23
august 1944 - 23 august 2024 - 80 de ani
Col.
(r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu
25
August 2024
„Astăzi, 23 august 1944, am venit la Rege la ora 15.30
pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă
pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte” - consemna mareşalul
Ion Antonescu într-o agendă a regelui Carol al II-lea.
Peste puţin timp, Conducătorul Statului şi şeful
guvernului avea să fie arestat din ordinul regelui Mihai I. Despre modul în
care a avut loc arestarea (într-un context politico-militar extraordinar de
complex, în care trupele Fronturilor 2 şi 3 ucrainene străpunseseră frontul din
estul ţării şi înaintau nestingherite spre interior) există mai multe versiuni.
Cei mai mulți dintre cei care au fost de față au relatat însă că mareșalul nu
era dispus să negocieze armistițiul, în condițiile cerute de rege.
Situația frontului
În cursul zilei situaţia trupelor române şi germane se
deteriorează continuu. Beneficiind de o superioritate zdrobitoare de forţe,
Frontul 2 ucrainean pătrunsese, în patru zile, 80 km în adâncimea
dispozitivului de luptă germano-român, pe un front de circa 240 km, iar cele
ale Frontului 3 ucrainean aproape 110 km, pe un front de 350 km. În seara
zilei, frontul urma traseul Târgu Neamţ, nord-est Roman, nord Bârlad, nord-vest
Huşi, nord-vest Bujoru, nord Chişinău, sud-est Rezina, est Leova, Taraclia,
nord Tatarbunar.
- Din totalul forţelor române şase mari unităţi
(diviziile 2, 11, 14, 15 infanterie, 5 cavalerie, Comandamentul 110
infanterie), dispuse între limanul Nistrului şi Iaşi, suferiseră pierderi mari
în luptele anterioare, fiind în mare parte încercuite de trupele sovietice.
Alte nouă mari unităţi (diviziile 3, 5, 7, 18, 21 infanterie, 4 munte, 1
cavalerie şi comandamentele 101 şi 102 munte), aflate la sud de aliniamentul
Vaslui, Bacău, în retragere spre linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila,
înregistraseră şi ele pierderi mari (mai puţin diviziile 18 infanterie şi 1
cavalerie, aflate iniţial în rezervă). La nord de Bacău forţele principale ale
Armatei 4 (10 mari unităţi: diviziile 1, 4, 6, 8, 13, 20 infanterie, 1 gardă, 1
blindată, comandamentele 103 şi 104 munte) continuau să-şi menţină capacitatea
de luptă. Pătrunderea forţelor sovietice la vest de Siret, între Roman şi
Piatra Neamţ, avea să ducă însă la interceptarea, în scurt timp, a căilor de
comunicaţie pe care se repliau aceste divizii.
În încercarea de a mai salva o parte din trupe,
generalul Helmuth von Grolmann a considerat că trupele române trebuiau retrase
spre munți pentru a realiza legătura cu forțele ungare. Acest plan nu convenea
însă comandamentului Armatei 4 române. Ca urmare, colonelul Nicolae Dragomir a
încercat, în dimineața zilei, să ia legătura cu mareșalul Ion Antonescu, care
se întorsese în Capitală, pentru a explica necesitatea și urgența replierii
Armatei 4. Nereușind, a telefonat (la orele 9.45) generalului Constantin Sănătescu,
informându-l că frontul „este complet rupt, încă de acum două zile”, că
inamicul înainta cu blindatele într-o breșă de 100 km între Siret și Prut „fără
să i se opună vreo rezistență serioasă”. În încheiere, colonelul Nicolae
Dragomir a făcut o afirmație susceptibilă de mai multe interpretări: „Totul
este pregătit. Puteți conta, în momentul militar și politic care se aproprie,
pe absoluta noastră credință românească. Aștept de la dvs. un răspuns”. În
memoriile sale, generalul Constantin Sănătescu menționează convorbirea cu
colonelul Nicolae Dragomir și afirmă că i-a ordonat „să ia legătura imediată cu
generalul Ilie Șteflea, care trebuie să aibă instrucțiuni de la mareșal”.
Nicolae Dragomir consemna însă că la sfârșitul convorbirii, Constantin Sănătescu
i-a declarat că dacă situația este așa de gravă va determina pe rege „ca până
într-o oră să fie chemat domnul mareșal Antonescu și să i se impună a alege
între demisie sau semnarea armistițiului”. Deși referirile colonelului Nicolae
Dragomir la „momentul militar și politic care se apropie” și la intervenția pe
lângă generalul Constantin Sănătescu păreau a fi inexplicabile pentru poziția
sa de militar, capătă sens în urma lecturării memoriilor lui Ioan
Mocsonyi-Stârcea: „Planul degajării armatei din dispozitivul ei, împestrițat de
nemți, întru retragerea și regruparea ei cu scopul de a-i împiedica să sprijine
forțele de ocupație ce s-ar apuca să lupte în loc să se retragă în Ungaria, a
fost făcut de colonelul Dragomir, la câteva reprize, cu modificările inerente
schimbării unor amplasamente în cursul perioadei între 15 iunie și 15 august,
direct prin Sănătescu, înainte să fie asigurat de concursul lui Racoviță”.
Deteriorarea situației de pe front în orele următoare
l-a determinat pe același colonel Nicolae Dragomir să trimită, la orele 12.00,
un raport mareșalului Antonescu, în care arăta situația gravă în care se afla
Armata 4 română și își exprima convingerea că „singurul scop al operațiilor
noastre nu mai poate fi decât salvarea acestei armate într-un mod care să fie
încă de ajutor pentru țară” și arăta că „este indispensabil, ca fără a întârzia
o clipă să ne dați ordinul, sau cel puțin dezlegarea de a ordona retragerea
generală a armatei spre țara noastră de care noi nu ne putem despărți… Înainte
de a ne lua răspunderi proprii” - Așteptăm răspunsul dvs., care nu trebuie să
întârzie niciun moment pentru salvarea armatei și ajutorarea țării” - conchidea
Nicolae Dragomir.
În acest context, Ion Antonescu a ordonat (în jurul
orelor 13.00) generalului Gheorghe Avramescu să predea comanda Armatei 4
generalului Ilie Șteflea, șeful Marelui Stat Major român, aflat pe front,
motivând lipsa de personalitate a acestuia în relațiile cu comandamentele
germane.
Era deci clar că între modul în care au privit
rezolvarea situației mareșalul Ion Antonescu, pe de o parte, și generalul
Gheorghe Avramescu și colonelul Nicolae Dragomir, pe de altă parte, erau
diferențe mari, că între mareșalul Ion Antonescu și comanda Armatei 4 române și
între aceasta din urmă și eșaloanele superioare germane apăruse o gravă criză
de comandament, care nu a mai putut fi soluționată.
„Manevra politică” cerută de Nicolae Dragomir s-a
efectuat după ruperea frontului de către trupele sovietice, după cum tardiv s-a
dovedit a fi, la 22 august 1944, și ordinul dat de Hitler pentru replierea
frontului pe aliniamentul fortificat Focșani-Nămoloasa-Brăila, unde se spera că
va fi oprită înaintarea forțelor sovietice.
Punerea la cale a arestării Mareșalului
- Regele Mihai I face cunoscut colaboratorilor (Aurel
Aldea, Constantin Sănătescu, Grigore Niculescu-Buzeşti, Ioan Mocsonyi-Stârcea,
Mircea Ionniţiu) că va ridica problema încheierii armistiţiului şi că în
situaţia în care mareşalul nu va fi de acord să îl încheie în condițiile impuse
îl va demite şi aresta. Se decide ca Grigore Niculescu-Buzeşti, Constantin
Sănătescu şi Ioan Mocsonyi-Stârcea să ia legătura cu Iuliu Maniu, C.I.C.
Brătianu şi Lucreţiu Pătrăşcanu şi să-i informeze despre acest lucru. Cu acelaşi
prilej se stabilesc şi detaliile arestării mareşalului, modalităţile de
întrerupere a legăturilor telefonice ale comandamentelor germane etc.
Poziția liderilor partidelor politice
Iuliu Maniu, Lucrețiu Pătrășcanu, Constantin
Titel-Petrescu şi Constantin Agiu cad de acord că era mai bine ca armistițiul
să fie încheiat de Ion Antonescu. Întrebat de Constantin Agiu dacă accepta să
preia conducerea guvernului, liderul naţional-ţărănist răspunde că era mai bine
să fie lăsat Antonescu ,,să se descurce”. Câteva ore mai târziu, Maniu şi-a
menţinut poziția și în fața lui C.I.C. Brătianu şi Constantin Titel-Petrescu,
cei trei decizând ca Gheorghe Brătianu să încerce să-l convingă pe Ion Antonescu
să încheie el armistiţiul, acordându-i sprijinul politic deplin.
În timpul întâlnirii cu generalul Constantin Sănătescu
(orele 13.00), Iuliu Maniu a insistat ca viitorul guvern să fie constituit din
militari (cu excepţia titularilor de la Externe şi Justiţie). Apoi a pleacat la
Snagov.
C.I.C. Brătianu a părăsit şi el Bucureştii,
deplasându-se la moşia de la Florica.
Discuția dintre Ion Antonescu și Gheorghe I. Brătianu
În jurul orelor 10.30, cu acordul liderilor partidelor
politice, Gheorghe Brătianu propune Conducătorului Statului să încheie
armistiţiul. Referindu-se la această întâlnire, Ion Antonescu avea să
consemneze următoarele, după ce a fost arestat, în timp ce era închis în
safe-ul regelui: „În dimineața zilei de astăzi, pe când eram în Consiliu de
Miniștri, a cerut să mă vadă domnul Gheorghe Brătianu, care, spre deosebire de
domnul Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere cu domnii Maniu și
Dinu Brătianu, și că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord și că
își iau alături răspunderea, dacă accept să fac eu tratativele de pace. I-am
răspuns că accept cu condiția să mi se dea în scris acest angajament, să
accepte ca el să fie publicat pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea
internă și pentru ca străinătatea, aliații și inamicii, să nu mai poată...
(lipsă în text – n.n.) prin dezbinarea noastră. Domnul Brătianu urma să-mi
aducă adeverința scrisă înainte de audiența mea la rege, fiindcă voiam să merg
la această audiență cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că dat fiind
faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să
încep tratativele de pace”. La sfârşitul audienţei, Gheorghe Brătianu a promis
că va reveni, până la orele 13.00, cu textul-angajament semnat de Iuliu Maniu
și C.I.C. Brătianu.
Documentul nu a mai fost însă redactat şi semnat.
Discuție Mihai Antonescu - Regele Mihai
La orele 15.00, după ce se întâlnise cu Gheorghe
Brătianu, care îl asigurase că va aduce acordul conducerii partidelor politice
pentru încheierea armistițiului, Mihai Antonescu sosește la Palatul Regal,
fiind condus de colonelul Emilian Ionescu în Casa Nouă. În timpul discuției,
Mihai Antonescu cere regelui (în varianta Emilian Ionescu) să-i acorde „depline
puteri” pentru a pleca, fără știrea mareșalului, la Cairo în vederea încheieri
armistițiului. Regele refuză și-i cere să rămână la audiența cu mareșalul.
Mareșalul Ion Antonescu - Regele Mihai
După ce decisese în Consiliul de Miniștri de la Snagov
continuarea războiului, mareșalul Ion Antonescu sosește la Palatul Regal
(însoțit de o escortă formată din cinci mașini, parcate peste drum de Palat în
fața Fundației Carol I), unde este întâmpinat de colonelul Emilian Ionescu pe
care îl întreabă: „Ce face regele? Ce este la palat?” I se răspunde: „M.S.
Regele vă așteaptă în Casa Nouă și în Palat este liniște și totul normal”.
În jurul unei mese rotunde din „salonul galben” se
așează regele Mihai I, Ion Antonescu (regele avea să rememoreze că în timpul
întrevederii Ion Antonescu era „obosit, arțăgos, chiar”), Mihai Antonescu,
Constantin Sănătescu; alături (în biroul regelui) se aflau Grigore
Niculescu-Buzești, Ioan Mocsonyi Stârcea, generalul Alexandru Aldea, Constantin
Anton, Alexandru Ioanițiu).
În varianta Constantin Sănătescu, întrevedere s-a
desfăşurat astfel:
Regele: Care este situația, domnule mareșal?
Ion Antonescu: Disperată, Majestate. Frontul este
străpuns și în Moldova și în Basarabia. (Constantin Sănătescu va consemna în
Jurnal: „După obiceiul Mareșalului, în continuare începe tot el să atace,
făcând răspunzătoare de acest dezastru armata care nu mai vrea să lupte, și din
cauza agitației oamenilor politici, și lăsând chiar să se înțeleagă că și
regele cu mine avem o parte din vină, căci am stat de vorbă cu oamenii
politici, pe care i-am încurajat în acțiunea lor”).
Regele: Ce trebuie să facem? Nu credeți că e momentul
a încheia armistițiul, fie dumneavoastră, fie un alt guvern? (Sănătescu:
„Mareșalul răspunde categoric că nu trebuie să încheiem armistițiul”).
Mihai Antonescu: Se poate să cerem și armistițiul însă
să mai așteptăm încă două zile, căci trebuie să vină niște răspunsuri de la
Ankara și Madrid.
Sănătescu: Domnule vicepreședinte, nu credeți că
așteptând două zile riscăm să ni se retragă condițiile de armistițiu și să
cădem în capitulare fără condiții? Am impresia că evenimentele se precipită și
că e vorba de ore, nu de zile.
Mihai I: Ce intenționați să faceți?
Ion Antonescu: Voi încerca să rezistăm pe frontul
fortificat Focțani-Oancea-Bolgrad.
Sănătescu: Cu ce? Întrucât lucrările de fortificații
nu sunt gata și trupele române și germane ce se retrag nu vor fi în stare să
ocupe aceste poziții, fiindcă se retrag în mare dezordine.
Ion Antonescu: Cu batalioanele de recruți pe care
le-am trimis acolo și cu alte trupe ce vor veni din interior. De altfel, dacă
nu vom reuși să oprim inamicul pe această linie, ne vom retrage în munți și vom
încerca să mai rezistăm, nu putem părăsi pe germani.
Mai târziu, regele Mihai I a afirmat: ,,I-am propus
atunci, conform planului stabilit cu șefii partidelor politice, cu care
pregătisem audiența, să demisioneze pentru ca un nou guvern să ceară imediat
armistițiu. La această propunere s-a înfuriat... Fapt este că n-a vrut să audă
de demisie, striga că nu va lăsa țara pe mâna unui copil și va lupta până la
capăt... Antonescu nu admitea niciun argument, repeta doar strigând că el
hotărăște și că războiul va continua alături de Germania. În planurile noastre
fusese adăugată și soluția cazului neașteptat, în care mareșalul Antonescu ar
fi respins atât cererea de armistițiu, cât și demisia. Această soluție extremă
era arestarea lui”.
În relatarea (scrisă în safe) referitoare la
desfășurarea audienței, Ion Antonescu preciza că a expus regelui, timp de
aproape două ore, situația frontului și acțiunile întreprinse pentru ,,a scoate
țara din greul impas în care se găsește”, demersurile întreprinse de Mihai
Antonescu pentru a obține de la anglo-americani „asigurări pentru viitorul
țării”, conținutul discuțiilor avute cu Carl Clodius, Ion Mihalache și Gheorghe
Brătianu. La cerea regelui ca tratativele „să înceapă imediat”, Ion Antonescu a
făcut cunoscut că așteaptă răspunsul de la Ankara și Berna pentru a obține
„consimțământul Angliei și Americii de a trata cu rușii”. Ion Antonescu afirmă
că era de acord chiar cu plecarea lui Mihai Antonescu la Ankara și Cairo pentru
„a duce tratative directe”. (Constantin Sănătescu consemnează că Ion Antonescu
ar fi zis: „Ne vom retrage în munţi şi vom încerca să mai rezistăm, nu putem
părăsi pe germani”).
Regele Mihai I iese din salon (după unele relatări,
inclusiv a lui Ion Antonescu), sub pretextul uitării ,,port-țigaretului”, după
altele variantă ar fi spus: „Ce cald este aici. Mi-e sete. Mă duc să caut ceva
de băut. Îmi doresc un pahar mare cu apă”; Constantin Sănătescu consemnează în
Jurnal: „Față de acest răspuns categoric, regele s-a sculat în picioare și,
fără a rosti o vorbă, le-a întins mâna și a ieșit afară. Antoneștii au rămas cu
mine, în picioare, într-o atitudine chinuitoare. Cei din biroul regelui au
auzit convorbirea și au luat măsuri de arestare; îndată ce regele a intrat la
ei a dat aprobare să trecem la arestarea Antoneștilor și să facem lovitura de
stat”.
Mircea Ionniţiu zice că regele nu a părăsit salonul,
ci a făcut semn maiorului Dumitrescu să intre cu cei trei subofiţeri.
La revenirea în Salon, regele se adresează astfel
mareșalului: „Domnule mareșal, am ascultat expunerea dvs asupra situației și nu
sunt de acord cu propunerile dvs., consider situația foarte gravă, care pune în
pericol chiar existența neamului românesc. Din această cauză vă demit din
funcția de conducător al statului”. Ulterior, la Dobrița, regele Mihai I i-a
cerut maiorului Anton Dumitrescu să consemneze că înainte de arestare i s-a
adresat astfel lui Ion Antonescu: „Domnule mareșal, amândoi avem de dat socoteală
lui Dumnezeu și istoriei de sorta acestui neam. Tăvălugul morții apasă asupra
Moldovei. Aceeași soartă așteaptă și restul țării”. Apoi a părăsit salonul.
Arestarea mareșalului Ion Antonescu
În salon intră echipa pregătită pentru pentru arestare
a mareșalului formată din maiorul Anton Dumitrescu și plutonierii Dumitru Bâlă,
Dumitru Rusu și sergentul-major Dinu Cojocaru (era echipa de rezervă, deoarece
– din rațiuni de păstrarea a secretului - formațiunea pregătită de comuniști,
formată din chelneri de la restaurantul „Cina” nu a mai fost introdusă în
incinta Palatului). Emilian Ionescu zice că el a dat semnalul de intrare a
echipei condusă de Anton Dumitrescu, acesta din urmă l-a indicat, inițial, pe
Emilian Ionescu, apoi pe Mircea Ionnițiu. În varianta lui Anton Dumitrescu zice
că s-a adresat astfel: „Domnule mareșal, din Înalt Ordin sunteți arestat!”.
(Ion Antonescu zice că Sănătescu i s-a adresat astfel: ,,Domnule mareșal,
sunteți arestat pentru că nu ați vrut să faceți imediat armistițiu”, după care
a ordonat: „Executarea!”).
Reacţia lui Ion Antonescu (flancat de Dumitru Rusu și
Dinu Cojocaru): Ce-i asta Sănătescule, ați băgat pe rege într-o mare
nenorocire; până mâine veți fi cu toții spânzurați de nemți”; după altă
versiune: ,,Bine Sănătescu, ce înseamnă asta? Intru ca om pașnic și sunt tratat
ca un criminal? ,,Mareșalul – consemnează Constatin Sănătescu - s-a îngălbenit
și mi s-a adresat mie – cum putem să-i facem această ofensă? Nu i-am răspuns
nimic”.
Varianta Ion Antonescu: „M-am uitat la soldatul care
mă ținea de brațe și i-am spus că să ia mâna de pe mine și, adresându-mă
generalului Sănătescu în obrazul regelui care trecea în altă cameră cu mâinile
la spate: «Să-ți fie rușine; acestea sunt acte care dezonorează un general».
M-am uitat fix în ochii lui și i-am repetat de mai multe ori apostrofa”.
La încercarea de a-și băga mâna în buzunar, Anton
Dumitrescu a încercat să-l imobilizeze. La reacția violentă a lui Antonescu,
Constantin Sănătescu a replicat: „Ia mâna de pe domnul mareșal”, fapt care a
dezorientat pentru moment echipa de arestare. La intervenția colonelului
Emilian Ionescu („maior Dumitrescu, executarea!”), cei doi Antonești au fost
scoși din salon, duși la primul etaj și închiși în safe-ul în care regele Carol
II își ținea colecția de timbre. Văzându-l pe Gheorghe Ionescu-Bălăceanu înarmat
cu un pistol automat, Ion Antonescu i s-a adresat: ,,Nu vedeți că eu nu am
nicio armă? Mâine o să fiți toți spânzurați în piață!”.
Varianta Antonescu: „După aceea, bruscat, am fost scos
din cameră pe culoar, unde o bestie de subofițer mi-a spus să scot mâna din
buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu domnul Mihai Antonescu, am
fost băgat la ora 17 într-o cameră «Safe» Fichet și încuiați. Camera nu are
decât 3 m pe 2, este fără fereastră și fără ventilație. După 2 ore s-a deschis
ușa și ni s-a oferit două scaune aduse de afară. Nu s-a avut nicio dorință de a
se da acestei camere cel puțin aspectul curat. Este plină de praf în într-o
dezordine organizată”).
După un timp, li s-a adus (în safe) o masă și două
scaune, iar la cererea lor hârtie și creioane (de către Gheorghe
Ionescu-Bălăceanu, cu aprobarea regelui). Ion Antonescu și-a scris testamentul
prin care lăsa întreaga avere soției sale (după unele surse a scris și o
scrisoare soției în care a precizat: ,,O altă cale n-ar fi fost a mea”), iar
Mihai Antonescu a scris regelui un lung memoriu referitor la contactele sale cu
aliații occidentali (Mircea Ionnițiu zice că după ce l-a citit l-a distrus.
Gheorghe Ionescu-Bălăceanu zice că le-a predat regelui care le-a dat lui Ioan
Mocsony Stârcea). Ion Antonescu a fost tot timpul agitat, a vociferat și
amenințat determinând pe unul din soldații care-l păzeau să ceară să fie
înlocuit.
În camera safe, Ion Antonescu a ales o agendă care
aparținuse regelui Carol al II-lea în care și-a consemnat gândurile și
impresiile din timpul audienței la rege. După bombardamentul german agenda a
fost găsită printre dărâmături de către căpitanul Gheorghe Teodorescu din
Batalionul de gardă al palatului, pe care a prezentat-o în 1980 lui Nicolae
Ceaușescu. Textul scris de mareșal se încheia astfel: ,,Mă rog lui Dumnezeu să
ferească Ţara Românească de consecințele unui act atât de necugetat cu cât
niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De multe mai multe ori am spus
regelui între patru ochi și în prezența D-lui M. Antonescu că, cadă crede că
este un alt om în Țară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez
locul cu o singură condiție: să prezinte garanții și să nu fie un ambițios și
un aventurier”.
Din casa de fier Mihai Antonescu a trimis lui
Sănătescu un mesaj prin care insista ca noul guvern să urmărească rezultatele
tratativelor de armistițiu inițiate, îndeosebi prin intermediul Turciei,
Elveției și Suediei și a făcut aluzie la modul neospitalier în care fusese
tratat în orele precedente: „Pentru ospitalitatea MS Regele, toată durerea unui
român”.
La scurt timp avea să mai fie arestaţi (tot la Palatul
regal) şi generalii Constantin Vasiliu-Pyki, Constantin Pantazi şi colonelul
Mircea Elefterescu.
În jurul orei 21.00, Emil Bodnăraș sosește la Palatul
regal. „Când am venit - afirma el în 1960 - era de văzut ce facem cu ei. Noi am
prevăzut să-i internăm într-o casă a noastră. Regele nu știa cum ne gândim noi
să procedăm. O singură condiție ne-a pus: numai să nu-i împușcați acuma, dar a
fost imediat de acord că nu pot fi ținuți la nicio închisoare, nici la Palat nu
pot rămâne, numai dvs. să-i țineți, dar să nu-i împușcați. N-am avut nicio
dificultate din acest punct de vedere. Atunci seara am stat de vorbă cu el. El
era încă palid, foarte emoționat. Atunci ne-am înțeles ce facem cu ei. Deci am
stabilit că Antoneștii pleacă de la Palat... La discuție a asistat și
Pătrășcanu, Sănătescu... Am ieșit și am căutat să pun în mișcare totul...
Florica (Bodnăraș - n.n.) a rămas afară, am lăsat-o într-un punct și am
pregătit grupa pentru scoaterea lui Antonescu și am găsit că cea mai bună casă
este cea din Vatra Luminoasă, casă pe care o părăsisem în ziua de 14 august
după căderea lui Manole (Bodnăraș – n.n.) la Craiova... Casa era părăsită, nu
locuia acolo decât gazda, care acoperea. Era un funcționar angajat la
Bernache... Când am venit l-am găsit pe Manole și pe nevastă-sa. Văzându-l pe
Manole și într-o stare potrivită pentru a-i face paza lui Antonescu l-am înarmat
și am spus pregătiți casa”.
Preluarea Mareșalului Ion Antonescu de către Emil
Bodnăraș
După miezul nopţii, pe la orele 2.00, la Palatul Regal
a sosit Emil Bodnăraș, cu Ștefan Mladin și cu grupa care trebuia să îi preia pe
cei arestați. „Am avut - rememora el în 1960 - două mașini ale noastre mici,
dar ne-am decis să luăm o mașină dubă a Palatului și cred că pe la două noaptea
ne-am dus să-i luăm. Până atunci nici nu-i văzusem, doar m-am asigurat că sunt.
Mi-au dat un ofițer care m-a dus la seif la Antonescu, unde era închis. Acesta
cunoștea cifrul de la seif, a făcut numărul, a băgat cheia, cum a întors cheia
a luat-o la fugă și am rămas singur cu Mladin. L-am pus pe Mladin să deschidă
ușa. În încăpere ardea o lumină în tavan, era o căldură infernală și Antoneștii
în cămașe. S-au speriat când au văzut civili. Am avut banderolele formațiunilor
de luptă și au înțeles că treaba era puțin altfel. I-am luat pe un ton militar
și i-am dus jos. În curte stătea duba, era o mașină de aprovizionare închisă și
i-am așezat pe ei și pe câte un om înarmat al nostru. Eu cu Mladin și cu
Florica, care adusese grupa aceea cu Mladin la palat, în mașina noastră a
Comandamentului (formațiunilor de luptă patriotică - n.n.) în frunte și ei în
urmă și după aceea a mai venit încă o mașină. Deci am constituit un fel de
caravană. Ne-am strecurat prin dispozitivul nostru, pe niște străduțe mici, ca
să nu intrăm într-o capcană nemțească și i-am dus în vatra Luminoasă. Tot
grupul a rămas în Vatra Luminoasă. Ni s-a mai adus armament; Florica a rămas și
ea acolo ca să aibă grijă de mâncare, împreună cu cumnata mea. Așa au sta acolo
vreo săptămână până au venit sovieticii. Nimeni n-a știut că sunt acolo. Manole
ea șeful gărzii la început. A trebuit și el să fie temperat ca să nu uzeze de
mână forte. Ei au fost foarte supuși. În casă i-am despărțit și s-au purtat
foarte disciplinat, însă furioși. N-au dormit vreo două nopți. Antonescu și-a
venit în fire când a auzit bombardamentele, a spus poate îi eliberează. Purtare
mai lașă a avut Ică Antonescu, se văita, plângea”.
Referindu-se la preluarea lui Ion Antonescu de către
Emil Bodnăraș, regele Mihai I rememora: „Când se făcuseră planurile actului, se
pusese și problema cine va prelua paza în cazul în care se ajungea la soluția
arestării. Brătianu nu dispunea de tineri ca șă-și ia asemenea răspundere.
Pătrășcanu promisese să trimită o gardă. Din partea lui Maniu, Ilie Lazăr ne
asigurase venirea din Ardeal cât mai repede posibil a unui grup de țărăniști,
dar aceștia din urmă n-au mai avut timp să sosească. Ceaușu (Emil Bodnăraș -
n.n.) așteptase la Palat să-i vină camioneta (incorect - n.n) cu care l-a
transportat pe mareșal și pe Mihai Antonescu, nu știm unde. S-a aflat mai
târziu că i-a dus într-o casă din Vatra Luminoasă. A îndrăznit să procedeze la
acest transfer după plecarea mea. A făcut-o la 4 dimineața (Emil Bodnăraș zice
că înainte - n.n)”.
Considerat de-a lungul timpului ca fiind trădare,
capitulare, lovitură de stat, lovitură de palat, schimbare de tabere/fronturi,
ieşire din război, schimbare de guvern, puci, insurecţie armată, insurecţie
naţională, revoluţie naţională, antifascistă şi antiiimperialistă, revoluţi de
eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, actul de la
23 august 1944 este şi va fi apreciat în diverse moduri şi în viitor.
Nota redacției - Dezertorul Emil Bodnăraș a sosit la
București de la castelul Bran. Oare cu știrea cui a fost găzduit acolo? Cine
vrea să înțeleagă, va înțelege dedesupturile complotului. Textul prezentat mai
sus este departe de a clarifica starea de facto „Sine ira et studio” situația
evenimentelor, „misiunea” generalului Racoviță supranumită „Poarta Iașilor”,
preconizata deplasare a generalului Aldea la Moscova (nerealizată), dar și alte
detalii importante ale momentului. Pentru informare privind discuția din
Salonul galben și arestarea Mareșalului, vă rugăm să citiți transcrierea de pe
placă a discuției dintre Mareșal și Regele Mihai I existentă în Arhiva P.C.R. -
Secția Cancelarie - Dosar 215/1944, publicată în premieră în Revista
ART-EMIS[1].
------------------------------
[1]
https://www.art-emis.ro/istorie/tradarea-regelui-mihai-de-la-23-august-1944-inregistrata-pe-placa
- 23 august 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu