Din
cronica pregătirii evenimentelor de la 23 august 1944 (2)
Col.
(r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu
18
August 2024
Începând din primăvara anului 1944, când frontul a
ajuns pe teritoriul naţional, generalul Constantin Sănătescu, şeful Casei
Militare Regale de la 22 martie 1943, a început (cu acordul regelui Mihai I) să
ia legătura cu Iuliu Maniu, şeful Partidului Naţional-Ţărănesc, cu C.I.C.
Brătianu, şeful Partidului Naţional Liberal, cu Gheorghe Tătărescu şi cu alte
personalităţi politice, dar şi cu numeroşi generali cu funcţii de conducere în
armată, inclusiv din cadrul Marelui Stat Major, participând la majoritatea discuţiilor
referitoare la posibilităţile de „încheiere a armistiţiului”, cu sau fără
participarea mareşalului Ion Antonescu, Conducător al Statului şi şef al
guvernului.
La 15 martie 1944, în cadrul unei discuții avute cu
colonelul Titus Gârbea (numit şef al Detaşamentului român de legătură cu
O.K.H.-ul), a subliniat ,,situația grea a lui Antonescu, care nu va mai putea
stăpâni situația” și a apreciat că ,,noi nu trebuie să împărtășim soarta
Germaniei”. La afirmația colonelului că ,,noi trebuie să rupem alianța cu
Germania pentru a nu fi atrași în vâltoarea uriașei sale prăbușiri”, generalul
a replicat: ,,Pentru aceasta trebuie să reacționăm și repede, până nu este prea
târziu”. La 24 martie, a precizat, tot lui Titus Gârbea, că ,,noi nu mai putem
aștepta”, informându-l despre pregătirile începute ,,în vederea desprinderii”.
Colonelului Gheorghe Zamfirescu, șeful Secției 1 a
Marelui Stat Major, i-a făcut cunoscută hotărârea ce „s-a luat de un grup de
elemente politice reprezentative de a schimba politica țării și i-a cerut să
continue să trimită la Palatul Regal situația sintetică a armatei (acțiune
interzisă de Ion Antonescu) și să mențină în interiorul țării cât mai multe
efective militare cu care să se poată acționa la momentul potrivit (sintezele
au fost trimise prin colonelul Marcel Olteanu, până la 1 aprilie 1944, apoi prin
colonelul Emilian Ionescu).
În acțiunea de pregătire a întoarcerii de arme au fost
implicați apoi mai mulţi generali şi colonei, unii comandanţi de mari unităţi
pe front (Mihail Racoviţă, Constantin Nicolescu, Ilie Creţulescu, Nicolae
Stoenescu ş.a.), generalul Aurel Aldea făcând cunoscut, la 16 septembrie 1944,
în şedinţa Consiliului de Miniştri: „Am putut să grupez pe generalul Racoviţă,
general Potopeanu şi Nicolescu, cu care am pus la cale răsturnarea fostului
regim”, faptul fiind confirmat de Iuliu Maniu: „Într-adevăr, domnii generali
Aldea, Racoviţă, Potopeanu şi general Nicolescu au luat parte foarte
sârguitoare la pregătirea acestui armistiţiu. Îi rog să primească mulţumirile
noastre sincere”. Cu acelaşi prilej, liderul naţional-ţărănist a mai făcut
cunoscut (la acuzaţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu că nu a acceptat condiţiile de
armistiu din primăvara alui 1944): „Am stat în legătură cu marii comandanţi ai
armatei noastre. Am discutat chestiunea şi nu am făcut această lovitură atunci
fiindcă domnii comandanţi ai mai multor unităţi mi-au adus la cunoştinţă şi mie
şi celorlalţi mai înalţi că nu se poate face acţiunea, fiindcă dumnealor dacă
veneau şi spuneau da, se poate face, neapărat o făceam. Dar mărturie am pe dl.
general Potopeanu, pe dl Nicolescu, pe dl. Racoviţă, cu care nu am vorbit, dar
de la care mi s-a adus vorbă că nu se poate face. Mă găseam înaintea situaţiei.
Cum s-o fac? S-o facem pe cale normală, sau pe cale de lovitură?”.
La 11 aprilie, Constantin Sănătescu (numit la 1
aprilie mareaşal al Palatului) s-a deplasat la Bacău, unde a fost informat de
generalul Mihai Racoviţă, comandantul Armatei 4, despre situaţia frontului. Cu
acelaşi prilej, i-a comunicat „că s-ar putea să facem un guvern de generali”.
Întrebat dacă ,,e dispus să intre în acest guvern, Mihail Racoviţă a răspuns
afirmativ, cu condiţia ca acesta să nu fie prezidat de generalul Iosif
Iacobici.
A doua zi, la Roman, generalul Constantin Nicolescu,
comandantul Corpului 5 armată, şi-a oferit „serviciile necondiţionat”
generalului Constantin Sănătescu, acesta considerându-l „bun la Interne, căci
este mai energic”.
După vizita întreprinsă pe frontul din Moldova,
Constantin Sănătescu s-a deplasat la Sinaia, la 14 aprilie, pentru „a informa
pe rege asupra situaţiei frontului”. A doua zi s-a destăinuit lui Titus Gârbea,
sosit de la Berlin: „Oamenii politici la noi sunt temători, nehotărâţi şi nu se
înţeleg”.
La 21 aprilie, a fost rândul lui Gheorghe Brătianu,
sosit de la Bacău şi Roman, să-i transmită informaţii din partea generalilor
Mihail Racoviţă şi Constantin Nicolescu, despre starea de spirit a generalilor
de pe frontul din Moldova: „Generalul Cornea (Divizia de Gardă) este pentru
germani, iar restul de comandanţi, în cea mai mare parte, sunt nehotărâţi,
aşteptând să vadă de ce parte trage balanţa”.
În urma unei noi deplasări pe front, la 15
mai,Constantin Sănătescu a constatat: „Frontul are cu totul altă părere asupra
acţiunii ce trebuie întreprinsă în vederea armistiţiului. Onoarea de soldat nu
le poate îngădui un act de felonie faţă de germani - a întoarce armele contra
lor cum au făcut italienii, mai ales că germanii îşi dau toată silinţa să
menţină frontul actual. Ei luptă alături cu mult elan şi ne-au dat materialele
de care avem nevoie. Toată lumea este pentru armistiţiu, însă făcut cu demnitate
şi cavalereşte. Să se profite de o situaţie grea şi pe faţă să le cerem
germanilor autorizaţia de a ieşi din acţiune. Va fi o mare consternare când voi
aduce aceasta la cunoştinţa grupărilor politice, care au ca deviză: «Scopul
scuză mijlocele». Iar eu înţeleg prea bine pe camarazii mei de pe front şi
regret că nu sunt în mijlocul lor tot timpul”. A doua zi, mareşalul Palatului
avea să informeze despre acest lucru pe regele Mihai I, pe Iuliu Maniu şi pe
C.I.C. Brătianu.
În perioada următoare, Constantin Sănătescu a mai
discutat problema întoarcerii de arme şi cu numeroşi generali din zona
interioară a ţării, printre care Constantin Eftimiu, Constantin
Vasiliu-Răşcanu, Constantin Pantazi, Gheorghe Zamfirescu ş.a.
Tot în vara anului 1944, generalul Nicolae Stoenescu,
comandantul Corpului 4 armată, vizitându-l, la Săftica, pe generalul Constantin
Sănătescu l-a întrebat dacă „la București nu se lucrează pentru pace”. Apoi l-a
rugat să-l ia cu avionul la Săvârșin pentru a spune regelui Mihai I că starea
de spirit a militarilor de pe front era „pentru pace”. Aceeași problemă a
discutat-o generalul Nicolae Stoenescu, ceva mai târziu, și cu Gheorghe
Brătianu.
Referindu-se la contactele lui Iuliu Maniu cu
generalii şi ofiţerii superiori, Corneliu Coposu consemna în Jurnal: „Maniu
face socoteala ofiţerilor superiori cu care s-a luat legătura şi pe care
contează pentru acţiunea conspirativă de răsturnare a guvernului şi de
încheiere a armistiţiului prin aplicarea soluţiei a doua, in extremis. Sunt
enumeraţi generalii activi: C. Sănătescu, M. Racoviţă, Constantin Niculescu, I.
Creţulescu, I. Şteflea, Iosif Teodorescu, C. Anton şi generalii de rezervă
Aurel Aldea, Constantinescu Klaps, Vasile Barbu, G. Negrei, Dan Zaharia, I.
Zorzor, Vasile Oituz, I. Stoica, precum şi coloneii G. Stoika, G. Mocanu, I.
Anton, T. Ştefănescu, T. Mihăilescu, G. Lupu, V. Demetrescu. Mai intră în
discuţie «devotaţii regelui», cu care Maniu nu a luat contact direct: Gh.
Mihail, V. Dombrovsi, C. Vasiliu-Răşcanu. Maniu este de părere că o acţiune
iniţiată de rege are şansa de a fi urmată, cu foate puţine excepţii, de tot
corpul ofiţeresc din ţară şi de pe front”.
Aşteptările/speranţele liderului naţional-ţărănist
aveau să fie depăşite de evenimente, în apărarea mareşalului nemanifestându-se
public, după ce a fost arestat, nici măcar apropiaţii săi.
La toate acestea se adăuga starea de spirit a
militarilor români, atât din ţară, cât şi de pe front, o Sinteză a Biroul
contrainformații al Secției 2 a Marelui Stat Major consemnând: ,,Mare parte
dintre ostași - consemna o Sinteză a Biroul contrainformații al Secției 2 a
Marelui Stat Major - începuseră să creadă că războiul în care ne târâseră
germanii era nefiresc, iar eforturile și sacrificiile făcute nu ne conduceau la
realizarea idealului nostru național. Se aștepta să se producă o schimbare în
orientarea politică externă a României, care să ne scoată din alianța cu
Germania. Concomitent cu scăderea simțitoare a moralului s-a constatat și o
diminuare a voinței de a lupta a ofițerilor, subofițerilor și trupei de pe
frontiera de est. Toți credeau că o continuare a războiului, alături de
Germania, va duce la zdrobirea țării și ruptura definitivă dintre România și
aliații ei firești. În aceste momente își face loc zvonul că s-au început
tratative la Cairo cu Aliații, prin intermediul domnului Barbu Știrbei, că
România să iasă din război și să încheie pace separată cu Puterile Aliate.
Acest zvon, care ulterior s-a dovedit a fi fost realitate a adus o nouă rază de
speranță celor ce gândeau astfel și a mărit considerabil numărul acestora.
Armata aștepta și nădăjduia ca M.S. Regele să intervină pentru a da țării
liniștea dorită.
Prin urmare, la mulţi dintre militarii români
(comandanţii sau nu) gândul le era la încetarea luptelor şi mai puţin la
continuarea cu fermiate a rezistenţei împotriva inamicului care ocupase deja
partea de est a ţării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu