Despre Concursul Naţional de literatură
“Agatha Grigorescu Bacovia”, amănunte în pag. 80 din revistă.
Regulament
Asociaţia Culturală „Agatha
Grigorescu Bacovia” şi Primăria Oraşului Mizil organizează
Ediţia a IX-a a Festivalului Naţional de
literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”.
Festivalul se desfăşoară pe două
secţiuni: POEZIE şi PROZĂ. Pot participa creatori de literatură
din ţară şi străinătate, indiferent de
vârstă şi afiliere la U.S.R. sau alte asociaţii profesionale. Nu pot participa
autorii care au obţinut unul din primele 3 premii la ultimele 3 ediţiile ale
festivalului, (cu excepţia celor cărora li s-a retras premiul în bani, pentru
neprezentarea la festivităţile de premiere).
Lucrările vor fi expediate la adresele
de e-mail: lmanailescu@gmail.com sau revista.fereastra@gmail.com.
Materialele pot fi trimise şi prin
poştă, tot în format electronic (CD) la adresa: Asociaţia Culturală Agatha
Grigorescu Bacovia, str. Agatha Bacovia, nr. 13 A, Mizil, judeţul Prahova,
până la 10 septembrie 2015.
Textele vor fi culese cu Times New
Roman, corp 14 (obligatoriu diacritice) - cel mult 10 pagini A4 pentru
secţiunea proză (una sau două proze scurte) sau 15 poezii. Pentru ambele
secţiuni textele se semnează cu numele real (dacă autorul doreşte să fie
publicat sub pseudonim va specifica acest lucru). Se anexează un CV, care va
cuprinde şi adresele de corespondenţă (poştală, e-mail, nr. de telefon) şi o
fotografie în JPEG sau TIF, cu latura mare de minimum 20 cm. (pentru a permite
reproducerea ei în revistă, în cazul publicării). Vom confirma primirea
textelor imediat ce acestea ne parvin. (Lipsa confirmării este echivalentă cu
neînscrierea textelor la jurizare)
Textele care nu respectă prevederile
acestui regulament vor fi eliminate din concurs.
Juriul, prezidat de poetul Nicolae
Băciuţ, redactorul-şef al revistei Vatra Veche, format din 5 scriitori,
membri ai U.S.R., va acorda următoarele premii:
Marele Premiu Ahata Grigorescu Bacovia.
La secţiunea POEZIE: Premiul „George Ranetti” (I);
Premiul Spirea V. Anastasiu (II); Premiul revistei Ferastra
pentru poezie (III).
La secţiunea proză: Premiul Gheorghe
Eminescu (I); Premiul
Leonida Condeescu (II); Premiul revistei Fereastra pentru proză (III).
De asemenea vor fi acordate premii speciale şi menţiuni ale unor reviste
literare, instituţii de cultură sau sponsori.
Jurizarea se va face astfel: Fiecare membru al juriului va alege
şi va nota primele 15 texte, la fiecare secţiune, în ordine valorică, (cel mai
valoros text primind 15 puncte, cel de al cincisprezecilea un punct). În final
punctele se vor cumula, întocmindu-se clasamentul, în funcţie de care se acordă
premiile. Pentru premiile revistei FERASTRA, redacţia va acorda o bonificaţie
concurenţilor care au trimis colaborări valoroase în anul 2015. Premiile
acordate de celelalte reviste şi sponsori vor fi jurizate de către
reprezentanţii acestora. Câştigătorii vor fi anunţaţi din timp pentru a
participa la festivitatea de premiere din luna octombrie 2015, urmând să
confirme prezenţa.
În cazul neprezentării la festivitate
premiile se redistribuie.
***
De asemenea, dacă e posibil, prin mijloacele pe care le aveţi (eventual publicarea textului regulamentului) vă rugăm să sprijiniţi popularizarea concursului.
Până la data de 30 august, cei care apreciază revista sau i-au fost colaboratori, sunt rugaţi să trimită un text – sau un material deosebit – pentru a fi publicat în numărul 100 al FEREASTREI.
Aşteptăm, evident, şi materiale pentru numărul din luna august al revistei.
Cu preţuire,
Lucian Mănăilescu, redactor-şef
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu