Mircea
Dorin Istrate
Poezii
pentru sâmbăta seara
~*~
Suspină tainic o vioară
Vioară! Pune iar pe strune
Cum faci de-o vreme mai mereu
O lacrimă, ce poată-ţi spune
Amarul sufletului meu.
Şi-arcuşul strunii-nfiorate
De-arsura dorului nebun,
Să cate-n zări îndepărtate
Îmbietorul ei parfum.
Şi să-i sărut neştearsa-i urmă
Lăsată-n sufletu-mi pustiu
Şi-apaoi,
în cel trecut tu du-mă
Cu ea-n visări mereu să fiu.
De-o voi găsi, în neuitare
Vom sta o vreme-mbrăţişaţi,
Vom pierde-a timpului răbdare
Cu gândul că vom fi iertaţi.
Apoi, o
vreme cât vecia
Ne-om arde-n focuri de genuni,
Să ne-ndulcească iar beţia
Acelor clipe lungi, cât luni.
La urmă-n mutele cuvinte
A noastre inimi în sfială,
Vor cere
iar la cele sfinte
Cea iertătoare mântuială.
***
Acum, din tot ce-a fost odată
Măcar aducerea aminte,
Mă-nfioreze când, chemată
Va sta în gându-mi cel cuminte.
Eu mângâia-voi a sa umbră
Ţinută-n tainiţă de gând,
Lăsând viorii soarta-mi strâmbă
S-o pună-n
struna ei, plângând.
***
Dorul inimii nebune
(variantă)
Inimă, te-am pus pe strune
Ca în vrermuri vechi, nebune,
Să te simţi înfiorată,
Să tresalţi ca altădată
Când aminte-ţi voi aduce
De-o făptură crudă, dulce,
Ce-ntr-o vară depărtată
M-a vrăjit întâtîa dată
Cu-a ei ochi, cu-a ei privire,
Cu-a ei şoaptă de iubire,
Cu-a ei patină-nfocată,
Cu-a ei lacrimă curată.
Cum să uit ce nu se uită,
Ce-a dorinţă vie, vrută,
Nesfârşita aşteptare,
Calda ei îmbrăţişare,
Spusa mutelor cuvinte,
Adevărul ce nu minte,
Nopţile de dor şi chin
Şi sărutul ei divin.
Chinul lungii aşteptări,
Presupusele trădări,
Supărarea trecătoare,
Spusa gurii iertătoare.
Toate-au fost dulce iubire,
Taină sfântă, amintire,
Ce o şti şi tu vioară
Când faci inima-mi mă doară.
Pune-mi azi pe-atale strune
Dorul inimii nebune
Ce se vrea ca altădată
În cea lume neuitată.
Plată-ţi dau, dacă mi-i cere,
Boaba lacrimi de miere,
Ani ce
i-am pierdut în van
Şi-ţi rămân dator cu-n ban.
***
În visul tău
În nopţi, sub bolţi cu stele ninse
Şi vii luceferi luminând,
Mă cuibăresc ’n-atale vise
În picuri de plăceri prelinse,
Să fiu mereu în al tău gând.
Te-oi îmbia c-o sărutare
Că doară n-o fi un păcat,
Tu, cum ar face orişicare,
Vei stinge sfânta lumânar
Şi-mi da-vei mii, la cumpărat.
Vom târgui în miez de noapte
Cedări şi căi de împăcat,
Eu, îndulcit cu mere coapte
Mă voi ruga în calde şoapte
La ceruri, ca să fiu iertat.
Tu, încă te-i sili în rugă
La buna
Maică Născătoare,
Blesteme încă nu te-ajungă
Şi în smerenie, pe fugă,
Vei mulţumi pentru iertare.
***
Când zorii s-or miji în zare
În mângâieri te vor trezi
Şi-un tainic gând, ca o chemare
Ţi-o aminti, că la-nserare
În gândul tău din nou voi fi.
Doar luna şti-va dulcea taină
Ascunsă-n umbra unui gând,
Dar ea va fi de piatră stană
Şi-n picuri pune-va pe rană
Al nopţi leac, înfiorând.
***
De câte ori iubito
De câte ori iubit-o te-am mângâiat în vis
De-atâtea ori păcatul te-a-nfiorat în noapte
Şi-atunci a noastre simţuri pe dată s-au aprins
Să ne-ndulcim clipita cu cele vrute toate.
De câte ori în şoapte ţi-am spus că te iubesc
De purpură obrajii făcutu-s-au în noapte,
Iar lacrima-ţi pe pleoapă urcatu-te-a-n ceresc
Să guste veşnicia clipitei fermecate.
De câte ori sărutul în focuri ne-a cuprins
Şi-mbrăţişări dorite ne-au contopit în noapte,
Am fost Adamii lumii uitaţi în paradis
Să împlinim în taină, dorinţe câte toate.
De câte ori iubit-o în taină te doresc
Ca din trecuta vreme să mi te-aduc aproape,
Mă-nfiorează gândul şi încă mă căiesc
Că n-am făcut eternă, divina ceea noapte.
***
Visări
Mi te visez în nopţi la rând
Şi din visări mă scol plângând
Simţind cum tainic te iubesc
Şi-a ta fiinţă o doresc.
Mi te visez în nopţi la rând
Cu patos gura-ţi sărutând
Şi umbra cum ţi-o-mbrăţişam
Şi lacrima cum ţi-o stergeam.
Mi te visez în nopţi la rând
Un înger cu aripi de vânt
Iconă pură-ntr-un altar
Făcută de-un zugrav cu har.
Mi te visez în nopţi la rând
Cerşind la ceruri rugi în gând
Te ierte de-ai făcut păcat
Cu cela care-ţi este drag.
***
În zori, când m-oi trezi din vis
Voi spune lumii înadins
Că am bolit în nopţi la rând
Şi cu-n păcat, jura-voi strânb
Că-s vindecat.
***
Cum aș da....
motto
Cum aş da un cer cu stele
Pentr-o noapte fermecată,
Petrecută cu o fată
Ce-i iubirea vieţii mele
Pentr-o gură sărutată
Şi un lăcrimat pe gene,
Într-o noapte fermecată
Am cules un pumn de stele
Şi în părul tău inele
Cu-a mea mână tremurată
Pusule-am, iubită fată.
Tu, la fel ca altădată
Tot plătit-ai pentru ele
În cel târg făcut în noapte
Cu smerit şi cu codeală,
Cu lăsări şi cu-nvoială
Şi cu rugi cerşite-n şoapte.
Şi-apoi luna când apune
Mergătoare la culcare,
Ea-mi mai dă o sărutare
Peste rând, ca să mă-nbune
Şi să vin şi mâine noapte
Sub portiţa ta cu nalbă,
Târg să facem, ca să-mi aibă
Fiecare bună parte.
Eu tot vin la învoială
Nopţi de vară rând la rând,
C-al meu suflet aşteptând
S-a-nvăţat să ia pomană.
Îndulcitu-ne-am în taină
În cel rai dumnezeiesc,
Şi-nălţându-ne-n ceresc
Fost-am vis, fără prihană.
*
Acum stau târziu în noapte
Tot cătând la cer cu stele,
Tu nu vii că-i prea departe
Timpul care-a fost de miere,
Picura-voi lăcrimate
Ale mele gânduri toate
Pe-amintirea, ce nu piere.
***
Aș vrea
De-aş avea un pumn de stele
Scăpărând strălucitoare,
Ţi le-aş da, pe toate cele
Să-ţi faci salbă lucitoare.
Iar din negurata noapte
Ochi să-ţi faci ca mura coaptă,
Şi din macii de aproape
Gură dulce, aşteptată.
În cel suflet strop de miere
Şi-o scânteie de fior
Am să-ţi pun, de mângâiere,
Când de toate-ţi fi-va dor.
Tu, doar gândul ţi-l înalţă
Îndulcită în iubire,
Să fim ce-a rămasă viaţă
Bob de sfântă fericire.
***
Cu pași de catifea
Cu paşi de catifea, tiptil în noapte,
Din depănate depărtări de gând,
Eu vin să te-ndulcesc cu-a mele şoapte
Ca să-ţi mângâie sufletul tău blând.
Şi încă să-ţi mai spună că şi-acuma
În lacrima din tremurata-mi geană,
Sunt toate cele vechi, făcute una,
Ce pusu-le-am ca leac pe a ta rană.
Tu să-l primeşti, şi-aşa înfiorată
Să te cobori în timpul din trecut
Şi cum a fost demult, ca altădată
Să-ţi pui iubirea toată-ntr-un sărut
Şi-n taină să-l trimiţi în miez de noapte
Cu-n înger trecător prin al meu vis,
Răspuns ţi-oi da, şi-n îndulcite şoapte
Ne-om veşnici clipite-n paradis.
***
Tot îmi ceri
Tot îmi ceri, dulce iubire, o cerească
îndurare
C-ai greşit iubind nebună, prinţ frumos ca
din poveste,
Iar de-acuma duci în suflet grea povară ce
nu are
Leac să-ţi stâmpere arsura, ba mai rău
ţi-o înteţeşte.
De acolo-ţi vine visul şi nesomnul lung
din noapte
Ce te ţine nedormită în suspine-nfiorată,
În speranţe ce te nalţă şi-n himera unor
şoapte
Care vin de nu ştiu unde şi te fac
înbujorată.
Ca de boală eşti cuprinsă şi-n călduri
moleşitoare
Câte-o lacrimă prelinsă pe-a ta geană
tremurată,
Te mângâie şi te nalţă în visări
înşelătoare
În iatacul tău cu taine, asudat cu dor de
fată.
Către ziuă, somnul dulce te adoarme
mulţumită
C-ai simţit întâia-şi dată cum te-nvăluie
iubirea,
Iar cea ziuă care vine te va face fericită
Că de-acum, în mare taină, vei gusta dumnezeirea.
***
Ești umbra unui gând de taină
Eşti umbra gândului şi rană
Din visul meu cel lăcrimat,
Când
încă tremurata-ţi geană
Într-un fior m-a fermecat.
Eşti umbra gândului de taină,
Divinul din furat sărut
Când nopţile, ca-ntr-o priceasnă
În rugi chemau cuvântul mut.
Eşti umbra gândului de taină,
Pierdutul rai frumos şi blând,
Iubită eşti fără de prihană
Ce veşniceşti în al meu gând
Eşti umbra gândurilor mele
Iar ca să nu te pot uita,
Când ai plecat, un roi de stele
Am presărat pe urma ta.
Lucească-n nopţile-nstelate
Când gândul meu te vrea ’napoi,
Să fim clipitele visate
Pe când pe lume eram doi
***
În gând îți număr pașii care
În gând îţi număr paşii care
Sfioşi şi temători îi faci,
Când vii grăbită pe cărare
Călcându-mi iară cruzii maci.
Eu încă te aştept codană
Cu sufletu-mi îmbujorat
Rugându-mă la cer în taină
Ne ierte dulcele păcat.
Vom fi din nou în paza nopţii
Sub umbra clipei de noroc
Şi-om mulţumii atuncea sorţii
Că ne-a-ntâlnit în tainic loc.
Ne-om îndrăgi ca altădată
Şi-n vorbă mută, nerostită,
Vei fi icoană sărutată
În clipa dulce de ispită.
Lăsa-vom lumea mincinoasă
Să se afunde în uitare
Şi-n noaptea asta norocoasă
Vom fi clipită de visare.
Când vei pleca, în zorii zilei,
Îţi număr paşii care-i faci,
Tu-ai să mă laşi la mâna milei
Şi cu-a mea soartă să mă-mpaci.
Spre dimineaţă, la plecare,
Cu vinovaţii paşi ce-i faci,
Călca-vei iară-şi cea cărare
Înrouraţii roşi maci.
***
În umbra nopții
Să vii iubită-n umbra nopţii,
Să ne iubim pe-ndestulat,
Afară-ţi lasă-n faţa porţii
Ruşinea ludului păcat.
Cărarea veşnic despletită
S-o ploconii în faţa ta,
Făcându-ţi urma tăinuită
Pe unde încă vei călca.
Când umbra ta se va prelinge
Pe trepte, către uşa mea,
În tremur inima-mi mi-o frânge
Da-n zbateri iar va învia.
În prag te-oi aştepta minune,
Cu suflet cald, înfiorat,
Închide-oi uşa către lume
Şi te-oi sorbii, cu un oftat.
Ne-om pierde-n vise îndulcite
Şi-n lungi clipite de divin,
Vom face lucruri tăinuite
Bând ambră şi amar pelin.
Pe goliciunea ta carnală
Voi pune mii de sărutări,
Iar nopţii-i da-vom sfântă vamă
A noastre toate lăcrimări.
Ne-om îmbăta cu fericirea
Din raiul dulcelui păcat,
Şi-n rugi vom cere mântuire
C-am împlinit tot ce-am visat.
Clipită-i timpul ce va trece
Trăit sub umbră de noroc,
Iar ce-a rămas îl vom petrece
În alte nopţi ce-or fi de foc.
Va fi cum tot am vrut să fie
Şi cum al nostru suflet vrea,
Iar clipa asta de vecie
Doar cerul o va şti, şi-o stea.
***
Când vei pleca, îmbujorată,
Lămpaş lăsaţi-oi luna nouă,
Apoi cărarea deşteptată
Spălaţi-o paşii tăi în rouă.
În urma ta, pe patul moale
Rămasă-i urmă de păcat,
Eu săruta-voi locu-n care
O noapte trupul tău a stat
***
Cărarea întomnată
Motto
Ca și cărearea toamnei și eu mi-s întomnat,
Dar vremile frumoase nicicând nu le-em
uitat,
Le țin în gând ca taină, la nimeni încă
spuse
Că ele mi-s de-acuma trecute și apuse.
E-o ziuă stâmpărată, de toamnă obosită
Cu mângâieri de soare pe Coasta petecită,
Cu ruginiu pe frunze, cu galben arămiu
Pe trista mea pădure ce de copil o ştiu.
De-abia ghicesc cărarea ce merge spre
departe,
Pe care-odinioară, frăguţe-nmiresmate
Mă îmbiau cu dulce, şi-n roşul sângeriu
Îşi revărsau arome, chemându-mă să viu.
Acum,
doar colilia mai tremură în vânt
C-o nalbă lângă dânsa ce-i ţine de urât,
Nu sar din iarbă greieri, nu se umbresc de
soare
Şopârle sperioase, când văd pe cer
cocoare.
Eu trec pe ea cu grijă, cătându-mi din
priviri
Să îmi trezesc din vremuri
trecutele-amintiri
Şi clipa adormită din cea copilărie
Când prăduiam cu alţii, în râs şi-n
bucurie,
Pomiştea popii toată şi nucii întomnaţi
Şi via-mbătrânită cu struguri îmbrumaţi,
C-a noastre erau toate ce nici visam în
gând,
Stăpâni eram pe lume, pe ape şi pământ.
*
E-o toamnă întristată, la fel ca altădată,
Veni-vor ploi şi vânturi ce Coasta o să-mi
bată,
Dar pân-atunci, cu gândul, pe-un braţ de
colilie
Mă rog doar vară fie de-acum până-n vecie.
Şi-aici cu mine fie, toţi care-am fost
odată
Prădalnici hoţi de raiuri, ce noaptea
înstelată
Vindeam un pumn de stele pe-o dulce
sărutare
Şi-apoi cerşeam la ceruri, ne ierte
cu-ndurare.
**
Cărarea şerpuită şi toamna cu cocori
S-or tot lungi o vreme, noi, veşnic
trecători
Ne-om rândui cu toţii în pururea uitare,
În ţintirim sub cruce, acol’, pe Coasta Mare.
*
Rămân-or alţi-n urmă s-o ia de la-nceput,
S-o ducă-n trudnicie cât s-o putea de
mult,
Dar şi de ei râmâne-o-n vecie Coasta Mare
Şi colilii în tremur, sub cârduri de
cocoare.
***
Mai rupe-o strună, lăutare
Mai rupe-o strună lăutare să-mi plângă
sufletu-mi pustiu
Că vine vremea despărţirii de toate-n lume ce le
ştiu,
Şi încă nu-s sătul de viaţă, de cele bune, cele
rele,
De tot ce datu-mi-a ce-a soartă, de umbra
gândurilor mele,
De îndulcita tinereţe când am iubit întâia oară
Doi ochi ca cerurile-albastre şi trupul tânăr de
fecioară,
De-nfiorate seri cu lună ce ne urcau înspre
divin,
De jurămintele nebune, de aşteptările în chin.
De toate ce-au urmat de-atuncea pe-a vieţii
scară urcătoare,
De vise toarse împreună şi de regretele amare,
De clipele ce-au fost prea scurte în zile
rar-mbelşugate,
De veşnicia întristării când am pierdut din ele
parte.
Şi dacă poţi, pe strune pune o rugă către Cel de
sus
Să ceri ca zile să-mi mai deie, că am povară
grea de dus,
Spre cele lumi unde m-oi duce, la fel cum merge
fiecare,
Să-mi duc poveste mea trăită, să nu se piardă în
uitare.
* * *
Mai ungeţi struna lăutare spunând cum viaţa s-o
trăim,
Că suntem răi şi nu ştim Doamne s-o preţuim şi
s-o iubim,
Că Tu Marite,
preacurată ne-ai dat-o fagure de miere,
Iar noi cu tot ce-am pus în dânsa, făcutu-i-am
cel gust de fiere.
Mai zi-mi bătrâne lăutare un cânt pe strune de
vioară
Să îmi răscoale al meu suflet şi toate-n mine să
mă doară,
Că multe am pierdut în viaţă tot amânând de
marţi pe joi,
Fără să ştiu că timpul trece şi nu se-ntoarce
înapoi.
Degeaba vreau acum trecutul să-l retrăiesc cum
aş vrea eu,
Nu-mi dă nici măcar o clipită Măritul, Bunul
Dumnezeu,
Că de n-am fost atunci în stare să sorb dulceaţa
celei vremi
Acum regretele mă-ncerce, din toamne triste
până-n veri.
Nu pierdeţi clipa, ziua, noaptea, că nu
se-ntoarce înapoi,
Rămâne doar o amintire ce veşnic o purtăm cu noi
Să ne-nfioare clipa vieţii când ne-amintim de ea
ca-n vis,
Şi-n taina gândului ne facă, cuibar de dulce
paradis.
***
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu