Recurs,
la dreapta judecată a Istoriei - 23 august 1944
Ion
Măldărescu
23
August 2023
23 august 1944 - „O palmă dată poporului
român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării
l-a folosit în loc de ştampilă” (Ștefan Dumitrescu, „Delirul” vol. II.)
23 august a fost și încă mai este o dată
controversată. Că regele l-a arestat pe Mareșal poate fi acceptat ca act de
lovitură de stat, dar predarea mareșalului către sovietici, în plin conflict
militar definește imaturitatea și
caracterul abominabil al unui „suveran” manipulat de așa-zisa
„opoziție”, în fruntea întregii „operațiuni” aflându-se agentul MI6 - Iuliu
Maniu - fapt dovedit de documentele din arhivele britanice descoperite de
istoricul constănțean Marian Zidaru și confirmate de cunoscutul „cercetător”
Denis Deletant [1],[2],[3],[4].
Trădători au fost, trădători sunt încă
printre noi. Priviți în jur până nu va fi prea târziu pentru că „tăcerea nu-i
întotdeauna de aur”. Ea poate fi și dispariția noastră ca Neam.
Trădarea
regelui Mihai de la 23 august 1944, înregistrată pe placă
Se împlinesc 79 de ani de la infamia celui
care, la 23 august 1944 şi-a trădat Armata şi Poporul, pe atunci, încă rege. Pe
cei cărora calificarea de Trădător de Ţară a fostului suveran le crează
disconfort şi protestează violent, îi întreb, rugându-i să-şi răspundă cu
sinceritate: cum poate fi numit actul prin care un suveran arestează capul de
facto al Armatei Ţării şi, în plin conflict militar, îl predă inamnicului?
Atunci, la 23 august 1944, pentru România
s-a derulat un al doilea Stalingrad, pentru români fiind mai distrugător chiar
decât cel din 1942-1943 de pe Volga. Prin trădare, România şi-a pierdut
onoarea, iar între 23 august şi 12 septembrie 1944, Armata Română s-a aflat în
situaţia de a avea inamici atât pe fostul aliat - Germania, cât şi pe cel din
22 iunie 1941, Uniunea Sovietică. Mii de militari români şi germani au fost
luaţi prizonieri de Armata Roşie, care a considerat mincinoasa și nefericita
proclamaţie din seara zilei de 23 august 1944 citită de regele-trădător drept
capitularea necondiţionată a României. Cei mai mulţi dintre ostaşii români şi
germani nu şi-au mai văzut niciodată familiile, iar consecinţele trădării le
simţim şi astăzi. Ce a urmat după ocuparea României de către trupele sovietice
(jafuri, crime, violuri, hoţii la vedere, abuzuri...) şi decorarea trădătorului,
au relatat şi presa vremii şi istoricii...
Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat
lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea - găsită după bombardamentul
german din 24 august, ascunsă timp de decenii - în paginile căreia Mareşalul
Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în
camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al
României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin
generozitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu, a revistei ART-EMIS şi a
portalului „Ziariştii Online”, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost
accesibile publicului larg. Astăzi, pentru cei care nu l-au citit încă, le
oferim spre lectură documentului despre Marea Trădare Naţională de la 23 august
1944 comisă de regele Mihai şi camarila sa. Devin vizibile apucăturile de
maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil, lipsit de demnitate şi de
scrupule. Vă reamintim că (excluzând relicva regală înmormântată cu un fast
nemeritat, a soției sale - Ana, Principesă de Bourbon-Parma - care nu a fost
niciodată Regina României fiindcă s-a căsătorit cu ex-regele Mihai după ce
acesta a abdicat), toţi participanţii şi/sau implicaţii în complotul de la 23
august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au
găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către
slugile alogene ale sovietelor. Iuliu Maniu nu a constituit o excepție, iar
foștii săi patroni de la MI6 nu s-au simțit obligați față de el, „serviciile”
acestuia fiind deja plătite în aur și diamante.
Mulţumim cercetătorului Mircea
Vâlcu-Mehedinţi, cercetător al fostelor fonduri secrete din Arhivele Nationale,
care a oferit scaterea la lumină - în premieră în istorie, în anul 2018 -, a
unui document deosebit: transcrierea de pe plăci a momentului trădării României
şi a Mareşalului Antonescu, de către regele Mihai, din ziua de 23 august 1944.
Evenimentul de la Palat, care nesocotea tratativele pe care Mareşalul le purta
cu Aliaţii şi prin care ţara a fost predată necondiţionat în mâinile
sovieticilor, a consfinţit practic lovitura de stat a ocultei din România.
Regia a inclus şi înregistrarea momentului pe plăci, de către camarila regală.
Documentul original şi dosarul lui
Bratianu se află la Arhiva P.C.R. şi a fost redat publicului prin
Revista ART-EMIS, la 18 august 2013[5]. Documentul pe care vi-l prezentăm din
nou, astăzi, 23 august 2023, a fost rău primit şi exploatat atunci de presa
suburbană şi cea pro-„regală".
Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală.
Transcrierea înregistrarii pe placă a actului de trădare naţională de la 23
august 1944 completează descoperirile remarcabile ale regretatului profesor
Gheorghe Buzatu[6].
23 august 1944 reprezintă unul dintre
momentele jenante din istoria românilor. Ce n-aş da să-l pot contrazice pe
scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne
distrugem, ne mâncăm singuri valorile"? Tot el, referindu-se la acel
ruşinos 23 august, scria: „...Mareşalul avea să fie arestat de un puţoi de
rege, care nu-şi ştersese nici caşul de la gură... Când au aflat că Regele şi
tâmpiţii cu care a făcut el treaba asta, l-au arestat pe Antonescu, ruşilor nu
le-a venit să creadă... Ce, ăştia sunt nebuni, îşi bat joc de noi? Cum adică
să-l aresteze pe Mareşal şi să ni-l dea legat, pentru ce ne fac ei cadoul ăsta?
[...] aşa suntem noi deştepţi în istorie, le facem duşmanilor de moarte cadouri
şi tot noi le plătim după aceea. [...] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion
Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se
vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au
mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare"[7]. Mai târziu, abjecţia de
proces înscenat Mareşalului în 1946 de către aşa numitul Tribunal al Poporului
şi derulat sub regie străină, în stilul execuţiilor sumare, a fost „O palmă
dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care
cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă"[8].
Mărturisirea unui important participant la
evenimentele din acele zile nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării şi/sau
interpretării. Să sperăm că din Arhivele Naţionale încăpute – cu voia
guvernanţilor - pe mâna altor alogeni, coreligionari cu cei de după '44, direct
interesaţi să ne şteargă istoria, vor mai rămâne câteva picături din uleiul
adevărului... şi vor putea străbate până la suprafaţa apelor tulburi ce au
inundat România. (Ion Măldărescu)
Iată documentul :
Unele aspecte ale evenimentelor din zilele
de 22 și 23 august 1944, redate de Gheorghe. Brătianu[9]
„În dimineața zilei de 22 August, trupele
rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul
total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața
retragerii germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul
Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei
convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de
cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi
asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare.
În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe atașatul militar al
Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit
între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari
puteri și anume:
- Admit națiunile unite ca România să
declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de
24 august, ora 24.00) că încetează lupta?
- Admit națiunile unite ca această
declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare
pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi
Antonești drept criminali de război.
- Pot națiunile unite să ne dea un răspuns
încă în cursul zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara,
primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al
Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
Punctul 1 din chestionarul blocului
democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui
remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor
Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor.
- Se admite Mareșalul Antonescu, însă
guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui
la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de
război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul
armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.
- Se insistă că este ultima ocazie de a ne
asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de
memoria lui Titulescu.
La ora 17.15 blocul democratic a luat
cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă
Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același
timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu
evoluția situației.
Condițiile armistițiului erau:
- Teritoriale - frontiera din 1940.
- Demobilizarea a ½ din armată, iar 20
divizii să ocupe Ardealul de Nord.
- Economice - 1.000.000.000 plătibili în 4
ani în mărfuri.
- Politice - garnizoane în Moldova în
orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce
urmau a fi discutate la Moscova.
La ora 19, Regele mi-a comunicat prin
secretarul său că a obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor
pentru Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind îmbunătățirile
condițiilor economice și financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei
germane, întrucât ea nu fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să
părăsească țara în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război.
Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe
lângă guvern.
La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit
de domnul C. Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și
luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a
se salva.
La ora 23, spre surprinderea mea, am fost
rugat de o voce la telefon să nu părăsesc casa, întrucât într-un sfert de oră
urma să fiu vizitat de o persoană amică. Am așteptat la poartă, nerăbdător să
aflu un moment mai devreme cine putea fi. Am fost stupefiat să văd pe Rege,
însoțit de un caporal din Regimentul de Gardă Călare. Mi-a declarat zâmbind că
a „șters-o" prin dos și a luat un camarad cu el, ca să-l conducă, întrucât
acesta știe strada unde locuiesc, deoarece fusese curier la Corpul Cavalerilor
și îmi adusese pe vremuri o corespondență. Regele era îmbrăcat în pulover, cu
pantaloni golf, cu capul gol, și de la stația Scala venise cu tramvaiul 16 la
clasa a 2-a, trecând pe platforma din față a unui vagon deschis, biletul nu și
l-a cumpărat El, ci caporalul le-a cumpărat pe amândouă. Intrând în biroul meu,
l-am lăsat pe caporal împreună cu soția mea și cu secretarul care aștepta
telefonul de la Mihai Antonescu.
Regele mi-a declarat deschis că se teme ca
lăsând pe Antonești să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se
cramponeze de putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra
faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales
garda pentru sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că
și-a luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și
terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era
următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice
eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Dinu Brătianu și
Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că la ora 7 ½ din a doua
zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi însoțindu-l pe jos până la
Fundația unde Regele a trimis pe caporal înainte și apoi s-a strecurat după el,
prin aripa neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de la
stradă și cu ostașii din gardă.
La înapoiere, soția mi-a comunicat că în
convorbirea avută cu caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe
tot parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și
pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte „populare". La ora
1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța că
Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a hotărât
convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt
rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.
La ora 2.00, într-o scurtă vizită la
domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era constituit și gata să facă față
oricărei eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului
meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același timp i-a
remis-o Regelui și generalului Sănătescu.
La ora 10.00 m-am prezentat la
Președinție. La ora 10 ¼ a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână,
răspunzând rece și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la
Consiliu: Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I.
Marinescu, Marian, General Şteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc. Redau
textual discuțiile urmate:
Mareșal Ion Antonescu:
Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în bloc și
să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar
răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze
asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor
(arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil complicele dumnealor, Regele
D-lor de la Sinaia, au a se amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și cu
aerul să-și spună, uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie
armistițiul. Nu domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e
tare și e patriot.
Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu
și la gestul său, arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am
sculat și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareşalul:
Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?
Dinu Brătianu:
Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai
reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la 150
km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul
cuvânt.
Mareşalul:
Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi Rusiei un
armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute
cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om
(strigând) până la capăt până la victoria finală a Axei. Tăcere mormântală.
Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?
Eu:
Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest moment Mihai
Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal că Regele dorește
să-l vadă.
Mareşalul:
Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă de făcut
decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat într-o cameră
alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:
Mareşalul:
De ce ești nemulțumit?
Eu:
Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că,
consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum vrei
D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi avut
siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși
te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau
luate. Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu ai
altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă anunți Germania, țin
să-ți fac serviciul să te anunț că armata din Moldova va ridica armele
împotriva Germaniei. (În acest moment Gen. Şteflea anunță că a căzut Bolgradul,
Morlenii și că rușii sunt în împrejurimile Bacăului).
Mareşalul:
Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.
Eu:
Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu
soarta țării?
Mareşalul:
Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța Germania,
dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul nu-și calcă
cuvântul.
Eu:
Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă
aveți temeri [6].
Mareşalul:
Și soția mea?
Eu:
Și.
Mareşalul:
Bine. La 2, la Palat. M-a condus la ușă.
Când am ieșit cu mașina de la Președinție,
caporalul care însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a urcat
în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele, foarte furios, îmi
comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai
curând. I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:
Regele:
Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul meu, ca
să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la Radio, să dăm un
comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da
el...
Am aprobat soluția și am plecat s-o
comunic Blocului, care o adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la
Palat. Mareșalul nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe
Mareșal furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat,
împreună cu Ică Antonescu.
La ora 4.00, când oaspeții intrau pe
poarta Palatului, nu mai funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară
de al D-lui C. Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră
tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. La ora 4 ½, un telefon de la Palat
previne pe D-l C. Brătianu că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii
din guvernul constituit în noaptea precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși
în sala de așteptare.
La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un
protocol, Regele, care le-a spus:
Regele:
Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri
Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii au fost obraznici și i-am
arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie
desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă
convorbirea cu Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai
mult. Și acum, la lucru.
Rolul meu de purtător de cuvânt al
opoziției luase sfârșit. După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și
m-a condus la ușa hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a
povestit următoarele:
Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe
Generalul Dobre, care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că
miroase că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat,
el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.
La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen.
Ahip, căruia i-a declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la
Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip
i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că
a pierdut încrederea Regelui și a țării. Cum îți închipui D-ta că o să
încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular?
Eu:
Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia
Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris. Regele lucrând pe cont propriu,
ajutat numai de ostași (15 la număr - n.n.) a pus la punct o întreagă rețea de
microfoane, aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme
automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul
de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23
august 1944.
Audiența Mareșalului și a lui Ică
Antonescu transcrisă după înregistrarea pe plăci
Mareșalul:
Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva
asemănător).
Regele:
Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce
v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și
gonirea germanilor din țară, o pot salva.
Mareșalul:
Majestatea Ta se înșeală...
Regele:
Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareșalul: Majestatea Ta..
Regele:
Voastră.
Mareșalul:
Voastră, dacă vreți.
Regele:
Nu că vreau, trebuie.
Mareșalul:
Astăzi sunteți nervos.
Regele:
Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un nimic
(dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi asupra persoanei
mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca
un incapabil la sfărâmarea țării mele?
Mareșalul:
Dar cine o sfărâmă?
Regele:
Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării.
Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați
dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu.
Regele:
Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul pentru care
v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată,
privind încetarea ostilităților cu națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareșalul:
Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă
ca asta?
Ică:
Cine a făcut-o?
Regele:
Ce vă privește. Dacă n-o dați o dau eu.
Mareșalul:
Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și a se arunca
în brațele Rusiei?
Regele:
Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții. Dumneata ai garantat frontiera
Germaniei sau Germania pe a României. Dacă e garanția pe Milcov, pe Argeș,
(strigând) pe Olt?
Mareșalul:
Nu sunt surd. De ce strigați?
Regele:
Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt: Domnule Mareșal, dai
telegrama sau nu?
Marerșalul:
Nu! Așa, nu!
Regele:
Dar cum?
Mareșalul:
Să iau contact cu Germania.
Regele:
Ce e. Ne târguim aici, Domnule Antonescu.
Mareșalul:
Mareșal Antonescu.
Regele:
Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici
încrederea, nici simpatia mea. De patru luni lucrez cu opoziția să salvez țara.
Mă crezi, o știu bine, un copil bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor judeca
românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită
deziluzie. Sunt Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara și (lovind cu
pumnul în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta împotrivă.
Mareșalul:
Majestatea Voastră este tânăr și fără experiență.
Regele:
Suferința este o experiență.
Mareșalul:
Nu poți dispune de țară dacă...
Regele:
Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.
Mareșalul:
(violent). Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde tronul?
Regele:
Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea
să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu șeful
D-tale?
Ică:
Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând astfel pe Mareșal.
Regele:
D-ta dai sau nu telegrama?
Ică:
D-l Mareșal trebuie să hotărască.
Regele:
Aici și de aici înainte hotărăsc eu. V-am oferit prilejul să vă salvați și pe
voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti și acum, dar în beciu.
Domnilor, sunteți arestați!
Se aud zgomote de pași, uși deschise și
strigăte: Sus mâinile!
Mareșalul:
Cum, eu mareșalul țării...
Regele:
Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul Sănătescu.
Documentele nu ascund adevărul.
P.S.
După 45 de ani de la „Stalingradul de la Dunăre” a apărut și o copie a lui
Iuliu Maniu - generalului Athanasie Stănculescu, trimis de „prietenii știu de
către cine” în vara-toamna anului 1989 în Ungaria pentru instrucțiuni. După
faptele de trădare națională comise, amândoi au „dispărut temporar din peisaj”:
Maniu s-a internat intr-o clinică privată chiar în seara de 23 august 1944,
fiind de negăsit, iar Stănculescu și-a „cosmetizat” piciorul cu pansament
ghipsat. Dar tot trădători se numesc. Și amândoi și-au primit pedeapsa. Istoria
i-a judecat și nu i-a iertat.
Notă - Documentele lămuritoare privind
relația Iuliu Maniu-MI6 se găsesc în Arhivele Britanice.
Aranjament grafic - I.M.
----------------------------------------
[1]
https://www.art-emis.ro/istorie/iuliu-maniu-platit-de-guvernul-britanic-pentru-complotul-de-la-23-august-1944
- 12 august 2018
[2]
https://www.art-emis.ro/istorie/portretul-real-al-spionul-patriotic-iuliu-tom-maniu
- 2019
[3]
https://www.art-emis.ro/istorie/iuliu-maniu-platit-de-englezi-pentru-tradarea-de-23-august-1944
- 22 august 2021.
[4]
https://www.art-emis.ro/istorie/tradarea-de-la-23-august-1944-a-lui-iuliu-maniu-alias-alecu-miron-si-tom
- 25 august 2022 și
[5]
ART-EMIS http://www.art-emis.ro/istorie/1778-inedit-23-august-1944.html
-18.08.2013
[6] O lecţie de istorie pentru Mihai
http://www.art-emis.ro/istorie/1452-o-lectie-de-istorie-pentru-mihai-de-hohenzollern.html
23 august 1944 - Jocul cu destinul
României (1)
http://www.art-emis.ro/istorie/1141-23-august-1944-jocul-cu-destinul-romaniei-1.html
23 august 1944 - Jocul cu destinul României
(2)
http://www.art-emis.ro/istorie/1148-23-august-1944-jocul-cu-destinul-romaniei-2.html
23 august 1944 - Jocul cu destinul
României (3)
http://www.art-emis.ro/istorie/1154-23-august-1944-jocul-cu-destinul-romaniei-3.html
[7] Ştefan Dumitrescu, Delirul, vol.II,
Râmnicu Vâlcea, Ed.Fortuna, 2004
[8] Ibidem.
[9] Aspecte ale evenimentelor din zilele
de 22 și 23 august 1944, redate de Gheorghe. Brătianu - Fond C.C. al P.C.R. -
Secția Cancelarie - Dosar 215/1944 -
https://www.art-emis.ro/istorie/tradarea-regelui-mihai-de-la-23-august-1944-inregistrata-pe-placa
- 23 august 2018
Prețiosul și respectabilul Din păcate, în
textul domnului prof. univ Alesandru Dușu
nu au fost precizate nici sursele informațiilor prezentate, ceea ce
scade valoarea expunerii și ridică multiple semne de întrebare privind
autenticitatea celor scrise în textul prezentat O dovadă certă a modului în
care s-au desfășurat evenimentele pot constitui două materiale-document cu
precizarea surselor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu