POEZII
de IRINA LUCIA MIHALCA
***
O uşă, o fereastră, o cărare de mister
~*~
Prin
colţii morţii de multe ori nu mai numeri,
te-arunci
brusc în vâltoarea apei
şi
apele se-nchid deasupra,
închizi
ochii şi asculţi tăcerea,
priveşti,
cu uimire, agitaţia
ce
ţi perindă pe ecranul gândurilor
-
e vis, realitate? -,
priveşti
şi zâmbeşti;
nici
nu te-ntrebi:
"Spre
ce şi de ce aleargă
această
lume grăbită, grăbită, grăbită?"...
Azi,
ca şi ieri, ca şi mâine, ne-nvârtim
în
acelaşi cerc, până când vom dori
să
facem un nou pas, un alt salt,
în
ţesătura de vise,
în
tâmple învelim
dureri,
bucurii,
trăiri
încrustate-n abanos,
asemeni
hamsterului din cuşcă,
sătul
să se tot rotească,
în
jucăria postată de-o mână,
de-o
altă (nu se ştie care) privire.
Sub
clopot de apă provoci spaţii întinse,
eternitatea
unor clipe într-un dans eliberator,
o
uşă, o fereastră, o cărare de mister
deschisă
spre nicăieri,
un
strigăt în abis,
guşti
stelele,
urci
pe scena vieţii,
reinventezi
noi straturi
şi-ţi
continui drumul,
dezvelind
adâncuri.
Simţi
că eşti viu acolo?
O
rază spre ziuă
părăseşte
tărâmul patinat
printre
ramurile îngheţate de cireş,
bate
la poarta cerului, ţi-o aminteşti sigur,
o
simţi şi o vezi la fiecare despărţire prea timpurie,
la
fiecare cădere de petale sub pala de vânt.
Azi,
mai mult ca ieri, mai puţin ca mâine,
înţelegi
sau nu, e doar un nou joc,
jocul
creaţiei,
acolo
unde e speranţa e şi viaţa!
Aşteptarea...
Aşteptarea
e
atunci când ai auzit că-n piept îţi arde dorinţa de tine,
hai,
smulge durerea din floarea tăcerii, durerea care-i umbreşte ochii,
te
uiti în jur şi vezi cum braţele cuprind doar neantul,
un
vis, o lume spectrală în care te pierzi în apa vie a iubirii,
chiar
dacă pământul de sub tălpile noastre se mişcă
asemeni
nisipurilor mişcătoare,
în
aer dispari dacă nu te simt lângă mine,
un
vis inspirat din repetare,
face
parte din tine,
înăuntru
îl simţi, renăscându-te.
Da,
iubitule!
Ţine-mă,
să nu-mi dai drumul!
Dincolo
de marginile lumii se revarsă speranţele ei.
Noi
suntem viaţa, noi suntem apa vie
cu
tainele luminii
în
aventura cunoaşterii,
lutul
facerii fericit în roua iubirii!
19 noiembrie 2016
Bucuria
Ca un înger căzut, apa îi cere cerului culoarea.
Dezgolit până în miezul tău
- adevăratul mormânt al călătorului -
prin abandon te înfrunți.
Ești azvârlit în gheața de dincolo,
acolo unde
visele nu pot pătrunde.
Spre ce lumină
te îndrepți
în nopte, la răscruce?
Cine, acolo, te va aștepta?
Pe drumuri de nori,
tinerețile, precum viețile,
trec și se sting.
Sunete noi înțelegi.
Sub coaste, inima
ți-e strânsă puternic
de o iubire năvalnică
- cea mai frumoasă poveste -,
și se întâmplă că, uite,
chiar ai trăit-o,
ai fost acolo, în poveste,
iar totul încape într-un nume,
într-un vis de nevisat.
Întinde mâna și ține-o strâns
când trece aproape, în zbor!
Bucuria de viață. Un cântec fără moarte.
De pretutindeni,
bucuria
în ritmul ei te poartă.
Las-o să te cuprindă,
să te învolbure, să te sufoce!
Ce minunat! Lumea e în tine,
nu ai nevoie să-i cunoști cauzele.
În iarbă, tăcut este cerul.
Mergi mai departe, în larg,
prin soare și prin azur.
Privește marea, privește munții,
privește cerul și păsările!
În ochii lor vei vedea norii.
Oare, întregul poate fi împărțit?
24 martie 2018
Din fâlfâirea aripilor
La prima sclipire a zorilor, un cântec alunecă pe apă.
Prin ploaie şi lumină, privirii se devoalează
semne ascunse,
avertismente, simboluri,
în agitaţia celor mai fragile frunze,
în şoapta copacilor,
în inima pietrelor,
în forma şi culorile norilor.
Treptat descoperi o limbă pierdută,
improvizată, ţesută
cu răbdare şi transparenţă.
Fidelă fântânii tale în timp ce-şi visează cuvintele,
melancolia îngerilor o duce departe.
Un joc colorat în care dansează
lumina veşniciei.
O armonie răsună la porţile raiului de neatins,
ce vrei să-l cucereşti.
O lume fără timp,
fără durere, fără tristeţe,
o buclă în care totul este prezent.
Un râs zglobiu irumpe,
un râs de copil hărăzit iubirii.
Suflet nemărginit ca iubirea visată,
ca iubirea dorită.
Nu ştii unde,
nu ştii cum, nu ştii când
ai ajuns sa fii surprins de fericire.
Lumina te întâmpină
în pragul eternităţii - două sunete originale
pentru apa pură şi proaspătă.
25 aprilie 2018
Intersecții sinaptice…
Intersecții sinaptice prin miracolele întâmplate…
Șirul cuvintelor, uneori, se oprește.
În zbor, veniți de nicăieri, fluturi ai luminii.
Odată cu ploile, o umbră singuratică
coboară din cer, luminând totul.
Captiv în purgatoriul iubirii
hașurezi noi contururi,
încetinești ritmul,
eliberat de umbrele trecutului.
În roua nopților, lăstari în floare,
gânduri eliptice,
în liniștea în care toate orgoliile s-au stins
se-ascunde necunoscutul.
- Te iubesc! Fii binecuvântată, curată iubire
a sufletului meu însetat și înfometat
de incredibilul ce mi se întâmplă!
Întâlnire divină.
Tu, cine-mi ești și cum te cheamă,
și ce păcat ispășitor mă mai așteaptă,
pe mine, damnatul la Iubire?
Fericire damnată! - îmi șoptești.
Mesager al eternității, ca un cerc într-o spirală,
timpul s-a dizolvat în tăcere.
Totul a rămas în trecut.
O nouă zi începe.
În jur aerul pulsează tulburător.
Pământ și nepământ. Ape limpezi și reci.
Amalgamul de senzații îți invadează mintea.
Când ziua se apropie de sfârșit,
la cealaltă margine a vieții,
dincolo de hotarele ei,
în verde-crud îți îmbraci sufletul.
Cu iubire îți hrănești Absolutul
- altarul bisericii tale.
Însângerat, destinul ți se zbate în dinții ciclopului.
O ceață densă te împiedică
să deslușești spațiile dintre cuvinte
din Câmpiile Celeste.
- Tu cine ești și cum te cheamă?
Cum te cheamă și de unde-mi vii,
și ce păcat ispășitor mă mai așteaptă,
pe mine, damnatul la Iubire?
Fericire damnată! - îmi șoptești, risipindu-te.
13 mai 2017
Nocturnă
O noapte, o noapte plină de taine,
o şoaptă, o şoaptă prelinsă ca un sunet,
o furtună, o furtună străbate necuprinsul,
o umbră, o umbră-ntinsă se topeşte prin timpuri,
o vibraţie, un ritm, un cuvânt, feerie de culori,
ocean de sunete,
o lună, o lună rotundă transmite lumina-n adâncuri,
o lumină, o lină, lină lumină se-mprăştie-n toate,
o privire, o privire caldă captează misterul,
o cale, o cale dreaptă spre cuget şi inimă,
o stea, o stea călăuză te-nsoţeşte tăcută.
O pasăre, o pasăre albă umple tot cerul,
o scară, o scară înaltă, treaptă cu treaptă, urcă-n
lumină,
o clipă, o clipă intensă trăieşte, o clipă-nfloreşte.
Gânduri, cuvinte, forme, culori,
ecou de nuanţe,
emoţii, stări, sentimente,
simfonie de sunete, cântece cosmice.
O viaţă, o viaţă-n iubire, în toate, respiră!
Iubirea? Un dar, un joc pentru doi, un mare mister!
~*~
18 aprilie 2016
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu