Ioan Miclău-Gepianul - CÂNTECELE PRIETENIEI!

 

CÂNTECELE  PRIETENIEI!

(Cel ce iubește pe aproapele,

a împlinit Legea –Romani 13.8).

 

*

***

*

*

 

CE MI-E MIE DRAG  PE LUME

(Dedicată prietenului Ben Todica)

 

 *

Ce mi-e mie drag pe lume,

Prieteni dragi cu vorbe bune,

O vâlcea cu lăcrimioare,

Răsăritul cel de Soare!

 

Să văd roua peste câmpuri,

Mieii alergând pe dâmburi,

S-aud mierla dumbrăveană

Cântând doina ei aleană!

 

Și mi-e drag s-aud cum bate,

Pe la cioturi scorburate

De goruni, o gheonoaie,

Repezită și vioaie!

 

Și mi-e drag să caut urme,

Ce-s lăsate-n zori de turme,

Turme albe de mioare,

Ca-n cer stele călătoare,

 

Când cu coama ca de zimbru,

Se ridică de prin cimbru

Vântul, ce ieșind în drum,

Poartă valuri de parfum!

 

La fântâna cea de piatră,

Coțofana și azi latră

Stând pe cumpăna cea veche,

Ca-n povești zmeul de veghe!

 

Când văd fumul de la stână,

Văd câmpia cea română,

Când aveam inima pruncă,

Și purtam căciulă țurcă!

 

*

 

 

STEAUA BUCOVINEI

 

(dedicată lui Adrian Botez)

Steaua Bucovinei răsare pentru îngeri,

Pentru cei ce încă din Ceruri ne privesc,

Pentru cei ce nenăscuți sunt încă,

Și pentru cei ce gângurind la pieptul mamei cresc!

 

Steaua Bucovinei dezvele spectru nou,

Lumină peste vârfure de brazi,

Străpunge epiderma cea șerpească,

În care lâncezește reptilianul din veacuri până azi!

 

Steaua Bucovinei se-nalță sus...pe Munte,

Răsare din eternul unde crescu Aminul*

Cu ochi de foc și o zeească frunte,

Privește, înțelege durerea și suspinul

 

Românului creștin. Doar pentru el se-nalță,

O lume să trezească din somnurile morții,

Arată calea, visul, și cerul cel deschis,

Unde c-o Mână Sfântă se scrie drama sorții!

 

Ea, Steaua, mă cuprinde și parcă mă răpește;

E steaua Bucovinei ce tot mai mare crește,

Sub raza ei sublimă Românul Neam unește,

Cu pana razei scrie, cum din veșnicii

Hristosul ne iubește!

 

*

 

 

AM GĂSIT O FLOARE RARĂ

 

Am găsit o floare rară,

Și am pus-o la fereastră,

Fie iarnă, fie vară,

Nu-i chip să se ofilească!

 

Am găsit-o sus pe munte,

Și-am adus-o prin câmpie,

Unde peste râu o punte,

Las miorile să vie!

 

Și-am luat floarea cu mine –

Tot la farmece mă-mbie,

Cu miros de rozmarine,

Dintr-o țară mult prea dragă,

Dulcea Românie!

 

*

 

 

SIMBOL TRIDIMENSIONAL

 

Covorul câmpiei cu flori,

Frumoasele râuri ce scântee-n soare,

Și brazii din muntele-nalt până-n nori,

Sunt simbolul Sfintei Fecioare!

Simbolul veșnicei vieți!

Păcatul ce duce spre moarte,

E tocmai distrugerea codrului verde,

Dând undelor limpezi otrăvuri să poarte,

Iar cerului nori negri cât ochiul nu vede

Lumina senină și-a soarelui raze!

Eterna grădină din Eden,

A dat-o Divinul imaginii Sale,

Omului, căruia iubire îi cere. Și să credem,

Căci pustiirea grădinii florale,

E calea pe care ne pierdem!

 

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianul

2018