MIHALCA - O nouă dimineaţă

O nouă dimineaţă

~*~

De singurătate te ascunzi, te străbate,

nu are vise să-ţi vorbească.

Nu plânge! Deşi ai încercat,

fugi şi ascunde-te! Dar nu plânge.

Prin culoare labirintice se estompează paşi,

paşi, paşi apăsaţi, paşi în exil,

paşi fără întoarcere

te duc în noaptea pustie, stranie,

spre sunete născute din emoţii lăuntrice.

În întuneric, chipuri bântuie oglinda,

în spatele tău auzi voci tânguitoare,

simţi răcoarea.

Nu plânge! Deşi ai încercat,

respiră adânc, priveşte atent! Dar nu plânge.

În aburii tăcerii paşii se ridică,

acolo unde nu există cuvinte

nu există limbă,

nu există trecut, vestigii.

Particule strălucitoare coboară lin,

amestecându-se

printre urmele adânci, grele,

şi umbrele fugare ce se legănă.

Numele tău e scris acolo.

Pe pereţi atârnă fâşii de gânduri,

voaluri cu psalmi,

vechi poeme incantate.

În liniştea întinsă, refugiat în vis şi uitare,

un uşor fâlfâit de aripi.

Dizolvându-se puţin câte puţin,

ochii tăi nu mai sunt ochii tăi,

gura ta nu mai e gura ta,

mâinile tale nu mai sunt mâinile tale,

corpul tău nu mai e corpul tău,

noaptea nu mai e noapte,

frigul nu mai e frig.

Candoarea respiră prin fiecare por.

Ecoul unei voci curgătoare te urmează,

spre adâncuri, spre tine,

scăldându-ţi privirea în roua luminii

şi-n muzica necuprinsului.

Ţi-e sete de lumină! Sorbi cu nesaţ totul.

Cu primele sunete reverberate,

înaintezi în transă.

Cu inima tremurândă

asculţi cântecul podidit de lacrimi,

cutremurat de propriile slăbiciuni relevate.

“Quis es homo qui non fleret!”

Cu emoţia descoperirii

o recunoşti în toată splendoarea.

Revii la tine însuţi. Atingi absolutul.

O singură certitudine, eşti acolo!

Cu fiecare pulsaţie lumina palpită,

mângâie veşnicia,

dincolo de timp,

dincolo de orice dimensiune.

Cu privirea îmbrăţişezi

întinderea nesfârşită, intangibilă,

frumuseţea uluitoare, clară, limpede.

Acolo ai vrea să rămâi, să respiri, să iubeşti.

În aburii dimineţii, în liniştea

şi armonia ce pluteşte,

ţinându-te de mână surâzi recunoscător,

înţelegi misterul clipei şi fascinaţia ei,

îmbrăţişezi viaţa copleşitoare,

te întorci pe noi şi noi drumuri.

~*~

IRINA LUCIA MIHALCA