MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - ÎNCĂ O VORBĂ....!

 

MICROBUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

  

Dupa cum partea materiala a fiintei noastre se poate dezvolta atât timp cât primeste o hrana corespunzatoare, iar daca în mâncare, în bautura sau în aerul pe care îl respira nimereste o otrava sau un microb, trupul se îmbolnaveste si poate chiar sa si moara daca nu primeste la timp ajutor, tot asa si în fiinta noastra spirituala totul poate decurge bine pâna când apare diavolul. Sufletul se îmbolnaveste, cuprins parca de paralizie, are nevoie de un grabnic ajutor de la Doctorul ceresc, Dumnezeul duhurilor, ajutor care nu poate fi obtinut decât prin rugaciunea credintei. Trebuie sa ne pazim cât putem mai mult, pentru ca prin duhul si prin faptele noastre sa nu ne dam duhurilor rele, celor de sub cer. Pentru ca ele sa nu fie suflare a sufletului nostru, luând locul lui Dumnezeu, pentru ca raul din care este alcatuita natura lor sa nu devina propria noastra natura. De altfel, trebuie sa ne aducem mereu aminte ca ele sunt mai mult în noi decât în lume, dar ca Dumnezeu are asupra lor deplina autoritate si le îngaduie sa lucreze în lume pentru dezmeticirea si îndreptarea oamenilor, în limitele adevarului, bunatatii si întelepciunii Sale. Sunt însa oameni care îl au pe diavolul în îmbracaminte, în mâncare si în bautura, dupa cum crestinii adevarati se îmbraca întru Hristos si se hranesc cu Trupul si cu Sângele Lui. Pretutindeni în lume exista o dualitate a contrariilor: unul împotriva altuia; sufletul se lupta cu trupul, binele cu raul. Satana îsi are slugile si ajutoarele sale pentru a-si raspândi domnia în lume. Domnul îi are pe Îngeri, pe care îi da fiecarui crestin drept paznic si drept calauza spre fericita Împaratie a lui Hristos.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 86-87

 

  

POMUL INCARCAT DE ROADE

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 Vezi un pom cu frunzisul verde, covârsit de roade, a carui înfatisare bucura pe orisicine. De la aceasta întâmplare întoarce-ti gândul catre starea launtrica a omului iubitor de bine, al carui suflet este împodobit întocmai sau poate chiar mai mult decât atât, fiind îmbelsugat cu roadele Sfântului Duh. Un asemenea om „ca finicul va înflori si ca cedrul cel din Liban se va înmulti” (Psalmul 91, 12). Întâmplarea aceasta te învata sa râvnesti la podoaba cea launtrica, nu la cea din afara.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 74.

 

 

ADAPOSTUL

Sfantul Tihon din Zadonsk

  

Vezi un om pribeag care, neavând casa lui, s-a adapostit pentru o vreme într-o casa straina. Sa-ti aminteasca întâmplarea aceasta ca noi suntem calatori si venetici în lume: „caci nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie”, dupa cum graieste Apostolul (Evrei 13, 14). De aici vedem ca mai devreme sau mai târziu va trebui sa punem capat pribegiei si sa ne întoarcem în Patria noastra. Iata de ce ni se cuvine sa ne aflam în aceasta lume asemeni unor calatori si pribegi si sa tinem minte cuvântul Apostolului: „Noi n-am adus nimic în lume, dupa cum e vadit ca nici nu putem sa ducem ceva; dar daca avem hrana si îmbracaminte, cu acestea vom fi îndestulati” (1 Timotei 6, 7-8).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 68

LUMINA ORBITOARE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 Ce s-ar întâmpla, Domnul meu si Mântuitorul meu Iisus Hristos, daca lumina Dumnezeirii Tale ar tâsni din Preasfintele Tale Taine, când ele odihnesc pe Masa Sfântului Altar sau pe Sfântul Disc, sau în chivot, sau când preotul le poarta la pieptul sau, ducându-se la un bolnav? Toti cei care ar vedea aceasta lumina s-ar pleca la pamânt înfricosati, caci însisi Îngerii îsi acopar fata de frica slavei tale nepatrunse, si totusi, cât de indiferenti sunt oamenii fata de aceste Taine ceresti?

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 92

 

 

FIARELE SALBATICE

Sfantul Nicolae Velimirovici

  

În înteles general fiarele salbatice întruchipeaza patimile. Asa cum fiarele salbatice chinuiesc trupul, la fel si patimile aduc vatamare sufletului. Ziditorul i-a dat lui Adam putere asupra tuturor patimilor. Iata de ce Adam avea putere asupra fiarelor salbatice ca simbol al patimilor. Sfintii, care prin Noul Adam, Hristos, si-au îmblânzit patimile, au dobândit de altfel si putere asupra fiarelor salbatice.

 

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 49-50.

 

 

TACEREA DARURILOR

Sfantul Tihon din Zadonsk

  

Vezi ca pomul îsi daruieste rodul tuturor, dar tace; fântâna pe toti ne adapa, dar tace; la fel si celelalte fapturi ale lui Dumnezeu ne aduc folos, însa ramân tacute. Caci ele asa au fost rânduite de catre Ziditorul si, necuvântând, propovaduiesc slava si lauda lui Dumnezeu, dându-ne prilej si noua, celor care le folosim spre trebuinta noastra, sa slavim si sa laudam bunatatea Domnului. Prin acestea învatam si noi, fapturile cele cuvântatoare, sa ne facem bine unul altuia, dar sa tacem, sa nu trâmbitam înaintea noastra, sa nu râvnim slavirea noastra, ci sa cautam slava Ziditorului nostru, de la Care am primit fiinta noi însine, dimpreuna cu orice lucru bun. Astfel ne învata pe noi Hristos, Mântuitorul nostru: „Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, încât ei sa vada faptele voastre c ele bune si sa-L slaveasca pe Tatal vostru cel din Ceruri” (Matei 5, 16).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 102

MECANISMUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 Un om suparacios si fara minte, dorind sa faca sa functioneze un obiect sau un aparat oarecare si nefiind în stare sa-l foloseasca din nepricepere, vazându-se deci în imposibilitatea de a-l utiliza, asa cum ar fi dorit, de cele mai multe ori se înfurie, îsi iese din fire, arunca acel obiect sau îl distruge, ca si când ar fi o fiinta vie si s-ar opune intentiilor sale. Se întâmpla ca ceva sa nu mearga, sau sa se întepeneasca, sau sa se rupa, sau sa functioneze altfel decât se astepta, sau sa nu i se potriveasca locul, si omului i se pare ca totul se ridica împotriva lui si este gata mai-mai sa înceapa sa plânga de ciuda. Dar daca în locul nepriceputului vine un mester, totul intra în normal. De ce? Fiindca mesterul se apuca de treaba cu cap, rational, cu pricepere si cu suflet. Catre ce ma îndreapta aceste reflectii, care privesc lucruri atât de obisnuite, modul nostru de a ne purta cu obiectele? Catre constatarea ca pretutindeni mintea, sau mai exact spus, spiritul rational al omului, domneste asupra materiei. Nimic nu se poate face de la sine, fara contributia mintii, nici macar o singura miscare mecanica corecta. Nici un obiect nu se poate adapta de la sine scopului pentru care a fost creat, deoarece scopul respectiv nu poate fi atins decât urmând anumite reguli, sau prin modalitati determinate, cunoscute, iar acestea sunt produsul mintii, al inteligentei. Iata câteva exemple din univers. De unde provine acea ordine extraordinara care domina materia neînsufletita si lumea animalelor necuvântatoare? De unde vine acea frumusete fara seaman, acea minunata transformare a materiei amorfe, lipsite de viata, în ceva plin de armonie si de viata? De unde vine acea adaptare perfecta a unor elemente lipsite de viata la mii si mii de scopuri, dintre cele mai diverse, într-un mod atât de rational si de simplu, stiut fiind ca prin ele însele acele elemente n-ar putea sa-si „propuna” un scop si nici sa-l atinga? Cine este nevazutul stapân al tuturor acestor forme ale materiei? Ce Minte îsi vadeste preaminunata-I întelepciune în materia neînsufletita si în multimea vietuitoarelor necuvântatoare? Cine este Artistul si Sculptorul perpetuu, Cel ce îsi realizeaza opera în mod nevazut înaintea ochilor nostri? Tu esti Unul, Doamne, Facatorul a toate! Ochii inimii mele Te vad în fiecare linie a spatiului. Tu le-ai facut si le faci pe toate, împreuna cu Fiul Tau si cu Duhul Tau cel Sfânt. Inima mea Te saruta, oriunde Te-ai afla, si ma închin Tie, Te laud, si Te cânt.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 128-129

 

 

FRUMUSETEA FIRII

Sfantul Vasile cel Mare

  

Dumnezeu, înainte de a fi cele ce se vad acum, a gândit si a pornit sa aduca la existenta cele ce nu erau; în acelasi timp a gândit si cum trebuie sa fie lumea si ce forma sa-i dea materiei, ca sa fie în armonie cu ea. Cerului i-a rânduit o natura potrivita cerului, iar formei pamântului i-a dat o substanta proprie si trebuincioasa lui. Focului, apei si aerului le-a dat forma pe care a voit-o si le-a adus la existenta asa cum o cerea ratiunea fiecareia din cele create. A unit într-o prietenie nesfarâmata, într-o singura unitate si armonie, întreaga lume, alcatuita din diferite parti.

 

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 86

 

 

RADACINILE POMULUI

Sfantul Sofronie Saharov

 

 Mitropolitul Hierotheos Vlachos povesteste astfel despre o întâmplare petrecuta în anul 1978, când se afla în vizita la Manastirea Sfântului Ioan Botezatorul de la Essex: „Într-o zi Parintele Sofronie m-a gasit în gradina si mi-a aratat un pom zicându-mi: «Acest copac creste încet, încet, înfigându-si întâi radacinile foarte adânc. Asa se întâmpla si cu monahul, creste si progreseaza încet, încet în pocainta, dar radacinile lui intra adânc înspre vesnicie»”.

 

Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 220

BARAJUL

Parintele Arsenie Boca

 

 Sa va duceti sa vedeti cum e un baraj. Daca barajul e tare, rezista la presiunea apei, daca e slab se rupe si nu mai produce lumina si strica pe unde se duce apa, iar daca nu se rupe barajul, apa se urca pâna la turbine si pe urma produce curent; daca nu, nu produce. Asa e si cu omul. Adica omul sa aiba un baraj, care, când vin ispitele, sa reziste la presiunea ispitelor, sa nu cedeze. Ca daca cedeaza la ispite, atunci nu mai produce lumina. Daca nu cedeaza atunci da si Dumnezeu ajutor si începe sa produca omul lumina.

 

Parintele Arsenie Boca, Marturii din Tara Fagarasului despre Parintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Fagaras, 2004, p. 65

 

 

MOBILITATEA

Sfantul Ioan din Kronstadt

  

Pamântul este stabil si rigid, desi se misca în jurul soarelui cu o mare viteza; apa este fluida si fluenta; aerul este mai „fluid”, mai subtil si mai fluent si se poate deplasa cu o mare rapiditate când se pun în miscare curentii atmosferici; lumina este si mai sensibila, se deplaseaza cu o si mai mare viteza decât apa si aerul, poate parcurge în spatiu, într-o secunda, distante inimaginabile. Daca lumina are o atât de mare mobilitate, putând parcurge spatii imense într-o durata de timp absolut neglijabila, cum ar trebui sa fie spiritul creat, cât de usor si de rapid si, în sfârsit, cum trebuie sa fie spiritul cel necreat, Duhul Sfânt, Domnul Însusi? Poate fi oare comensurabil? Daca lumina se raspândeste cu o iuteala uluitoare, cât de repede trebuie sa se raspândeasca în spiritele rationale cre ate Lumina cea necreata, Izvorul oricarei lumini si a toata faptura. În sfârsit, cum cuprinde ea – Lumina cea atotfacatoare – toate fapturile Sale, noianul de lumi? Slava Tie, Lumina nematerialnica, necreata, care lumineaza pe tot omul care vine în lume (Ioan 1, 9)!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 54-55.

 

  

PODOABA INTREGII ZIDIRI

Sfantul Ioan din Kronstadt

  

Cel care a împodobit cerul cu stele nu putea sa împodobeasca si mai minunat Cerul Sau – Preasfânta si Preacurata Fecioara, Maica Sa? Cel care a împodobit pamântul cu multe feluri de flori, atât de frumos colorate si le-a înmiresmat cu parfumuri, nu putea oare sa o împodobeasca pe maica Sa pamânteasca cu toate florile virtutilor, sa o parfumeze cu toate parfumurile duhovnicesti? Cu siguranta ca putea! Si stapâna noastra a devenit Cerul si Templul Dumnezeirii, împodobita cu toate frumusetile si mai înmiresmata decât toate parfumurile pamântesti. O, daca Dumnezeu în marea Sa mila, prin rugaciunile Maicii Sale Preacurate, ar binevoi sa ma împodobeasca pe mine, cel desfigurat de pacat, daca ar binevoi sa ma înmiresmeze si pe mine, cel necurat! Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 107.

ADEVARATA VIATA

Sfantul Nicolae Cabasila

 

              Pruncii n-ajung în pântecele maicii lor nicicând macar la simtamântul si la constiinta ca traiesc, câta vreme crestinul are în decursul vietii lui pamântesti destule semne despre viata de dincolo. Explicatia sta în faptul ca adevarata viata pentru fat nu este aceea din întunericul pântecelui mamei, ci pe el îl asteapta alta, cea viitoare. Doar acolo, în pântece, înca nu s-a revarsat asupra lui nicio raza de lumina si n-a primit niciun semn ca ar mai fi si alta o viata. Omul mare, crestinul, vede, dimpotriva, altceva si anume, ca viata viitoare s-a revarsat si s-a amestecat întru totul cu cea prezenta, iar Soarele maririi ne-a rasarit si noua cu îmbelsugare, mireasma cerului s-a varsat peste tinuturile pline de miros greu în care traim, iar spre mâncare s-a dat de acum si oamenilor pâinea îngerilor. Iata pentru ce Sfintilor li s-a dat înca de aici, de pe pamânt, nu numai sa gateasca si sa-si orânduiasca traiul pentru viata viitoare, ci sa si traiasca dupa ea si sa o realizeze înca de aici.

 

Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, traducere de Pr. Ene Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucurestilor, Bucuresti, 1992, p. 131

 

 

 

AS VREA SA MOR AICI

Compozitorul Arvo Part

  

           Am cunoscut un baietas care s-a întâmplat sa ajunga într-o zi într-un loc foarte placut, un loc serios, oarecum, si frumos. Un baietas care avea, poate, vreo zece ani. Si iata ca el a spus: „Aici e atât de bine si frumos; as vrea sa mor aici”. Avea înca toata viata înainte! De unde astfel de gânduri? Însa aceasta a fost un fel de pauza… În viata lui s-a deschis dintr-odata ceva neobisnuit pentru dânsul si el a grait asa. Iata. Pentru ca un calculator sa scoata un asemenea gând, cu totul nou, ar fi trebuit sa faca miliarde de calcule în fiece secunda, iar calculatoarele cele vechi ar fi avut nevoie de câteva zile, pe când în sufletul omenesc se naste dintr-odata un astfel de gând. Vedeti, ce bogatie, ce masinarie avem sub stapânirea noastra… nu stiu unde… si în inima, si aici în cap, si în trup în acelasi timp… Si muzica e un fel de limba straina mai ciudata; ea traduce, într-un chip oarecare; în toate aceste situatii, ea este ca un fel de mijlocitor.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 113-114

 

 

 

CARCEII VITEI DE VIE

Parintele Ilie Cleopa

   

             Daca si cârceii vitei de vie ne sunt de fata, si aceia prin lucrarea ce o fac în vie, mult folos sa ne aduca noua. Daca si noi de aracii cei duhovnicesti, cu dragostea cea dupa Dumnezeu, ca niste cârcei ne vom lega si aproape de noi îi vom tine ascultându-le învatatura si supunându-ne lor întru cele spre mântuire, precum ne învata pe noi marele Apostol Pavel, zicând: „Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti lor ca celor ce privegheaza pentru sufletele voastre” (1 Tesaloniceni 5, 12) si iarasi: „Aduceti-va aminte de mai-marii vostri care v-au grait voua cuvântul lui Dumnezeu, la a caror savârsire a vietii privind sa le urmati credinta” (Evrei 13, 7).

 

            Înca sa cugetam ca rodul vitei „veseleste inima omului” (Psalm 103, 16) si la Cina cea de taina pe vin întru Sângele Sau l-a prefac ut (Luca 22, 20). Si daca spintecata vedem frunza la vie si de la aceasta pe mestesugul Ziditorului nostru sa-l slavim si sa cugetam cum prin acoperirea cea cu frunze, pe vatamarile cele din vazduh sa le întâmpine cu îndemânare, iar prin rarimea spintecarilor frunzei, pe raza soarelui din destul spre coacerea strugurilor sa o primeasca.

 

Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48

BARCA

Sfantul Simeon din Dajbabe

  

          Leaga-ti barca mai temeinic când e înnorat sau ploua si roaga-te mai cu râvna când esti în necaz si napadit de gânduri, astfel ca apa sa nu-ti duca barca si deznadejdea sa nu te copleseasca.

 

Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53.

 

 

ARBORELE FIRAV

Sfantul Teofan Zavoratul

  

               Mândria se aseamana unui arbore foarte înalt si încovoiat, toate ramurile caruia sunt firave, si pe care, daca se catara cineva, îndata se va prabusi de la înaltime.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 52

 

 

 

PUTEREA GRAULUI

Sfantul Luca al Crimeei

  

Este cunoscut ca grâul, meiul si mustarul gasite în sarcofagele mumiilor egiptene – care au o vechime de 3000 de ani –, daca nu au fost supuse actiunilor daunatoare, în care sa fi fost posibile procese fermentative ce le-ar fi putut afecta, pot da roade bune daca sunt plasate în conditii favorabile de umiditate si caldura.

 

Urmatoarea experienta a fost realizata de catre fizicianul Jean Becquerel (1878-1953) la Paris, în anul 1909. Seminte de grâu, lucerna si mustar alb au fost uscate în vid timp de sase luni la temperatura de +40o C si apoi sigilate în eprubete de sticla vidate. Aceste eprubete au fost expediate la Londra si acolo au fost tinute timp de trei saptamâni în atmosfera umeda, la aproximativ –190o C, si apoi înca 77 de ore în hidrogen lichid, la –250o. La Paris eprubetele au fost redeschise si semintele au f ost puse într-un mediu umed la +28o. S-a dovedit ca încoltirea s-a desfasurat absolut normal. Nu s-a constatat nici o diferenta comparativ cu probele de seminte care fusesera pastrate în conditii obisnuite. La o temperatura joasa, de –250o, orice indiciu asupra unei activitati vitale este exclus. Nici chiar cele mai energice reactii chimice nu se pot desfasura la o astfel de temperatura joasa.

 

Din aceste experiente vedem ca este posibila moartea temporara, daca actiunea care împiedica activitatea vitala nu conduce la distrugerea organismului.

 

Daca este atât de evident ca moartea temporara a semintelor si a animalelor nu împiedica renasterea vietii întru acestea, oare nu suntem îndreptatiti sa afirmam ca acest fenomen este cu putinta în ele prin actiunea unei puteri necunoscute noua, energia vitala, care nu e supusa deloc actiunii agentilor distructivi care afecteaza viata semintelor si a plantelor? Iar o astfel de energie bineînteles ca nu poate fi decât energie duhovniceasca – puterea de viata datatoare a Duhului Sfânt.

 

Sfantul Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 76-77

PERDEAUA SI CUVERTURA

Sfantul Tihon din Zadonsk

  

           Ceea ce este acoperit de perdea sau de cuvertura nu se poate vedea. Astfel, nu vedem soarele acoperit de nori; nu vedem fata acoperita de batic sau de haine; nu vedem lucrurile care sunt dincolo de perdea, si celelalte. Tot asa, înaintea privirii oricarui pacatos nepocait, a oricarui desfrânat sau preacurvar, a oricarui rapitor, hot sau judecator nedrept, a oricarui mincinos sau înselator, într-un cuvânt înaintea privirii oricarui om necugetat atârna un anume val, care îi acopera ochii duhovnicesti si nu-l lasa sa vada de ce bunatati se lipseste, cum merge la pieire amarnica. Merge spre groapa si nu o vede, si cade în ea, daca nu priveste în jur. Satana, vrajmasul neamului omenesc urzeste acest val sau cuvertura acelor oameni care traiesc în nepasare, care nu asculta de Dumnezeu Cuvântul, Calauzitorul pasilor nostri, care parasesc rugaciunea , fara de care orice om este surd; satana urzeste aceasta ca oamenii sa nu-si observe propria pieire. Daca omul se întoarce cu pocainta adevarata catre Dumnezeu, aceasta perdea sau cuvertura se ridica. Atunci el îsi va vedea nenorocirea si pieirea. Atunci îsi va veni în sine, va întelege unde a fost, cum s-a ratacit. Atunci va începe sa suspine, sa plânga si sa se tânguiasca. Atunci si numai atunci, ca sculat din somn, va începe sa mearga precum mergea mai înainte. „Pentru aceasta zice: «Desteapta-te cel ce dormi si te scoala din morti si te va lumina Hristos»” (Efeseni 5, 14).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 83-84

 

 

ACELASI AER

Sfantul Ioan din Kronstadt

  

          A-ti iubi aproapele ca pe tine însuti, a-i împartasi bucuriile si necazurile, a-l hrani, a-l îmbraca la nevoie, a respira – ca sa spunem asa – acelasi aer cu el, considera toate acestea tot atât de firesti precum a mânca tu însuti si a te ocroti pe tine, nu le lua drept acte de binefacere, de iubire de aproapele, ca sa nu te lauzi cu ele. „Caci unul altuia suntem madulare” (Efeseni 4, 25).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 330.

 

 

CER SI TRON AL DUMNEZEIRII

Sfantul Ioan din Kronstadt

  

                Cel ce a împodobit cerul cu stele putea oare sa nu împodobeasca si mai frumos cerul sau duhovnicesc cu Preasfânta Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu? Cel ce a smaltuit pamântul cu multe si felurite flori, facându-le sa raspândeasca miresme fara seaman, putea oare sa nu-si împodobeasca Maica cea dupa trup cu multele si feluritele flori ale virtutilor, facând-o sa raspândeasca toate aromele duhovnicesti? Astfel Stapâna noastra s-a facut cer si tron al Dumnezeirii, preaînfrumusetata cu toate splendorile si cu toate miresmele, mai presus de toate aromele pamântului. O, daca bunatatea dumnezeiasca m-ar împodobi si pe mine, nerusinatul, pentru rugaciunile Preacuratei Sale Maici, daca m-ar înmiresma si pe mine, necuratul! La Dumnezeu, toate sunt cu putinta! „De vor fi pacatele voastre cum e cârmâzul, ca zapada le voi albi si de vor fi ca purpura, ca lâna alba le voi face” (Isaia 1, 18).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 243

FOCUL APRINS

Sfantul Ioan din Kronstadt

  

            Focul lumânarilor si candelelor aprinse, precum si cadelnita cu carbuni aprinsi si cu tamâie binemirositoare slujeste pentru noi ca si chip al focului duhovnicesc, al Duhului Sfânt, pogorât în chip de limbi de foc asupra Apostolilor, mistuind întinaciunea pacatelor noastre, luminându-ne mintea si inima, înflacarându-ne sufletele cu flacara iubirii de Dumnezeu si a unora fata de altii; focul în fata sfintelor icoane ne readuce în minte înflacarata iubire fata de Dumnezeu a Sfintilor, pentru care ei au urât lumea, toate amagirile ei si toata nedreptatea ei, ne aduce aminte si ca trebuie sa-I slujim lui Dumnezeu, sa ne rugam Lui cu duh înflacarat, care de cele mai multe ori ne lipseste, fiindca inima ni s-a racit. Astfel, în biserica, totul este spre învatatura, nu exista nimic de prisos, inutil.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 120

 

 

 

DARURILE FIRII INCONJURATOARE

Sfantul Tihon din Zadonsk

  

           Vezi ca pomul îsi daruieste roadele atât stapânului sau, care îl curata, taindu-i vlastarii, cât si strainilor; sau ca fântâna îi adapa nu doar pe cei care o îngrijesc, ci si pe cei ce-o pângaresc si scuipa în ea, iar soarele lumineaza atât pentru cei ce se minuneaza de el, cât si pentru cei care-l nesocotesc. Asa sunt si crestinii cei adevarati, care ca si „orice pom bun fac roade bune” (Matei 7, 17) sau „ca niste luminatori stralucesc în lume” (Filipeni 2, 15), facându-le bine tuturor, celor buni si celor rai, prietenilor si vrajmasilor lor, urmând întru toate pilda Cerescului lor Tata, Care „face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni” (Matei 5, 45). Aceasta te învata, crestine, sa urmezi si tu adevaratilor crestini si dimpreuna cu ei sa te asemeni Parintelui Ceresc, si nu fiilor veacului acestuia, care nu iubesc pe nimeni decât pe ei însisi si pentru sine.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 98