NARCISA SECOLULUI XXI sau Metamorfoza
Morții
O poartă a
vitejilor daci, materia neagră și fluidă a universului care ne poate purta
constelația dintr-o dimensiune în alta. Ce este universul, ce suntem noi decât
închipuiri ale conștiinței noastre, care ne joacă într-o scenă shakespeariană a
unei realități create. Nimic nu e adevărat, ci doar reprezentări matematice ale
subconștientului observator și dibaci, care se hrănește cu violența pentru a fi
rege. Există un sistem care ne generează pe noi și experiențele nostre.
Realitatea netrăită nu te satisfice și atunci o inventezi. Îți place chinul?
Moartea? Noi suntem personajul din povestea pe care o spune creierul nostru.
Suntem înconjurați de imbecili care suportă virtual viața altora și nu sunt
capabili să și-o trăiască pe-a lor și atunci se conformează „dumnezeilor” dați.
Fugim de povestea noastră. Lași. Nu știm să trăim în nemurire, nici în infinit
care e de fapt același și atunci ne creăm coșciuge, secte, culte, gășcuțe etc.
Ne predăm viața și talentul dat. Fugim de experiența culorilor, a mirosului, a luminii,
a greutății, a binelui și răului, a emoțiilor, trădând instinctul sau prezența
din cămăruța sacră. Fugim de iubire, fugim de moarte. Și atunci întreb:
emoțiile ucid sau construiesc?
Prietenul
meu din copilărie, Iulian Topală se inspira din natură în lucrările sale
inginerești. Îmi spunea că nimeni nu a putut perfecționa sistemele existenței
decât natura însăși și atunci când ai o problemă adresează-te ei pentru că
înțelepciunea vine de la bătrâni și nimeni nu-i mai bătrân ca universul. Mă
doare sufletul când citesc că Vaticanul are 84 de km de rafturi cu înțelepciune
culeasă de mii de ani din imperiile cucerite și nu o împărtășește cu specia
umană. Se preferă sloganul care spune că noi suntem aici pe pământ, nu ca să
aflăm adevărul ci doar ca să creștem. Să creștem coarne!? Păi, la ce ajută
cărțile dacă nu le fructificați?
Aseară la
cină, în bucătărie, în timp ce se pregătea masa am zărit la spălat, în
chiuvetă, pe marginea castronului cu salată o omidă mare și verde de vreo 5
centimetri care se bucla țanțoș pe dunga vasului. Am luat-o și am pus-o în
coșulețul cu resturi de vegetebile pentru îngrășat grădina, pe câteva frunze de
ceapă. Nu i-a prea plăcut. A stat blocată un pic, poate paralizată de vaporii
cepii care, după ce a îmbătat-o un pic a făcut-o să se onduleze țanțoș printre
coji. Am zis că poate o dor ochii săraca, așa că am luat-o și am pus-o afară în
balcon pe o frunză de narcisă într-un ghiveci. Asta se întâmpla cam pe la
alegerile din România. A doua zi, am găsit omida atârnată sub frunză cu capul
în jos. Credeam că a murit și cum respect mormintele am lăsat-o în pace. „O s-o
mănânce vreo pasăre”, mă gândeam. Că așa ne arătase învățătorul nostru prin
clasa a treia, domnul Ion Mustață cum vrăbiuțele mănâncă omizile de pe copacii
din livada din dosul școlii. Domnul învățător, om foarte de treabă, mai trăgea
el cu țoiul două prune din sticla pe care fratele meu Ghiță i-o descoperise în
rezervorul de apă, de la buda (wc) școlii și l-a făcut de baftă la director și
care, tot el, domnul Mustață a chemat-o pe mama la școală că nu-mi făcusem
temele de casă „cum trebuie” de am luat o bătaie de la mama de a râs toată
clasa de mine. Dar am crescut să fiu obișnuit cu ele, ca să nu-mi doresc
moartea, că până am terminat școala generală din Ciudanovița, am mai luat vreo
zece bătăi.
După mai
mult de o săptămână, ca un elev cuminte și silitor am venit și am văzut că
omida se îngroșase și din trup acum se mișca să iasă un cap cu aripi și
piciorușe. „Uaaa!”, am exlamat. Asistam
la o naștere. Parcă era același cap de omidă, însă mai mare și cenușiu acum din
verde cum fusese înainte, a ieșit afară gri și după câteva dezmeticiri și-a
luat zborul… „Tată!”, exclamând din nou a bucurie. Un fluture de noapte, un
strigoi spuneau băbuțele la țară și aveau dreptate, dar de unde știau ele asta
că nu erau școlite ca noi azi. Într-adevăr fluturele este sufletul viermelui
mort. Asistam la un miracol pe viu. Iată răspunsul naturii după spusele lui
Iulian Topală - rezolvarea misterului morții.
E o chestie
și cu moartea asta despre care nu se învață în școli. „Toți fug de subiectul
ăsta ca de moarte”, e un fel de meditație violentă pentru spectator, pentru
familie și cei prezenți din jur, însă ce se întâmplă înăuntrul minții omului
atunci când se desparte trupul de suflet îmi imaginez acum că e ca un fel de
metamorfoză asemănătoare cu cea a fluturelui.
După un pic
de documentare am aflat că atunci când începe procesul de transformare,
viermele nu știe ce i se întâmplă. El crede că e bolnav. Celulele imunitare ale
omidei atacă procesul de schimbare a celulelor, ca pe un virus, ca pe o boală
ca să păstreze sănătos corpul, ca să oprească schimbarea în fluture. Ele își
fac datoria. Celulele imunitare atacă și omoară continuu încât la un moment dat
nu mai pot face față împotriva năvălirii mulțimii celulelor de transformare.
Celulele viermelui sunt înnecate, înăbușite, inundate încât nemairezistând
celulele viermelui se lichefiază și apoi sunt remodelate într-o constructie
fină de zburător, se transformă în fluture. Adică ți-e silă și frică de vierme,
iar când devine fluture, mori de admirație și ți-l dorești în colecție.
Extraordinar!
Din punctul
de vedere al viermelui este groaznică moartea și plină de lacrimi, durere și
suferință, atât fizică, dar și conștientă. Tot universul este în mișcare și în
sărbătoare, pentru că dacă vom coborî la nivel atomic, nimic nu e lipsit de
conștiință și în această ecuație putem susține că tot universul e o aglomerare
de conștiințe a cărei sumă e Dumnezeu. Dacă nu există materie moartă, atunci nu
există moarte. Deci nu se moare. Este o trăire infinită în infinite direcții.
Imunitatea
viermelui în lupta ei demonstrează că această schimbare nu este binevenită.
Lupta celulelor imunitare ale omizii în omidă se dă pe viață și pe moarte până
când acestea sunt cotropite de mulțimea celulelor atacante. Din punctul de
vedere al fluturelui este o nouă naștere, o nouă creație. Depinde din ce punct
de vedere privești transformarea. Al omizii? Este sfârșitul.
Soarta
sufletului omenesc este în ochii creatorului. Va veni vremea când te vei sătura
de viata de omidă și vei deveni fluture. Aceleași schimbări se întâmplă de-a
lungul vieții omului când în drumul devenirii în fluture, el trece prin
copilărie, tinerețe, devine adult, bătrân și își acceptă eternitatea dacului
istoric.
Este greu să
ne imaginăm că omida are vreo idee despre transformarea în acest frumos
fluture, de aceea luptă cu disperare să trăiască și luptă până când nu mai
poate și se prăbușește în lichidul din care se va naște o nouă viață. Din
punctul de vedere al omizii, totul e pierdut și fără speranță ca și în cazul
nostru când murim. Trebuie să fim mai deschiși și să îmbrățișăm schimbările.
„Bunicuților!”, iesiți la pensie, vă rog și cedați locul celor tineri în cele
trebuinciose și lumești. E nevoie de pace și iubire. Nu mai umblați după căi
scurte de îmbogățire. Lăsați fușăraiele la o parte că produc deșeuri și distrug
mediul înconjurător. Ne distrugem sănătatea cu alimente modificate în scopuri
de îmbogățire și profit. Vă recomand să trăiți o viată sănătoasă și lungă de
omidă ca să deveniți un fluture frumos în eternitate. Alegeți și creșteți
guverne care își respectă casa și națiunea. Reprezentanți conștincioși care nu
devin dictatori peste noapte. Dictatura e ca buruiana, crește repede și peste tot,
dar tot atât de repede dispare.
Să nu lăsăm
Democrația să moară fără a fi pregătiți să o înlocuim cu ceva nou și demn
pentru umanitate. Democrația are nevoie de multe condiții ca să supraviețuiască
și în special azi, când viteza evoluției tehnologice e atât de mare încât nu
mai suntem capabili să ținem pasul cu ea. Nu mai putem planifica, organiza și
prezice evoluția vieții noastre și a copiilor noștri, planificarea viitorului
devenind o gaură neagră care destabilizează societatea. Noua tehnologie a creat
noi forme de exploatare și noi forme de dictatură și instituții totalitare.
Bunicii din conduceri sunt demodați și au pierdut pasul evoluției științelor
noi, nu le înțeleg și în ignoranța lor nu realizează că aceste noi forme
digitale de control, trec neregulate și fără o etică aplicată așa cum avem în
cazul celorlalte instituții: medicină, justiție, educație etc., acestea devin
un mare pericol pentru individ și societate. Guvernele trebuie să fie educate
etic, să treacă examene etice și să-și servească națiunea - conștiente de rolul
lor. Luați exemplu de la natură și înfloriți frumos! Nu așteptați transferul
prin Apocalipsă!
Când am
văzut capul fluturelui ieșind din învelișul omizii mă întrebam dacă fiind
același își păstrează creierul și dacă își aduce aminte de viața de omidă și
relația cu altele. Se pare, după unii biologi că și-ar aduce aminte anumite
reflexe și ăsta e motivul pentru care și omul vorbește despre anumite întâlniri
și socoteli de dat în altă lume sau de întâmplări din vieți trecute. Chiar și
Salvador Dali declara într-un interviu că a discutat cu marele psiholog Sigmund
Freud faptul că își aduce aminte imagini dinainte de a se fi născut și acesta
i-ar fi răspuns că sunt vise din pântecul mamei sale – narcisisme?
Ben TODICĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu