cătălin afrăsinei - elisabetei

 

cântec de dragoste din ziua când am găsit sandalele lui octavian augustus

elisabetei

 

 

 

~*~

 

locuiam în mao și voiam să-ți aud respirația

zilnic treceam prin zona zero

instantaneu

când scriam poezii

orașele deveneau migratoare

nu se știe cine pe cine

sfâșia

uneori mi-era teamă că nu ne vom întâlni

nu de scenariul apocaliptic

pe care-l trăiam

deal după deal

vale după vale

de pe valea mărășenilor pe dealul cănțălăreștilor

dispăruse și drumul

te visam în poezii metempsihotice

pentru  orice suflet care trebuia să-și ia viața de la capăt

lumea avea tipare de apă hașurate de timp și de vrăbii

în poeme

deveneam ultima memorie a lumii

și credeam cu tărie

în ameliorarea condiției umane

prin arta misterelor

contemplând

intrarea în transă a orașului florența

din timpul lui lorenzo magnificul

te iubeam până –mi cădeau pleoapele

și

apoi

o luam de la capăt

cu toate înfățisările la apelul bocancilor

simțeam

sărutările gurii tale până-n molecule

arbori prediluvieni și pietre de onix

moleculele sufletelor se iubeau

noi le urmam

peisajele transhumane deveneau pulsatorii

pe whatsapp

am regăsit  sandalele lui octavian augustus

marca quequa

la intrarea în poem oricine se descalță

 

~*~

cătălin afrăsinei