Kursk,
un Pearl Harbor rusesc?
Col.
(r) Daniela Iuliana Tobă
18
August 2024
La 7 decembrie 1941, forţele aeriene ale Marinei
Imperiale Japoneze au atacat Pear Harbor, consecinţa fiind intrarea S.U.A. în
Al Doilea Război Mondial. Deşi narativul oficial a fost şi este şi acum cel al
surprinderii, acuzele conform cărora guvernul american a avut deplină
cunoştinţă privind atacul japonezilor au curs de-a lungul vremii, etichetate ca
teorii conspiraţioniste.
Voci cu autoritate, printre care veteranul celui de-Al Doilea Război Mondial
Robert Stinnett, autorul cărții „Ziua înșelăciunii”, și fostul contraamiral al
Statelor Unite, Robert Alfred Theobald, autorul cărții „Secretul final al Pearl
Harbor”: Contextul de la Washington al atacului de la Pearl Harbor, au afirmat
cu argumente că guvernele americane și britanice au știut din timp despre atac
și l-au lăsat să se întîmple pentru a oferi motivaţie Statelor Unite să intre
în război. Mai mult, informaţii cu privire la vulnerabilităţile bazei din
Hawaii au făcut subiectul analizelor şi simulărilor militare cu nişte ani
înainte, mutarea celei mai mari părţi a flotei Pacificului la Pearl Harbor
fiind considerată o greşeală de către unii comandanţi militari americani.
Se cunoşteau intenţiile Ucrainei?
A crede astăzi, în era satelitară, a intelligence-ului
bazat pe culegere de informaţii prin morman de metode şi mijloace inexistente
în urmă cu 83 de ani, că ruşii, care nu-s la nivel de praştie şi ochean, habar
n-au avut de intenţiile ucrainene privind Kursk, că pot fi deplasate forţe
serioase de infanterie, mecanizate, artilerie, apărare antiaeriană, geniști,
echipamente de comunicaţii, drone și grămadă de logistică de sprijin pe
distanţe de sute de kilometri în deplină conspirativitate, îmi pare o glumă.
Aşa cum îmi pare tot o glumă să credem că o regiune
amprentată istoric de „Operaţiunea Citadela” cu care ruşii au schimbat cursul
războiului pe Frontul de Est, ar fi acum lăsată ca o pată ruşinoasă în paginile
manualelor de prostie militară în regimul unuia dintre ei mai orgolioşi
conducători ai Rusiei. În lumina acestei afirmaţii, constatăm că ruşii, după 11
zile de la atacul din 6 august, încă nu mişcă nimic în apărare şi
contraofensivă, lăsînd forţele ucrainene să înainteze netulburate în regiune.
Am putea, desigur, crede că ruşii încă sînt şocaţi şi
buimaci, că ditamai colosul militar are picioarele scurte şi nu se poate mişca
pe măsura iuţelii ucrainene, am putea crede orice din suita de explicaţii
vînturate în narativele oficiale, însă
realitatea celor doi ani de război a arătat că forţele militare ale Rusiei se
pot mişca extrem de rapid atunci cînd doresc şi cînd obiectivele sînt altele
decît cele de tocare măruntă a armatei ucrainene în lupte de ostoire şi
epuizare.
Iată însă că de 11 zile sîntem sufocaţi continuu cu
mesajele triumfaliste ale ucrainenilor care intră ca-n mămăligă pe teritoriul
rusesc, fără urmă de împotrivire, fără schimburi de focuri serioase care să
indice o minimă rezistenţă, mii de luptători ruşi şi ceceni aşezîndu-se cuminţi
în genunchi sau fluturînd batistuţe albe. Ca într-un film artistic cu Zelensky
pe post de Chuk Norris. Iar noi toţi aplaudăm entuziaşti între două ronţăieli
de popcorn, fără a ne întreba cum naiba în propria ţară ucranenii au pierdut
teritorii şi abia reuşesc să ţină linia frontului, dar pe teritoriul inamic se
mişcă precum dansatoarele din carnavalurile braziliene de la Rio de Janeiro.
Militarii ucraineni se află în ofensivă pe teritoriul
rusesc din 6 august
Oare fiindcă sînt lăsaţi? Putem pune această întrebare
legitimă fără a ofensa ambasada S.U.A., nu?
Şi totuşi, care este miza reală?
Marea întrebare repetată în aceste zile a fost cea
referitoare la miza Ucrainei în Kursk. Şi ni s-a răspuns prin presa americană,
invocîndu-se surse ucrainene, că obiectivul Ucrainei în incursiunea din Kurk
este acela al cîştigării unor avantaje în negocierile de pace cu Rusia şi că
este o mişcare tactică prin care ruşii să fie obligaţi să disloce forţe din
zonele fierbinţi, mai ales din Doneţk, pentru a le aduce în regiune. Aşa o fi
(?!). Însă 2.000 de prizonieri, cum se laudă oficialii ucraineni că au capturat,
nu numai că sînt apă de ploaie în ecuaţia generală a unor negocieri într-un
război cu zeci de mii de prizonieri, dar mai reprezintă şi un balast
substanţial pentru ucrainenii care trebuie să îi păzească, să îi hrănească, să
facă ceva cu ei în timp ce îşi continuă marşul triumfalist. În ceea ce priveşte
dislocarea unor forţe din zonele în care se duc lupte, nu numai că ruşii au
suficiente resurse pentru a aduce militari şi tehnică din rezervele aflate în
ţară, dar vedem şi cum îşi continuă voios şi netulburat înaintarea în Doneţk,
fără a se sinchisi de ceea ce se întîmplă în Kursk. Nici măcar cîştigul de
imagine nu poate fi luat în serios, cîtă vreme pentru cetăţenii ruşi contează
doar propaganda oficială, iar cetăţenii europeni şi americani s-au cam săturat
de retorica mereu victorioasă a unui Zelensky care cere permanent bani pentru
un război fără rezultate.
Ba mai mult, căpitanul Ivan Sekach de la Brigada 110
care luptă în districtul Pokrovsk din Doneţk, a scris pe Facebook: „De cînd
Ucraina a lansat ofensiva de la Kursk, aș spune că lucrurile s-au înrăutățit în
partea noastră de front. […] Am primit și mai puține muniții decît înainte, iar
rușii forțează”. Cu alte cuvinte, ucrainenii şi-au mutat resursele atît de
necesare în zonele de luptă grea spre o operaţiune a cărei logică militară e
greu de descifrat în acest moment. Ba mai mult, studiind harta regiunii Kursk,
riscul ca forţele ucrainene să fie prinse ca într-un cleşte într-o
contraofensivă a ruşilor este absolut posibilă. Şi cu cît înaintează mai mult
în regiune, cu atît mai depărtată este posibilitatea unei eventuale retrageri
şi salvări.
Toate drumurile ucrainenilor par că duc -
mai nou - la Kursk
Dacă adaugăm la tabloul general, pe de o parte, faptul
că unele state N.A.T.O. au declarat făţiş că au permis folosirea echipamentelor
lor militare la incursiunea militară din Kursk, iar pe de altă parte,
declaraţia consilierului prezidenţial Nikolai Patruşev, conform căreia:
„Incursiunea Ucrainei a fost planificată cu participarea N.A.T.O. şi a
serviciilor speciale occidentale, fiind determinată de conştientizarea de către
Kiev a colapsului său iminent. Fără participarea şi susţinerea directa a
Statelor Unite, Kievul nu ar fi îndrăznit niciodată să pună piciorul pe
teritoriul Rusiei”, nu avem cum să nu ne întrebăm cît de aproape ne aflăm
astăzi de declanşarea unui conflict extins, hotărît în spatele cortinei publice
între S.U.A. şi Rusia. Sau dimpotrivă, de o pace, hotărîtă la fel, cu
sacrificarea Ucrainei, împinsă de la spate de americani, printr-o greşeală de
tactică militară care acum pare o victorie.
Pearl Harbour a fost „uşa din spate”, cum a fost
numită de contraamiralul Robert Theobald, pentru intrarea S.U.A. în Al Doilea
Război Mondial. Kursk ar putea fi „uşa
din spate” pentru intrarea Rusiei într-un război cu N.A.T.O.? Vom vedea curînd.
Eu înclin mai degrabă spre varianta păcii, a Minsk-ului 3 grăbit de cei care
stau cu miliardele gata pregătite pentru reconstrucţie, dacă mergem pe premisa
că totuşi, ruşii nu au fost prinşi cu nădragii în vine, aşa cum ni se spune
hotărît în toată presa mainstream.
Aranjament grafic - I.M.
------------------------------------------------
Sursa -
https://canal33.ro/kursk-un-pearl-harbor-rusesc/?fbclid=IwY2xjawEtzxZleHRuA2FlbQIxMAABHTr5r8UQd58nfFSgie1cLmOtqAg5AhuO9co_9UQKVgLVvXkSQr7RWlGWpQ_aem_LHvFXQLqs0OzKr3mrZgolw
– 17 august 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu