Mircea Dorin Istrate - Într-o vară de-altădată

 

Într-o vară de-altădată

 

Toate aceste poezii sunt pentru inima și sufletul domniilor voastre.

 

 

 

~*~

 

Motto: Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare,

Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare.

*

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

AȘA SE  NASC  ÎN  TAINĂ

ÎNTÂILE IUBIRI

 

Dintr-o strângere de mână, din cătatul din priviri,

Într-o scurtă primăvară vor înmugurii iubiri,

Iar apoi, în calda vară dintr-o lungă-mbrățișare,

S-o porni o-nfiorare într-o dulce sărutare.

 

De când lumea și pământul uite-așa se nasc iubiri,

Toate pur-adevărate, ce s-or face amintiri,

Ca apoi, în toamna vieții, le cătăm cu luare-aminte

Să le retrăim în taină, într-o lacrimă fierbinte.

 

Să fim iar, precum mai fost-am, o clipătă-nfiorată,

Rug nestins arzând văpaie într-o vreme ce odată

Ne-a ținut în a sa palmă ca-ntr-un Rai dumnezeiesc,

Într-o vară neuitată, de aicea, din lumesc.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

BOBOC  DE TAINICĂ  IUBIRE

 

Spusu-țí-am cândva cuvinte din simțirea mea curată,

Din trăirile de-atuncea, cum îmi fost-au ele-odată,

Din ce mintea tinerească a trăit și a simțit,

Când  în vremile acelea, clipa sorții ne-a-ndrăgit,

 

Cât frumoas-a fost trăirea, cât simțire preacurată

Adunat-am cu de-avalma eu și tu, boboc de fată,

Câte gânduri și dorințe puse-n nopți neadormite,

Cîte clipe-nnălțătoare în nespuse jurăminte,

Câte rugi la ceruri toate în suspine înălțate

Și iertări cerșite încă de sub gene lăcrimate,

Câte vise și speranțe  puse-n ziua cea de mâine,

Câte clipe întristate, făcând viața-mi grea de câine,

Adunat-am în cea vreme când sortit ne-a fost să fie

Începutul de iubire, fericiți și-n bucurie.

 

Toate-au fost dumnezeire, clipa raiului lumesc

Ce ne-ai dat-o Tu, Mărite, din înaltul Tău ceresc,

Să ne fie neuitare cât pe lume vom trăi,

Și să știm c-avem acuma, pentru ce, a ne-aminti.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

VIS  DE  PRIMĂVARĂ

 

Motto: ,,Au înflorit melinii, înviorându-mi dealul

Cu  movul lor ca cerul, cu alb de preacurat,

Mirosuri îmdulcite învăluie Ardealul

De parc-am fi de-acuma, în Rai de-adevărat”

 

Ții minte cum odată, ca tineri fără  vină,

În crângul plin de floare pe tainice cărări,

Cu simțurile-aprinse, ținându-ne de mână

Ne îndulceam ființa, în mii de sărutări.

 

Și-n cele lungi clipe, în calde jurăminte,

Sub patrafir de ramuri, al nostru gând curat,

Ce inima simțit-a și-nflăcărata minte

Înfiorat cuvântul, de-apururi  ne-a legat.

 

Eram atunci în lumea visărilor rebele,

Și-n strânsă-mbrățișare urcam înspre ceresc,

Era clipita ceea de vrajă și de miere

Cum n-a mai fost de-atuncea, o alta în lumesc.

 

De ce nu lași Tu Doamne, cea vreme-a tinereții

Cât vrea să îmi rămâie în drag si-n fericit?

De ce  nu vrei Mărite, ca pe cărarea vieții

Lungească-se clipita trăită-n îndulcit?

*

Acum, în mersul lumii, o altă primăvară

Tot vine în rotire aminte să-mi aducă,

De cum a fost odată, la început de vară

Când sufletu-n visare pe alte căi apucă.

 

Tu nu mai ești acolo, iubire de-altădată

Să mă aștepți cu simțuri arzânde și-n fior,

Doar umbra amintirii, în vis mi te arată

Ținându-mă de mână, prin crângul plin de dor.

 

Și-n boaba unei lacrimi ce-am pus-o-n tăinuire

Te mai sărut odată icoana mea din gând,

Rămâi acol’ de-apururi, smerită-n amintire,

Să-mi fericești visarea, în nopți ce vin la rând.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

FOST-AM  UMBRA

 

Fost-am umbra vieţii tale tăinuită-n bob de gând,

Fierbinţeala celor lacrimi, ce pe-obrazu-ţi picurând

Adunatu-ţi-au din suflet vise dulci de mulţumire,

Nepierite doruri încă, dintr-o vreme de iubire.

 

Fost-am umbra vieţii tale scânteindă-n al tău gând,

Dor arzând de-alungul vieţii, ruga unui suflet blând

Încărcată cu speranţe urcătoare spre ceresc,

Din păcatul ce-ndulcit-a clipa noastră de lumesc.

*

Fost-ai umbra vieţii mele pusă-n ţandără de gând,

Te-am ascuns privirii lumii şi-ntr-un  zâmbet surâzând

Te-am făcut păcătuire peste simţurile mele,

Foc arzând şi pătimire în clipitele-mi rebele.

 

Fost-ai umbra vieţii mele din ascunsul unui gând,

Dor, iubire, gând smerelnic, care-n taină lăcrimând

Cheamă vremile trecute dintr-o lungă zi de vară

Să se-nşiruie aevea şi-n visare vină iară.

**

Fost-am umbră de iubire vieţii noastre păcătoase

Ce-a-ndulcit cărarea vieţii cu clipite norocoase,

Foc mocnit în toamna vieţii ce-i de-acuma îmbrumată,

Dulce taină, amintire,  dintr-o vreme depărtată.

 

Suntem umbra unor vise ce au fost cândva trăire,

O scânteie ce aprins-a clipa de dumnezeire

Să putem a spune lumii, că a meritat să fim

Trăitori în astă viaţă, cu dulceți și cu pelin.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

SOCOTEALĂ

 

Scad, adun şi-mpart, nu iese cum făcutu-mi-am socoată,

Înmulţesc cu doi, cu zece, tot nu e cum vreau să fie

Plata ceea în săruturi, ce promisu-mi-ai că toată

Mi-o vei da, până la una, nu-ţi rămână datorie.

 

Eu tot vreau, ca nesătulul, plată fie-ndestulată

Cum primit-am şi-altă dată păcălindu-te puţin,

Să te ţin în faţa porţii toată noaptea înstelată

Şi-ncă măine, c-o rămâne, vreme-i iară să mai vin.

 

Apoi de, nici tu sărmana din atât n-oi fi săracă,

Pagubă ca asta Doamne, câte încă ţi-am făcut,

Luna numa steie-n nouri şi lungească-se o leacă

Noaptea asta, că-i prea scurtă de cum inima a vrut.

 

Că acuma-n plină vară vremea este îndulcită

Şi te-ndeamnă să-ţi faci noaptea numai bună de iubit,

De când lumea ce-a iubire fost-a încă sorocită

Mai dulcie fie vara, sub o lună în umbrit.

 

De-i păcat? cine să-ntreabe, cine-acolo gându-l duce

Când în nori e sfânta lună adormită şi-mpăcată,

Când aicea lângă tine ai guriţa asta dulce,

Ochii-nchişi şi-a ei simţire toată numa-nfiorată.

 

Fi-va rugă de iertare mai încolo către toamnă

Şi-ncă-n iarnă pân’ veni-va dezgheţata primăvară,

Când simţi-vom iar că ceva din ce-a inimă ne-ndeamnă

S-aşteptăm un bob de vreme, ca-poi fi-va cum vrem iară.

*

Doamne, fă şi vrerea noastră când  îţi cerem fericirea,

Vară fă tot anul fie că n-o fi nenorocire,

Să se sature odată gândul, inima, simţirea

De  cât toate vin şi pleacă, dintr-un sâmbur de iubire.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

DULCEA  AMINTIRE

 

E târzie toamnă, vechea mea iubire

Cu pafum de mere, dulci, împărăteşti,

Inima şi ochii cată-n tresărire

Ce-ai trăit în taină, dulcile poveşti.

 

Vor veni de-acuma timpuri îmbrumate

Ce-ţi aduc aminte într-o-nfioarare,

Câte veri trăit-am, toate fermecate

Sub a nopţii boltă într-o-mbrăţişare.

 

Şi-apoi încă Doamne, câte jurăminte

Sufletele noastre nu şi-au spus sub stele

Şi peceţi-săruturi, le mai ţii tu minte

Cum stârneau pornirea viselor rebele?

 

Doamne, cum ne chinui când în toamna vieţii

Laşi doar amintirea şi cuvântul mut,

Să destrame pâcla aburind-a ceţii

Care vrea ne-ascundă vremea de demult.

*

Azi, închide ochii, urcă în visare

Retrăind clipita vremilor de miere,

Eu voi fi acolo şi-ntr-o lăcrimare

Îţi voi da iubito, tot ce îmi vei cere:

 

Bolta înstelată, luna-ascunsă-n nor,

Sărutări pe geana-ţi veşnic tremurată,

Mari cuvinte mute ce ţi-or da fior,

Viaţa mea ce toată, ţie închinată.

**

Nemureşte Doamne dulcea tinereţe

Ce va naşte-ntruna patimi şi iubiri,

Las-o veşnicită să mi se răsfeţe

Ca să-mi aibă-n toamne, miere de-amintiri.

 

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

Anotimpuri de iubire,

Sunt la suflet,

lecuire

&&&