Coaliția
pentru Apărarea Statului de Drept - Comunicat
Av.
Elena Radu
11
August 2024
La data de 10 august 2024, în temeiul art. 7 alin. (9)
din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizională, Coaliția pentru
Apărarea Statului de Drept a solicitat Ministerului Finanțelor organizarea unei
dezbateri publice cu privire la „Proiectul de Ordonanță de Guvern pentru
modificarea și completarea Legii nr.207/2015 privind „Codul de procedură
fiscală” publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor la data de 31 iulie 2024.
Este vorba de proiectul de O.G. prin care se dorește a
se reglementa așa-numitul „C.N.P. fiscal” și care conține multe alte
modificările ale Codului de Procedură Fiscală care se doresc a fi introduse în
legislație și care au generat nenumărate reacții negative în rândul societății.
Având în vedere prevederile art. 7, alin. 9 din Legea
nr. 52/2003, organizarea acestei dezbateri publice este o obligație legală,
expresă a Ministerului Finanțelor, iar în cazul încălcării acestei obligații
legale exprese, persoanele răspunzătoare din cadrul Ministerului Finanțelor
săvârșesc infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297
Cod penal.
Drept urmare, reprezentanții Ministerului Finanțelor
nu pot să refuze organizarea unei asemenea dezbateri publice deoarece ar
săvârși o infracțiune. De altfel, cel mai probabil, cererea de organizare a
unei dezbateri publice pe acest proiect de OG a fost formulată și de alte
asociații legal constituite.
În consecință, toate persoanele interesate care doresc
să își exprime rewcomandări cu privire la acest proiect de O.G. sunt rugate să
analizeze conținutul proiectului de O.G., al notei de fundamentare, legislația
aferentă, să urmărească comunicările Ministerului Finanțelor cu privire la
organizarea acestei dezbateri publice și să participe la aceasta.
Menționăm că am solicitat ca dezbaterea să fie
organizată în sistem mixt (fizic și online), la care să poată participa orice
persoană interesată, dezbatere publică care să fie transmisă live pe site-ul
sau pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor, precum și ca timpul alocării
luării cuvântului să nu fie limitat, iar persoanele care vor participa la
dezbatere prevăzute la art. 7 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 52/2003
(inițiatorul, experții și/sau specialiștii care au participat la elaborarea
notei de fundamentare, a studiului de impact și a proiectului de act normativ)
să răspundă la întrebările și nelămuririle participanților la dezbaterea
publică cu privire la acest proiect de O.G.
Totodată, am propus ca în cadrul dezbaterii publice pe
care urmează să o organizați discuțiile să desfășoare în următoarea ordine:
- prezentarea proiectului de act normativ de către
inițiator,
- luări de cuvânt cu privire la respectarea normelor
de tehnică legislativă, a normelor privind instrumentele de motivare și
prezentare a proiectelor de acte normative, precum și a celor privind
elaborarea proiectelor de acte normative, a Constituției și a celorlalte legi
incidente;
- luări de cuvânt cu privire la fiecare articol și
punct din proiect.
Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept
Președinte Elena Radu
------------------------------
Nota de fundamentare și forma proiectului
de O.G. pote fi accesate aici:
https://e-consultare.gov.ro/.../proiect-ordonanta-pentru.../
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu