Adriana Stoicescu - Cum ne primim goştii…

 

Cum ne primim goştii…

Adriana Stoicescu, Magistrat

20 August 2023

 

Copil fiind, sâmbăta era ziua dedicată curăţeniei, că, de, săptămâna de lucru era de șase zile. Fără nicio negociere sau cârteală, la ordinul şefei de trib, ne împărţeam şi executam toţi trei sarcinile, până era casa bec.

 

Desigur, Sărbătorile duceau psihoza curăţeniei la alt nivel, cel mai înalt fiind scosul covoarelor pe zăpadă, în faţa blocului, unde toţi vecinii chinuiţi de neveste obsedate executau aceeaşi operaţiune, aceea a torturării covoarelor. Dar, niciodată, niciodată, curăţenia nu era mai temeinică ca atunci când veneau goştii (musafiri, pentru cei nevorbitori de limba bănăţeană). Era o demenţă generalizată în toată casa, cele mai ascunse cotloane fiind scuturate şi revitalizate, cu totul mirosind apoi a nou. De aceea, azi, nu pot să nu mă întreb: ce avem noi aici?

 

Teoretic, este anul istoric al Timişoarei, cel menit să ne propulseze în topul topurilor destinaţiilor de pe glob. Noi, ce facem? Cu musafirii în casă, câţiva aşteptând la poartă, zugrăvim, dar în dorul lelii.  Turnăm şapa. Forăm fântâna şi curăţăm latrina (nu, nu ne facem toaleta în casă, nici chiar aşa…). Dăm cu bidineaua pe ici, pe colo, vorba aceea, pe unde joacă popa. Mai smulgem o buruiană lângă poartă, sperând că nu merge nimeni în grădina năpădită de iarbă şi neîngrijită. Pomii nu mai sunt de mult timp văruiţi, găinile aleargă bezmetice prin ogradă, iar porcul guiţă a jale şi foame. Cam acolo suntem, marea capitală a minciunii.

 

Gunoiul stăpâneşte nestingherit străzile şi ne amăgim plantând nişte ameţite de flori prin centru, ca să uităm, preţ de câteva secunde, spectacolul jalnic al schelelor pe care nu e căţărat niciun muncitor.

 

În loc de pâine şi circ oferim nisip şi dovlecei căţărători… Suntem jalnici. Chiar credem că păcălim pe cineva? Timişoara este o epavă în derivă, pe care nu o mai poate salva nimeni. Unii visează că oraşul va supravieţui prin parade curcubeu, imaginându-şi un viitor fără Catedrală şi Dom... Dacă am fi oneşti, dar nu suntem, am trimite turiştii, ăia de îi numeri pe degetele de la o mână, să viziteze orice alt oraş, doar să nu vină în Timişoara.

 

Că vin degeaba.

 

I-aş trimite în Iaşi, dacă vor cultură, în Oradea, dacă vor clădiri renovate şi străzi amenajate, în Craiova, dacă vor dinamism. I-aş trimite în Bucureşti, dacă vor spectacole şi viaţă de noapte şi muzee. I-aş trimite în Alba Iulia pentru un strop de istorie păstrată şi respectată.

 

Minţim şi chemăm oamenii într-un oraş al nimănui, oraş fantomă, ce trăieşte doar în fotografii.

 

Dar, poate de asta are nevoie Timişoara. Să ajungă jos, atât de jos, încât să nu mai poată cădea. Apoi, să se ridice şi să redevină ce a fost: mica Vienă.

 

Aranjament grafic – I.M.