Răspuns
unor insolențe
General
Br. (rtg) Prof. univ. dr. Cristian Troncota
23
August 2023
În ziua de 29 iulie 2023, „Ziare.com” a
publicat sub semnătura Alina Tudor un text din care rezultă o serie de acuzații
publice făcute de Andrei Ursu, fiul inginerului Gheorghe Ursu, decedat la 17
noiembrie 1985 la Penitenciarul Jilava, în urma unei intervenții chirurgicale
eșuate. Printre cei vizați apare și numele meu. Iată textul: „Andrei Ursu, după
ce torționarii tatălui său au fost achitați: «Acest Cristian Troncotă are
semnătura pe dosarul falsificat».
Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe
Ursu, continuă să lupte pentru a-i face dreptate tatălui ucis de Securitatea
comunistă. Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, susţine că a fost în
audienţă la fostul director al SRI, Eduard Hellvig, pentru a-i cere o anchetă
internă cu privire la angajaţii SRI care au falsificat dosarul tatălui său
deschis de Securitate în 1984.
Răspunsul primit? «Facem şi dregem. N-a
făcut nimic niciodată», a explicat Andrei Ursu la Prima TV. Totodată, Andrei
Ursu l-a acuzat pe Cristian Troncotă, fost decan în cadrul Academiei SRI, că
„are semnătura pe dosarul falsificat” al tatălui său.
Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe
Ursu, a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima
TV, dacă e de părere că SRI s-a eliberat de moştenirea fostei Securităţi, aşa
cum a precizat Eduard Hellvig în momentul demisiei din fruntea instituţiei.
«Trebuie să o spun pe şleau: nu s-a
eliberat. Şi am date concrete în acest sens. A fost mai degrabă o poziţie
mediatică, praf în ochi din partea fostului şef al S.R.I. L-am cunoscut, am
fost în audienţă, i-am cerut inclusiv o anchetă internă în cadrul S.R.I. a
celor care au falsificat dosarul de urmărire informativă a tatălui meu: dosarul
Udrea, dovedit de C.N.S.A.S. că a fost falsificat grosier în anii ’90 (în
decembrie 1984, Securitatea i-a deschis dosar de urmărire lui Gheorghe Ursu cu
indicativul Udrea - n.r.). Şeful arhivelor fostei Securităţi, ajunse toate la
S.R.I., era un fost securist, care lucrase în arhive şi până în ’89, şi a rămas
bine-merci în S.R.I. şi după ’89 şi care a ajuns decanul Facultăţii de
Informaţii din cadrul Academiei S.R.I. E vorba de cel care e prezentat la unele
televiziuni ca „istoric” al serviciilor secrete, Cristian Troncotă», ajuns
general în S.R.I. Ei bine, acest Cristian Troncotă are semnătura pe dosarul
falsificat Udrea al tatălui meu. Cei de la C.N.S.A.S. au dovedit negru pe alb,
filă cu filă, cum filele pe microfilm sunt diferite de cele pe hârtie. Au
inserat în 7 volume alte file. Falsificarea acestui dosar s-a făcut în cadrul
S.R.I., dovedit, clar. Nu putea să fie dinainte”, a spus Andrei Ursu la Prima
TV[1].
În ziua de 29 iulie 2023 Doamna Irina
Dănilă, producător de emisuni tv la
„Realitatea Plus” mi-a solicitat un punct de vedere față de afirmațiile
publice făcute la adresa mea de Andrei Ursu. Iată răspunsul: „Distinsă Doamnă
Irina Dănilă, În legătură cu solicitarea Dumneavoastră de a vă transmite un
punct de vedere despre afirmațiile publice făcute de Andrei Ursu care mă
vizează: Cea mai mare aberație debitată este acuzația că s-ar fi falsificat
dosarul lui Gheorghe Ursu de la Arhiva fostei Securități de către lucrătorii
din sectorul respectiv, care după 1990 se aflau încadrați în structura S.R.I.
Eu am prezentat detalii amănunțite despre Arhiva Securității, modul de lucru,
fondurile care o compuneau, chiar și Instrucțiunile 001050/1977 privind
funcționarea evidențelor de securitate în cele patru cărți pe care le-am
publicat despre istoria instituției securității regimului comunist din România.
Dar Andrei Ursu nu a citit, în schimb își dă aere de mare cunoscător. Dacă ar
fi citit probabil ar fi înțeles că în acel sector activitatea se desfășura cu
legile și normele de aplicare a legilor privind apărarea secretului de stat pe
masă. În acel loc, ca peste tot în instituții similare, exista și există cea
mai mare concentrare de informații și date secrete care trebuiau protejate.
Orice fisură în sistemul de lucru cu acele documente însemna breșe de
securitate națională, iar cei vinovați puteau fi condamnați de la 7 la 15 ani închisoare după cum
prevedea Codul Penal din 1968. Chiar și un ordin de la superior care ar fi
însemnat o cât de mică modificare a unui document însemna ordin nelegal, nu se
executa și se raporta imediat la superiorul celui care a dat ordinul. Se putea
ajunge chiar și la șeful statului. În plus de acest lucru, exista o structură
de contrainformații militare care supraveghea activitatea din aceste sectoare
sensibile unde se concentrau secrete de stat. Orice mică disfuncție sau
vulnerabilitate era raportată direct la ministrul secretar de stat, adică șeful
Departamentului Securității Statului. În cei 10 ani cât am lucrat la Arhivă,
cinci ani înainte și următorii cinci după evenimentele din decembrie 1989, în
activitatea profesională am obținut numai calificative de foarte bine, ceea ce
înseamnă că m-am descurcat fără breșe și sancțiuni. Fără îndoială că presiunea
psihologică, și stresul acumulat au jucat un rol important în formarea ambiției
mele profesionale de a nu greși. Dar Andrei Ursu, mare cunoscător în ale
Securității, în realitate un habarnist, nu cunoaște aceste lucruri pentru că nu
are lectură istorică elaborată cu trudă de cei care s-au confruntat cu
specificul acelui loc de muncă, la care se adaugă privațiunile serviciului
militar.
Nu este
semnătura mea pe dosarul lui Gheorghe Ursu. Este trecut numele meu,
scris foarte citeț și cu pixul cu pasta roșie, pe adresa de restituire a
dosarului de la organele judiciare. Scrisul aparține colonelui Ion Corondan,
care atunci era șeful Diviziunii „F” informatică, în care se afla încadrat și
biroul Arhivă din S.R.I. El a scris numele meu pentru ca dosarul restituit de
organele judiciare să fie trimis la Arhivă, acolo unde Troncotă se ocupa de
arhivarea dosarelor. Acest lucru l-am explicat în cele mai mici detalii
procuraturii militare și cu documentele pe masă. Procuratura militară, la
solicitarea directorului S.R.I., Eduard Hellvig, a deschis un dosar de
cercetare „in rem”. Au fost audiați toți foștii lucrători din Arhivă.
Rezultatul a fost neînceperea urmăririi penale pentru că s-a constatat cu probe
evidente că activitatea s-a desfășura în mod legal. Am sugerat procurorilor
militari să facă o confruntare între dosarul de urmările informativă a lui
Gheorghe Ursu, cu microfilmul de la sala de lectură și cu microfilmul din fondul
de rezervă. Așa s-a constatat că nu se făcuse nici o intervenție. Dosarul a
fost intact din momentul în care fusese arhivat și microfilmat, în 1987. Dar
Andrei Ursu nu se împacă cu adevărul. El vrea ca enormitățile și acuzațiile
sale nefondate să constituie argumentele pe care să se bazeze cererea ca statul
român să-l despăgubească cu o sumă de câteva milioane de lei.
Rezultă de aici că nici afirmația ironică
potrivit căreia Directorul SRI, i-ar fi promis că «facem, dregem», iar în
realitate nu a făcut nimic, nu stă în picioare. Domnia sa chiar a acționat și a
canalizat cercetarea spre procuratura militară. Probabil că a fost bine sfătuit
să evite o anchetă internă pentru a nu fi apoi acuzat că acoperă nereguli în
manipularea documentelor secrete.
Domnul Hellvig are o altă problemă. Domnia
sa s-ar fi exprimat public asupra faptului că nu a fost și nu va exista
niciodată vreo compatibilitate între fosta Securitate și SRI. La acest capitol
adevărul istoric îl contrazice. Nu numai prezența mea, 5 ani în Securitate și
21 de ani în SRI, este edificatoare, ci alte sute de colegi care după ce au
fost verificați de procuratura militară în ianuarie-martie 1990, au primit
aprobare de a fi încadrați în S.R.I. Deci au fost compatibili, adică nu
făcuseră poliție politică represivă și nu participaseră la așa-zisa represiune
din decembrie 1989. Mai mult, au existat compatibilități și în ceea ce privește
structurile și acțiunile de fond ale Securității și SRI, în domenii precum,
combatrea terorismului, contraspionajul, contrasabotajul, combaterea crimei
organizate transfrontaliere, contrainformații militare, filaj, arhivă,
microfilmare, producția specială pentru tehnologii avansate, și multe altele.
Acestea sunt compatibilități între toate instituțiile de intelligence și securitate
din toată lumea și din toate timpurile moderne și post moderne. Din nefericire
sunt și mulți, care nu cunosc aceste aspecte pentru că nu mi-au citit cărțile
și nu consultă nici măcar literatura de specialitate foarte bogată din acest
domeniu. Faptul că dl Hellvig provine din rândurile oamenilor politici nu-l
scuză pentru această greșală impardonabilă. A condus totuși o instituție de
intelligence pentru securitate națională timp de mai bine de 8 ani.
Am 24 de volume publicate până în prezent
ca singur autor și/sau în colaborare cu alți istorici și cercetători, unele
dintre ele premiate. E normal ca Andrei Ursu să nu poată cuprinde un asemenea
volum de literatură de specialitate despre serviciile secrete. Si tocmai pentru
acest motiv ar trebui să vorbească despre mine cu mai mult respect. Eu nu l-am
jignit niciodată, în schimb el mă face securist ceea ce pentru mine este o
insultă, pentru că mă consider un «securist notoriu». De ce acest lucru? Pentru
că mă deosebesc total de foștii securiști: sunt singurul care am doctoratul în
materie de servicii secrete de securitate, am fost decanul facultății de
informatii din cadrul Academiei Naționale de Informații, am condus doctorate pe
teme de intelligence de securitate, am predat și predau și acum la Universitatea
„Lucian Blaga» din Sibiu cursuri de istoria serviciilor secrete și Studii de
securitate. I-am explicat aceste lucruri lui Andrei Ursu chiar într-o emisiune
in direct la Realitatea TV, dar văd că nu pricepe și continua să mă facă
securist în loc să-mi spună că sunt unul dintre cei mai notorii. O percep ca pe
o banalizare a activității mele profesionale. Eu personal mă mândresc cu faptul
că am lucrat 26 de ani în sistemul de securitate al României și cu rezultate
profesionale concrete apreciate de cei îndrituiți.
C.N.S.A.S. nu a demonstrat nimic privind
falsurile din dosarul lui Gheorghe Ursu. S-au făcut de tot râsul. Volumele din
așa-zisa anexă a Dosarului de urmărire informativă a inginerului Gheorghe Ursu
sunt în realitate mape de documentare care conțin tăieturi din ziare, xerocopii
ale unor articole publicate în presa post decembristă, alte declarații ale unor
martori obținute din dosare de cercetare penală ori din investigațiile unor
jurnaliști etc. Deci nimic operativ sau secret. «Savanții» de la C.N.S.A.S.,
dacă ar fi studiat cu atenție adresa pe care se află numele meu și datele la
care au fost elaborate materialele din mapa documentară ar fi ajuns la o
concluzie adevărată. Desigur, pentru acest lucru mai exista o condiție, și
anume ca cercetarea să se fi făcut de oameni profesioniști și animați de bune
intenții. Dar se vede că nu a fost cazul. În cartea mea, «Duplicitarii. Din
istoria serviciilor de informații și securitate ale regimului comunist din
România 1965-1989», ediția a II-a, publicată în 2014 am scris la un moment dat că C.N.S.A.S., prin jocurile
politice pe care le face a început să semene cu poliția politică represivă.
S-au supărat rău de tot pe mine. Peste câțiva ani, când a venit sentința definitivă
în cazul lui Traian Băsescu, informatorul cu numele conspirativ „Petrov”, toată
lumea s-a liniștit, iar eu am fost cel care am spus adevărul în legătură cu
jocurile politice absolut grețoase ale C.N.S.A.S.
În ceea ce-l privește pe inginerul
Gheorghe Ursu adevărul istoric este total diferit de ceea ce încearcă să se
spună începând cu 1990 și până în prezent. În realitate, la ora actuală, doar
fiul său, Andrei Ursu, a cam rămas singurul care mai rostogolește în spatiul
public teza disidenței anticomuniste. Nu rezultă din nici un document că
Gheorghe Ursu a fost un oponent al regimului. Nu a avut nici o apariție publică
în care să conteste regimul comunist. Că aducea unele critici strict
profesionale pe care le consemna în «Jurnalul» său este cu totul altceva.
Dimpotrivă, se vehiculează în massmedia o serie de documente care vin să
demonstreze următoarea teză. O redau pe scurt, se poate face o dezbatere mai
largă pe această temă și cu documentele pe masă. Inginerul Gheorghe Ursu, un
profesionist de succes în domeniul proiectelor din contrucțiile fundamentale
(uzine, fabrici, spitale, stațiuni de odihnă la Marea Neagră etc.), a fost un
«honorable citoyen», cum spun francezii, adică un patriot adevărat, folosit ca
persoană de încredere în misiuni pe plan extern: «contacte» cu emisari ai Mossadului
și/sau cu persoanele lor de încredere, care instrumentau problema așa-zisului
holocaust din Basarabia. Refuzul lui de a semna niște declarații false în
legătură cu aceste teme, dar mai ales consemnarea lor în «Jurnalul» său l-au
dus la moarte. Securitatea în loc să-l apere, l-au trădat/abandonat, adică l-au
lăsat ca pe un miel când îl duce la tăiere. Gheorghe Ursu a vizitat Franța,
Spania, Italia, Elveția, Olanda și alte țari, unde se întâlnea cu români-evrei
din emigrație. Toate deplasările sunt consemnate în evidentele de pașapoarte
care se păstrau tot la Arhiva Securității. Bunicii săi, din partea mamei
împreună cu alți zece membri ai familiei au fost deportați la Aushwitz.
Majoritatea au decedat. «Holocaustologii» Mossadului l-au cultivat în scopul de
a obține niște declarații, evident contrafăcute despre ororile holocaustului
din Basarabia. Andrei Ursu cunoaște aceste informații dovedite documentar, i
s-au prezentat într-o amplă scrisoare, dar la care nu a răspuns. De aici se
trage concluzia că pe Andrei Ursu nu-l interesează absolut deloc adevărul ci să
obțină niște despăguri din partea statului român. S-a urcat pe cadavrul tatălui
său și îi place să fie în atenția massmediei, ceea ce nu este un lucru nici
corect nici moral”.
Cu stimă
Cristian Troncotă
31 iulie 2023, Șelimbăr
Pe Andrei Ursu îl informez că cercetarea
istorică privind evenimentele din decembrie 1989, a ajuns în ultimii ani la o
serie de evaluări total diferite decât insolențele antisecuristice cu care eram
obișnuiți în discursurile post decembriste. Cea mai importantă se referă la
neimplicarea Securității în acțiunile represive. În stenograma ședinței
Consiliului Politic Executiv al C.C. P.C.R. din 17 decembrie 1989, Ceaușescu îl
acuză pe generalul Iulian Vlad că nu a respectat ordinal ca trupele Formațiunii
de Ordine Interioară (F.O.I.) să utilizeze muniție de război. Șeful Securității
scosese în dispozitiv la Timișoara trupele Ministerului de Interne dotate cu
cartușe de manevră. Acest aspect a fost relatat de Iulian Vlad în toate
interogatoriile din perioada celor trei procese intentate. Nici prcurorii
militari și nici judecătorii nu l-au contestat, ceea ce înseamnă că
declarațiile au fost considerate corecte.
Un alt aspect. La un congres de istorie de
la Berlin, din 2019, care avea printe temele dezbătute și consecințele
Războiului Rece s-a menționat că în decembrie 1989, în România, Securitatea
și-ar fi negociat rămânerea la putere, ceea ce înseamnă că într-adevăr se poate
vorbi despre o continuitate între Securitate și noul S.R.I., evident pe un alt
sistem legislativ, tehnico-metodologic și penal specific statelor democratice.
La fel s-a întâmplat și în celelalte foste țări socialiste din Tratatul de la
Varșovia (Bulgaria, Polonia, R.D. Germană, Ungaria)
În „Jurnalul de la Jilava”, publicat de
„Evenimentul istoric”, se atestă că generalul Iulian Vlad a declarat unei
delegații de Cruce Roșie Internațională că nu poate răspunde în acel moment
(mai erau două zile și începea procesul său în care era acuzat de genocid) la
întrebările formulate, dar îi ruga să rețină următorul aspect: „Eu și
instituția pe care am condus-o am sprijinit căderea de la putere a lui
Ceaușescu”. La un simpozion pe teme istorice la Galați, în 2007, ultimul șef al
Departamentului Securității Statului, fiind întrebat ce a fost în decembrie 1989,
a răspuns în fața unei asistențe în care predominau istoricii (cercetători și
universitari): „A fost o lovitură de palat cu ajutorul Securității‟. Acest
aspect a fost recunoscut și bine documentat de organele de cercetare penală,
fapt pentru care s-a renunțat la acuzația de genocid, pe motiv că această
infracțiune nu a existat în decembrie 1989. În timp ce era deținut la
închisoarea Jilava, Iulian Vlad a fost dus, la Săftica, la o întrevedere cu
șeful Securității chineze care venise în vizită în România. Imediat după ce s-a
eliberat, același Iulian Vlad a făcut o călătorie în China, de unde s-a întors,
după propriile mărturisiri „cu informații care au interest S.R.I. și S.I.E.”.
Prin urmare, toate acele teze
antisecuristice rostogolite cu ură și încrâncenare precum
„securiști-teroriști‟, „călăii Securității‟, „securiștii au otrăvit apa
potabilă‟, „securiștii au aruncat în aer depozite le sânge de la Spitalul
Municipal‟, „securiștii trag în salvările cu care sunt transportați răniții”.
„teroriști-antiteroriști e totuna‟, „securiștii au mâinile pline de sânge”,
„poliția secretă îi împușcă pe șoferii camioanelor care trasportă cadavrele” și
multe alte aberații de acest gen care ni se par astăzi de o stupizenie și de un
ridicol absolut. Dar ceea ce este și mai grav, că în fața evidențelor încă mai
sunt unii care continuă să rostogolească în massmedia astfel de aberații. Din
punctual meu de vedere cred că deja s-a instalat o boală psihică, pe care aș
denumi-o „sindromul antisecurismului‟. Credeam cu naivitate că adevărul istoric
îi poate vindeca. Constat cu amărăciune că m-am înșelat.
Toate aceste aspecte au fost prezentate pe
larg în ultima mea carte publicată „Securitatea noastră cea de toate zilele”,
Editura Polirom, București, 2021, care este de fapt un dialog prelungit cu
Flori Bălănescu, cercetătoare la Institutul Național pentru Studiul
Totalitarismului, instituție aflată sub conducerea Academiei Române.
Crsitian Troncotă
Șelimbăr 19 august 2023
----------------------------------------------
[1]
https://ziare.com/andrei-ursu-proces-tortionari/andrei-ursu-tortionari-achitati-proces-gheorghe-ursu-eduard-hellvig-ancheta-sri-1817896
- 29 iulie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu