Scrisoare
pastorală
Foaie
periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul
XXIV(2024), nr. 523(1 –15 August)
Dragii mei enoriași!
Taina Sfintei
Cununii(I). Deşi am mai vorbit despre Taina
Sfintei Cununii în ,,Scrisorile pastorale” din anii trecuţi, este nevoie
să revenim asupra acestui subiect, tocmai fiindcă ne întâlnim destul de des cu
el şi e bine să ştim cele ce se cuvine din punct de vedere dogmatic, moral şi
canonic(disciplinar). Dacă în acele ,,scrisori” accentuam mai mult asupra
primelor aspecte (dogmatic şi moral), în această ,,scrisoare şi în cele
următoare vom insista asupra aspectelor canonice.
1. Definiţia. Taina Sfintei Cununii este acea Sfântă
Taină a Bisericii, prin care două
persoane de sex opus, de bună voie şi nesilite de nimeni, se hotărăsc şi-şi
jură credinţă pentru a-şi trăi tot restul vieţii împreună, în scopul naşterii
şi creşterii de copii şi de a se ajuta reciproc.
În cadrul Sfintei Cununii, cei doi primesc
binecuvântarea Bisericii şi harul lui
Dumnezeu, pentru ca unirea dintre
ei să fie pecetluită şi să dea
roade bineplăcute lui Dumnezeu şi oamenilor. Taina Sfintei Cununii a fost
instituită de către Mântuitorul Iisus Hristos şi practicată în Biserică de două
mii de ani, familia fiind instituţia cu
cea mai mare vechime şi continuitate neîntreruptă din istoria omenirii. De
importanţa ei este conştient oricine este de bună credinţă şi nu e cazul să
insistăm aici. Precizăm, însă, că în
legislaţiile tuturor statelor, indiferent de timpul sau zona geografică
în care au trăit acestea şi în toate religiile lumii au existat reglementări
numeroase privind căsătoria, deşi unele dintre acestea, nouă, astăzi, ni se par
depăşite, chiar ciudate. Şi Biserica creştină a înregistrat multe
canoane şi norme juridice privind căsătoria, pe lângă consideraţiile de
ordin dogmatic, moral şi liturgic. Dintre acestea vom menţiona şi noi câteva.
2. Săvârşitorul este preotul sau episcopul cu
hirotonie validă, adică nefiind supus unei pedepse, care să-l oprească de la
săvârşirea celor sfinte. Această condiţie este valabilă şi pentru
celelalte Sfinte Taine. Este plin
folclorul românesc, în care se menţionează cununii săvârşite de către preoţi „răspopiţi”, adică depuşi din treaptă, caterisiţi. Poporul era conştient de
caracterul ilicit al acestor lucrări, dar
recurgea la ele în cazuri de forţă majoră, când existau impedimente
peste care, în mod oficial, nu se putea trece. Potrivit canoanelor, monahii nu
au voie să oficieze această taină, fiindcă ei au depus votul monahal al
fecioriei. În legislaţia canonică slavă există interdicţii privind dreptul
episcopilor de a săvârşi Taina Sfintei
Cununii, pe motiv că ei provin din rândul monahilor.
3. Primitorii
trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, după cum urmează:
a. Condiţii
religioase:
§ credinţa religioasă;
§ botezul valid;
§ lipsa de sancţiuni canonice, precum anateme,
excomunicări etc.;
§ Niciuna
dintre părţi să nu fi contractat în prealabil o altă logodnă sau
cununie, iar dacă aceasta s-a întâmplat, să fi obţinut divorţul;
§ Niciuna să nu fi fost căsătorită de trei ori, ştiut
fiind că nu este permisă căsătoria a IV-a;
§ Să nu existe vreun impediment canonic privind acea
căsătorie;
§ Să fie amândouă părţile de aceeaşi religie sau
confesiune. Dacă nu sunt de aceeaşi confesiune, măcar să fie de confesiuni
care-şi recunosc reciproc valabilitatea Botezului. În cazul în care una din
părţi provine din altă religie sau confesiune socotită eretică sau sectară,
acea parte trebuie botezată mai întâi în religia creştină ortodoxă şi după
aceea se poate săvârşi cununia;
§ Partea bărbătească să nu fie hirotonită episcop,
preot sau diacon;
§ Niciuna din părţi să nu fi depus voturi monahale;
§ Să aibă naşi de religie creştină ortodoxă, cununaţi
religios. Atragem atenţia că nu se admit ca naşi fratele cu sora sa, ori mama
cu fiul, ori tatăl cu fiica.
În cazul în care există impedimente, să aibă dispensă
de la episcop.
b. Condiţii morale:
§ Să aibă responsabilitate, adică să fie conştienţi de
importanţa actului la care participă;
§ Să consimtă în mod liber şi independent, nesiliţi de
nimeni;
§ Să nu fi săvârşit infracţiuni grave, care să-i
descalifice şi să-i treacă în rândul oamenilor periculoşi;
§ Candidaţii la preoţie să-şi ia de soţii
fecioare, ci nu văduve sau divorţate;
§ Părţile să nu fie în grade de rudenie oprite de
legile bisericeşti. Despre acest aspect vom vorbi mai mult în numerele
viitoare;
§ Să aibă dispensă de la episcop, în cazul în care
există impedimente;
c. Condiţii fizice:
§ Să nu fie de acelaşi sex;
§ Să nu sufere de boli, care ar pune în pericol viaţa
celuilalt;
§ Să fie în deplinătatea facultăţilor fizice necesare
unei bune convieţuiri, adică să nu fie lipsit de organele genitale, impotent
etc.
§ Ambele părţi să fie majore, adică de vârstă
legiuită. Bărbatul să aibă peste 18 ani, iar fata poate să aibă şi sub 18 ani,
adică 16 sau 17, dar numai cu acordul părinţilor săi. Pentru vârsta de 15 ani,
fata trebuie să mai aibă şi dispensa episcopului şi a prefectului;
§ Să fie prezente în mod fizic la încheierea
căsătoriei;
§ Să nu existe între părţi legături de înrudire oprite
de legi şi de canoane;
§ Să aibă dispensă pentru eventualele impedimente ;
d.
Condiţii sociale:
§ Să fie
cetăţeni ai statului în care încheie căsătoria şi să fie în deplinătatea
drepturilor civile, neavând vreo interdicţie;
§ Să fie în deplină libertate socială. În ultima vreme
observăm că se practică încheierea unor căsătorii civile şi între părţi aflate
în detenţie;
§ Să aibă aprobarea autorităţilor superioare, în cazul
în care profesiunea vreunuia o cere în mod special(candidatul la hirotonie, de
exemplu);
§ Să fi încheiat în prealabil căsătoria civilă;
§ Să aibă dispensele necesare, în cazul vreunui
impediment.(Va urma).
*
Mânăstirile şi
robia. Într-una din emisiunile interactive, pe care le-am avut cu oarecare
vreme în urmă la Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin, cineva a întrebat dacă
învăţătura creştină acceptă robia şi dacă nu, cum se face că mânăstirile
noastre au practicat robia mai multe
secole.
Desigur, întrebarea telespectatorului parcă era desprinsă dintr-o carte
de materialism istoric şi dialectic, când, pentru a susţine aşa-numita ,,luptă
de clasă” puteai răstălmăci lucrurile aşa cum vreai, mai ales că cei denigraţi
nu aveau cum să răspundă, neavând acces la mijloacele de informare mass-media.
Pentru că astfel de întrebări pot bântui şi pe unii dintre cititorii
,,Scrisorii pastorale”, ne facem o datorie de conştiinţă să includem în
paginile ei câteva precizări pe această temă.
În primul
rând, precizăm că învăţătura creştină nu admite robia şi exploatarea omului de
către om. Ea socoteşte că toţi oamenii sunt fraţi între ei, fii ai aceluiaşi
Părinte, Dumnezeu! Creştinismul s-a adresat tuturor categoriilor sociale, de la
sclavi până la împăraţi, fără deosebire.
Era o adevărată revoluţie în gândirea antichităţii, când sclavii nici nu erau
consideraţi oameni, ci obiecte însufleţite, iar stăpânii de sclavi aveau drept
de viaţă şi de moarte asupra lor. Aşadar, când a apărut robia în evul mediu,
Biserica nu a admis-o, dar nu putea nici s-o elimine din societate, fiind o
problemă politico-socială, iar Biserica îşi avea atribuţiile ei în cadrul
fiecărui stat bine delimitate.
Mânăstirile din Principatele Române au avut proprietăţi în evul mediu,
mai precis până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când averile
mânăstireşti au fost secularizate(confiscate) de Alexandru Ioan Cuza. Averile
mânăstireşti proveneau din cumpărări şi
donaţii. Unele dintre mânăstiri aparţineau de episcopiile sau
mitropoliile din Principate, dar altele erau închinate, adică erau subordonate
altor mânăstiri de la Muntele Athos, Locurile Sfinte din Palestina sau altor
mânăstiri din Imperiul Otoman. Tot
venitul acestor mânăstiri ieşea din ţară şi mergea la mânăstirile cărora
le fuseseră închinate de către voievozi, domnitori şi boieri români. Pe moşiile
tuturor acestor mânăstiri se practica acelaşi sistem de învoieli agricole, care
erau legale la acea vreme şi erau practicate de către toţi proprietarii de
pământ.
O
parte din lucrătorii de pământ mânăstiresc erau călugării din mânăstirile
respective; altă parte o formau moşnenii(în Ţara Românească) sau răzeşii (în
Moldova), adică acei oameni liberi din satele noastre, care aveau pământul lor
propriu, dar luau anumite suprafeţe de teren din moşiile mânăstireşti sau ale
altor mari proprietari, pe care le munceau în dijmă; altă parte din lucrători o
formau pălmaşii sau clăcaşii, adică acei locuitori ai satelor, care nu aveau
pământ propriu, ci munceau ,,în dijmă” pe moşia boierească sau mânăstirească.
Uneori aceşti pălmaşi veneau din alte localităţi, căutând condiţii cât mai avantajoase de muncă şi
atunci se putea întâmpla ca să primească o bucată de teren, să fie ajutaţi
să-şi facă o casă şi astfel se formau sate noi, ori mahalale noi în unele sate.
În
satul Bârda se poate observa şi azi asemenea
categorii între locuitori. Astfel, mahalalele Muceşti, Memeşi, Roleşti
şi Lucheşti erau mahalale de moşneni, iar Linia Cocoanei şi Dealul Corbului
erau mahalale adăugate în timp satului, fiind formate din venetici, deveniţi
clăcaşi pe moşia boierească. Se poate observa aceasta şi după numele de
familie. În mahalalele de moşneni numele de familie venea de la un strămoş unic (Mucioniu, Mema,
Rolea, Luca) şi majoritatea familiilor din acele mahalale aveau acelaşi nume de
familie. În mahalalele de clăcaşi sau pălmaşi numele de familie sunt foarte
împestriţate, ceea ce dovedeşte faptul că au venit din diferite locuri şi s-au
aşezat acolo.
Pe
moşiile mânăstireşti şi boiereşti mai era o categorie de lucrători, aceea
a robilor. Robii nu erau alţii decât
ţiganii nomazi, care veneau tocmai din îndepărtata Indie, ca să-şi caute
norocul. Ei nu aveau decât o căruţă şi unul sau doi cai. Asta în situaţiile
cele mai bune. Aceşti ţigani apelau la marii proprietari, inclusiv la
mânăstiri, să-i primească la curte şi să le dea cele necesare, fiindcă nu aveau
nici o posibilitate de supravieţuire. Atunci intervenea înţelegerea sau
contractul verbal între părţi. Ţiganii sau robii îşi luau angajamentul să
presteze anumite munci la curte sau pe moşie, iar proprietarul, respectiv
mânăstirea să le asigure adăpost, hrană, căldură, îmbrăcăminte şi, probabil,
ceva bani. Unii dintre robii ţigani practicau anumite meserii, precum fierăria,
prelucrarea metalelor (aramă, aur, argint), îngrijirea animalelor. Alţii erau
adevăraţi artişti într-ale muzicii. Robii erau de trei feluri: domneşti,
boiereşti şi mânăstireşti. Când se vindea, ori când se dăruia o moşie, în actul
de vânzare-cumpărare erau menţionate şi sălaşele(familiile) de ţigani-robi,
care însoţeau moşia.
Au
existat proprietari care au dat
libertate robilor ţigani, fiind influenţaţi de ideile revoluţionare europene. Amintim aici pe poetul Vasile
Alecsandri, care a eliberat pe ţiganii de pe moşia sa de la Mirceşti. Mare
bucurie a fost atunci. Trei zile au sărbătorit ţiganii de bucurie. Au plecat de
la curtea boierească, dar, după o săptămână s-au întors lihniţi, cu coada între
picioare şi l-au implorat pe Vasile Alecsandri: ,,-Boierule, primeşte-ne
înapoi, că murim de foame!” Le dăduse libertatea, dar nu le dăduse şi baza
materială, ca să poată supravieţui. Robia aceasta a fost desfiinţată oficial
sub influenţa ideilor revoluţionare de la 1848.
Aşadar,
mânăstirile au aplicat aceleaşi metode, care erau folosite şi legalizate în
Principate la vremea respectivă. Nu văd
ce rău făceau mânăstirile că acordau loc de muncă şi asigurau cele necesare
traiului unor familii de oameni nomazi, care n-aveau nici un dumnezeu. Ai
noştri care emigrează azi şi colindă toată lumea, dar mai ales ţările europene,
sunt fericiţi când găsesc de lucru la particulari sau la diverse firme.
Negociază condiţiile de muncă şi de retribuţie şi trec la treabă. Altă Mărie cu aceeaşi
pălărie!
*
In memoriam: Ing. Melania Caragioiu. Am aflat cu
profundă tristețe, că la data de 2 august a. c. inima celei ce-a fost Doamna
Melania-Alexandrina Rusu-Caragioiu din Canada a încetat să mai bată.
S-a născut la 24 mai 1931 la Ilteu (Arad). A muncit
din greu toată tinerețea, ca să absolve școli de renume, ca să obțină titluri
cât mai onorabile. În 1956 obținea
mult-râvnitul statut de ,,Diplomat în agronomie” al Universității Politehnice
din Timișoara. A lucrat aproape douăzeci de ani ca inginer agronom în Banat.
Absolvind între timp studii de biblioteconomie, s-a retras, ca bibliotecară, la
Biblioteca Județeană din Timișoara (1974-1988). A fost căsătorită cu Gheorghe
Caragioiu și a avut doi copii, Alexandrina și Theodor. În 1999 s-a stabilit la
Montreal, alături de fiica sa și nepotul Victor Nicolae.
Nu știu de unde până unde ne-am cunoscut, dar repede
mi-am dat seama că face parte din galeria marilor oameni, care au însemnat mult
în viața mea.
Debutul literar s-a produs în 1979, în revista
,,Orizont” din Timișoara. Prima carte semnată de Melania Rusu-Caragioiu a fost
una dedicată copiilor, Basm și poeme în versuri pentru copii, care a apărut în
2006 la Editura ,,Cuget Românesc” din Bârda, România. Tot la Bârda i-au mai
apărut și alte cărți, precum: Doi pisoi cu ochi de stele(2007); Furtuni
fecunde(2012); Spre ceruri sacre (2012); Mingea(2015); Prin urzici și
bruscălani(2015); Oanea(2017). Acestea au fost doar câteva din bogata zestre
spirituală, pe care s-a străduit s-o lase celor prezenți și viitori. Scria cu
ușurință, în versuri și proză.
La Montreal s-a remarcat printr-o bogată activitate
literară în cadrul mai multor grupuri și asociații de limbă română, franceză și
italiană. A fost o prezență nelipsită și apreciată la Clubul de Aur al
Asociației Culturale Române, în cadrul Asociației Scriitorilor Români din
America de Nord (ASRAN), în calitate de cofondator și vicepreședinte, precum și
la Anneau Poétique, o asociație quebecheză de poezie, la a cărei creare, în
2003, a contribuit, numărându-se și de această dată printre fondatori. Între 2005
și 2007 a fost secretara asociaţiei Congresul Român-Canadian.
Melania Rusu Caragioiu a primit o serie de distincții
pentru activitatea literară și culturală și pentru implicarea sa comunitară,
dintre care amintim: Diplomă de onoare acordată de orașul Băile Herculane în
1986 pentru activitatea sa de conservare a cărților rare; Diplomă de excelență
din partea Ambasadei Republicii Moldova din Canada, decernată în 2016 în cadrul
Festivalului Focul din Vatră; Diplomă de Cetățean al Culturii Naționale,
decernată în 2017 de Consulatul General al României la Montreal; Medalia
Centenarului Unirii acordată în 2018 de către regruparea asociațiilor
comunitare și culturale românești din Montreal.
La acestea se adaugă o serie de diplome și mențiuni
din partea unor reviste: ,,Starpress” (România – Canada - SUA),
,,Bogdania” (București), ,,Destine literare” (ASRAN, Montreal), ,,Claviaturi”
(Brașov), precum și din partea Asociației Culturale „Constantin Brâncuși” din
Timișoara, a Festivalului Internațional al Scriitorilor și Artiștilor de la
Val-David (QC, Canada), a Cenaclul Mihai Eminescu din Montreal și a Ligii
Scriitorilor Români.
Știa multe și vorbea frumos, cu înțelepciune. Nu mai
știu în ce an a venit la Bârda. Avusese nu știu ce probleme funciare cu niște
rude din Mehedinți și nu scăpase prilejul de a-mi face o vizită. M-am convins
cu ușurință de modestia ce-o caracteriza. Știa să asculte, era foarte
respectuoasă, povestea frumos. Privea cu nostalgie și în tăcere meleagurile
mehedințene, parcă ar fi vrut să le înțeleagă graiul, să le povestească multe.
Nu o înțelegeam întru totul, fiindcă nu gustasem niciodată nostalgia dorului de
casă, de țară, povara depărtărilor!
Doamna Melania credea cu tărie în viitorul luminos al
neamului românesc. Își iubea țara mai mult decât mulți dintre cei din țară și
asta s-a văzut cu prisosință din activitatea pe care Domnia Sa a desfășurat-o
acolo, pe pământ canadian. Scria cărți, colabora la reviste românești și
străine, îi întâlneai semnătura în diverse volume colective, alături de
reprezentanți de seamă ai culturii române. Oceanul era prea mic s-o împiedice
să țină legătura cu țara și cu cei din țară. Scria pentru adulți, dar mai ales pentru
copii, fiindcă vedea rolul deosebit de mare pe care tinerele generații îl au
pentru viitorul nației. Iubea copiii cu
sinceritate, poate și pentru faptul că o
bună parte din sufletul său păstrase curățenia și gingășia copiilor. Primea
premii literare și acorda stimulente tinerelor talente. Era nelipsită de la
manifestările culturale organizate de prestigioasa revistă românească
,,Observatorul” din Toronto. Nu uita, însă, ca-n duminici și sărbători să
pășească pragul câte unei biserici sau mănăstiri și să se roage pentru dânsa,
pentru cei dragi de aici și de dincolo.
Doamna Melania a fost printre marii prieteni pe care
Parohia Malovăț i-a avut. An de an, de marile sărbători, de câte ori a avut
prilejul, a trimis ajutoare, convinsă fiind că-și găsesc întrebuințarea
cuvenită. A urmărit presa din țară și unde a simțit că vreo bibliotecă publică
n-are bani să achiziționeze cărți, ne-a ,,trasat” plăcuta sarcină de a trimite
acolo, din partea dumneaei unul sau mai multe colete cu cărți. Era de-o
generozitate rară!
Ar mai fi multe de spus și, cu siguranță, se vor
spune, pe măsură ce cărțile sale vor fi mai bine studiate, pe măsură ce-și vor
da drumul la amintiri cei ce-au cunoscut-o mai bine.
Cu durerea sinceră de a fi pierdut o mare prietenă, ne
alăturăm și noi celor ce au șoptit ca pe o rugăciune rostită din inimă:
Dumnezeu să te ierte, Doamnă Melania!
*
Oaia lui Dumnezeu. La Sfodea trăia o familie de
oameni simpli, dar foarte deosebiţi
între ei. Maria era o femeie credincioasă, care nu lipsea niciodată de la
biserică în duminici şi sărbători, indiferent dacă era slujba la Sfodea sau la
Balta. Ea se angajase să asigure prescurile necesare pentru Sfânta Liturghie şi
părintele se îngrijea ca la câteva luni să-i dea câte un sac de făină pentru
aceasta. Maria îşi făcea cu regularitate rugăciunile, ţinea posturile cu sfinţenie
şi ducea o viaţă de adevărată femeie creştină. Ion era mai lumesc. ,,Uita”
întotdeauna că este zi de post sau sărbătoare, ,,uita” întotdeauna că este
slujbă la biserică, la mânie înjura şi drăcuia de trosneau încheieturile
cerului; era unul din obişnuiţii cârciumii şi, din când în când, mai sărea şi
gardurile încoace şi încolo.
Într-o sâmbătă seara au venit copiii cu vitele de la
câmp, dar, ajunşi acasă, au observat că le lipseşte o oaie. Imediat Ion a dat
alarma. A mobilizat pe toţi ai casei, a chemat vecinii şi alţi vreo câţiva şi
au plecat după oaie. Maria i-a spus:
,,- Ioane, eu nu pot să merg! Mâine este slujbă la
Balta şi eu trebuie să fac prescurile. Altcineva nu le face şi eu nu-l pot lăsa
pe părintele fără prescuri şi să nu poată face slujbă! Eu zic să nu te
alarmezi, că are Dumnezeu grijă şi de oaia noastră!”
Atât i-a trebuit lui Ion. O rafală de înjurături a lansat asupra femeii
sale şi a plecat după ceilalţi. Au căutat până târziu în noapte, dar n-au
găsit-o.
Dimineaţa, Maria a plecat dis-de-dimineaţă spre
biserica de la Balta cu cele cinci prescuri într-un coşuleţ de nuiele, iar Ion
a plecat aiurea să caute oaia cu copiii. N-a uitat însă ca să mai sloboadă încă
o rafală de înjurături la adresa soţiei. Pe la prânzul cel bun, Maria s-a
întors de la biserică şi a pus masa. A venit şi Ion din pădure cu o falcă în
cer şi cu alta în pământ, supărat şi obosit şi iarăşi a luat-o la înjurături pe
Maria. Ea tăcea şi-şi vedea liniştită de treabă. Când el s-a mai potolit, i-a
spus iarăşi:
,,- Lasă, Ioane, că ne dă Dumnezeu oaia înapoi! Ştie
El unde este oaia noastră!”
Lui Ion îi venea să înnebunească, auzind-o cu câtă linişte şi siguranţă
vorbeşte. Destul umblase el şi nu găsise oaia, nici vie, nici moartă.
După ce au mâncat, Ion s-a culcat. Maria a luat-o prin
grădină, fără să ştie nici ea încotro vrea să meargă. La un moment dat a auzit
o oaie zbierând înfundat. S-a uitat în toate părţile şi a priceput. Într-un
colţ al grădinii era groapa în care
astâmpăraseră var pentru casă. Varniţa rămăsese o groapă uitată, peste care
crescuseră rugii an de an. Oaia ajunsese acolo, mâncase frunze de rugi şi la un
moment dat căzuse în groapă. Cu cât încercase să scape din capcană, cu atât de
înfăşurase în rugi. Maria a văzut-o, a zâmbit fericită, s-a închinat şi în
sinea ei I-a mulţumit lui Dumnezeu, apoi s-a dus acasă. L-a trezit pe Ion şi
i-a spus:
,,- Ioane, du-te şi ia oaia din varniţă! Ţi-am spus eu
că ne-o dă Dumnezeu înapoi, nu ne lasă El să avem pagubă! Apoi, Ioane, de acu’
să n-o mai dai răului, că asta-i oaia lui Dumnezeu, să ştii!”
Peste tot căutase Ion, numai în varniţă nu. A plecat
ruşinat şi poate a înţeles şi el că nimic nu trebuie să facă fără Dumnezeu.
*
Cuvinte duhovnicești. Din cărțile regretatului Părinte
Iustin Pârvu am selectat, pentru meditație, un text plin de învățătură, cu
titlul Despre muncă și jertfă: ,,Măi, să știi, că cel care muncește cu jertfă,
acela știe și să se roage. Cel care face lucrul său cu lenevie și căutând să
scape cât mai repede de treabă, acela nici nu știe ce înseamnă bucuria
adevărată a unei rugăciuni. Cine se protejează pe sine, acela nu va gusta
această Înviere a Domnului în inima sa. Dispoziția spre pocăință și rugăciune
ne-o dă renunțarea la noi înșine și grija față de aproapele de lângă noi. Uite,
eu primesc de dimineața până seara târziu, oameni și nu obosesc, pentru că îi
iubesc. Și simt că aceasta este datoria mea în fața lui Dumnezeu. Și cum să nu
ne facem datoria? Întotdeauna să ne silim să fim primii la împlinirea
datoriilor noastre față de Dumnezeu, pentru că noi nu facem nimic în plus,
nimic deosebit, decât ceea ce eram datori să facem. Să nu ne credem noi mai
speciali, că nu suntem!”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit
câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Fefmi Ekmen din Bruxelles(Belgia):
336 lei; Domnul Gen. Vasile Hermeneanu din Constanța: 310 lei; Domnul
Gheorghe-Adrian Ștefănescu din Rm. Vâlcea și Domnul Dumitru Ionuț-Mihai din
Moșnița Veche(TM): câte 200 lei; Doamna Bașulescu Maria din Tr. Severin: 60
lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda și Domnul
Ungureanu Jan din Cerneți: câte 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească!
*
Vineri, 2 august, am făcut o vizită la Azilul de la
Cujmir. Conform celor solicitate de directorul acelui așezământ, am dus 30 de
costume de pijama și 30 cearșafuri de pat. Am mai dus, în plus, 30 perechi de
teniși, pe care i-a donat patroana magazinului chinezesc din Tr. Severin. Nu
este prima dată, când face asemenea gesturi. Cu acest prilej mi-a spus că are
patru copii și pe toți i-a botezat creștini ortodocși. Dânsa cu soțul încă nu
s-au hotărât să se convertească, dar….! Costul pijamalelor și cearșafurilor l-a
suportat o persoană care nu vrea să i se știe numele.
Dumnezeu să răsplătească tuturor celor ce au
contribuit la această acțiune!
*
La începutul lunii septembrie vom face o vizită la
Azilul de la Bâcleș. Au nevoie de patru televizoare și 32 burdufuri de pernă de
o persoană. Orice donație e binevenită.
*
Excursii. Pelerinaje. Excursia la Curtea de Argeș nu o
putem face din lipsă de solicitanți.
În a doua parte a lunii septembrie organizăm o
excursie pe următorul traseu: Tr. Severin –Malovăț – Bârda – Motru - Tg. Jiu –
Mănăstirea …….- Mănăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg - Mănăstirea Prislop – Biserica Densuș –
Caransebeș – Mănăstirea Teiuș – Mănăstirea …………- Orșova – Mănăstirea Vodița –
Tr. Severin – Malovăț – Bârda.
*
Publicații. În
această perioadă, preotul Dvs. a mai
publicat câteva materiale, astfel: Oferta de carte – iulie 2024, în ,,Armonii
culturale”, Adjud, 2024, 9 iul. 2024, ediție și
on-line(https://armoniiculturale.ro); ,,Deschiderea cărții”…. Nu, nu există așa
ceva! în ,,Națiunea”, București, 7 iul. 2024, ediție și
on-line(https://ziarulnatiunea.ro);
,,Scrisoare pastorală” – 520, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul
postului de radio în limba română, Australia, iulie, 2024
(https://bentodica.blogspot.com); Ultimul otcoș, ultima brazdă…., în
,,Națiunea”, București, 30 iul. 2024, ediție și
on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor); ,,Scrisoare
pastorală” – 522, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 11 aug. 2024, ediție
on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare, 13 aug. 2024, ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Struțocămila(I), în
,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1239, 1 aug., p. 12;
Struțocămila(II), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr.
1240, 8 aug., p. 12; Păcatele gurii, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin,
an. XXVI(2024), nr. 1241, 15 aug., p. 12;
Sfintele Moaște, în ,,Națiunea”, București, 11 aug.
2024(https://ziarulnatiunea.ro); Ciudățenii sectare, în ,,Națiunea”, București,
18 aug. 2024, ediție și on-line(h
ttps://ziarulnatiunea.ro).
*
Zâmbete. ☺Nu lua viața prea în serios, nimeni nu a
scăpat viu din ea. ☺,,- Domnule, aveți 103 ani, care este secretul longevității
dumneavoastră?” ,,- N-am bani de înmormântare…!” ☺Dacă vrei să schimbi lumea,
fă-o când ești burlac. După căsătorie nu vei mai putea schimba nici canalul tv.
☺,,- De ce cântă cocoșul toată ziua?”
,,- De bucurie: are puicuțe pe săturate și nici o soacră!” ☺Caut de
lucru: cerşesc impecabil în opt limbi. ☺Un român se laudă că a vorbit cu Florin
Piersic la telefon fără să i se descarce bateria. ☺Tragedie într-un muzeu: hoţ
român, de etnie neprecizata, în stare gravă, după ce a vrut să fure tabloul
electric!
*
Înmormântări. În ziua de 1 August am oficiat slujba
înmormântării pentru Toma Teodora (61 ani) din Malovăț, iar în ziua de 7 August
pentru Bobiți Claudiu-Valeriu(61
ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!
*
Anunțuri. ❋Dacă cineva nu are posibilități să cumpere
cele necesare copiilor pentru începerea școlii, să ia legătura cu preotul; ❋Cineva din București
vinde cinci hectare de teren în intravilanul satului Cerneți, cu ieșire la
șosea; ❋Cineva are purcei de
vânzare. Relații la preot.
*
Program. În cursul lunii Septembrie avem următorul
program de slujbe: 1 Sept.(Malovăț); 7 Sept.(Malovăț-Bârda); 8 Sept.(slujbă la
Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 14 Sept.(slujbă la Bârda; pomeniri la
Malovăț, la ora 12); 15 Sept.(Malovăț); 21 Sept.(Malovăț-Bârda); 22 Sept.
(Bârda); 28 Sept.(Malovăț-Bârda); 29 Sept.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe
adresa: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu