Ben Todică - COADĂ LA HAGA

 

COADĂ LA HAGA

 

Realitatea din vis sau visul realității?

Eram în vest și doream să ajung acasă. Știu că peste mări și țări, munți și văi este casa. Pentru mine acasă este locul părinților mei. Însă cineva mi-a șoptit că pot ajunge mai repede dacă trec printr-un tunel. Am luat-o prin tunel, trec pe lângă multe grupuri de oameni, unii se odihneau, alții munceau săpând după aur și diamante, iar unii emigrau din est spre vest. În sfârșit, am ajuns la capătul labirintului subteran care era celula unui pușcăriaș. Un pat de fier, o pătură din păr de cal, o fereastră cu gratii și o ușă deasupra patului. I-am spus înlănțuitului că vreau să ajung la Ciudanovița. Mi-a arătat ușa. Am deschis-o și, în fața mea, s-a revelat satul Gârliște. L-am recunoscut, aici veneam vara, în copilărie, la scăldat în râul Caras. Această celulă era așezată pe o piramidă de trepte concentrice, albe, lucioase și călcând pe ele, am realizat că este crusta de zahăr alb al unui imens tort de nuntă din cafea, nuci și stafide. L-am recunoscut de pe vremea când o filmam pe Nicoleta Voica la marile nunți din Melbourne. Trebuia să pășesc atent pentru că eu sunt cam greuț.

Am scăpat din celulă, am coborât treptele marelui tort. Oare tortul era fort? Alerg pe șosea spre puțul din Ciudanovița. Era o șosea asfaltată, un fel de autostradă acum, în schimbul celei construite de ruși din bolovani cât curcanul, asta, cu scopul să nu alunece la vale basculantele iarna când le înghețau ploile îmbâcsite cu zăpadă și sare pe drum.

Nu vreau să fiu prins!

În curba de la podul râului Jitin, apar luminile unui mare Truck Rig. Știu cine e. Urcă în viteză panta. Sar în șanțul șoselei, îmi trag capul sub crengile copacului proaspăt crescut în margine. Sper că nu voi fi văzut. Sunt îmbrăcat în salopeta de culoarea bolovanilor de uraniu steril de pe margine, ușor de mascat. Truck-ul oprește chiar lângă mine. O văd pe tipa care conduce. E cea din filmul „Terminator” al lui Arnold Schwarzenegger. Se preface că nu mă vede. E ocupată cu bordul mașinii. Oare de ce? Ne jucăm de-a războiul!?

În copilărie ne făceam săbii și cine o avea pe cea mai frumoasă era căpitanul. La parter, locuia Nicolae al lui Pleșa, Moș Pleșa, un mare becher/șmecher și fi-su nu accepta, niciodată, ierarhia săbiilor pentru că era un pămpălău, nu era capabil să fie creativ să-și construiască o sabie și atunci aplica șantajul. O tehnică învățată de la taică-su. El nu se juca până nu-i dădeam noi cea mai frumoasă sabie ca să fie și el Făt-Frumos care omoară balaurul pentru a câștiga inima Ilenei Cosânzene.

Apoi vine Yuval Harari și ne spune că Inteligența Artificială va nenoroci lumea și că suntem terminați ca ființe biologice. Eu îi spun că mănâncă prea multe chimicale când sperie lumea, că tot așa s-ar putea spune despre cel ce a inventat toporul. Imaginați-vă ce se va întâmpla dacă îi vom dota pe cincizeci de mii de soldați cu topoare și vor porni să se lupte cu cincizeci de mii de fermieri cinstiți. Vom ajunge muritori de foame, nu va mai avea cine să lucreze pământul.

Atunci au apărut colonialiștii și au zis: Ce idee grozavă! Noi n-o să-i omorâm, ci o să le furăm o parte din recoltă ca să nu murim de foame ca ăștia cu topoarele. Și uite așa, avem azi baze militare staționate precum erau rușii în Ciudanovița.

Șoferița din truck/camion n-a vrut să mă prindă ca să-și poată justifica existența în episoadele următoare și a dat vina pe roboți. Așa putea continua lupta.

După ce l-a omorât pe balaur nu a mai fost nevoie de Făt-Frumos.

Azi, Cosânzeana lucrează în străinătate. Nicolae ar fi împlinit japoneza vârstă de 106 ani. Desigur, modificat genetic.

Orice crimă e considerată PROGRES, iar Conştienţa, Halucinație. America a promis estului

 căsătorie și după seducție l-a abandonat.

Conștiință sau conștiență, nu știu care i se potrivește răului mai bine, produs în ziua de azi. Toți cei lipsiți de ele, cei ce rănesc umanitatea ar trebui să fie în linie, la Haga.

 Un Cupidon sau ,,o doftana deghizata in castel''

Imaginea asta era văzută de noi, a celor din est despre vest în anii șaptezeci, însă deasupra tortului nu era un castel, ci o celulă.

 

Ben Todică

Comentarii:

” (...) Orice crimă e considerată PROGRES, iar Conştienţa, Halucinație. America a promis estului căsătorie și după seducție l-a abandonat”.

...Nu, mai DEGRABĂ : ”O DOFTANĂ ÎN EXPANSIUNE (...ȘI   AGRAVARE !)  COSMICĂ”!!! 

...sau : ” ”UN BALAMUC SINISTRU, ÎN EXPANSIUNE (...ȘI   AGRAVARE !)  COSMICĂ”!!!

AB"