duminică, 23 august 2015

Către, Academia Română


            Cu tot respectul cuvenit acestui for, la înființarea căruia înaintașii mei aromâni au avut un rol deosebit și printre membrii căruia, timp de un secol și jumătate s-au numărat mulți patrioți exemplari, îmi exprim o nedumerire pe care vă rog să mi-o limpeziți:
            În anul 2001, evreul american născut în România Elie Wiesel a devenit membru de onoare al Academiei Române – aceasta este nedumerirea mea: pentru ce merite acest nemernic sionist, terorist, instigator la genocid, rasist, dușman al României și mincinos a fost înscris într-o listă care altă dată cuprindea mari români, mari patrioți și mari genii.
            Am scris „sionist” ca o critică - și da, este o critică întrucât în spatele definiției oficiale a sionismului, se ascunde cea mai monstruoasă doctrină, o doctrină care plecînd de la Pentateuh, cel mai mare dar și mai grav fals din istoria omenirii (sunt multe de comentat aici, dar în primul rând faptul că pretinsul autor, Moise, a trăit cu peste jumătate de mileniu înainte ca evreii să inventeze alfabetul ebraic), îi consideră doar pe evrei oameni și ca atare doar viața lor are valoare (motiv pentru care atunci cînd Ion Iliescu comemora declarativ cele 12 milioane de victime ale Holocaustului, autoritățile israeliene  au protestat imediat precizând ca Holocaustul se referă doar la cele 6 milioane de evrei) și în care se precizează că robul evreu poate fi eliberat în al șaptelea an de robie – implicit, ceilalți rămân într-o robie perpetuă. Sionismul este mult mai grav decât fascismul, care avea în vedere doar un continent – sionismul are în vedere aruncarea în sclavie perpetuă a întregii planete. Aceste rînduri nu sunt antisemite. De mult timp, evrei de foarte bună calitate de pe toate continentele, de înaltă ținută morală și intelectuală, critică sionismul și politica de la Ierusalim – rabini ca Moshe Menuhin, Elmer Bergen ori Emmanuel Levyne, profesori universitari ca Yeshayahu Leibowitz și Israel Shahak din Israel (autorii sintagmei „iudeo-nazism” prin care au definit politica statului evreu), ori ca Avram Noah Chomsky și Norman Gary Finkelstein din SUA, politicieni ca Benjamin Harrison Friedman (SUA) ori Ronald Kasrils (Africa de Sud), mari muzicieni ca Daniel Barenboim (Argentina) ori Gillad Atzmon (Marea Britanie), istorici ca francezul Maurice Rajfus ori scriitori ca Lenni Brenner și mulți, mulți alții. Iar atunci când autorii tezei care susține necesitatea eutanasierii pensionarilor (evreii Henry Kissinger și Jacques Attali) au ajuns la vârsta de pensie dar nu au cerut să fie eutanasiați, este evident că pentru ei eutanasierea pensionarilor avea în vedere doar pensionarii din rîndul neamurilor. Pasivitatea Societății Națiunilor a aruncat Europa în brațele fascismului. Complicitatea ONU și UE aruncă omenirea într-un pericol mult mai grav. Evrei de pretutindeni iau poziție împotriva sionismului (sau terorimului sionist), dar statele creștine, unde influența și banii sioniștilor aleg de regulă conducătorii și determină întotdeauna politica, tac din gură. 
            Am scris „terorist”, întrucît în anii ’40 era susținător al organizației teroriste evreiești Irgun.
            Am scris „instigator la genocid”, având în vedere clipul său „Să fim fermi cu Iranul”, prezentat în cîteva săli de cinematograf din Paris, în pauzele publicitare, în anul 2007, clip parte a campaniei israeliene de izolare a Iranului în vederea atacării de către Israel a acestui stat, inclusiv cu arma atomică.
            Am scris „rasist”, întrucît cine se preocupă de suferințele îndurate în lagărele naziste doar de evrei și nu îi pasă de suferințele celorlalte victime, atunci acela este rasist.
            Am scris „dușman al României”, plecînd printre altele de la declarația sa făcută în anii ’80 la televiziunea franceză, cînd mințea în mod ordinar că în aprilie 1944 a fost deportat la Auschwitz de către jandarmii români. Când după emisiune, Eugen Ionescu, deplasându-se la postul TV, i-a atras atenția că în aprilie 1944 deportările de la Sighet nu le-au făcut jandarmii români ci cei horthyști, Wiesel a zîmbit malefic și a răspuns cinic „Ce contează? Francezii oricum nu cunosc istoria.”
            Am scris „mincinos” nu numai pentru afirmația de mai sus, ci pentru întreaga lui carieră bazată pe minciună – Robert Faurisson a scris chiar o lucrare intitulată „Elie Wiesel - un martor fals proeminent.”
            Față de toate aceste aspecte, cred că îmi înțelegeți nedumerirea. Cum de a putut ajunge un astfel de avorton membru de onoare al celui mai înalt for științific din România (după cum aceasta era odinioară)? Dacă Satana îl primea în Academia Iadului, înțelegeam – dar în Academia Română, asta nu pot înțelege în ruptul capului. Pînă și Nicolae Ceaușescu, la primirea sa în rîndurile dvs., avea mai multe scrieri decît Elie Wiesel – iar valoarea lucrărilor ambilor, era aceeași (adică nulă).
            Nu ar trebui să-mi răspundeți că Elie Wiesel a devenit membru de onoare al Academiei Române întrucît a primit premiul Nobel pentru pace – dacă vorba românească legată de morții care se răsucesc în morminte ar fi adevărată, atunci fără îndoială bătrânul Nobel este ca un fel de morișcă în mormântul său văzînd câți teroriști ori criminali de război evrei și americani (putem menționa aici și recentul premiu acordat UE) primesc premiul pe care el l-a instituit pentru... pace!
            Dacă nu îmi veți lămuri această dureroasă nedumerire, va trebui să înțeleg ca după tradiția sărutatului imineilor de la Stambul și a cizmelor militare de la Moscova, acum trăim epoca sărutatului pantofilor foarte, foarte scumpi de la Ierusalim. Ceea ce este echivalent cu un nou act de trădare a țării.
            Dacă însă veți reuși să mă lămuriți într-un mod pertinent și convingător, vă mulțumesc anticipat întrucât voi fi mult mai liniștit.

Dan Cristian Ionescu




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu