Aurelia
Drăghici Rogojinaru, un pictor de patrimoniu naţional
Maria
Diana Popescu
20
August 2023
La Luvru, publicul mai caută, încă, „Mona
Lisa”, la Prado, „Los Memnos” a lui Velasques, peste puţină vreme, poate,
publicul va căuta în muzee portretele pictoriţei Aureliei Rogojinaru, cu
întreaga lor încărcătură: structură, sinteză, creştere, tensiune cromatică,
emoţie pură. Privind în magma portretele
am avut pentru o clipă sentimentul că dinaintea ochilor mei se
desfăşoară o pînză uriaşă de Rembrandt van Riji. Da, portretele Aureliei
Rogojinaru, cu esenţializarea chipului, sînt ca nişte şoapte care se dilată în
convingere, ne înfioră pînă la insuportabil, sînt o nemurire de stări, o
înmărmurire în umbră şi lumină, în dramatism şi super-realitate. Penelul reţine
expresia generală, prezenţa încrezătoare sau abătută, în chipuri luminoase,
triste, dar şi fermitatea conturărilor. Aurelia iubeşte tradiţia pe care o
întrevede atît pe chip, cît şi în accesoriile personajelor. Salba de compoziţii
introduce privitorul direct în complexa problematică a portretului, de o
remarcabilă frumuseţe şi vitalitate. Expresionismul (vitalism, exuberanţă) îşi
spune cuvîntul în planul menit să sublinieze temperamentul personajelor
sale. Semn al originalităţii şi
talentului, picturile Aureliei Rogojinaru sînt dovada vie că pendulul artei sale
bate aceeaşi oră cu izvorul autentic al valorilor universale. Pictoriţa ştie că
poezia picturală este starea naturală a operelor sale, este verigă de talent
într-un lanţ de trăiri care i-au fost înscrise în codul genezei spirituale.
Aici vorbesc despre surprinzătoarea
capacitate de a formula fără ezitare şi cu rară sensibilitate natura umană în
repaus, cu propria chemare în faţa pînzei. Cu satisfacţia ultimei trăsături de
penel, cu tot cortegiul de vibraţii. Realizate pe principii solide, valabile şi
valoroase, tablourile sale curate ca roua dimineţilor oferă doritorului de
frumuseţi bogăţia unor profunde trăiri lăuntrice. Am simţit acelaşi glas de
talent superior în arta maeştrilor Ioana Teodora Duţă şi Traian Duţă. Tuş,
acuarelă sau ulei, pictoriţa Aurelia Rogojinaru se adună luminos în rame ca
într-un mozaic celest, seduce prin arta sa, prin realism şi talent rar
întîlnite, fiecare tablou în sine şi toate la un loc părînd un tunel cu pereţi
transparenţi, săpat în chipuri de oameni, în natură, în arhitecturi trecute şi
prezente.
Arhitectura sfîntă a bisericilor, a
colţului de sat şi oraş, este una de continuitate a arhitecturii universale.
Lumea tradiţiei, lumea caselor mici,
ţărăneşti, cu ziduri adormite şi ferestre închise, dar inundate de
lumină, îmblînzite de căldura penelului, aţipite solar, reţin ochiul
privitorului în contemplaţie şi linişte, în pîlpîiri de reverie. Fiecare
privelişte înrămată este un alt exemplar al realităţii, al aducerii aminte,
repetat cu atîta atenţie, încît putem vorbi despre o rară fidelitate. Miracolul
în tablourile sale vine din tălmăcirea emoţionantă a universului înconjurător,
din mărturia unui suflet de artist pur ca un cristal. Un univers fabulos în
pictura sa, surprins în libertatea armoniei prin care Aurelia pătrunde în
profunzimi, priveşte atent şi înţelege că natura şi semenii sînt un bun izvor
de inspiraţie, de armonie şi rigoare. Chiar şi peisajele văzute de aproape,
privite din interior, par a fi o lume a plăcutelor contraste, prin puritatea
clasică a imaginii şi alura de natură vie, trasate cu minuţiozitate. Luminoase
şi somnolente, ele dau un aer de puritate şi încredere, chiar o apropiere de
natură intimistă. Maestrul Aurelia Rogojinaru are reale calităţi pentru a ocupa
un loc în galeria de valori a patrimoniului naţional şi nu numai.
De o eleganţă demnă şi reţinută, starea de
tensiune lăuntrică, subliniată cu discreţie, face din tablourile sale reuşite
indiscutabile ale genului. Cu atît mai mult, ele pot fi socotite nişte parabole care vorbesc dincolo
de culoare, vorbesc omului contemporan aflat în continuă schimbare de energii
spirituale, vorbesc prin puternicul accent de viu sub semnulAurelia Rogojinaru
colaj picturi 2 renaşterii continue, al fecundităţii naturii, ilustrînd forţa
prin care natura şi frumosul înving, iar lumea poate merge mai departe prin
anotimpuri de culori. Diferite unghiuri ale repaosului din natura statică sau
căutarea de sine şi integrarea cu universul, în evoluţia gîndirii sale
plastice, nimic nu este povestit în monotonie, pictoriţa nu cade în tentaţia
aparenţei, a mizanscenei acut decorative. Ignorînd ciudăţeniile artei fără artă
a unor „dadaişti” ai momentului, ingnorînd nonsensul, concept care stă la baza
manifestării dadaismului în pictură, Aurelia Drăghici Rogojinaru luptă cu
universul lăuntric al emoţiilor şi nuanţelor, proiectîndu-le pe pînze ca un
stilist rafinat al compoziţiei, al geografiei culorilor, al luminii. Această
şedere a lucrurilor în lumină este cercetată de către Aurelia direct în natura
statică. Aurelia abstrage esenţialul din imaginaţie sa, reţinînd pentru sine
doar semnul secret al simbolului. Iată că întîlnim la un pictor atît de
sensibil, o simfonie a rigorii, a reculegerii depline. Aşadar, artă matură,
esenţializată, excursuri vizuale originale, o generoasă motivare a talentului,
creaţia sa ne aminteşte de pasiunea lui Arhimede pentru rotundul Creaţiei.
Respirînd un aer de vădită maiestate,
tablourile se completează armonios, nu creează distorsiune între ceea ce este
vechi, autentic sau nou. Ele depun mărturie despre o anume perioadă a istoriei
şi imaginaţiei pictoriţei, dînd ochiului senzaţia că trece la pas dintr-un timp
în altul. Maestrul Aurelia Rogojinaru ne conduce pe cărările culorilor în
giganticul caleidoscop al naturii de unde îşi alege temele. Plasticitatea
interioară a artistului crede în vocea paradisului, cum credea odinioară un
Chavannes. Îndrăgostită de portret, ea are certitudinea că inflexiunile
infinitezimale ale liniilor sînt cu mult mai apte să capteze spaţiul lăuntric
al unei fiinţe, decît vibraţiile culorilor. Să considerăm lucrările sale o
călătorie „autour de son âme”, cum ar fi spus odinioară Maistre, şi aceasta, nu
fără justificări. Cu sau fără voia sa, lucrările pictoriţei nu surprind simple
imagini, ci povestesc, asimilînd stări sufleteşti, aduse cu talent la un grad
de esenţializare. Misterul firii sale artistice se răsfrînge într-o alchimie
cromatică pură şi rafinată, prin care restituie aceeaşi unitate coloristică
lumii.
Nu rataţi un bijutier levantin al
penelului, lumea picturală pe care o meşteşugeşte maestrul Aurelia Rogojinaru
duce spre transparenţă şi puritate, creează o lume a armoniei, care revărsă
sonorităţi ineluctabile în efluviile valorice ale prezentului. Un domeniu
cromatic vast, dominat tutelar de elevată ţinută, de organic, dinamic,
disciplină, reputaţie, o artă picturală fără ostentaţie, artă tradiţională fără
umilinţă, un concept al filosofiei libertăţii, acela care consideră că în artă
nu poţi fi cu adevărat liber decît atunci cînd reuseşti să fii tu însuţi. Iar
Aurelia Rogojinaru amprentează cu propria valoare artistică destinul artei
plastice şi pe cel al şcolii românesti de pictură.
Picturile sale dovedesc ştiinţa şi
dăruirea de a-şi îndruma energia creatoare spre o poetică a realităţii, o
realitate fidel recreată, care dezvăluie o lume de culori magice în care
evoluează cu har, graţie, inteligenţă şi sensibilitate pictoriţa Aurelia Rogojinaru.
Toate acestea vor face din prezenţa sa artistică o figură de prim plan a agorei
artistice contemporane. Despre aceste aspecte şi despre multe altele nebănuite
ar fi putut vorbi criticii de artă, care, astăzi, ignoră voit valorile. Au
trecut cîţiva ani de cînd am lăsat în urmă galeriile de artă, pe valoroşii
pictori şi sculptori, împreună cu care am vernisat numeroase expoziţii, pentru
că viaţa te ia de mînă spre tărîmuri neimaginate, se plictiseşte apoi şi te
abandonează la o margine de şosea fără indicatoare de sens spre viitor, însă
picturile Aureliei Rogojinaru m-au făcut să tresar, m-au ispitit să întorc
capul, să citesc cu privirea poveştile răspîndite în corida de culori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu