Mere pădurețe 49 - necorectat/nealterat cu suflet impanat

 

Mere pădurețe 49

 

     - Tu, toate le ştii şi n-am crezut, că o dau, în bară, unde cra, cra, o corb/o cioară, când vulpea, fără chip omenesc, se sminteşte, iar eu mă smintesc, pe aratură pe unde o iau razna, anapoda, fără ca Vica să mă mai atenționeze ca un ghid, că aiurea n-ajung pe nimeni şi că fără să am grijă sunt pe nicăieri.

     - "Tu, azi, ai emisiunea ta Radio, în limba română, ca românii de pretutindeni să nu-şi uite lumina, rădăcina şi dreptul de a fi  ca cel care-i Ioan şi strigă, în pustie?" Uneori, printre omeneşti şi umane valori, n-am gustul, că mă împedic, în mine însumi nu sunt rember, că nu-mi mai îmi reamintesc şi pot fi acuzat de nostalgie, pentru jiduiesc neobişnuit după iubitul conducător Nicolae Ceauşescu, puşcat, ilegal, în balcon, cum zice şi Teodor - Flaviu Celemen cu altfel de stare de spirit, cu stare de bine vie, muncitor, în Spania, unde e mai pericol să mori de sarcov 2, dar cu tot pericolul, alatăieri de ziua mea mezinul lui Vica mă sună să-mi ureze şi el ca tine, Ben, tu, cel care ai ațta Dumnezeu al răbdării cu mine, dragule, dar revenind la Flaviu, el cu scenariu cel mai optimist, el cu telefonarea lui mă entuziazmază, bucură, că face bine, în țara toreadorilor şi e mai român ca mulți alți români care uită țâța care a supt-o:

     - "Ticule, La mulți ani ! şi nu uită să mă întrebe:

     - "Dumneata ce mai faci? Ai grijă de dumneata, că bolnav cum eşti eşti o persoană cu risc, cum zic doctorii, că şi vârsta, cei 71 de ani, îşi surprinzător, sincer îşi spune cuvântul, te dezonorează ca o competiție care din laşitate se abandonează şi, ca camerele de filmare care nu funcționează, când hoții de păduri nu-şi primesc pedeapsa că legile nu pot fi aplicate, în acest sens fiind nefuncționale, din înteresul" unora boşi, conducători de stat şi Lui Mancurul, Mascuru, mezinul, lui Vica, îmi poartă de grijă şi mereu mă întraba pe telefonul mobil, telefonul fără fir care invadează, a invadat lumea, că el sincer ca Miha, Mihai Viteazu şi Marius Mistrețu:

     - "Ce mai faci, cum o mai duci?" mă întreabă fără a fi înfumurat cel poreclit, era cum, era cum era, cum, îl ciufulea Gherghica (Gerge Mînzat) bădiucu, fratele lui Vica, tata lui Naşu-Mânzu şi a celorlați copii: Ovidiu, Dorel, în Spania şi Jenica, în Zalha, iar Susana, luată, măritată, în Cluj, cu Luca, că datorată  unora unilateral, unora boşi, conductori, se distrug întwresați pădurile, parcă vrând, ca răuvoitori, vor moartea celor din viitor ca acuma, când, alarmant, lamental, se moare pe capete, se moare din cauza Coronavirus (necăjit sunt de cine o să-l plângă pe Trump, că nu-i pasă neîcrezător, în covid-19, în arcov-2 ; nu rezonează pe nişte planuri cum n-o fac nici alții de pe la noi, să nu mai exempific expresiv şi celebru, că oficialii, îs celebri?)". Vica-i ca şi cum mi-ar fi salvat viața, că era singură care mă întreba ce mai faci, cum o mai duci, în foe verde, Bună ziua căciulă, că stăpânu n-are gură! Eu cu Vica mă găseam, regăseam, când veneam de la vaccinare şi de la tratamentele de pe satele care le aveam ca sector de de activitate, c-atunci, cànd mă găseam cu foc şi flămând cu foame de ea, de femeia mea, că regăsindu-mă cu ea, cu Vica  eram cu floricele pe câmpii, hai sa ne jucam Vica, ca-s piigus era un Dooamne fereşte!

Dragi Prieteni BEN&PAVEL, Am primit din ”Mere pădurețe” capitolul 48, pentru care vă mulțumesc foarte mult. Deci îi mai crescu un mugure după 47. E un lucru bun și de viață, iar tu Benule nu te scapi ușor de scriitorul nostru că te tot ”hățește” de mânecă, și bine faci că îl susții. Iar dumitale Pavele ești nu numai o forță dar mai mult un vulcan; dar se știe că din lava vulcanului au crescut cele mai frumoase flori, întregi păduri în timpuri.

      - Fii Pavel Rătundeanu Ferghete, așa cum zicea o frază din capit.48,  și vorba doamnei Melania: ”Gura lumii nu o poate opri nimeni”, deci fă așa cum am făcut și eu, adică, mergi inainte cu Dumnezeu că mergi bine, și mergem în continuare. Vă îmbrățișez cu mult respect, Ioan Miclău-Gepianu 10/4/2020

     - Tu, tot un gigel gentilom, iară şi iară să faci primăvară fără boală, c-ai băut moare pentru a ieşi din mahmureală, asta urmărind şi lelea, doamna Floare, Floare care cu două flori are târguieli de-ale domniei sale, pusă vrednică pe bună cale, prin grădină plantânt încă o floare, în mare vogă de sărbătoare. Mulțumesc, prietene ca un soare! Pe cartea mea pe cartea mea lucrând parcă se moare, în condiții speciale, deşi ziceai c-au zoală, cu alegerile, însă care, cele viitoare? Iată, că mă bucur şi eu, cum stau lucrurile, ca om de prima mână. Tu, domn profesor, nu-mi trimiți on laine cartea Psalmii lui Pavel? ori şi cu cartea, în forma, aiasta, tragi mâța de coadă, domn profesor, eu dorind PDf, să mi-o văd, dumneavoastră, ce ziceți?  Urc pe treptele valorii ca un altfel de pictură, că eu pictez cu cuvinte, Dumnezeu, în cuvite şi ifoase, că dincolo de orice am vrut din fericire, cu calilități deosebite, exprese şi de excelență, cu şcoala de dincolo şcoală dorind eu să fiu eu, că de ce să mint dacă, eu, în frumusețe fără politică, ci cu noblețe şi stare de sănătate că vreau să mă remarc, chiar dacă n-am ieşit din spațiul mioritic românesc niciodată, în felul meu ca un demiurg Eminescu,, cu o esență, provocare, himerică, şi religios implicat, cu umilința csă a ne mergă mega bine, cu sănătate, parfum de România şi cu bucuria eficientă, de România, în România naturală, socială, de om, umană de a fi ca să arăt ca Iorga desăvârşit, o Viață aşa cum a fost alături de Vica o vrăjmasă drăgostoasă care a făcut din Pavel ce se cade, cumsecade, punctual făcând bine, în lecția aceasta a scrisului cu calitate şi cu Dumnezeu, ca suruația să nu ne fie critică, făcând ce a trebuit, prieteni ca sculptorul Ion Irimescu, un înger Brâncuşi reprezentativ de salvare salcatoare care ne face să vedem sufletul românesc, cu zbucium, în kupta cu dragoste şi dor prostare de sănătate bună, în iertarea, iubirea, un echilubru, taştad, că şi Labiş, însă nu mai preojos şi de el Sadovineanu şi marele Eminescu cu tandrețe, în mama sfântă, un celest şi astral național monumental, de drept la înviere, o credință şi speranță, cu jind Dumnezăiesc, în universul plin de divin şi credință omenească, de biserică, spre care omenirea fluid cu speranță ar trebui să curgă, cu pace şi belşugul de pâine, patria lumbii române. Indiferent care e riscul, e asumat, un paradox, în moment istoric, cu adaptare, că în pandemie efortul e supra omenesc românesc. Chiar dacă se vrea mai multă adrenalină care cu Vica se confirmă mai de seamă şi-n absența lui Vica. M-a sunat Mircea frate-meu care are casă la țară, la 3o km de Brașov unde și instalat centrală, deși iarna trăiește-n oraș, în Brașov. Copiii fac ce pot, mă mai caută și cu ei, când, îi simt apropiați, simt, un bine și o căldură, o grozăvie, pentru binele, chiar și-n atmosfera care mă înconjoară. Tu, Mirela tot vorbe frumoase, cu scrupule, perle, cu speranța, că-s bun, moș Crăciun-Iisus de moarte mai presus, prin tot ce mi-ai spus, de mosrte mai presus. Pentru suferința din dravoste, în veac, dragilor, nu este leac, că-n rostul lor, din popor ciplit din topor e măsura lucrurilor de a lungul vremurilor. Pentru suferința dragostei, în veac, nu există leac. Când ești stresat, ești stresant, bulversrzi, pe ceilalți nefericiți ca Căpitanul America, pe departe căpcăun aparte și Dan Căpitan de plai, rai. Pentru suferița din dragoste, în veac, nu există leac. Pentru suferința provita, de pe Golgota dragostei, în veac, nu există leac, în ciudă, că omul se îndoiește și exixtă ca esență și conștiință, în rostul lor, făcând cu eficiențc-au măsura lor, c-au măsura lucrurilor peste vremuirea vremurilor, de a lungul veacurilor, în curmeziș și, în pezișul vecurilor, cu măsură a măsurilor, lucrurilor. Pe vremuri mai tulburi ca aceastea neamul românesc s-a descurcat. În viață uneori e prea multă muncă ostenitoare care te afectează, în răsplată, că după muncă-i și răsplată, în artă reală. Și cea de la stână ca lelea Nastasia și Vica ne-o pus de mămăligă ca lupii să dea iama iama la votare, pe placul lor pe voia și anevoia, din România lui Eminescu și Bacovia, c-aici, în comisia electorală e și aleasa mea, pe inimă și de seamă ca o maximă, în bocabular-dicționar al patriei limba română cu îndemână. Dumnezeu e cu noi. Nouă ne lipsește liniștea. N-avem tot timpul ce ne trebuie. Atipic suntem cum suntem, că nu facem nici ce putem, nu-așa, în timp de nebunie și pandemie. Femeia mea de dragă România mea, nu mi-a făcut sufletul țăndări. Eu, în loc de capitol/sezon, pot să zic: Sinod 1, Sinod 2...., că are un măreț filozofic şi spiritual. Femeia are valență de aromă, în familia ei şi, chiar asta ar şi Vica are valoare, prețuire. Are valoare casnică prin prezența ei vie şi activă, mobilizatoare.

     - D-le Pavel, Va înțeleg supărarea, și eu sunt la fel de mâhnit de întârziere, am vorbit la editură, mi-au promis că urgentează, au tot ce le trebuie să tipărească, mai mult, am și eu o carte în lucru, plus un roman al unei autoare din București! Voi lua legătura  cu ei de luni, să se re-urgenteze. Îmi cer scuze, eu am fost cât se poate de corect, dar se pare că nu e suficient, cu unii, zic! Oricum, cartea este la tipografie, am avut nenorocul cu vacanțele, cu alegerile, cu pandemiile, la naiba, Doamne, iartă-mă! Cu prietenie, D. S.

     - Eu ce  pot zice, că răbare am avut și eu,a m avut cu caru.

Pe mine când, în ceartă mă ceartă inima, în artă,

că dragostea mi s-a lipit de suflet,

mi s-a lipit tare ca marca de scrisoare

și nu șttiu de ce Vica, nu o dezlipi de suflet,

de ce oare Vica și ca o zgaibă, nu mă lasă,

în pace nicicum fără tine, dragă să trăiesc, că te iubesc, ca să mă fericesc, în rustic pitoresc, dormind firesc pe moale, cu frijă să dobândesc sistemul nervos plin de viață și firssc, nealcoș sătesc, hobby nr. 1, făcând faţă, cu cărțile pe masă și cu viața-ne frumoasă, boerească și de biserică, cu cununie omenească, în relitate de nebunie, în iarba care de sub zăpadă ca ghioceii au început să și să înflorească și pentru vite și oi, c-a început iarba, a început să înverzască ca iosagul s-o pască, nu fără să mă iubească. Mulțumesc, prieteni, oameni la locul vostru potriviți şi sfințiți, în timp (de ce nu putem crede, că Simona Halep, a noastră a buctat, a pierdut, că nu poți fi, în mână tot timpul mai eşti om şi oboseşti, dar de ce să ne supărăm cazi în vergea, că:

     - " Nu tot timpul nu sânt, în formă şi cu performanță, cum zice şi Vica cu năduf şi supărată, ca om fiind şi cu păcat oricât zel şi avânt, chiar şi-n cuvânt de cuvânt ai fi, cu drept de înviere şi cu drept la veşnicie, în valoare de onoare umană." Eu mă scot, în evidență mental, uneori, nu ştiu ce trebuie să acriu, dar cu ce şi cine rivalisez spiritual? Eu cu Vica eram pe aceeași lungime de undă verde. Maturitatea ei, îmi da curaj și decizia mea a fost fermă și hotărâtă, cu raţiune, înțelepciune, pasiune și mai cu viață. "Dragostea vine cu trenul", însă atunci a fost altcineva, care n-a fost să fie... fir-ar să fie, că nu poate fi toate femeile ca-n cazul lui Casanova, nu pot fi femeia inimii, că nici eu un timid, nu eram un Don Juan! Natura te dăruieşte cu calități. Tu, Melania, cum am zis, ca frumoasa, din pădurea adormită, ca om cumsecade. Iată, că mă bucur şi eu, cum stau lucrurile, ca om de prima mână.

    - "Cine mi-o fost mie nu-mi vine-n prag", cântă Irina loghin. Acuma am ajuns om bătrân,  experimentat, dar plin de viața scrisului şi asta admirați voi ca oameni botezați şi responzalizați de dreptul de a fi fiii al patriei Limba română, cu stare de sănătate bună. Ce am hotărât eu cu Vica nu era o joacă, ci un lucru serios şi peviață, să ne luăm şi ce dacă mergeam la ea pe poale, de ginere, însă părinții ei erau morții, cum se zicea socrii şi, deci eu mă măritam, ca atare de ce nu mă însuram, că se inversase oarecum lucrurile, chiar dacă eu nu fugisem la neamurile ei, după obiceiul împântănit la Ciubăncuța, pe Vica n-o desflorasem eu, dar ce conta ea având trei copiii, dar nicu asta nu mai conta, contând prezența lui Vica şi, chiar şi prezența copiilor, clipele mici ieşite din tipar erau frumoase şi eficiente (nici nu mă gândisem să trăiesc asemenea eveniment artistic, variat, divers, plin de viață şi mai non-conformist, dar tras de păr, cu ce vroiam eu nestânjitor. Totul mă ducea spre viitor. Când se opreşte vântul va ploua şi inimile noastre se vor întâlni, în lumina lumii, minune a minunii. Eu aveam dreptul să visez civilizat și cu respect că eram om, nu-i așa, omule!? -"Se vorbește pretențios, analiză de caz, dar așa-i la noi mai nou". Noi ne dăm seama că-i caz accidental și c-ar trebui cercetat ca să nu fie o gafă:

     - "Io nu m-am temut de ursul care a venit să-mi prade animalele din curte", zice o bătână mucalită și de comedie, dar comod nu i-a fost, chiar dacă părea Nică-Fără-Frică. Noi ne-alegem și noi cu-n folos? Perioda e optimă, favorabilă, studiului. DECI ÎNDRĂSNEȘTE CUM AI MAI ÎNDRĂSNIT. Tu, ai drumul tău ca totul să fie bine, servus! O femeie, trebuie să fie cu bărbatul ei, trebuie să trăiască laolaltă cu el, c-așa i scris, în frunte și ce, în frunte ți pus ai de dus, cum și tu ai spus. Noi trebuie să fim atenți, cu ochii, în cele 4 puncte cardinale, să nu fim înguști privind, în orizont, cuprizând cât putem vedea cu ochii și cu smțuri. Nu vreau să am senzația de nisip, în ochi și din cauza asta nevoia de ajutor Vizic provita, în viața pâine de toate zilele, cum se încăpățâna Veronica cu o bunătate exagerată să mă învețe Tatăl Nost și ÎNGERAȘUL Meu ce mi te-o dat Dumnezeu sufletașului meu..., dar ambițiosă întoarsă mătura la mine, în Aghireș-Fabrici, că de ce mă duc la familia Buni,  țigani harnici și curați, dar țăraranii erau ca nu cumva să-i aduc gângănii: păduchi și purici și nu erau o noutate, că nu erau atâtea metode de tratament și plăcuți nu erau, în casa omului, în bloc, apartamentul 7, c-aici ne-am mutat de la cariera de piatră de la Leghia unde era şi o tabără pentru elevii şcolari, pioneri (încă pentru şoimii patriei nu se înființase, dar era fain, distractiv, deşi se sileau profesorii şi educătorii ca să instruiască şi să educe dibaci). Ca să realizăm ceva bun ne trebuie timp şi talent, îmulțiți, dar cine ştie, că nu luăm razna mai ales, că nu-s băiat de bani gata. Asta doare, în filmul serial : Veterinarul, de ce pe rege să-l trateze un doctor de cai, de marhe, ca ce unul ca el să fie mai vrednic ca unul care habar n-are de nimic, chiar cineva ca el face comparativ şi e pe fază, vrednic, că un animal nu spune la prognostic ce-l doare, dar veterinarul inspirat descifrează şi ce adică şi un veterinar e o bază? Carevă zice dintre profesorii avuți mi-au zis, că simpla redare n-ar fi artă, literatură ca atare materialul brut, n-ar fi de nici de un folos. Doar munca era marca, timbru de pe scrisoare, reușita. Aseară ajuns acasă l-am găsit pe tata tăind lemne, nu doar pentru cei de la blocuri și gândindu-mă la el, am zis unchiului Toma, când mai merge la Timișoara la doctorul Boici să-l ia și pe tata la injecțiile care le făcea dumnealui mai ascuns, mai tipustit și ferit, însă după care oamenii să lăuda, că pe ei nu-i mai doare, nu-i mai chinuie durerile, suferința parcă le-a luat cu mâna Boici aiesta, oprit parcă de autorități să facă bine bolnavilor. Mă încurc în mine însumi fără să mă cum eminescian, îngrijorător, că ce a a mai fi de noi asumat? E un fatal, că doar celor bătrâni şi la sat ar mai face ceva,  chiar dacă scena cu sărutul revoltă, că inexistența sărutului, ar incita irita, că n-ar exista, în tinerețea noastră, cu alt trend şi vogă şi, fără sărut, ce se întâmpla ceva, ca să infecteze şi să ne placă, că fără acest gest tandru cu Finuca era anost pentru mine, în Sâmpetru, o fată dezinvoltă şi chipeşă, că fără sărut e o  lipsă a tandrului şi a emoțiilorera fără sărut e o calomnie care te calomnia fără un astfel de viață vie cu tumult e fără o şansă, noi stim să fim noi înşine, drăguți şi de neânvins senzaționali, chiar şi-n joca dragostei actuale. Virusul te dezichilibrează, altrerează fizic. E ca și cand femeia-ți rămâne borțoasă.

     - Descrie-mi si mie satul tau un pic si oamenii, ma intereseaza mai mult periferiile decat centrul cu primaria. Daca mai aveti si asa ceva. Stii ca toate satele vor dispare si atunci povestirile tale vor avea cautare iar cartile tale interzise. De ce? Ca in ele se vorbeste despre viata naturala a omului. Toti vor creste in virtual in viitorul apropiat. Am vazut drumurile voastre inglodite. Cred ca ti-e mai mare dragul sa te flescaiesti prin ele in cisme printre balegar de cal si urme pline cu pisat de vaca. Mirosuri naturale de care nu prea stiu aia din Paris. Scrie Pavele cum e sa umbli noaptea prin sat orbecaind, sa faci dragoste cu strigoiu din capu satului. Scrie cu dragoste pentru om.

     - Virusul te dezichilibrează altrerează fizic, dar nu s-a erodat relația de cuplu care era bun templu și exemplu, o eliberare versus. Ciubăncuța, nu mai e comună din 1968, când și Sâmpetru a fost, că era pentru cine să fie comună și, în școli era viitorul, acuma nimeni, nu pune o bază pe sat (de fapt destul de serios, ce-mi spui despre Piuești (se tot piuie de foame, prin Iezer?) Ce va fi, în zilele care urmează pe cine doare ca să ne simțim altfel, în siguranță, plinii de conștiință și cu porție de viață obișnuință, cu serbări ignorante costumate popular, cum pozam pe vremuri bune, cu-n omenesc românesc fără nici o farsă, ci cu acțiune și viață adevărată plină de voie bună ca să nu cred, că parcă cu Vica a pierit totul, visurile, la cheie vibrând de realitate și paranormal, în drept de a fi Ben. Tu ești fascinat de pitoresc, dar, în sat nu e nimic din ce a fost: populație sau animale, e parcă un pustiu și cei care au fost nu mai sunt, nici tineri, ci noi cei câțiva pe care-i poți număra pe degete, cu pașaport ca Vica de a pleca, în neant, în credința noastră: rai/ iad, o incertitudine, în drept de a fi apoi nici Ciubăncuța, nu mai e comună, deși a fost fără nici un dubiu cu plin de viață, în si vin de fericire, cu altă grijă provita, cu bunăcuvință față de sat, omule, satul fiind sat sută lă sat specific, inedit, cu sărăcie, dar nu prost, cu oameni muncitori și veseli, chiar dacă unii acuză pe comuniști și acuma liberalii pe PSD care ne-au promis, dar nici ei neocomuniști, îmburgheziți și iliciți, ca un fel de Stalin-Ion Iliescu întru nimic, nu ne-au, făcut, în excesul lor: fericiți, că ce mama dracului au făcut, cu ce au u fes, fiind doar niște idealiști și utopici-avari  personali privelegii pentru ei ca... dezvăluindu-și afurisenia lor care-și arăta nemernicia și îmteresul pentru ei. Satul trebuie să reîntinerească ca bobocii să înflorească și să-și poată duce spre viitor povora omenească,că doar așa vom rerăzbi către nemoarte a neamului. Trebuie un înteres pentru a fi. Efortul de a face lucru bun întotdeauna ne-a costat, dar merită să prosperăm ca popor care nu moare, în vecii-vecilor. Prințul jumong, cu multă luptă și pasiune, își va găsi lumină nevasta: lumină, în viață ca Călin file de poveste, cu-n ciled lângă ea, dar, în stare bună voinicos, plin de fericire la vremea potrivită, că viața toarce cum trebuie și fericirea e o formă de arta succesului.

     - Noi luptam continu sa restauram starea de fericire a parintilor nostrii, ce-a data noua insa civilizatia in care traim azi merge cu o viteza atat de mare in schimbari incat noi nu mai suntem capabili sa mai vedem viitorul. Schimbarile sunt atat de rapide si neprevazute incat societatea va fi obligata sa devie inrobitoare si dictatoriala iar noi sa devenim sclavi supusi ca ea sa mai poata functiona.

     - Credeți-n oameni, dar nu-n politicieni care exagerează calitatea de oameni, încifrate ca și cum n-ar ști ce-asta. Era vorba de autentic, arhaic, în 1973, când notam pe un caiet de 200 pagini titlu: De vorbă cu mini, - cnversație intima -, Cugetând, în timp; adăugând mottoul care putea să fie doar așa niște vorbe de clacă, nu de mare ispravă, că nu era o zicere-zicală: "o să-ți par paradoxal și dacă nu sunt, dar nici aiasta nu sunt cu gândurile mele inexpresive, că sunt doar ce sunt așa niște vorbe care nu exprimă nimic, deși eu aș vrea să recit din Eminescu: Dacă ramuri bat, în geam și se cutremur plopii, nu-i așa, cititorule al meu, o figură de om cu fițe, eu pe Vica, în brațe, aș mai vrea-o să o mai am, dar de ce floare albastră n-o mai am?". Dacă scriu, că mi-am înhămat gândurile la căruța bucuriilor și zilelor, în fond ce vroiam să-ți spun Miciurin ca veterinar și nu ca unul care lucrăla Dispensar, ci, în livada Polocioy, zilier? Revin la Coșbuc: viața e o luptă cu dragoste și dor și deci mă lupt, muncesc, că fără muncă, lenevind ce fac, ce rezultate cu satisfacții am? Roata se învârte, se întoarce, te scoate din măsura, tara ei. Se impun niște măsuri, că fiecare avem măsuri partajate și răspundem om de la om aparte, că dacă nu facem ce trebuie suntem lași, trădători de neam și țară, că e o cinste să ne îngrijim unii de alții speciali ca patrioți. Cu Vica eram, în lucrare cu supra solicitare, de calitate care, în lucrare ne remarcă și cu intenții bune, ne face importanți și responsabilizați ca cei botezați, ca un vânt insistent inteligenți, în valori normale autentice, către ce trebuia făcut bine pentru un viitor dorit superior, supranormal, moral și cu specific național, unic, în lucrarea noastră, a românilor fiindu-ne, că stăruiam cumsecade, în mega undă verde cum laude, că nu eram tufe de Veneția, în România de supra eroi obosiți, că munca te și dărâmă, dar plini de divinul bucuriei renăscuți la apelul patriei limba română cu dreptul la veșnicie și fericire că aiasta, demnitatea era cosistentă serioasă și ca o ploaie abundentă considerând, onoare și cinste, calitate apreciată, că  ne facem datoria și îndatoria, fiind instruiți eficient cu strălucire comunistăa păcii și muncii viabilă nobilă, utilă și durabilă, că asta era clar o necesitate de a nu ne fura căciula ca marxiști-leniniști ce eram, dacă eram, în Raiul ce-l aveam cu emblemă de România, că nici atunci, în epoca ceaușistă de aur, nu toți erau cinstiți, cu stilul și limba lor de lemn, în care făceam față, chiar fără a simți, că munca ne-ar umili, dar nu era adevărat, că, în privința asta eram școlați și educați fără a ne complica, munca trasformându-ne oameni între oameni, provita pentru oameni parcurcând cu sens de a da sens vieții și a existenței noastre decent dialectică, etic și estetic, în veșnică primenire, în univers cu dialectică cadență, pasență și perseverență, cu calitatea vieții, o performanță în clasament. Advocatei Mihaela Crăciunaș, care, în mesajul telefonic scrie:

     - "Voi suna eu."

     - "De ce n-o faceți, doamnă a legii?"

Iată încă și încă... din bunăcuvința lui Ilie Marin, o surpriză, surpriză, surpriză permanentă ca pe vremuri bune.

     - Felicitări pentru pagini noi în romanul ,, Mere pădurețe” Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Cum ne revenim cu reveneala? Eu devenisem ceea ce nici n-am crezut vreodată, devenisem datorită lui lelea Vica, o văduvă venită de 8 ani de la bărbatu-su Tudorel Celemen care o maltrata, deși se vorbea de violența domestică, dar cine să-l debaraseze de urâtul nărav? Tu, tot ca un frumos ca Vica din Mere pădurețe fascinată, chiar dacă eu, Pavel am alt stil, discret ca om, în speță timid, echipa pentru viață, în și cumva încet, tăcut, cu aspect plăcut, dar nu cuceritor și de viitor familist, chiar dacă temător mă doream realizat având familia mea, lui amintita Vica, nu știu, cum și de ce acceptat și cucerit de ea, chiar dacă eu eram un Papă-Lapte, cel din Purcăreț, nu departe locuind de Mănăstirea Strâmba-Sâmpetrului, unde se ajungea și pe la Cernuc, Călacea și Gârbou... Și tu ești pentru binele tuturor și dacă nu-ți dai tronfi pe față. Pe parcurs cu sens de univers ne schimbăm, chiar dacă uneori asta, tu, Vica, rămânea, în noi nespus ca un secret desecretizat cu trecerea timpului cu Enigma Otiliei, de George Călinescu, o excelență scriitoricească cu vederi largi istorice și eseist critice fără pereche, din vița spirituală veche ca specialist fără  egal național care greu ți-i puteai închipui pe la noi pe plaiul graiului mioritic românesc. Lui Vica n-avea părinți care aspru, cu ceartă să-reproșeze scoțându-i ochii: -"Iară o vemit la tine ăla, veterinarul ce stă la Ionuca Beldeanu, în Braniște? Vezi tu să nu te facă de rușine și să facă să-ți crească pântecele, burta, la gură și să fii, în sat de ocară, să fii arătată cu degetul la orice mișcare a ta prin sat?Un bărbat, tu, are nevoile lui, și și-o scutură și pe aici ți drumul, că poate să nu-i mai pese, că cine ești tu, o muiere și cu trei plozi după ea? Parcă se filma cu încetinitorul, când brosca mică căscă gura mare, chitul să înghită pe Iona ori pe mine cât de om eram, cât om mă țineam, în chivot, în altarul chivotului sau, în Bătrânul și Marea, că de încăpățânt și înțărcat de dracu eram, în fudul, dar nu deștept destul eram, în acest colț mioritic de plai cu ungureanu, modoveanu și valahul, colț mioritic care m-am trezit, deșteaptă-te române, că, că neoș și cu făinoșag de patrie limba română, m-am trezit voinicește și viteaz ca un viteaz, că-l am, cu plai și gură de rai, în viu grai, că-l am de anume cu nume și renume, în lume. Nouă uneori, Iohannis, ni mai greu să trăim decât să mourim dacă avem o demnă misiune de îndeplinit și, nu doar să trăim făcând degeaba umbră pământului din cauza multului soare și marii călduri de om ca să înflorim mândru și fără modru, ca un pom pentru spornicul rod de norod, dacă stăm și parafrazăm după filmul istoric coreean/ Dacii și Burebista. Unii vorbesc pentru noi limba morții, deci nu sunt mântuitorii și nu-s nici salvatorii noștrii, cu toate că-i votăm ca de încredere și cu înţelegere faţă de plebe, dar nu sunt provita penru oamenii de rând. Marin Teci vine la Daria-Loredana, Caratista, Ferghete, din Ocna-Dejului, Dej, îi vine ca pețitor, să trăiască cu ea ca bărbatul cu ea, cu femeia lui, că  ce și, cât va fi cu ea cine poate ști, chiar dacă îi zice mădărit și Mirabela Dauer tot mereu obsesiv. Mă întrebam dramatic, cum pot deveni cineva ca român, chiar dacă nu voi face niciodată ce am visat împreună cu frate-meu, elevi, încă fiind, chiar și noi fiind foarte apropiați și inspirați, cu corp sănătos și minte sănătoasă, cu sărăcia muncitorimii care a fost săracă și continuă și sub dictatura Iohannis, că dacă n-ar fi rău de ce aș zice contrarul, viceversa, că nu-i normalitate și pas cu pas: lucru bine făcut, dar rănile ne sunt social-umane, serioase și hip top! N-are copiii, dar pentru agonisală ar omorâ și pe mamă-sa dacă ar fi cazul, fir-ar să fie! Fapta-i faptă cu cruzime, că a urzupat case, el minte ca specimen, Homo Sapiens, că nu abuzând de funcția de primar, bătaie de joc, ci câștingând ca meditor, metitând niște elevi (cu ce cost de explotare a omului de către om a câștigat enormitatea de case naționalizate de statul român, de cățaii comuniști, de sub aripa protectoare a lui Ceaușescu și el Însuși o rămășiță..., dar devenit neo- comunista, îmburghezita, că știa omul, cum să se descurce cu șmecherii, știa jidovește. Acuma ce face? Totul e în dretimentul meu. Aveam amândoi inițiativă, dar nu reușisem, la insitențile bunicului, când banul nu ne scotea din casă, că noi nici cu boii nu scoteam sărăcia din casă, iar când vândusem niște cărți și ne prezentasem, în fața bunicului el se căia, că-i bătrân și nu vede, c-ar fi șchiop, era fătu Viorel băncuros și batjocoritor ne luă peste picior, el însuși considerând, că nu-i cine să zboare cu avionul, cum cândva-și dorise atât de mult, că el numai cu avionul n-a mers nicăieri. Religia e un esențial a omenirii şi de strictă necesitate ca să se civilizeze. Totul e pacientat şi limitat: plăcintă americană care n-are saț, nu ne ține de foame, în lumea asta aventurată după ce n-are indiferent ce gogomănii, ne bagă Trump, în cap, fără a şti/fără a ajunge la binele de aur al Americii nesătulă, că ce job e important? Că bine zici, tu şi fără Academie şi titlu de acadimician, pur şi simplu, că ne dai, în gât cu inspirația ta de român şi de important ce-i, după tine ca un doctor care ştie, că-i o mândrie a noastră, mândrie care arde şi ne arde cu dorințe şi demențe excepțională, că eu caut, unde să caut inspirat noblețe? Mai vine şi Viorica din Clejan, vine Clejan din Clejanul lui:

     - "Românul vină cu româna lui şi americanul cu americanul cu americana lui, de la mama lui..." Cărțile nu-mi erau măsluite, eu cu pajura fiind câştigător şi de viitor şi zarurile le aveam bine aruncate, în realitate.

     - Omule om bun să fii, plin de dragostea te-nvață, exact și corect-prefect, cum cântă Maria Dragomiroiu, catind și superb-proverb, că-i verb, predicat și subiect. Trebuie să ne uităm, în jur, forțează-te, cască-ți ochii și vezi cum să contribui la lucru bine făcut, plin de curaj, temerar, îmulțit, în har, exeplar ca om potrivit, la loc potrivit, sfințit și iubit. Avem o Academie de mândrie națională, supra-eroule, din școala de dincolo de școală? Viața e pentru fiecare o școală și copilul așidera e o școală pentru părinte și de aia se și spune: puiul învață pe cioară? Speranța e cu un început și la un divorț (la mine cu Vica, nu e cazul). Când plouă e mai bine să stai, în casă şi nu pentru viruşii lericuloşi, ci ca să nu te ploaie şi să te mâne puhoiele apelor, auzisem parcă, în filmul  Prințul Jumong ori mi se pare c-am auzit, proverbe şi zicători ceva asemănător acestor maxime universale şi cugetări a înțelepciunii popular-româneşti şi universale, genial social astral şi ancestral geniale fără egal şi fără pereche, un dar din darul de rai, care ni l-a dat luminat curat şi luminat, protejându-ne ca popor ales distinct şi deosebit, cum rară comoară: cântare a cântărilor, de hit bun şi namaipomenit, de noi cu minte ageră şi plină de har, de mare conştiință dobândit pe a lui Dumnezeu vrere şi plăcere. Doar tu, Ben, ne înțelegi nobleța, în frumuseța privelegiilor care ne caracterizează oferindu-ne oferte, de trufandale speciale şi de excepție, tot din tradiționalul fălniciei de poveşti a românilor, cu rostul lor ştiut, în drept de a fi cu veşnicie, întru înviere.

      - Unerori visăm foarte frumos, MRC

     - Visăm unic, fără echivoc şi precedent, înțelept ca nimeni să nu ne tragă-n piept. Se interzice perelinajul la moștele Sfintei Paraschiva, în Iași (se zicea, că comuniștii sunt atei, dar nu s-a interzis mersul la biserică, însă acuma, cu Orban există o imbecilitate, chipurile să nu te îmbolnăvești și asta revoltă.

Nu mai sunt impecabil copil,

respectați regulile responsabilizațicei botezați, că și seara, când veniți de la lucru din câmp,

din eco-olimp ca peste timp,

că zeii mei au pierit ca măgarii-n ceață, de bună dimineață

și nu-mi vor mai tulbura viața nativă,

cu calitate nativă, în perspectivă creeativă,

nu mă...pur și simplu, în templu eliberării ca exemplu, de a mă pune la punct

apropiind infintul cu predicat și subiect, de obiect, de țâța care a supt

ca Românii supt Mihai Viteazu,

roman scris de Nicolae Bălcescu,

breazu.

Experența ni asumată din firesc, c-avem o bază onestă universitară asupra căruia stăruim, nostim, că de nu cură, picură. Tot timpul vor fi probleme și de soluții, de rezolvare, e vorba? Cum ne integrăm social? Unde, la ce concluzie vom ajunge împreună, unici, oameni de omenie? Super cum altfel vezi lucrurile la care tu ești pe merit reper și erou? Tu, dacă mă privești, în ochi, ce vezi, în drag de Dragă România mea, cu tinerețea conștientizării, în drept de a fi unic: Mesie, Hristos, a vederii și a iubirii? Totul echestie holistic, paboramic, cu umor, ironie și bun gust ca respectarea celor trei mese ale zilei, când și rănile adânci au vindecare, ridicând capul din pământ, ca ce suntem ceea ce suntem, în iubire sustenabili candidați la fericire. Din ce ați trăit, ce a fost cel mai oribil? Care-i starea ta de bine; ce crezi că ne schimbă istoria? Care-i grija ta maximă ocupându-te cu efort de viață? Cum de știi ce ți se potrivește? Cum știi/ce crezi, că te face excelență al patriei limba română? De ce ai idee?

     - O poarta a vitejilor daci, materia neagra si fluida a universului care ne poate purta constelatia dintr-o dimensiune in alta. Ce este universul, ce suntem noi decat inchipuiri ale constiintei noastre, care ne joaca intr-o scena Shakespeariana a unei realitati create. Nimic nu e adevarat ci doar reprezentari matematice ale subconstientului observator si dibaci care se hraneste cu violenta pentru a fi rege. Exista un sistem care ne genereaza pe noi si experientele nostre. Realitatea netraita nu te satisfice si atunci o inventezi. Iti place chinul? Moartea? Noi suntem personajul din povestea pe care o spune creerul nostru. Suntem inconjurati de imbecili care suporta virtual viata altora si nu sunt capabili sa si-o traiasca pe al lor si atunci se comformeaza “dumnezeilor” dati. Fugim de povestea noastra. Lasi. Nu stim sa traim in nemurire, nici in infinit care e defapt acelasi si atunci ne creem cosciuge, secte, culte, gascute etc. Ne predam viata si talentul dat. Fugim de experienta culorilor, a mirosului, al luminii, al greutatii al binelui si raului, al emotiilor, tradand instinctul sau prezenta din camaruta sacra. Fugim de iubire, fugim de moarte. Si atunci intreb: Emotiile ucid sau construiesc?

     - Totul e delicat și cu sens, în viața noastră. Prea puțin și insuficient știu despre dumneavoastră, cu extraordinar și eveniment care vă place, prin ce cu pasiune și abnegație faceți cu voință colosală, monumentală și națională-raținală și cu logică, cum mai rar pe acest al soarelui altar? Ea mai moțată era pe gustul meu și conta prin ceea ce era cu îndemână, în clipe erotice frumoase respectându-și promisiunile, cocoși din rai cu viața care ne-o lua phonex înainte călăuzită, în Carpați de Zamolxis, cu viitor mai bun care ne suprasolicita ca să fim mai buni impecabili, că, în atitudini nu era imposibil, așa: hai, că poți să fac revoluție și, în poznă s-o dau, în pleaznă, nu găsești, hai să spunem, că ce puternici, cu echilibru eram eu și fărăobraza Vica care ținea casa, că blânda era și curvă și găzdoie, trăind cu mine, Vica, că: "lasă ningă și lasă ploaie, c-avem stil, model fain-făinel! Ea era prea drăguță cu mine, când nu mă așteptam, deși recunoștiința era pasăre rară, cum se rostea cu normalitate și drăgălășenie, în serialul Vlad. Aici e mare adevăr de pe Arca salvatorurului și Toma Alimoș, un Duliș de pe la boi, din Sânpetru și Cal-Bălan, din Bălan, sat din Sălaj, ca cei plini de strălucire și curaj. E un ma ma mia, mia culpa! ȘTIU, dar trebuie să fim chinuiți, cu cărțile pe față. Să ne bucurăm fără să ne facem griji. Să ne bucurăm fără să ne facem griji. Noi de ce nu ne-am bucura delicat, cu detatii, elegant și inteligent ca-dansul bucuriei copilărești a scrisului care te împlinește dându-ți incredibil, sens, în viața cu dans și balans de uța, uța, pe o pânză de paiangeni, cu elefanți mai clar, cu lucruri mai clare. Ce mai aveți pe lângă scris ca hoby-uri ale dumneavoastră, pentru ce altceva vă mai deranjați făcându-vă treaba? Parcă ai fi din Ceanu Mare, Cluj, ca Șăndorcă un colosal rapsod a cântecului popular. Ilie Marian ne vorbește cu voluptate pe limba fiecăruia din noi ca să nu facem vre-o confuzie ca unul Hâdârcă.

     - Nu trebuie sa te privesc in ochi; te simt de departe ca un alter ego al meu de dincolo de munti - poate mai putin umblat prin scoli si prin lume decat mine, dar la fel de patimas halduitor prin cotloanele limbii mama, intru care existam cu adevarat. Fiecare cu bunele si relele lui, ca asa sunt oamenii adevarati. Aceia dintre noi care au uitat sa fie oameni adevarati, din pacate, s-au inmultit ca ciupercile otravitoare dupa o ploaie murdara. Si ploua al naibii peste lumea asta blegita, ploua murdar si pute a dezintegrare sistemica, Pavele! Iar tu nu uita, timp de taifas nu prea e. Uite, ies oamenii-n strada si nu tre' sa-i lasam singuri... Marian

    - La astfel de vorbe de măiestrel meștugite migălos, cu fumos-Hristos, de ce om comenta contrar, deși n-am de mers, în habă, șezătoare la scaun cu tri picioare, la surda, că era cu boala Daun, peste așteptarile așteptărilor și cu gâsca, în tindă, cohe=bucătărie țărănească cu cuptor cocător de pâine, de om fericit și, în larg, În generos de țara mea și de drag de drag și făinoșag, cu competiție, în România lui a fi fără modru, despre care tot grăiesc bunii, înaintași născuți cuminți și povățuitori, oameni a pildelor ca să mă nemurec, Românie te iubesc! Vica fără nici o îndoială a lăsat, în viață ca zestre nemuritoare pe soțul ei, Pavel Rătundeanu-Ferghete, cetățean demn al României fără moarte cu simpatii și ampatii. Din fericire, nu-s cunoscut cu reputație cuvenită de scriitor cu măreție. Sănătatea s-avem grijă, că ni în pioneze. Un logic/ficțiune electrizantă cu inspirație, dar, tu, cum comentezi ori nu tebagi să te ții tare/paiață pe piață, în lupta pe moarte și viață? În cazul lui Eminescu nu-i un scenariu, un fals, realitatea fiind viața, un film, filing, versus?

     - "La ce zici femeie, Vica, la ce zici și tu, că m-am tot gândit?" Vica știa când ai nevoie de ajutorul ei cu efect ca stresul/ reacția ta la stres, să te doboare punându-te cal-breaz la pământ, cum tu știi și nu te prefaci că știi, că nimic nu-i floare la ureche/ într-o ureche, corupții cântând fără partitură solfegiu după ureche și fără pereche, că deosebit și excelență, naținal inspirat după mama natură era doar marele Eminescu, născut la sat: veșnicie, în omenie de Românie, minte mai ageră. Vica dintr-un stil neaoș clasic, ea fiind din salvarea vieții mele, un om cum rar (mai era ceva de spus, dar am uitat). Nu-ți place fă recurs și contestație, că nu stând cu mâinile-n sân rezolvi ceva. Era cu principii și valori bune.

     - "Supărarea, când, îmi vine, îmi rup cămeșa de pe mine", zice Marian Teci.

Culmea, ce a fost zi mare?

În Aghireș-Fabrici, Gara-Mare,

am trăit și eu, în bloc

și de adevărat am tăiat... porc de pe listă.

În viața căruria nu se mai adună și nori, tulburări de comportament, falset cu violență domestică mai adunându-se ceață, atmosferă nepotrivită, contradictorie, de incoștiență totală și nu mai respecta legea, neștiind de omenie, de natura firii ca să nu falseze falss ca nu ar avea diplomă ca un ordinar Laurențiu Baranga cu diplomă de bacaloriat, partagonist a falsului ca plagiatorul Viorel Ponta politician fără scrupule care a falsat pro-doctorat care nu-l mai are legal, în advocatură, se știe foarte clar că s-a dovedit, că-i un șmecher, domn nimeni, pe nicăieri, flecar, în continuare, că nădăjduiește să mai facă mascarade și scandal politic, ca universitar de succes, Doamne sfinte, minciuna la noi, în trombă, prin politic, fiind o modalitate și realitate de a ajunge pleava aieasta notabil, buric, a târgului/ pământului, avansat, promovat, în strategii și funcții nemeritate ca toți farsorii politicieni ajunși, cra, cra, pe bară ca o cioară, prin hazard să ne conducă păcălici stalinist, țara, ducându-ne și dându-ne de râpă, ramolit, înteresat și individualist necruțător, avar: pro-înteres personal egoist la propriu!

     - Cei mai dureros este ca americanii au inceput sa inchida bibliotecile si sa dea foc la carti din cauza ca toti folosesc digitalul sa citeasca, calculatorul, tableta si mobilul. Asta imi aduce aminte de Hitler cand dadeau foc la carti - nazismul lacomiei si al destrabalarii societatii. Un fel de Holocaust cultural saau al constiintei umane. Ei au distrus civilizatiile dinainte, ei o distrug si pe aceasta si aduc una noua si in concluzie chiar te face sa gandesti ca suntem un experiment al cuiva. In aceasta calatorie VIATA am avut niste trairi frumoase si urate in mod egal insa stiu ca este loc spre o experienta frumoasa infinita la care vom avea bucuria candva in Bratele Domnului

     - Sucită și învârtită, de-adevăratălea e, vorba lui Ben Todică, că fiecare suntem moftagii, cu mofturi, natura dându-ne metamorfoza ca imunitate, provita, în vivat, dar se uită, în politică, bunăcuvința, însă, se uită prin proceduri, să ne menținem sustenabili, notabili: utili și durabili, la cota valorică păstrându-ne și conservându-ne ca  penuibila omidă, de care dase Ben ager care a văzut intuitiv continuitatea socio-umana a procesului, cum fantomatic, bulversat, se falsifică în forme, culor și valori, în evoluție, păstrându-ne eterni peste timp, în conștiința națională, chiar și sufletul nepalpabil luând întorsături, transformări, unora putând să pară totul: psihoză și nu ceea ce trebuie să fim: iubire ca să avem viitor aparte ca o melodie preferată. Prevaleză umanitatea cu umanismul necesar, ca să ajungem la cuget ca să exist artist, cu modestie, om de omenie? Un drag și o fascinație e, în noi, cu după noi potopul, în arta cu succes a scrisului. Sucesul tău e afacerea noastră, că mase largi consumă scrisul tău concentrat ca o pâine caldă, de casă servită nezgârcit la masă, foamea făcându-ne dramatici și plini de poftă care n-o poți subestima. Bola socială, Melania e dovedită și motivată cu simologie, cauză prognostic, istoric,  cu baftă, în viață, talent nativ, înăscut, popular, cu  iz și irizație a pasiunii-cu dragoste de dor de dor, cu dragoste și perseverență ca scrisul să fie pro-scris omenesc și cuget românesc ca alesul și deosebitul om cu vastă cultură și generozitate, în mesaj de informare publica ca misiune de misionar otodox-creștin, în divin și senin destin, Pr.Al. Stancilescu-Bârda, un temerar și cutezător, cu mintea lumpede, dezinteresat și detensionat, dezmeticit și generos, luminos și frumos, laborios muncitor intelectual-spiritual, a vorbelor, în predici, scrisori pastorale pilduitoare, dând cărțile pe față ca om excelență, excepțional și special, național, în România, dragostea, nostră, dintotdeauna și provita pentru întodeauna. CIUBĂNCUȚA e locul, în care datorită lui Vica, îmi place să trăiesc artistic și fascinat, aur cenușiu strecurat, în luminat și curat. Să ne ridicăm capul din pământ și să reânvățăm să sperăm, în virtutea recunoștințe, floare rară, vorba din filmul cu agitație, Vlad, zice-se replică, parafrazare, la Contele de Monte Cristo, căutați,-vă, în lumina adevărului de viață proprie și inedită, originală, că pământul e suficient de roditor ca-n Cei trei mușchetari cu fantasticul: "Unul pentru toți și toți pentru unul", în ciudă, că: omul e o dihanie ciudată alcătuită din contraxte", după spusa, citatul, din același autor, Alexandru Dumas. Ca bucătarul din bucătărie pune pe masă, în farfurie pune pentru mugurii gustativi jucăria bucurie, o variată sinfonie.

Întru tot, Domn Savaot,

Vica era Osana din înălțime, pentru mine și mulțime pro patria limbii române

a rămâne,

în veci de veci pomenire

provita pentru noi întru fericire!

Ca miros mai de seamă, de bună mireasmă, Vica... Noi suntem propria noastră experență, marea conștiință, în noua ordine mondială de pace provita, de bine și ca esență a lui a fi. Viața mea personală nu e o excepție de expus, voi putând să mă cunoașteți puțin câte puțn, e din cele scrise de mine, deci nu fac din asta, că totul e desecretizat, în materia cenușie, un balmoș "de dărioșcă, pui de broască", că ne permitem s-o cifulim pe Daria astfel poreclând-o, că din ce a fost ieri, în voața care o fost cum s-a călit oțelul, fir-ar să fie, că n-o să mai fie, în cheful de viața urcând treaptă cu treaptă, în marea trecerii noastre cu mâna pe inimă. Văd, că scrisul e o esență, cu excelență și conștiință, cu tradițiile poporului, că cine iubește și speră, că are și credință de neânvins, are un sens, în viață, cu dans și bucurii,

în superbe, proverbe: emoții, în lumești ecuații,

tu, pricepându-mă mai bine,

pentru ce provita mă zbat, mă lupt, în viață, cu viață ca să ne și să ne simțim bine!

 *

Trăim împreună cu viață, sens și esență. Cine m-ar putea opri să visez, în ambiția aiasta existentă pe lume?! Ziua ne înhamă, în hamul ei. Ho, ho, noi trebuie s-avem o poziție corectă la scris, că-i vorba să arătăm, că e ceva de capul nostru, în arta scrisului. Eu sunt scriitor amator, deși nu scriu rar, ci tipic scriu într-una ca profesionist dând ce-i a cezarului, dând cezalui și ce-i a lui Dumnezeu, Dumnezeului. Dormea pe o pâză de paiangen, două stele: Vica și Pavel, că nici unul n-a mers la alceva, la o alta sau la un altul, ispita fiind peste tot, în toate și, peste tot, Domn Savaot. Avem nivelul nostru de îmcredere și o prestație bună. O energie chiar, de anume, ne șicanează, cu energie de omenie și de România, că nu-i un conflict care să ne pună pe harță ca-n filme, viața fiind ca viața, ca un vânt care suflă mai tare ca minciuna picioare scurte fără deficiențe de văz și auz, punând la bătaie perseverența pentru a pune binele, în lumină, cu ingrediente naturale cu efect, în impact cu emoții și dureri de cap, pentru a da răului de cap, pe orice vremuri de zbucium și de zădărnicire, cu graba care neprevăzători, în căutarea echilibrului, ne poate strica, în esențial existențial ne strică treaba, desăvârșirea. Ceva ne pompează cobustibil: motorina vieții, ca să avem turație maximă, cu drept de a fi, de viitor, având aripile, în păsăreasca poezască, întinse, spre zbor care-n aval și amonte urcă păstrăvii, în izvor, să sporească, să puiască puiască omorabila populație, un bun care talanții, e Dumnezeu, să se înmulțească, în obțiuni. E ca: Chemarea răzbunării, arma prostiei și a leneșului care se supără pe mâncare, care ne supără sperând că-n hainele, în care ne-am supărat, ne vom și desupăra, c-vem temperatura zilei, mult soare și multa căldură de om. Sunt detalii ale acestei strategii, în supra aglomerare și strategia trebuie să ne fie clară, cu bază științifică. Și totuși e vorba de speranță fără excepție. Vica era strălucire și aducea strălucire, în tot și toate care necesita sănătate, că era mai bună ca toate. Era ca un copil care trebuia adoptat și cerea, că-i era fomică, pentru a fi alăptat și ea simțea că ne lipsește și știa întodeaun ce ne lipsește și ne hrănea cu silința ei și cu binele ce ni-l dorea și din drag de drag ni-l da. Știam și noi de ce era înstare. Făcea echipă, pentru viață. Vica, chiar ne animă. Mă păzesc, însă nu știu, cât sunt și cu picioarele pe pământ, poveste, care la mine a venit cu sens, mult mai târziu ca să mă simt ca peștele, în apă, în cratiță sfârâind și miscând ca unul, în mediul lichid. Unii-s prea săraci ca să-și cumpere o casă ieftină, că ce nu te doboară, te întărește, în culorile de neliniște, vorba poetului, prozator și critic important USR. Saltare taică și noroc, ortace!

     - Privelegiatul este opresorul libertatii. Suntem un grup de cimpanzei care ne spunem povesti. Surplusul Libertatii! E atata liniste si e doar Luni.

     - Tu, ce certitudunine ai ca erou al acestei vremi? Ce-i de utilitate publică, politică, de fapt ca o provocare zilnică? Ce-i, în tărtăcuța cu neuroni, a omului, unii neavând instrument de percuție, cum e femeia frumoasă și cu carismă, de lângă tine, gen de om, ca un pahar de apă, cu partea plină, idol, necesar și cool care-l admiri, cu caru (dar ce privilegiu mai e și asta, ca un Toma Caragiu cu propriul caracter și artist a naibii de bun, om autentic, altruist, cu perfecțiune și înțrlepciune, din care ce să înțelegi, că Dumnezeu știe doar ce se întâmplă, că nici o faptă bună, nu rămâne nepedepsită, nu-i așa?)

     - Daca nu avem grija de clima casei noastre, de casa noastra inseamna ca nu suntem in stare sa ne apreciem si pretui viata, viata care isi pierde valoarea in fiecare zi, insemnatatea deaceea zic:  Trebuie sa luptam impotriva privilegiului. Daca cancelam privilegiul de care se bucura hotii/profitorii sistemului atunci obtinem mai multa libertate si mai putina sclavie. Nu vezi ca omul munceste dublu si nu isi poate plati chiria.

     - Iubești ca iepurașul, mânci ca iepurașul, zice Siviu Biriș, nepotul lui Veta Biriș mocanca din Căpâlna, ca patriotă, cu tot ce avem nevoie, precum țăranca Vica, un palmares, de pe lângă CLuj, cum zice Florin Țene, om cu realitatea și performanța scrisului la zi. Din politică și dragoste faci multe prostii. De prietenii, în general, ce zici, frate-meu?

     - Atentia ne a fost acaparata de imperiul digital incat am uitat de existent unei astfel de stari. Acesta e si interesul sa fim despartiti/divizati. Itai trebuie sa ne regasim sufletul. Nu exista prietenii decat intre suflete restul sunt parteneriate.

     - Ai, scăpat ca un glonț, din pușcă, ai scăpat, din crâșmăc-ai făcut-o lată ca Dragomir/fătu, Viorel Ferghete cel cu aplomb, la a glumi și de a lua pe șmecherași peste picior, în stilul său, că tu, Ben, ești cu eficietizarea, indiferent cine își bagă nasul unde nu-i i fierbe oala, dacă o luăm seama, ca despre o istorie a nației care trebuie să fie utilă, durabilă și fericită, vorba... CU ce ne dăm, în spectacol?

     - Ne dam in spectacol cu furatul caciulii. Treziti-va si intrebati-va pentru ce sunteti aici si cine sunteti, cu ce doriti sa plecati din aceasta experienta numita VIATA? Ne ascundem mereu dupa fusta mamei. Chiar trebuie sa traim bazaconiile altora? Muriti cu demnitatea in suflet ca nu v-ati tradat TALENTUL!

     - Tu, ai energie, pentru tot ce-ti place ție?

     - Nu! Sunt mereu constient ca Isus Hristos e pe cruce si eu trebuie sa fiu langa el ca viata sa insemne ceva. E important sa vorbim despre moarte. De ce a murit Fiul Domnului? Nu mai treceti pe langa crucificare ca pe langa balustradele de protectie de pe autostrazi.

     - Altă grijă, în privința lui Vica, decât, că s-a dus înaintea mea la cer ca să-mi fie reper, că mai avem de trăit provita și cât mai trăiam, în satul ei, Ciubăncuț, îmi era ghid moral, în național, c-altfel fără a mă cunoaște, nu însrmnam nimic la ordinea zilei, Eminescu, în credința lui nu se ascunde goz sub preș, el fiind principial un Biblic nsțional genial, un monumental istoric, în rost și cu folos neamului nost, în drept", cu dept Hristos la veșnicie și cu înviere ca poetul imnic, Ioan Alexandru, la părinții poetului, Ioan Alexandru, din Topa-Mică, locuind vecin cu colega Tatar Raveica economistă la Mihăiești, Sâmpaul, Cluj fiind musafir și ca oaspete ospătat cu omenie ardelenească, cum rar,eu servimdu-i, în gospodăria familiei Șandor și ca doftor de marhe=animale. (iosag), Tehnician veterinar, prin 1974. La ori ce mișcare, se stârneu griji, obligatoriu.

     - Eu sunt cum m-a facut Patria sa fiu si stiu ca m-a facut sa fiu cu gand cu tot, sa pun gandul inainte de toate faptele si faptele ininte lui Dumnezeu! Suntem romani si punctum! Ilie

     - Trump sa imbolnavit. Unii dintre noi privesc situatia si este exact invers decit vad Restul oamenilor care —-ori nu pricep, or au ceva de ascuns. Cu atita dusmani si cu o Media perversa, nu stiu cum a scapat presedintele pina acum. Cred ca si Covidul i-a fost servit de undeva? De ce nu se imbolnavesc si dusmanii lui, au cumva vreun antidot? Nu cred ca ii iubeste Dumnezeu Mai mult fiindca se stie ca ei sint ateisti dar se mai stie si ca hotii si corruptii Sint mereu uniti. Virgil

     - Pentru prima oară, în scurta dar fulminanta sa carieră politică, Donald Trump evocă posibilitatea de a pierde alegerile. Soarta Romaniei depinde de ceia se intampla in America. Mie mi rușine, guvenanți, mi rușine de rușinea voastră! În tot e inspirație și imaginație contra valorică, cu tot ce aveți de rezolvat și de dat de cap, în plăcere și vrere răspunzând la comenzi, ce fel și multe alte feluri, că voi treceți peste difilcutăți în echilibru, conectați, în impact armonios cu realitatea Iisus, în lupta pentru o viață provita mai bună care ne garantează încredere, în beneficii și fericire, pentru ceilalți inegali, unici, în ritmul actual național și tradițional, la care se răspunde pront, crezând, în oameni, pentru oameni, profesionist și artist, că-i timpul Brâncuși, pentru care se realizează prin realitatea sa artistică, de biserica pietrei ca să fie vreo nenorocire, în a cadida la fericire ca să ajungem undeva zi de zi, pâine de toate zilele, în care ne necăjim, cu: te iubesc, vânt nebun, de om bun și Moș Crăciun. Trebuie să înțeleagă toată lumea, în lumea cea mai grea. Situația e "Păvălușcă trigaușcă". Noi suntem cineva, oameni, pentru altcineva. Dai gol... pe lângă, pângă, poartă, că poți fi și nesimțit și să nu-ți ridici capul de la pământ ca cel/ cea, mai sportiv. Cum ne salvăm viața?

     - Formandu-ti teorii despre cum functioneaza lumea. Trebuie sa analizam sis a criticam tot ce ni se pune in fata.  Nu luam totul de-a bunelea, de-a gata ca vine de la govern sau de la mosu din capu satului. Daca nu chestionam lucrurile si ce face guvernul si ordinele lor si ne supunem asa usor ca oaia atunci vom face loc fascismului lui Hitler sa se instaleze in Romania. Sa accepti lucruri fara ca sa le iei la intrebari, fara a le cerceta, fara a aplica regula eticii si a moralitatii divine, fara sa doresti sa stii de ce trebuie sa urmezi o lege si fara a avea curajul sa intrebi de ce? - duce la EXTERMINAREA CIVILIZATIEI, - asa cum o stim de la stramosi, asa cum au visato ei de veacuri. Trebuie sa-mi explici “domnule sef” clar inainte de a te crede iar daca buctezi vei plati, pentru ca e o crima ce se intampla azi cu noi frate Pavele.

     - Eu ce am făcut, că m-am împotmolit din principiu, din nepricepere, la mal, cu importanța care ne-am dat-o caragialesc și amploiați, că nu suntem, în miezul problemei ușor de digerat ca pe vremea copilăriei, când putea să nu ne pese de nimic, comoară ascunsă astăzi, chiar dacă ne cheamă pur și simplu natura și biologia ei. Ce nu știm, învățăm din mers. Brâncuși e mult mai mediat socio-cosmic, în ceruri, lucruri perfectibile ca să ieșim, din dificil. Știm să vorbim complex, bine, cu vorbe mari, pentru că ne-avem cultură, dar nu o cunoaștem suficient, natural. Multe mulțumiri și recunoștință stimata doamna Melnia Rusu Caragioiu Sunteți extrem de înteresantă, cu obiectivul la obiect, cu preocupare pentru oameni. N-am inspirație, talent ca Marin Preda intrat legitim, în drepturi literare.

     - Asta o crezi tu. Dute prin sat si scrie ce vezi…, daca vezi nimic scrie despre nimic, despre tacere despre vocile stramosilor care se aud printre frunzele copacilor care fosnesc sub adierea vantului, o cioara care croncane a moarte sau soareci care roiesc a viata. Tot asa simtea si Marin Preda, ca tine. Nici Eminescu nu stia ca e simbolul natiunii. A fost un bobolet de suferinta.

     - Tu, crezi, că-mi urăsc, obosesc, pașii cutreerând prin fresca și pitorescul sătesc, rustic, în dialectic fascinant și intelegent, că nici la asta nu-s receptiv. Ești prea isteț să crezi ceea ce crezi despre mine, că timp mai este, în Olimp ca să limpezim apele. Moartea nu-i mare, nu-i o bucurie, pentru nimeni de nicăieri. Lui tata, lui Dragomir, nu i-a spus profesora de matematică nu i-a spus:

     - "De n-ar fi, Pavel leneș", La care Dragomir i-a scos ochii firesc, cu naturalețea și naturalul lui țărănesc, sănătos încăpățânat, în bine:

     - "Dacă n-ar fi mare amu, aș scoate eu lenea, din Pavel, că mi-ar fi plăcera să-l fac om, pentru oameni." Credința, că nu-i artificială, ne-o hrănim? Capul aplecat n-a rezolvat niciodată nimic, că nu s-au respectat regulile. Benoni, pasărea Phonex-Zamolxis, fix pix, nu trebuie să se nască neapărat, din cenușă, ci din speranță. Chestia e să nu mă împedic, în mine. De fapt, pentru ce este Dumnezeu, ca să mă verifice, ce am făcut neobrăzat, eu?

     - Ca sa afli cine esti, ca sa te simti tu pe tine insuti mai mult, mai aproape de constiinta Dumnezeu. Ca sa te bucuri de cine esti si din ce esti parte. Daca ai intra direct in experienta Dumnezeu te-ai evapora pe loc. Din acest motiv tre sa o luam in trepte. Stii cand ai aflat pentru intaia oara ca esti divin?

     - Dreptul dacă-i un drept, e drept civic, în nerbdarea de a fi, în gluma proastă ca la carte, că iubirea e dooa, numai, fără moarte, cu picuțul ei de fericire, de dat dezinteresat celorlalți, frați, vedeți dumneavoastră, abordată, de a o da, în bară, unde este și ocioară ca o taxă pentru utilități cu intenția de a ne lovi, tot unde ne doare, prin asta pierzând foarte mult, din traiul, tainul, și meniul, coșul de zi cu zi, pace și pâine de toate zilele, în situația ce o avem, pâine de o ființă, care din păcate ca antrepenori, nu investesc OK, bonus Iisus, că actuala opoziție, ne neglijează debitând, în dodii, cum zicea directorul adjuct, Coman Dumitru, oltean, că l-o făcut muica-sa oltean, la școla care o urmam prin, din 1965/1966, la Bistrița, BN, că am fost admis la examenul dat, în acea vară cu plin emoțional? Când cineva dintre apropiați, dat dracului, îți zice, că nu-i poți face nimic, tu, ce faci?

     - Lasa-i sa fie asa cum sunt. E dreptul lor sa se friga singuri. Tu fii doar martor in fata Domnului pentru ca deasta suntem aici. El devine un personaj interesant al romanului tau. Vezi ce debiteaza si unde il duce instinctul.

     - Dacă-s un caz fericit: Cum și ca ce să mă dau exemplu social? Vica era ca mană, era grozavă, că era destoinică, se îngrijea de copiii și nu era doar atât. Se bucura de sensul și rostul ei, de poveste și de iepuroică, că pe cei trei i-a avut după olaltă. Relaxată ca mamă, le făcea pe toate, fără a exagera, avându-și mândria de a o lua mereu, mereu, de la capăt migălos, în nessfârșitul muncii unei muieri, femei. Ca ce, ce ca să nu rupi firul, că totul era motivațional. Era o victorie, lupta, cu Vica. Cu ce ne dotează natura, pentru a ne aducem aminte, elemente, din copilărie?

     - Copilul din tine isi aduce aminte de jucariile care i-au adus bucurii.

     - Eu nu îțelegeam frica de Dumnezeu, că ceva, Ben, era fără de moarte!

     - Frica de Dumnezeu au introduso popii. Isus nu a amenintat si speriat pe nimeni ca prin frica sa aduca la Tatal. Biserica a inventat comertul pacatelor.

     - În scris e un entuziasm etnos și haric, Iisus Hristos, că noi e un duh și o sfântă treime și rodește, prin noi, în sfințenie, noi, scriind cinstit. Voi sunteți, în perelinaj, responsibilitate, fără a brava, că-i o pricepere, în participare, cu gândul, responsabilitate evanghelică, în pas cu pas a lucrului bine făcut cu evlavie, în grija, de a ne fi bine, în deschiderea aceasta!

     - "Să punem binele-n lumină,"îmi zicea și Vica, lumină din lumină! Vica-i inimoasă, că viața hristoasă e frumoasă. Asta era reperatoriu. Prin tot ce facem arătăm, ce-i iubire, în sufletul nostru, de pur sânge omenesc. Situația nesațioasă, fanuloasă, cu Alexandra Subțirica, era de remarcat. Sunt voci care ne cuceresc, în te iubesc, cu meciuri de Crina Pintea/ Varga... Moldovan Elvira, găgicuța, din Ciubanca, calmant, la Bistrița de victorioasele fete fițoase, din liga florilor, înflorite ca 3,50, pusă pe bancă de Ioan Boca la care se lăsase, cu curul ei văcită ca s-o penetreze, în fomea lui bărbătească. Margareta: 3,5o crăcită, văcită pe bancă sub castanii care se înșiruiau pe alei ca-n parc. Monce Eugenia pasa și ea bine ca jucătoare bună pe terenul de hambal, din cadru Liceului Agricol bine antrenată, nu era o risipitoare, colegă din Stoiana, satul Aluniș, ea scriind și poezii, în revista școlară Orizont. Adio bar și cafeluță, că m-am întors la cal și la căruță!"

     - Ai avut multe gagici folosind jargonul asta veterinarian? S-ar putea sa fi gasit fete carora le place limbajul exotic si codificat al Ciubancutei.

     - Aparența poate înșela, dar dacă tu, crezi și comentezi, că Becali e tot un ciufici, mare șmecher penal, cu ce, împlinire personală, imorală? Nu e singura chestie care o zici tupeist, de la inimioară, cu o divin, profeesional, că,tu, cum ai agățat pe Ming ca să-ți aparțină bătându-ți inima la unison cu a asiaticei, Ben, cucerind-o, eu, despre tine știind așa de puține lucruri și, nu că n-ai vrea să știu mai multe, de când dragostea mai trece și prin stomac, dar contând, îmbrățișarea cu gust și penetrare, pătrundere care pe care, utemist/cu cravată cu tricolor, cravată de pioner și ortac minier, chiar dacă nici cu asta nu te lauzi, tu fotografiind și filmând și asta nu era chiulul tău, ci artosticul tău devenit profesionist fără ca-n țară, dragule, să te fi realizat,atingându-ți scopul, cum ai reușit, în străinătate, cu propia capacitate și cu gest artist de penetrare, pătrundere a unuia, in celalalt, visele ambilor fiind la cheie, învingându-vă senzațional și emoțional rafinat: unul pe și în altul cu pupic și extraordinar cu poveste, de neuitat. În tot diferenția, divers, de la popor la popor, că câte bordeie și la noi, tot atâtea obiceie, că nici copiii unei familii, nu-s la fel, făcuți pe aceeași calapod, cu același model, matriță, dar ce-ți spun ție, omule atotștiutor și cu talent de scriitor, înăscut?

     - "Taci din gură, faci ce știi mai bine, domnule director, în calități de om! Omul neobrăzat își va face sieși rău" (proverb corean-universal?) Viața ni plină de posibilități cu stare de bine să ne trăim pasiunile ca atleți, în devenire și desăvârșire. Sunt personalitate, cu care se poate comunica (și care a fost situația?) Sunt persoana care învață de la celalalt. La Cluj, un parc fotovoltaic, dar mă intrigă limba străină, cum la noi nu se vorbește, românii fiind români și nu ciufuri înstrăinate de esența limbii române. Pe mine și Vica ne lansează pe o scenă, monument. Vie ni memoria, deși n-am făcut ca Spiru Haret, în cultură și școala românească. Eram mândru de Vica, fără să mai dezleg enigma, dar avea de seamă, cu importanță, dar ce se vi se pareciudat și de înțeles. Vica mă devora cu amorul ei și era un plăcut, că nu era o plăcere și totul era o calitate. Prin ea aveam un extaz (eram de capul nostru fără psihoză). Era armonios să trecem prin această stare emoțională, la care treceam prin aceaste valuri, ca păstrăvul în aval spe izvorul din amonte. Nimeni nu-i intrigat ca Dragomir/ fata pădurii, ca un Duliș consătean de a lor, fugit pe păduri, haiduc, fără o vină, dar ajuns, în ochii vicleni a jandarmilor, angajați a statului, mai reduși la minte, ca răi, ei apărând avuturile bogațile, însă acuma Pociorica, din curtea Sfatului popular, din Sâmpetru-Almașului, satul meu natal, nu cu o viață nu tocmai ușoară, dar cu o persverență a mea să scriu mai ales o carte ca Marin Preda/ Panait Istrate, un ilustru scriitor, remarcat de Rominn Roland, francez, cu măiestria ce se potrivește scrisului, dar revenind la lumea noastră din Siliștea-Gumești, Teleorman, c-aici se născuse, la 5 august 1922 Marin Preda, purtând numele mamei, din prima ei căsătorie, onorată de Tudor Călărașu care a avea ceva de comentat, chiar dacă familia adausă ridica probleme, vedem, în romanul Moromeții, cu un gri țărănesc, impunându-se, un altfel de provocare, cu multe detalii alei existenței cu farmec cu frumuseți și lucru bine făcut. Era armonios să trecem prin această stare emoțională, la care treceam prin aceaste valuri, ca păstrăvul în aval spe izvorul din amonte. În tot la Marin Preda era un joc a întâmplării, o poznă care îl pulsă către ceea ce-i spectaculos. Totul părea rupt din povești. Era o reușită la Marin Preda, un talentat. Totul vine pe lume, cu responsabilități. Dar fără bebe care plânge când, îi trebe păpică, lăptic. S-a dat directive, cu reguli. Gabi era orgolios, FĂT-frumos ! Dar cine-i cocoșul aiesta fugit și el de colectivizare ca un fraier, în dezmăț de cartofi pai și muzică ușoară, cum îi plăcea nebunește, lui Dănuțu lui Silviu Crăciunaș, oier, cioban, în Ciubăncuța! Care cu cine face catarincă? E copilul e om și are tupeu și știe, cum și ce face, în lumea mai frumoasă integrat, în societate, că ce face, face pe pielea lui, distându-se cu multă plăcere. Munca-l pentru utilaje și tractoare și negrii, zice Marin Teci, din Ocna-Dej, care tot a adăugat și șoferul de pe lângă Șigău, că n-a prea a lucrat Marin aiesta doar având o gloabă de căluț:

     - "Am mânat cu el, se laudă Marin drăguțul lui Daria. Ce-i cu aiasta: apă paie și bătaie? Eu cu Vica nu-mi făceam nici o problemă, însă treaba era, în serios, că nu merge: fleașca, fleașca! Ilie Moromete a fost alfa și omega, esența, fără s-o luăm altfel, că era morocănos, dar hotărât, ferm, însă era sincer pur și simpu spiritual, chiar dacă nu era simplu, strâmtorat de propriile probleme, dileme, însă ca bunicul Viorel Ferghete ca un vânt care se intețește. Era Viorel ca Dragomir fecioru-su, plin de acțiune, fără a fi cu consătenii lui nedrept, aspru, din fire și fiul și tata fiind cinstiți cu oamenii, lui toți părându-i-se de-ai casei. Pentru ce atâta batjocoră asupra poporului român și explotarea poporului român? Inspirația pentru romanul Moromeții, o capodoperă, volumul 2, ca la Ioana Postelnicu, Vlașinii, Întoarcerea vlașinilor, file de istorie,se declanșează mai leneș, dar face o istorie actuală cu o sinceră lecție de viață cu țăranul neânvins, cu sens, deși se părea, că ce face la români epopee, nu-i ceva grozav, dar talentul lui Marin Preda, ne provocă, că e o nebunie, chiar tot ce se întâmplă de rutină, cu șansă, un cotidian cu sentimente și emoțional, în piesajul rustic natural, cu punct forte descrise de acest autor care pătrunde, în miezul fierbinte, în conflictele care fură bucuria digestiei care răsfață tot o comedie, dar țărănească, cu o echipă de personaje, văzute social-uman parcă din cosmos ca pictorul Sabin Bălașa cu o stare de bine și neliniștea pentru original, cum mai rar, în spectacolul cu fluturilor cu nencetatul zbor prin albia râului, să ne bucure vederea, parcă totul începea și cu mine, în copilărie și aici fiind spațiul, terenul, locul de zburdănicie, joacă zglobie și prin grădinile oamenilor, c-aici găseam vitamine, în fructe, simultan cu glumițe nevinovate și afecțiune părintească, copilărească, sinfonie deliceoasă, în ocolul bunicilor fiind sinfonia, melodiaun sulce-n năstrușnicii copilărești cu nimic grav, că acea scenă care ne salva viața zglobie, zburdalnică ca cea melușeilor pipăiți de zeul Pann la mugurii cornoși pe urma zimbrilor ne întrăma cu pașii profetului, în crudul verde a ierbii, în corola cu dreptul veșniciei. Totul e un pariu cu viața care se desfășura spre desăvârșire care ne cucerea, în ciuda vârstei, în lecția care ni se oferea permanent, un inedit mai aparte. Grăitor și pilduitor scria original, informat corect, emoțional, venind din timpuri căutând viața și adevărul vieții. Sfârșitul lui Marin Preda ne-a năucit și depășit așteptările. Viața tuturora e importantă. Eu vă aștept, să povestesc, dar voi vă opriți ca babele-n târg... Păcat, e rău, în țară, nu la țară, în sat, după cum evoluează situația, cu covid, că evident, situația e gravă. Trăim o perioadă de criză. Vaccin nu există pentru toată populația. Atunci unde e la noi acasă? Noi cum suntem în echilibru, cum o împingem înainte ca opera prezentabilă, clasică, un proect, dar cum ne facem viitorul nostru, Ben, Melania? Mai avem zel? Perpeleala e mama iubirii cum zici ca chițibușar. Dacă nu intră lumina pe fereastră, intră, bre, doctorul pe ușă, dar cum zici, tu? E o idee de acasă, dar ce și cui ce recomandăm ? Ce și cui ce să spui din cea mai tare experență din viață? De unde să știu ce era cu Vica, curajul și pasiunea mea pentru ea, pentru Vicuța asta a lui Dumnezeu (Nu știu de ce m-a luat strechea de a mă însura, lua pe poale cu Vica). Cu Vica de unde-mi venea ideea, să mă mărit, cu Vica ca o tâmpenie să o iau pe Vica și s-o mai am pe ea și pe Daria. O luasem să-mi fie mireasă toată viața, fără a se acri ca varza, c-am luat din ocol de la Vica un boboc de rață și am adormit la Vica cinașă, în brață, că doar ea cinașă mă răsfață ca o femeie așezată și m-am făcut însurățel, în acte, că adevărul era gol goluț, că și-a găsit sacul petec terminând cu fițele de chichi, crezând în frumos, în mândria de făt-frumos, în miștocăria mea de România! Am muncit viața mea, am muncit nopți și zile ca pruncii lui Vica să-i cresc și provita să trăiască și, chiar mie și lui Vica, să-mi fie bine, în armonie, că n-am tras mâța de coadă și să am timp să mai răsfoiesc și să citesc/să scriu, câte-o carte făcându-mă fără moarte, cu năzdrăvănie, să scriu cu inspirație și despre copilărie. Fie lumea și pătrată și tot se învârte odată, cântă Andreea Voica. Nu tulbura apa care-ți astâmpără setea, zice actorul Mitică Popescu. Ce vedeam, în Vica? Multa lumină ca-n Iisus-drept la veșnicie. Cu Gruia avusem o discuție înteresantă, eu, în ciobanul Miorița, deslușeam pe nemuritorul Cristos. Un drept de a fi, drept la veșnicie, intrându-ne prin cunoaștere, în pielea, în rol, un firesc a spectacului. Uimește pe causticul și activul critic, dialectic, ca Blaga într-un fel filozof, în metafora lui mai aparte ca Fănuș Neagu, mai cu miez, din stuful bălții. În mintea lui parcă s-a deschis cerul cu urgențe, că nu se amână credința ceiluilalt care vrea să fie fericit trăind util, cu durabil și drept de a fi, cum, îmi zicea cuminte și îndrăsneț Pr.Al. Stănciulescu-Bârda. Vica era înainteanoastră, în alertă, după timp și impasul din Olimp ca un comitet local și alte măsuri, că nu era singură, în aceeași situație, ecuație definitivată cu modalitate, că era de realizat... Prin urmare, de ce s-ar băjbăii, în pași pitici? Că unde ni perseverența din aceeași motiv? Într-o luptă, muncă pro-echilibru ar trebui să transcriu interviul cu mine a lui Lucian Gruia dejan cu mine, în revista impact, de acest maistru, cidat și fantastic, în templu descătușării, elibererii, ansablu scluptural, în India nerealizat, fiindu-i refuzată de acel presusupus sponsor, aici Brâncuși însuși fiind un preot al sculpturii,-un Eminescu spiritual, cum rar văzut de alți exegeți, printre ei: Gruia fiind unul cu perseverență, în speță un mare cunoscător în speță, mare eseist, în ton cu adevărul și belșug, rentabilitate și responsabilă, scriitoricească, că era cu imaginația bogată și încrezător ca om spiritual cu sistem inedit de operare, Lucian Gruia, obișnuit utându-se cu ochi critic care te fascinează, în felul cum vede efectiv lucrurile, obiectivele de calitate. De ce am lăsa țara noastră dragă sa mergă, în tri supărărări pe pustii, dată de râpă? Ce-ar fi cu final fericit? Ce vedeam, în Vica? Multa lumină ca-n Iisus-drept la veșnicie. Cu Gruia avusem o discuție înteresantă, eu, în ciobanul Miorița, deslușeam pe nemuritorul Cristos. Un drept de a fi, drept la veșnicie, intrându-ne prin cunoaștere, în pielea, în rol, un firesc a spectacului. Uimește pe causticul și activul critic, dialectic, ca Blaga într-un fel filozof, în metafora lui mai aparte ca Fănuș Neagu, mai cu miez, din stuful bălții. În mintea lui parcă s-a deschis cerul cu urgențe, că nu se amână credința ceiluilalt care vrea să fie fericit trăind util, cu durabil și drept de a fi, cum, îmi zicea cuminte și îndrăsneț Pr.Al. Stănciulescu-Bârda. Vica era înainteanoastră, în alertă, după timp și impasul din Olimp ca un comitet local și alte măsuri, că nu era singură, în aceeași situație, ecuație definitivată cu modalitate, că era de realizat... Prin urmare, de ce s-ar băjbăii, în pași pitici? Că unde ni perseverența din aceeași motiv? De ce să se facă atâta rău țrii mele dată de izbeliște, în culori de neliniște, doară țara mea, nu-i cârpă de șters după ce s-a tras apă? Ușor e s-aduci omenirii un zâmbet, că asta nu s-a limitat, nici nu s-a pus pentru el costuri. Incredibil, dar el, Lucian Gruia, îmi făcea bine la imagine, publicându-mă, în revista Impact sub formă de interviu, cu titlu: PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE, -CIOBANUL MUORIȚA-IISUS HRISTOS, vroia era clar, să mă facă cunoscut, în revista care era publicat, că la Săptămânalul de cultură, TRIBUNA, grupajul de poezii, nu mi-au fost aprobat și publica, în ciudă, că acest critic cunoscut mă prezenta fain, în stilul lui transilvan, cunoscut, din volumul meu de debut: Iisus Hristos-dreptul la veșnicie, apreciat ca original stilul meu inedit de a scrie, apreciat și, în revista Scrisul Românesc, în ideea părintească că sunt original, adică cu merit de a fi luat, în seamă, chiar dacă avem de a aface noi scriitorii cu oameni și oamenii, noi unii mirosând a primăvară și suntem niște specianii ca niște țăran din epopeea țărănească a lui Dinu Săraru, un dizain a scrisului. Mihail Duțescu mă admira compatibil, în Scrisul Românesc, arătând curajul meu de a scrie, că eu avându-mi propia vedere individual având că pot să fiu și scriitor pe lângă cel de folclorist, culegător de folclor, cu drept de a fi cum zice și Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, om de vastă cultură cu misiunea misionară de a provăduii pe Iisus Cristos, prin Scrisori pastorale și alte opere care merită toată atenția noastră! Lipsa de bani C.Brâncuși abandonează Templu Elibirării, va regreta toată viața, că i se tăiau aripa, duhu Aurel Vlaicu, în zborul lui peste Carpați și cade de la altitudine. Să vedem și să cităm ce a scris Lucian Gruia ca un veritabil critic și eseist, în revista Impact: "Parahoia Malovăț din județul Mehedinți a publicat până în prezent, prin Editura "Cuget Românesc", patru volume Colinde din Tralnsilvania culese de folcoristul Pavel Rătundeanu-Ferghete din satul Ciubăncuța, județul Cluj, care sunt rodul cercetării de teren doar în primul volum numai la regretatul folclorist Gh.N. Dumitrescu-Bistrița arată dragoste pătimașă pentru zestrea spirituală, cordonată a geniului poporului român, prin literatura populară fără egal, cu național și tradiținal fără echivalent, fără pereche irizație, iz, parfum, de România, mărturisește sponsorul volumelor, Pr. Al. Stănciulescu, la care se poate adăuga și volumul de Balade din Transivania, o contribuție la patrimoniul național de cultură meritoasă a lui Pavel Ferghete premiat de Gabriel Artur Silvestri; originar Pavel, din Sâmpetru-Almașului, Sălaj, Ferghete e o excelență, un special, o esență a folclorului, mai zice și prietenul Lucian Gruia/ criticul Alex. Ștefănescu, cel care-l publică cu orație de nuntă, în Suplimentul- literar Scânteia tineretului, în preocupările unui veterinar descoperind legenda unui om cu talent înăscut, nativ. Citând capitole din volumul 4, încheie seria de Colinde de crăciun, colinde da Anul Nou, colinde de Bobotează, colinde de Florii, Paști, colinde istoeice, pastorale, colinde diverse, pentru a marca paleta bogată, folcolorică și baladească, culese cu dreptul de a fi, culese de Pavel Rătundeanu-Ferghete. În volumul amintit sunt o mulțime de variante la Miorița cântate drept colinde. Autorul, adică eu, a declarat, ca a aflat, descoperit, ceva cu totul deosebit, distinct și inedit în indentitatea ciobanului descifrând, în vremuri primordiale indentitatea lui Iisus, da că ciobanul sacrificat reprezintă Mântuitorul, Salvatorul omenirii-Mesia durerii și iubirii. Iată ce declară Pavel Rătundeanu-Ferghete: În Biblie scrie negru pe alb: "El a fost de la început, lumea a fost făcută și mântuită prin El, dar lumea nu l-a cunoscut". Iar,în varianta Miorița scrie:"Noi poate l-am văzut,Numa nu l-am cunoscut",vezi o altă variantă,culeasă de Grigore Tocilescu și publicată,în volumu:Materiale folcloricescrie:"Nici om n-a fost/ca Iisus Hristos."În Biblie scrie,că soarele e lumina lumii.Fecioara Maria l-a născut pe Iisus și poporul român spune,că pentru oricemamă copilul e soarele și cine s-a născut într-o poiată,în iesle dobitocească și Iisus a venit să se sacrifice pentru omenire.Pășunile cu ierburi verzi,nu reprezintă Edenul iosagului,oilor și ciobanii,nu sunt păstorii ? Cei doi hoți n-ai fost ceilați doi tâlhari,n-au fost hoții î ntre care a fost Hristos răstignit, ceilați ciobani? Ciobanul și oaia,vorbesc limba raiului. Eram naiv cu mintea deschisă.Eu eram un om sincer,crucial și,totuși iubirea,pur și simplu,simplu,simpludar nu simplist,tu,Ben Todică, crezind,în destinul meu,dar argumentele mele aveau semnificațiile, dar din dar credeai, tu și Lucian Gruia credea,în mine,deși om mare,făcând parte ca membru,din USR(TOCMAI POTRIVIT și ce-mi trebuia ca prieten,dar era doar unul și unul ca unul,cu termeni insuficienți.El ca tine era om important. Voi mă răsfătați și, în cântați, c-aveți mintea brișcă, bristiriu. În totuși iubirea manifest pentru sănătatea și morala pământului și omenirii! Felicitări, bucurii și împliniri! Succes, omule! Mihail Duțescu mă admira compatibil, în Scrisul Românesc, arătând curajul meu de a scrie, că eu avându-mi propria vedere individual având că pot să fiu și scriitor pe lângă cel de folclorist, culegător de folclor, cu drept de a fi cum zice și Pr.Al. Stănciulescu-Bârda, om de vastă cultură cu misiunea misionară de a provăduii pe Iisus Cristos, prin Scrisori pastorale și alte opere care merită toată atenția noastră! Să reau interpretarea prelegerii mele, văzută delicat de mine prin viziunea prietenul meu scriitor profesionist Lucian Gruia, împretenit cu el,în Dej, prin Mia Buzași, la Astra dejeană, un moment de pomină, de doină și lumină totală, un nemaipomenit dejean care urându-se cu binele locuiește, în București, în culori zăpăcite de neliniște, c-aici cu pandemia aiasta e dembadadă și cu neascultare, că aici se încăpăținează ca să nu se resprecte restricțiile, pro-salvare, deși nimic nu ne încălzește, în toamnă și iarna care vine grăbită, însă trecând la eseul publicat, în Impact, cu ce am scris eu să fiu remarcat, eu un naiv/ nativ, merit, bădie, Ben! Nu eram un năzdrăvan, dar dedusem, documentat, că: CIOBANUL MIORIȚEI E, DRAGILOR, IISUS HRISTOS, convingeți-vă inteligent și academic! PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE, exemplifică celebru, expresiv credibil și impecabil, prin varianta Miorița publicată, în Colinde dinTransalvia, vol. 4, publicată cu sprijinul preotului Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Mehedinți, la parohia ortodoxă Malovăț, Mehedinți. Iată exemplificarea: "Trei păcurărei pe munte, / cu oi multe / și cu unu-n frunte, / unul mai frumușel / și .,/ pe care-l tot mâna și aduna, / oile de-nturna, / la pășuni, la ierburi verzi, / la izvoare cu ape dulci. / Până el oile-nturna/ și le aduna, / ei, că lege-i făcea. / Să-l sulițe ori să-l puște, / ori capul să i-l taie/ o oaie, că auzea/ și la el, că alergă și strigă: / s-o ia pă părău, în dungă/ s-o ieie pe pângă părău, /cel dușman să nu-l ajungă, / că-s oarecum într-o dungă, / că i-au pus gând rău / ș-or face bolovanii să-l îngroape /și să-l înece cele ape / -și pe mine de mi-ți pușca / ori capu de mi-ți tăia / pe mine să mă îngropați, / în strungă de oi, / să nu fie vai de voi, / lu'Dumnezeu, vă rugați / și voi la cap să-mi puneți fluiera / vâtu când va sufla, fluiera, va fluiera, /oile or' zbera și de mama o afla, că ea m-a căuta / voi să-i spuneți așa: / că-s dus la munte, / cu oile cornute, / că-s dus la șes, / cu oile pe ales / și luna cu soarele / mi-o văzut soroacele/prin toate băltoacele/ și păscând toate răzoarele. (varianta miorița culeasă de la Ferghete Veronica, 39 anin. Pușcaș; localitatea Sâmpetru-Almașului, Sălaj, data culegerii: 15 decembrie, 1967, mama folcloristului. folcloristului). Un argument puternic, că păstorul nu păstorea oi, ci oameni. Indentificarea făcută, e cert, un ritual de inițiere, la baza căreia stă cântecul mioritic arhaic, descoperit, în spațiul carpatic al românilor. Pentru Ioan Lazu acest ritual este trecerea la altă etapă, o radicalizare, în care tânărul, adolescent devine conștient, că pe toți ne așteaptă mortea, miorița e precreștină, colindele apărând, în perioada creștină și referirea la Iisus Cristos e mai evidentă. Dacă ciobanul mioriției n-ar fi Iisus, cine alcineva ar putea fi isteț, în ceea ce e iubire, în geto-Dacia, România? D. R. Popescu susține, că ciobanul mioarei a fost ucis ca Iisus care a fost răstignit. Emil Cioran e revoltat de ce ciobanul, un păstor blând al poporului nostru, de  ce-și acceptă moartea. Mircea Eliade spune că e un scenariu ritualic, idem Adrian Fochi). Omu-i cum întorci mâna, fire îndoielnică, pde incertitudine și disperare. Deducția inspirată, nu-i invenția mea, în drag de România mea, că fie pâinea, cât de rea, în afevăr trăim cu ea, cu iubire pentru omenire, cum ne-a învățat Iisus cel care a urcat, în Bucegii lui și  Decebal, a urcat, cu Deceneu un mare învățat pământean de-al nostru. Voi mă răsfătați și, în cântați, c-aveți mintea brișcă, bristiriu. Istoria-i cum e, a marilor oameni și al adevărului, că ciobanul mioarei e Iisus, un mai presus, că Iisus e calea, adevărul și viața-conștiința omenirii și iubirea, eccetera, eccetera... Iertată-mi fie neputința de a-ți cciopia motamo, exact și corect, cum l-ai scris eseul-articol, Lucian Gruia: Ciobanul Mioriței-Iisus Hristos, dreptul nostru la veșnicie și, la înviere și, nu, că n-aș fi avut timp, dar îndoielnic, că aș fi avut și răbdare, e clar, excepțional, în beneficiu, deși eu am scris așa ceva argumentat, din zorii istoriei, un gest cu gust, inspirat, miez de pâine fierbinte, liturghie urmată de vecernia soarelui din lanurile de pace, din pârga lanurilor de spice, oamenilor, în nevoia și anevoia de a exista. Un om lipsit de principii, nu ni bun, nici, în politică, nici, în consucerea țării, vă rog nu uitați acest lucru, cu pretenții, prețios și luminos-Hristos, în ce-i constructiv și pe gust, artist și frumos, cu capu'sus Iisus și chiar de, aici moarte mai sus, că! sunt aici niște amănunte, pe care putem să nu le știm dinainte, până la fața locului, aici mintea având strălucirea ei necesară, totul fiind de fondă, minte profundă și de baladă-istorie cu omenie de Românie, ciocârlie. Dacă trăiesc,trebuie să am pentru ce să trăiesc, că ceva măreț împlinesc, epopeea nemuririi neamului, scrisă asemeni ca istoria, fără a fi demn de dispreț, scrisă mai cu tâlc, ușor dintre vorbe de tâlcuit, de tălmăcit din metaforele graiului de rai, patria limbii române: pace și pâine. Tu, înțelrgi hiperbolicul, cu fericirea: "națiunea să ne fie fericită cum vroia și pașoptistul tribunul, Avram Iancu, crai de moți care ne ia fața, cu înțelepciunea sa, un cristic al poporului transilvan, cel mai bun luptător, cel mai bun, după Horea, Cloșca și  Crisan, un brav trio-eroic, în Carpați cu brazi drepți, verzi și înalți.

     - Frumos prezentate aceste amintiri. Sunt un adevărat document ai succesului, Melania Rusu Caragioiu

     - "Prostia nu-i un dar de la Dumnezeu," zice Petre Țuțea. Răbdarea și bândețea, ne schimbă, dar nu e o prostie,că prostia nu-i ce avem noi mai bun, nu e un dar din dar, nu-i dela Dumnezeu. Tu, trebuie să fii ca om: alfa și omega, mega magna cum laude ca pământean, cu undă verde. De ce încă se bagatelizează? Sunt unii care împarte două paie la trei măgari. În Biblie, Iisus, nemuritorul și salvatorul e răsăritul și lumina lumii, culmea culmii, pilduitor și pildă de înțelepciune, e îndemul, exemplu de al urma, în filozofia de strălucire și puritate, manifest de sănătate, îndemnitate și cinste, pur și simplu. Lui Daria-Loredana:

       -"Nu pot să port grija altora, n-am educația ta, tată, că impasibil totuși, nu sunt, în cel mai mare meci a vieții, în sucul, său al ei și cu elexir ca nepoată a lui Dragomir și Veronic, o frumoasă și-mi place coja de la pâine, că-i bună, cu vitamine ca fructele: merele, perele, prunele, caisele pe care le-au sărutat soarele, că ne aduce soarele și rămâne ce-mi place mai mult. Comentează și Teci Teci:

     - "Coja pâinii face rujă, în obraz, se zicea și pela Ocna-Dejului și are un sens, în adevărul cuvântului, cu inspirația, în alegerile momentului și spune "da" vieții și inspiră la joacă și pe ceilalți perfecți neluând pe "nu"în, brață și în seamă, seamă, în onoare și desăvârșire, o invenție, inovație, în lumea și spațiul mioritic a lui Hristos, cu magia și într-un pahar haric, c-așa cum închini așa ți se închină,Darie!" Tu, înțelegi, dar la noi nu s-a relaxat nimic, ca și cum nimic n-ar depinde, de noi, respectându-se restricțiile și alerta care aduce abuziv doar amenzi care ne face să vedem doar roșu, în fața ochilor, ne dându-se punctual ce s-a promis: măști și tablete la elevi, pentru a avea acces la internet. Viața noastră, nu te lăsa la greu, nu l-a lăsat pe timpul războiului, cu mintea lui deschisă, învățătorul Nemeth Băieșan Iosif, a ajuns prizoner,în Suberia ca și cum amărăciunea care o trăise la Lupeni, n-ar fi destul, părinții lui, în 1929, părinții lui fiind pușcați și rămânând orfan de ambii părinți și copilul de ungur fiind întreținut, crescut și purtat la școli de familia de români, Băieșan, la școală neavând toți elevii cărți, învânța pe rând noaptea și când le venea rândul, învățau din aceeași carte care se împrumuta între elevii, la lumina becului, de pe stâlpul din stradă, pe timpul iernii preublându-se în înconjurul stâlpului, c-altfel gerul îi îgheța (conuștea 7limbi, cum știa un alt profesor la Bistrița, inginerul agronom Borr Iuliu. Nemeth cu încă unul evadase, din lagărul Siberian și au ajuns acasă, în România, prin păduri mâncând scoarță de fag și frunze, ace, de brad și având o lampă cu gaz, își făceau și ceai ca să-l bea fierbinte și s-au salvat, Dumnezeu ști cum mărșăluind prin nămeți care putea să-i îngroape sub omăt, dar având grijă unul de altul au reușit, depășind toate așteptările. Scrisul la urma urmelor a fost o joacă, dar a devenit un țel, cu pasiune și înțelepciune, cu rabdare și perseverență spre peformanță, cu preferi tu, Ben, de care nu mă mai pot dezlipi, dragule, că nici vorbă, eu fac ce vreau eu știind să fac ce vreu eu, dar ce gândesc eu ca poveste înteresantă. E colăcelul de salvare. Vica era îngrijorată și protecția noastră. Să fiți sănătoși și fără probleme, dragilor și cumințenii! Ne proteja pe mine și pe copiii. După iarna cu virus, prăpădită și geroasă întodeauna primăvara veșnic frumoasă înflorit, sub însorit, pentru belșug de rod care se va culge de poporul harnic și din zori cu spor și bun prasnic. Toate zilele ofticate, grele, ne vor fi ușoare, captivate de viață, c-așa suntem noi aspri, dar nebuni de buni și de harnici și, de praznici. Dupa ce mă mutasem din Aghireș-Fabrici, am trecut pe la Nemeth Băieșan Iosif, am fost îndrumat la el într-o cameră, cu pereții de jos până sus tot cărți, în tavan cărți cu sutele, pe el l-am aflat la masă scriind într-un jurnal, scria pro și contra epocii de aur, regimolui comunist, ca nenorocitul de istoric, Tismăneanu, emigrant spurcatul, în America a defăimat țara la care a supt la țâța ei, fără bun simț, flenduros. Am fost la profesor care, ca cel din Viața ca o pradă, a arătat cum pe autorul, Nicolae Moromete, Marin Preda l-a bătut un profesor dezlănțuit ca nebun care luase razna, dar ce să zic și pe mine m-a pălmuit Nemeth, că nu mi-am făcut tema la franceză, dar eu o meritasem, că deși mă iubea ca pe fiul lui, eu om leneș o buctasem, cu el, că nu-mi făcusem tema pentru acasă, lecția, bătut am fost și de profesorul de română, Sinoschi Ioan. În iubire, Vica era o doamnă, în bună funcționare, o benefică.

      - O frumoasă confesiune, MRC

      - Eu cu Vica am trăit povestea mai ceva ca Romeo și Julieta și de ce ar fi aieștea cu sinucidul lor cei mai cu efect, că nu văd povestea lor ideală, fericită, că-i fără nici o învățătură, cu pildă, unde-i pilduitor ca ce ne învăță Iisus, că-i povestea asta fix-trânta, nu că n-ar fi scrisă cu geniu, original, dar nu și moral ca ce să face și noi advers, cu sens și noi, că să te omori nu ne-aduce nici o bucurie, nu-i nici un sfat demn de urmat, că nu te du ce la o viață sănătoasă, la un divin al ei. Nu mă plictisiți cu obsesiile vostre, vă rog, repetindu-vă nebenia voastră nesănătoasă și scâitoare, că doar binele e din viața noastră! Ca atare să fim: autentici, răbdatori șitineri încadraț, în câmpul muncii fără să dăm ochii peste cap, că de ce am face om-ucidere / de ce obscur ne-am asasina, sinucide și n-am avea grijă de noi, că-i mare grădina lui Dumnezeu și, Doamne,Doamne, mulți măgari, proști mai sunt, în ea, că toți suntem, mă! de mare valoare și prezența și evidența noastră e justificată, în artistic și, în artă, un spectaculos a lui a fi extraordinar și eu și emblematica Vica, o enigmă, din Emigma Otiliei, cu Felix, de George Călinescu, un istoric a literaturii culte, scrisă sprințar și genial ca Alex.Ștefănescu, Bună dimineața și cu răspunsul politicos și respectos provita: Dimuneața bună vizibilă, că fiecare, în armonios, suntem aparte chip și asemănare ciobanul mioriței, Hristos luminos, că facem din realitate noastra, povestea adevărată, după o formulă cu beneficii și efecte, cu senzații, că nu suntem încă împliniți ca Eminescu, Emi lui Veronica Micle, o neaoșă năsăudeană ca Liviu Rebreanu prozator clasic și neaoș, ea Veronica scriind cu suport ca Eminescu poezie, în diversitate și noblețe, în frumos, frumusețe estetică ilegalabilă și artă scrisului plin de inteligență, cu și de succes, în arta scrisului ca nuntașă, mireasă a amorului, cu seducție, din partea ambilor îndrăgostiți responsabilizați și botezați cosmico-creștini, cum zice precis și criticul activ Lucian Gruia? Eu cu Vica suntem pe picioare, cu picioarele pe imensa tablă de șah-mat al soarelui, României, pe baricade, eroi de balade. Iordache Florin era numit și "Altă întrebare și altă întrebare", și nu-l avantaja, că era penal asemeni alltor politicieni cu mulți pitici, în materia cenușie, impresionant, nu-i așa? Noi trăim o poveste demn de spus copiilor care ca veverițele joacă popice cu...alunele. -"Totu-i în stilul vostru,"spune și Neti Sandu, că până și papa de la Roma se contrazice, cu cauza homo sexualii, dar ramolit zice, că și: "ei sunt fii lui Dumnezeu" (ce să mai zici crucit de prostia omenească vie și surprinzătoare ca-n Povestea unui om leneș. Papa e mațe fripte, un periculos, că ne derutează ca Deavolul la ospățul deavolului (dar noi / el mai ales ce face aici Scaraoschi, michiduță aissta? Totul e uimitor, palpitant și să mergem mai departe, fără a ne prosti ca papa care ce mimează, încurcă-ițe, cerând ploaie și supărare ca și cum ne-ar îndemna la droguri cu tot ce-i, în tot prostesc ori e un truc, o modalitate ca să ne prostească, fără a ne salva de iadul cu virus? Ce stare de bine e falsul și porcăria, de Dandanache / Farfuride, dintr-o scrisoare perdută, chiar dacă Caragiale era un sfânt? E un campion între proști, după o pauză de prostire? E un zăpăcit. Aiasta-i un curat-murdar, curată porcărie cu homo, perverși. Omul e ca o cârtiță, scormonește prin pământ tunel, monă, casă pentru cei ca ea. Ne întoarcem spre trecut ca să descoperim izvoare, nu ape statute (Vasile Ghica, citat din monografia scrisă fără modru, mândru Cinezan Vladimir, comuna Recea-Cristur, o așezare caldă, editată la Editura Ecou Transilvan, în 2014, p.31p. În această carte studiu monografic sunt și eu nu printre mulți cetățeni de onoare, o mare personalitate, nimerit, cu merite distincte și deosebite, la p.11o și p.183, un lucru lăudabil, din partea celor ce au zis cu drag, lucruri bune ca bine venite aceste note, informații publice, despre mine, Pavel Rătundeanu-Ferghete doar Asistent veterinar dorit și iubit pe satele comunei Recea: Ciubăncuța, Ciubanca și Osoiu, eu, în zonă venind, în locul Tehnicianului veterinar Ioan Vereș ginerele președintelui Iulian Mânzat, fecior al măicuței Maria soră cu Georgica, Ionaș, Ludovica, a lui Casianu Horjului, Mânzat care-și trăise traiul și mâncase mălaiul, în Ciubăncța-Clujului ca cetățeni fericiți al comunei Recea-Cristur, o minunată așezare rustică, de înteres și pentru mine venit ca să locuiesc prin aceste părți ca să mă însoțesc și iubesc, cu Vica. Vica trăiește, în țara fără de dor, unde s-a căruțat cu duhul, cu sufletul ei. Suntem culmea ca români, deși nu suntem luați în seamă ca să fim premiați cu premiul Nobel, chiar dacă o merităm, dar cine ne are baiul, cel mai bun conducăctor fiindu-ne împușcat, Iliescu zicându-se, auzi tu, că n-ar fi vinovat de sângele vărsat, la mascarada lovirurii de stat. "Sunt mulți oameni cari alergând după o trăsură, își închipuie că fac drumul mai ușor" (Nicolae Iorga). Iliescu și alții ca el de mai încoace, ne-a ițit și jucat pe la spate dându-ne suferința de rumegat! Avem fe ce să ne facem griji, zicea și Vica, că avem un cuib și o națiune care de la Zamolxis la Gingis Han și-a dorit, jinduind, după fericire ca să fie fericită. Cu anii-nfloare pe drumul dragostei eu și Vica cu perseverența ca sportiva Simona Halep, eram antrenți, în speranță, că eram pe pragul fericirii, în casa unde nu era nici o zădărnicire de infectare, că nu era nici o dezamăgire. Lumea-i plină de ratați, niște nebotezați de care ți silă, cal-breaz, ducându-ne de râpă necondiționat, dacă electoratul nu ia  măsuri drastice și, în duritatea lui să nu aleagă pe mâzgăliți și corupți, salvându-ne viața ca o echipă și familie, de România! Acestor nenorociți de coducători nepatrioți să li se cofiște tot și ca unor penali condamnați de ilicit să le ia tot, iar electoratul scârbit, să nu-i voteze ca să li se mai dea funcții, în stat. Dar mereu și mereu ca electorat, de ce să tot fim înșelați, păcăliți de oamenii de nimic? Aieștea sunt doar niște flămnzi și lacomi de putere politică fără a avea etic, estetic și cinste. Un prieten nu se trădează, că-i un înger, întruchiparea bunătății ca a ta și a lui Melania. Vă mulțumesc, dragilor! Unii, naiba să-i ia! Schimbă ca țiganul calul și mocanul șofranul, se șmecherește ca politicianul care-i coșmar, vis urât, fir-ar să fie! Eu eram un îngrozitor și ea, Vica, o frumoasă ca o Sânzâiană, Cosânzâiană, parcă o plăsmuire cerească, o născătoare bisericească ca să mă liniștească, să mă aromescă, cu înfocata ei dragoste, experimentând pâine de o ființă, iz de România, că profita de mine plină de curaj. Fiecare din noi suntem de genul..., în ce ne-a dăruit, o cruce grea, că e mai prezentă, implicată, cu oarecare suferință, în viața nostră păstrându-ne standardul, lucru serios din viața noastră, ea fiind o prezență de talisman viu, care ne bântuie ca reper și cer, caracter provita sustenabilă. Noi depindem de păduri nedistruse și de sănătatea ficatului. Nici eu, nici ea, chiar dacă nu ne-am spălat păcatele, ea fiind, eram ca și cum între noi, nu exista îndoială, trecut, între noi fiind armonie și împăcare, culoarea știută, că nu lipsea ca valoare între noi, că amândoi eram calitate unul, pentru altul, o nouă viață, o grijă și un provita, că o meritam, în aspect cu respect. Îmi declin competența, știința pentu lectură, cu tevatură, aventură, generată, de conștiința de om, sictir, trandafir roșu cu tri culori! Cineva la alegeri ne bagă țeapa ca Dracula, Vad Țepeș. Eu sunt frac asemeni lui vica, dusă la biserică nepredicând apă și bând vin, ea franc făcând cu pricepere și franc, lui Dumnezeu pe plac, așa ca tine reasusă la realitate. Tu ești prea bună provita, că ești substanțială și admirabilă. Dar dacă totuși totul e putred, în Danermaca? Tu ce mai zici, Ben?

     - As putea vorbi si eu de pe dealuri. Nu s-a gasit inca vaccine pentru Covidul care se vantura in media si nu stiu daca se va gasi vreodata atata timp cat nimeni nu este sigur cum arata. Vedeti-va de treburi pe langa casa ca vom afla in viitorul apropiat planurile celor care trag sforile. Ei au banii si ciomagul, noi il avem pe Dumnezeu. Important e sa ramanem intregi la minte si sanatosi la trup.

     - Ei ne dau la mutră, că ei au cuțitul și pâinea. Ni greu psihic și fizic. Eu și Vica ne-am descoperit trăsături comune și ne-am contopit unu-n altul. Cineva la alegeri ne bagă țeapa ca Dracula, Vad Țepeș. Aici, în Ciubăncuța, după ce se întâmpla c-am dat ochii cu Vica special dintr-o dată, la ea acasă, nu mai eram timid, ci adânc emoționat, că vrând să-i țin piept, îmbrățișând-o ca să mă lupt cu ea ca-n vești și povești, am simțit, că mi-o murit și atunci rușinat, vroiam să mă retrag de pe baricadă, din spectacolul minune dar ea -n zori cu capul la stele, îndreptă lucrurile și făcu să fie, nu înfrângere, ci pasiune inspirată cu zâmbet și implicare ca să trec de obstacol și totul să devină împlinire, apropiere garantată salvându-mă, cu desăvârșire, în dragoste și plăcere, care e parcă prin ejaculare, așa că n-am ratat prostește care se putea, întâmpla, în plăcerea mișcării electrizante ca o respirație regulat normală, în noua bărbăteștii misuni, că ce altceva-ți dorești deși nu e de lungă durată, în fulxul sanguin fiind o descătușare, o fericire rară, un util care în afecțiune te face să te simți mai ușor, mai surprins de starea bună. Totul era o idee bună, fericită, fără degradare cu obțiune de continuare, cu perseverență properformanță ca în afecțiunea sportivă a lui Simona Halep, o mândră comoră femenin-cotidiană, un drag, în drag de România mea, o plăcută care emoțional privind-o, îți dă, dăruiește o stare de bine, luându-ți ca și cum ți-ar lua cu mâna: irascibilitatea oboseala, stresul, că ai cu anumite funcții hipotalamos care te eliberează de suferințe, de durerile obscure visuri deșarte, iluzii, neâmpliniri. Viața fabulosă e un risc posibil. În parcul școlii agricole Bistrița, pentru o ciocolată se trânti pe bancă, în curtea parc, cu castani cu ciorchini florali drăguți și ațâțător mirositori, sub trupul lui Boierul și Boca și ghici de ce, mai maturi ca noi erau acest doi colegi intrați, în extaz și orgoliu răutăcios impunându-se nouă supra mișto, de satisfacție și sevraj ca după drogare, că un sistem e la pământ, că cei care ar trebui nu sunt conștienți, paza bună. Eu cu scrisul, scriind, rămân , vorba lui Călin Măruță, rămân bat, în cuie, proscris de scris. Vica a zis spiritual: Destinul, un senin e-n tine ca Dumnezeu, că ziceam și eu așa blajinule păstor, pâine de toate zilele: alfa și mega omega ca vântul și floarea de colț pe creastă carpatică,cu bucurie al caprei negre, transilvan, ungurean-român pur sânge, blond Iisus ca Vica la care tată-su, îi zice dulce și super: "nemțoica tatii", necrezând că Ana lui, o Ana Duma, a Bărății și a lui Manole, din Osoiu, l-ar fi înșela cu vre-un afurisit de neamț, pe timpul războiului, lui Hitler, rău care a dat isteț peste noi și ruși. Dacă n-ar exista răbdarea, (ce-ar mai fi, cu omul?) că nu da omului, cât poate răbda! Iacă ce făceau friții, nemții, criminal-ucigașii, cu gărgăuni, în cap, porniți contra jidanilor, evrei, ca bandiți porniți contra umanității ca hâroși și cu negru în / pe cerul gurii, că toți care făceau om-ucidere, pentru poporul român erau răii de care trebuia să fugi ca dracul de semnu crucii și tămâie. Tematic, tot despre toamnă, însă naiv, în proză, că nu știam după ce închisem plicul adresat și cu timbru, întrebat de Ionu lelii, Lăcătuș Samoilă, nu am stiut dacă am scris cu ritm și rimă poezia, prima mea încercare scrisă, hazardată, că eu împulăisem vorbele și după căderea frunzelor copacii rămâneau goi, apoi a venit iarna și gerul și cred, c-am ajuns la primăvară, la colțul ierbii, când se rentorceau din țarile calde păsările, eu de anume gândind, că astfel se scrie o carte, dar ce știam eu, cu toată dorința mea? Poate fi a,Ben,dar eu tot,nu m-aș nn,că-s eu sunt un trăsnit și nici cu vaccinul existent de ani buni îmbiat,însă eu l-am refuzat de ani buni și nu m-am îmbolnăvit, așa tu: de ce umbli urlând pe coclauri, dealuri, urlând ca lupii la lună, că de foame, nu suferi ori o fi dat strechea-n tine ca-n vaca care era păstorită și adusă la vale de ameazăzi s-o adape, mușcată de muște nu s-a oprit până-n casa lui unchiu Simion Păhuța, tata lui Persida și Costan trântind de pe prag, în tindă, cu scăunel, cu tot, în tindă, pe bătrâna, pe bunica acestor doi: verișoa Persida și Costan care se luase cu miliția la harță, de se băgase, pentru el n-su lui taică-su care făcuse pușcărie, rușinos, nemai suportând aiesta se spânzurase de creanga unui prun la maica bătrână și străbunicul, în grădină, mama mamii măritîndu-se din casa lor, cu Tudoru lui Horlău, Pușcaș, după tata bătrân dinjos, se măritase de pe ulița păhuțeșrilor, unde mai venea Veronica, mama, să mai mănânce, când venea cu vaca la vale, între văi, mai încoace de podul țiganilor? Trebuie cât de amară e viața, când te scoli de dimineață cu starea și miza, pe care serios mizezi ca să ai șansă îmbrăcând a fericitului cămașă ca ăl fără nume, dar cu renume, după voi dragilor. Pe bune ce-mi mai spui promițător ca om puternic care se descurcă spiritual cu simț național, din ce în ce păstrându-te nobil, volubil, deschis, cum alții n-o fac, tu gândindu-te la noi românii cu suflet strălucit de om. Inspirația ta, e inspirație pentru viață, îmi place, cum trăiești tu, Ben, inspirat. Omul nu se poate schimba peste noapte, fii fericit, prieten bun! Ești un mare național, la bine și la greu, că ești mai presus ca alții, prietene de o viață, Ben Todică, dragule aborigen, de onoare și, în țara care te-a înfiat. Ești un Eminescu grozav, în prietenie bine gestionată, cu Ioan Creangă, eficient, de omenie și, de Românie, în undă verde. În pildă, în câte-n lună și stele: excelente, cele bune, să se adune, cu succesul să ne cunune, în viață lungă și bună, integră, omule, cu responsabilitate! La noi, în România, drag, cu drag și făinoșag, de Sâmpetru și drag, cum se vede, de ce ne doare frecvent sufletul, că ne doare ca să nu fim iubiți: pământeni de pretutindeni și de acasă, oameni distincți și deosebiți ca aleși ai sorții, în eco-sistem socio-cosmic, cu bio pădurile ne distruse, în ultima instanță bio, de bio-alchimie și chimie, din zori Daciei Zamolxis, cea mai extinsă și extinse cu dulcele mioritic, dimamic și dialectic-pragmatic cu șanse pro fericire.

     - Citirea la suprafata a starii e adevarata dar a fost mereu produsa de hotii dinafara caruia i se alatura acum si doctorul care vorbeste. Manipulatorii financiari si globali lacomi si hrapareti, cei care isi bat joc incontinuare de specia umana o specie de oi (ca asa a fost spalata la creer sa fie de mii de ani). Ni se spune ca au plecat oamenii de stofa buna din Romania de catre “specialistii smecheri” Asa zic si paduchii: Fara noi omul nu s-ar scarpina si ar fi nesimtit. Astazi mai mult ca niciodata sunt arestati, sunt amenintati, sunt inchisi, pedepsiti toti acei ce vor sa spuna sau sa apere adevarul. Intreaga planeta este condusa de ciomagari needucati care se impun cu forta si inrobesc cinstea si demnitatea institutiei familie si a sufletului iubitor de pace si frumos. Aceste jigodii, oamenii fara suflet traiesc din jaff si razboi, sunt necrutatori, pradatori, distructivi, posesivi si lacomi. Nerabdatori sa aibe “totul” fara a intelege ca in boala lor distrug fericirea celor din jur si Templul Domnului - caci nu doar trupul este ci intreaga planeta. Nu exista un TOTUL. UNIVERSUL E INFINIT. Exista doar boala lor si ei ar trebui VACCINATI.

     - Inspirația ta, e inspirație pentru viață, îmi pace, cum trăiești tu, Ben, inspirat. Căutându-ne-n sine rezonanța sinfonică, floral, atașându-ne, în madrigral național, cu monumental și universal ca El Greco și El Dorado, dodoloță, de România ca cel mai iubit dintre pământeni, provita, pentru oameni colosal, cu magia, în partea plină și divin-senină, dintr-un pahar, îmulțit cu har haric, în drept la veșnicie, cu înviere, la adoua revenire renvigorați, responsabilizați ca cei botezați și creștin instruiți și educați, pentru viitor, cu prosper izvor.

     - Si tu poti trai asa. Traieste pentru sufletul tau si a celor de langa tine fara asteptari. Daca astepti, te imbolnavesti si nu e acesta scopul vietii. Viata e scoala ta.

     - Dacă, tu, mi-ai salvat viața, cum de eu, activ, doar scriu, sunt creeativ, de valoare și sunt consistent și conștient, căutând adevărul. Zilnic sunt cinci mii de cazuri, cu sau fără o strategie orbitoare, visată plină de istorie și cu glorie, descrisă de Mircea Cărtăresu, orbitor și super reper literar, în vremuri dificile și, nu comode, în timpuri drămuite de pandemie ca un război mondial năpăstuitor, cu prăpăd și omor, în popor, de păsări cu cioc de fer. Actorul artist, din Terminatorul, mai mare ca mine, autorul a Mere pădurețe, care încetul cu încetul cum cu răbdare și perseverență proper formanță, se face oțetul, lucru bine făcut, în lumina de început, a stării mele de bine, că mă protejez garantat: țac, pac, aducând marea bucurie omenirii. Nouă oamenilor de rând ni se cere s-avem mare grijă-n toate. Un suflet realist, cu tonalități și responsabilități făra restricții de cod roșu.

     - La finalul vietii trebuie sa intelegem cine suntem si ce cautam aici.

     - Asta nu ne-a fost punct ochit și ținta dintotdeauna? Bucuria ta ne bucură, în faptul luminat, că nu ne uiți, drăguțule, om de curaj și de nădejde!

Asta ni sfânta nădejde

și sfânta voință, în drept de a fi!

Fie-ne veșnică bucuria de a ne citi!

Nu-i ca răsărit, ziua, când ne putem auzi prin radio, radio, din Australia ta, în draga limbă de rai, română, cu îndemână, c-așa dintr-o dată mi s-a făcut dor de tine, Ben Todică dus cam departe, între coarnele boilor prinși cu Dumnezeu și ciucuri roșii la arat de toamnă, în Carpați, pe văile Someșului/ Almașului ori a văii, Nadișului, unde ciudat pentru inginerul Calco, muncitor de toată cinstea, îi prindeam raci, negri, în Aghireș-Fabrici, Gara Mare, că nu mi-a fost dat, să prind raci albaștri cum se prinde, în Marea Neagră, însă carnea lor fieartă e gustoasă și de culore roșie? Noi cei de azi,pe ce ne bazăm, în concluzia, că trăim o perioadă enorm de înteresantă și de surprinzătoare, cu analogia care se face, o comunicare pro pace mondială, în salt spre noua tehnologie, de Românie ca să nu existe nici o problemă, că ce există, nu-i pădurea care o șterpelești fraudulos.

Bate vântu' și ploaia se intețește

și pandemia, mă bolunzește,

mă doinește, obosește și mă neliniște

și plictisește,

înebunește,

că noi trecem cu picioru,

cu gândul și doru.

Vica trăia și era dor și jele pe tot parcursul vieții mele, că era o lele care zicea, neică, lasă ningă, lasă, ploie, că cine-i curvă,

e și găzdoaie,

sare să te satisfacă, sare de biserică,

să ți-o moaie.

-"Ană zorile se varsă și nu-i ca Ana din Osoiu, nici una mai harnică și mai frumoasă, câta Ionașu Horjului, Ioan Mânzat, venind din Osoiu pe vale și punând preț pe această fată de prestigiu, venind spre Ciubăncuță, că Ana nici acuma nu-i urâtă... Venea pe vale Ionașu de la târg Gârbou și dincoace de podul peste care treceai, în sat sau spre Ciubăncuța, sunde și eu cu Vica, fata lui Ionașu mă făcui cu Vica de rușine, nu-mi fie de deochi, c-avea personalitatea ei Vica distinctă și deosebită, nelăsându-se de nimeni flendurită, călcată, în picioare, tăvălită, deci pe srumul aiesta venind Ionașu venea după el, ținându-se după el mugind, o vițea de toată frumusețea, chiar dacă el, Ioan Mânzat, nu târguise nimic, în târgu de vite, din Gârbou, Ceaki Gârbou, unde vene la nevoie și Viorel Ferghete de-a lu' Rătundeanu învățatoru frate cu ăla ce emigrase, în America cum o făcuse și George de pe Strâmba, frate cu Anania care locuia pe unde Viorel avuse pământ arător și cositor și niște tei și stejari milenari. Ananie nu sta departe de mănăstirea Strâmba, luând-o pe cărare, deși proverbul te povățuia: să nu lași drumul, pentru cărare oicât te-ai grăbi, în viața, toate avându-și rostul, sănătatea.

     - După multe peripeții, cartea dvs va apare curând. Nu a fost nimic premeditat, nu am vreo vină, eu am predat-o la timp la editură, dar a trebuit să renunț la colaborarea cu ea, am contactat altă editură, a fost pandemie, a fost campanie... Cartea vine, așa cum și altele, inclusiv una a mea, în care sunteți și dvs, are aceeași întârziere... Sper că sunteți sănătos, și nu îmi purtați resentimente. Cu drag, Al dvs, D. S

     - Ce, te rog timiteți-mi cartea onlaine, corectată se înțelege, domnule și dragule, profesor (trimiteți-mi Psalmii lui Pavel)! Cu stimă și prețuire profundă și neprețuită, omule, cu aripile-ntinse, în zbor ca păstrăvul în aval înotând, în amonte, contra curenților, spre izvor, provita, pentru a prospera populația de păstrăvi! Mulțunesc,

     - Cartea o am în computer nu pe telefon, deci o pot trimite pe mail din computer. Nu uitaţi, trebuie să vină cartea cu PSALMII CU PAVEL, va fi expediată pe adresa dvs. Ar fi bine să nu fie la Ciubăncuţa, costă mult transportul în zone rurale, poate aveţi pe cineva în Cluj, la care să fie trimise coletele. Va trebui plătit transportul curierat.

     - Doamne ajută! Vă iubesc dragilor! Un ceva de valoare, vă rog dați-i atenția cuvenită și scrieți un eseu. E sau nu o lecție de viață care trebie învățată, cu artă! Sănătate și bine! Succes! Minunat e Paul Surugiu, Fuego, pro drag de România mea, înflăcărat ca Adrian Păunescu, în Flacăra înflăcărat și patriot român, o magie și mândrie națională, cu iubire pe verticală, cu școală națională de dincolo de școală și românism ca acasă frumoasă. Sincere mulțumiri! Dumnezeu sa te binecuvânte și să-ți poarte de grijă, ție și familiei. Nu acuma, când când vei putea să-mi trimiți onlaine și Poeme din Iarba patriei limbii române, 2 vol. Dumnezeu, îți dea bine și eficiență de viață sănătoasă și frumoasă, activă creeativă și cu perspectivă! Voi sunteți sufletul României. vă rog scrieți o cronică despre cartea prezentă și cu voi să trăiesc bucuria. Totul e cum vedeți.

     - Multumim. Poemele trimise vor fi prelucrate tehnic pentru Antologia on-line de poezie; Daca nu ati trimis si o fotografie, va rugam sa o trimiteti intr-un interval rezonabil. Ana Maria Balas, redactor ARP

FRUMOASA POZA FRATE PAVELE

ASA ARATA UN SFANT: CURAT SI BUN,

PLIN DE MILA SI STRABUN

     - Ești excelent și anti-epuizare, un om cinstit și drept. E ca-n Fetița cuchibrituri/ în ce-n naiba, că fetița fumează nervos racolată ca Anna, în spinaj, că rușilor le înfiltreze peste tot, în lume culme, să facă om-ucidere ca-n războiul afurisit mondial, cum li rândul staliniștilor și hitleriștilor nici unii domni, ci fioroși, sadici ca stăpânii lor gudre fără nimic sfânt. Caii buni de ham/ compatibili pentru cincurs, se vând, cât ai zice pește, repede, bre !Într-o zi fiiți optimiști, cu toții murim, așa gândesc și corupții, cei ce ne fac zile fripte, amărâte, că nici aieștea, nu știu, Doamne sfinte, ce fac! Totul e șah-mat și fără prezența lui Vica, în viața mea, care mai speră, însă nici tu nu știi ce, că-i un drag cu frumoșag, România, de care nu te poți ascunde făcând fapte pe nicăieri fără să nu plătești, oricât ai fi belit de pe dracul! Un zâmbet pe buze ca un roi de albine zumzăind florilor și cerului de zefir albastru / lovirură de ciocan - iubirea doamnei Vica, o țărancă neaoșă: impunătoare im memoriam Ludovica Ferghete, o bucurie de-a trăii omenește, între oameni demni cu suflet, din Cluj, Ciubăncuța, cu acel zâmbet de a răzbi, în plinul de credință, divin și senin, peste timp, că dragii noștrii suntem ceea ce suntem, iubire, candidând candidați responsabilizați și botezați, cum doar unul la Băilești a fost de povești, nea Marin. Asta-i că n-am vrut, sa fac la nimeni și la nimeni, dragilor, n-am făcut la nimeni, rău, un frumos, socialal, cosmico-uman, geto, daco-român, netrăind șuhan, în van, dragilor români, de-acasă și de pretutindeni, dar hai să nu vorbim mai mult și, în șagă, că-n inima mea e integră și morală România, un cult-modestie și mândrie națională, cu școala celor șapte ani de acasă, frumoasă, cum n-a mai fost pe lume o alta culme, iubire, în iubire țărănesc, pitoresc și cu te iubesc, bisericesc, rustic, dialectic și pragmatic, pitoresc, în lupta cu pasiune și răbdare, dragoste și dorul de a ne păstra oameni între oameni, pentru oameni, fără covid, că nu ne înteresează înteresul personal de îngerul a strigat pro-frumoșii nebuni din marile orașe românești, neaoșe,patrie limba maternă, română, dr povești, cu îndemână pro-bine și provita, cu-n urcuș și coborâș pe Golgota Brâncuș care-i fericit acuș, în ciudă, că vine iarna cu palton și mănuși, precum și puști mucoși, la săniuș, miez de pâine fierbinte, din câmpie, în razna muncii la deal de Someș și sus la munte, în osândă, cu plagiatorul Ponta, o pildă negativă care trebuia tras pe zințata, pe roată, anume de grofi pentru prostie și revoltă,

de anume, de pomină lumină culme a  învierii, inventată,

pro-Mesia durerii și iubirii cu precădere,

în România profundă de baladă și mare cu destin ca-n filme, după Iuliana Marciuc,

că unde mama dracului mă duc să beau interzisul Bucegi / Ciuc, interzis de neurologul Vasile-Marius Rus, medic primar la Clinica de Recuperare,

din Cluj, mi-a interzis, m-a proscris, în paradis, pentru scris, mie ca tuturtor, celor cu Hemipareză corp stâng, acident vascular,

chiar dacă talanții, îmi erau îmulțit, în har, pe al soarelui altar, chiar dacă, în oraș, cu ruj

și parcă de pluș internat, că eram cu ineficiență și lapidar, cu aur cenușiu strecurat, eșuat, pe apa sâmbetei, printre înfloriții tei, a Ciubăncuței, că Vica de genul aiesta, a ecuației, se juca pe ulițele satului, se juca paloma blanca, cu porumbei și era competitivă, din varii motive, cu perspectivă, creeative, cu perspetive biblice, native,

prospere ca o iepuroică,

în logistică de biserică rustică de caterincă, mitic-mioritică, cu punct de vedere bună, infinit femenină plină și de pomină, de doină, cu suferință și sătească conștiință, primitivă știință expansivă.

*

Mulțumesc, mare om! Dumnezeu să-ți ajute, să ți se împlinească tot ce-ți dorești! Școla e în Drobeta, pe cod Roșu, cu roșu covidului blestemat, încă din Ion a lui Rebreanu, un scriitor fericit ca ciobanul mioriței, păstor blând, rai omenesc, românesc firesc, țărănesc ca la Ilie Moromete,în Săliștea. Că i-auzi valea, cum răsună valea și Vica, îmi aține valea, pe valea Escului/ jurcii? Așa, că Pavele ține-te bine, că dorul tău de la mine, nu pleacă niciodată, deși statul nu mă duce, în armată, că mâna dreaptă mi cu bai, hibă, în cele din urmă paralizată, cu Nevralgie decupitală dreaptă, de eram ca o pasăre pribeagă, cu aripile pentru scris frânte și mă durea și-mi era amorțită, rece, dar cine, ce să-mi facă? Dane și tu ești brav și grozav. Ești plin de energie și viața, și fără stres, deși oboseala te face să ai picioare de lut și cădere să-ți fie cea de om cu veșnice probleme vredinice, de toată cinstea și de voință activă ca cea alui Lucian Gruia, dejanul, bine văzut și de Irina Petraș președinte USR-filiala Cluj, strada Universității, critic deosebit și distict, fără teamă de ce trăim zi de zi, în absolutul, cotidian-artistic. Spune-mi neculiță-mi, spune: cum o mai duci pe lume, pe lumea mai amară ca pelinul? REDNIC LUPU, pe naținal, grăii: Pe vremea aia al armatei, ce vin era mai bun?

     - "Vin din armată". E cântăreț, băncuros, plin de vervă maramușeană care lucră, că-l vedem ca unul și unul, din Cei trei mușchetari, bătut cu gura, bătut rău de muiere ca pe Mara și pe Iza. Cine nu ști fără școală, nu reușim să facem nimic, vă admir, domnilor profesorilor ca la Drobeta Turnu-Severin/ Roșia-Montană, ca ce reușește marele scriitor Mircea Cărtărescu, că el dezinteresat scrie, scrie cu osteneală și of (apropo, Ben, nu-mi trimiți mailul lui Cărtărescu și lui Vasilica Grigoraș?)

     -  "Noi suntem, o minune de văzut", zice Daniela Zeica Buzura și se referă la artă, la destinul cu sninul vieții noastre, că fără repere virgine, ce-am fi ca albine, cu tot palmaresul întoarse pe toate părțile intregrându-ne într-un film real, național. Euforia e o trăire, cu metoade, că nimic, nu se face ușor, nici chiar să scriu, cum o fac și eu matematic, că trebuie să te uiți dacă merită să râzi și de cine, dar cum vă place, să vă destindeți ca și cum fulminant, v-ați ușura stropind zidul ca Geo Bogza la Mizil, chiar și asta fiind notabil, în breșa care o facem zi de zi, că era un celebru Paznicul de far al reportajului, impresionând, în detalii care depindea de talent, în fluctuația, în care trăim și mergem pe două picioare, intuind beatitudinea, cu atitudinea de a ne dimensiona, în artă, cu fundament istoric, elocvent, intiligent distinct și absolt ca om care ne începe istoria cu lecția de viață, îngrijit cum era Vica care, în fiecare cipă primenită, în dreptul fiecăruia de a fi aparte, Vica nefiind jenantă? Voi aduceți soare în inima, România, mea. Avem suficientă grijă de noi ca să nu zădărnicim efortul celor din jur din conjurația social-umană, cu excelența, că și uterul femeii iubite suferă, în permanență ca să ne facă ziua, de succes, în primenire recreată cu performanță sportivă ca delicata și delicioasa, cu stil de viață, Simona Halep, dăruindu-ni-se, cu primenirea ei și tinereța care te excită și face parcă, în permanență ca Vica să ne câstige, pentri a fi echipă închegată, pe viață ca să nu ne trezim cu nemulțumiri și zvârcoliri de leoaică închisă, în cușcă, ea, Vica, fiind ceva plăcut și știind încătro s-o apucăm răsfățndu-ne, pâine femenină de toate zilele, cu insistență, în lumină, cu rezolvări. Vica era cantr-o zi de perilinaj, cu un singur pelerin, eu, Pavel pentru Vica. Am schimbat macazul, în drumul spre instrucție și spre educație, chiar dacă eram un malac, mormoloc, modoroi, nici eu neștiind ce vroiam, că au trecut mulți, suficienți, ani, dar nu știu dăcă sunt destul de cunoscut/ sunt mai mult fudul și nu deștept destul? După cum se vede stăpânesc, ce-aș vrea, dar după câți ani de efort, cu convingere și un plin de încredere, nu-așa? Am început să și sa-mi fac viața mai frumoasă și mai matură și, acceptabilălă. Să nu uităm, că viața ne dă și bune și rele, binele, însă trebuie să se adune bonus, Iisus, in bonus și eficiență, cu mândrie națională ca api, naturală terapie, neperisabilă, cu explozie de culoare și de valoare, în parfum de România, cu-n frumos fantastic, că de ce am abandona viața unicat, provita, cu implicare aparte, personală, în melodia preferată care ne răsfață. Nu putem trăii fără suflet într-o țară ca România, că să nu avem un respect față de ce avem, ar fi risipa și îngroparea talantului și pierea noastră ca națiune fericită. Dane și tu ești brav și grozav.  Să n-ai părere, cu supărare, eu știu cu demnitate, să am capul sus, că cel care se supără, în aceași haine, se desupără ca popa să nu ne taie nasul, că stii tu, mitul, cu popa și Păcală, în Ciubăncuța Vica fiind talisman uman viu, cu ghidușii și răsfăț inspirat și spiritual, cu delicat, dar ce nu știe cel care are carte și parte fiind vorba, filozofie mai aparte, în prețul de a evada, în nemurire, că ceva era, însă care nu visează, în viața aiasta a lui a fi, c-așa-i țâța-mâța, în răbdarea, din jocul dragostei, chiar dacă unii zic: "Nu e cazul"! Prin joaca dragostei revii la viața,cu candid și splendoare, în scop și ideal,cu erotism, visuri la cheie, o afacere reușită. Domnule, profesor Șalapa, te rog bucură-mă și cu Poeme din iarba limbii române, care n-o au corectate, în Canada și Australia, America, o rază de soare a sufletului meu. On laine te rog și Poeme din iarba patriei Limba Română, din inima mea bogată. Știu scriu mai atipic, best seller, ceva american și lapidar, ceva care se citește cu răbdare de România profundă și mare, cum grăiește gingașa spirituală, Vasilica Grigoraș care știe cum stau lucrurile, în căutarea fericirii, cum zice minunatul Dan, Daniel, Șalapa, zice cu bun gust și sentimente de sfințenie a omului care sunt cel care sunt.  

     - Îți trăiești momentul ca un neânfricat lup de mare și, tu, știi: cum decurg lucrurile, în plăcere, că pasiunea ta, e de apreciat.

     - Eccetera, eccetera, mai am la mine fluiera și cetera, amoare, în sinfonia florala, ureche muzicală sau fără pereche, cânt impervizibil, după ureche?

Auzi neinteligent,

obsendant de cod roșu

și nu știu dacă femeia care n-o mai am colț de rai, aici pe plai, mi pe roșu ?

ori meniul, coșu, ni redus,

un negativ necreeativ, diametral național opus lui Iisus,

că nimic de El, omule, nu e mai presus?

Nu sunt diferit, distict holistic, eficientdialectic-filozofic, dar,în familie, cu omenie de copiii iubit ca om acuma ramolit, prăpădit, dar de dragii de ei, cireșarii nepărăsit, pentru lucru bine făcut de Dumnezeu, din lumina zilei dintâi, de început, când fără limite, cu potențial național, toate cu sănătate, toate s-au făcut, pentru un viitor Moș Crăciun, iubire pentru om bun, că nu-i o lovitură de imagine, în stupina de albine, cu goluri reușite, însucces cu arta scrisului. Unii, în context mai larg pe trotuara sunr ca pe arătură. Rânduiala națională e o nouă ordine, în ordinea, disciplinată ca la albinele roind din stupiă, în grădina așezată cu artă ca să ne de social-umană strălucire luminoasă, Hristoasă, că-i important s-avem comportament civilizat, năzdrăvan, că viața liturgic, nu nii vană, în confort sprit ne-am făcut iubiți și sfințiți. Nod de la batista sufletului. Tu, Ben, ai cu mine bătăi de cap, că eu tot scriu și tu, marele dă, în cur cu narile, trebuie cu rând, din fericire, trbuie să mă publici pe blogul tău/să reciți din ce am scris eu un proscris, proscris de scris, în al artei scrisului, paradis însorit!

     - Datoria e a noastra de a exista nu a celor din Bucuresti.

     - CA CE AM,  Vica, desigur știți, că nu-i adunată de pe drumuri, cu valul pe valuri, dar tu știi, că eu mai am de vorbit despre asta, că ea m-a strâns, cu sens, în brață, nu eraVica adunata de pe drumuri, depășit de vârstă și situație și deapre ecuația vieții, era cu-n elexir datorită lui Vica, elexir al tinereții ei mai trecută, totuși iubire, lapte si miere, fericire, dar cu artă, excelența bogată, în experență specială și traditional - captivantă, de mine ca o savarină savurată ca Menix-sfântul la cofetărie, în colț, invitată, în Cluj, dragule, la o prăjitură, după ce am strâmtorat-o la cotitură, făcându-mi bine cu erotica, variata, aventura cu ceteră și claviatură credeam, ca, că-i sfânt, în rai și Vica ce o am pe plai. Iluminație, im memoriam, Vica, Ferghete Ludovica n. Mînzat, Ciubăncuța, 1942 (Dej, Cj. Tu, ești, ești eficient, suflet, din sufletul neamului ca George Coșbuc, din Hordou, că tu ești ca și cum ne-ai salva viața, respectând restricțiile, în ecațiile vieții actuale ca Liviu Rebreanu, pământean al Româmiei străbune, strămoșești în Blestemul iubirii și Blestemul pămâtului-Ion, roman din istoria țărănească, cu pitoresc, bisericesc și omenesc, istoric, românesc a lui te iubesc. Vorbele care nu slujesc lui Dumnezeu și omenirii una: trup și suflet cu fiul Dureri, Mesie a iubirii, sunt bune la nimic, nu-s bune sa slujească și serveasca ca cele zece porunci coborâte de pe Ararat, muntele Sinai, de strălucitul, credinciosul  și alesul Moise care și-a trecut poporu din Egipt peste Marea Roșie, soarele văzându- i prima oară nisipul, din adâncul mării... cu picior și gură de rai ca să ajungă, în Canan, țara făgădinței, cu locul, în care am trăit, în sfințenie și dragoste, cu Vica, cu domna Vica cum îi ziceau țarăncii mele țăranii de pe sate și consătenii ei, deși nimeni nu-i proroc, în țara lui. Chestiunea e să te întrebi: cum să te menții sustenabil, în formă, plin de energie, mai ceva ca-n vreo reclamă ca om puternic, activ și dinamic, în scris ca Lucian Gruia critic de România, neavând piciorele grele, la care nu funcționează nervii periferici și nici circulația și atunci care-i ecuația și soluția, amice, în liturghie, în bogatele lanuri încărcate de roadă, pentru a fi om, timidule, cerându-ți-se să ai îndemânare și să fii practic, cum eu nu eram, în rai, în raiul care-l am ca turn de veghe, în a fi fără pereche, deși prin comportament aș arăta c-aș fi de modă crai de curte veche ca Mateiu Caragiale? Uneori ești provocat și, tu, n-ar trebui sa fii antrenat, în jocul murdar al politicienilor împuțiți ca peștii lacap, dar necurățiți, cum zice Doda Gherghe colegul, dar nu curățiți de la coadă, cu revoluția din stradă ca la mândra Vica priceputa serenadă la fereastră cu mușcată, în glsstră.

     - "Cine să stea cu pistolul la tâmplă și pușca, la picior, că la război, nu se merge fără pușcă și gloanțe, muniție, dar nici elevul nu vine la școală fără stilou și cernală, în rezervor, călimară, când e vorba de toc și peniță," zice, profesorul Dull Francisc la ora de română, în Liceul agricol Șmleul-Silvaniei. Cu greșeli ca-n curtea școlii, nu faci lumină peste noapte. Promovare înseamnă, succes?

     - Doamne ajută-ne să respectăm Cele zece porunci Dumnezeești, Cu stimă, MRC. Multe mulțumiri. Felicitări autorului! Am comentat plăcut și pozitiv dar s-a sters comentariul, împiedecându-se de cont Google, Dumnezeu să vă binecuvinteze pentru că sunteți mereu prezenti la susținerea fraților români!

PR-F&BT.