marți, 7 august 2018

MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - CAUTAREA ISTOVITOARE - Compozitorul Arvo Part



INVIFORAREA - Sfantul Teofan Zavoratul


Amara este bucuria lumii acesteia: vai celui ce se amageste cu ea! Ca o corabie înviforata de valuri se înviforeaza viata mea cu nenorocirile; bucuria desarta o înrobeste cu privelistea desfatarilor. Fii mie cârmaci si du corabia mea la limanul Tau în Dimineata aceea mare când se va rosti hotarârea cea vesnica.

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 40.




FIINȚA OMENIRII - Arhimandritul Sofronie Saharov


           Potrivit vechii traditii teologice a Bisericii ortodoxe rasaritene, omenirea este o singura fiinta în multe ipostase, asa cum Dumnezeu este o singura Fiinta în Trei Persoane.

Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 118.





BETIA - Sfantul Tihon din Zadonsk


            Este betie pricinuita de vin si alte bauturi si este betie care nu este de la vin, dupa cum se spune: „betie fara vin” (Isaia 28, 1). Se îmbata de la vin cel care îl bea peste masura. Tot beat este însa socotit si omul care se desfata cu dragostea acestei lumi, cu gândurile desarte si cu lucrarea faradelegii. Cei care se îmbata de vin nu stiu deseori ce vorbesc si ce fac, nu au frica si orice fac aproape ca este vrednic de toata batjocura.

            Tot asa si cel ce se îmbata de dragostea acestei lumi si de alte gânduri ale faradelegii nu stie ce face. Se lauda ba cu una, ba cu alta, dar toate gândurile si faptele lui îl învinovatesc. Toti mor si nimeni nu ia nimic cu sine, iar el se îngrijeste de sporirea averii, de extinderea pamânturilor, de zidirea caselor si de celelalte placeri ale sale, de dobândirea cinstei si slavei desarte. Si se îngrijeste asa, ca si cum ar trai vesnic în aceasta lume.

            Rea este betia de la bautura, dar cu mult mai rea este cealalta. Cei care se îmbata cu bauturi alcoolice se trezesc repede, dar cei ce se îmbata cu dragostea acestei lumi, cu mare osteneala se trezesc. Patima care traieste în ei si îi face nebuni stârneste în mintea lor nenumarate pricini si nu-i lasa sa se trezeasca. „Am nevoie de multe pentru sotie, pentru copii si pentru batrânetile mele”. Dar cinstea si slava, care nu sunt mai prejos decât bogatia pe care ti-o doresti, la ce îti foloseste? Pentru ce îti trebuie haine bogat împodobite, case, mese, slugi, cai, trasuri, diamante, briliante si celelalte desertaciuni?

Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 150-151



CAUTAREA ISTOVITOARE - Compozitorul Arvo Part


           Trebuie sa ma redescopar fara încetare. E o cautare a ceea ce poate sa ma hraneasca, uneori istovitoare, caci calea e foarte strâmta. Cu adevarat, mereu trebuie sa ne limitam, sa taiem multe uscaturi, atât înlauntru, cât si în afara de sine. Si aceasta se oglindeste si în muzica. Când nu stiu nimic despre un lucru, trebuie sa tac. Când, în schimb, am aflat ceva, chiar foarte putin, pot sa vorbesc despre aceasta, dar foarte pe scurt, în chipul cel mai direct si mai concentrat cu putinta, cel mai potrivit cu aceasta concentrare în care sunt.

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 65.


Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu