Poezii
pentru smbăta seara
Din
volumul de poezii de dragoste în curs de apariție
Mircea Dorin Istrate
Gustat-am mierea dulcilor
iubiri
Poezii de dragoste
Volumul 1
Toate-au fost odată
Buze ca o fragă, veşnic
doritoare,
Gene tremurate, taină şi fior,
Sărutări furate, raiuri
’nălţătoare,
Toate-au fost odată, lacrimă şi dor.
Calda-mbrăţişare, foc
nestins de ape,
Scurta despărţire, vremuri
nesfârşite
Gura, o fântână, însetat
s-adape,
Toate-au fost odată, clipe fericite.
Ochii, două stele lucitoare-n
noapte,
Trupul, vagă umbră unduind
uşor,
Sânul, două mere,
îndulcite, coapte,
Toate-au fost odată, patimă-n fior
Şoapte nerostite, plânset
şi durere,
Nopţile-n păcate, ruguri de
iubire,
Toate-au fost odată fagure de miere,
Taină-n gând să-mi steie,
sfântă amintire.
***
Anii tinereții
În anii tinereţii, din patimi şi trăire
Am strâns în urna vieţii cenuşă de iubire,
Şi-n tainiţe de suflet am pus-o îngropată
Aminte să-mi aducă, de cum a fost odată.
Comoara neştiută va sta în veşnicie
Sub lespedea uitării, în dulce reverie,
Carate aduna-va în vremuri mergătoare
Împrospătându-mi gândul, mereu să mă-nfioare.
Avere nu-i pe lume şi munţi n-ajung de bani
Să cumpărăm în parte nepreţuiţii ani
Avuţi în punga vieţii, prea iute risipiţi
În clipe de plăcere, în nopţi secătuiţi.
Mi-aş vinde toate cele pe-o caldă-mbrăţişare
Ce m-a ţinut vremelnic în timpuri de visare,
Sau dulcea sărutare ce mi-a trezit fiori
În nopţile vrăjite, cu luna prinsă-n nori.
Aş cere de la Domnul fărâma de vecie
Şi-n ea de-acum ne uite în vremea ce-o să vie,
Ne şteargă din gândire cărarea ce-am avut-o,
Şi înc-odat ne pună pe alta ne-ncepută.
Vom arde ca-nainte în focuri de iubire
Să ne-mbătăm simţirea cu visele divine,
Cuvintele rostite din patimă şi dor
Ne poarte prin înalturi ca fulgul cel uşor.
Cuibar ne-om face-n stele, şi Căile Lactee
Le-om umple cu vecia iubirilor perene,
Şi-acol’ vom face Raiul trecutelor iubiri
Ce astăzi lăcrimează, în tainice-amintiri.
***
Și-atunci
era o vară
Și-atunci
era o vară, când noi ne-am cunoscut
În
vremea tinereții, aceea, de demult,
Când tu
erai codană înmugurită-n dor,
Iar eu
un mânz sălbatic, ce mă visam că zbor.
Fierbinte
era vara, în fierbințeli și noi,
Trăit-am
în visarea dulceții buzei moi
Și-a
lacrimii curate și-a clipei fericite
Și-atâtor
jurăminte din inimă pornite.
De aur
era vremea atunci în pământesc,
Iar
noi, uitând de lume, eram în Rai ceresc
Plecați
de bună voie prin lumile de sus,
Cărăruind
vecia de ochiul lumii-ascuns.
O! câtă
vamă dat-am acelei vremi de vis
Cât
ne-a ținut în palma-i vrăjitul paradis,
Erau
atuncea toate dulceți de miere-lapte
Trăite
în visare în nedormită noapte.
*
Prea
repede plecat-a nebuna ceea lume
Lăsând
în al ‘nost suflet, adânci, neșterse urme,
Ce
sta-vor tăinuite în țandără de gând,
Înfiorând
visarea în nopți, tot rând la rând.
**
Era de
mult o vară în timpul ce-a trecut,
Când
noi, aleșii sorții, atunci ne-am cunoscut,
Iar
vraja ei rămâne-o o taină pe vecie,
Ne
lăcrimeze clipa ce-acuma e,
târzie.
***
Primele iubiri
Iubirile sunt clipe de plăcere,
Ce-nfiorează simțurile toate,
Născute-s din preaplin și din
durere,
Din vise ce-nstelează bolta-n noapte.
Ele se nasc ades dintr-o privire,
Ce mi te soarbe-ntrânsa ca un hău,
Din licărul acel de fericire
Ce-ți înfioră veșnic visul tău,
Ori dintr-o simplă strângere de
mână,
Un prim sărut, o caldă-mbrățișare,
Când tu îți vezi iubita ca pe-o zână,
Iar ea pe tine rupt, din sfântul
soare,
Din nopțile adesea nedormite,
Din nerăbdare lungă și-așteptare,
Din două vorbe magice, șoptite,
Din jurăminte spuse fiecare,
Din lacrima ivită din plăcere,
Din visul urcător până la stele,
Din tot și toate inima ce-ți cere,
Din simțuri ne-nfrânate și rebele.
*
Așa e prima dragoste, curată,
Dorință și îndemn venit din tine,
În toate pură, caldă-adevărată,
Trăind clipita-n frumuseți și-n bine.
Ea niciodată-n viață nu se uită
Că e păstrată-n suflet sfântă taină,
E preafrumosul, gândul ce-l sărută,
E leac vindecător la orice rană,
E umbra ce îți mângâie simțirea
Și fierbințeala lacrimii curate,
E tot ce are-n sine fericirea,
Divinul unei clipe-adevărate.
***
Târguind un roi de stele
Dintre toate câte stele veșnicesc prin galaxii,
Ți-aș alege numai una care-o fi mai lucitoare
Și diseară, la portiță, când cu dor grăbită vii
Ți-o voi pune în cositță, ca să-mi dai o sărutare.
Tu mi-i da, că ești miloasă și nu ții la supărare
Și-apoi încă zeci și sute ca un roi să-ți mai aduc,
Eu, în cont la mâine seară, îți promit, că cerul are,
Să-ți aduc cea galaxie, ce străluce-n vârf de nuc.
Târgu-i bun, cinstit se pare, că nici poți să nu îl faci
Când pe cer sunt mii de stele pâlpâind strălucitoare,
Dac-ai dat de-așa comoară, ia cât poți și pune-n saci
Și-apoi dă ca bună plată, mai nimic, pe-o sărutare.
*
Până miezul nopții bate, eu ca bun neguțător
I-am vândut un sfert din cerul rotitor de-asupra noastră,
Ea, ca nu cumva să piardă, rugătoare și cu dor
Mai tot vrea să târguiască, până n-o mai fi vre-o astră.
**
Doamne, când făcut-ai lumea, te-ai gândit că cele stele
Vor ajunge într-o vreme să le fac de târguit ?
Sau Tu pusu-le-ai acolo, ca păcat să-mi fac cu ele
Cu o tânără codană, ce-ntr-o zi m-a îndrăgit?
De-i așa, îți vând de grabă toate cerurile Tale
De rămâne-n întuneric universu-ți nesfârșit,
Rătăci-se-va și luna pe știuta ei cărare
Pentru doi copii sfielnici, ce iubirea i-a-ntâlnit.
***
La poatra ta
Când trec și-acum
prin fața casei tale,
Mă-nfiorez și
pasu-ncetinește
În dreptul porții,
unde-n gând, agale,
Văd ca prin vis
făptura-ți cum zâmbește.
Și-n cea clipită
sufletu-mi se frânge
Și gândul mi se
umple de tristețe
Și nu știu cum,
dar inimă îmi plânge
Că nu-i mai cum a
fost în tinerețe.
Ferestra ta nu-i
plină de mușcate,
Nu mai miroase
stratu-a lămâiță,
Din când în când
oblonul vântu-l bate,
Și casa e cuprinsă-n deasă viță.
Tu nu mai vii
la-inimii chemare
S-aștepți
înfiorată la portiță
Și cu peceți de
dulce sărutare
Să ne jurăm iubire
și credință.
Ne prindă
noaptea-n caldă-mbrățișare,
Ne-ascunză luna
când intra-va-n nor,
Cu stele mi s-o
umple bolta mare
Să ne-ndulcească
visele cu dor.
Vor fi clipite
câte veacuri toate,
Va fi divinul
cuibărit în noi,
În dulce vis
cerescuri vom străbate
Și-n universuri
fi-vom doar noi doi.
*
Pe strada ta,
acum, doar vântul bate
Tot ridicând din
colburi amintiri,
Le pună-n poarta casei, îngropate,
Ca să le am când
poate o să vii.
**
Eu încă de mai
trec pe-aici vre-odată
Îți las în taină
lacrimile mele,
Să veșnicesc cea
vreme de-altădată,
Iar poarta ta, s-o
țintuiesc, cu stele.
***
Desfătate
seri de vară
M-antrebat aseară vântul, ce bătea pe ulicioară,
De-am
uitat cumva cărarea ce-o călcam odinioară
Când,
în anii tinereții îmbiat de o chemare
Mă
făceam luntre și punte să ajung la casa care,
La
portița-i înflorată cu un rug de caprifoi,
M-așteptau
doi ochi albaștri, și-ndulcite buze moi.
N-am
uiat și nu uita-voi zile câte am sortite
Cele
seri înfiorate, cele clipe fericite,
Când
eram într-o visare doi copii smeriți, curați,
Ce-am
trăit atunci în Raiul cu de toate, îmbuibați,
Ca să
țină bine minte, câtre zile vor avea,
Că
nimic n-a fost pe lume mai frumos, ca clipa cea.
*
Vântule,
acum degeaba înierbata ulicioară
Tot
mi-o bați cum mai făcut-ai, mai cândva, odinioară,
Încuiată
e portița, s-a uscat cel caprifoi,
Nu-s
mai ochii ce-i albaștri și nici buze calde, moi
Să
m-aștepte-nfiorate, într-o seară, dintr-o vară,
Ce-s
acum o amintire, într-o lacrimă... amară.
**
Cum aș
da, de mi s-ar cere, pentr-o seară desfătată
Ce-am
trăit-o-n ceea vreme, toată viața-mi adunată,
Și-aș
rămâne-n ceia clipă de răsfăț și-nfiorare,
În a
Raiului vecie, vieți la rând, câte el are.
***
Măr
văratic
Ai fost
un măr văratec, ce te coceai în soare,
Când
zilele de vară te mîngâiau cu dor,
Tot
aşteptând clipita plăcerii ‘nălţătoare,
Când
tainele iubirii să-ţi de-a fiorul lor.
Apoi,
sortitul vieţii mi te-a făcut părtaşă
Iubirii
vieţii mele pe veci, pân’ la sfârşit,
Tu
dulcea mea copilă, visai să-mi fii mireasă
Pe
suitoarea cale ce duce-n nemurit.
Aşa
că-n vara ceea, furat-am în neştire
Din
raiul de poveste a vremilor de-atunci,
Clipite-n
care pus-am, dulceaţă de iubire
S-avem
ca amintire, în ierni ce-s tot mai lungi,
Să nu
uităm vreodată c-am fost şi vom rămâne
Copii
într-o visare ce fi-vom viaţa toată,
Şi care
înducită ne-o face ziua mâine
Să fie
cum ea fost-a, atunci, demult, odată.
*
Aşa
mereu rămână în inimile noastre
Îmbietoarea
vrajă din vremi ce încă-s vii,
Cu ea
urca-vom tainic cărările spre astre
Să
veşnicim în raiul, eternelor iubiri.
***
Al
tinereții timp
Și
câte Doamne încă, aveam a ne mai spune,
Și
câte Doamne încă, aveam să mai visăm,
Și
câte Doamne încă, am vrut ca-n astă lume
Un
loc în ea odată și noi să ne cătăm.
N-a
fost așa să fie cum încă noi am vrut,
Pe
cine să dăm vina? pe ceruri? pe vre-un sfânt?
Pe
noi? pe soartă noastră ce încă ne-a făcut?
E
prea târziu de-acuma, că timpu-i dus în vânt.
*
În
scurgeri de-anotimpuri uitarea tot mă-ncearcă
Să-mi
fure, de se poate, trecutele-amintiri,
Să-mi
lase ceea vreme pustie, goală, seacă,
Să
uit că fost-a plină de doruri și iubiri.
Nu
las să pierd vre-odată un timp ce-a fost de aur,
Un
timp când tinerețea a fost dulceața vieții,
Atunci
pe cap avut-am coroana cea de laur
Ce-a
dat avânt, speranțe și-ntregul sens al vieții.
**
Să
nu-l uitați vre-odată, că-n el a fost atunci
Sămânța
purității, cel adevăr curat,
Tu
vreme preacerească, n-ai unde să te duci,
Așa
că stai în gându-mi, acolo-n, lăcrimat.
***
Timpuri
de-nceput
Crezut-ai
că te-nvinge timpul și nemiloasa cea uitare?
Să
nu mai știi c-ai fost odată, frumoasă, tânără, o floare?
Și
c-ai iubit, ca toți de-o seamă, cinstit, curat și simțitor,
Un
suflet ce cuprinsu-mi-te-a și îndulcitu-te-a cu dor?
Cum
să îmi uiți prima iubire, aceea care nu se uită?
Cum
să îmi uiți îmbrățișarea și sărutarea cea dorită
Ce
te-a-nălțat întâiași dată cu-a ta ființă spre ceresc
Și-n
clipa cea înfiorată, ai zis că-i Rai, dumnezeiesc.
Și
cum să uiți când înserată, cu luna luminând cerescul,
Erai
cu dor îmbrățișată și-n jurul tău tot universul
Mi
se rotea-n nemărginirea-i aceea fără de sfârșit,
Pentru
ca tu, o muritoare, să-mi arzi clipa de iubit.
Nimic
c-atuncea, niciodată n-a fost atât de-adevărat,
Simțiri
și viile dorințe ademenitute-au pe dat,
Și-au
răscolit în tine totul stârnind plăceri de paradis,
Trăiri
ce ți-au purtat simțirea pe neumblate căi de vis.
Hai
vino dar, cu-a tale toate, în doi să fim dulce visare,
N-apoi
să mergem în trecuturi, pe-abia văzuta cea cărare,
Ce
înierbatu-s-a de-acuma de lungul timp care-a trecut
Și
care-a fost cândva, odată, drumul iubirii de-nceput.
Te-oi
ține-n caldă-mbrățișare, și-ți da-voi sărutări pe rând
Și
sub cerescul plin de stele, iubiri jura-ți-oi murmurând,
Vom
fi Adamii lumii noastre ce o trăi-vom în visare,
O
clipă care-o sta atuncea, în netrecut și-n nemișcare.
***
Icoană
de-nchinat
De-aș
fi zugrav de chipuri, icoană mi te-aș face
Și pe
altar de suflet te-aș pune la-nchinat,
Că tu,
cea purtătoare de patimi și de pace,
Îmi
ești fiorul lumii, cu sufletul curat.
Din
stele și luceferi la ochi le-aș da lumină,
Iar
gurii pătimașe i-aș pune foc divin,
Ți-aș
împleti șuvițe de-a candelei feștilă,
Iar
maci îmbujora-vor obrazul tău, vergin.
În mers
ți-aș pune-ntr-una smerit și legănare
Și-n
șoapta vorbei tale doar faguri dulci de miere,
Cu roua
dimineții îți spăl a ta cărare
Și
bunătate-n toate, cât inima ți-o cere.
Că tu
ești născătoare de neamuri noi sub soare,
Izvorul
de iubire ce-mi fi-va nesecat,
Frumoasă
ca o zână, ne-asemuită floare,
Mereu
ademenire la dulcele păcat.
Așa
că-n zi de ziuă tu meriți închinare,
Icoană
la altare, de pus la sărutat,
Tu,
începutul lumii ce seamă încă n-are,
Ești
darul cela care, cerescul ni l-a dat.
***
Dreaptă socoteală
Cerșetor la porți de Raiuri
milă cer, dar și iertare,
Pentru toate cât făcut-am
pe lumeasca mea cărare,
Ca să pot de-acum a trece
pentru lunga-mi veșnicie
În Grădina de poveste, ce-o
visez din cea pruncie.
Spun să știe toți că
fost-am hoț de inimi tinerele
Și furat-am la săruturi
fără număr de la ele,
Și promis-am câte-n stele
în a mele jurăminte,
Sub o lună-ascunsă-n nouri,
din cea gură-mi care minte.
Am iubit din plin femeia,
într-u toate virtuoasă
Și frumoasă și deșteaptă,
mincinoasă, păcătoasă,
Ca mai toți, am fost
nebunul nesătul de cea iubire
Și am ars, la fel ca ele,
în extaz și-n pătimire.
Și-apoi încă, nu tu Doamne,
poruncit-ai cu-a Ta gură
Să iubim pe lumea asta,
scris lăsat-ai și-n Scripură,
D-apoi eu, creștin ca
lumea, asta dară am făcut,
Recunosc în fața lumii, că
atât, doar am putut.
Vreau să cred, că toate
astea, nu s-or socoti păcate,
Ci-ascultare preasmerită de
porunci din cer lăsate,
De mi-i dreaptă socoteala,
nu-s bătut de sfânta soartă
Și-atunci eu, cel
vrednicitul, ce mai caut la-stă poartă ?
***
Pe unde ești?
Pe unde-i vreme noastră cea nebună,
Când ne-ndulceam iubirile-mpreună?
Si datu-ți-am bucăți întregi de rai,
Ca grija lumi-nveci să n-o mai ai?
Atunci ne-am pus, divinele iubiri
În tainice visări și-n amintiri,
În doruri și-n speranțe ce acum
Le deșirăm, la cel sfârșit de drum.
Noi am
gustat atunci divinul celui rai,
Cu vise, jurăminte fără grai,
Cu vii speranțe-n ceruri ridicate,
Cu rugi, iertări de fi-vor și păcate.
*
Apoi te-ai dus cu dorurile-n pripă
Și-n zborul tău, luat-ai sub aripă
Trăirile ce-am ars în pământesc,
Topite sub luceferi din ceresc,
Și toate cele vii îmbrățișări,
Și toate cele mii de sărutări
Ce-n seri cu luna-n nori le-am târguit,
Și-apoi cu pătimire le-am plătit
*
Pe unde ești, icoana mea de-o vară
Prelinsă peste noi, dulce-amară?
Mi te-am pierdut iubire preafrumoasă,
Prin lumea asta rea, și păcătoasă.
Oriune-ai fi, tu-ntâia mea iubire
Icoană-mi ești în dulcea-mi amintire,
Și-am să te țin în țandără de gând,
În pleapa-mi tremurândă, lăcrimând
Când fi-vom o săgeată de lumină
Ce s-o urca spre cerul instelat,
Din globul nostru cel de sfântă tină,
Spre bolta cea cu stele-n picurat.
***
La
schimb
E o
noapte ca-n poveste, luna-și urcă-n cer cărarea
Dintr-o
parte-a lumii ăstei către malul celălalt,
Ceru-i
picurat cu stele jur-prejur, cât ține zarea,
Până
unde el, pământul, una e cu cerul ’nalt.
Pe-un
răzor cu romaniță mestecat cu cimbrișor,
Cu un
cap bălai pe brațu-mi, adormit și în visare,
Obosit
cât dat-am vamă la gurița cea cu dor
Stau
năuc privind privind la boltă, în adâncă cugetare.
Slobod
las să-mi fugă gândul prin puzderia de stele
Adâncindumă-n
hățișul cela fără de sfârșit,
Neoprit
precum un fulger îmi sunt gândurile mele
Ce ar
vrea s-ajungă-n capăt, la-nceput de veșnicit.
Dar cu
cât iuțesc prin aștri mai afund îmi pare largul,
Mai
umbros, mai întuneric mi se face undeva,
Altă
noapte e în calea-mi și-un alt cer îmi e de-alungul,
Cu-nroire-s
alte stele izvorând de-altundeva.
*
Astfel
trec postăți de timpuri și de ceruri înstelate
Nesfărșite-n
numărare toate find de-același fel,
Lumii
pustii, neînțelese, luminate-ntunecate,
Prea
fierbinți, ori înghețate, liniștite, în măcel.
Fericit
mi-ntorc iar gândul înapoi pe drum de-acasă,
Las
de-oparte nebuneala ce-i prin lumile de sus,
Nicăeri
nu-i ca aicea în găoacea noastră-ntoarsă
Către
cerul ce-i de-asupra, cu mistere, nepătruns.
**
Până am
pe braț codana adormită în visare
Dau tot
cerul de deasupra și al lunii văl de nor,
Pentru
chipul ei de înger, doritor de-o sărutare
Sub un
patrafir de stele, pe-un covor de cimbrișor.
***
Căutând
în vremi trecute
Cine-ți
mai așează brațul fie-ți pernă la culcare?
Cine-ți
priveghează somnul sub un bob de lumânare?
Cine
te-nvelește noaptea cu un cer bătut cu stele?
Cine-n
șoaptă o să-ți spună ale sale gânduri cele
Care
vin dintr-o simțire, din cea vrere mult dorită,
Ce se
vrea în orice clipă să îi fie împlinită,
Să-ncunune
cea iubire cu o strânsă-mbrățișare
Și apoi
pe ochi să-ți pună, dulce, caldă sărutare?
*
A
trecut de mult cea vreme din a timpului măsură,
Când
eram doi tineri care, în dorințe ce avură
Nu
vroiam decît plăcerea raiului din cea iubire,
Care
azi, în gând și minte e-o neștearsă amintire.
Ea
mângâie cea simțire și îi dă înfiorare,
Când
din tainiță de minte mi-o trezești din cea uitare,
Lăsând
timpul să se-ntoarcă înapoi în tinerețe,
Când
iubirea-nmugurită, vieții îi dădea binețe.
**
S-a-nserat
și iarna aspră cea fereastă mi-o-nstelează,
Cariul,
râcâind în grindă pacea lumi-o priveghează,
Orologiul
din cetate miezul nopții rar mi-l bate,
Liniștea
de-acum se-ntinde, peste tot și peste toate.
Doar un
gând ce somn nu are cată-n vremile trecute
Urma
pașilor pe care tot ar vrea să mi-i sărute,
Stând
sub candela în care, boaba cea de lumânare
Pâlpie
până la ziuă, în fierbinte lăcrimare.
***
Îți amintești iubit-o….
Îţi aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam
Şi-a timpului secunde cu grijă număram,
Să fim copiii clipei norocului cerşit,
Cu mintea învrăjită şi inima-n iubit.
Îţi aminteşti iubito cum încă număram
Ferice zile-n care iubirilor ne dam,
Ne ducă în urcare spre lumile de sus,
Ne uite în divinul ce inimii l-au pus.
Îţi aminteşti iubito cât însetat eram
De-al tău sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram
Şi-apoi feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,
Furam din rai clipite nicicând îndeajuns.
Îţi
aminteşti iubito de nopţile-nstelate
Când simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,
Când tremuraţi luceferi din ceruri culegeam
Şi pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.
***
De-ţi aminteşti iubito de vremea ce s-a dus
Ce tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,
O scoate din uitare şi-n caldă mângâiere
Trăieşte-o în visarea clipitelor de miere.
Voi fi cu tine-alături ţinându-te de mână
Să simţi iar bucuria că suntem împreună
Şi în mireasma dulce a florilor de Mai,
Să retrăim iar timpul ce-a fost cândva, un Rai.
***
Două suflete și-o taină
Unde aş putea iubito, să-mi întorc tăcutul gând
Când rămân cu mine însumi în a nopţii feerie?
În afundul minţii mele, unde-n lacrimi suspinând,
Stau ascunse mii de taine, renăscând melancolie.
Unde aş putea iubito să-nfior a mea simţire
Dintr-o vară moleşită în căldurile solare?
Doar în umbra răcoroasă unde fără de-ngrădire
Tu sub streaşina pădurii îmi dădeai o sărutare.
Unde aş putea iubito să mă-nvălui în iubirea
Ochilor ce mă mângăie ca o aripă de dor?
Doar în sufletu-ţi smerelnic, unde e ademenirea
Nopţilor ce dăruit-au clipa dulcelui amor.
Unde aş putea iubito să te-ascund de răul lumii,
Să rămâi necunoscuta tuturor ce ne-nconjoară?
Doar în mintea mea ce-ndură toată mârşăvia hulii
Preaştiind că am răsplată, a ta inimă uşoară.
*
Deci rămâi, rămâi iubito, înger născător de vis,
De iubire care leagă două inimi ce îmi cheamă,
Mierea vremii, când o clipă am trăit în Paradis,
Două suflete ce fost-au, caldă lacrimă, sub geană.
***
Taină
Vino!
Spusu-mi-ai sfioasă într-o şoaptă
rugătoare,
Să
ne pierdem printre sălcii despletite-n val de ape,
Tu
încearcă de mă prinde, eu ţi-oi da o sărutare
Ca
răsplată, şi-apoi nimeni taina noastră n-o să afle.
Mai
la vale, mură neagră vom culege de pe maluri
Să-ndulcim
clipita zilei încărcată de fior,
Apa-n
vaduri o să treacă tremurând uşor în valuri
Spună
lumii că doi tineri se îmbată cu amor.
Iar
de-o fi ca înserarea să ne prindă-mbrăţişare,
Un
luceafăr din înalturi s-o aprinde pentru noi,
Eu
ţi-oi spune jurăminte şi cu inime uşoare
Ne
vor pierde pe-o cărare, ca de-atâtea alte ori.
Iar
când luna o să iasă din cuibarul dintre dealuri
Cu-a
sa rază mângâia-va lumea dusă la culcare,
Noi,
ruga-ne-von de dânsa să nu spun-a noastră taină
Nimănui
şi sub un nour, să ne-ascundă-n desfătare.
***
De-oi
fi o clipă cu noroc
Neștiut
rămâne gândul ce se-ascunde-n amintiri,
Când
aduc din timpuri duse, vremea dulcilor iubiri,
Când în
vraja unei clipe te țineam îmbrățișată
Și-atunci
Raiul din cerescuri, cobora pe noi, îndată.
Nu erau
pe-atunci cuvinte pentru-a noastre vii doriri,
Le
lăsam să-și facă vrerea din pornitele simțiri,
Ne
înfiora divinul cel ascuns în sărutări
Și
topiți eram ca ceara unei sfinte lumânări.
Gând
curat îmi era totul, în simțire și-n porniri,
Parcă
noi eram Adamii lumii toată în trăiri,
Sufletele
amândouă își făceau voit plăcerea,
Desfătându-se
în voie, după cum le era vrerea.
*
Oare
unde e izvorul lumii ceea ce s-a dus?
Și de
ce așa de iute a secat și a apus?
Nu
putea să țină încă toată viața, pân’ la moarte?
Ori de
nu e cu putință, fie doar și jumătate?
De ce
pus-ai Preamărite la-nceput dulcia miere
Care
ține o clipită, și-apoi lunga cea durere?
Cred
c-așa ne amăgit-ai, cum că viața e frumoasă,
S-o
râvnim în mii speranțe, când ea-n toate-i mincinoasă.
**
De-aș
putea să iau vre-odată viața de la început,
Mi-aș
trăi cea tinerețe în iubire ne-ntrerupt,
Nu
mi-ar trebui nimica, decât dulcea mea codană,
Și-o
clipită veșnicită, cineva să-mi de-a pomană.
Și ne
lase vremi la rândul să le trecem în iubiri
Să ne
sature dorința și simțirile-n vroiri,
Ca la
urmă, când ne-ntoarcem din visare în cel loc,
Să
putem a spune dară, c-am fost clipă de noroc.
***
Tăinuitele iubiri
Tăinuitele iubiri
Poartă miere-n amintiri,
Iar pe suflet, picurate,
Lacrimi multe, înfundate,
Neştiute, neuitate,
Doar de tine-s numărate.
Petrecutele iubiri
Fă-le vis de amintiri
Şi le lasă-n voia lor
Să colinde călător,
Iar la porţile ştiute
Să oprească, să-mi sărute
Ochii ceia-nlăcrimaţi
Ce-s pierduţi, dar nu-s uitaţi.
Când uitatele iubiri
Scormonesc în amintiri,
Fă din ele vin-pelin
Şi mi-l picură puţin
Peste sufletu-mi târziu
Să-nfioare-al meu....pustiu.
*
Îndulcitele iubiri,
Frământatele-amintiri,
Foste-s viaţă şi trăire,
Nestemate-n nepieire,
Leac la suflet, mângâiere,
Căzătoare arse stele.
***
Așteaptă-mă!
Aşteaptă-mă că vin din nou diseară
Să umplem cu iubire nopţi de jar,
Să-ţi fac divine clipe, că afară
Se zvârcoleşte iarna-n Făurar.
Cănd vom aprinde focu-n şemineu
Şi caldul său ne va topi-mpreună,
Îmbrăţişaţi pluti-vom, tu şi eu
Prin lumi ce au luceferi în cunună.
Ne-om îmbăta cu şoapte de iubire
Şi-om pătimi ca doi amanţi focoşi,
Ca să păstrăm în dulcea amintire
Nebunii ani trăiţi, nemincinoşi.
*
Nu suspina cănd dimineţi se crapă
Că fi-vor încă seri nenumărate,
Când însetatul vine şi se-adapă
Cu ale tale toate lacrimi neuscate.
Vor fi aceste nopţi de catifea
În cele vremi ce încă or să vină,
Licoare aburindă de cafea
Şi-o amintire tainică, divină.
***
Patimă și lacrimă
Pune-ţi doru-n lacrimă
Şi iubirea-n patimă ,
Şi m-aşteaptă c-am să vin
În cel vis, dulce-pelin .
Pune-ţi doru-n patimă
Şi iubire-n lacrimă ,
Şi mă iartă , n-am să vin
Visurile să-ţi alin .
Pune dor şi patimă
În iubirea-lacrimă ,
Şi mă-nchide pe deplin
În iubirea ta, de chin.
*
Şterge-ţi dulcea lacrimă ,
Uită de cea patimă ,
Fă din ele vin-pelin
Că-i tarziu, şi nu mai vin,
***
Picuri de lacrimă
Picuri de lacrimă
Rouă-s ce pier,
Nopţile-n patimă
Stele-s pe cer .
Vreau
reîntoarcerea
Zilei ce-aştept ,
Dulce-i renaşterea
Visului drept .
Fie-ţi cărările
Câmpuri cu flori ,
Facă-ţi iubirile
Nopţi de nesomn .
Arse-ţi-s buzele
După sărut ,
Mari îs cuvintele
Gestului mut .
Tainic durerile
Fost-au ce-au vrut,
Iar împăcările
Nou început .
***
Când ai trecut iubit-o...
Când ai trecut iubito prin somnul meu din gând
Şi gingaşa-ţi făptură a mângâiat cărarea,
Îmbietoarea-ţi gură şi şoapta-ţi aţâţând
Topitu-mi-au simţirea, cum se topeşte ceara.
Eu sărutat-am urma rămasă la plecare
Iar umbra-ţi tremurată ce s-a pierdut uşor,
M-a îmbătat cu vise şi cu păcatul care
Mă dăruia clipitei şi dulcelui fior.
Pe unde tu călcat-ai crescut-au roi de stele
Şi roze ce păstrează parfumul tău discret,
Un lac cu apa-n tremur şi graţioase iele
Sunt ochii-ţi care-n lacrimi, vrăjitu-m-au încet.
Acuma eşti departe, şi-n colţul tău de lume
Îţi duci sortita-ţi viaţă cum ştii şi poţi mai bine,
Şi doar aşa-ntr-o doară, când vremile-s mai bune
Nostalgice clipite te-ndreaptă către mine.
Eu simt că tu mă cauţi în vremea depărtată
Chemându-mă la tine cu suflet rugător,
Să fim pentr-o clipită cum fost-am altădată
Doi tineri ce se-mbată cu dulcele
amor.
Şi-atunci, a noastre gânduri, de-acuma întâlnite
Se vor iubi fierbinte de nimenea ştiute,
Şi-acolo-n cuibul cela, tăcută şi cuminte
Vei lăcrima iubito, în colţul tău de minte.
Rămasă-n amintire eşti taină
nevăzută,
Clipită veşnicită ce niciodat’ nu moare,
Eşti lacrima din suflet de nimenea ştiută,
Speranţa strânsă toată în lunga aşteptare.
***
Din tainițe de inimi
Din tainiţe de inimi, pierdutele iubiri
Ne cern pe-al nostru suflet parfum de nostalgii,
Să ne-nfioare clipa iertatelor păcate,
Purtând mirosul fraged de vieţi neîntinate.
Când cele inimi pure, necunoscând minciuna
Topite în săruturi făcutumi-s-au una,
În vis plutind pe aripi de doruri legănate,
S-au îndulcit din mierea iubirilor curate.
Şi-au ars apoi trăirea din clipele divine,
În focuri pârjolite din nopţile senine,
Şi înălţaţi la ceruri pe scară de lumină
Sperau ca veşnicia le ierte a lor vină.
De ce nu-i laşi Mărite acolo să-mi rămână
Acele inimi care jurat-au împreună,
Tu ţine-mi-i în toate de viaţă neminţiţi
Şi-atunci avea-vei Doamne, cohorte lungi de sfinţi.
De-i laşi viaţa-şi facă aşa cum şi-o doresc
Tu ne-ncăpute raiuri avea-vei în ceresc,
Le umple cu aceia la-ntâiul lor iubit
Şi nesfârşite timpuri vei fi de ei slăvit.
De-ai să le dai Mărite putere, bogăţie,
Avere doar la unii, la alţii sărăcie,
Iar pe deasupra încă şi suferinţi din ele,
Puţini mai aduna-vei în raiurile cele.
*
Că cea dintâi iubire e lacrimă curată
Sfinţită-n puritate, trăită-adevărată,
De-aceea şi rămâne în suflet tăinuită,
Bănuţ dintr-o avere, de-acuma risipită.
***
Însfințit-a
Te-am răstignit pe crucea visărilor din noapte,
În mutele cuvinte ce spusu-le-am în şoapte,
In clipa veşnicită ce vine din trecut,
În fierbinţeala gurii şi-n dulcele sărut.
În calda-mbrăţişare atâta aşteptată,
În tremurul fiinţei şi-n lacrima curată,
În ruga-n sfiiciune la Maica Născătoare,
În tainiţa din suflet, în slova din scrisoare.
În toate tu de-apururi eşti veşnica icoană,
Jertfelnica durere ce geme într-o rană,
O aripă de înger ce în tării se-nalţă,
Divinul care-nvie grăuntul cel de viaţă.
Uleiul ce-mi adapă a candelei feştilă,
Cuvântul ce mângâie iertarea pusă-n milă,
Luceafărul ce cheamă spre lumile cereşti
Şi tainica minune din toate câte-mi eşti.
Eu, fi-voi doar ce-a umbră ce creşte-a ta mărire,
Ce-a ramă de icoană-n altarul de iubire,
Iar pentru câte toate ce încă îmi vei da,
Te-oi săruta pe pleoape şi-ţi da-voi viaţa mea
***
Poveste
Du-te! Spusu-me-ai în şoaptă
Îndulcită de iubire,
Şi pe pleoapa-ţi tremurată,
Bobi de lacrimi în neştire
Picuratu-ţi-au de-odată.
Până mâine doar aşteaptă
C-am să vin mânat de dor
Şi-am să-ţi bat la-nchisa-ţi poartă
Să-ţi stârnesc plăcut fior
În ce-a inimă ce-aşteaptă.
Nu vor fi pe boltă stele
Câte datu-ţi-oi săruturi,
Tu, fura-vei dintre ele
Câteva, şi cu-mprumuturi
Le-i schimba cu ale mele.
Uite-aşa o noapte-ntreagă
Târgui-vom sărutări,
Eu ţi-oi spune că-mi eşti dragă,
Tu, în strânse-mbrăţişări
Îmi vei da a gurii fragă.
Şi vom fi copii în visuri
Rătăcind prin Raiuri sfinte,
Colinda-vom necuprinsuri
Adăpându-ne cuminte
Din iubire şi eresuri.
*
Şi-n cel timp care va trece
Cu frânturi din paradis,
În uitare vom petrece
Vraja nopţilor de vis
***
Amor
prohibit
Pe
spuza de iubire, ce încă mai păstreză
Căldura
desfătată a crudului amor,
O
lacrimă născută din mintea încă treză
Îmi
stinge-n calde picuri, sublimul celui dor.
În
urma lui rămâne, ca-n mângâieri de vînt,
Parfumul
din plăcerea iubirii vinovate,
L-om
pune ca pe-o taină în umbra unui gând
Să-nfioreze
clipe, în zile-nsingurate.
Aminte
să ne-aducă de vraja fermecată
Prelinsă
în păcatul nebunelor iubiri,
Când
fierbinţeli de trupuri şi geana sărutată
Aprinsu-ne-a
simţirea divinelor trăiri.
Când
nevăzuţi de lune, în cuibul fericirii
A
visului dulceaţă ’nălţatu-ne-a-n ceresc,
Când
în robia clipei plăcerile iubirii
Ne
fermecau păcatul, făcându-l îngeresc,
*
Când
osteniţi de trudă, cu sufletul o rană
Ne
moleşea căldura topindu-ne-n pieire,
Cerşeam
în rugi la Domnul ne ierte-n mare taină,
Iar
mîine de greşi-vom, ne facă izbăvire.
***
Ce
să-ți fac?
Pune
Sfinte Doamne, luna-n luminiş
Să
mi-o-ascundă-n taină noaptea-ntunecoasă,
Ca
să fur săruturi multe pe furiş
De
la-mea iubită, dulce şi sfioasă.
Şi
mai stinge-mi Doamne stelele din noapte
Numai
doi luceferi lasă-mi să clipească,
Eu,
i-oi spune-n taină vorbe dulci în şoapte,
Ea,
înfiorată mult să mă iubească.
Pat
îi fac din floare, iar din cimbrişor
Pernă-nmirersmată
pentru vise ‘nalte,
Aibe-n
legănare somnul cel uşor
Ce
să-i îndulcească visele în noapte.
Mai
apoi spre ziuă, cum e rânduit,
Noaptea
ne topească în a ei uitare,
Să
rămână-n vreme pusă la-nvechit
Clipa
ce-am trăit-o, dulce desfătare.
*
Când
vor trece anii risipiţi prin lume
De
voi fi vre-odată într-un crâng cu flori,
Mi-oi
aduce-aminte clipele nebune
Petrecute-n
noaptea ce-a cu luna-n nori.
***
Pașii tăi
Pașii care mângâiat-au tăinuita cea cărare,
Astăzi nu mai calcă dânși iarba-naltă, foșnitoare,
Ce-a fost martoră la toate îndulcitele păcate,
Ce-s știute și nespuse, bob cu bob, de sfânta noapte.
Alte drumuri îmi bat dânși, alte locuri
azi îmi calcă,
Au uitat de cea cărare, de pletoasa noastră salcă,
De poiana adumbrită și de poala de pădure,
Ascunziș pentru săruturi la cules de fragi și mure.
Și de via arămită în amiaza unei toamne,
De pomiștea-mbietoare cu mirosul ei de poame
Și de toate ce călcat-au în a tinereții vreme
Când, el, ingerul iubirii, a dorit să ne însemne.
Cum aș vrea mai calce-odată pașii noștri urma care
Prin cotloanele vieții fost-a clipă trecătoare,
Aș opri-o și ne-am ține-o în uitare o vecie,
Restul da-vom cui dorește, facă-și mare bogăție.
*
Azi, cărarea vieții noastre e de-acuma îmbrumată,
Noaptea, în bătaia lunii pare toată înstelată,
Cum ar vrea s-onfioreze niște pași de-ndrăgostiți,
Clipă fac-o urcătoare către raiul plin cu sfinți.
**
Dar nu vin ca altădată pașii ceia așteptați
Să-nfioare iarba moale, celor la iubire dați,
Timpul înierba-va-ncetul, tăinuita cea cărare,
Lăsând codrului s-aștearnă, peste ea, lunga uitare.
***
~*~
MIRCEA DORIN ISTRATE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu