Ferghete - CU DREPT DE A FI ZI DE ZI + DAR FAȚĂ DE DUMNEZEU EŞTI O CONŞTIINȚĂ + CU PROPRIU TĂU DRUM...

CU DREPT DE A FI ZI DE ZI

LA CENTENAR (la100 de ani:)

IM MEMORIAM ALEXANDRU VAIDA-VOEVOD

~*~

Coborât de pe Ineu cu sufletul saturat şi greu de Dumnezeu-Lumină,

Îmbracat drăguț de o drăguță albinuță din edenica grădină,

îmbrăcat cu țărărănescă artă,

în port popular țesut, cu talant îmulțit cu har

pentru munca din câmpul: agricol numit hotar

trecut prin spată şi iță,

coboră-n vară din primăvară cu picioarele-ngurgate cu obiele strânse cu ceaplauă, şnururii, brăcinar, trecug prin nojiță în opincă,

ca să-l învețe carte popa, vlădică,

bând o duşcă de horincă, pălincă,

că-i creapă lemne Horică

pentru-n blid de mâncărică de linte,

în timp ce popa Ionică la plăcinte înainte mănâncă cuminte pită albă de grâu proaspătă măşcat, făcut fărină, făină fină, frământată aluat şi scoasă din cuptorul cocător încă pâine fierbinte,

că țăranul mocan n-are parte de carte,

de uşurătate, ci de cruda realite şi a şi asudat, transpirat, la arat cu viața nouă şi, Doanme, în iarba cu sclipici licurici şi udă de rouă doarme, iepureşte, pe apucate, în culori de nelinişte pentru cei lăsați acasă cu jalea pe masă, doarme

cu capul pe muşuroi, cum în toiu verii e obişnuit omul pe la noi şi doarme ostenit şi-n neştire, că numai Dumnezeu îl are-n ştire dormind cu capul, neântors, pe mănăstire, că-ți în tot de toate, dar nu-ți bagă cu sila-n straiță, gândeşte țăranul ce glia-şi osteneşte, roboteşte

cotând de oi ori înjugând la jug, la plug, pe vaci, diboli sau boi,

că cine pune drănji, tălăngi, clopoțele şi le grijeşte, paşte,

ca ciorâng şi cioban, oier, la oi le cunoaşte,

le citeşte, le vorbeşte, grăieşte, de grijanie, le mână, le alduieşte

şi adună, le cântă-n strună,

le ceteră ca un puță-găgăuță uitându-se cu ochii de mâță în sptămâna de brânzii, când înebunită zburdă pe uliță

cu păsărica după prunuță,

că ce văd ochii inima cere şi la suflet fata-i mere miere şi fiere,

că dragostea dragoste cere

şi chiar şi pentru Dumnezeu e vrere şi plăcere,

ca o pălincă în oieguță pălincuță, care-i bună, bunuță,

că se gâlgăie pusă la gură şi pe gât înjos piere voiios vijelios gâl-gâl

şi-l tulbură de cap val după val,

i se împtmoleşte corabia ciorobor la mal,

ispăşitorul țap luat de val,

că nu-şi încape în piele buiac cu binele urându-i-se cu zilele

de-atâta umblet urcând şi coborând răzoarele

cu dealul mai la deal şi valea mai la vale întru răsărit de soare Mircea Vaida-Voevod

scriind ca bunu-su Alexandru Vaida-Voevod adunând multul norod

la Alba-Iulia, să facă acrobatic echilibru pe drod,

ca să pună cu iubire la înălțime țara la cale de culme în băii de mulțime pentru marea unire

cu cele bune să se adune în România profundă, dreaptă sfântă, unită, independentă şi mare

cum nu fu şi nu-i alta sub soare

cu semănare, binecuvântare,

că ce se aseamănă se adună şi mireasă se încunună

cu minte şi aventură,

că şi belşugul se câştigă după brazdă, după mănoasa arătură,

drept la înviere, candidând la fericire

cu viață nouă, pace vouă,

în rai cu voe bună să se pună:

pâine şi pace-mană, trasă adăpost şi rost,

în folos luminos, trasă vrednic şi harnic cu dialectic pragmatic în mâine:

dragoste şi dor cioplită din topor cristic sub tricolor,

suflu de popor, la curți de Româniia-curți de dragpste şi dor cu falnic viitor,

că-n lumină pentru lumină, în ispravă-i a Domnului bucovă întru bravă slavă,

de Românie profundă şi mare nemurită în odă

Patrie limba Română cu îndemână din inimă,

ca albinele-n stare maximă de bine roindă

ieşite roi din  stupină pe urdiniş pace şi război

pregătite şi grăbite de sfântă nuntă

cu albine lucrătoare şi trântori în frunte de alai cu regină cârmuitor, taroste, ca  muiere prosperă, fertilă, muncitoare țesătoare neveditoare

cu suveca ca un peşte notând printre firele întinse băgate-n iță şi spată

şi strânsă pe sulul dinainte şi dinapoi de carți până marți

şi de joi mai apoi, că viața cu timpul tras de nevoi,

e un potop după potop,

ca popa-potrop hopa-trop

cântare a cântărilor întru răsărit de soare de binecuvântare România profundă şi mare

gătită suflet de neam şi rai ce-n scump cu-n scop îl am:

drept la veşnicie cu omenie,

duh de adevăr şi duh de viață-simetrie,

Arcă a vieții pentru şuhan, ca să nu trăiesc ireversibil şi-n van,

neam de neam pe piciorul de plai şi gura de rai,

că România ni laudă de zestre sub aceste carpatice zări albastre

de când lumea e lume

şi cât lumea există social-umană culme

cu miortice hotare naționale cu artă şi cu sur şi frumuseți mândre ce poartă cu de- ale nostre maiestre

"laudator temporis acti"

cu drept de a fi zi de zi.

*

DAR FAȚĂ DE DUMNEZEU EŞTI O CONŞTIINȚĂ

~*~

Străduința te face eficient, dar tebuie cu răbdare antrenament

sustinut sustenabil permanent, exercițiu,

să scoți cu starea ta de bine la iveală frumuseță

cu eficiență şcoală social-umană, şcoală iubire de înălțare întru răsărit de soare de pe orizontală pe vericală, binecuvântare, dealul, mutându-l cu efort, cu gândire, cu muncă, mutându-l în bloc,

la ceilalți, celorlați, motiv de fericire fără discriminare că-s: scunzj şi înalți: de la sat sau oraş, de la asfalt,

că, tu însuți, prin cunoaştere n-ascunzi pentru sine, pentru comozi lumina, starea de bine ce-i a tuturora li se cuvine şi le aparține primăvară,

nimb, ordine şi disciplină şi aură,

că n-ascunzi sub obroc,

că-n fața lui Dumnezeu  nu eşti fățarnic, n-ai în cap pitici, nu te ascunzi

şi dacă eşti doar boboc, răilor, nu cedezi,

că şi viața ta-i  rugăciune cu îndemână

şi Patrie Limba română,

tu, îi dtorezi, că față de oamen te mai ascunzi, cedezi, abandonezi, calea către Iisus,

dar față de El eşti cu cărțile conştiință pe masă şi pe față

şi nici măcar nu te scuzi, căieşti, că te cunoaşte,

te şti ca Vica ce laş eşti, în culori cu arome fără noimă, îmbâcsite de nelinişte,

te şti ce şi cine eşti, cu cine te însoțeşti şi ce poamă eşti,

că te şti de bună samă şi cum te cheamă: "mămăligă când te strigă"

şi "zor de zamă când te cheamă,"

că El are ochi şi vede oriunde

şi are urechi şi te-aude oriunde la orice disanță

şi nu-i ca oamenii nepăsător, cu indiferență.

~*~

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

*

CU PROPRIU TĂU DRUM LIBER PETRU A DEVENI CINEVA PRIN CE EŞTI PRIN FIRE

~*~

Ben străluceşte în culori, că-i ocazie

prin ce ți-i dar de la Dumnezeu, c-ai învățat din cununa de spini şi din sulița

ce te-a străpuns între coaste să-i sângereze grupa sngvină în univers, tu, salvatorul aşteptând la întrebare dragostea ca răspuns,

în timp ce eu aşteptând să te ridici oftez de viață şi profund flămând,

în evident eu simțind lipsa lui Vica pentru ca să nu stau ca vaca la iesle

pe cale miez de pâine fierbinte către Iisus

mai presus de moarte, ca la carte înăduşit, transirat, în toridul globalizator a verii, Mesie a iubirii şi unirii țării,

însă ca să nu plângă sufletul meu, tu cu tupeu să nu te laşi învins,

pentru'că viața nu ni roz, nu ni goz ascuns sub preş,

că totul ține de situație, de dragoste de înters tăgând hois dragoste şi dor la curți cu popor:

frați în Carpați, unde ne-avem un loc unde nu ni ascunsă în România,

nu ni ascunsă lumina omenia, veşnicia, n-ascundem ziua sub obroc,

ziua cu iz de smirnă, tămâie şi busuioc

că viața trebuie să-ți aibă timp şi-n timpul tău să fie un univers cu sens imens şi cu bucurie şi necaz

speranța vie esență de poftă de viață, să aibă sens

cu:excelență, conştiință național-univeral excepțional tridimensional şi atenție  pentru noi o samă eşti de seamă, eşti o omenească ecuație,

pentru mine eşti responsabil un mărțişor, un cadou: erou.

Pe tine parcă te cunosc de mult, de veacuri:

Omul măsură a lucrurilor, omul cu rostul şi folosul a două culturi din multi-lumi culmi

dând ton şi avengură prin tenacitate statornic, practic,

fără a-ți schimba, fluctueze, statornicia,

că eşti loial înstare de sacrificiu pentru România,

că întotdeauna pe cont propriu

suflet larg eşti un lider

cu devotament, cu propiul tău drum intelivent, liber, sub cer,

că te-ai schimbat la față,pentru dreptul de fi ieşind din tipar, ieşind profund în evidență profund de dragoste flămând, încrezător, învingător, atras de lucruri serioase, ca un vulcan,

dar n-ai ieşit din decor, ca om de viitor

(tot timpul mai încurajator pentru mine, că eşti de bună calite, cu multă ordine, disciplină, c-ai un altfel în rutină,

că nu înghiți pe cei care în debara  ponegresc,

defăimează fără obraz, fără bună cuvință,

fără un reper al Dumnezeului din cer,

defăfăimează pe naționalul geniu național, MIHAI EMINESCU,

OMUL MORAL A TUTUROR TIMPURILOR,

UN OM CARE SCHIMBĂ ŞI A SCHIMBAT AUR CENUŞIU STRECURAT LOVIND INVIDIA ÎN FREZĂ.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE