sâmbătă, 10 octombrie 2020

Vasile Astărăstoae - Nu dați Cezarului ce este al lui Dumnezeu

 



Nu dați Cezarului ce este al lui Dumnezeu

( Vasile Astărăstoae )

 

Nu dați Cezarului ce este al lui Dumnezeu ( Vasile Astărăstoae )

de Doar Ortodox

Pe parcursul existenței sale lumești, Iisus a fost ispitit de fariseii care au încercat printr-o întrebare să-L pună în dificultate: „Să dăm sau nu tribut cezarului?”. Răspunsul lui Iisus a fost: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!". Un credincios trebuie să respecte, pe lângă regulile credinței sale și regulile statului, normele și reglementările vieții sociale. Cezarul (statul) a înțeles să abuzeze adesea de puterile sale și a încercat să-și însușeasca și ce este a lui Dumnezeu. Pentru a împiedica aceste derapaje și încălcări ale drepturilor cetățenești au fost adoptate o serie de reglementări internaționale la care și România este parte. Conform art. 4(2) și 18(2) din International Covenant on Civil and Political Rights și art. 9 al European Convention on Human Rights dreptul la libertatea de credință nu este derogabil nici măcar pe timpul stării de urgență. Libertatea de religie sau credință este un drept care are mai multe dimensiuni: individual, colectiv, instituțional, educativ etc. În România, acest drept este adesea limitat. România este listată de OSCE în grupul țărilor care au luat cele mai dure măsuri de restricționare a libertății religioase încă de la începutul pandemiei.

Trăim o perioadă grea și urâtă. Guvernul a legiferat în această perioada tot felul de legi croite pe genunchi și a fost sancționat de Curtea Constituțională. Tot felul de comiții și comitete (strategice sau mai puțin strategice) au elaborate măsuri excesive, care au fost anulate de instanțe.

Starea de pandemie nu justifică legiferarea amatoristică, dimpotrivă. Indiferent cât de drastic și rapid vrem să impunem anumite măsuri de protecție a populației împotriva bolilor, nu avem voie să uităm sau să încălcăm Constituția și celelalte angajamente internaționale pe care ni l-am luat.

Recenta decizie de a împiedica creștini din alte localități să participle la pelerinajul anual la Sfânta Parasceva la Iași este ilegală, abuzivă și stigmatizantă. Ea nu respectă nici măcar condițiile pentru izolare redactate de autorități. O adunare de persoane poate fi restricționată în funcție de riscul (potențialul) de răspândire a infecției. Or, datele din ultimile două luni arată că focarele (clusterele) nu au avut în România punct de plecare slujbele și adunările religioase, dar găsim spitalele, așezământe de bătrâni/copii, instituții publice etc. Nu există nicio biserică sau adunare religioasă identificată. Prin urmare, este greu de înțeles ca în tot orașul Iași accesul este liber mai puțin în curtea Catedralei. Pe ce date științifice se bazează această interdicție?

S-a spus că din cauza timpului petrecut de pelerini în autocare crește riscul de infectare. Atunci de ce deplasarea cu autocarul este permisă pentru alte persoane și interzisă numai pentru pelerini? Să înțelegem că alte persoane au voie să (se) infecteze? Sau în afară de pelerini restul oamenilor au imunitate crescută. Dar la cei care se deplasează cu mașina proprie care este riscul?

S-a spus că o mulțime dezorganizată constituie un pericol pentru sănătatea publică. Este o stigmatizare și o ofensă adusă pelerinilor fără nicio dovadă. Pelerinii sunt mult mai disciplinați decât cei care au fost mobilizați la vot de guvernanți. Atunci nu a fost un pericol pentru sănătatea publică?

S-a spus că și în alte țări pelerinajele au fost interzise și se dă exemplu Arabia Saudită. Fals. Pelerinajul anual de la Mecca s-a desfășurat anul acesta, dar cu doar 10.000 de musulmani.

Ce putem face?

În primul rând, credincioșii pot ataca decizia în instanță. O asemenea acțiune privind limitarea dreptului la libera circulație și împiedicarea accesului pe baza unui criteriu discriminator (locul de reședință) este scutită de taxa de timbru. Câteva mii de astfel de acțiuni poate îi vor trezi la realitate pe cei care iau astfel de decizii. Aș fi deschis și eu o asemenea acțiune, dar din păcate (sau din fericire) am buletin de Iași.

Apoi, scrieți parlamentarilor. Găsiți adresele lor de e-mail și scrieți-le. Se apropie alegerile din 6 decembrie și vor fi mai atenți pentru că sunteți votanți.

Dacă nu luăm atitudine, atunci ne vor lua și sărbătoarea Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos.

 

În concluzie, nu putem să dăm Cezarului ce este a lui Dumnezeu.

P.S. Pe 14 octombrie, voi fi prezent la slujba de la Catedrala Metropolitană. Sper ca în acest an să nu mă întâlnesc cu acei „creștini” care au luat sau au susținut această decizie. Puțină decență. Deși la gradul de ipocrizie și nesimțire pe care îl au, e posibil să vină. Îi sfătuiesc să mă ocolească, să păstreze distanța socială.

 

apărut pe Active News


COMENTARII:

MESAJUL E PENTRU TOȚI

-oamenii care sunt obiectivi și au curajul să gândească, dincolo de interesele politice

Emil Stefan Ghibu

 

Clarificare aspecte legate de PANDEMIA DE CORONAVIRUS venite din Suedia.

 

Încep prin a vă prezenta pe epidemiologul șef al Suediei, ANDERS TEGNELL, omul care a provocat comentarii în toată lumea din cauza modului în care a acționat în această criză.

 

Este un expert care a lucrat împotriva Ebola în Zair și împotriva epidemiilor în Laos. A învățat cum influențează o pandemie societatea și cum trebuie acționat ca să se limiteze consecințele. Timp de 20 de ani a participat alături de virusologi din toate țările pentru a pune la punct un plan de acțiune în caz de pandemie. Acest plan prevedea MASURI GRADUALE în funcție de condițiile locale și de modul în care evoluează epidemia.

Specialiștii au tras niște concluzii clare bazate pe experiență:

- toate epidemiile provoacă pierderi omenești, cu precădere printre persoanele cu imunitate scăzută.

- nicio epidemie nu se încheie fără o imunizare de masă.

- măsurile trebuie luate gradual în funcție de situația locală și evoluția epidemiei.

- nu se poate lupta eficient fără COLABORAREA BENEVOLĂ ȘI CONȘTIENTĂ a oamenilor obținută prin informarea corecta și evitarea provocării de panică.

- măsurile represive, gen carantina, au efect negativ atât asupra oamenilor cât și asupra situației economice trebuie evitate!

André Tegnell, în interviul pe care l-a dat, a recunoscut că a rămas surprins să constate că specialiștii nu au fost luați în considerare și politicienii au stabilit măsurile ce trebuie aplicate.

Așa s-a trezit ca doar el a urmat recomandările la care s-a lucrat timp de 20 de ani iar politicienii suedezi i-au acordat toată încrederea.

S-a ajuns la situația în care au apărut atacuri atât din interior cât și din exterior și a fost supus la presiuni uriașe pentru a urma exemplul celorlalte țări. S-a mers până la AMENINȚAREA CU MOARTEA pentru el și familia lui și a cerut protecția poliției. Dar nu a cedat! De ce?

Anders Tegnell a înțeles că epidemia este gravă dar nu în măsura în care să impună măsuri severe. A analizat cu calm evoluția, a văzut că persoanele vulnerabile sunt cele în vârstă, cu boli multiple și instituționalizate și a luat măsuri pentru a micșorarea consecințele. El a explicat că numărul mare de decese din primele trei luni s-a datorat unor deficiențe cumulate în ani de zile în care statul nu a dat atenție acestui sector. Personal puțin, slab pregătit și insuficient dotat. Aceste deficiențe au fost remediate rapid dar au provocat multe decese. Nu doar Suedia a fost în această situație cu casele de bătrâni dar ea a fost arătată cu degetul pentru a se crea presiune pe decidenți.

Tegnell a explicat că nu era normal să se ia măsuri pentru întreaga populație pentru o problemă punctuală și de acea nu a impus reguli ci a venit doar cu recomandări: distanțarea socială, igiena riguroasă și evitarea grupurilor mai mari de 50 de persoane, munca de acasă, izolarea la domiciliu dacă ai simptome.

Masca nu a considerat-o necesară deoarece ea nu protejază omul sănătos, nu poate fi folosită corect și devine focar de infecție.

Carantina nici nu a intrat în discuție deoarece ea ar fi provocat mai multe victime prin scăderea imunității, prin provoacarea de boli psihice și frustrare, și ar fi dus la oprirea activităților economice, cu efecte grave pe termen lung.

Anders Tegnell a ales să ceară colaborarea conștientă a populație pe care a informat-o zilnic, cu calm, despre evoluția epidemiei. Niciodată nu s-a făcut referire la “virusul ucigaș”, la moartea în chinuri prin sufocare sau la sechele care îți fac restul vieții un chin. Din contra, toate intervențiile au fost pentru crearea unui climat de încredere, calm și siguranță. Viața a continuat să se desfășoare normal. Copiii au mers la grădinițe și la școlă, restaurantele și barurile au rămas deschise, mijloacele de transport au funcționat normal, magazinele au funcționat normal, lumea a mers la serviciu. Nimeni nu a fost amenințat, nimeni nu a fost considerat criminal în serie. Nici nu s-a pus problema ca asimptomatici să fie internați. Ba mai mult, la formele ușoare și medii nu a fost considerată necesară internarea.

S-a mers pe un număr mare de teste pentru a vedea gradul de infectare și numărul de îmbolnăviri. S-a ajuns repede la stabilirea unui tratament corect și mortalitatea a scăzut rapid de la 34% în luna martie și aprilie la 4% în iunie iar acum este sub 0,1%. Numărul total al celor ajunși la ATI este de 2.400 în 5 luni iar de peste 10 zile nu se mai internează nimeni la ATI cu simptome de covid!

Toate aceste măsuri au făcut ca viața să se desfășoare aproape de normal, lucru apreciat de suedezi care îl consideră de Anders Tegnell un erou. De la amenințări cu moartea s-a ajuns să primească buchete de flori în cantități la care florăriile nu mai fac față și l-au rugat să accepte să le primească eșalonat!

Astăzi, politica lui Tegnell, a dat roade, Suedia fiind, alături de Belarus, singurele state din Europa în care epidemia se stinge treptat.

MULȚUMIM ANDERS TEGNELL pentru profesionalism, putere de caracter și curaj.

Articol de:

Emil Stefan Ghibu

 

 

 

Anders Tegnell

Nils Anders Tegnell (born 17 April 1956)[1] is a Swedish physician specialising in Infectious disease and civil ...

 

 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu