duminică, 20 august 2023

Redactia ART-EMIS - România iese din Istorie

 



România iese din Istorie

Redactia ART-EMIS

20 August 2023

 

 

Dureros și adevărat, titlul strigă deznădejdea. Da, România iese din istorie după ce s-a lăsat pradă tuturor vicisitudinilor globaliste, după ce s-a lăsat pradă trădătorilor de neam și de țară instalați în fotolii pe care nu le merită. Acum, istoria poporului român este scoasă din materiile școlare, în schimb „Nişte răi şi nişte fameni!” (I-e ruşine omenirii să le zică oameni!) vor introducerea ca materie școlară a istoriei contrafăcute a unei alte etnii care vrea distrugerea celei românești și aruncarea ei „în glodul subistoriei”. Și tu, popor român Taci. Trei oameni, trei români adevărați strigă, îți cere să te trezești la realitate. Popor român, ascultă-i, cereți drepturile, nu-ți semna condamnarea la moarte prin tăcere și supunere de sclav. (Ion Măldărescu, Redacția ART-EMIS)

 

 

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu

 

„Popor român, Îți scriu pentru că sper că măcar acum, să îți amintești cine ai fost, cine ești și poate așa vezi încotro te îndrepți! Eșți singurul popor european care trăiește încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puțin, nu stiu - dar stiu că ești unic în Europa, aceasta Europa care te lovește, te jignește și te umilește. De ce o lași să facă asta, când tu ești singurul popor născut, crescut și educat în granițele sale? Ești primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăblițele de la Tartaria și o recunosc toți cei care le-au studiat. Nimeni nu a reușit să te supună cât ai fost unit. Ai fost scut creștinătății, când întreagă Europa tremura de teama islamului. Sângele tău a salvat Europa iar romanul Iancu de Hunedoara a salvat Viena și întreagă Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creștinismului, ești tratat ca un paria. Când îți vei revendica drepturile?

 

Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îți vor urma? Astăzi, ca și pe vremea fanarioților, domnitorul și divaniții nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele și dorințele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcție și să câștige cât mai mult. Tu taci !

 

Astăzi, ca și pe vremea cuceririi romane, bogățiile tarii, aceleași mine de aur, argint, sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alții cu brațele tale și se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam. Tu taci !

 

Astăzi, ca și pe vremea asupririi austro-ungare, drepturile romanilor sunt călcate în picioare, iar cei putini fac legea pentru cei mulți. Tu taci !

 

Astăzi, ca și în vremuri de restriște, românii pleacă din tară, să muncească, sau să își vandă inteligenta, pentru că țara lor nu are nevoie de ei. Dacă te îmbolnăvești, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă ești operat cu fașele și anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis și neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită și ieși cu zece boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci !

 

Guvernanții nu fac altceva decât să te jupoaie, îți baga mana în buzunar și îți iau banii, pentru că ești prea bogat în viziunea lor, sau nu meriti ce ai câștigat, iar țara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face și de unde vor plati datoriile cei ce le vor urma. Parlamentarii își votează legi speciale, se protejează împotrivă judecații pentru hoțiile și prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, și fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci !

 

 

Asta se întâmplă astăzi, popor român, și tu taci !

 

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ți-aș scrie un cuvânt. Te-aș lăsa să lâncezești, să dormi până se așterne praful peste tine și mătura istoriei te va scoate afara din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor roman de azi, ești legat de cel de ieri și de cel de mâine și odată cu tine piere nu numai trecutul, dar și viitorul acestui neam. Cât o să mai taci ?

 

Trezește-te, popor roman, trezește-te român adormit și nu lasă să se șteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ți-au lăsat părinții, nu îți lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu știai să scrii”.

 

 

Prof. dr. Gică Manole

 

„Un Parlament care emite o lege care impune învățarea în școli a istoriei altui popor e un Parlament de oi... De oi proaste, idioate... Care au ajuns acolo pe listele unor grupări mafiote, criminale ce-si zic partide.

 

Nu există în lume adunătură mai murdară numită Parlament unde sa fie doar prostie, incultura, mârlănie, lăcomie de bani ca în cel din București. Niște oameni de nimic... Tot Parlamentul, cică expresia Națiunii, a impus printr-o altă lege cum că România în anii celui de-Al Doilea Război Mondial a înfăptuit genocid contra alogenilor khazari...

 

 

O minciună sfruntata, desigur..

 

Oile proaste din Parlament (exceptând câteva personalități remarcabile) nu au conștiință națională. Pentru banii primiți fac orice, accepta orice.  Poporul român nu are stat care să-l apere, să-i prezerve interesele. Statul, cu toate instituțiile lui e în ghearele alogenilor khazari...

 

Poporul român e singur, e abandonat, e pe cont propriu. Niciodată în Istorie, chiar și în odioasa epocă fanariota, nu a existat atâta lașitate morală a celor care reprezintă statul și poporul român, ca in vremurile noastre.

România a ieșit din Istorie. E aruncată în glodul subistoriei, în subteranele acesteia.

O mie de lucruri probează realitatea.

Revin: când oile din Parlament au emis otova (fără dezbatere) legea cu învățarea Istoriei khazarilor, în expunerea de motive asupra nevoii acestei legi , se prevedea:

„Khazarii au creat statul român și au realizat unificarea statala Românească. Ei au dovedit, în Istorie, doar loialitate și sprijin poporului român”.

Minciuni ordinare, desigur. Infamii insuportabile, firește..

Voi da exemple din Istorie spre a afla: cât de „loiali” au fost khazarii Poporului român, într-un viitor articol”.

 

Andreea Arsene, Jurnalist, Membru U.Z.P.R.

Poate ca v-ați întrebat: datorită cărei conjuncturi au fost scoși din manualele școlare scriitorii români de mare valoare? Răspunsul este: Institutul pentru Studierea Holocaustului în România - „Elie Wiesel” (I.N.S.H.R.-E.W.).

 

I.N.S.H.R.-E.W. este, fără doar și poate, un organism inchizitoriu care activează pe teritoriul României de mai bine de un deceniu în condiții ilegale. Întemeiat în scopul studierii unui „Holocaust” închipuit din România, institutul funcționează paralel cu a treia putere în stat, adică justiția. Regulile de desfășurare a Institutului încalcă flagrant Constituția țării și Carta Drepturilor Omului, fiindcă reprezentanții acestei fundații reclamă în mod abuziv istoria și tradițiile României mergând până în punctul de a cere autorităților statului să interzică anumite personalități istorice și culturale.

 

Dacă vă întrebați cine este Alexandru Florian și de ce se manifestă cu atâta ură această jalnică slugă a cercurilor sioniste, atunci trebuie să știți că el este nimeni altul decât fiul propagandistului stalinist, Radu Florian. Desigur, ca și în cazul lui Vladimir Tismăneanu, fiu de comuniști nevolnici, Alexandru Florian omite să vorbească despre activitatea prodigioasă de propagandist comunist a tatălui său, un lacheu perfid, anti-român până în măduva oaselor ca și progenitura sa. Mincinos, insinuant, duplicitar, oportunist și cu grave probleme de personalitate, directorul institutului dorește cu orice preț să scoată din avatarul culturii românești personalități marcante care s-au manifestat în perioada interbelică: Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu, pe motivul apartenenței lor la mișcarea legionară. Câtă ipocrizenie din partea acestui „intrus venetic”, să înfiereze trecutul legionarilor, trecând cu vederea abominabilele crime ale tovarășilor săi comuniști din România în prima perioadă de la instalare.

 

Aranjament grafic - I.M.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu