duminică, 4 decembrie 2022

Jianu Liviu-Florian - Cuibul Păsărilor

 




Ca să vezi, MOȘ NICOLAE, ce au fost în stare să facă Ăștia, copiii plini de bani și armament și putere,  după...

Că cuvintele... poeziilor si faptelor frumoase...

 

Cuibul Păsărilor

 

 

 

~*~

 

-       Stai! Cine ești?

-       Cuvânt bun!

-       De unde știu eu? Ce arme și armanent ai în dotare?

-       Cât cuprinde! Arsenale mari! Mici! Imense! Pe sub pământ! Prin cer! Prin apă! Pe pământ, nu mai vorbesc!

-       Și vrei să te cred pe cuvânt? Și să am de-a face cu tine?

La mine în curte? Și în grădină? Și în casă?

-       Da!

-       Și nu crezi că o să îmi fie frică că o să-mi iei maiul?

Eu – numai cu gura, și tu, cu toate gurile, la stânga, la dreapta, de foc, și pară, de pe pământ? Și din apă? Și de sub pământ? Și din ceruri?!

-       Nu m-am gândit la asta!

-       Da, la ce te-ai gândit?

-       Să le ofer apartamente! Locuințe! Să îi cocoț unii peste alții! Să le dau... grade! da....

grade de... de toate felurile... orișicât, trebuie să poarte și ei ceva pe piele! Altfel, le-ar fi ori prea, prea, ori – prea, prea... și ce s-ar mai alege de cuvânt – cu toată lumea egală? Ba – și la același nivel?

-       Și? altceva?

-       Să îi și înarmez!

-       Cu ce...?

-       Păi, cu cuvânt! Să le ofer condiții! Să fac școală cu ei! Care e amai mare și mai tare! În parcare!

-       Și, care e?

-       Păi, dv. ...Ce credeți? Dacă comparați?

-       Să știi că la mine, înăuntru, a intrat doar un car de proști... care niciodată nu s-au luat la bătaie....

până acum... mă rog, cât am fost eu proprietar... ca director, și după, mi-am lăsat întotdeauna poarta deschisă, la casă...

-       Și? cum de nu s-a luat nimica?

-       Nu aveam decât cărți! Un morman de cărți! O piramidă de cărți! Ei, nu chiar așa, dar... totuși...

a mai trebuit să renunț... nu aveam atâta spațiu vital... nici resurse... să nu calc peste ele... nevastă-mea mai întindea și câte un călcat...

-       Și nu ați apelat la serviciile noastre? Făceam una cu pământul orice metru pătrat care v-ar fi stat în față! Cu ce era pe el, cu tot!

-       Nu! eu am  crezut întotdeauna în … Justiție!

-       Și?

-       Ea este oarbă! Nu m-a trădat niciodată! M-a iubit întotdeauna! Dar... nu a dat de mine! Ăsta e.... ăsta e cusurul meu... am fost prea transparent...în tot ce am existat...i-am stat chiar în preajmă... am ajutat-o!... nici n-a știut!... și ea, fără să știe, chiar – m-a inspirat! M-a ajutat pe mine! Nu e puțin lucru! De fapt... toată istoria … îi stă de martoră!

( aparte )

Știți...ne cunoaștem de fapt din copilărie!

-       Nu am mai avut de-a face cu asemenea cuvinte! Cred că ar trebui eliminate, și scoase întotdeauna, din orice limbi! Din orice vocabular! Iar despre curți, grădini, case, mai ales pline, ca ale dv., cu asemenea … cuceriri, involute, risipitoare de timp, și neaducătoare de niciun folos, și valoare, cât mai mare, bașca, o eternă cea mai bună justificare – nu am... cuvinte! Mai bine... aneantizare!

-       Cum doriți dv.! Cuvântul! Cine poate să vi se opună, când aveți atâta putere la dispoziție?

-       Tocmai de aceea! Am și venit la dv. !

-       De ce ?

-       Ca să ne cedați! Toate drepturile!

-       Așa, fără nicio luptă?

-       Păi, vă puneți cu noi? Noi avem toate posibilitățile! Toate mijloacele! Ca să vă tăiem oricând, oricum, orice cuvânt – din gură! Și să punem în locul lui, altceva!

-       Da. Este adevărat. Recunosc că aveți această posibilitate. Tocmai de aceea...

Tocmai de aceea, credincios sufletului meu, am scris și eu această ...întâmpinare!

V-am întâmpinat cu... un cuvânt de dragoste!

Restul, … nu îmi aparține.

Eu – am încercat, doar.

Am încercat, întotdeauna.

Ce s-a ales de încercările mele, cum au fost ele făcute o bătaie de joc, la adresa cuvintelor mele, și a celor de dinainte, care au crezut în ele, care le-au pus în gura de flori, de tinere, cum au fost călcate și zdrobite și mulse, de foi, și de nervuri, și de rădăcini, și tăiate de jos de tot, de la mijloc, de la cap, cum am tot luat-o de la cap, cu fiecare care mi-a venit și bătut, sau m-a bătut, la poartă, cum am tot fost de afumat, și plimbat, sau ținut, în așteptare, de la o poartă la alta, cum am tot slujit la atâtea și atâtea cuvinte, dimpreună cu cele mai înalte, care le-am găsit prin preajmă, și cum au fost ele prematur tăiate, și risipite, și uitate -

ce puteam să fac?

Decât să rămân la casa, la grădina, și la curtea mea?

Și la palat?

 

Cu toate cuvintele acestea vecine, care m-au desfătat? Cu tot ce au avut mai bun? Și iată – ele și-au dat și ultima lor haină de pe ele! Și ultimul lor, bocanc! Și am rămas – ceea ce eram de la început – și o să fim – întotdeauna...

Niște puișori golași -

cu pene...

 

Care au crescut...

 

și – au zburat...

 

Întotdeauna mi-a fost frică... de voi, oamenii...

că o să ne luați ...maiul!

 

Până și maiul! … o să ni-l luați!

 

Dar să nu uitați!

Că mai este și pe cer – un mai...

 

 

*

14 noiembrie 2020

Cu deosebit respect,

Jianu Liviu-Florian

 

 

~*~

din volumul

BORGOHINĂ ÎNTÂIUL ȘI ULTIMUL,

ÎNCĂLȚĂTORUL

ȘI SINGURUL DE SINE,

DESCĂLȚĂTORUL

 

Editura Vatra Veche, Târgu-Mureș, 2020

 











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu