Jogging prin mass-media
Deocamdată, e bine. An electoral
„O tempora, o humores, o mores, o
res”, exclama hâtrul Luca Pițu. Și-mi aduc aminte de George Pruteanu care,
întrebat ce vrea să se facă atunci când va fi mare, răspundea decis: „Musafir.”
Bulă, în bancurile ceaușii, se voia „cap de locuitor”, doar-doar și-ar fi
crescut venitul pe cap propriu.
Florentin Popescu, din volumul
căruia (Vom ieși de pe hartă și vom deveni
istorie?, Ed. RAWEXCOMS, București, 2024) am împrumutat titlul de mai sus,
ne spune că bine mai e în an electoral.Trai neneacă. Guwerner promite și nu
face, destramă, apoi cârpește, ne amăgește cu o carboavă-două, ca să avem cu ce
cumpăra pâine din grâu ucrainean, cât despre circ, avem destul. Comicii vestiți
ai ecranului, cu batistuța la piept, se dau iubitori de țărișoară și de
populația ei. A apărut și vocabula neo-patriotism. Zău? Patriotismul e sau nu e
și punct. Istoricul Mihail Neamțu a devenit între timp neo-patriot. Prin 2018,
susținea nu altceva decât că interesul național e să renunțăm la...interesul
național și să euthanasiem Miorița. Dar de ce n-am începe cu asinul? După
Grigore Vieru, cei patru P care ar anula calitățile românilor sunt: Pizma,
Prostia, Pâra, Ploconirea. Îi dau dreptate.
Deocamdată, e bine. An electoral.
Intelocrații ies la înaintare. G. Liiceanu pro Armand și Fritz. La președinție,
ar alege-o pe Kovesi. „Ea e slujirea pură”. A cui? A României, desigur. Și eu
care credeam că-l slujește pe Coldea! Nu a inventat și folosit baschetbalista verbul
a paradi, DNA n-a paradit oameni nevinovați?
Se găsesc destui presari pro
anaconda Coldea, care spun lucruri trăsnite: Coldea –„un pic universitar” – ar
merita garoafe de Codlea pentru prestația sa în serviciu. Acuma fuge de
televiziune pe scara de serviciu (secret).
Ia să mai vedem ce-i dincolo de
știri și să-i privim cu suspiciune pe anumiți moguli de presă (și ce de moguli
au apărut postsocialist: Prigoană, S.O. Vântu, Burci, Sârbu foarte pricepuți în
branșă!), să nu le acordăm totală încredere (ca lui Dan Diaconescu cu Oglinda
lui strâmbă). În vremi incerte ca laptele de la mall, multe-s inventate: de la
molime la mitinguri, de la mitinguri la războaie, de la războaie la eroi de
război.Opinia e viciată de informații false.Talpeș, fostul de la SIE, promite
devoalarea lui Arafat, la Realitatea TV, ca fiind uns cu alifiile serviciilor, de
la CIA și M16 la Mossad. De-ar spune Talpeș
ce zice că știe până nu uită. Doctorul rămâne sub acoperire.
OMOR LA ATI, titrează
televiziunile. Ministrul Rafila pare că vrea să acopere crimele în serie ale
doctorițelor morții, de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, secția ATI. S-o fi
inventat acolo un serviciu de euthanasiere sau e vorba de omoruri premeditate?
În salonul groazei, 17 morți în două zile. Nonșalant, ministrul Sănătății
declară că nu demisionează: „N-am de ce.” Oare? Urlă presa despre interesele
lui Rafila pe piața medicamentelor. N-are de ce? Cum merg lucrurile în spitale,
pare a fi doctor pentru morți, nu pentru vii.
Iohannis, în joaca lui cu
verigheta (de ce n-o scoate, dacă-l deranjează?), ne asigură că alianța PSD-PNL
a fost validată de vot. Hi, ho! Ăia se bat la figurat și la propriu, iar războiul
nu e ieftin, toate se scumpesc. Știți vreun război ieftin? Cum spune Florica
Bud: „armele sunt prea puține pe cât rău ar fi de făcut” (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de sex, eLiteratura,
2016). Un presar cu peniță subțirică ne spune că-i de bine, de foarte bine ce se întâmplă acum:
războaie peste tot locul. Războaiele mici ar elimina energiile negative, așa
cum fac și cutremurele în serie, care preîntâmpină un cutremur devastator.
Gen.(R) Virgil Bălăceanu
avertizează că nu ne putem apăra cu 5-7 mii de militari NATO, ci cu noi înșine.
Oare ce spune Grindeanu despre infrastructura inexistentă, în caz de
intervenție rapidă, a 300 de mii de militari în flancul de est? Lui Iohannis îi
miroase a luptă cu Rusia. Strânge patul puștii, în numele cunoscutei sale
iubiri de români și de „Romănia”, cum pronunță nativul nostru, pe care o vrea intrată
în stare de război pentru fratele mic, Zelenski. Ne vopsește nemțește, ca-n
reclamă, semnând, fără avizul Parlamentului, Acordul de Securitate România –
Ucraina. După regretatul Vasile Tărâțeanu, în anii lungi de mandat nu s-a întâlnit niciodată cu românii
din teritoriile ocupate de Rusia și de Ucraina, supuși deznaționalizării.
Securitatea nu moare. Regele (lui Ionescu) moare. Prințul consort Duda a cam dat cu
regalitatea-n gard când s-a vrut candidat la președinție, iar purtătorul de
cuvânt al Casei regale e cine e. Nu suntem corecți cu ce-a fost, nu suntem
corecți nici cu ce este.
Limba ce-o vorbesc cei de la vârf?
M-am învățat cu politicienii care muncesc cum vorbesc și vorbesc cum muncesc.
Fiecare cu limba lui. Iohannis – iohannește,Clotilde – clotildește (memorabilă
e sintagma „sexiile de votare”), Fritz – fritzește (ne-a și anunțat că are
„cele 5 ani” de stat în România și că se vrea cetățean român cu cei 5 ani de
acasă). Până acum, și-a tot căutat locul de „descălecare” pentru președinție.
Președinte se vrea și Chichirău, parlamentara desculță, care a pus gând rău
bustului Goga. Nu, deocamdată.
Și pentru că vorbim de aflători
în treabă, de ce acceptăm ca „Elie Wiesel” să se bage în deciziile Sf. Sinod al
BOR privind canonizarea ieromonahului Arsenie Boca, de sărbătorit în 28
noiembrie, sau a teologului Pr. Dumitru Stăniloae, în 4 octombrie? Le contestă
marxistul Al. Florian martirilor „încercarea
suferinței” și „darul iubirii de neam și de Dumnezeu”? Dă delete pe numele lor și noi acceptăm?
La început de an 2024, în 13
ianuarie, Sebastian Zachmann a scos, la Prima, Cultura la raport, în cadrul emisiunii Inside politic. Reprezentanta Culturii, Raluca Turcan. Cu mâna pe inima
lui Băsescu și a lui Bill Kill (a, nu Uma Thurman, interpreta personajului, ci
Elena Udrea, pe care ex-ul Cocoș o vedea președintă; motivația cocoșească, la
postul Realitatea, în 17 iunie, 2024: Elena trebuia să fie aleasa neamului,
pentru că „nu avea monturi”). Cel mai greu admirator al masterandei în Teologie
Udrea a fost teologul Th. Baconschi.
Turcan ne-a promis că va da maximum
maximorum ca să intrăm în normal. Cum să n-o credem? S-a culcat ministru al Muncii și s-a trezit
de dimineață nu muncită, ci culturolog. Homo
technicus cum e, pedista-penelistă
era convinsă ca va fi cel mai bun manager
și ne asigura că va avea șanse. Cum cine? Cultura! Va rezolva tot și tot și va
avea grijă de Cultură ca de coafură. Argument: „Am cap pe umeri” și „păreri
personale”. Dar unde îi stă capul? Nu pe umeri?
Deocamdată, e bine. Are în raniță bastonul de
președintă. Doar a fost și vice-premier
în guvernul României. Privindu-i zdrăngănelile de la gât, îți vine să
întrebi: Pentru cine tragi clopotele, Madame? Pentru „profitabilitate” în
cinematografie? „Am fost la Oașintăn.” Pe cale de consecință, știe cum să salveze
cinema-ul. Vin americani înarmați, să filmeze. La lansări de filme, ministresa
e prezentă. Și la muzee? Și la muzee. O fi fost la Muzeul Țăranului Român, să aplaude un film
LGBTQ, sub simbolul curcubeului? Doar e în prima linie a democrației și a sexo-democrației
tocmai din '89, când avea 13 ani. Dar la festivalurile marine, concertele cu
narcomani, unde se promovează alcool și droguri, o fi fost? Copiii sunt scoși
pe tărgi de SMURD, după reprizele de muzică violentă din spectacole. „N-a murit
nimeni”, se apără Selly. „Faceți gălăgie, mă!”, s-a urlat pentru un violator
invitat pe scenă. Are vreo „părere personală” Turcan despre „evenimentul
cultural” al narcisiacului influențăr Selly? Care Selly a fost invitat la NATO,
cu sprijin Geoană, zice presa. Nu că aș crede mereu ce zice presa.
Tot în limba turcană: „Când sunt
hăituită, mă aricesc.” Hăituită n-a fost. A avut șansa numită Băsescu, cititor
de Levant. După, a mers pe cartea
Cîțu, cu care a băut cafea „la interior”, apoi pe cartea Ciucă. Cu cartea
Ciolacu e mai greu, însă cățărătoarea se descurcă. Ascensiunea lui Turcan nu
poate fi oprită. N-o fi dând țepe, cum se laudă, însăși ministresa e o țeapă.
„Dar acum ce citiți?” insistă
Zachmann. Răspuns: Shapira, despre Holocaust. Cu accent pe Chișinău. De Săptămâna roșie o fi auzit? Și sfielnică, și nesigură, nu cumva să supere
vreun anti-român, șoptește: „Nu-i lucru rău să înveți Luceafărul pe de rost.” Deci cum e? Bun sau mai puțin bun să
citești Eminescu? Zachmann, nu mă dezamăgi!
O economistă în scaunul Culturii
sună ca o navigatoare (în ape tulburi) la Învățământ. Tot resetând, tot
reformând educația, uite unde s-a ajuns: invitata Tatoiu (28 iunie, a.c.) ia
parte studentului care a dat foc profesorului. Așadar profii pot lua pumni în
gură și-n figură; mai nou, li se dă și foc. Și mai nou, se dă foc școlii. Vai, săracu,
a fost nedreptățit de un profesor cu o
problemă la cap. Și știți ceva? Toți profii de mate, spune fosta profă de mate,
au probleme la cap. Inclusiv mneaei? Tatoiu e inevitabilă, ca și Bobonete. Ce
să mai spui decât „Pelicanul și Babița”? Și mai recent, Babița cere să spargem
tabu-urile. Cum? Să-i scoatem pe clasici din manuale. Cum să-l mai citim pe
Slavici? Doar bărbatu-miu, argumentează Babița, mai citește Sadoveanu, că-i la
andropauză. Așadar, afacerista ne cere canibalizare culturală: să-i halim pe
clasici.
Deșcolarizarea e-n toi, ca și deculturalizarea.
Zice Ion Simuț: „Când școala e în declin, națiunea e în pericol. Fără
exagerare.” Probă că, sub cârma navigatoarei
fără flotă, Manualul de Limba și Literatura română se numește Limbă și Comunicare.
Proful de română e acum profesor de comunicare. Să comunice ce? În principal, despre
texte ne-literare. Putem trăi și fără Cultură. Dar, atenție! În cazul ăsta
n-avem nevoie nici de ministru al Culturii, deci rămâne Turcan fără minister.
Deocamdată, e bine. An electoral.
Patrimoniu? Cu ce se mănâncă? Casele memoriale se dărâmă. La Mircești, casa lui
Alecsandri, la Iași, casa Teodorenilor. La Galați, sărbătoare mare în onoarea
Ninei Cassian, la o sută de ani. Mai trăiește? Nu. Păcat. Glamuroasa (așa se
voia) mai avea de iubit!
Suntem în deficit cultural, ca să
mă înțeleagă economista de la Cultură. Sediile bibliotecilor de cartier se
închid, la fel librăriile. În campusul Copou nu mai este nicio librărie-papetărie.
În locul ei, o vreme a fost un depozit de scaune (de parcă se juca acolo piesa Scaunele de Ionesco), apoi Ristretto
Cafea L'Or, apoi D&M...
O sponsorizare politică e un
prilej fericit, dar cu ce preț! Statul finanțează pe sărite scriitori de
tradus. Pe Cărtărescu nu-l sare niciodată ICR. De vreo 15 ani, apare anual cu
vreo 10 traduceri. Alt exemplu? N-am. Pe Cezar Ivănescu nu l-a finanțat statul.
Albanezii l-au finanțat, se știe. Doar Cărtărescu are parte de turnee de
promovare. În 3-14 aprilie, 2023, ICR New York i-a organizat un turneu de 11
zile în 5 orașe din America de Nord, cu Solenoid
în engleză, tradus de Sean Cotter pentru Ed. Deep Vellum. Peste o sută de
traduceri dintr-un singur autor, în defavoarea celorlalți? Or fi considerați subdezvoltați
la grămadă, scriu mai prost decât confratele lor? Sau ICR, traducând și
promovând discriminat, nu vrea ca imaginea literaturii române să fie
polifonică? Îmi doresc ca Varujan Vosganian să propună criterii în acest sens.
Au apărut edituri puzderie. Și ce
supărare a fost când Marin Sorescu a cerut privatizaților să prezinte un plan
editorial, pentru atestare! Cum așa ? Să se îngusteze libertatea de exprimare,
să se cenzureze creativitatea? Efect: pecinginea editărilor pe banii
diletanților. Sunt edituri rentabile, editori cu șase clase se laudă cu șase case, dar numai cel care scrie cartea
n-are drepturi de autor. Și mă tem că o să aibă doar dacă Bahluiul își schimbă
sensul.
Deocamdată, e bine. An electoral.
Suntem în stare de urgență
perpetuă? Cam da. Extincția balenelor ne-a avertizat. Nu-i bai. O să scoatem
hidrogen din alge și electricitate din gunoi menajer. Gunoi avem destul. Lunar,
intră mii de tone în România, de la Austria și Olanda, de la Germania și
Italia. Sub formă de „donații”, în fapt deșeuri de haine, pantofi, automobile, acumulatori
uzați, deosebit de toxici. Noi le mulțumim. Ministerul Mediului vede gunoiul en rose.
Nu gunoiul poluează, ci văcuțele, vinovate de emisii de gaze. Scăpăm de ele și
cronțăim viermi, mâncăm mazăre pe post de carne, iar gândacii vor da lapte
și brânză.
Se topesc ghețarii ? Nu-i bai. Se
vor descoperi mai multe metale rare decât cele 7, tot să fabricăm arme, radare,
drone, mașini hibrid, roboți...
La depopulare stăm bine, le-am
luat-o înainte tuturor. Nu vorbea Kamala Harris de „reducerea populației”? Oameni
și animale dăunează planetei. Să-i stârpim? După scandal, s-a corectat-scuzat.
A, nu, a vrut să spună „reducerea poluării”. Cu asta aș fi de acord: să
depoluăm Parlamentul de prădători de fonduri și universitățile de prădători
sexuali mascați în sociologi. În docu-romanul
Universitatea care ucide însoțită de
Universitatea care se sinucide (Editura Bibliotheca, Tîrgoviște, 2024), o
asemenea oroare n-am prins-o. Oroarea de la SNSPA, unde preda și ministresa
Deca. „Grup sexual organizat”, zice Ion Cristoiu. „Bărbați cu probleme”, îi
scuză un presar. Cică studentele erau avertizate de la intrare: dacă spuneau
ceva, zburau. Le pasau de la unul la altul. Alfred Bulai le dezbrăca – hăt, hăt
– din '96. A, nu acasă la el, ci-n SNSPA. Academic!
S-a încheiat tranziția? Am rămas
în urmă: mă simt tot lost în
tranziție. Mi se pare că s-a stricat un mecanism al lumii întregi. S-a ajuns
prea departe cu scenarii și scenete antihristice, chiar și-n deschiderea
Jocurilor Olimpice 2024. Cina cea de Taină e subiect de batjocură. A, cică nu-i
vorba de Da Vinci, e doar o parodie de Jan van Bijlert, cu Apollo ca Iisus și
cu Bacchus ca Bacchus. Ce mare lucru! Doar Bryan Emannuel Gutierez a cerut ca
Dumnezeu să fie executat pentru crime împotriva umanității. Numai că Dumnezeu, din
câte știu, nu rămâne dator.
Deocamdată e bine rău. An
electoral.
Magda URSACHE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu