VALENTINA LUPU - Întâmplări adevărate

 

Întâmplări adevărate

 

După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat: „Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior."

 

Celebrul compozitor Hans von Bülow, plimbandu-se într-o seară prin Berlin, îngândurat, s-a lovit de un trecător.

Acesta s-a oprit iritat și se răsti la muzician:

- Dobitoc!

Bülow îsi scoase pălăria și spuse:

- Încântat de cunoștință, numele meu este Bülow!

 

 

Un linguşitor îi atrase atenţia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor în Londra, ce multă lume se strânsese să-l vadă.

„Tot atâţia ar fi fost şi dacă m-ar fi dus la eşafod", fu răspunsul.

 

 

O echipa de zidari lucra la repararea parterului unei case cumpărate de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921). Într-o zi, în timp ce cântărețul repeta câteva arii într-o cameră de la etajul I, se prezentă la el maistrul.

- Doriți să terminăm reparațiile luna asta?

- Bineînțeles! - răspunde Caruso.

- Atunci, fiți amabil și nu mai cântați! Imediat ce vă aud, oamenii mei lasă totul baltă și stau să vă asculte...

A fost, povestită mai târziu de Caruso, cel mai frumos compliment care i s-a făcut vreodată.

 

 

Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atracție la masa unor aristocrați. Amfitrioana, cunoscută pentru inteligența sa cam șubredă, făcu imprudența să-l întrebe:

- Spuneți-mi, vă rog: am auzit că peștele regenerează materia cenușie. Ce pește mă sfătuiți să consum?

- Balena ! - răspunse prompt Shaw.

 

 

După ce a eşuat în campania militară din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest. În dreptul râului Niemen, el împreună cu suita sa se opriră şi cerură ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi să-i treacă pe celălalt mal. Când ţăranul îi ajută să treacă râul, Napoleon se interesă:

- Mulţi dezertori au trecut râul zilele acestea?

Naiv, ţăranul i-a răspuns:

- Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul!

 

 

Împăratului Octavian Augustus îi fu prezentat un grec care semăna uimitor cu el şi, în plus, avea şi cam aceeaşi vârstă.

Glumind, Augustus îl întrebă dacă nu cumva maică-sa fusese în tinereţea ei pe la Roma, cam prin vremea când şi tatăl împăratului era tânăr. Răspunsul grecului fu prompt:

- Mama nu a fost, dar tatăl meu a stat la Roma mai de mult. Cam cu un an înainte de naşterea ta, Cezar!

 

 

N.T. Orăşanu, poet şi publicist, autor de epigrame şi pamflete politice, a fost trimis în timpul domniei lui Cuza de nenumărate ori la închisoarea Văcăreşti, fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti.

Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi răspundea:

- Nu-ţi fie teamă, o să primeşti şi ordinul peste câteva ceasuri.

Fapt ce se adeverea întotdeauna.

 

 

Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi:

- Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot.

- Când, stimabile?, l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat.

- Acum o oră.

- Ce măgar!, a exclamat Caragiale.

Apoi, luându-l gura pe dinainte:

- Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta!

 

 

În anul 1906 trebuia să se formeze un nou guvern francez. Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat acasă câţiva oameni politici pentru consultări, printre care şi pe Georges Clemenceau. În timpul discuţiilor s-a servit un bufet rece. Văzând că dintre oaspeţi numai Clemenceau nu mănâncă nimic, gazda l-a întrebat:

- Dumneata ce doreşti, domnule Clemenceau?

- Internele, a răspuns acesta.

A doua zi, Clemenceau a depus jurământul ca ministru de interne!

 

 

Ziaristul şi prozatorul Anton Bacalbaşa a fost invitat într-o seară la o petrecere. Printre ceilalţi invitaţi se afla şi un general în retragere. Acesta tocmai citise volumul de schiţe satirice în care scriitorul demasca tarele vieţii cazone. Fără să ştie că scriitorul se afla chiar în faţa sa, generalul indignat ameninţa că îl va chema pe autor în faţa justiției pentru injurii aduse corpului ofiţeresc, la care Bacalbaşa a intervenit:

- Lăsaţi-l, domnule general. Cine ştie ce amărât o fi şi scriitorul ăsta. Nu vedeţi? Până şi numele îl are ca vai de capul lui, ba cal, ba şa!

 

 

În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze şi dădu acolo peste un profesor de muzică, care îl învăţa pe filosof un cântec la liră.

- Păi cum - exclamă prietenul - mâine vei muri şi astăzi mai înveţi un cântec nou?!

Iar Socrate i-a răspuns:

- Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?

 

 

Într-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, văzându-l pe filosoful Descartes cum se delecta cu niște specialități culinare, îi zise în batjocură:

- Cum, și filosofii mănâncă lucruri atât de bune?

- De ce nu? - ii răspunse Rene Descartes - îți închipui poate că natura a creat lucruri delicioase numai pentru proști?

 

În carnetele sale, Leonardo da Vinci și-a notat, alături de numeroase schițe, studii, informații, și unele anecdote spuse prietenilor. Iată una din ele:

Un pictor care avea niște copii foarte urâți, fiind întrebat cum e cu putință ca el, care a pictat tablouri atât de frumoase, are astfel de copii, a răspus că:

"Tablourile le-am pictat ziua, în timp ce pe copii i-am făcut noaptea!"

 

 

Soția filosofului și matematicianului grec Pitagora era o femeie instruită și inteligentă.

Fiind întrebată după cât timp se purifică o femeie care s-a împreunat cu un bărbat, a răspuns:

„Cu propriul soț, imediat, cu altul, niciodată".

 

 

Talleyrand stătea într-o zi între doamna dxe Stael şi doamna de Récamier, galant cu amândouă, totuşi cu o nuanţă destul de pronunţată pentru cea de-a doua.

- În sfârşit - spuse d-na de Stael, oarecum dezamăgită - dacă am cădea amândouă în apă, pe care ai salva-o mai întâi?

- O, doamnă baroană - răspunse Talleyrand - sunt sigur că înotaţi ca un înger.

 

 

Filosoful francez Fontenelle (1657-1757), nepotul lui Corneille, se duce într-o zi dis-de-dimineață în vizită la o doamnă cu care era prieten. Doamna îl primește în capot și se scuză:

- Vedeți, domnule Fontenelle, mă scol pentru dvs.!

- Da, doamnă, dar vă culcați pentru altul! - mormăi supărat filosoful.

 

 

Sursa: Prof. VALENTINA LUPU

 

 

 

COMENTARII:

Las ca si la Timisoara rromii au ocupat "centru" ...pe vremuri rromi se numeau TIGANI, cum tot pe vremuri evreii se numeau JIDANI si  preotii se numeau POPI!   a da chiar ca uitasem, iar NEGRII din America se numesc acum afroamericani!

dar indiferent de culoare si origine tot cum s-au nascut asa au si ramas!

 

Mai hilar este ca  borfasii si tradatorii de tara din Romaniei  se numesc acum ori politicieni ori parlamentarii...iar fostii securisti care au practicat politia politica se numesc "dipolomati" sau cel mai ades "avocati"!

 

Cine dracu si de ce a intors lumea pe dos!

Virgil Ciuca

New York

17 oct. 2020

OARE ACOLO NU EXITA SI "ANTICONCEPTIONALE"! DE CE NU SE DUC "VENETICII" ACOLO SA FIE PRIMARI SI VIN LA TIMISOARA

E adevărat că în România există un sat cu 29 de biserici?

Morcovescu Ana-Maria

07.10.2020

E adevărat că în România există un sat cu 29 de biserici?

Majoritatea românilor crede în Dumnezeu sau se consideră religioși, însă doar un sfert dintre aceștia merg săptămânal la biserică. Alții sunt de părere că pentru a fi moral și a avea valori corecte este nevoie de a crede în Divinitate.

 

Potrivit digi24.ro, în România, credința în Dumnezeu este foarte puternică și des întâlnită. Ca un paradox, mersul la biserică săptămânal este mai puțin popular în rândul creștinilor declarați.

 

Subiectul construcțiilor lăcașelor de cult, a investițiilor colosale, dar și a strângerilor de fonduri a stârnit controverse în rândul românilor. Cele mai multe investiţii reprezintă lucrări de reparaţii sau modernizare.

 

Satul cu o biserică la 11 familii

Valea Plopului este un sat în comuna Posești din județul Prahova.

Comunitatea din Valea Plopului este una mică, aceasta are aproximativ 1000 de locuitori.

Acest sat nu este unic pentru că ar fi modernizat sau ar fi locuit de oameni gospodari neapărat.

 

Potrivit gândul.ro, în anul 2014 satul deținea 29 de biserici.

Preotul din sat a construit biserici pentru a fi mai aproape de Dumnezeu.

Astfel că, în grădiniță, școală, răscruci de drumuri, ba chiar și în curțile oamenilor este câte o biserică.

  

Sătenii nu îndrăznesc să spună cât de bun sau nu este acest lucru, deoarece ei poartă un respect deosebit preotului.

Acesta îi ajută cu haine și mâncare.

Alții în schimb, îl ocărăsc pe parohul Nicolae Tănase. Ei au spus că ar fi fost mai bine să facă drumurile, să bage canalizare sau chiar un spital.

 

Tot aceștia au declarat faptul că unele biserici nici n-ar avea autorizație de construcție.

Părintele Tănase, protectorul a peste 300 de copii, a înființat în 1994, Asociația „Pro-Vita, pentru născuți și nenăscuți”.

Asociația ajută toți copiii nevoiași din sat, dar și din alte localități din țară.

Tot aici găsesc sprijin și ajutor mamele fără posibilități materiale, precum și de cele care au fost victime ale violenței domestice.