Minuni
militărești
Col.
(r) Marin Neacsu
28
August 2024
Suntem deja la finele lui august, se apropie
septembrie, se termina concediile, vacanțele scolare, parlamentare,
judecătorești, se apropie alegerile lumea începe să se dezmorțească. Prin
Ucraina totul e bine, a mai început o altă ofensivă, statele eurosupuse se
scobesc în pungi pentru noi contribuții care să susțină ofensiva, prin Golf se
ascut limbile, că săbii canci deci totul decurge confrom planului. Planul
Kalergi, bineînțeles.
Prin clasa politică românească curge lapte și
miere, lapte de cuc și miere de
trântori. Marea coaliție pentru care liderii P.S.D. și P.L.N., dar mai ales
Iohannis și-au mușcat limba și dat palme obligați/forțați de interese mai mari
decât biata Românie, e pe cale de destrămare. Ambii lideri s-au pus pe treabă
pentru formarea unor noi legături „de suflet” de stânga/dreapta, cu care să
obțină o nouă guvernare în toamnă și ușor-ușor Ciu-Ceo dispare. Abia aștept să
văd cum se vor înjura după alegerile din toamnă-iarnă, nu de alta, dar poate
mai învățăm și noi ceva nou în materie de înjurături. Partea frumoasă este că
în interiorul P.N.L., sau mă rog, al așa-zisei drepte, au început loviturile la
ficat. Crinișor, dirijat de cei care l-au pus undeva cândva pe un cal mare,
adică ză madăr end ză fadăr of dă liberali, îi dă timid la gioale lui Ciucă și
îl perie cu sârg pe Helvig Neprihănitul. Nu că nu mă așteptam la asta, adică la
pierderea bastonului de mareșal de către
soldatul din slujba unor țări, dar adevărata lovitură va fi când
slugărnicia liderilor P.N.L. ai ultimului deceniu, nu spun cine se știe, va
mușca mâna care l-a hrănit.
Și au mai început să se trezească unii „grijulii” cu
statistici și sârme băgate subtil sub nasul poporului venit din concedii.
Adevărul.ro, prezintă un document „documentat” care arată „cu cât au crescut
pensiile nesimțite ale militarilor” în ultimii 5 ani și cu cât cele ale
civililor, fapt care vai, duce la un deficit bugetar catastrofal mărind
nepermis de mult banii alocați fondului de pensii. Ceea ce nu spun însă marii
experți financiari dirijați politic, este faptul că :
- pensiile militare nu sunt plătite din fondul de
asigurări sociale, așa că orice încercare de a deplânge fondul de pensii pe
spinarea pensiilor militare este o măgărie. Prin acest material se trimit din
nou săgeți către pensiile militarilor care în opinia lor s-au ”nesimțit” și
sufocă fondul de asigurări sociale cu care de fapt acestea nu au nicio
legătură;
- pensiile militare nu au crescut pentru că ar fi
crescut punctul de pensie, nici pentru că s-ar fi acordat măriri pensionarilor
vechi, ci pentru că prin inginerii financiare și acordări noi de sporuri
activilor (art 28 din Legea 223 știe cum),
în ultimii ani cei care au ieșit și ies la pensie, ies cu o pensie
aproape dublă față de cei pensionați anterior. Deci practic fiecare nou
pensionar ar cam lua pensia a doi pensionari bătrâni.
Trăiască armata română cu conducerea ei minunată, care
își bate joc de proprii pensionari!
Cu adevărat, fondul de pensii este în pericol datorită
măsurilor populiste anunțate dar și din cauza proastei conduceri și gestionări
a Guvernului.
Domnii din „Adevărul” nu pomenesc nimic despre
creșterile de pensii și „bonificații”, restanțe și drepturi pe care magistrații
și le acordă prin decizii judecătorești dar și prin O.U.G. date de același
guvern în sprijinul magistraților, pentru că dosarele guvernanților sunt ținute
în sertarele magistraților așa că o mână coruptă de magistrat spală o mână
jegoasă de politician și invers. Spre exemplu, un magistrat care își propune
să iasă la pensie la anul, are grijă să
nu își ridice timp de un an de zile niciun drept în afară de salariu, fără
sporuri, fără indemnizații de diferite feluri, fără banii de echipare,
ochelari, etc, iar în luna în care iese la pensie le cere. El va ieși astfel la
pensie cu o pensie raportată la drepturile bănești ridicate în ultima lună. Nu
e așa că e convenabil ?
Așadar, a reînceput cruciada împotriva militarilor,
toată lumea se împiedică de militari peste tot, iarăși se va discuta despre
pensiile lor nesimțite iarăși se vor bloca, tăia, anula, îngheța pentru că ”ei
e mulți, muți și proști”.
În timp ce pensionarii militari, apeviștii, unii dintre ei încă rezerviști ca vârstă,
sunt torpilați, rezerviștii voluntari cei cu statut făcut la Bălăceanca,
primesc bani pe toate părțile, fără să facă nimic. Pentru că mai marii armatei
nu sunt în stare să ofere propriilor militari rezerviști drepturi decente și
chiar mai mult, prin legi și ordine elaborate în propriile laboratoare au luat
și ceea ce prevedea legislația în vigoare, niște capete pătrate au elaborat
niște ordine și măsuri atât de alambicate și defectuoase încât nu produc doar
confuzie, ci și găuri aberante în buget. O să dau un exemplu ca să nu se spună
că vorbesc prostii.
Conform articolului 2 din legea 270/2015, „(1)
Rezerviștii voluntari provin din:a) rezerviști;b) cetățeni care nu au
îndeplinit serviciul militar activ, dar care optează pentru îndeplinirea
serviciului militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar. (2)
Rezerviștii voluntari pot fi:a) cadre militare rezerviști voluntari;b) soldați
și gradați rezerviști voluntari.”
Deci un militar aflat în rezervă sub jurământ, aflat
deja în evidența centrelor militare, sau măcar care ar fi trebuit să se afle în
evidența acestora, poate solicita să fie încadrat rezervist voluntar și va fi
remunerat conform legislației.
Așadar, un rezervist aflat în pensie, să zicem
Popescu, care primește pensie de rezervist și are obligații prevăzute de lege
să apere țara, se face rezervist voluntar, primește bani pentru asta, și
practic nu face nimic, nici măcar o pregătire, pentru că se consideră că știe
ce are de făcut, fiind...deja rezervist cu serviciul militar satisfăcut și o
carieră militară full options.
Partea și mai hazlie este că fiind, să zicem putonier
în rezervă, va încadra cel puțin aceeași funcție ca rezervist voluntar, numai
că gradul de rezervist provenit din cadrele militare este plătit cam de 4 ori
mai puțin decât cel de rezervist voluntar. Practic, rezervistul voluntar
Popescu, când se bărbierește, face mișto de rezervistul apevist Popescu, pe motiv că gradul lui e plătit mai bine
decât al fraierului din oglindă.
Întrebarea 1. În caz de mobilizare, ce se întâmplă cu
acest rezervist? E obligat să se prezinte sau nu la unitate, căci contractul
lui ca rezervist voluntar încetează și atunci toate obligațiile sale contractuale sunt anulate. Pe de altă parte, rezervistul
apevist nefiind încadrat nicăieri, nu știe unde să se ducă, deși la el
funcționează principiul armatei pe viață.
În plus, rezervistul apevist, are obligația ca la
plecarea din țară să predea livretul militar la C.M.Z., să anunțe plecarea și
destinația, pentru a putea fi chemat la război. Rezervistul voluntar nu are o
astfel de obligație. Deci ce face rezervistul Popescu, în dubla sa calitate,
predă sau nu livretul militar, fiindcă acum are un nou contract și e obligat să
îl respecte. Și statutul este plin de astfel de cretinisme care mai de care mai
absurde, pentru că a fost făcut pe genunchi, modificat de câteva ori pe alt
genunchi ca să se obțină efectul scontat, adică să aibă în documentele de
mobilizare niste nume. Că tot vorbim de mobilizare, dacă verifică cineva, va
constata că C.M.Z. urile s-au umplut de rezerviști voluntari. Toate pupilele și
toți salariații civili din C.M.Z.-uri s-au grăbit să se facă rezerviști
voluntari, mai ales că tot ei fac ștatele și repartizările funcțiilor. De ce să
nu ia și ei un ban în plus, fără să facă nimic?
O ultimă absurditate, reală, concretă și incredibilă:
un fost militar, subofițer, trecut în rezervă, se angajează la o unitate
militară pe un post de salariat civil.
Deci primește de la armată o pensie de subofițer, dar și un salariu de angajat.
Acesta decide să devină rezervist
voluntar. Face cerere și îndeplinind condițiile de pregătire și vârstă, este
angajat. Așadar acuma primește pensie de subofițer, salariu de salariat civil
și indemnizație de rezervist voluntar, toate de la aceeași instituție, M.Ap.N.
El săracu este unul singur, dar primește trei venituri pentru trei persoane
definite juridic separat. Întrebare: pe câți oameni contează armata la
mobilizare ca luptător sau pe cine, pe pensionarul rezervist, pe civilul
angajat sau pe rezervistul voluntar? Cum evidențele în armată sunt vraiște și
nu știe stânga ce face dreapta, când se vor primi rapoartele cu personalul apt
de luptă pe care armata contează la război, el va fi raportat și de cei care
dețin listele cu rezerviștii voluntari, și de cei care dețin evidența
pensionarilor rezerviști și de cei care au în evidență salariații civil și uite
așa avem deja 3 oameni pe care armata poate conta. Că aceeași persoană e
plătită de armată de trei ori nici nu mai contează, e ghișeftul lui.
Deci bugetul nu este mărit prin acordarea de drepturi
noi sau prea mari pensionarilor
militari, așa cum lasă să se înțeleagă
articolul prezentat de Ziarul Financiar, ci din prostia legiuitorilor și
specialiștilor din M.Ap.N. și Guvern.
Bonus:
Nu are legătură
cu pensiile ci doar cu prostia din capetele luminate. După scandalul din
S.N.S.P.A., M.Ap.N. vrând să arate că este la curent cu viața socială și
sexuală în instituțiile de învățământ și aplică cu fermitate legislația în
vigoare, a emis un ordin de ministru, Ordin nr. M.168 din 7 august 2024 pentru
aprobarea Ghidului privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de
sex și a hărțuirii morale la locul de muncă în Ministerul Apărării Naționale.
Menționez că până în prezent exista HG 970 din 2023
care cuprindea o metodologie privind prevenirea și combaterea „harțuielii”
sexuale, aplicabilă dar probabil neaplicată de toate instituțiile statului. În
această metodologie, se prevedea: „Plângerea/Sesizarea poate fi formulată de
persoana vătămată în formă scrisă (olograf sau electronic, dar obligatoriu
asumată prin semnătură de către victimă, cu respectarea protecției datelor de
identitate, în vederea asigurării protecției acesteia) sau verbală (discuție cu
persoanele responsabile, în urma căreia se va întocmi un proces-verbal).”
După scandalul de la S.N.S.P.A., cineva din conducerea
M.Ap.N. s-a gândit că nu ar fi rău să apară un ordin care să reglementeze
hărțuirea sexuală în armată, căci aici și hărțuirea sexuală are specific
propriu nu și dacă se întâmplă să transpire ceva, e de preferat ca situația să
fie ”gestionată”(a se citi cocoloșită) intern. Așa că departamentul ăla de
specialiști în legislație a emis ordinul și ghidul sus amintit, ghid apărut pe
12.08.2024. Bineînțeles ghidul, după specificul documentelor militarilor, preia
cu copy-paste prevederile deja existente în metodologia de aplicare a H.G. 970/2023:
”Articolul 29 : Plângerea/Sesizarea poate fi formulată
de persoana vătămată în formă scrisă (olograf sau electronic, dar obligatoriu
asumată prin semnătură de către victimă, cu respectarea protecției datelor de
identitate, în vederea asigurării protecției acesteia) sau verbală (discuție cu
persoanele responsabile, în urma căreia se va întocmi un proces-verbal).”
Toate bune și frumoase, în spirit cazon, numai că se
pare că D.R.P.C.V.P. al M.Ap.N., adică departamentul care trebuie să aibă grijă
ca ultimele știri și inițiative legislative să se reflecte în interiorul
M.Ap.N., nu a ținut cont de faptul că la nivelul guvernului e pe țeavă un act
de modificare a respectivului articol și că începând cu data de 14.08. 2024
Guvernul dă o altă H.G. pentru modificarea metodologiei, astfel încât victimele
să poată depune plângeri și fără semnătură olografă și fără date personale.
Respectiva H.G. a fost dată spre studiu și votată în guvern de miniștrii din
guvern, inclusiv cel al apărării. Ce a făcut mister Tîlvăr, a dormit în post?
Așa că acuma întreaga țară se ghidează după noua H.G., iar Armata, după un
ordin al ministrului care contrazice legea. Probabil gvernul e de stânga iar
ministerul de dreapta și nu știu unul de altul.
Bibliografie
-
https://adevarul.ro/economie/cum-au-evoluat-pensiile-mapn-mai-si-sri-fata-de-2382533.html
-
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/243310?isFormaDeBaza=True
-
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/275396
-
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/286843
-
https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-actele-normative-aprobate-in-edinta-guvernului-romaniei-din-14-august-2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu