr cu măru înțelepciunii, deşi, când îşi da de-a trânta pizda primului venit la poartă şi-n batătură, e o chereută, o proastă, care se cațără caracatița pe altă caractiță pe vatră. Sănătate şi succes !

Îmi ridici mingea la plasă, victorios, ca Simona Halep, o cosânziană a poporului român, ca Nadia, Lipa, Roşu... fiecare cu aportul său glorios, potir de fericire, dar din dar dat celorlalți, deşi zici că faci nani, însă simt, că mă priveghezi.

Tu-ți sacrifici viața pentru tot ce-i cultural şi omenesc spiritual românesc şi trebuie să-ți mulțumesc, pentru tot, că datorită ție în ultima vreme sunt ceea ce sunt (spun : -"obsearvă scriu ce am de spus şi-ți spun ție şi nu academicilor, că tu eşti o persoană delicată, tu ai rămas loial mie, tu eşti într-o notă pozitivă, optimismul tau temerar, cutezător şi  temerar dându-mi energie, speranța că voi face un lucru bun, crezând c-oi duce cu brio ceea ce scriem amândoi tu fiind şi scenarist cu splendoare, o comoară pentru mulți români, dar eşti şi regizor, estetician şi, chiar cel care filmează cu discreție pas cu pas până cum şi suflam, cum gemeam mai şi plouând din ochii mei plânsul lui Iov, jelanie după Vica, dar răbdarea ta aduce flori, trandafiri, deşi trandafirii strălucesc, dar şi înspină cu țepii, spinii, lor proprii, fără ca cineva în percepția cotidiană să perceapă: de ce?, să vadă, ca Simona Halep suspinul biruinței, orice cerând efort, că-n modestia ta, chiar e performanța tot timpul zicându-mi încrezător să nu abandonez: -"Scrie băiatule, scrie şi-mi exemplificai cu Van Gog şi cu picurul de apă care sparge, găureşte, piatra şi nu pot uita, ca Darie a lui Zaharia Stancu, deşi unchiu Uțupăr era întruchipat în tine venind cu frustare, cu incitare, ca un Iov al altor vremuri, a lui 1907, un of! al țarănimii, deşi nu era nici un înteres, că tu dezinteresat faci ce faci staruind să scriu scriu, ziceai: -"Scrie, frate, Pavele. Scrisul va bucura, milioane şi milione de oameni şi ei şi nu academicii îți vor da girul de apreciere şi prestigiu, ei prin înțelegerea lor  te vor iubi şi prețuii, dar culmea, Ben, tu nu-mi dai peste mâna care butona pe telefon enervând pe Vica, că nici n-a dat cu mâna ei peste a mea decât cu vorba mă ruga să fac ce ea nu putea, n-avea voie să facă din cauza operațiilor ei, dar, Ben, ce nu ştii tu prin tine am bucuria mea, o satisfacție şi mi s-a urcat la cap viața, viața, care m-a molestat furându-mi pe Vica, pe cea sâcâitoare, dar un fară egal pentru mine, că şi eu eram cum eram, un cioflingar obraznic, cu standard național, fără ea un nimeni, aş fi pe nicăieri, dar ea a rezistat la mofturile, şicanele, răutățile, mele, deşi eu nemernicul nu-s uşă de altar, dar Vica i-a rezistat, având grijă de mine cu echilibru, dându-mi şi mie echilibru social-uman pur şi simplu, ea având voință cum rar, şi era Vica, uluitoare, uimitoare, şi fără ea sunt într-un impas, pe marginea unei prăpastii, nu mi uşor crede-mă, că-n splendoarea ei de cactus şi de floare de colț, de fata, cireşara, din Carpați, eu eram într-al nouălea cer, deabia acuma îmi dau seama ce a însemnat şi regret lipsa ei pe cuvânt."

-"Vezi, că geamul de la baie-i, dacă vine ploaia să-l îchizi, ca udă-n lontru", îmi reamiteşte Daria, că eu preocupat să scriu pot uit şi de faptul, că exist, că mă îndoiesc, că Vica n-a mai vrut să mănâne zicând: -"Lasa-ma"şi dacă eram mai insistent:") -"Dă-mi pace". Eram necăjit, foc de necăjit. Eram, ca şi cum nişte ghiare mi-ar fi înfipte în piept, ca să mă sufoce. Mă enervasem, că nu mai vroia să mânce. Ştiam, că eu cu inima mea n-am voie nici să mă bucur, nici sa mă sufăr (trăiam în Gropa lui Eugen Barbu cu Stere, chiar la nunta lui...)

De cine te îndrăgosteşti hodoronc-tronc, tam-nisam, Ben, fară să stârneşti gelozia lui Ming ? De Simona Halep ?

Poți s-o faci, că eşti mai tânăr, ca mine cu câțiva ani şi pe bune e o fată sportivă, dar şi frumoasă, cu părinții tot roind pe lângă ea, ca zâna bună să n-o calce pe bec, căcând antrenorii în strachini, e sportivă desăvârşită şi frumoasă e şi pentru ochii tăi şi în mod precis Eva din paradis cu mărul ispitei întins, că Dumnezeu încă nu ți-a interzis şi:ce văd ochii, chiar şi ai tăi larg cultural deschişi, inima, fir-ar să fie, inima cere dans de fițingău sub grumazul ceterii !, dar vezi, că pentru fizio-terapia ta, prietene, cum zice şi Ionică din Gepiu e prea mult sportiva tânără, ageră, vigilentă, că tu eşti fragil, ca un ou tuns de maşina de tuns ouă,  sportiva, prietene, antrenamentul cu ea, e mult şi ce întrece măsura, vezi-ți de înima ta, că nu-i sănătos şi mânce-te tăt Ming, ca să te mai aibă, ca pe Robinson Crusoe pe o insulă pustie, că dacă te mişti puțin mai tare, mai viteaz în viteză sorele-n grădină nu-ți mai râde nevoaie mare pe varză şi dacă tu oi fi având curajul spărgătoriilor de bănci, dar mare grijă se cheamă salvarea care pe la noi cam întârzie şi nu ştiu ce te faci, berbece, bărbat de nota zece, că praf, tămâie, portocală, cuiva , cu toate asigurările, tu strici o socoteală, că ieşi din joc afară numărând până la zece şi ai grijă: n-o mai deflorezi pe Ming fiind încă tot fată fecioară în China natală, castă, unde e ca să dea pupic celor dragi, privind răsăritul de soare pe un pământ galben cu apă galbenă după zidurile chinezeşti apărând  comunismul lui Mao Țedun, erou național, mare prieten cu Ceauşescu că zidurile chinezeşti de solidă şi meşteră măiastră sunt zidurile lui Manole mai solide, sunt ziduri străvechi de get-dacă-Zamolxis cetate, ziduri, ca de mănăstire din adânc de Bucegi ce apără principii, dar şi viermii de mătasă şi, chiar pe Ming tu, Ben, ai trimins-o, ai trimis-o special pe Ming, că ruşii lui Putin ne-o fi pus cumva gând rău şi prietenia chinejilor cu românii, ca în cazul Ceoslovaciei prin 1968, că o astel de prietenie a noastră îi cam sperie, încurcă pe ruşi, că unde-s chinejii şi Dumnezeu pune mâna, nu-i aşa şi nu-i puțin lucru? Să batem în lemn, ca să nu fie de-anume, că de-s doar poveşti eu cu tine ne-om strădui să le povestim înşiră-te margăritar, ca Eftimiu, descedentul lui Eminescu, cu Beniuc, un alt Chivără-Roşie ospătându-ne la Mărul de lângă drum, ca vecinul, cel cu capra, că nu i-o pus gard şi nici nu l-o păzit, ca Gerge Arion clasic cu fiorosul leopard şi prin el trebuind să ne înmulțim talanții-n har dând tribut nehodihnei vântului în casa străină a cucului.

Unde--s eu sunt tot eu

Propiu-mi Dumnezeu,

În ciibul-curcubeu, a cucului.

Singur nedumerit

Te întreb în cuibul cucului

De ce înegurezi eclpsezi, soarele, cu nimb?

Având într-adevăr sufletul, în rostul acestui popor

Sufletul ei e jindul tuturor, e pe placul lor,

Că nu-i, ca o furtună, o nepasare a mărilor,

Ci o mândră hore-doină, hore a horilor,

Din edenul pitoresc a românilor:

O mândrețe getilețe cu tandrețe şi frumusețe a feciorilor

Tu Ioane nu eşti doar a satului, ci eşti oglinda Bihorului pentru universalul eminescian, scriind cu multă simțire, chiar şi locuind în Australia. Nu pot să trec peste nişte cuvinte de inimă, din inimă, un drept de oameni pentru oameni pur şi simplu bună-cuvința la ea acasă. Matei Nicolae din Balta Brăilei, consătean cu Fănuş Neagu: -"Gânduri bune şi înțelepte vă doresc! Să fiți iubit şi stimat de neam aşa cum îl iubiți dvs.! Să fiți binecuvântat !", iar colegul de clasă, premiantul clasei în Ahireş-Fabrici, Vasile Sotelecan: -"Nu te lăsa, prietene ! "Scurt şi concis.

Sunt multe adevăruri, dar ieri unul m-a frapat, chiar şocat gândindu-mă la tine, Ben, urme, cicatrici şi suferințele purtându-le toată viața, uneori gândindu-mă: -"Cum mai poți să-mi scrii, să mai scrii, deşi aveai dureri cu nemiluita?"

-"Te zbați pentru o viață mai bună, dar n-apuci s-o traieşti", amauzit deunezi. Cei de la asigurăr cu haboca, cu arcanul aruncă să prindă fecioraşii pentru cătane silită pentru imperiu, aruncă sumanul, deşi la români mai e o vorbă: -"aia nu-i oaie cu merit, aia, care nu-şi poate duce-n spinarea ei cojocul şi nici pasăre de ispravă nu-i după marele Blaga din Lancrăm, pasărea care n-are propriile pene-n aripi". Tu te-ai accidentat de-adevărat şi de ce nu te-ar despăgubi, arde-i-ar, focul ! că n-a fost voia ta să suferi atâta amar de durere pe timp îndelungat şi nici sănătatea avută nu ți-o mai pot da înapoi ? Ah !purta-le-ar corbii carnea-n fagi şi lupii cioantele pe sub copaci, patronilor-capitalişti, celor care li doar de ei, ca să nu le mai fie doar de pielea lor, cunoscând şi la suferința celui nenorocit !

Invidia altora asupra ta e, ca un câine rău, îți face inima rea, dar dacă nu eşti indiferent, se-aruncă vorbe, ca la pomul ludat unde mergi degeaba cu sacul.

E la noi soarele verii, sunt nopțile blânde de vară cu patul mândrii pe tărnaț, pe prispă, în car or în podul poeții, podul grajdului, în fân prospăt cosit sau pae prospăt îmblătite cu batoza-n arie, ca atate era în plină vară, luna lui cireşar şi cuptor, era vară cu patu'mândrii, lelii, afară...

Daria-loredana a lu'Ferghete cu legea naturii tenace în ce harnic întreprindă de, părându-i-se, că Ion Republică amestecându-se-n vorba celorlalți e, ca musca-n lapte bâzăind pe moarte, că nu-i fierbea pentru ea, ei, laptele ce da în foc, dar el ca pupăza trăgând spuza pe pupăza lui, c-altfel nu era sănătos la cap:

-"Te iubesc de nu te vezi,

Te iubesc la nebunie

Lele, lele Floare,

Pu-ne-mi capu'la iş cutie,

La cutie-n poale,

Şi-mi legă capu'că mă doare

Şi-mi dă şi-o țâră de moare...,

Că unii-s, ca noaptea pe tri-şi fuga,

Nici de rugă, nici de fugă,

Zice Daria luând pe ia sumanul, chia zicându-mi: -"Nu-mi dă pace nici Burdeosu aiesta lăsându-mă-n bâzaielele, penele mele, uitând ce-o făcut tată-su cereuit, care o mâncat cârpa, zdreanța-spălator de vase, că nu era pe-atunci, pe vremea aia burete, în Ciubăncuța, că lui Iisus pe Golgota îi întinsă de sete înmuindu-i buze un burete înmuiat în oțet şi fiere, dar ce să spun? Bardagic aiesta era un fraier şi cherchelit era în aer hailic şi hailic, câte-o țâră, câte-un pic, că şi el, ca unul din feciori, Burdea, aşchia care n-a sărit departe de tăietor, trăgea la moacă câte-o duşcă de tărie, ce-i pica la mână neuitând să ducă mâna la gură, ca să-şi ungă osia, inima, meseria, c-avea acest Urcan Bătrânu, Bardagic Bătrânu-tatăl, având la şmecherie o drăcie de maşinărie de împletit funii, dar nu din nisip, ci de sfăşii rezultate din handuri de cânepă, handuri puşi, ca câinepa în vale, la parăul Ciorsului sau la Părăul  Mărului, cum dai din Ciubăncuța către Osoiu, dar omul aiesta şi tânar la vremea lui împletea la şmecherie ațe, sfori, funii şi celor de pe sate, care veneau la el, ca la moară aşteptând la rând să le vină rândul punând şi țara la cale, că se ştia, pricepea omul şi maşinaria lui incredibil era autohtonă, ca praştia din cetatea lui Decebal: Sarmisegetuza, puşca de puşcat cu pietre, bolovani de vale, prăştiind în năvălitori pste zidurile groase, înalte, ca zidurile chinezeşti, aruncau, împroşcau, bolovani, peste zidurile, care-n orizont țucau, sărutau, cerul, c-altfel cum să aperi glia mănoasă al Daciei-Felix, cum să aperi mănoasele grâne ce împănau pământurile, Carpații El Dorado, de România şi dâmburile dealurilor fără seamăn, cu întinse păioase şi vii aranjate rască parască urcând şi peste coama calului şi parcă urcând la cer fără scară, pe vremea când călărea viteaz Herodot, Zamolxis, Burebista, Deceneu, onorând şi cinstind mareția fără capăt a României cu şir fără capăt de voevozi cu dragoste de neam şi țară, care au păşit semeț sfânt, pe pe uscat şi apă, omenesc, spuritual din neam în neam, laudă de zestre, au păsit pe pământ, prin grâu până-n brâu, secară până subsuară, salbă de cocoşei şi lungouri, de aur, în biectivul muncii şi obiectivul păcii, un absolut în iubire pentru Dumnezeu şi ceilalți semeni, chiar dacă-s vrăşmaşi, omenesc candidând la fericire întru drept firesc la înviere, răsărit de soare, ca popor român, popor între popoare, pentru celelalte poppoare, ispravă cu slavă întru Domnu'de binecuvântare.

Pe Dascal Alexandru, Şandor de la Părău, "Părăuanu" şi Dascal Vinuc, Vinuc de la fântână, doi "frați petreuşi" pe care nu i-am auzit cântând nici din gura, nici la vre-un instrument muzical, Părăuanu auzindu-l doar piuiind, având două fete pe lângă Leon, pe Victorița şi Maria, pe lângă Leon, care lucra pe la miliția municipului Dej mergându-i vestea şi povestea, de om activ, făcând ordine printre delicvenții de orice nație, sex, culoare, din fire şi mamă-sa Veronica, ca mama şi bunica mie, dându- i bună scoală de-acasă; Vinuc de la fântână, cel ce fugise cu Malica avea doar pe Susana, zicându-i-se Mincinoasa, că le înciotrica, îngurga, motroşea, falsifica, lucrurile, de nici ea nu le credea măritată după Ion şoferiu a lui unchiu, Pavel şi mătuşa Viorica de-a lui Duma, de-a Bărăiții din Osoiu, având un frate, pe Ionu de sub biserică, o Aurelia măritată în Valea Lungă şi un Ilie însurat după una din Iapa... De ambii "părăuani-petreuşi"aveam nevoie şi apelam la ei, că erau săritori, mână de lucru fără a fi grei din fire şi mai cu drag apelând la oricare din ei, decât la Burdea, care fuşărea şi te tot mâna din spate cu: "Hai, hai...", era tot grăbit, era tot cu gura pe tine aşteptând totul de la tine, în pădure mai punând mâna pe secure, când mergeai cărăuş, să-i cari cu vitele prinse la jug, la car (cu lemne uscate s-aduci lemne verzi), deci Burdeosu, ca elevul care chiuleşte, numai să-i spui, că vin din Recea-Cristur cu vaccinarea...

-"Simte-te bine fără să-ți faci griji", zice opăcitor, împăciuitor Daria, ca mamă-sa Vica (ştiindu-se-n popor: "Ai griji, boală lungă, moarte sigură"). "Uneori nu sfatul la timp, ci nascultarea e mai bai, e mai cu bucluc. "Ea-mi lua, ca mamă-sa, îmi lua o piatră de moară de pe inimă, văzând, că ai pe cineva, c-ai copiii minunați, copiii, care țin la tine, aveai o mulțumire, o uşurătate pe care o simțeai în interiorul tău, deşi tu, coadă de câine, adică eu, sunt uneori fără răbdare, smâcit şi răstit, aşa cum nu mă ştii tu, Ben, pe când Vica, coasta lui Adam, cealaltă jumătate a mea, deşi unii o ştiau aprigă, asemeni cloştii care cota de puii ei, când uliu, gaia, de la Suia sau de la Maia, da iama, da ocol şi era grapă s-o zăpăcească, o scotea din fire, că da să-i pape din acei frumoşi durdulii numai buni pentru o tocăniță... Vica lângă ea, în Cluj, mă ştia deabia ieşit din Spitalul de Recuperare, după repetarea Hemiparezei corp stâng, cum se prespune, c-ar fi avut şi a suferit, şi geniul nostru național, Mihai Eminescu. (Care oameni trăiesc fără griji ?) Nu vroiam s-o supar pe Daria, deşi mere goanga pe perete, c-ar mânca un castravete, ița-fâța, pe Vica o necăjeam şi tot eu făceam pe supăratul până ce ea venea la mine şi-şi cerea iertare:

-"Te rog iartă-mă! " Şi, chiar dacă eram pe ducă fiind "pe pole", venit la ea, în Ciubăncuța, de ginere, mă molcomeam dându-ma până-n alt rând pe brazdă, şi tocmai asta nu era tocmai bine, că i se măcina nervii, o făceam mai sensibilă, mai cu grijă (Daria, chiar zice într-una din zile nu mai ştiu cu ce necăjind-o, eu scriind şi nefiind atent la ce-mi solicita, cum o făcea şi Vica, s-o ajut, dar când scriu poate tuna şi fulgera, parcă-s tocmai surd şi teleportat prin gândurile mele într-o lume paralelă şi ce se întâmplă în jur deabia percep:

-"Aşa o supărai şi pe mama", zice cu năduf, aprig, mânioasă, pe drept aspru:

-"Tu eşti bun, ticule, să scoți pieri albi şi să enervezi omul, chipurile că tu scrii, dar ce mama minunii pâine de folos faci? La ce ni bun? O copia pe mică-sa şi pe ceilalți prunci, pe clujenii născuți în Dej, după certificatul de naştere, la Marius şi certificatul de botez fiindu-i înregistrat la preotul din Urişor", unde am fost personal după o adeverință când s-a cununat la biserica din Ciubăncuța cu Dorina Pepelea din Mileti, noru-mea moldoveaca).

Un trimbulind, nebun de legat.

Nici aşa nu-i civilizat, în Arca vieții,

Nu aiesta-i elexirul veții, nu-i elexir, adrenalină, ci delir deşanțat,

Mie şi lui Vica ne trebuia voință, nervi de oțel, iar Daria trebuia să fie călită şi modelată, ca fierul încălzit suflând cu foiul şi când făceai din el, din fer, la căuăcia lui Ghiurca, cuie, caiele, sau piroane de pironit pe Hristos sau chiar potcoave pentru caii sătenilor ori pentru rafurile roților caruțelor sau carelor ori pentru a păntăli boii, şi totuşi unii oameni sub copita cailor puteau avea lumea, drumul, că unii erau tot pe drum pe drum cu treburi despre care sper să vorbim într-o zi,în toate fiind un of şi..., era clar, că şi Daria trebuia, după moartea lui Vica, trebuia să aibă nervi tari, să se călească şi oțelescă, ca să reziste în viața aiasta unde un prăpădit ca mine îi  dă în permanență sau oarecând tresând-o cu prostiile lui şi Victoraş, care catâr şi dromader i-a amărât viața, deşi ea  trebuia să aibă şi păstreze culorile încrederii tot timpul şi să păşească sfânt prin viață, fără frică pentru nimic, frica putând să te facă neom, ştirbă-baba cloanță..., frumusețea fiindu-ți dată pentru cât ți dată, nu nelimitat. Despre Simona Halep hulită, de caricaturiştii francezi şi huidită şi de români pe stadion, deşi coleg a lor, a calicaturiştilor francezi, Popas a zis, că n-au decență aceşti morți în vacanță, că nu-s cu respect, că-s fără judecată, deşi acuma trei ani nişte nemernici au tras în ziariştii aceeaşi redacții omorându-i în numele lui Alah, deşi nici un Dumnezeu nu te obligă, nu te împinge din spate, să faci om-ucidere, dar acuma cu acelaşi stil necivilizat au sfidat, jignit, calomniat un popor, pe poporul frate român. Unii n-au nici un Dumnezeu şi... din prostie terfelesc onoarea aproapelui, aşa-i iubirea de aproape, aşa se câştigă dreptul la înviere la a doua venire a lui Hristos ?

Daria nu mai era"mlădie ca un spic de grâu" şi dacă "pletele blonde, şatene, îi curg râu" şi ceva altceva pe placul tău, însă, ca la tine plusul de kilograme e boală curată. Grăsimea îi trage, ca personajelor lui Gogol colona din spate în față şi asta-i căşună dureri, şi, ca la Suflete moarte, nu era o frumusețe, ci durere, somnolență, că omul puhav, nu-i sănătos, deşi ea Ben, ca o rusoaică, deşi e româncă respinge, c-ar fi grasă, chiar zice şi nu reuşesc să i-o scot din minte: -"Nu-s aşa grasă, nu vezi pe Sanda de la Găvrilă, pe Sonia lui Trifan, pe Maria lui mătuşa lui Ludovica, buldozărul, care când n-am dat din casă zice lui Țicu, Prunean Vasile, mai nou, bărbatul ei, venit din Dorna la ea pe poale, deşi despre el vorbeu două muieri pe autobuz, că acest mecanic agricol, tractorist, că şi-ar fi bătut femeia cu rudița de la car şi, c-ar fi omort-o mutalăul (îi devenisem, nu ştiu cum să vă zic prieten şi eram chemat pe la ei la telejurnal, că se vorbea despre mărirea pensiilor şi el nu înțelege căpos, cum vine chestia, că dezbătuseră cei din parlament, dar cum el nu-i tuz de bâtă, pricepe buştean... pricepe, ca cetățeanu turmentat dintr-"O scrisoare pierdută", că i se schimbase pălăria şi-n berlejul ei dase peste o scrisoare de amor. Când Daria se prefăcuse că nu ştie, ea Maria lui unchiu, lui Bebe, nu-i conveni şi-i zice lui Țicu: -"Mutuța asta lui Ferghete nu vrea să spună la ce spital e Vica şi ce are, de ce suferă" (ea nu punea problema, ca nu i-am dezvăluit lui Daria, tot, spunându-i doar, că-i bolavă, cum o văzut-o şi de acasă şi la ce-i erau bune şi alte amănunte ? pentru a duce poşta ? dar noi, ca  să n-o amărască şi s-o nelinştească pe Daria nu i-am spus din fir în păr? Unora în sat, le trebuia să ştie tot, că nu erau sănătoase dacă nu ştiau.

S-apropie 6 săptămâini de la moartea lui Vica, Mihaela a vorbit cu părintele Olaru Sptimiu şi fac sâmbă în 23.06.2018, la ora 9, fac masă de pomenire, deci încă sunt Iov cu filozofia lui Hegel răsturnată şi-n mine e încă beția amarului, că Vica îi dusă şi ne visează, valsează, ne ține în mrejele ei, că încă amintirea ei e vie şi iar vor fi oameni la casa noastră să-mi dea emoții..., deşi nu-s Nică surpins în cireş de mătuşă Mărioara, dar nici peste gard în grădina popii căutând după mere, cu Mircea, Vasile a Florii ŞCHIOPULUI, ca un pădureț la mere pădurețe, că--i ceva, altceva, Vica: mirabila samânță, nu mă mai mângâie, nu mă mai ceartă pentru nefăcutele mele, că nu eram cumințenia pământului şi ca om fără greşală nu eram, ca să nu trebuiască să-mi iert greşiților noştri.

Daria, nu era nici fată bătrână, ca Sabina sora lui Dragomir, dar nici măladie, nici nu se mlădia, ca spicel în lanul de grâu la adierea vântului căldicel parcă de suflare de om, dar pletele bogate îi curg bogate pe umeri până-n brâu ca un râu şi dacă n-ar fi plinuță, cu un plus de kilograme ar putea concura la miss frumusețea România, însă nici sportivă nu e, ca Simona Halep de la Constanța deabia venită-n România cu glooria, victoria, din Franța, ca să cânte-descânte şi încânte pe nişte "de pe dracu beliți," chipurile, contra Firea hulesc, huiduiesc, întru ne firesc, deşi era şi aceasta bine-intenționată, vrând s-o felicite şi strângă-n brață pe cea mai măreață româncă câştigătoare fără să ştie, că la noi totul şi cinstea se vinde, se înterpretează, se huiduieşte şi ce-i pâine cu rost şi de folos neamului nost, că suntem nişte vânduți străinilor, ca nişte bandiți contra umanității, că vorba vine: undeva-i un stat prost paralel de prost gust şi neartist: "prostia şi domnia" ne-condamnate nu cu suspendare, ci cu moarte pentru haos, indisciplină şi dezordine care ne dezbină, ca națiune, că la noi buruiana, holbura şi pleava, ceva, altceva, care nu recunoaştem, că ni ruşine, nu recunoaştem, c-ar fi de firmă, de politică putredă-coruptă, manipulată, stipulată-n România.

Eminescu e țara mea,

Inima mea cât România mea...

E, ca-n minte să mi-aduc de Eminescu şi Vica întotdeauna,

Ca viața cu veşnicia să mi-o cunun pentru totdeauna,

Că de ei mi dor într-una.

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Ca să nu mai suferi la diureză

Gest nobil şi util,

Impecabi şi firesc

Omenesc eu îl găsesc.

Mihaela, că acuma a plecat de la ea din cartierul Mănăştur Marius, îi spune telefonic, îi spune lui Daria, că ne trimite ce ne trimite... şi bani pentru prescură şi părăstaş, îi spune lui Daria, că eu eram pe la găini la cătrețe, găinare unde am pus şi două cloşte, că vroiam, ca pe vremuri tihnite când Vica, încolo şi-ncoace era cu isprava şi isprăvea tot ce ținea de gospodăritul de pe lângă casă, Vica, împachetând, pregătindu-şi copiii pentru şcoala pe care Burdeosul o unse cu clisă, slănină, cu sfară mai mare, mai multă, decât jumara, ca să o mânce, şcoala, câinii, că mai trebuiesc oameni şi la sapă în agricultură şi la vite, la mândrăile şi joienile de la colectiv, ca şi atunci era o altfel de politică: să facă pe țărani muncitori schimbându-le concepțiile, principiile, cu tătu, deşi lupul de care vorbeşti e la uşă şi-şi schimbă părul, dar nu şi năravul nărăvit, fir-ar să fie !

Burdea ştia, ca mâța-n calendar, mâța blândă, care zgârâie rău şi fără obraza care ține casa.

Elevii au pitici ?

Unde-i iubire,

Drept cu înviere e-

Dumnezeu şi încredere e.

Cu Kim şi Trump

La trap şi galop

Non-stop.

Doi năuci războinici

Vorbesc nepractic,

Vorbesc nemernic:

Dezinformați, neresponsabilizați.

Elevii au pitici ?

Poți să-mi construieşti portretul mioritic ?

Da ! Cum sa nu insa dupa aia te superi: “Plavanul paste!”

Celemen Tomiță, fiul lui Marius, nepotul:

-"Am întâlnit pe unul care a zis,

că nu crede în Dumnezeu,

că el e ateu ,

iar eu i-am zis cu tupeu:

-"Eşti poate: pateu".

Şi-o pus-o "Mister bine" cu aşa caracter,

Şi-a pus-o de mămăligă, de totoligă în toligă.

Mie-mi cântă, plânge, cu pâine ființa

Dor de dor Eminescu şi Vica,

Incomodă mi conştiința, ştiința.

Cu lumina mi s-a făcut portret de om-poet

Din concret  şi biblic verset

Arătând lumii galant şi profund,

Adică de ce Dumnezeu m-a făcut de dragoste flămând.

Mă oglindesc în ogllinda soarelui

Şi firesc îl întreb: care-i parerea lui,

Ca să-nvăț culorile-i de încredere

Întru răsărit de soare şi de binecuvântare.

Fără sancțiuni

În corola de minuni

Cu lumini pe carpatice culmi

De liturghii şi rugăciuni.

Cu Kim şi Trump

La trap şi galop

Non-stop.

Cu mai marii lumii

Pe culmea culmii

De pace-liturghii în spice,

Că-i bine, când se face cu suflet ceea ce se face.

Când hotărât eşti în lucru bine făcut

Din lumina zilei de început cu Trump şi Kim

Eşti nobil şi sublim,

Că-n lume, culme,

În loc de jele şi blesteme

Există pâine şi pace,

Există litughie de linişte-n spice,

Cum nu fu altu

încredere-convingere şi binefacere pentru mine şi tu.

Doi năuci războinici

Vorbesc nepractic,

Vorbesc nemernic:

Dezinformați, neresponsabilizați.

Deschide şi citeşte Bibliile,

Că io-mi apăr principiile.

Poți să-mi construieşti portretul mioritic ?

Prietenia anevoie se cunoşte

În culori de încredere şi-n arome de linişte.

În tot e învățătura vieții, că cartea şi învățăura, nu se mănâncă ca mămăliga

cu lingura din oală, ci mergând la şcoală mereu cu slință, cu sârguință...

Că omenire trasă sub acoperământ de pâine

Se simte bine-n mâine.

La cei zombii aproape în costumul lui Adam, doar "kaşnicovul" le lipseşte, ca să tune şi fulgere, ca trăsniți a lui Buda şi Alah, iar celor din prima poză: oameni... n-au grijă de ficat dacă nu-l mai protejeză, ca să nu mai zicem de fluctuații cu nuanțe de sensibilitate fulminantă, stare de nervozitate, deşi le place jocul din buric, nici nevestele lor nefiind alduite, că nu mişcă un fir de praf, ca să nu facă alergie ieşind din ritmul de vals a vieții (tu, un strălucitor: -"Cine şi ce te poate opri, ca să fii cavaler a culturii, valurile durerii uneori scoțându-te din ritmul indiferenții..., desi bun, cu asul în mânecă, unii vin ironizanți cu teoria chibritului: -"La ce-i bun ce faci tu ? La Ce haznuieşte, foloseşte să scrii, să promovezi scrisul altora şi, chiar să-conservi ?" Drăcia dracului, ca ce mor teroriştii fanatici făcând moarte de om, nici un Dumnezeu sau Hristos, neândemnându-te să faci rău, în tot şi toate fiind îndemnul: să-ți iubeşti aproapele neingnorându-l nici pe vrăşmaş de la iubirea ta de om şi atunci de ce se calcă strâmb? Când ceva nu mişcă convenabil şi eu nu mărşăluiesc în front trebuie să mă beştelesc crezându-se, că nu-i vorba despre mine şi, că nu eu aş face-o, deşi cum zice unul: -"Prinde ploaia dacă poți şi di, di, murgule, di, că viața-i tumultoasă, efervescentă şi Ben, ne filmează", deşi în totul e vorba de o ploaie mocăneasca măruntă, deasă, îndesată şi de durată, udându-te rece până la piele:

-"Pămpălăule, cât timp a trăit Vica n-ai dus-o rău, ducând-o, ca un boier de viță nobilă, totul mergând şnur, zic acid, înăcrit, ca o zamă de fasole cu ciont afumat, adăugând şi mărar, ca să fie mai şic la gust, că pur şi simplu mai tăiam şi frunze la câini, eu mai ieşind din tipar cu toate, că trebuia să trăim omeneşte, în armonie şi cu omenie, unul cu altul. Dorel Juncu după îmormântare venise băut să se smiorcăie, dar în vorbele lui era sufletul, sinceritate şi adevăr:

-"Ce suflet de om, pâinea lui Dumnezeu, tanti Vica, cum mâncam şi mă ospătam la dumneaiei şi la dumneavoastră "domn doctor", mai rar...!

Nu uit, nu voi uita, ierte-o Dumnezeu !", zicea şi nu ştiu dacă plângea el sau beutura, că vedeam curgându-i pe obraji un adevărat potop de lacrime, deşi izvorau doar din două izvoare, însă vedeam, că-l doare (ai, dreptate, că şi bărbații plâng, Ben şi avea şi pe tata Nicolae şi pe Anica, mama moartă şi cum scrise careva: fiecare-şi plâng necazurile, morții, lor). Dorel era un prunc bun, harnic, săritor, dar îl stricase Susica, fata lui Ioan Marchiş, fratele diacului (ea, nu ştiu cum se încurcase cu-n şofer francez înainte, fiecare pădure avându-şi uscăturile, vreascurile, ei, că francezul făcuse şi puşcărie... conducând beat la volan şi ea umblând teleleu dintr-un bărbat într-altu, povestindu-se, c-a fost de toată minunea, ca "mama mândră" din Dej) şi oamenii, ciubăncnii, zic, tulai ! că-l bătuse pe Dorel ciupoasa de-i sunase apa-n cap şi îi dase borşul pe nas, putând să-i verifici grupa sangvină).

-"O dus-o pe Eva salvarea şi se zice şi pe Lucreția "Pişta"ş-s rău, în spital, zice "Chițoaca" Ciupe Reghina, de-a Dihorului, la care eu, ca vecină eu îi zic ce am "Regina", c-o-ntrebam mergând la fântâna satului: -"Ce faci Regină?" şi era, ca un salut, un respect, o binețe (apropo era un respect, o artă de politeță a minții şi multe lucruri nu le ştiu de la mine, ci din şcoala vieții, mai învățând multe lucruri şi din greşeli, că din greşală-n greşală mergem până la victoria finală, nimic neputând face hodorong-tronc, nerumegat, în tot fiind rădăcini ale binelui, bunei creşteri şi era o răbdare, o pasiune, stăruință, ordine şi disciplină...)

-"Pe capatul aiesta de sat se împuțină... oamenii, cetățenii satului"; Putem începe cu "Moşu Pavel, Roşioru, Cosoru", Dascal, apoi Pavălu Evei, Victoria lu Lesandor... şi... şi...

-"Pe Eva numa' apăratele o țin.

-"O fost operată la cap."

-"La Lucreția-i face curățenie, aici la Sandu, doamna Ioană, soru-sa, învățătoarea..."

Şi satu-i plin de zvonuri de poveşti:

-"S-a auzit buha cântând..."

-"O fost la Sandu, la Cocoşu... aiesta, " Gusti Cățelu", Crăciunaş şi l-am auzit zicând:

-"Dumnezo o ierte !", zice Daria fiind vorba de Lucreția.

Statul paralel  e minciuna după care se ascunde tot ce-i rău, murdar, putred, corupt, e o mască şi fărără masca, după care struțul politic are vârât capu-n nisip, ca să-l scoată dincolo de gard la capra vecinului.

-"Se trag clopotele, nu ştiu după care, Geaca, Lucreția... comentează şi Daria, că şi Gusti Mânzat a băut, deşi era cu inima..."

-"Dacă ai auzit vorbindu-se de Lucreția, nu-i vorba de Eva..."

-"Am văzut pe Daniel şi Sorin mergând la clopote."

-"Daniel, când a fost să le traga pentru Vica poveveşti cu cocoşu roşu, că trebuie să mearga la doctor şi  Don Quijote se lupta cu morile de vânt."

-"Vica-i spunea devărul şi adevărul nu place, nu-i plăcut nimănui..."

-"Cheța o murit, zice DARIA, aflând în sat cum a mers după nişte flori de tei, înainte întrebându-mă la ce-s bune şi din curtea lui Sandu auzindu-se:  -"Nu-i voe... " şi n-am priceput ce nu-i voe, că la Eva, Victorița spunea cu gură mare, că doctorul a operat-o pe Eva la cap, dar iute au închis-o la loc, apoi zice că au văruit în casă, dar nu ea, Dan dând şi cu al doilea rând şi a lăsal să se usuce amu. Alte griji, altă trântă a pregătirilor, că s-a lăsat ca o negură peste satul liniştit.

     - Cel mai bun ceai din lume dupa musetel e floarea de tei.

     - Scriu, că scrisul mi leac, mă scapă de stres, deşi timpul se scurge ducându-mă mototolit, chimonosit, "nimurugit, schilodit,fără  întoarcere, ireversibil, către neant, ca să mă pierd aman şi şuhan, din ceea ce sunt în van, ca să nu mai am ceea ce am, țară şi neam.

-"Am auzit pe Vichi văietându-se. Poate o murit mamă-sa Eva. Tot zice, că-i de vină doctorița din Recea –Cristur (pentru ce ? pentru'că şi-o băut mintea şi sănătatea Evuşca lui Teodoru Lichi, Cristea Peticosu? soră cu Iulian Criste, care şi el se topise dând, iama la alcol, ca lupul la oi). Vorbele curg măgăresc, ca o tusă măgărească molipsitoare, uneori fără noimă (nu-mi explic: "de ce întotdeauna nu vinovatul e țap ispăşitor, ci aiurea în tranvai se bate şaua să priceapă iapa, ca un şuvoi rece de munte, ducând pe ceilalți în eroare, în derută, că băuse şi nu ținuse minte cum să ia leacurile şi de vină nu mamă-sa era, ci doamna doctor de familie: krina Oros, deşi totde-lelea cânta iordane, tot cu dețul pe la Mariana la Naşu Mânzat, Mânzu, în Valea Jurcii, în capătul satului către jurca, încurcând şi confundând Eva: "sula cu prefectura", obosindu-şi Eva şi inima solicitată, amețită cu spirt de Gherla, adus mai ieftin, ca să speculeasca, sfârnăreasca, vânzându-l la cine se nimerea şi dacă era falsificat, fără etichetă a calității, scos fiind pe sub mână, tâlhareşte, din fabrică, deşi era un pericol social, pentru sănătatea publică. O muzică bună e pentru toate gusturile, scriu să scap de propria-mi apăsare, azi trebuind să fac comandă la maşina Vadului, pentru un colac prinos pentru ridicarea pausului şi pentru o prescură şi parastas va fi comanda, că trebuiesc la pomenirea care trebuie făcută la 6 săptămâini pentru Vica. Din multe privințe nu scap de propria-mi durere. Timpul se scurge, dar împotriva mea (Vica e iubirea mea, trecutul meu, e nostapgia. -"Vica le-o închinat, pentru asta ne-o murit vecinele, "zice Reghina Chițoaca (Adică , cum vine aiasta ?).

     - Tu scrii cu inima la fel ca si mine filmul si nimeni din jur de azi nu mai stiu sa traiasca in lumea noastra sau poate ca suntem prea inaintea lor sau chiar poate din alta lume suntem. Asa cum tu nu gasesti pe nimeni destul de vibrant ca sa te simta si inteleaga nici eu ca sa scrie o analiza la filmul meu MARIONETELE MORTII. TREBUIE SA FII ARTIST RUTINAT SAU UNUL CARE ARDE INTENS ASA CUM ESTI TU.

Poate poti tu sa il urmaresti din nou si sa scrii ce simti, fara sa te gandesti la mine ci sa privesti tara, soarta si oamenii ei, credinta. Tu intelegi cel mai bine prin ce trece omul in jurul mortii. Nu vreau rationali ci instinctuali, divini ca tine sa scrie si sa analizeze omul si sufletul; Aici sunt adresele de pe you tube draga Pavele. Urmareste cand poti si cand esti doar tu in liniste. Nu vreau sa-ti fie corupta gandirea cand il vizionezi. Vreau sa vanezi si amendezi totul si pe toti. Cand poti, oricand sau nici o graba, Ben

     - Cu Vica eu mi-am avut ritmul, rima şi asonanța, dar vorbele ei tăioase mă încurajau, dar acuma a scăpat avionul, ca bunică, străbunică... Ciprian având fiu pe la Arad,pe Alex,iar Adela pe în Spania,pe Carlota,cărora Vica le-a grăit:-"Voi trăiți-vă viața voastră".În fiecare moment trăieşt şi deznădejde lângă o bucurie. Dr Rusu:

-"Eu nu recomand nici unui bolnav nici un fel de beutură". E clar, că Vica ne bulversă, ne dase peste cap, deşi:

-"Margareto, spune drept: cine te-a muşcat de piept, că albina n-are dinnți, n-are măsele..."

Vica nu mai vine din drumul ei, neântorcându-se din drumul ei după ce-o păşit afară din casă la ea fiind o soperstiție, că nu-i bine credea şi chiar de uita ceva ne solicita: mie şi lui Daria, să-i aducem din casă (eu de multe ori zicându-i cu reproş:-De ce nu mergi să-ți iai tu ? Pe mine când mă vedea întorcându-mă: -"Stai, că ți-aduc eu."

Reghina zicea, că o închinat paharul morții lui Lucreția şi Lucreția lui Eva (pentru'că Lucreția a murit după Vica ? sau de ce zice Chițoaca ?)

Vichi lui Eva, gemănă Victorița, cu Paula, amândouă, colege la generală cu Flaviu-Teodor, deci Vichi, cum bagă de seamă şi Zicu, Ezechil Mânzat, fecioru domnului şef, Trifan, care chiar zice: -"Cunosc pe cineva zicând, c-a făcut ea cu Eva, Daniela şi Roxana..., chiar dacă n-a făcut", că-i cu vorbă multă, lungă, cu debit verbal bogat, deşi vorba multă e sărăcia omului.

N-ar tăt trebui să tot mă repet înşiră-te margăritar, spunându-ți, că am făcut comndă la maşina Vadului, că la Vad e Brutaria, unde patron e fratele lui Rusu primarul din Recea. Daria a fost tot pe afară să n-o scăpăm, că poate trece neobservată caravana, şatra, comerțul stradal. M-am scăpat de o grijă şi iubirea ascultării, executarii, m-a pătruns de sensul adânc, luându-mi de pe inimă o povară (Aşa mare lucru se întrabă unii, deşi păcatul e dureros în Valea Plângerii, unde îngerii nu cântă, dar inima-şi are cântarea...).

Daria: -"În tot e mâna lui Iisus". Ce-ar fi de mi-aş uita necazul ? Care mi-a fi ceasul? Cine-mi va şterge din suflet întristarea ?

Daria: -"Prin Eminescu România e aşezământul vieții, elexir al tinereții şi veşniciei lui Iisus, dreptul nostru de iubire, cum dreptul de a te naşte, cu drept la înviere: candidând aparte la fericire."

Se mai zice după ce se vede şi ghiceşte:-"Măru-i fain, dar pe dinâuntru-i scoburos şi vermănos".

Pâine fierbinte

Un ghem de timp,

Un greu de sentimente-n Olimp

Petru eul nemernic, animal de câmp.

Văd pe Victorița îmnrăcată-negru  mi limpede EVA  şi Cheța  şi-au dat ortul popii, muriseră, amâmdouă şi peste  sat se ud dăngăt te cĺopot, se trag pentru cei doi morți şi cu-  n mesaj funebru, din sat dispare bucuria, viața e tristă, că bucuria de pe fețele oamenilor e nuanțătă, e ca o strângere la imimă, e ca o sângerare (chiar nici eu nu pot scrie) sunt debusolat, apatic, nu mă simt bine...

Nu sunt în toate apele (de ce ? Au mai murit săteni, dar n-am fost afectat, acuma şi după medicație... mă clatin ca un pom în vânt, vorbele nu curg să descrie starea mea.) M-am culcat şi tâziu, o fi şi oboseala, că oamenii vin şi se duc şi-i ceva firesc. M-am obosit şi citind primind cartea CĂUTÂND DUPĂ MERE (Nu citesc iute, am ajuns la 100 şi ceva... A venit unul ce a fost preot în Escu, a venit cu una, a doua femeie: Alina, fata lui Maria porcilor, dar despre el de acum 15ani, putând să nu țin totul minte se vorbeşte nesigur, c-ar fi fugit cu bani, cu obiecte din biserica din Escu şe întreabă dacă am fi de acord s-aducă pe frate-so, pocăit convins, înrăit (în ce sens ? că se ține de pocăință ori, că încăpățânat nu vrea s-audă pocăiții de rău ? El vorbeşte aiesta din Jichiş, că venit din Italia are o firmă, dar nu l-am iscodit: ce fel şi Daria temându'se de ochii lui pătrunzători, ca la Arsenie Boca, nu cumva s-a ocupat cu prostituate? Prostii, oamenii, nu-s tot ce ne trece prin minte (el în Escu făcea slujbe de noaptea şi era căutat de cetățeni de pe sate, devenise renumit, căutat de veste şi poveste) şi beşica de apă şi săpun: poc, s-a spart, că nimic nu-i veşnic...

     - Strange-ti bracinarele frate Pavele ca nu avem timp de murit acum! Moartea sa mai astepte, Ben

     - Cine ți-o băgat în cap, c-aş vrea să morc? Mai întâi colo pe Joi, Vineri, trebuie s-ajung la Dej, că trebuie să-ți expediez CĂUTÂND DUPĂ MERE, indiferent de cât mă coastă la poştă. Cu bine şi sănătate !

     - Sa-mi spui cat costa si-ti trimit banii, Ben

     - Mai mult te coastă trimiterea banilor. Cu bine şi sănăate ! De la tine a fost ceea ce a fost, bună cuvința şi conştiința ta de mare român. Servus ! Pavel de România.

Înțelege, omule ! "La înînceput era CUÂNTUL,

şi CUVÂNTUL era cu DUMNEZEU

şi CUVÂNTUL era DUMNEZEU"(IOAN1:1),

deci a fost Cuvântul şi va fi cuvântul,

Dumnezeul meu,

care tot vine, vine din sufletul meu mereu, mereu, şi mereu culori-curcubeu,

vine cu lumina să lumine mereu,

vine culme de culme pentru lume

întru pace şi pâine trasă, hățâtă, cu bine, de bine să domine cu bine,

cu starea de bine.

     - Deci a aparut cartea! Spune ca sa dau si eu anunt ca a aparut in pagina si la radio.

     - Spune: a apărut la Sitech Craiova, deci Ben, nu greşit, cum ai înțeles: Drobeta Turnu-Severin, deci a apărut la Craiova, în inima Olteniei cu Cip a Bibloteici Naționale a României; ISBN 978-606-6424-0; SITECH 2018; acum se menționeaza pentru prima oară, că toate drepturile sunt ale autorului etc. De reținut e o editură de prestigiu. Mulțumesc lui Dumnezeu, ție Ben Todică, editurii şi tuturor celora care m-au ajutat cartea să fie carte, ca la carte, o performanță. PAVEL DE ROMÂNIA

     - Trimite o poza cu ea in mana sa te promovez.

     - Pr. Olaru Septimiu cântă în ocol la vecina Eva:

-"Pământ eşti, în pământ te-ntorci, aleluia!" Ceremonialul relegios e în plină desfăşurare, cu lume multă (au venit şi Mihaela şi Marius). -"Luați aminte !"

-"Mărire ȚIE, Doamne !" Când pleacă cineva, pleacă şi lasă jale şi întristare. Cu toții vom sta în fața Marelui judecător şi vom da răspuns singuri, că suntem judecați fiecare de ce am făcut, de ce am scris, câte cărți am publicat şi-n viață nu-i uşor, ca să putem pleca împăcați şi vom sta cinstit în fața Dreptului Judecător, Salvator. Au venit fetele ei: Îşi ia rămas bun de la:

-"Paula, Angela, Victorița" şi de la nepoți, nepote şi peste tot lacrimi...

-"Bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească !" şi iată io sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor.

De ce-aş fi inconştient, că doamna croitoreasă din Escu, Pintea Nastasia, n. Căprar, c-ar fi sfătuit-o pe Vica: -"Să ai grijă de Pavel, ca de un copil", o dădăcea cu învățături după ce aflase la Recea, c-aş fi publicat o carte, deşi nici vorbă de aşa ceva (îmi bateam capul pentru aşa ceva, dar nu ştiam încă cum s-o fac, dar citisem, cum citisem la şcoala despre haiducul Duliş, citisem doamnei doctor Vădeanca, de față fiind şi moaşa Mariuța, Rusu, muierea lui Lenuțu, asistenta Cordoş, oficiantul Cristea Octavian de-a Lupului şi povestea se întinse cu alt conținut, de doamna din Escu, chiar îmi solicită fiind pasionată cititoare, acasă având o frumoasă biblioteică personală: -"Domnu Ferghete să-mi da-ti vă rog cartea care a-ți publicat-o". Mă îmbujorasem de o aşa plăcere. Regretam că nu aveam decât mult mai târziu cartea publicată. Eu cu Vica mai aveam mult de trăit împreună şi cu Vica să ne rezolvăm alte probleme în acestă a naibii cădere libera, nu demult punând şi ea punctul pe"i". "Doamna"murise şi eu n-o onorsem cu propria carte opera omnia, cum n-aveam s-o onorez nici pe Vica, după scrisul meu să-i aduc bani în casă, deşi o opăceam, îi promiteam şi amăgeam cu posibilitatea: -"Ai să vezi, Vică, c-am să câştig bani cu scrisul meu şi o să trăim mai uşor, mai bine"... însă mă amăgeam, chiar şi pe mine eu însumi să cred de-anume, că-i posibil şi, că e adevărat posibilitatea aiasta, e posibil aşa ceva, în țara oiei năzdrăvane, țara tău cu lapte dulce  şi țarmurele de mămăligă (îmi făcusem planul, ca țiganul, care văzuse un iepure dormind şi-şi făcuse planuri până a-l prinde, dar iepurele sări de unde dormea iepureşte şi pe-aci încolo îşi văzu de drumul lui... pagubă-n ciuperci !) Noi trebuie să ne bucură de o clipă ca asta şi lucru început trebuie dus cinstit până la capăt, îmi zice şi Vica şi apoi fie ce-o fi.

Aveam sprijin în Vica şi nu, c-avea nevoie de recomandări şi sfaturi, ea având instinctul coservarii, era nativă şi ştia cum rar, că unde-i unul nu-i putere la nevoi şi la durere, dar unde-s doi e altă poveste, mâncare de peşte, pe lângă putere e şi vedere (mai ştia ce puține ştiu, trebuie să ai bun simț, bună-cuvință şi pricepere şi ştia cum să mă ia, ca să meargă strună şi-n multe privințe s-a remarcat, s-a făcut cunoscută (era harnică, corectă, întreprinzătoare, c'avea talentul ei, era practică şi numai răul îi putea da papucii). Amândoi eram, ca floarea soarelui, căutam către soare şi Vica-mi încălzea sufletul, că din puținul nostru puțin, dam mult unul celuilalt, lăsând pâine de-o ființă să treacă de la noi celolalți, fiind prin noi înşine, iubire, c-aşa ne'-o lăsat Dumnezeu: "toată lumea pentru toată lumea", c-asta ştiam de la iarba verde de acasă.

Iisus ne-a zis: "iubiți'vă până şi vrăşmaşul!"

Si de ce mă rog faci astfel de politică ?

Când vine cineva la tine, de ce nu l-ai face să se întoarcă acasă mai bun? (În ea era sădită o astfel de şcoală daco-română şi ea ştia asta de la tată-su, de la badea Ionaş (şi toți îmi spuneau:  -"De-ar fi trăit socru-tu, ai fi văzut ce om bun a fost. Ai fi luat aminte, să ții minte."

Şi tot Vica un inger păzitor, prevăzătoare pentru celalalt, că mă vedea băgat în pat şi ştiind de acuma naravul prost jignitor, c-am venit călcând cazut ca din pod, că iar am beut şi... (pentru mine grija ei era enervantă:)

-"Pavele, iar ți s-a urât cu bnele ?" Altu-ți vrea binele, dar tu crezi, nebun, aiurit, vrând să te lase-n pace, deşi în acele momente de rătăcire, nu erai atoate-ştiutor, însă tu te grozăveai şi mai intrai la idei în cămara de alimente şi luând sticla cu tri-supărări, n-o lăsai din mână, deşi erai pe nicăieri s-o mai duci la gură şi să o mai țuiculeşti trăgând o duşcă, tu fiind o comedie, mucalit cu gesturi teatrale dezordonate, de circ fără bani necajind-o, ca un apucat pe ulița țiganilor (ori asta nu era un bine pentru nici unul din noi, dar atunci degeaba încerca să-ți toarne înțelepciunea cu toulcerul, cu pâlnia, că era ca o toacă bătută la urechea surdului, că-şi răcea gura de pomană). Atunci erai ca un popă de Gâlău cu sumanul rău ajuns în părău, domn şi în părău, o pecingine, o râie, pleavă socială, erai o plagă făcută calului de hamul cârpit neglijent, tembel, cu sărmă, erai ieşit de la vânătoru sau de la tri păduchi din Dej, ieşi plouat, ciuciulete, c-ai țucat crucea popii având frate leit pe Celemen din Urişor, deşi tu ai băut zamă de prune pe sate.

***

Ura, in sfarsit, Victorie! Bravo, stimate domn Ben Todica si PR-Ferghete! Gratie incurajarilor si efortului dvs. a aparut aceasta comoara a graiului si intelepciunii stramosesti. Sunteti admiratori al frumusetilor nepieritoare ale graiului nost strabun. Felicitari! NM.

Felicitări ambilor autori. Cu urări de bine, I. I.Bencei

Felicitări și la cât mai multe noi apariții editoriale! Doina

Primarul Rusu Alxandru Laurian m-o chemat să dau un interviu la Radio-Someş petru o reclamă turistică ? De ce eu mă întrebam năuc, ca un prost (ca om ? Dar în comună sunt, Ben: profesori, dascali, Sanda Mureşan bibibleoteicară, dar şi alți docți academici, dar primaru, m-a găsit pe mine mai de încredere, mai de bază, mai student. În poza Dan Chira groparul lui Vica. Cocoşu Roşu mi-o făcut gest cu mâna, dâcos, să nu mai fotografiez aspecte din înmormântarea lui Cheța, mamă-sa.

Daria: -"Tu crezi, că vine să te cheme la masă, la pomană, tortaşul ăla, Sandu-Cocoşu -Roşu, cu toate, că vecina Lucreția; iar Vinuc tată-su mă pâra la păduraru Vasile Fechete, c-am fost la pădure după lemne, m-a spus, ca să fiu amendat, jupuit de viu, deşi rău nici cât negru sub unghie eu nu eram înstare să le fac, iar când nu era voie, dar ei l-o tăiat, sacrificat, vițelul, nici eu şi nici Vica, nu ştiam, ca şi cum n-ar fi avut, că şi de o mâncat usturoi, gura nu le pute, nu-i aşa ? Nu pot sta-n soare după un drum la Recea, că m-o urât drumul la Recea-Cristur, Cj. A fost şi grija să mă descurc, că nu eram cu lecția învățată şi aşa ceva n-am mai făcut şi nimeni, ce-i drept nu se naşte gata învățat, atoate-ştiutor, Mafalda, cum m-ar fi vrut să fiu directorul de la Direcția Sanitar-Veterinară Județeană Cluj, Doctorand Ioan Fritea, care mă credea omul protejat a lui Ioan Precup inspector şef şi el Fritea doar adjunct într-anumită perioadă când eu eram văzut, doar cum eram văzut: nici în car, nici în căruță, nici la dracu-n teleguță, dar Precup un super om, că mă ştia preocupat de scris şi mai ales, că nu-mi ajung banii să-mi public din cărți..., vroia Precup să am salariu mărit, dar "oameni răi din lumea rea..."

De ce m-a ales tocmai pe mine primarul Săndel. De unde să ştiu ce eu credeam, că nu ştiu ? Îi trebuia pentru Radio-Someş, ca să înregistreze Mircea Cixăndraia redactor: obiceiuri şi tradiții folclorice de pe raza comunei Recea-Cristur, dar cine eram eu să ştiu ? Am cuvântat ca o necuvântătoare, care luat pe nepusă masă eram "pupăza din tei" din teiu din Humuleşti", Târgu-Neamț-ul lui Creangă, ştiind şi eu, cum ştiu sătenii din cele nouă sate (Recea-Cristur, Elciu, Căpriora, Pustuța, Jurca, Ciubăncuța, Ciubanca şi Osoiu) fără să aibă habar, că ele, obiceiurile şi tradițiile populare cu vogă şi încă la modă sunt familiale şi ocazionale, că în părțile locului se clasifică: obiceourile folclorice, în familiale (înmormântarea, naşterea cu botezul, nunta) şi sunt datini tradiționale ocazionale legate de anumite sărbători religioase de iarnă, crăciunul (colidele), Anul Nou (pluguşorul, sorcovitul) boboteaza (iordănitul cu:

- " Iordan botezându-te Doamne...  "din casă-n casă, înaintea poppii, diacului, fătului mergând o ceată de flăcăiaşi colindând:

- "Chiralesa no măi no. Grâu până-n brâu. Secară până subsuară. Să iasa popa cu diecii afară". Sunt apoi obiceiuri de primăvară, de Sfintele Paşte, Sângeorzul, Sfântul Gheorghe când se face palugăra, goțoiu, bleoja: îmbrăcarea unui tânăr cu verdeață, rămuriş din pădure; urma purtarea lui prin sat, ca la colindat, dar în Pustuța însoțiți de ceteraşul Mureşan Vasile, cunoscut mai bine după porecla:-"Fasoalea": unii udându-l cu apă din găleată pe cel îmbrăcat cu fruziş... şi dezbrăcând păpălugăra în holde pentru prosperitate: -"Noi desbrăcăm pe Sfântu Gheorghe-n holde...", împreunatul oilor e legat de măsurişul laptelui, dusul oilor la păşune, o chestie de sânzâiene mai este, împletirea de cununi din flori de sânzâiene pentru fiecare membru din familie şi aruncarea lor pe casă, apoi de Bunăvestire, blogovate, când toată lumea mănâncă peşte, în grădini se aprinde focuri sacre, se descântă drongălind din droanga şi târâind un lanț pe jos prin grădină:

-"Fugiți serpi, fugiți şopârle,

Că vin blogovatele şi vă rup spatele".

Apoi peste vara Sântul Ilie şi când ploua se descântă:

-"Doamne da să ploaie

Locul să se moaie

Iarba să-nverzească,

Cucuruzul să crească

Şi să rodească"

Şi când e secetă se face slujbă la biserică şi fetele feciorițele, desfloratele satului, merg la biserică şi udă  biserica descântând:

-"Noi nu udăm biserica,

Ci udăm țarina."

Apoi e Sântă Mărie cu strânsură  de popor de pe multe sate la Osoiu şi adunătură de popi să oficieze slujba, maslu, miruirea...

     - Fii mereu pregatit deacum in colo in buzunar cu poezii care sa te salveze la anumite intrebari in fata reporterilor. Cand nu stii ceva dute in buzunar si citeste-i un raspuns ca Dumnezeu are grija de toate ca si asa nu ai de pierdut deacum incolo decat de castigat numai.

     - Daria tot cu teama ei, avea sufletul pus pe jar, că nu era pe un calapod cu "mizerabilii" lui Hugo având inima de aur:

     -"Ticule, mă duc să-mi fac datoria, că aiest nimeni în drum, Şony -"doctorul cotoaştelor"mă pupăie, pârăşte, lui primaru, că n-am strâns fânul de pe şanțul de la şcoală, că nici atâta n-am făcut", că-i harnică Caratista lui Ferghete, acest D'Ardagnean, Veverița lui Vica, acest petec de la sacul numit Vica şi n-o rabdă pământul să nu facă nimica, auzi, Ben, o doare mânurile dacă nu face nimic, auzi domnule o doare de nemuncă, se plictiseşte, cum nu se întâmplă cu-n taie frunze la câini, ca Şandor, ca aista Găvruş Alexandru, pe care cu greu la hinit să cosească plătindu-i, deşi primarul i-a zis: -"Nu-i dai nimic. Să nu te puie Dumnezeu să-i plăteşti, să nu te prosteşti şi să-i plăteşti Daria, că trebuie să presteze pentru ajutorul social", dar aiesta, se codea, zicând, că nu şti dacă i se merită să meargă, să facă, şi lui Daria îi era, ca o râie sa nu curățească în fața şcolii din Ciubăncuța, să se facă lună pe şanțul şcolii şi nu mai conta, că scoate din buzunarul ei 50 roni, lei (lei, dar nu din jungla Africii). Am descoperit la p.11 ? De fapt ce-ai scris tu urmărind mai atent pentru asta te-am şi întrbat, că nu mi-s mai ochii de vultur care vede Aurel Vlaicu peste Carpați. Profesorul de ce n-ar scrie şi el două vorbe ?

     - Oamenii care vrei sa scrie trebuie sa le trimiti cartea ca sa o vada, so citeasca si apoi sa o promoveze. O sa-ti dau o lista cu adrese ale celor care ne-au ajutat la carte ca sa le trimiti si lor o carte. Aceste persoane sunt in Romania si nu costa posta asa mult. Ma refer la Prof Anca, Prof. Grigoras sI Prof, Spilca. si daca vrei si La Prof. cu ziarul si TVul Am sa-ti trimit adresele lor maine. Sigur ca ar mai fi si altii care ar fi candidati ca sa te promoveze insa ii lasam pe mai tarziu ca sa nu te bagi la cheltuieli postale prea mari.

     - Orice vorbă e prietenul de care avem nevoie, s-ar putea mări tirajul cărții pentru o mai largă răspândire a universalei noastre gândiri autohtoane şi autentice, cu iz pitoresc şi de fantastic de România, ca cel din UN VEAC DE SINGURĂTATE a lui Gabriel Marque, că şi noi ştim să scriem unic, în felul nostru de sprințari ai scrisului şi a ce am învățat ca cetățeni cinstiți cu parfum specific de România. Ocolul pământului n-am făcut nici măcar în cuşca şi cu cuşca cățelului care latră dar şandramaua şătrarilor trece către insula şerpilor, n-am făcut şi nu din vina noastră şi-i bai, că doar cucu şti depunându-şi ouăle pentru clocit în cuibul unei păsări străine, motiv de ce n-am urcat nici pe Everest, ca să strigam omeneşte şi româneşte din toată inima şi din puterea rărunchilor: -"EVRIKA ! "

Nobil domnul Dumitru V.Marin, un suflet extradionar, magistral, arătând cartea noastră de vizită spiritual-omenescă a ceea ce-i iubire dezinteresată şi drept de a fi laudă de zestre, dar din dar dumezăiesc, fericire dată celorlalți pentru a ospăta şi-ndestula cu pace şi pâine omenirea din corola de lumină a lumii culmii firii, Mesiei iubirii. Despre care n-am vorbit nimic trebuind să vorbesc despre folclorul din comună, Jucam despre ce mi se cânta, ca atare am dat găina, să vorbesc scurt, punctual, mă sfătiam eu în gând, cum mă sfătuise Vasile Tomoiagă redactor Radio-Cluj, cu altă ocazie să vorbesc cu deputatul independent pe strada 6 Martie, unde-şi avea sediul palamentarul Mircea Giurgiu, deşi sunt un timid irecuperabil; mă cuprinde valuri, valuri, emoțiile, dar am luat un extraveral înainte de a pleca de acasă şi un altul la Doda Gherghe şi Any, unde m-am dus ducându-le ocarte din CĂUTÂND DUPĂ MERE, vol.1, ca la prieteni buni.

Mă miram, că ştiam ce trbuia să-i spun redactorului Mircea Cixnădia de la Radio de folclor şi tradiții Someş cu sediu la Sângiorz. Sunt un om de cultură şi nu-i puțin lucru, zice şi redactorul şi nu-i nici rău. Mulțumesc şi lui Bencei, un om cu larg de suflet, un om care spune în doina suferinței, spune cinstit şi el drept, spune sincer, plin de caracter, cu vorbă dulce, care nu ştiu dacă mie şi lui mult ne aduce sub cer, că şi el le arată celor "sus puşi" ce nu-i place, ce fac omenesc, că fac negospodăresc, le spune, ca plamfetarul şi bijutierul ardelean Tudor Arghezi. De câteva zile, în ziua când mergeam la Recea chemat de primaru' a fost prima zi când m-am trezit cu grija să-mi dau la cei 7 puiți deabia ieşiți din ouă, acum două zile, c-am pus şi eu o cloaşcă cu doar 11 ouă, cinste şi dovadă, că Vica nu-i moartă şi amintirea-i dulce (doi o fost turtiți până n-a scoate, în ou era puiul format şi doar un ou era necocoşit, era clocit şi dacă doar 7 a fost să fie eu mă bucur şi de puțini, ca de mulți şi aceştea fiind o avere pentru Pavel şi Daria pe pământ şi pentru Vica suflare şi duh în cer, o treime, a existenței noastre, o continuitate mai având sub o altă cloşcă 15 ouă mulțumindu-mă cu ce şi câți mi-a da Dumnezeu. Daria floare de cireş, zice că-s năzdrăvani puiții şi se bucură, ca un copil cumințenia pământului sub clar de luna, se bucură la lumina zilei cercetându-i, uitându-se admirativ, încântată, la ei:

-"Sunt ticule, frumoşi, semn, că mai trăieşte mica."

Printre cititorii unei publicaţii care a lansat un concurs de cultură, cu ani în urmă, era şi unul care semna Pavel Rătundeanu – Ferghete. Mereu primeam la redacţie plicuri foarte consistente expediate din satul Ciubăncuţa, situat în comuna Recea-Cristur din judeţul Cluj, Transilvania, România, cu scrisori foarte consistente. Pagini întregi erau dovada unui om care pornit pe scris, deschidea zăgazurile unui torent colorat. Sigur, a câştigat concursul.

Aşa a fost începutul, atunci a apărut în viaţa mea cugetătorul din Ciubăncuţa. După o corespondenţă cu multe episoade, drumurile deceniilor care au urmat ne-a despărţit şi acum ne-am regăsit, cu mare bucurie, în civilizaţia ecranelor.

Dar, să îl lăsăm se se prezinte singur, pentru cititorii Magna News. ro, în acest scurt dialog:

– Domnule Pavel Rătundeanu- Ferghete, spuneţi câteva lucruri despre dumneavoastră să vă cunoască lumea…

– M-am născut la 1 octombrie 1949 în Sâmpetru-Almaşului, Salaj. Din 1976 domiciliez în Ciubăncuţa, Cluj.

– Ce meserie aveţi ?

– Actualmente sunt pensionar, dar am lucrat asistent veterinar la Circumscripţia Sanitar – Veterinară Recea-Cristur, judeţul Cluj, din cadru Direcţiei Veterinare al judeţului Cluj. Asistentul veterinar nu are o muncă uşoară, el fiind solicitat ziua, noaptea, animalele îmbolnăvindu-se fără să ţină cont de sărbători ori de program.  Eu am cules însă folclor, apoi am început să scriu în joacă. Apoi a devenit o pasiune, o plăcere, o stăruinţă, o răbdare.

– Pasiunea scrisului în ce s-a concretizat ?

– Cărţi publicate: Şapte cărţi, culegeri de folclor la Editura ”Cuget românesc” a prietenului de o viaţă Al. Stănciulescu din Bârlad, ori la Centrul de cultură din Cluj. Sunt patru volume de culegeri de folclor cu colinde din Transilvania şi unul cu balade din Transilvania. Un alt volum este dedicat folclorului copiilor şi o antologie de rituale înmormântare. Am publicat şi două volume de poezie la Editura Sitech din Craiova, intitulate ”Iisus Hristos-Dreptul la veşnicie” la Editura Contrafort şi ”O altfel de cântare a cântărior”.

Am pregătite pentru tipar la Editura”Cuget românesc” un nou volum de folclor ”Nunta din Transilvania”, Antologie şi comora înţelepciunii în vorbele de duh (antologie de proverbe şi zicători culese cu pasiune şi drag, de Pavel Rătundeanu-Ferghete).  ”Flori din grădina graiului românesc” (antolologie cântece lirice, un ABC pentru viitori raspsozi populari). La Editura Sitech Craiova am sub tipar: Nădejdea păsării Phoeni (Colind întru răsărit de soare, de binecuvântare).

– Cum vă mai simţiţi cu sănătatea ? Au fost probleme în ultimul timp.

 – Recent am avut un accident vascular cu hemipareză corp stâng pe fondul altei paralizii suferite în anul 1983. Plus nevralgie nevralgie cubitală dreaptă, nu la nivelul gravităţii în cazul lui Ştefan Luchian.

Acesta este omul, acestea sunt cărţile, acestea sunt suferinţele. O parte din ele. Ce îl mai poate defini ? O mare dragoste pentru poetul creştin Ioan Alexandru, pentru tot ce este românesc şi autentic.

Îi urăm sănătate, să găsească bani să îşi publice toate volumele scrise deja, dar şi la cele la care visează, acolo în Ciubăncuţa Clujului.

https://magnanews.ro/2017/04/03/povesti-despre-romani-pavel-ratundeanu-ferghete-culegatorul-de-folclor-din-ciubancuta-clujului/

Iubite frate Ben, multumesc pentru frumoasa prezentare a cartii Sfintiei sale parintelui Al. Stanciulescu-Barda. N-ar strica sa mai poposim si noi cate un minut seara, inainte de culcare, si sa ne facem un examen de constiinta: a mai trecut o zi din viata, ce am facut in ziua aceasta? Poate ca numai asa ne-am cutremura cat de frumoasa si cat de scurta este viata! Sa ne traiti si sa ne imbogatiti sufleteste prin tot ce faceti - inspirat, cu suflet, cu daruire. NM.

Când ploua săteni: -"Numai, Doamne dă-ne-0 curată ! (Să nu cadă piatra, grindina, gheața, pentru asta se mai trăgeau şi copotele de vreme grea).

     - O sa vina vremea sa ploua cu pacura sau sulf. Ca asa se joaca Satana.

     - Bine, omule, că tu eşti cu admnistrația, admirația mea ! Nu mai îmbăta şi tu lumea de cap, fii pentru Dumnezeu optimist şi altruist, tu-i lasă pe cei răi să zică, că-s ceea ce sunt, "cristoşii întunericului" (lumina nu se bagă sub obroc, o ştiai şi tu, ocrotitorule). Tu fii cu sufletul curat.

-"Când meri acoale îți aruncă vorbe, că ce-ai venit şi când nu meri:

-"Să vii Daria, bine-o zis şi mica"

-"Nici ei nu ştiu cum sunt."

-"Burdea-i tot cu informația, mere din jos şi te spune la asta, scuipă tot la asta din sus".

-"Şi ce câştigă gura spartă, omul cu două fețe, fața palidă?"

-"Burdea pupăie, pune pupăza peste tot".

-"Băutura nu el vorbeşte".

-E multă vorbă pentru nimic.

     - Acuma chiar ca arati ca Ion Creanga al Ardealului. Ai dat doar un interviu si ti-ai si luat masina. Cred ca iti dai seama ce bine arati cautand dupa mere imbracat in costum national?

      - Glumeşti, pe vremea lui Creangă s-a pomenit doar de birja care i-a stropit cu noroi, boierilor nepăsându-le că pe jos treceau: Eminescu, Creangă, Slavici... - oameni de pomină, doină şi lumină, o cruce mie şi ție, atunci fiind zorii zilei şi dimineții vieții când se trăia sfânt după cuvânt şi peste veacuri, oameni bravi ai neamului românesc, oameni cu fire puternică, care se luptau să nu mai avem înveci necazul, alinându-ne natul, cu sfânt cuvântul, cu Dumnezeul, ei fiind doftori cu spiritul național, cu leacul, că răul e tăiat din rădăcini, asta vroind-o şi Avram Iancu, un alt paşoptist, ca Nicolae Bălcescu, cu "românii supt Mihai Viteazu".

M-o umplut, de bani primarul, care îmi promise de față cu redactorul Radio-Someş, Mircea, că mă va sponsoriza pentru o altă carte (care ?), el probabil crezând, că nu va fi o altă operă sau îmi promise, că: promite, promite, mereu, că nici cel care-ți cere promisiunea nu crede-n realizarea ei? Va fi voia Domnului-Dumnezeu.

     - Va urma Mere Padurete !

     - Când ? Te-ntreb, ca să nu-mi pierd din aură şi nimb din inspirație colorând marea ecuație cu propria-mi soluție, rezoluție. Am scris acum Mere Padurete 8.

     - Mai ai 22 de scris La mere padurete am scris 33, deci macar 30 sa facem si la asta.

     - M-am pozat cu maşina pentru simbolul năsăudului: Păunul. Credeam, c-are să-ți placă, dar m-am înşelat, omule?

     - Cred ca iti dai seama ce bine arati cautand dupa mere imbracat in costum national?

     - Mi-l cumperi tu costumul național, că cel avut prin ŞIMLEUL-SILVANIEI şi de l-aş mai găsi nu mi s-ar mai potrivi, omul mai schimbându-se, ca un pierdut din timp, ieşit din propria-i pâine mioritică.

     - Trebuie sa cauti oameni care cred in munca ta ca sa te sponzorizeze. Oameni care cred in cantarea locurilor si a oamenilor lor si apoi sa ii mentionezi printre pagini.

     - MERE PĂDUREȚE-8, Pe unde se ascunde? Tu te gândeşti la toate, dar tricolorul, că se serbează centenarul la 1 decembrie 2018, pe unde l-ai lăsat, Ben Todică frate ? Pe tine te ştie şi publică lumea. N-am descoperit: "mere pădurețe, 8."

     - O sa-l public azi sau maine, nu l-am corectat inca  - ca sa-l public, ca “necorectat.”

     - Dacă l-ai aranjat, cum a ieşit pădurețele, pădurețule? Sunt curios. Mai am 22-30 capitole de scris, le voi scrie, înflăcăratule, temerarule, dar nu şi dacă... (vezi cum scrie dragul de Emil Racoviță un cutezător speolog, cum a scris sclipitor: la teza de limba şi literatură română,unde-l avea profesor pe profesorul:Fântânar):

-"Dacă apa din fântână/

S-ar preface-n vin cotnar,/

M-aş lăsa de limba română/

Şi m-aş face fântânar.

Ai scris, dar mi l-ai timis capitolul 8? Am fost să cumpăr colacul-prinos şi prescura şi prinosul pentru paus, pomemirea de mâine, că Vica are 6 săptămâini, 40 de zile, de când a murit şi copiii s-au gândit s-o facă cu băgarea oamenilor la masă, lucru care alții, n-au mai făcut-n Ciubăncuța (facem, nu că ne-am da mari pe piață, c-am fi mai cu dichis, mai cu diochi, ca alții, însă această doamnă Vică: soție, mamă, bunică şi străbunică, o merita, o viață de om a muncit din greu necruțându-şi sănătate, a muncit cu cinste şi onoare (unii degeaba or comenta: numai ea a muncit ? alții ce fac ? Ca ea doar ea a fost, numai ea a făcut).

Dacă m-s furat timpul înseamnă,

c-a fost harnic şi bun praznic, unii zicând:

-"I-a fost mai dragă lui Dumneze, om de nimc".

Tot din toate dacă m-a furat timpul pe Vica lăsându-mă cu nimic, Crede-mă prietene, că nu mai am nimic, Ci iubirea am, dreptul de a fi culme-n lume - Oi negre păscând lumină pe câmp alb Păstorite dezinteresat, generos, de Harap Alb.

Ai zis de nişte adrese, te rog nu uita, că luni am drumul la Cluj şi aş expedia cartea Căutând după mere. Mulțumesc. Dumnezeu cu binele să te însoțească, Ben, fericitule, fericit pentru ceilalți candidați la fericire, la înviere, cu drept la iubire !

Iată frate cruda şi sfânta relitate,

O lipsă de responsabilitate, perplexitatate

Şi de alfel prea multă popularitate. Pavel Rătundeanu-Ferghete

     - Aici ai lista celor unde sa trimiti carti, in total in jur de 50, sa te ajute cu promovarea.

     - Ho, dragule, că eu pe 50 exemplare am dat 900 roni şi n-am de unde da după pretenții (câte un exemplar, mă încumentam lui domnul Gerge Anca, Constanța-Doina Spica lui Vasilica Grigoraş, dar în rest am şi eu prieteni, obligații etc. Cu drag şi respect, Pavel Rătundeanu-Ferghete

P.S.Dacă aş fi milionar aş face-o, dar nu sunt nici măcar unul de carton, iartă-mă, că eu strâng cureaua şi n-am nici impozitul plătit la primărie, că nimeni nu mă scuteşte de bir şi, deci nu pot da bir cu fugiții  de la astfel de impuneri care trag zece piei de pe omul muncitor, dar nevoiaş şi apoi aş mai publica poeziile Nădejdea Phonexului vol.2, până la MERE PĂDUREȚE. CU BINE ! Ce propui e un lucru fain, cultural, dar neam de neam, însă  brânza-i pe bani, nu crezi, deşi ce-mi propui e un act nobil, un act de cultură, un frumos spiritual național, dar omul sărac e şi de mândră minune, că nu poate face ce vrea, deşi e vrere şi plăcere pentru Dumnezeu. M-aş sacrifica, dar nici să-mi sap singur groapa nu pot, omule !

     - Dragule fa cum simti, nu dispera. Eu nu stiu cate carti ai tiparit. Deobicei se fac de la o mie in sus. Tu decizi. Si trei sunt binevenite de la Dumnezeu. Ideia e ca aceste carti sa ajunga la cat mai multe puncte de prezentare. Nu iti fa probleme!

Cele trei nume sunt suficiente. Multumesc pentru fotografiile din lacasul sfant de la voi. Imi place Biserica! E foarte originala, saraca si are nevoie de intretinere. Sunt convins ca Dumnezeu e fericit de existenta ei si a enoriasilor. Cu drag, Ben

Azi am prezentat cartea in emisiune. O poti asculta pe adresa de mai jos:

http://www.3zzz.com.au/audiofiles/3ZZZ_2018-06-23_15-00-00.mp3

     - Ca întotdeauna un program radio în limba română frumos şi plin de viață Ben dragule.

PR-F.& BT.