Cultura,
viața normală în Scandinavia
Grid
Modorcea, Dr. în arte
28
August 2024
Cultura este un lux. Mereu am spus asta. Și Norvegia
mi-a întărit observația. Abia o țară care îi oferă cetățeanului protecție, să
nu mai aibă grija zilei de mâine (salariul minim al unui lucrător norvegian est
e de 4.700 euro), se ocupă de cultură. Aici cultura este prioritară, fiindcă
nivelul de trai este superior. De aceea, comparativ cu prețurile din România,
toate prețurile de acolo ni se par enorme, dar pentru nivelul de trai norveg
sau scandinav sunt normale. Iată câteva cifre pe care le-am notat într-un
supermarket din Geilo, în coroane norvegiene: cartofi - 29,90 kr, lămâi - 99
kr, pâine 34,30 kr, salata verde - 26,90
kr, snikers - 51,90 kr, avocado - 29,90, ciuperci - 29,90, iar, printre ele,
sunt cărți, un roman de Stephen King, de pildă, costa 199 kr.
Da, acolo am văzut ceva uimitor, cartea e regină, în
toate magazinele, restaurantele sau cafenelele există rafturi cu cărți, mici
biblioteci, în care poți citi ce vrei în voie, iar dacă îți place cartea, o
iei, dar cu condiția să pui alta în loc. Așa ceva mai văzusem numai la
Heidelberg.
Masa și cartea
Unde există un loc de parcare, de gustare, există și
cartea, mica bibliotecă cu cărți rare. Și unde este un loc de citit, există și
un bufet. Ce mare paradox, într-o realitate cosmică, super tehnologizată,
bătrâna carte, vechea minune tipărită de Gutenberg, e regină, nu și-a găsit
sfârșitul, cum profetiza un Bill Gates, dimpotrivă, fără ea, nu există viitor.
Și demonstrația supremă este „Biblioteca Națională” din Oslo, Ceva fantastic.
Fiecare etaj are specificul său. Cititorul se servește singur. Mesele unde citește, computerizate, sunt
aproape de rafturile cu cărți. Religia e la ultimul etaj, iar etajul 1 e
dedicat copiilor, nu numai cărților pentru copii, dar și jocurilor, fiindcă ei
sunt invitați să deseneze. Toată lumea acolo, în cetatea cărții, e fericită.
Așa cum am fost și eu, când pe computer, la numele meu, am dat peste trei
cărți, „Brancuși în America”, „Shakespeare and Eminescu, „The American Film”.
Prioritatea dată cărții în marile orașe ale lumii,
arată că viitorul nu se poate lipsi de carte. Ea e fundamentul învățăturii, al
înțelepciunii. Nemaivorbind că aspirația spre cultură a făcut ca orașele mari
scandinave, Oslo, Bergen, Stockholm, Copenhaga, să respire prin statui. Peste
tot statui. Statuia are rolul să potențeze spațiul, să-l facă vast și mai
luminos. Ea este un reper, faptul că o personalitate a meritat acest respect
statuar. Ce să mai spun de parcul regal Vigeland, prezentat într-un articol
anterior, cel mai mare parc cu statui din lume, un colosal muzeu în aer liber.
Toate drumurile aici duc la artă, la un palat, la o
catedrală, la o statuie. Nu se poate imagina ce fenomenale sunt primăriile,
primăria orașelor Oslo, Stockholm sau a capitalei daneze Copenhaga. Sunt
clădiri monumentale, dar se vizitează cu rânduri interminabile, fiindcă în
interior sunt adevărate palate, cu fenomenale picturi murale sau gigantice
goblenuri, parcă ai fi la Versailles.
Un circuit cu vaporașul pe canalele din Copenhaga, te
fac să numești acest oraș Veneția Nordului, mai ales că în partea mai deschisă
a fiordului, spre promenada Langeline, unde se vede un mare parc, te așteaptă
„Mica Sirenă”, o statuie din bronz, de 1,25 m, așezată pe o stâncă potrivită,
care este atracția nr.1 a turiștilor. E creația lui Edvard Eriksen, care a
imaginat o sirenă care devine om. Am văzut-o și de pe uscat, din parc, și din
vaporaș. E atât de cuminte și tăcută, față de vociferările oamenilor încât n-am înțeles de ce este atât de dorită
vederea ei. Dacă n-ai văzut Mica Sirenă, n-ai văzut Copenhaga, n-ai văzut
nimic!
Civilizația scandinavă este atât de înaltă, de
personală, de inimitabilă încât luxul material, ca și cultura spirituală sunt
lucruri normale, firești, au devenit viața de zi cu zi a oamenilor. Am rămas
uluit de importanța acordată teatrului. Teatrul Național regal în Stockholm
este o minune. Ca și cel din Oslo sau Copenhaga. Ideal ar fi fost să văd și
câteva spectacole, dar acum stagiunea era închisă. Am văzut în schimb, la Oslo,
un spectacol de balet transmis la TV, la concurență cu Olimpiada, unde pasiunea
scandinavilor pentru sport făcea ca toate posturile să transmită în draci
participarea sportivilor locali. Și suedezul Armand Duplantis, la săritura cu
prăjina, și norvegianul Jakob Ingebrigtsen, la 5.000 m, au fost onorați ca
niște regi! La fel handbalistele norveginene, ca și handbaliștii danezi. Nici
măcar știrile politice de la BBC nu-și aveau locul.
Sigur, am văzut și Muzeul ABBA, fiindcă la Stockholm
există un mare cult pentru această formație. Peste tot se cânta „Waterloo”. Nu
mai vorbesc de cultul pentru vikingi. Și aici există un muzeu al vikingilor,
unde se conservă cea mai mare ambarcațiune vikingă care a fost construită
vreodată. Se numește Vasa și a fost construită la 1600. Povestea ei a anticipat
soarta Titanicului, fiindcă, de cum a ieșit din port, la prima ei plecare, s-a
scufundat. A fost găsită peste 300 de ani intactă. Așa cum o vedem și azi. La
fel de pregnant este și cultul pentru Premiul Nobel, căruia i s-a dedicat un
muzeu. Azi premiile Nobel se anunță în Sala Albastră și se înmânează la
primărie, care este poate cea mai măreață construcție din Stockholm. Aici
primăriile orașelor sunt ca niște cetăți, simbolul guvernărilor, alături de
palatele regale.
Stockholm, pe care l-am mai văzut și altădată, este pe
drept numit Veneția Nordului, fiindcă e plin de canale, nai ceva decât
Copenhaga. Se spune chiar că orașul e construit pe un fjord, fiindcă apa e
peste tot, îi cuprinde clădirile ca brațele unei imense caracatițe. Un singur
lucru lipsește, gondola. Totul este de o densitate colosală, nu ai timp să
asimilezi, totul se reduce la o trăire impresionistă, pentru aprofundare e
nevoie de multe zile în asemenea orașe. Unde la fiecare pas există o statuie, un
obelisc, o catedrală, o clădire impresnantă, un teatru, o galerie, o stație de
metrou cu opere de artă, toate cu istoria lor, cum sunt palatele de pe strada
regală, care necesită explicații istorice, aprofundări temporale. Am adăsta cel
mai mult în cartierul medieval din Stockholm, unde există și cea mai îngustă
stradă, ca strada Sforii din Brașov.
Uluitor în Stockholm sunt cișmelele, peste tot, iar apa este pură, se
spune că aici este cea mai bună apă din lume. Dar și la Oslo, și în Copenhaga,
apa e la fel de curată, bate orice altă băutură. Sigur că preferi apa naturală,
când un pahar cu bere Eriksberg costă 88 de coroane suedeze. Dacă n-ai coroane,
mori cu cardul de euro în buzunar.
Să revin la spectacolul de balet. E vorba de opera
„Hammer”, creația coregrafului Alexander Ekman, cunoscut balerin de la Royal
Swedish Ballet. Ceva năucitor. Balet modern cum am văzut numai la Juiliard
School sau la New York City Ballet, unde Ekman a fost invitat, ca și pe multe
alte mari scene ale lumii. Predomină mișcările de grup, totul este axat pe teme
erotice. Căutarea cu disperare a dragostei și împreunarea cuplului. Insolitele
mișcări, la limita atletică a ființei, ne arată posibilitățile infinite ale
trupului de a se contorsiona. Personajele se caută până se întâlnesc. E o
permanentă intersecție de mișcări, un păienjeniș care aspiră spre destrămare și
spre identitatea cuplului. La sfârșit, dansatorii intri în sală, peste
spectatori, ca să-i atingă, să vadă că există, fiindcă spectacolul continuă cu
actul 2, într-un alt decor cosmic, cu altă gamă de lumini și de mișcări
abrupte, în diverse costume strident decupate și colorate. Acum apare și
dialogul dintre ele, sumar, esențializat, pantomimic. E de fapt încercarea de
dialog, efortul muțeniei de a rupe tăcerea. Te impresionează inventivitatea
mișcărilor și plastica lor, mereu învăluitoare, cursivă, ca notele dintr-o
simfonie wagneriană.
Fiindcă teatrul și opera sunt artele preferate ale
scandinavilor, și concurența este acerbă. Să vedeți clădirea în care s-a
decernat decenii la rând Premiul Nobel, devenită muzeu, cu toată povestea lui Alfred Nobel, plasată
în cea mai frumoasă piață a orașului Stockholm. Azi premiul se decernează în
Sala de concerte, numită „sala albastră”. O atracție zilnică este parada
militară de pe strada regală, unde au loc, la amiază, ceremoniile militare, o
stradă muzeu, plină numai de statui și case arhitecturale impunătoare. Totul e
masiv, construit monumental, cum îți demonstrează și călăuza din croaziera
daneză, în care fiecare clădire este o operă de artă arhitecturală.
Toate hotelurile în care am stat sunt din seria
„Quality”, de patru stele, sunt adevărate modele de îmbinare a utilului cu
plăcutul, adică aspectul estetic este impregnat în calitățile materiale. Nu mai
vorbesc de breakfast și dineurile pe care le primești, sunt absolut regale, de
o bogăție colosală. Le privești ca la un muzeu gastronomic, de parcă ar fi
create de Salvador Dali pentru Gala. Arta nu e numai în muzee, a ieșit în
stradă, este în vitrine și în toate această artă gastronomică. Și nu e hotel în
care să nu primești o carte, un album, o revistă, un pliant memorabil.
Frumusețea estetică este peste tot. Tehnica, mijloacele electronice, au ajutat
ca tot ce este pentru om să fie cât mai artistic.
Toate magazinele sunt construite ca niște opere de
artă. Iar tehnologia a ajuns atât de departe încât la Aeroport nu mai există
vameși. Omul este total înlocuit de tehnică. Aparate ultrainteligente îți
verifică pașaportul, identitatea, și îți eliberează biletul de îmbarcare. Ai
sentimentul că trăiești în viitor, într-o altă lume. Ai devenit o musculiță,
condusă de o gigantică făptură I.A. Parcă ai trăi pe altă planetă. Desigur,
vrei să ajungi cu picioarele pe pământ, acasă, fiindcă acolo e viitorul și nu
ești obișnuit să trăiești în Lumea II, în viitor, ești obișnuit să trăiești în
prezent și mai ales în trecut. Dar acolo trecutul s-a transformat în viitor,
așa cum vezi toată tradiția vikingă, care a fost asimilată de tehnologia
modernă și proiectată într-un viitor palpabil.
Euro este umilit în Norvegia, Danemarca și Suedia,
fiindcă puterea de cumpărare a cetățeanului valid este foarte mare. Să cumperi
un pahar de bere cu 9 euro, acolo este ceva firesc. Sau să vedeți la Tivoli, în
Copenhaga, unde, pe lângă jocuri fabuloase, concurând mult mai ingenios și
rafinat Dinsneyland, există o grădină cu restaurante elegante italiene,
franțuzești, turcești, la care au acces numai oamenii bogați, care și-au adus
copii să se dea în tiribombe, iar ei să-i privească de la o masă foarte simandicoasă,
regală. O bere aici costă 425 kr, iar un hel hummer (homar întreg) - 500 kr. Un
euro = 11, 5 kr. Sunt și locuri cu prețuri mai accesibile, precum la „Gasoline
Girll”.
Nivelul de trai a făcut ca Norvegia să fie numită Țara
Milionarilor. Fiecre norvegian este aici milionar. Fiecărui cetățean îi revine
un million de coroane din vânzarea petrolului. Nivelul de trai și cultura
împing țara înainte. Norvegienii sunt oameni care stau cu fața spre viitor.
norvegienii apără zestrea cea mai mare a universului, Pământul, cu minunățiile
lui. Ei nu evadează în pustiu, pământul este adevărata moștenire a omului.
Evadarea înseamnă să faci aici, din pământul pe care îl calci, o comoară. Norvegienii
au și un „Fond al Viitorului”, în care au strâns până acum 5.100 miliarde de
coroane. Acest fond e ca o pușculiță, în care puneam și noi câte un bănuț, când
eram copii. Apoi, la Crăciun, spărgeam pușculița (purcelușul de argilă) și cu
banii adunați cumpăram ultimul disc cu înregistrarea Concertului pentru pian și
orchestră de Edvard Grieg. Sau îi făceam mamei un cadou. Fondul este darul
pentru viitor al norvegienilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu