PRIVILEGIUL ADEVARAT
Sfantul Nectarie al Eghinei
La vârsta
batrânetii, odata cu pregatirea pentru plecarea sa din lume si cu apropierea de
sfârsitul vietii, omul dobândeste privilegiul de a cunoaste mai multe despre
viata viitoare decât a putut s-o faca în toate celelalte etape ale vietii si de
a se distinge într-un mod care nu mai poate fi întâlnit la nici o alta faptura
dintre cele create. Vârsta senectutii dezvaluie chipul fapturii morale si duhovnicesti.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un
portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia
/ Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 23
GANDURI BUNE SI RELE
Sfantul Paisie Aghioritul
La începutul
vietii lui duhovnicesti, omul alunga gândurile rele prin meditatia
duhovniceasca, prin rugaciune si prin lupta lui jertfelnica. Dupa aceea vin în
întregime gândurile cele bune. Mai târziu înceteaza si gândurile bune si vine
iluminarea dumnezeiasca.
Mustrând
raul, deseori nu iese nimic. Aratând binele, raul se mustra el singur.
Ca mintea si
inima unui crestin luptator sa se curateasca, trebuie ca acesta sa nu primeasca
gândurile rele, nici sa gândeasca cu viclenie. Sa se lupte, pe cât poate,
simplu, smerit si cu darnicie.
Progresul
duhovnicesc al ucenicului nu tine de duhovnicul bun, ci de gândurile bune ale
ucenicului.
Daca vrei sa
devii isihast, sa vietuiesti în liniste, dobândeste mai întâi linistea ta
launtrica prin gândurile cele bune.
Sfantul Paisie Aghioritul, Mica
filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati,
2009, p. 56-57
IMBRACAMINTEA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum unui
prunc nu-i pasa cum este îmbracat, întocmai si crestinul – prunc întru Hristos
– trebuie sa nu ia în seama diversitatea, bogatia si eleganta îmbracamintii
pamântesti, considerând drept cea mai aleasa si mai nepieritoare îmbracaminte
îmbracarea sa întru Hristos, fiindca patima pentru haine frumoase si scumpe
este proprie oamenilor veacului acestuia sau pagânilor, precum cuvânteaza
Domnul: „Dupa toate acestea – adica dupa mâncare si haine alese – se straduiesc
neamurile” (Matei 6, 32), fiindca îmbracamintea este unul dintre idolii
veacului acestuia. O, cât de superficiali suntem cei chemati sa „comunicam” cu
Dumnezeu, carora ne este fagaduita mostenirea bunatatilor nestricacioase si
netrecatoare! Cât de confuze sunt notiunile noastre despre lucrurile
stricacioase si despre cele nestricacioase! Cât de nechibzuiti suntem dând pret
unor lucruri de nimic si nepretuind cum se cuvine lucrurile nestricacioase –
sufletul nostru nemuritor, pacea, lumina, îndraznirea în fata lui Dumnezeu,
lucrurile sfinte, ascultarea, rabdarea, în general toate însusirile unui
crestin adevarat. „Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat”
(Galateni 3, 27). Trebuie sa pretuim bunurile spirituale obtinute prin lupta,
iar pe cele materiale, pieritoare, fara folos sa le dispretuim.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 145
CALDURA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca de la caldura unele
lucruri se înmoaie si se topesc – cum ar fi ceara, untura, untul si celelalte
asemenea –, pe când altele se întaresc sau se usuca – cum se întâmpla cu lutul,
lemnul, iarba si asa mai departe. În acest chip, felurimea lucrarilor ce se
petrec din pricina caldurii tine de acele lucruri care o primesc, si nu de
caldura în sine, caci ea pe toate deopotriva le încalzeste, atât pe unele, cât
si pe celelalte. Asemenea si oamenii: prin caldura bunatatii si a îndelungii
rabdari a Domnului, unii se înmoaie, se încalzesc, se umilesc si se smeresc
întru pocainta si întru „întristarea cea dupa Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 10),
iar altii se învârtoseaza si tot mai mult se întaresc în cele rele. Catre
acestia Apostolul graieste asa: „O, omule! Sau dispretuiesti tu bogatia
bunatatii Lui si a îngaduintei si a îndelungii Lui rabdari, nestiind ca
bunatatea lui Dumnezeu te duce la pocainta? Dar dupa învârtosarea ta si dupa
inima ta nepocaita îti aduni mânie în ziua mâniei si a descoperirii dreptei
Judecati a lui Dumnezeu” (Romani 2, 1, 4-5). O astfel de felurime a lucrarii ce
se petrece în inimi nu este izvodita de bunatatea lui Dumnezeu, ci de inima
omeneasca ce se foloseste întru cele rele de blândetea Domnului si nu voieste a
se cai, pe când bunatatea Sa pe toti deopotriva îi îndeamna spre pocainta.
Astfel s-a învârtosat si Faraon care, desi a vazut atâtea minuni facute de
Dumnezeu, tot nu s-a îndreptat, ci a pierit. Asemenea se împietresc si astazi
multi – cei care-si lasa pocainta de pe-o zi pe alta –, însa moartea îi rapeste
atunci când ei nu se asteapta si îi trimite în veacul celalalt fara nadejdea
mântuirii. Din aceasta înveti, crestine, sa nu amâni pocainta ta, ci
sculându-te, îndata sa te îndreptezi si sa te caiesti, urmând îndemnul
Sfântului Duh: „Astazi de veti auzi glasul Lui, nu va învârtosati inimile
voastre” (Psalmul 94, 7-8).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 106
PORUMBELUL
Sfantul Nicolae Velimirovici
Porumbelul este simbol al Duhului
Sfânt. Duhul Sfânt S-a aratat în chip de porumbel. Astfel când Domnul S-a
botezat la Iordan, Ioan a „vazut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel
si venind peste El” (Matei 3, 16). Porumbelul, pasare blânda, fara nici un fel
de rautate, simbolizeaza Duhul Sfânt, caci porumbelul este una dintre rarele
pasari iubitoare de pace. Si, multumita acestor calitati ale sale, el simbolizeaza
pe Dumnezeu-Duhul, în care nu aflam nici o rautate.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 45.
ISPRAVA TRUPULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nefireasca dominatie a
carnii asupra spiritului se explica printre altele si prin aceea ca spiritul
pare a fi „îngropat” în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în evidenta
îndeosebi în raport cu slujirea lui Dumnezeu. Omul pare a se apropia de
Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se închina în duh si-n adevar.
Într-adevar, traim adesea ca si cum n-ar exista în noi spirit, suprema treapta
a desfrânarii vadindu-se în om atunci când spiritul este sufocat cu totul si
când omul ramâne doar trup si nimic altceva. „Nu va ramâne Duhul Meu pururea în
oamenii acestia pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6, 3). Priviti cu atentie
în ce chip Îl cinstesc oamenii pe Dumnezeu: veti constata ca trupul încearca sa
o ia înaintea spiritului. La sfinti se vede ca spiritul precumpanest e asupra
trupului, fiindca acestia traiesc cu spiritul, nu vad în lume nimic altceva
decât spirit, întelepciunea, atotputernicia si bunatatea lui Dumnezeu
vadindu-se în toate. În orice fenomen, în orice lucru vad pecetea spiritului.
La oameni exista o preponderenta considerabila a trupului asupra spirtului si
ea apare în faptul ca ei recunosc doar cele ce pot fi percepute prin simturi,
nu vad – cum se spune – mai departe de lungul nasului; omul simturilor, omul
trupesc, vede lumea aproape ca si fiintele necuvântatoare, irationale; îl lasa
rece întelepciunea, puterea pururea fiitoare, bunatatea Creatorului. Citeste
Cartea Sfânta si vede în ea numai buchea. Când se roaga, mintea îi zburda,
trecând mecanic peste cuvintele rugaciunii, nu le patrunde sensul, ignora arta
rugaciunii în duh si adevar. Trupul predomina si sistemul de învatamânt
(Nicaieri nu se învata în scoala ceea ce reprezinta lucrul de capetenie al
practicii crestine: cum sa ne rugam; se învata oare undeva cum sa-L vedem pe
Dumnezeu?) Trupul va continua sa domine lumea pâna la sfârsitul veacului,
astfel încât „Domnul când va veni – sa judece lumea – va gasi oare credinta pe
pamânt?” (Luca 18, 8), ca si la oamenii lumii celei dintâi (necredinta este
isprava trupului).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 38-39
RASARITUL SOARELUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi dimineata cum rasare luminos
soarele si îi bucura pe toti. Gândeste-te cu cât mai mare va fi bucuria ce o
vor simti acele suflete în care va straluci Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
vesnicul Soare al Dreptatii. Fie dar ca aceasta întâmplare sa te învete a te
ruga Lui cu osârdie, pentru ca sa se aprinda si în inima ta lumina cea
bineplacuta a harului Sau.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p.
FRACTIUNEA DE SECUNDA
Sfantul Sofronie Saharov
Întreaga noastra viata
pamânteasca, de la nastere si pâna la cea din urma suflare a noastra, va arata
la sfârsit ca un singur act concentrat. Continutul si calitatea ei se vor vedea
într-o fractiune de secunda. Sa ne imaginam un pahar din cel mai limpede
cristal, plin cu apa. O singura privire ne va spune daca apa e curata sau nu.
Tot asa va fi si cu noi atunci când vom fi trecut întru alt tarâm. Cel mai
trecator reflex al inimii sau mintii noastre îsi va lasa urma asupra sumei
totale a vietii noastre.
Sfantul Sofronie Saharov, Rugaciunea
– experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis,
Sibiu, 2007, p. 93.
Rugă pentru Basarabia
În această vreme, când teama și speranța se
luptă în sufletul fiecărui locuitor al acestei țări, când mai mulți ochi ca oricând se îndreaptă
spre Apus cu nădejde, iar Unirea pare mai aproape, am reluat o mai veche rugăciune,
pe care am alcătuit-o cu câțiva ani în urmă, socotindu-o potrivită pentru
timpul pe care-l traversăm:
,,Doamne,
Îți mulțumim! Îți mulțumim, fiindcă ai
auzit plânsul copiilor nevinovați și al orfanilor și Te-ai îndurat. Îți
mulțumim, fiindcă ai auzit plânsul mamelor îndoliate, blestemele văduvelor și
Te-ai îndurat. Îți mulțumim, că ai auzit scrâșnetul bărbaților încătușați, ai
înțeles dorul de libertate al robilor și Te-ai îndurat. Îți mulțumim, că ai
auzit plânsul bătrânilor și nu i-ai
lăsat să li se stingă pâlpăirea de speranță. Ai auzit rugăciunile apelor, al
munților și ale câmpiilor, ale vitelor și ale păsărilor. Ai auzit rugăciunile
poporului Tău cel greu încercat, cel sfârtecat și de atâtea ori răstignit. Ai
auzit rugăciunea lui Ștefan, clopotul Putnei și al Voronețului, al Căprianei și
al Argeșului, al sufletului însuși chemându-Te pe Tine să le faci dreptate și
Te-ai îndurat. Ai auzit doina ciobanilor, naiul lui Zamfir, taragorul lui
Fărcaș, versul lui Vieru și n-ai putut să stai nepăsător. Ne-ai pus la
încercare credința, dar nu ne-ai lăsat să ne pierdem speranța. Ne-ai pus la
încercare tăria, dar firea n-ai lăsat să ne-o nimicească, fiindcă mari și
nepătrunse sunt planurile Tale pentru neamul acesta românesc.
La râul
Prutului am stat și am plâns, când ne-am adus aminte de altădată, de casa și de
masa noastră, de bucuria de a fi-mpreună; când ne-am adus aminte cum ne-au
răpit la miez de noapte, sfârtecându-ne casa, inima și viața. La râul Prutului
am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de morții noștri știuți și neștiuți,
de eroii noștri fără cruce, de blestemele și de rugăciunile noastre numai de
Tine știute. La apele Prutului am șezut,
ne-am adunat ca puii sub aripile mamei lor. Am avut credința că nu ne vei
părăsi, am avut tăria să sperăm, am avut puterea să răbdăm. Doamne, Îți
mulțumim pentru tot și pentru toate! Dacă Ți-ai întors fața către poporul
acesta românesc, ascultă-i ruga până la capăt și dă-i, Doamne, bucuria deplină.
Un semn așteaptă de la Tine și ca Marea Roșie cea în două despicată de Moise se
va aduna și armatele lui faraon neputincioase vor fi întru nimicnicirea lor.
Arată-Ți, Doamne, mila Ta, arată-Ți puterea și dreptatea. Arată că Tu ești
Dumnezeul cel adevărat și nici un domn nu este mai mare decât Tine. Aceasta ne
e credința, aceasta ne e speranța, aceasta ne e iubirea, aici, acum și în vecii
vecilor, amin.
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
RAIUL DE AICI
Parintele Paisie Olaru
Într-o zi, admirând batrânul
Parinte Paisie frumusetile muntilor si codrilor singuratici de la Sihla, a zis
catre ucenicii sai, suspinând din inima: Tare ma tem sa nu ramânem numai cu
raiul acesta de aici si sa-l pierdem pe celalalt, din pricina lenevirii
noastre!
Parintele Paisie Olaru, Parintele
Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie
Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 35.
VASUL PLIN
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca într-un vas plin nimic nu mai încape. Asa este si inima omului, întrucât seamana cu un vas. De se va umple cu dragostea lumii acesteia si cu îngrijirea de lucrurile lumesti, nu va încapea în ea cuvântul Domnului si astfel va ramâne stearpa. Iata de ce „grija acestei lumi” este asemenea spinilor, care înabusa samânta cuvântului lui Dumnezeu „si îl fac neroditor” (Matei 13, 22). Mai citim ca aceia care au fost chemati la Cina cea mare a Împaratiei Ceresti, „toti, parca întelesi, au început sa-si ceara iertare. Cel dintâi a zis: Tarina am cumparat si trebuie sa ies ca s-o vad; te rog, iarta-ma. Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i încerc; te rog, iarta-ma. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni” (Luca 14, 18-20). Toate acestea nu sunt altceva decât împatimiri de lucrurile cele vremelnice si lumesti, care au umplut inima si au facut-o sa nu mai poata primi în sine Cuvântul Domnului, întrucât acesta nu mai încape. Si, în acest chip, omul cel plin de desertaciunea lumeasca, chiar de aude propovaduirea si chemarea Cuvântului lui Dumnezeu, nu îl asculta si nu i se supune, astfel facându-se nevrednic de Cina cea mare, adica de Împaratia Cerurilor, cu toate ca robii Domnului – Prorocii, Apostolii si Propovaduitorii – îl îndeamna a merge într-acolo. Întâmplarea si cugetarea aceasta te învata sa te feresti de iubirea lumii, de care se împatimeste inima omului, si sa te rogi lui Dumnezeu dimpreuna cu David asa: „Întoarce ochii mei ca sa nu vada desertaciunea” (Psalmul 118, 37). Iar daca te-ai împotmolit în acea zadarnicie, straduieste-te în orice chip sa te izbavesti de ea prin mila lui Dumnezeu, ca sa nu te înfatisezi si tu dimpreuna cu cei care s-au lepadat de Cina cea preadulce. „Multi sunt chemati, dar putini alesi” – asa încheie Domnul pilda aceasta (Matei 22, 14).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 123.
PAINEA VIETII
Sfantul Ioan din Kronstadt
În locul
pomului vietii ne-a dat pâinea vietii; în locul roadelor pomului cunoasterii
binelui si a raului ne-a dat pâinea care da viata. Atunci s-a spus: „nici sa va
atingeti de el, ca muriti” (Facerea 3, 3), acum ni se spune: „Cine manânca din
pâinea aceasta viu va fi în veci” (Ioan 6, 51, 58). Atunci Adam si Eva i-au dat
crezare ispititorului si au murit; acum, dimpotriva, dam crezare cuvintelor
Domnului vietii: „acesta este Trupul Meu, acesta este sângele Meu” (Matei 26,
26, 28; Marcu 14, 22, 24) si ne umplem de viata. Ne ridicam prin caderea de
altadata. Am cazut neavând încredere în Dumnezeu, prin neascultare
(necredinta), ne-am ridicat prin ascultarea credintei. Atunci am cazut la
întelegere cu diavolul împotriva lui Dumnezeu, unindu-ne cu el, înselatorul,
spre moartea noastra; acum ne întelegem din toata inima cu Adevarul Însusi, cu
Dumnezeu-Mântuitorul si ne unim cu El, cu inima curata, spre viata noastra,
spre pace, spre bucurie. „O, înfricosata Taina! O, buna mila lui Dumnezeu! Cum
eu, fiind tina, ma împartasesc cu Dumnezeiescul Trup si Sânge si ma fac fara
stricaciune” (Canonul Sfintei Împartasiri, Tropar, Cântarea a 8-a).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 419
VINDECAREA SUFLETEASCA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un om neputincios, care
voieste sa se vindece, îi marturiseste si îi arata doctorului boala sa si-l
roaga staruitor sa îl tamaduiasca. Aceasta întâmplare te învata ca, de vreme ce
voim si noi sa ne vindecam de neputinta noastra sufleteasca, trebuie sa o
marturisim cu toata inima si sa I-o înfatisam lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Tamaduitorul sufletelor si al trupurilor noastre, si cu smerenie sa-L rugam sa
ne ajute. Caci toti suntem neputinciosi, saraci si pacatosi din fire. Citim în
Sfânta Evanghelie ca orbii, mutii, surzii si leprosii veneau la Hristos si,
aratându-I betesugurile lor, cu smerenie si cu credinta Îi cereau milostivirea
si se tamaduiau. Noi suntem orbi din nastere, suntem nevazatori întru cele
dumnezeiesti si duhovnicesti si întru cele care-i sunt sufletului spre mântuire
si de aceea trebuie sa ne rugam Lui împreuna cu cei orbi: „Doamne, sa se
deschida ochii nostri” (Matei 20, 33). Noi suntem surzi din fire întru auzirea
cuvântului lui Dumnezeu si a sfintelor Sale porunci, si de aceea trebuie sa-I
cerem Lui acele urechi despre care El ne zice: „Cine are urechi de auzit sa
auda!” (Matei 13, 9). Noi suntem gângavi si muti din fire întru chemarea,
preaslavirea, lauda si cântarea Sfântului Sau Nume si de aceea trebuie sa
suspinam catre El ca sa ne dezlege limba si buzele si sa ne rugam Lui: „Doamne,
învata-ne sa ne rugam” (Luca 11, 1). Noi suntem spurcati din fire cu lepra cea
fara de tamaduire a pacatului si de aceea trebuie sa ne înaltam glasurile
noastre din adâncurile inimii si sa graim catre El dimpreuna cu leprosii:
„Iisuse, Învatatorule, miluieste-ne!” (Luca 17, 13). Suntem slabanogi si nu
putem sa ne ridicam si sa venim la El si de aceea trebuie sa ne rugam Lui s
a-si tinda spre noi mâna Sa atotputernica si sa ne ridice din patul cel de
moarte al pacatului. Trupul nostru înrait se îndraceste si de aceea ni se
cuvine sa strigam împreuna cu femeia cananeanca: „Miluieste-ma, Doamne, Fiul
lui David!”, sa repetam necontenit rugamintea noastra: „Doamne, ajuta-ma!” si,
cugetând despre noi însine, sa nu ne socotim fii vrednici de Împaratie, ci
„câini” care „manânca din farâmiturile ce cad de la masa stapânilor lor” (Matei
15, 22-27). Dupa cum ne marturiseste Evanghelia, saracii au dobândit atunci
milostivirea si vindecarea de la Tamaduitorul Hristos. Si noi le vom primi daca
le vom cere de la Dânsul cu credinta, marturisindu-ne betesugurile noastre.
Caci El pentru aceea a si venit în lume, ca sa tamaduiasca neputintele noastre
si sa îndeparteze de la noi pacatul si sa ne daruiasca fericirea. De vreme ce
El a vindecat trupurile stricacioase si pieritoare ale celor ce s-au rugat Lui,
cu atât mai mult va tamadui sufletele, care sunt nemuritoare.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 99
COMODITATILE LUMII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nefericit este cel ce iubeste
peste masura comoditatile vietii si care s-a înconjurat cu acestea. La orice
inconfort se va simti stingherit, dezarmat, fiindca nu este obisnuit sa rabde.
Si totusi, toata viata crestinului este „inconfortabila”, o cale îngusta si
plina de asperitati, o cruce care impune privatiuni si cere o imensa rabdare.
Nu umbla dupa un trai lesnicios, nu îndragi înlesnirile lumii acesteia, ci
iubeste pe Hristos, purtatorul Crucii. Rabda strâmtorarile, obisnuieste-te cu
ele. „M-am deprins sa fiu îndestulat cu ceea ce am” (Filipeni 4, 11), spune
Apostolul. Nefericit este cel ce iubeste zorzoanele, cel ce cauta sa-si
împodobeasca trupul cu ele. El nu se va mai putea stradui sa-si împodobeasca
asa cum se cuvine sufletul, prin credinta, dragoste, blândete, smerenie,
adevar, rabdare.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 344-345
INCEPUTUL ZILEI
Sfantul Tihon din Zadonsk
La rasaritul soarelui oamenii
ies la munca lor, dupa cum cânta Psalmistul: „Iesi-va omul la lucrul sau si la
lucrarea sa pâna seara” (Psalmul 103, 24). Prin aceasta se învata si crestinii
sa iasa la ostenelile lor cele bineplacute lui Dumnezeu, „sa lepede lucrurile
întunericului si sa se îmbrace cu armele luminii”, sa faca binele (Romani 13,
12), „fiindca a Lui faptura suntem, ziditi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe
care Dumnezeu mai dinainte le-a gatit pentru ca noi sa umblam întru ele”
(Efeseni 2, 10).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 130
C O R B U L
Sfantul Simeon din Dajbabe
Întocmai precum în august un corb
flamând va mânca fie si o smochina, tot astfel un biet om va spune o minciuna
într-o împrejurare nedorita. Corbilor li se cuvine sa manânce carne, iar
oamenilor, sa spuna adevarul.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The
Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina,
SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s p. 37-53.
GANDURILE SI HARUL
DUMNEZEIESC
Sfantul Paisie Aghioritul
Gândurile „bune”, miscate de mândrie, sunt prinse de diavol. Asupra gândurilor bune pornite din smerenie si din iubire diavolul n-are nici o îndreptatire.
Nimeni sa nu se încreada în gândul lui, pentru ca daca este om duhovnicesc se va rataci, iar daca este lumesc îsi va pierde mintile.
Sa nu te încrezi în cugetul tau, nici daca îti spune ca esti un nimic, nici daca-ti spune ca esti sfânt.
Omul, când accepta ceea ce i se întâmpla cu gândul de-a dreapta, primeste ajutor. În timp ce atunci când lucreaza cel de-a stânga, se chinuieste, se topeste, se pierde.
Gândurile bune = desertare = har dumnezeiesc.
Doar când omul pune gândul cel bun, îndreptateste harul dumnezeiesc sa vina.
Sfantul Paisie Aghioritul, Mica
filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009
HARUL ASCULTĂRII
Ava Dorotei
„Nadajduiesc în Dumnezeul meu, ca te va acoperi”, ci i-a zis: „Nadajduiesc în rugaciunile parintelui meu ca te va acoperi”. La fel si fratele, când a fost ispitit n-a zis: „Dumnezeul meu, scapa-ma!”, ci „Dumnezeule, pentru rugaciunile parintelui meu, scapa-ma”. Si fiecare dintre ei si-a pus nadejdea în rugaciunile parintelui sau. Vedeti cum au înjugat ascultarea cu smerenia? Caci precum se înhama doi cai la o caruta si un cal nu poate sa o ia înaintea altuia, caci o rupe, asa are nevoie ascultarea sa fie înhamata cu smerenia. Si cum poate cineva sa se învredniceasca de acest har, de nu se va sili, precum am spus, sa taie voile sale si sa se predea pe sine, dupa Dumnezeu, parintelui sau, neîndoindu-se câtusi de putin, ci toate facându-le ca si aceia, cu încredintarea ca asculta de Dumnezeu? Acesta se va învrednici de milostivire, acela se va învrednici de mântuire.
Avva Dorotei, Filocalia, vol. IX,
traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2009,
p. 435
SARUTUL FLORILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cine da
culorile cele mai delicate si care se potrivesc cel mai bine, cine da forma
perfecta si chip ales celor fara de chip, materiei amorfe a pamântului, cine da
florilor forme fara seaman? Atoatefacatorule, da-ne noua sa putem saruta în
florile pamântului întelepciunea, bunatatea si atotputernicia Ta!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 36
OCEAN DE APE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum pe pamânt exista belsug de
ape, la îndemâna celor însetati, care vin la ele si le folosesc în dar, asijderea
si Domnul, Cel ce este ocean de ape duhovnicesti; vino la El si adapa-te de
toate cele duhovnicesti, plin de adevarata, neînfricata, puternica credinta.
Soarbe din toata inima si te vei adapa cu apa vietii, cu iertarea pacatelor, cu
pacea constiintei. Fereste-te de îndoiala. Ea te lipseste de mijloacele de a
sorbi toata mila lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 398
INSPIRATIA
Arhimandritul Sofronie Saharov
Crestineste nu putem trai fara însuflare. Daca un artist, unul adevarat,
traieste zi si noapte chipurile artei sale, noi, crestinii, trebuie sa fim cu
atât mai cu luare-aminte. Trebuie sa depasim stradaniile artistilor, pentru a
trai în duhul Evangheliei.
Lucrul cel mai însemnat acum este ca
Domnul sa însufle lupta voastra pentru mântuire. Când se da însuflarea, toata
viata se umple de lumina si de bucurie. Nu se mai iau în seama amanuntele.
Arhimandritul Sofronie Saharov, Din
viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba
Iulia, 2011, p. 31.
MARGARITARELE
Sfantul Teofan Zavoratul
Margaritarele se aduna întotdeauna în cele mai tainuite locuri, pe când lucrurile netrebnice sunt aruncate, ca gunoiul, chiar si în drum.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 126
DOGOAREA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om chinuit de fierbinteala sau, intrând în baie, simti o mare dogoare, ori vezi un cuptor încins de flacari. De la focul acesta treci cu cugetul la focul gheenei, în care pacatosii cei nepocaiti vor suferi fara de încetare. Aceasta cugetare te învata ca, prin pocainta si prin lacrimi, sa dobândesti milostivirea bunatatii lui Dumnezeu, pentru a scapa de o astfel de nenorocire.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 71
AUR SI MATASE
Sfantul Simeon din Dajbabe
Femeilor le place sa lucreze cu aur si cu
matase, în vreme ce dracii îi prefera pe cei drepti si sfinti.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The
Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina,
SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53
FIINTA OMENIRII
Arhimandritul Sofronie Saharov
Potrivit vechii traditii teologice
a Bisericii ortodoxe rasaritene, omenirea este o singura fiinta în multe
ipostase, asa cum Dumnezeu este o singura Fiinta în Trei Persoane.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed.
Deisis, Sibiu, 2007, p. 118.
CER SI TRON AL DUMNEZEIRII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cel ce a
împodobit cerul cu stele putea oare sa nu împodobeasca si mai frumos cerul sau
duhovnicesc cu Preasfânta Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu? Cel ce a smaltuit
pamântul cu multe si felurite flori, facându-le sa raspândeasca miresme fara
seaman, putea oare sa nu-si împodobeasca Maica cea dupa trup cu multele si
feluritele flori ale virtutilor, facând-o sa raspândeasca toate aromele
duhovnicesti? Astfel Stapâna noastra s-a facut cer si tron al Dumnezeirii,
preaînfrumusetata cu toate splendorile si cu toate miresmele, mai presus de
toate aromele pamântului. O, daca bunatatea dumnezeiasca m-ar împodobi si pe
mine, nerusinatul, pentru rugaciunile Preacuratei Sale Maici, daca m-ar
înmiresma si pe mine, necuratul! La Dumnezeu, toate sunt cu putinta! „De vor fi
pacatele voastre cum e cârmâzul, ca zapada le voi albi si de vor fi ca purpura,
ca lâna alba le voi face” (Isaia 1, 18).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 243
GÂNDURILE
Cuviosul Paisie Aghiorâtul
Când
gândurile va necajesc, sa nu le dati absolut nici o importanta. Lasati câinii
sa latre!
Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica
filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati,
2009, p. 52.
S A R E A
Sfantul Nicolae Velimirovici
Sarea este
simbolul crestinilor de acum, care îi îndreapta si pe altii. Sufletul, sarat
bine cu învatatura lui Hristos, nu se da stricaciunii, si de aceea ajuta si
aproapelui sau sa se împotriveasca alterarii. „Voi sunteti sarea pamântului”, a
spus Domnul nostru cel Preasfânt (Matei 5, 13). Aceasta se refera nu doar la
Apostoli si la preoti, ci la toti crestinii în general. Daca crestinatatea îsi
pierde puterea, facându-se lipsita de sare, cu ce se va mai „sara” neamul
omenesc? Cu ce se va mai salva atunci omenirea de la alterare? Daca sufletul nu
are întru sine adevarul lui Hristos, el se face lipsit de sare si devine fara
gust. Pentru aceasta oamenii de pe pamânt putrezesc, trupurile lor
prefacându-se în tarâna. Sarea înseamna, de asemenea, si har ceresc. Despre
acest lucru vorbeste Fericitul Teofilact: „Despre faptul ca harul este sare
citeste la Sfântul Pavel: «cuvântul vostru sa fie cu har, presarat cu sare»”.
Prin urmare sarea este simbolul crestinului din lume si a harului dintru
acesta.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 36-37.
TERMOMETRUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Domnul
Dumnezeu poate fi în raport cu sufletul nostru precum aerul fata de mercurul
termometrului, cu singura deosebire ca dilatarea sau contractia, urcarea sau
coborârea mercurului se produc în urma schimbarilor din atmosfera, iar în cazul
nostru Dumnezeu ramâne neschimbat, etern, mereu bun si drept. Dar sufletul se
schimba în raporturile cu Dumnezeu, suporta mutatii în sine însusi, în sensul
ca atunci când se apropie de Dumnezeu cu credinta si cu fapte bune capata
îndata amploare, dobândeste pacea inimii, dupa cum atunci când se îndeparteaza
de Dumnezeu, prin putina credinta, neîncredere în adevarul dumnezeiesc si prin
faradelege, se chirceste îndata, sufera de neliniste si apasare.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 13.
GLUME NEVINOVATE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nu-ti lasa
inima prada unor porniri sumbre si dusmanoase împotriva aproapelui tau, cauta
sa ti le stapânesti si sa ti le scoti din inima cu puterea credintei si cu
lumina mintii sanatoase si vei avea liniste în suflet. „Eu întru nerautate am
umblat” (Psalmul 25, 1). Asemenea porniri apar adeseori în strafundul inimii
care nu s-a obisnuit sa le stapâneasca si cel ce le are va fi mereu mohorât,
dus pe gânduri, greu se va suporta pe sine, greu îl vor suporta si altii.
Atunci când îti vin, cauta sa-ti impui o alta stare sufleteasca, fii vesel, fa
glume nevinovate si pornirile rele se vor risipi ca fumul. Cunosc din
experienta.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 66.
PLOAIA MANOASA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cine nu stie
ca ploaia uda pamântul, plantele, le da vlaga? Asijderea si cuvântul lui
Dumnezeu si cuvântul nostru, spus cu credinta, nu ni se va întoarce fara sa ne
fi ogoit setea sufletului, a sufletelor credincioase, ascultatoare de Dumnezeu,
întocmai ca în natura, unde ploaia uda si nutreste, în ordinea firii, pamântul
si vegetatia determinând dezvoltarea acesteia.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 328
PUTEREA INIMII
Sfantul Luca al Crimeei
Oricât de
îndoielnic li s-ar parea celor necredinciosi, noi afirmam ca prin intermediul
inimii putem percepe anumite cuvinte ca insuflari ale lui Dumnezeu. Iar aceasta
nu sta numai în putinta celor sfinti. De pilda si eu, asemenea multora, nu o
singura data am trait aceasta extrem de intens si cu o adânca emotie
duhovniceasca. Citind sau ascultând cuvintele Sfintei Scripturi, dintr-o data
eram cuprins de un simtamânt cutremurator ca acestea sunt cuvinte ale lui
Dumnezeu, adresate nemijlocit mie. Ele sunau pentru mine asemenea unui tunet,
asemenea fulgerului strabateau mintea si inima mea. Absolut pe neasteptate,
fraze aparte parca se desprindeau pentru mine din contextul Scripturii, erau
învesmântate în lumina stralucitoare si se întipareau în chip de nesters în
constiinta mea. Si întotdeauna aceste fraze asemenea fulgerului – cuvinte a le
lui Dumnezeu – erau în acel moment pentru mine cele mai importante si cele mai
necesare insuflari, povatuiri si chiar prorocii, care nestramutat s-au plinit
mai târziu. Puterea lor a fost uneori colosala, cutremuratoare, de necomparat
cu puterea unor oarecare influente psihice.
Sfantul Luca al Crimeei, Puterea
inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 30-31
PODOABA PRIMAVERII
Sfantul Inochentie al Odessei
Privind la
podoaba cu care se îmbraca natura în anotimpul primaverii, privind la verdeata
ce se iveste de pretutindeni si la florile ce în jurul nostru sunt presarate cu
îmbelsugare si asemanând toate acestea cu golatatea si amorteala de mai
înainte, cine nu va zice ca natura, care a dormit somnul iernii, s-a desteptat
acum ca dintr-un somn si, urmând pilda Sfintei Biserici, a început si ea a
sarbatori ziua Învierii.
A trece aceasta sarbatoare nebagata în seama ar dovedi o neiertata nepasare catre Însusi Întemeietorul ei, Care fara de îndoiala nu este Altcineva, decât Însusi Atotputernicul Facator al naturii. Caci daca pâna si cel mai neînsemnat pictor nu înfatiseaza tablourile sale înaintea ochilor tuturora, fara un anumit tel, apoi cu cât mai vârtos întelepciunea dumnezeiasca nu se poate sa preschimbe întreaga suprafata a pamântului în vremea primaverii într-un minunat si fermecator tablou, fara sa aiba în vedere ca prin aceasta sa dea învataturi folositoare acelor vederi carora ea înfatiseaza acest tablou.
Asadar sa nu fim nebagatori de seama fata de planurile întelepciunii dumnezeiesti, ci sa ne sârguim a iesi si a ne stramuta cu mintea noastra în templul cel mare si larg al naturii, spre a primi învataturi de la acea mareata priveliste care se desfasoara acum într-însul.
Multe gânduri si simtaminte frumoase desteapta primavara în sufletul nostru! Dar mai cu seama ea ne da trei învataminte mai însemnate: a) Primavara ne aduce aminte de facerea lumii, de starea noastra cea dintâi si de caderea noastra; b) Primavara ne slujeste ca o icoana vie a reînvierii noastre din moartea pacatului si ne arata ce trebuie si ce nu trebuie sa facem pent ru aceasta înviere; c) Primavara preînchipuie reînnoirea viitoare a tuturor lucrurilor si învierea noastra care va avea loc la sfârsitul lumii.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 23-24
OGLINDA PRAFUITA
Sfantul Tihon din Zadonsk –
Vezi ca
oglinda prafuita sau afumata nu-ti arata nimic, oricât ai privi într-însa; însa
de vrei sa-ti vezi chipul si murdariile de pe el, atunci trebuie sa o stergi.
Asemenea este si constiinta omeneasca: daca e pângarita cu multe naravuri
pacatoase si cu o viata nelegiuita, omul nu zareste în ea patimile ce s-au
lipit de sufletul lui si umbla asa, pângarit din cap pâna-n picioare, ca un
arap, si cade dintr-un pacat în altul fara teama. Pustiitoare si jalnica este
aceasta stare! Un asemenea om nu-si vede spurcaciunea si mârsavia, însa o va
vedea atunci când se vor deschide cartile spre rusinare înaintea întregii lumi,
a Îngerilor si a oamenilor, si i se vor pune dinainte pacatele lui, dupa cum
graieste Dumnezeu: „Mustra-te-voi si voi pune înaintea fetei tale pacatele
tale” (Psalmul 49, 22). Atunci el se va vedea pe sine ca un arap negru si ca o
dihanie înfioratoare, caci mârsavia sufletului, ce se ascunde acum înlauntru,
se va da atunci pe fata. La fel se va vadi si frumusetea sufletelor celor
drepte si ele „vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13,
43). Atunci sarmanul pacatos va începe sa se scârbeasca de sine însusi, sa se
urasca pe sine, sa fuga de sine si va dori sa se prefaca în nimic, dar nu va
putea, caci în veci nesfârsita va sta asupra lui aceasta slutenie, spre a-l
vadi ca si-a petrecut viata pe pamânt într-o asemenea mârsavie. O, de-ar vedea
omul urâciunea aceasta, zarind-o de pe acum, neîncetat ar plânge si ar cauta sa
se izbaveasca de ea prin harul lui Hristos; însa, spre nenorocirea sa, orb
fiind, nu o vede. Dar când oglinda este curata, atunci le arata deslusit pe
toate care se gasesc înaintea ei; vedem în ea atât murdariile cele mari de pe
chipul nostru, cât si pe cele marunte. Asemenea este si constiinta cea curata:
zareste pâna si cele mai „mici” patimi si omul le spala pe acelea prin
pocainta, prin lacrimi si prin credinta. Aceasta cugetare te învata sa-ti vii
întru simtire, sa te adâncesti în Legea Domnului, care arata si da în vileag
pacatele noastre si sa te pocaiesti si sa-ti curatesti constiinta printr-o
staruitoare cercetare de sine, prin pocainta si prin credinta si în acest chip
sa începi o viata noua, asa încât la Înfricosata Judecata sa nu fie vadite spre
aflarea lumii întregi acele pacate ale tale pe care acum, ramânând singur cu
tine însuti, nu vrei sa le cercetezi, sa le cunosti si astfel sa le curatesti.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 100.
ABLOURI INTR-O MANASTIRE
Compozitorul Arvo Part
Artista
Irina Brjevskaia mi-a povestit o istorisire cu multa învatatura. Ei îi placea
sa picteze tablouri într-o manastire. Si într-o zi, când a vrut sa picteze
portretul unei monahii, i-a cerut aceleia îngaduinta. Iar monahia i-a raspuns:
„Uite, alearga o scroafa pe acolo. Picteaz-o si numeste-ti desenul Monahia
Maria”. Si cât mi-as dori sa fiu si eu un astfel de „porc desavârsit”...
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii
– puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 79.
CAPODOPERA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Omul este o
splendida, magnifica, preaiscusita opera a unui Artist desavârsit: Dumnezeu. La
obârsie era neîntinata, neispitita, nestricacioasa, curata, dar prin pacat,
prin aceasta nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin aceasta
spurcata, absurda si haina putere a ajuns sa fie întinata si bolnava, necurata
si corupta, din pricina firii duale a omului, alcatuit din trup si suflet. Cu
toate acestea, preaînteleptul, atotputernicul si atotbunul Artist nu i-a
îngaduit vrajmasului nostru si al Sau sa distruga cu desavârsire superba si
magnifica Sa creatie. El si-a alcatuit Siesi trup la fel ca al nostru, patimitor,
si si-a luat suflet în pântecele Preacuratei Fecioare Maica. Prin întruparea
Sa, prin învataturile, minunile, patimile, moartea si învierea Sa, prin
minunata si preaînteleapta Sa iconomie, El a restaurat opera m&acir
c;inilor Sale, în splendoarea si slava de mai înainte si chiar mai mult decât
atât, daruindu-i din nou nestricaciune, frumusete dumnezeiasca si readucând-o
la fericirea cea dintâi, a îndumnezeit firea omeneasca, asezând-o împreuna cu
El pe tronul Dumnezeirii. Slava Tie, Artistule atotbun, preaîntelept si
atotputernic!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 301
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu