GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - AVEAM O ŢARĂ LIBERĂ!

 

AVEAM O ŢARĂ LIBERĂ!

(partea a III-a)

 

 

 

   „Noi ne-am hrănit din tot ce-am dăruit,

   Avutul nostru, tot ce-am risipit.

   Nu pregeta să suferi şi să sângeri!

   Izbânda noastră creşte din înfrângeri!”

                      (RADU MĂRCULESCU)

 

 

 

   Dacia – Regatul libertăţii peste care se întindea lumina Soarelui cu izvorul ei cristalin zugrăvindu-şi aura majestuoasă peste trecutul eroic rămas şi prezentul zelos ce dăinuieşte, peste munţii înalţi şi apele repezi, peste câmpiile mănoase şi dealurile dăltuite de vremuri, peste zăpezile scrobite răsunând de Colindele Naşterii, peste primăverile însorite de verdele vieţii, peste verile unde chindia fugărea răcoarea, peste toamnele doldora de pometuri, de orătănii, de turme, de porumb şi de vin, peste pădurile dese din care ţâşnesc altare şi cetăţi, peste legendele timpului şi vietăţile miraculoase, peste răsărituri şi amurguri, peste zările albastre şi paşii pelerinului, peste doinele răsfrânte în dumbrăvile sihastre, peste păsările măiastre şi mireasma florilor, peste roiurile de albine şi cugete aprinse ale îndrăzneţilor, peste cântecul, jocul şi portul emblematic purtător de taină, peste Ţărâna sacră – Pantheonul atâtor viteji şi pustnici, care cu pumnul lor de pământ sfinţit au urcat şi-au ctitorit lăcaşuri în cer.

 

 Dacia – Regatul libertăţii îşi avea propriul ei Soare - născut din Lumina Cuvântului!

 

 Dacia – Regatul libertăţii avea hărăzit în Sânul Vetrei sale străbune un Pământ martiric şi un Cer profetic cu Soarele său, care prefigura pe SOARELE – HRISTOS – Lumina lumii. „Soarele Daciei, grăia marele profet-rege Zamolxis, m-a născut şi am fost trimis în Egipt cu o Mână de Pământ în Sân ca Icoană a Fiinţei mele de adânc... Voi nu ştiţi, (le grăia preoţilor egipteni) ce sunt OCHII de Ţărână în care Soarele răsare... Ţărâna acestui Pământ are în ea SOARELE. Noi Dacii nu avem Zei, Avem ICOANA unirii Cerului cu Pământul... Văd Lumea în SOARE, cum din Pieptul lui răsare SOARE Întrupat ce se face şi Pământ... Dar tot aici pe Pământul strămoşesc era „Marea TAINĂ”... (Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi (Căutarea Originilor), Colecţia Isihasm, 2000, p. 6-11)

 

   Pământul Daciei Mari şi Soarele ei trăiau într-o armonie deplină de comuniune cerească, de frumos, de adevăr, de libertate, de cântare şi părtăşie cu Dumnezeu. „Sufletul acestui Neam”, continua Profetul, are deja „TAINA LUI”. Pământul ce noi îl luăm în Mână la moarte, este închipuirea Plămadei dintre El şi Lume. Poporul meu, Neamul nostru a „DUS” din Moşi-strămoşi Pământ la Cer, din care DUMNEZEU „TRUP” şi-a făcut. Recunoaşteţi Poporul meu în CHIPUL Lui HRISTOS, şi Pământul Neamului nostru.” (ibid., p. 14)

 

   Expresia: „Neamul nostru a „DUS” din Moşi-strămoşi Pământ la Cer”, prefigurează şi ofranda sacră adusă cu smerenie Cerului, respectiv Atotcreatorului, de către Neamul geto-dac, „cel mai drept şi cel mai viteaz dintre traci”, după afirmaţia lui Herodot, pentru Cea care se v-a naşte pe Pământul Daciei Mari al Profetului-rege Zamolxe, ce v-a primi ulterior şi cognomenul de Grădina Maicii Domnului, pentru cea mai faimoasă prinţesă a Vlahilor, deci, Crăiasa MARIA - Vlaherna – Carpatina, prin care se v-a uni pururea Cerul cu Pământul.

 

   Mare v-a fi fost bucuria legendarului-rege Zamolxe când s-a îmbrăcat smerit şi profetic cu Cămaşa lui Hristos, revelată prin Taina cea Mare, prin Taina mai presus de orice Taină – Întruparea Domnului. „O cât se va „Bucura” ZALMOXE când va lua „HAINA Lui HRISTOS” ce are în ea şi „Ţesătura” acestui Pământ.” (ibid., p. 15)

 

   Ce privilegiu sacru! Ce binecuvântare cerească să fiu în preajma părintelui Ghelasie, clipe, ore, zile, dar întrerupte pe parcursul câtorva ani cât eram student la Teologie! El, misticul şi isihastul nu m-a grăbit în tainele sale spre a nu mă poticni. A lăsat binecuvântarea să-şi continue ciclul: formare, creştere, cunoaştere, înţelegere, cultură, creaţie, mistică, mărturisire.

 

   Totuşi, cu răbdare şi tainic mi-a transmis şi inserat în cuget spiritul nostru Iconic Carpatin.

   Aşa s-a întreţăsut în sinele meu metafizic Icoana dumnezeiescă: Maria-Vlaherna-Carpatina!

 

   Mare bucurie, frumuseţe, nădejde, har, dragoste şi împlinire mi-ai făcut Avva Ghelasie!

 

   Expresia: „Haina lui Hristos” ce are în ea şi „Ţesătura” acestui Pământ”, se tâlcuieşte astfel: „Haina lui Hristos” – face referire la Trupul lui Hristos, Înomenirea Sa, iar  „ce are în ea şi „Ţesătura” acestui Pământ”, semnifică Plămada sacră, Obârşia care a luat-o Iisus din fiinţa Fecioarei Maria – Fiica acestui pământ dacic, prin Naşterea din Ea, din acest Pământ ales de Tatăl ceresc şi pe care l-a odrăslit dumnezeirii şi omenirii Duhul Sfânt.

 

   Nu întâmplător, profetul Mihail Eminescu ne-a transmis expresia: Hristos – Regele Daciei.

 

   Marii cercetători care s-au ocupat conştiincios de Studiul Religiilor lumii, confirmă monoteismul geto-dac, ca o religie superioară antichităţii. „E destul să pomenim aici credinţa strămoşilor noştri daci, care mărturiseau un singur Dumnezeu, credeau în nemurirea sufletului şi în viaţa viitoare... O ştire precisă ne aduce Iisus. El împlineşte toate cerinţele ca să fie absolut crezut. Este, într-adevăr, o altă lume, desăvârşită.” (Protos Arsenie Boca, Ţara de Obârşie, în Gândirea, Anul X, Nr. 1-3/ 2001)

 

   Obârşia Daciei Mari explică şi destinul ei în Iconomia şi Împărăţia Mântuitorului Hristos, Care are aceeaşi Obârşie cu nemuritori daci. „Iisus a reîntors Sensul existenţei iarăşi în Ţara de obârşie: Împărăţia sensului şi a explicaţiei depline.” (idem., Gândirea...)      

  

   Tensiunea vitală a vieţii Dacului liber s-a aprins şi înteţit permanent în Vatra străbună a Cetăţii, în cotidianul cerinţelor, trebuinţelor, încercărilor, responsabilităţilor, iar consistenţa spiritualităţii lui religioase eroico-martirice s-a înălţat pe Rugul Aprins al focului ceresc al creştinismului, permiţând trecerea spre o nouă renaştere, spre adevărata împlinire, a dacului recreat, care a pătruns odată cu Învierea lui Hristos prin toate încheieturile şi fibrele vieţii sale, cutremurându-i sufletul, uimindu-i cugetul, stârnindu-i dragostea ca Frumuseţe divină.

 

   În Dacul liber, devenit trăitor creştin, temelia, stâlpul, farul conştiinţei sale spirituale este Adevărul revelat, singurul pe care se pot clădi: viaţa, binele, dreptatea, frumosul, crezul, nădejdea, suferinţa, dăruirea, veşnicia sa şi a celorlalţi cu care îşi împleteşte destinul haric.

 

   Prin noua axă creştină toate categoriile vieţii, naşterea, mişcarea, creşterea, maturizarea, conştiinţa, credinţa, adevărul, timpul, spaţiul, cauza şi efectul, materia, substanţa, realitatea, pogorârea harului, trecerea în transcendent, capătă dimensiunea hristică a orizontului eshatologic, care dă sens şi plinătate vieţii spiritual-religioase, mărturisitoare a Dacului liber.

 

   Adevărul divin revelat, în credinţa creştin-ortodoxă, nu trebuie manifestat în credincios, în luptător, decât în conştiinţa sa mistică, harică, mesianică, hristică, prin trăire, ca menire, ca atitudine, ca responsabilitate, ca iubire, ca mărturisire, asumându-se demnităţii şi onoarei Neamului său, indiferent de încercări, de zguduiri, de drame ori tragedii, care se văd mult mai clar când suferi cu ele, prin ele: „Astfel, avea să spună eroul nostru marele Român, Radu Mărculescu, pas cu pas, cu inima strânsă, am urmărit toată drama poporului nostru: ocupaţia sovietică, foametea, dezorganizarea organizată, arestările, condamnările, execuţiile, deportările, în genere toată răsturnarea lumii noastre cu capul în jos şi cu fundul în sus. Dar şi începuturile unei << rezistenţe>> (eroică, disperată, dar fără noroc). Iar în final, abandonarea noastră de către Occident (din interese de joasă specie) la picioarele de lut ale uriaşului sovietic.” (Radu Mărculescu, Pătimiri şi Iluminări din Captivitatea Sovietică, Ed. Humanitas, p. 447)

 

   Dacia Mare a fost liberă şi imperială cât timp a promovat în cadrul sistemului său social cele două forme de guvernământ monarhice, imperative: Teocreţia – forma absolută şi Etnocraţia – forma perfectă. Tocmai de aceea am avut mari  voievozi demni şi domnitori aleşi care s-au jertfit pentru Neam, pentru Patrie şi pentru Dumnezeu.

 

   Când s-a abdicat de la aceste forme superioare s-a pripăşit natura inferioară a celor trei mari degenerate: tirania, oligarhia şi democraţia, ultima fiind cea mai atroce, cea mai lungă şi cea mai perfidă: o ţesătură din haos, având imprimată pe ea hegemonia numărului, brodată cu viciul incurabil, tivită cu sufragiul turmei, fără criterii de selecţie a valorilor, urzită pe parvenitism, ateism, idioţenie, imoralitate, demagogie, dezastru economic, minciună şi furt.

 

   De aceea Ciocoii Vechi şi Noi sunt vânzători de Neam, de Biserică, de Patrie şi de Pământ.

 

   Marele filosof creştin şi naţionalist Petre Ţuţea, considera că: „Democraţia totală e un cimitir istoric. Prin însăşi ordinea ei ideologică, democraţia îl obligă pe idiot să stea alături de geniu şi să-i poată zice: ce mai faci, frate?” (321 de vorbe memorabile ale lui PETRE ŢUŢEA, Ed. Humanitas, Bucureşti-1993, p. 40-41)

 

   Etnocraţia este marea ctitorie a etnicului care îşi are drept temelie şi stâlp valorile supreme, moral-religioase ale Neamului creştin ortodox. Valorile supreme semnifică varietatea indestructibilă a spiritualităţii etnicităţii respective care o circumscriu Patriei şi Bisericii. Numai raportându-ne la aceste valori suntem CREŞTINI ortodocşi şi totodată ROMÂNI!

 

   Valorile moralo-religioase sunt coordonatele fundamentale ale SINELUI prin care se reflectă conştiinţa adevăratei identităţi de DACOROMÂN şi CREŞTIN ORTODOX.

 

   Numai în Etnocraţia creştin-ortodoxă în conlucrare cu Teocraţia se întrupează aceste înalte valori: adevărul, binele, curajul, dreapta măsură, demnitatea, frumosul, fidelitatea, jertfa, înţelepciunea, libertatea, onoarea, solidaritatea, care trasează continuu Calea devenirii noastre naţionalist-creştine în Istorie, precum religiozitatea, limba, tradiţia, cultura, independenţa, unitatea, suveranitatea şi suzeranitatea statului naţional.

 

   Democraţia este absenţa totală a Valorilor supreme, în golul cărora se ridică prin eforturi disperate edificiul unui conglomerat imaginat pe promisiuni, pe iluzii deşarte, pe deşertăciuni.

 

   Filosoful Ilariu Dobridor face o radiografie a omului prea contemporan şi prea neliniştit, sărac cu duhul, lipsit de originalitatea tradiţiei creatoare, care absolutizează un concept nihilist, aplicându-l procustian, cu „grilă” interpretativă, societăţii, în plan multidimensional: pe „economicul” lui Marx, pe „instinctul” lui Bergson, pe „sexualitatea” lui Freud şi pe „marea conspiraţie” dirijată de puternicii lumii, gen miliardarul iudeo-maghiar G. Soros ş.a.

 

   De ce neliniştiţii, oligarhiştii urii, mercenarii haosului, agită violent liniştea Cetăţii creştine?

 

   „Fiindcă domină spiritul faustic – răspunde Spengler; fiindcă se revoltă forţele telurice – răspunde Keyserling; fiindcă se deplasează centrii spirituali pentru un nou ev creştin – adaugă Berdiaev; fiindcă a invadat misticismul slav – completează Massis. Fiindcă s-au dizolvat certitudinile, adevărurile stabilite şi convenite – dogmele – răspundem noi. Pentru sufletul omenesc(românesc) Certitudinea e rodul vieţii şi condiţia rodirii, (mântuirii).” (Ilariu Dobridor, Decăderea Dogmelor, Ed. Fronde Alba Iulia – Paris, 1999, p. 1)

 

   Comandorul de Aviaţie Radu Theodoru numeşte această deviaţie anticreştină citatomania, mişcare bântuită de „ideea unui guvern planetar, guvern care trimite obligatoriu la programe, instituţii care să le transforme în viaţă, o justiţie planetară şi, implicit, o poliţie şi o armată planetară necesare să aducă pe calea cea bună indivizii, comunităţile, popoarele, naţiunile şi statele care, înapoiate fiind, nu s-au ridicat la conştiinţa globalizării.” (Radu Theodoru, New Age - Imposibilul Hermafrodit, Ed. Miracol, Bucureşti-2004, p. 3)

 

„Degeaba”, au murit tinerii creştini însângerând cu inima lor curată, Tricolorul Patriei în Decembrie ’89, strigă marele rapsod şi patriot creştin-ortodox Tudor Gheorghe.

 

   Degeaba, reconfirmă „nechemaţilor”, care impun presiunea eradicării urmelor identităţii noastre, academicianul Ioan-Aurel Pop, că IDENTITATEA românească este „felul de a fi şi de a se simţi împreună al românilor, pe temeiul câtorva caracteristici, cum ar fi limba (vorbirea), originea (stirpea), cultura (creaţiile spirituale şi instituţiile adiacente), religia (creştinismul), teritoriul, obiceiurile (tradiţiile).” (Ioan-Aurel Pop, Identitatea Românească-Felul de a fi român de-a lungul timpului. Ideea Europeană, Bucureşti-2016, p.17)

 

   Degeaba, grăieşte optimist Generalul-locotenent dr. Grigore Stamate că „Gunoaiele şi otrepele se vor pierde în propria nimicnicie.”

  

   Degeaba, mărturisea permanent în Agora vremii sale, profetul Mihail Eminescu că „Biserica Ortodoxă Română este Mama poporului român!”

 

   Degeaba, marele apologet creştin ortodox Mihail Diaconescu reiterează semnificaţia imperativă a valorilor supreme, precum că, „Preocuparea pentru lumea valorilor, ca măsură supremă a relaţiilor umane este o dimensiune majoră a  tuturor creaţiilor spirituale prin care poporul nostru s-a impus în istorie.” (Mihail Diaconescu, Istorie şi valori, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti-1994, p. 15)

 

   Degeaba, profesorul Alexandru Nemoianu trage semnalul de alarmă ai noii prigoane anticreştine şi antiromâneşti, care „a poruncit închiderea Bisericilor şi s-a încercat o imixtiune grosolană în practica liturgică. Iar aici trebuie afirmat răspicat. Cei care în chip deschis sunt contra Bisericii sunt; Johannes, PNL şi vespasiana USR. Aceştia nu mai sunt simpli „atei”, sunt activişti anti-creştini, ramură a satanismului! Să nu uităm asta la alegeri!” (Alexandru Nemoianu, Noua Prigoană, 25 Octombrie, 2020, Istoric, USA) 

 

   Degeaba, celălalt mare apologet creştin-ortodox Dan Puric strigă din lăuntru conştiinţei lui de dacoromân că „identitatea unui om, ca şi a unui popor, rămâne o taină. Iar taina, vorba lui Evdokimov, nu se trăieşte, ci te trăieşte.” (Dan Puric, CINE SUNTEM, Ed. Platytera, 2008, p. 146)

 

   Degeaba, stă de veghe la Vatra culturii creştine, scriitorul, publicistul, poetul George Roca.

 

   Degeaba, decriptează Ion Măldărăscu în revista sa ART-EMIS, COVID-19, ca pe „un clasic model de manipulare la nivel global.”

 

   Degeaba, răsuna buciumul sufletului frumos al poetului Andrei Ciurunga: „Dac-am strigat că haitele ne fură,/ adâncul, codrii, cerul – stea cu stea,/ şi sfânta noastră pâine de la gură,/ nu-s vinovat faţă de ţara mea!” (Andrei Ciurunga, Nu-s vinovat faţă de ţara mea!, în Lacrimi pentru Basarabia 1940-1995, Ed. Arvin Press, 2004)

 

   Degeaba, căci am încremenit în toleranţa creştină, iar HAITELE ne fură şi urlă turbat.

 

-         Cine este leprosul, vorba primarului Florian Pandele, cretinul turbat proletcultist care intră în CETATEA creştină să profaneze simbolurile naţionale şi Altarul lui Hristos, iar pe urmele lui se repede hămesită haita hienelor atee, neoactiviştii sorosişti, care-şi înteţesc urletele viscerale pornind la marele vânat al Ţării?!  

 

     Nădejdea nu trebuie să dispară din sufletul creștinului Ortodox !

 

   Poate că nu sunt DEGEABA, ATITUDINILE creştinilor ortodocşi care se ridică!

 

   Poate suntem spre bătaia de trezvie a Orologiului minţii din ceasul al XII-lea!

 

   Poate că Ei – Neomărturisitorii sunt Profeţii Noului Apostolat Creştin Ortodox!

 

   Să FIE!  AMIN !

 

   Cinstire tuturor Moşilor şi Strămoşilor Neamului Dacoromân şi urmaşilor lor!

 

 

                                                    GHEORGHE  CONSTANTIN NISTOROIU

             

 

   31 Octombrie 2020

   + Sâmbăta Adormiţilor întru Hristos – Moşii de Toamnă.