Pandemia
Covid și libertatea religioasă
Prof.
univ. dr. Vasile Astărăstoae
13
August 2023
La peste trei ani și jumătate de la
debutul „isteriei globale” Covid-19 suntem în măsură să analizăm, la rece,
modul în care autoritățile au gestionat această problemă de sănătate publică.
O prima remarcă este că, într-o epocă
dominată de „cultul” științei, societatea secularizată este vulnerabilă la
orice provocare din mediul în care vietuiește. Altfel nu se explică panica
irațională (spontană sau indusă), care a cuprins o mare parte din omenire.
Apoi, s-a dovedit cât de fragilă este
democrația. În aproape toate țările (inclusiv în cele cu democrații
consolidate), majoritatea cetățenilor, îngenuncheați de spaima irațională față
de boală și moarte, nu numai că au acceptat, dar au și aderat la măsuri, care
le limitau drepturi fundamentale, fără să se întrebe dacă aceste măsuri erau
necesare, eficiente și proporționale cu pericolul real. Puterea executivă, fără
un control real parlamentar, a impus limitări stricte ale drepturilor
fundamentale (dreptul la libera circulație, dreptul la muncă, dreptul la opinie,
dreptul la viață privată, dreptul la credință etc.). Dacă justificarea inițială
a restricțiilor și suspendarea / limitarea unor drepturi fundamentale putea fi
acceptată, pe măsură ce trecea timpul au apărut îndoieli, privind legitimitatea
și legalitatea acestora. Cu atât mai mult cu cât guvernele s-au obișnuit să
exercite puterile excepționale, într-o manieră arbitrară și au dorit să le
păstreze cât mai mult timp.
În sfârșit, pandemia Covid-19 a scos la
lumină puterea corporațiilor și a unor organisme suprastatale de a influența
netransparent politicile statelor și de a manipula opinia publică.
În prezent, tot mai multa lume așteaptă
răspunsuri la următoarele întrebări:
- În ce măsură autoritățile au respectat
legalitatea, după primele săptămâni de pandemie?
- În ce măsură principalii actori ai
societății civile (inclusiv religioși) au fost consultați și s-a căutat în mod
activ cooperarea lor? Dacă cetățenii trebuie să cedeze o mare parte din
exercitarea drepturilor lor fundamentale, aceștia au dreptul să știe de ce.
Limitările drepturilor fundamentale trebuie să fie justificate specific și nu
doar prin referiri vagi la riscurile pentru sănătate.
- În ce măsură a existat o
proporționalitate reală a limitărilor impuse de guverne asupra exercitării
diferitelor drepturi fundamentale? Au fost acestea exagerate? Stabilirea
proporționalității trebuie să se bazeze pe criterii științifice și tehnice.
Având în vedere că a existat o marjă mare de dezacord între oamenii de știință
cu privire la aspectele cheie ale pandemiei, guvernele aveau obligația de a
analiza toate opiniile, chiar dacă unele nu le conveneau. Din păcate au
preferat să eticheteze criticile drept „scepticism”, „negaționism”,
„conspiraționism”.
- Păstrarea puterilor extraordinare ale
executivului pe o perioadă lungă a fost justificată?
În absența unor clarificări din partea
autorităților, organizații ale societății civile, dar și simpli cetățeni s-au
adresat instanțelor. Multe litigii au fost legate de limitarea libertății
religioase și de tratamentul inegal, discriminatoriu al religiei. Rapoartele
O.E.C.D. sau ale „Pew Research Center” arată că bisericile, organizațiile
religioase și persoanele credincioase s-au confruntat în pandemie cu restricții
din ce în ce mai mari, restricții discriminatorii și nejustificate.
Dintre numeroasele apeluri la justiție,
cel mai important pentru Europa este, în opinia mea, sesizarea Curții Europene
a Drepturilor Omului de către Ján Figeľ și „A.D.F. Internațional” privind
restricționarea cultului public în Slovacia, în 2021. Echipa de avocați a
„A.D.F. Internațional” este condusă de românca Adina Portaru, consilier
principal pentru „A.D.F. Internațional”. Este cel mai important proces mai ales
prin prisma consecințelor.
Câteva date despre cei care au introdus
acțiunea.
Ján Figeľ (n. 20 ianuarie 1960) a fost
comisar european (2004-2009), viceprim-ministru și ministru slovac al
transporturilor (2010-2012), trimis special al Comisiei Europene pentru
promovarea libertății religioase în afara UE (2016-2019). „Alliance Defending
Freedom International” (A.D.F. Internațional) este o organizație de suport
(advocacy) juridic, bazată pe credință religioasă, care protejează libertățile
fundamentale și promovează demnitatea tuturor oamenilor. Are statut consultativ
la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția
pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa. A consiliat mai mult de 50 de cazuri în fața
Curții Europene a Drepturilor Omului. În 2021, „A.D.F. International” a
intervenit în procesele ce contestau interdicțiilor disproporționate impuse
cultului public din Scoția, Chile, Elveția, Irlanda, Uganda reușind să
redeschidă ușile bisericilor.
Adina Portaru este consilier principal
pentru Europa al „A.D.F. Internațional”, conduce activitatea echipelor de la
Bruxelles și Strasbourg, cu un accent deosebit pe advocacy în cadrul
organizațiilor și instituțiilor internaționale din Europa. Adina Portaru are o
licență în drept și o licență în teologie. A absolvit cursurile Facultăţii de
Drept (Universitatea București) în 2009, a obținut diploma de Master cum laude
(Law and Globalisation) de la Universitatea Maastricht și titlul de doctor în
drept de la Universitatea „Karl Franzens” din Austria. Este specializată pe
temele: libertatea de religie, libertatea de conștiință și libertatea de
exprimare.
Acțiunea este următoarea:
În februarie 2021, Republica Slovacă a
prelungit restricțiile legate de Covid, interzicând evenimentele culturale,
sociale și sportive, precum și serviciile religioase. S-au făcut excepții doar
pentru botezuri și nunți cu până la șase persoane. „Interdicțiile de cult
reprezintă o încălcare disproporționată a dreptului la libertatea religioasă”,
afirmă Figel”. „Libertatea religioasă, ca drept fundamental al omului, trebuie
să primească cel mai înalt nivel de protecție. Fiecare are dreptul de a trăi
conform convingerilor sale. Interzicerea oamenilor să facă acest lucru este
profund iliberală și nedemocratică”. Cu atât mai mult cu cât „Deciziile
instanțelor naționale la nivel european (de exemplu în Germania și Franța) au
arătat că interdicțiile de cult sunt încălcări ale libertății religioase”.
Adina Portaru a completat „Libertățile fundamentale se aplică tuturor, iar în
vremuri de criză ele trebuie protejate mai degrabă decât slăbite… Toată lumea
ar trebui să fie capabilă să-și trăiască credința și pentru mulți, închinarea
în comun este o parte inerentă a acesteia. Acesta este motivul pentru care
dreptul internațional protejează în mod explicit cultul comun ca aspect cheie
al libertății religioase”. Se va susține în fața Curții că toate criteriile
legale (mai ales proporționalitatea) necesare pentru a se institui restricții
nu au fost îndeplinite[1].
Câteva comentarii sunt necesare.
Libertatea religioasă sau de credință este
dreptul unui individ de a gândi, de a exprima și de a acționa asupra a ceea ce
crede profund, conform propriei conștiințe. Este dreptul unui cetățean sau a
unei comunități, de a-și manifesta religia sau credința în public sau privat.
Este garantată de Carta Națiunilor Unite
cât și de Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO). Când Carta
Națiunilor Unite era în curs de redactare, la San Francisco în 1945, Chile a
făcut propuneri, care cereau includerea unor prevederi detaliate, privind
dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie, propuneri la care s-au
raliat Cuba, Noua Zeelandă, Norvegia și Panama. Din rațiuni de tehnică
legislativă, Carta, așa cum a fost adoptată, se referă doar în termeni generali
la „drepturile omului și libertățile fundamentale pentru toți, fără deosebire
de rasă, sex, limbă sau religie”. Declarația Universală a Drepturilor Omului
(1948) este mai explicită, iar în articolul 18 precizează că „Orice persoană
are dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie...”.
Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (C.E.D.O.) din 1950,
specifică în art. 9: „Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de
conștiință și de religie”. Convenția europeană este deosebit de interesantă,
deoarece prevede un sistem de implementare de către două organisme stabilite de
Puterile semnatare: Comisia Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană
a Drepturilor Omului.
Pactul internațional cu privire la
drepturile civile și politice din 1966 (I.C.C.P.R.) prevede în art.18: „Orice
persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie.
Acest drept include libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o
credință la alegerea sa și libertatea, individual sau în comunitate cu alții și
în public sau privat, de a-și manifesta religia sau credința prin cult,
respect, practică și predare” fapt consemnat în Actul final de la Helsinki
(1975) prin principiul VII și reafirmat în Declarația privind eliminarea
tuturor formelor de intoleranță și de discriminare pe bază de religie sau
credință adoptata de O.N.U. la 25 noiembrie 1981.
Aceste documente acceptă că libertatea de
a manifesta credința poate fi supusă unor limitări, dar numai prin lege și doar
pentru a proteja siguranța publică, ordinea, sănătatea sau morala sau
drepturile și libertățile fundamentale ale altora [I.C.C.P.R., art.18(3) și
O.N.U. 1981 Dec., art. 1(3)]. Nicio derogare nu poate fi făcută de la
libertatea de gândire, conștiință și religie, chiar și în timpul de urgență
publică care amenință viața națiunii [I.C.C.P.R., art. 4(2) și D.U.D.O., art.
29 și 30].
Importanța procesului „Fige” vs Slovacia
constă în faptul că decizia ar crea un precedent pentru 46 de state europene
inclusiv pentru România. Pentru România, unde există suspiciuni rezonabile că
măsurile luate au fost discriminatorii și disproporționate.
Într-un interviu acordat revistei Sinteza
(noembrie 2020) Cătălin Raiu, reprezentant O.S.C.E. și președintele „Fo.R.B.
România”, afirma că țara noastra se află printre țările care au restricționat
cel mai dur libertatea religioasă în timpul pandemiei. El constată „Ce se
observă la noi, spre deosebire de Occident, este o relativizare generalizată a
drepturilor și libertăților cetățenești, amatorism în privința guvernării ca
acțiune politică de raționalizare a spațiului public, precum și o rutinizare a
analfabetismului în zona libertății religioase. Cu alte cuvinte, decidenții nici
nu știu, nici nu întreabă, nici nu vor să știe ce este libertatea religioasă,
fixându-și pentru luarea deciziilor fie repere din media, fie înțelegeri
netransparente de tip corporatist”[2].
Era
un semnal clar pentru autorități de a respecta libertatea religioasă. Au ținut
cont autoritățile române de această atenționare? Se pare că nu.
După cum am arătat mai sus libertatea
religioasa poate fi limitată într-o pandemie doar dacă se îndeplinesc
următoarele condiții:
- trebuie să existe un temei legal;
- măsura trebuie să urmărească un scop
legitim (necesară pentru a proteja sănătatea);
- măsura trebuie să fie absolut necesară;
- măsura trebuie sa fie proporționala cu
un pericol real, cert, iminent, a cărui dimensiune a fost stabilită.
Se observă însă, la măsurile adoptate în
Romania în pandemie, o justificare „slabă”, generică și ambiguă a presupusei
necesități a restricțiilor impuse libertății religioase. Temeiul legal a fost
quasi-inexistent. Tratatele internaționale la care România este parte impun ca
limitarea libertății religioase să se facă prin lege. Măsurile restrictive au
fost impuse însă, în majoritatea lor, prin Hotărâri ale Guvernului sau a tot
felul de comitete și comisii (gen C.N.S.S.U., Comitetul de comunicare
strategică etc.) cu un statut juridic incert, populate de tot felul de anonimi.
Este adevărat că Guvernul Ludovic Orban a notificat C.E.D.O. privind
suspendarea Convenției, dar au rămas valabile celelalte tratate. La fel de
adevărat este că, beneficiind de sprijinul P.S.D. și U.S.R., același Guvern
P.N.L. a trecut prin Parlament, în mai 2020, Legea nr. 55/2020 care prevede în
Art. 45. „(1). Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se
exercită liber, cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite, la
propunerea C.N.S.S.U. și cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin
ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne (2).
Regulile prevăzute la alin. (1) vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele
de cult, distanța minimă de siguranță”. Cum Constituția României proclamă, în
privința drepturilor fundamentale ale omului, primatul tratatelor
internaționale asupra legii naționale unele instanțe au anulat multe hotărâri
și ordine pe motiv de nelegalitate încât s-a creat un haos legislativ.
Faptul că unele masuri au fost
discriminatorii, disproporționate și arbitrare, fără motivații științifice
solide o dovedesc o multitudine de fapte din care (cu titlu exemplificativ) se
pot reține:
- înmormântarea celor decedați în saci de
plastic, cu sicriul închis precum și interzicerea accesului în cimitire - la un
virus la care calea de transmisie este aeriană;
- interzicerea deplasării/accesului
credincioșilor în biserici (inclusiv la slujbele Învierii Domnului nostru Iisus
Hristos) atunci când pentru alte activități (de ex. accesul în mall-uri sau la
alegeri locale și parlamentare) nu erau interzise;
- interzicerea (prin hotărâre a
Comitetului Național pentru Situații de Urgență) a participării la pelerinaje a
credincioșilor, în afara localității lor de reședință chiar și atunci când
locul pelerinajului nu era în carantină, iar circulația națională era permisă (de
ex. pelerinaje la Sfânta Cuvioasă Parascheva – Iași sau la peștera Sfântului
Apostol Andrei - satul Ion Corvin, județul Constanța). Înalți ierarhi au luat
atunci atitudine. Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat că
interzicerea pelerinajelor este o măsură disproporționată, discriminatorie care
s-a luat fără consultarea prealabilă a B.O.R., iar I.P.S. Teodosie a atacat în
instanță aceste masuri. În 14 decembrie 2020, Curtea de Apel București a anulat
reglementările incluse în hotărârea C.N.S.U. Instanța a explicat că numai
legile trecute prin Parlament pot restricționa libertatea religioasă și că
decizia C.N.S.U. a fost discriminatorie, având în vedere că a impus
reglementări suplimentare pentru activitățile religioase comparativ cu alte
activități care prezentau un nivel similar de risc;
- intervenții disproporționate în
ritualuri (nuntă, botez, înmormântări) și chiar în cultul religios (de exemplu,
indicații privind desfășurarea Sfintei Euharistii) încălcându-se autonomia
Bisericilor;
- restricții pentru cei care nu s-au
vaccinat din motive de conștiință deși vaccinarea nu era obligatorie. Etc. etc.
etc.
Atitudinea celor care au „gestionat”
pandemia poate fi caracterizată ca arogantă însoțită de o lipsă de
sensibilitate față de credincioși și comunitățile religioase.
Arogantă, deoarece majoritatea limitărilor
au fost luate fără consultarea reprezentanților cultelor religioase, deși
aceștia și-au manifestat disponibilitatea de a participa la combaterea
pandemiei cu respectarea regulilor comunității religioase. Lipsă de
sensibilitate față de credincioși și comunitățile religioase deoarece nu au
avut nicio înțelegere față de trăirile acestora.
În toate religiile, pentru credincioși, a
se ruga într-o biserica/templu are o semnificație specială și nu poate fi ușor
înlocuită de alte practici. Chiar și închinarea individuală, dacă se desfășoară
într-o biserică sau un loc de cult, este în compania altor persoane. Astfel, se
realizează comuniunea. Pentru creștinii ortodocși și catolici aceasta are o
importanță deosebită din cauza doctrinei teologice a transsubstanţierii și a
credinței în prezența reală și continuă a lui Iisus Hristos în forma
consacrată. În plus, în majoritatea religiilor, există ritualuri sau ceremonii
colective de o semnificație remarcabilă, fie pentru că trebuie săvârșite în
anumite perioade ale anului, fie pentru că sunt legate de momente speciale din
viața unei persoane. A priva majoritatea cetățenilor (peste 80% dintre români
au declarat la recensamânt că aparțin unei religii) de empatia și speranța
adusă de credință, de dreptul de a câştiga o clipă de alinare în sensul adânc
al religiei lor, lucruri necesare pentru a combate frica, uneori disperarea,
cauzată de Covid-19, este inuman.
Un fapt deosebit de grav a fost că au fost
permise insinuările publice potrivit cărora răspândirea virusului este urmare a
nerespectarii, de către „pupătorii de icoane și de moaște, bigoți și inculți”,
a măsurilor impuse, inclusiv a injectării cu produsul botezat de producători
„vaccin”. Oficiali, mass-media, promteriste, „formatorii de opinie” printre
care și unii teologi „progresiști” au contribuit la realizarea unei ostilități
sociale față de credincioși deși doar în două sau trei cazuri s-au suspicionat
focare cu punct de plecare activitatea religioasă. Consiliul Național al
Audiovizualului, atât de vigilent în a sancționa „conspiraționiștii”, nu a
observat nimic.
Pentru a impune măsurile de limitare a
drepturilor religioase s-a preferat să se folosească forța. Polițiștii și
jandarmii au patrulat în jurul locașelor de cult, sute de preoți și credincioși
au fost amendați sau li s-au facut dosare penale. Majoritatea au fost anulate
în instanță, dar și aici nu a existat o practică unitară. Uneori, instanța a
tinut să judece caracterul rezonabil al deciziilor adoptate de autorități
(privind anumite practici religioase sau moduri de viață), dintr-o perspectivă
pur laică sau chiar personală. O abordare similară a existat și în ceea ce
privește gravitatea interferențelor concrete în autonomia comunităților
religioase. Acest lucru a dus uneori la o evaluare „laxă” a necesității
restricțiilor impuse libertății religioase și la soluții diferite în cazuri
identice.
În concluzie, restricțiile legate de
Covid-19 au afectat în mod nejustificat (în opinia mea) libertatea de religie
sau de credință a persoanelor și a comunităților. Pe lângă faptul că a fost o
încălcare flagrantă a drepturilor omului s-a demonstrat că discriminarea
religioasă împiedică un răspuns eficient la o pandemie. Lecția pandemiei
trebuie bine însușită pentru a nu repeta erorile.
P.S. Trebuie amintit că toate prognozele
pe care s-au bazat măsurile restrictive (fie că au provenit de la „Imperial
College London” fie de la „specialiști” ca Jurma) au fost infirmate de
realitate. De asemenea, așa-zisul vaccin s-a dovedit a nu fi atât de „eficient
și sigur” cum ne asigurau autoritățile. Asta da „știință”!
---------------------------------------------
[1] AFD International, Arguments submitted
at Europe’s top human rights court on Covidworship ban.
[2]
https://www.revistasinteza.ro/de-ce-a-fost-atat-de-usor-restrictionata-libertatea
religioasa-a-romanilor-in-pandemie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu