CA TĂMÂIA INAINTEA TA
Recenzie la cartea părintelui Radu Botiș
,,Lucrare premiată la secţiunea
«Volum de debut», în cadrul Festivalului «Pro Unione», Ediţia a II-a, Baia
Mare, decembrie 2001, cu premiul Editurii Ariadna, pentru poezie religioasă”,
se menţionează pe coperta IV a volumului ...Ca
tămâia înaintea Ta. Acest volum a văzut lumina tiparului în anul de graţie
2002, la Editura Ariadna, din Baia Mare.
Trebuie menţionat, de la bun
început, că această carte este plăcut mirositoare (spiritual vorbind), prin
patru aspecte, primele două fiind legate de grafică: în primul rând, imaginea
de pe coperta I duce gândul spre un vitraliu de biserică, în al doilea, fiecare
pagină este însoţită de o vignetă, element tipografic care sporeşte gradul de
interes cu care se citeşte întreaga carte. În al treilea rând, textul este
tradus – integral, în ordinea paginilor, desigur – în limba engleză, probabil
la sugestia cuiva din cadrul editurii. Şi în cel din urmă, prin mesajul
integral al cărţii.
Autorul, părintele Radu Botiş,
precizează, în debutul volumului: ,,Aceste versuri şi gânduri ale mele din
următoarele pagini le închin, înainte de toate, Mântuitorului Iisus Hristos, al
cărui umil slujitor încerc să fiu, la altarul jertfei mântuitoare – talantul
primit nevoind să-l îngrop în pământ, roadele lui să ajungă la voi, fiecare, ca
o clipă de mângâiere, ca un sentiment de înălţare şi împlinire sfântă a menirii
fiecăruia, vremelnici, pe acest pământ – călători spre cer. (...)
Consideraţii şi încurajări despre
parcursul literar al autorului acestei cărţi exprimă Pr. Vasile Hotea –
Protopop al Chioarului, Augustin Cozmuţa – Redactor-şef al ziarului ,,Graiul
Maramureşului”, Daniel Cornea – redactor de emisiuni religioase la Televiziunea
Cinemar şi Emilian Arădeanul – episcop, vicar eparhial (trecut, între timp, în
lumea drepţilor).
Se întreabă, părintele Radu Botiş:
,,Cât de limitat îşi mai poate concepe omul ateu locul veşniciei, pe care Iisus
Hristos l-a promis tuturor săvârşitorilor binelui? Totuşi, în faţa morţii,
neputincios, omul ateu devine asemenea tâlharului de pe cruce?”. Însă, pentru a
stimula atenţia cititorului, observăm cum fluxul de poezii este întrerupt – din
când în când – de scurte meditaţii, cu valoarea unor predici, precum cele
intitulate ,,Gândind, mereu, mereu”, ,,El, Mântuitorul prea milostiv”, ,,Taina
Crăciunului”, ,,Învierea Domnului Iubirii”.
Una dintre poeziile care merită
integral citată este cea intitulată Rugăciune:
,,Doamne, în a dragostei rânduială, / Sub pavăza crucii agale suind, / Lacrimii
noastre caută vremi de beteală, / Prin astă lume străluminând. // Doamne,
chipul din sfânta icoană / Iradiază, caută vremi de împăcare, / Precum chemarea
cea mai de seamă / Inimii noastre dragi, fiecare. // Doamne, la umbra plăcută a
liniştii Tale, / Ca o închinare căutând împlinirea, / Iartă-ne, încă,
nefireasca umblare, / Pacea din Tine, în noi, fericirea”. În acelaşi minunat
context, ca o prelungire, se încadrează poezia Lumina Cărţii Sfinte străluce peste vreme: ,,Săraci, o, prea săraci
am fi, / De n-am avea o călăuză a noastră, / E prea puţin o pasăre măiastră – /
Căci cu nimic nu poţi asemui / Această Carte reînviind istorii, / Balsam
vindecător şi fără de pereche, / Mai nouă parcă, dar atât de veche, / Scriptura
sfântă, urcuşul spre glorii. // Nimic din ce s-a scris ori se va scrie / Nu
poate s-o întreacă, să-i fie la egal, / Citind-o, te cuprinde un dor înspre
astral, / Şi-un sentiment ferice, plăcut, suav, te-mbie. // Lumina Cărţii
Sfinte străluce peste vreme, / Îndeamnă orice suflet la calea sfinţeniei. /
De-a pururi mesagerul, imboldul veşniciei, / Te-ncântă această Carte, venind ca
să îndemne, / Curată fie-ţi viaţa, curată şi senină, / Adeseori trecută prin
încercări, iscoade; / Căci trebuie, ca pomul, şi noi s-aducem roade, / Belşug
de fapte bune, mereu să fim lumină. // Ce încredere, ce stare, idee şi
speranţă, / Cuprinde şi emană izvorul Sfintei Biblii, / Purtând învăţătura
hotărâtoare lumii, / Simbol de împlinire, extaz şi cutezanţă”.
Atmosfera din Motiv de meditaţie (II) este, simultan, apăsătoare, încărcată de
dramatism, însă, spre final, lasă deschisă poarta speranţei: ,,Cu câtă
înspăimântare ne aşteaptă sfârşitul, / La pragul marii treceri, cu frică
meditând; / Lăsând în urma noastră atâta îndurerare, / Copii, mame, prieteni,
lângă mormânt plângând. // Lăsăm lumeasca fire, cu pofte şi păcate – / O viaţă
unde totul cândva părea etern, / Văzându-le pe toate ca rămânând iertate, / Dar
care, vai, costa-vor chiar chinul din infern. // În viaţa pământească eram prea
ocupaţi. / În rugăciuni şi posturi nu mai puteam rămâne, / Credeam atâtea numai
şi ne vedeam salvaţi. / Eram neghina care se ascundea prin grâne. / Suntem
săraci în fapte şi-atâta de lumeşti. / Un gând nu ne încearcă: să medităm
jertfirea. // Iisus îţi cere astăzi în ochi să Îl priveşti. / Şi darul este
mare. E însuşi Mântuirea”.
Un peisaj de basm ni se desfăşoară
în faţa ochilor, în poezia Lerui ler,
Prunc Sfinte, dalbe flori: ,,Miracol alb coboară dinspre cer. / Beteală
împlinită, de lumină sfântă. / Colinde iar vin viaţa şi ne-o încântă. / Dalbe
flori, Prea Sfinte, lerui ler. // Dumnezeu mai poposeşte iară / Din înalt, la
ieslea de mister. / Dalbe flori, Isuse, lerui ler, / Naşterea Ta Sfântă ne
înfioară. // Magii vin să te salute, demn, / Îngerii din cer binevestind, /
Sfânta împlinire, prin colind, / Pentru lume, Salvatorul Semn. // Lerui ler,
Prunc Sfânt, dalbe flori, / Imne răsunând întru împăcare, / Semnul nostru adânc
de închinare, / Speranţe, rugăciuni, colindători”.
Un îndemn şi o bucurie care va veni,
adresează părintele Radu Botiş semenilor săi, în poezia Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei: ,,Uniţi-vă în rugă, voi, fiii
bucuriei. / Pe calea înspre ceruri porniţi, dar, de acum. / Alegeţi-vă locul,
în ţara veşniciei / Şi nu cădeţi sub cruce, chiar de e greu pe drum. //
Întindeţi mâna celor ce au căzut pe cale. / Întoarceţi păcătosul ce merge spre
întuneric. / Astfel, pe drept, vedea-vei că rodul faptei tale / E însăşi
răsplătirea cu locul sfânt, edenic. // Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei, /
Încredeţi-vă pururi în bunul Dumnezeu. / În pacea Lui rămâneţi. E starea
bucuriei, / Când drumul înspre ceruri e luminat mereu. // Veghează lângă Tatăl
– Hristos reînviat, / Cel răstignit pe cruce, ca jertfă de împăcare, / Veghează
– o, creştine, tu, oare L-ai uitat? / Viaţa ta se scurge în marea nepăsare? //
Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei, / Căci Dumnezeu acelaşi e astăzi şi
oricând, / O cale duce numai spre Taina Veşniciei / Şi un Iisus mai iartă şi
mai aşteaptă, blând. / O judecată mare va zdruncina pământul / Când? La
plinirea vremii. Şi asta nu o ştim. / Un lucru este sigur: doar împlinind
Cuvântul, / Noi vom trăi viaţa pe care o dorim”.
O atmosferă evanescentă,
învăluitoare şi transparentă, ca într-un vis, realizează autorul volumului ...Ca tămâia înaintea Ta, în poezia
intitulată Rugă monahică: ,,Saltă,
inimă curată, / Bucuria Învierii / Fiind vestea minunată / Pentru vremea
mângîierii. / Glasuri sfinte răsunând, / Într-un imn de adorare, / Către ceruri
înălţând / Rugăciunea de iertare. // Bat iar clopotele sfinte, / Cu glasul
tânguitor. / Iartă-ne, Prea Bun Părinte, / Dă-ne crez în viitor. // Trupul
nostru de ţărână / Nu-l sorti, Doamne, pieirii. / Fă-l de-a pururi să rămână /
Ne-ntinat de pofta firii. // Iar divina Ta suflare – / Păstrătoare a legii
sfinte – / Dreptul nostru, fiecare, / Să nu-l dăm pe-un blid cu linte. //
Suntem, Doamne, fiii Tăi. / Vrem a face ascultare, / Pentru buni şi pentru răi,
/ Maicii Tale Născătoare. // O! Tu Maică prea iubită, / Caută spre Dumnezeu, /
Milă, har şi îndurare, / Pentru cei căzuţi la greu”.
Pecetea divinităţii, pe care o
purtăm în noi, încă de la intrarea în această lume, chemarea spre necuprins,
spre infinit, spre atotcuprindere, spre locul de Acasă, originar, străbate
poezia intitulată Dor: ,,O şoaptă
divină, întrecând atotcuprinderea, / Acolo unde, tainic, rugăciunea prinde
contur, / La ceasul unde viaţa de taină erupe, / Serafic, acolo e totul mai
pur. // Clopotele, acolo, dau glas îngeresc, / În liniştea singurătăţii
mântuitoare, / Gândul curat iradiind dumnezeiesc, / Dinspre înalt, către noi,
fiecare. // Acolo mă poartă paşii întru împăcare / Hotar dintre lumea aceasta
şi cer. / Mănăstire de pace, străjuind către zare, / Lume de taină, de etern,
de mister”. Poate nu exagerăm, atunci când îndrăznim să comparăm atmosfera din
această poezie cu aceea din poezia lui Lucian Blaga, intitulată Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.
Spre finalul volumului ...Ca tămâia înaintea Ta, descoperim un
mănunchi de dialoguri, participări ale părintelui Radu Botiş, găzduite de
postul TV Cinemar Baia Mare (realizator: Daniel Cornea), în intervalul
1999–2001. ,,Ultimul cuvânt” este rezervat doamnei prof. Zamfira Deac, prin
poezia sa, ,,Templul nezidit”, care se constituie ca o ,,Postfaţă”.
Lectura cărţii este
declanşatoare de o bucurie gata să se
reverse, pe care se cuvine să o exprimăm, însă, cu modestie şi discreţie, ca să
fim în acord cu viaţa de fiecare zi a autorul acestei ofrande literare, dar mai
ales duhovniceşti.
Constantin Marin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu