ȘCOALA în antichitatea pelasgo-traco-getă
„Omule de geniu! Să fii întemeietorul
unei școli,
nu al unui oraș; turmele nu
au nevoie
decât de păstori.”(Pitagora)
Cum era și firesc, prima noțiune
instituționalizată de Școală orală s-a format în sacrul Templului, în sânul
poporului patriarhal pelasg, cel care va dărui omenirii mari preoți, poeți,
filosofi, astrologi, profeți, sibyle, într-un cuvânt ÎNȚELEPȚII ce vor lumina
popoarele lumii până la venirea Erei creștine a Mântuitorul Hristos și a
Apostolilor Lui (toți din seminție traco-getă).
După o îndelungată tradiție, Școala orală
pelasgă a pregătit apariția scrisului, care apoi a conferit Școlii menirea unui
nou gen de formare spirituală, pentru ca Templul, apoi Biserica să-și
desfășoare activitatea imanentă, mai întâi în lume, dar și dincolo în
transcendent. Astfel că, „din timpuri
străvechi a apărut la noi noțiunea, tipul de „om învățat” de „cărturar”,
„cărtulariu”. (Antonie
Plămădeală, De la Filotei al Buzăului, la
Andrei Șaguna, Sibiu, 1997, p. 141)
În neamul nostru pelasg patriarhal,
Dumnezeu-Creatorul-Proniatorul ne-a hărăzit în Vatra străbună oameni frumoși,
verticali prin jertfă, adevăr, eroism și demnitate, religiozitatea firii,
înțelepciunea, folclorul regal, sublim și inegalabil, arta olăritului, omenia
fără frontiere, o salbă de cetăți naturale cu întreaga formă variată de relief,
conducători demni, vlădici cu dragoste de Dumnezeu și de neam și multe bogății
naturale, dar mai cu seamă cel mai prețios metal Aurul, care n-a fost atât de
prădat și secătuit nici de romani sau de
turci, de austrieci, de germani, de ruși, de sovietici așa cum este astăzi
prădat de cei aleși prin ei înșiși
ori prin grija parveniților spoliatori politici, vânduți și trădători de neam
și patrie.
Marele Român, patriot-ortodox și diplomatul
de talie internațională Călin Georgescu,
declara mai zilele trecute, că încă în pântecele Munților noștri ar mai fi suficient
aur pentru ca bătălia pentru stăpânirea lui să fie de mare actualitate...
Înțelepții pelasgi fixau anumite Oracole și
norme orale, privind cunoașterea și apărarea Cetății, cunoașterea naturii
înconjurătoare, instruirea ostășească, activități de formare spirituală,
cultural-religioasă: folclor, poezie, dicție, recitare, filosofie, cosmogonie,
arta numerelor, însușirea educației morale, civice, cinstirea castelor militare,
sacerdotale, aristocratice.
Se venerau Familia, Școala, ruga, onoarea,
demnitatea, curajul, eroismul, jertfa, înțelepciunea. Familia pelasgă, apoi cea
traco-geto-dacică și-a întins structura ei tradițională până mai în urmă cu un
secol și mai bine. Locuința fiecărui viețuitor al Cetății era în sine un mic templu, în care se oficia armonia, pacea, bucuria de către Bătrânul,
Înțeleptul casei.
Exista o ierarhie hieratică pelasgă a
vârstei care se respecta din dragoste cu sfințenie! Bărbații oficiau cultul
și școala, iar bătrânele, ca niște vestale țineau de ordinea morală. „Rudenia era sosotită până la al zecelea
neam. Rudenia prin alianță era tot atât de sacră cât și cea de sânge.” (Vasile Băncilă, Comunitatea familiei, în Opere,vol.X,
Ed. Istros, 2015)
Primele școli instituționale ale omenirii,
respectiv ale neamului pelasgo-traco-get erau așadar TEMPLELE, unde oficiau în
permanență sacerdoții traci, prin tainele de inițiere a misterelor dar și de
rugă adusă Divinității acceptată de comunitatea locală.
Templele de obicei se aflau situate o parte
în peșterile sau pe vârfurile munților înalți:
Kogaionul – poate Bucegii, Ceahlăul sau Rarăul (Dacia), Olimp ( probabil Tesalia),
Pind (în vestul Greciei trace), Khurasan (Persia), Himalaya, Vindhya, Airyana
Vaeja (India, unde pe la mijlocul mileniului al II-lea î.Hr., textele
fundamentale - vestitele Upanișade au
înflorit civilizația vedică), Kaukaion (Spania), Tibet, situat între munții
Kunlun, Nanshan și Himalaya, Karakorum, Ni-shan
(China), Machu Picchu (Peru), Tabor (Palestina), Sinai (situat în peninsula Sinai
) și multe altele...
Muntele Kurusan, situat la nord-estul de podișul central al Persiei, este
locul unde s-a oficiat cultul profetului Zarathustra
(660-583 î.Hr.), poet și înțelept traco-persan, cu nemuritoarea sa lucrare Awesta.
Muntele
Kaukaion, conform uneia dintre presupuneri,este situat în apropierea fluviului Ebru, în nord-estul Spaniei. „De mii de ani acest loc este un munte
sfânt. Pelasgi, celți, sciți, geți au venit rând pe rând la muntele sfânt, ca
să-și adore zeii lor diferiți... Astfel Orfeu deveni pontiful Traciei, mare
preot al lui Zeus Olimpianul.” (cf. Eduard Schure, Marii Inițiați Rama Krishna, Hermes, Moise, Orfeu, Pitagora, Platon,
Iisus, Ed. Lotus, București, 1994, p. 164-165)
Muntele Nanshan,
în grota căruia a stat 12 ani într-o meditație profundă de mare ascet, marele
poet, magician, inițiat tibetan, strălucitorul Jetsun Milarepa(1052-1155 d.Hr.),născut în Tibet.
Muntele
Ni-shan, situat în sud-estul
ținutului Qu-fu, provincia Shan-dong, statul Lu. La poalele muntelui în
Chang-ping, s-a născut cel mai mare profet chinez, de doctrină zamoxiană,
Kong-Fu-Zi – Confucius și tot pe acest munte și-a desăvârșit el capodopera
nemuritoare: Cartea Cântecelor, Cartea
Ritualurilor, Cartea de Muzică, Cartea Primăverii și a Toamnei. În
plinătatea vârstei și a creației avea cca. 3000
de discipoli între care 72 erau
profeți. (Doctrina lui Confucius sau Cele Patru Cărți Clasice, trad. Vlad
Cojocaru, Ed. Timpul, Iași, 1994)
Altă parte, erau Temple construite somptuos
în marile Cetăți regale ori faraonice, precum: Sarmisegetuza, Apollo, Delfi,
Argos (Pelopones), Efes (Asia Mică), golful Eleusis (Atica, Atena), Teba,
Memfis, Babilon, Valea Tempei (Tesalia), Tyr (Fenicia, unde s-a inițiat marele
Homer), Axiopolis, Durostorum, Thesalonic, Cezareea (Palestina), cele două
școli ale Ordinului Esenian (sacerdoții albi traco-geți): situate una pe malul
lacului Maoris (Egipt), alta la Engaddi (Palestina), Sarasvati – fluviu situat
între Indus și Gange, unde s-a oficiat doctrina lui Sankara (sec.VIII-IX d.Hr.)
ș.a.
TRACIA străbună a pelasgilor era eminamente
o lume a sanctuarelor, fapt care l-a surprins bineplăcut și pe istoricul Fabre
d”Olivet: „De ce oare Tracia a fost
considerată mereu de către traco-greci ca o țară cu deosebire sfântă, țară a
luminii și adevărată patrie a Muzelor? Pentru că acești munți înalți păstrau cele mai vechi sanctuare ale lui Kronos,
Zeus și Uranus. De acolo coborâseră în ritmuri sacre Poezia, Legile și
Artele.” (cf. Eduard Schure, Marii
Inițiați...,p. 161)
Celebrele CODURI pelasgo-traco-geto-dace:
Hestia, Hammurabi (traco-babilonian), Zamolxian, Belanginele, Nabucodonosor (traco-babilonian)
etc., aveau și prescripții cu privire la Familie, la prunci și copii, care
trebuiau crescuți în dragostea familiei, în farmecul naturii, în anturajul
castelor ori în simplitatea sacră din sânul poporului demn, omenos, credincios
și războinic.
Fiecare părinte educa după natura religioasă înnăscută
genetic, cunoscută și ca lege a firii, a tradiției, prin normele fundamentale,
esențiale ce se revărsau în familie: adevărul, altruismul, binele, bunătatea,
cinstea, dreptatea, curajul, răbdarea, dăruirea, divinitatea, igiena, munca,
respectul, credința, ruga, simplitatea, înțelepciunea, iubirea naturii, animalelor, vietăților.
În afară de
această presupusă școală a poporului unde se exercita un fel de pedagogie
generală, firească, existau școli speciale ale înțelepților vremii (filosofi-sacerdoți)
în care se instruiau odraslele castelor, precum și cele alese, înzestrate
spiritual din sânul poporului.
Mai târziu au urmat școlile agorice, ale marilor înțelepți traco-geți precum Pitagora (Crotona), Socrate
și Platon (Grădinile Academiei), Arhimede (Sicilia) ș.a., care se țineau
în agore – piețe publice ale
cetăților, unde se impunea o unitate armonică a existeței prin deviza traco-getică:
„kaloka
gatia” – frumusețe și bunătate!
După școlile agorice au apărut școlile peripatetice, după termenul traco-get,
peripatetikos
– a se plimba, deplasare de la un loc la altul: la o casă,
grădină, pomi seculari, templu. Școala superioară de filosofie, Colegiul ori Liceul, cum l-a numit marele filosof
get Aristotel, a fost înființat de
el în anul 335 î.Hr., având sediul lângă faimosul templu al lui Apollo Lykios.
Înțelepții pelasgo-traco-geți erau prin
excelență hărăziți de Atotcreatorul – PĂRINTELE veșnic și PEDAGOGUL absolut,
cei mai mari PEDAGOGI spirituali ai Vremurilor lor de Aur, care predau în egală
măsură, cu dragoste părintească din „CARTEA
NATURII”, din „CARTEA CERULUI”,
din „CARTEA SUFLETULUI” – creația și
înțelepciunea lor, precum și din tratatele lor de Filosofie.
Înțelepții noștri străbuni, suverani ai unei
naturi religioase erau în egală măsură mari pedagogi, dar și mari psihologi,
ilustrând cu prisosință raportul dintre problemele firești fundamentale ale
vieții și cele filosofice, fiindcă ei moșteneau spiritual cultura
religios-filosofică, necesară cunoașterii educării și modelării copilului,
elevului, tânărului.
Faptul
că Neamul nostru pelasgo-traco-geto-dac a trăit prin Elitele lui spirituale în
comuniune cu Dumnezeu, cu Natura Creației Sale, a fost hărăzit cu mari Genii,
Înțelepți, Profeți, Pedagogi care au ctitorit în vremea lor ilustre
Școli-Academii, în Dacia, precum celebrele lăcașuri:
Zamolxiana
(sec. IX î.Hr., unde se predau astronomie, filosofie, matematică, medicină,
teologie etc. „Zamolxis, afirma
marele savant Mircea Eliade, își face
apariția într-o istorie religioasă care îl precede; el inaugurează o nouă epocă
de tip eschatologic.” (De la Zamolxis
la Gengis-Han, Ed. Științifică și
Enciclopedică, Buc., 1980, p.46).
Au urmat strălucitoarele: Callatis (sec. VII î.Hr.), Tomis (sec. VI î.Hr.), Histria (sec.V î.Hr.), Atena (traco-elenă, sec. IV î.Hr.),
Apollo Lykios (sec.IV î.Hr),
Universitatea-Deceneu,
Kogaionul-Dealul Grădiștei (sec. I î.Hr.). Aceste școli superioare, la rândul
lor au format mari personalități filosofico-teologico-literare, național-universale,
care prin operele lor au întrat în eternitate:
Satyros
și Demetrios de Callatis (sec.
III î.Hr.), Heracleides Lembos și Istros de Callatis (sec.II î.Hr.)ș.a.
(G.G. Antonescu, Istoria Pedagogiei,
Ed. Cultura Românească, București,
1923; Pedagogia Generală, Ed. Cultura Românească, București-1924; Educație și Cultură, Ed. Cultura Românească, București-1926;
Mihail Diaconescu, Istoria Literaturii
Dacoromâne,Ed. Alcor Edimpex,
București-1999;
La fel s-a întâmplat în faimoasele temple
ale Greciei-trace, unde s-au format savanți de talia unor Thales, Heraclit,
Anaxagora, Democrit, iar mai târziu cel mai mare Apostol Pavel ș.a.
Ulterior, tot prin dumnezeiasca Sa dragoste,
PĂRINTELE ceresc al Cosmosului a îngăduit înomenirea Fiului-Logos, prin puterea
Duhului Sfânt și smerenia Fecioarei Maria, să renască Omul din căderea sa
politeistă, prin religia Vieții – creștinismul ortodox – Cale spre mântuire.
În epoca primară-creștină au înflorit cele
mai distinse universități geto-dacice: Novae și Remesiana (Moesia Inferior),
Niceea și Constantinopol (Bizanț), Bracara (Peninsula Hispancă), Atena (pen.
Atica), Tomis (Constanța), Sirmium (Panonia Inferior), Tesalonic (Thessalia),
Capadocia (Asia Mică), Alexandria (Egipt) etc, din care s-au împletit Corolele
marilor spirituali:
Cotys I, rege-poet, ierarhii Theotim I,
Theotim al II-lea, Betranion, Constantin cel Mare, Teodosie cel Mare, Aeticus
Hristicus, Ioan Casian, Dionisie Areopagitul, Ioan Maxențiu, Leontius
Byzantinus, Niceta de Remesiana, Martinus de Bracara, Justinian cel Mare,
Heracliu cel Mare etc. (Mihail Diaconescu, op. cit.)
Școala pelasgo-traco-getă s-a născut sub Pronia
lui Dumnezeu în brațele Templului, apoi în sânul Bisericii, având un rol
prioritar și fundamental pentru membrii cultului religios și ai comunității
sociale, privind sănătatea fizico-psihică, formarea religioasă și îndrumarea
morală a Fiilor lor din care se va recruta ulterior Elita spirituală a Clerului
și-a statului suveran.
Școala instituită și binecuvântată de
Dumnezu în FAMILIA pelasgă este piatra de temelie imanent-transcedentală,
principiul de bază al existenței umane, a dăinuirii ei, stâlpul filosofiei,
catapeteasma religiei, cheia universală a înțelepciunii umane care deschide
generos și larg porțile spiritualității și civilizației umane înspre Viața
transcedentală a mântuirii omului.
Mai târziu marii învățători și Dascăli
(profesorii distinși) – luminătorii neamului, nației, poporului erau
considerați până în zilele de început ale veacului XX, SACERDOȚII mireni.
Atât de mare era demnitatea lor, încât se
compara cu faima CAVALERULUI trac, de o aristocrație și o tradiție fără egal în
istoria universală. O legendă frumoasă ne
amintește de un mare general japonez, erou și autor celebru de manuale privind instrucția
și tactica militară.
Se spune că în vreme ce el venea biruitor de
pe front, încărcat de laurii victoriilor, în drum spre palatul imperial, curtea
imperială a intrat în alertă, în panică: împăratul voia să-l numească premier, primul
ministru gândea să-l propună împăratului pentru ministerul de război; ministrul
de război reflecta să-l propună pentru diplomația externă, ministrul de externe
se gândea să-l recomande pentru ministerul de interne...
Fiecare voia să-l propună pe alt loc, în
afara celor ocupate de ei. În sfârșit a sosit generalul – erou, brav,
impunător, primit cu o solemnitate demnitară, la care împăratul i-a spus
printre aletele: - dragul meu Erou, te
rog să-mi ceri orice demnitate, fiindcă eu ți-o ofer pe loc. Majestate, cel mai
mult mi-aș dori un post de învățător
în satul meu în care m-am născut! Bucuria cea mai mare a fost întâi a
demnitarilor care au răsuflat ușurați, de alegerea Eroului lor.
Școala-Familie, Școala-Templu, Școala-Agora,
Școala-peripatetică, Școala-Biserică prin caracterul lor sacru și universal
reprezintă Cerul pentru istoria pământului (a omenirii): cerul unui trecut,
care străluminat de aura sa în timp, a devenit prezent; și care, consființit
continuu prin jertfă și dragoste va urni un viitor, ce va încânta pământul și
va sfinți Cerul!
În Patria aleasă de Dumnezeu cu cele mai
multe țări din lume: Țara Oașului, Țara Maramureșului, Țara Crișurilor, Țara
Oltului-Băniei, Țara Loviștei, Țara Bârsei, Țara Vrancei,Țara Bucovinei, Țara Hotinului,
Țara Nistrului, Țara Basarabiei ș.a., toate așezările miraculoase, toate
ctitoriile naturale erau sanctuare-școli.
„Cerul
își deschide cămările/ Ochii înving depărtările/ Crestele munților se ridică,/
cunună albă pusă pământului aburit.// Văile cântă-n apele ondulate ce trec/
peste trupul mustit al gliei./ Lumina spală pomii și coboară/ odată cu apele
până în prispa caselor.// O pasăre cântă un dor ascuns,/ ciugulind ramurile de
suc/ ale unui pom desfrunzit./ Cine umblă prin lume/ Și calcă zarea în spume?”
(Ernest Bernea, Lumini în Necunoscut, Ed.
Timpul-Iași, 2000)
Astăzi, în pârgul ocult al Apocalipsului
democratic care a zgâlțâit și zdruncinat din temelii așezarea lumii create de
Dumnezeu, nu mai avem nici școli adevărat formatoare de oameni morali, nici sanctuare
pline de trăire sacră, nici dascăli cu vocație dăruită de Dumnezeu, nici
înțelepți cu misiune hristică dar nici discipoli care să devină Stâlp, Temelie
și Catapeteasmă României Tainice.
+ Tăierea capului Sf.Prooroc Ioan Botezătorul
29 August 2024
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu