de George Anca
19.07. 81. D.
Binele trezitului din oră în oră
ori al adormirii continue? Printr-un târg din lume, Nansi făcuse rost de patru
verze mari şi, certându-se cu mine, cu negustori, cu chaprasi şi chochidari, se
încăpăţâna să aştepte clienţi la verze. De mai invitat şi nu altfel în camera
alăturată puţin, eu m-am întors apoi, ca şi cum nimic nu se întâmplase. Era a
câta oară şi mereu pentru altceva – şi, când soarele părea pe cer, din nou, am
urcat pe terasă direct la nori, de Sfântul Ilie, încă iluzie de soare. M-am
concentrat în lumina mare din trikuthi, numai din el. Unde-aş mai fi ieşit, mă
pierdeam oricum în miezul soarelui mutat în gheara frunţii. Aveam de călătorit
infinit înspre mine, de la punctul trikuthi până la acelaşi, sufletul vise,
clipe şi vieţi – numai această inimă şi n-are nici naştere, nici moarte?
Păsările mă asistă netulburate, cu ochii pe mine. Modelul natural al
curiozităţii, aşteptarea unui stârv?
N-ai fost niciodată, o clipă
măcar, în viaţă, fascinat de marxism? - Nu, am răspuns. Un coleg a jurat să
absolve facultatea noastră de filosofie fără să citească un rând din Marx. Nu-l
găsesc nereprezentativ.
Am convorbit despre traducerea
Tamarei Gane a O zi din viaţa lui Ivan Denisovici şi defavorabil (autorul)
basarabenilor, românilor. Despre Nirad C. Chaudhuri, din nenorocire, pe tema
prostituţiei. Mult Nehru şi Tagore, în conexie cu naţionalismul – pozitiv când
luptă pentru eliberare, imperialism când devine putere. Am amănunţit idei şi
mai ales atitudini, numindu-l pe Abdra Beteille.
Mă chemase cu căldură, văzându-mă
în alee. Îi condusesem pe polonezi îndelung. Andre îi vizitase şi el, iar vecinul
polonezilor, Gyula, smulsese un scaun de la masă, ca fiind al lui,
provocându-le o neplăcere aproape obsesivă, de i-am întrebat de ce nu i l-au
rupt în cap.
Ne sfătuisem îndelung, la noi, cu
polonezii, eu regretând că el n-are nici umbră de entuziasm pentru concretul an
ce-ncepe mâine, încă unul din profesoratul nostru aici. Necaptivat de
complimentul că eu voi fi cel mai de succes ins din comunitate. Barcikovski
este numai de mască, spre victoria lui Kanya. Solski rămâne, ca evreu, chiar
dacă fiu al unui fost premier acum scos din partid – să nu se înfurie cercurile
evreieşti, s-ar spune.
În 77, când a fost la New York,
pe la opt seara avea un sentiment de teamă, iar în familia unor compatrioţi ai
săi, ceva de ghettou l-a impresionat. Nansi le-a scris numele pe cutia de
scrisori, cu vopsea albă, frumos. Când i-am condus, ne-am întâlnit cu Neeleema.
Se plimba cu o – a spus ea – absolventă de rusă, cu Ludmila – a, tu, ai
admirat-o, mi-a aruncat Marek – foarte mult, am recunoscut de nevoie – el
admiră multe femei, a zis şi Neeleema – te admir pe tine, i-am mărturisit – eu
plec într-o lună – viaţa e lungă, lasă – timpul e lung, m-a corectat Lidia.
Acasă am găsit-o, cu Nansi, din
nou pe Neeleema. Aveam Hinduism de Nirad C. Chauhuri, faţă de care ea a protestat.
Nu numai a fi semnată de un detractor al indienilor, în India, apoi al
englezilor, în Anglia, dar pentru că ar reduce totul la ritualuri. Ştie că
autobiografia unui anonim indian este o carte faimoasă.
Când erau copii, se certau cu
Nirad, nu-l plăceau. Ca autodidact, le vorbea în franceză şi latină. Ea crede
că lumea a treia, rudă săracă, ar însemna un sentiment – neplăcut, mi s-a
părut. Eu am crezut că nici sentiment, nici neplăcut. Câtă vreme
preindustrialismul n-are decât să fie preferat postindustrialismului, cu
consecinţele lui calamitare
nu mi-e dor de cin
mi-e dor
doar că am şi n-am
să-i mor
n-am de când acest
muson dă
udul sufletului sondă
stau nu curg cu apele
scormonindu-mi
Gangele
nu adorm pe tropic
bine
şi-mi închin sfânta
treime
20 iulie 1981, Delhi.
Scriu nopţile, din oră-n oră,
romanul, în coşmare de muson. A răsărit soarele în jur de şase. Mă
concentrasem, noaptea, în totalitatea întunericului, imaginând un imposibil
punct luminos, iar sub norii însoriţi, de dimineaţă, un punct întunecos: lumina
îmi pare mult mai uşor reductibilă la întuneric, decât invers. Mă atrăgea
îndeajuns întunecimea luminii, scandalizat de puritatea întunericului. Asanele
îşi pierd – dincolo de salutul soarelui – misterul trupesc ori, altfel, trec de
la sine.
Mi-am scris orele de diplomă
pentru mâine şi mi-am luat paginile de curs, urât mirositoare şi îmbâcsite de
tuş aiurea, alteori ilizibile şi totuşi muncite şi aproape gata, ca o
confirmare de timp şi spaţiu. Careva m-a chestionat asupra casei (DDA). La 11,
Rajinder s-a înfiinţat la ora de italiană, două. Nu ştie prea mult nici despre
India, ca temple: Amritsar. Vikey apăruse la un timp. L-am amânat pe mâine
seară.
Am setat în continuare foile
cursului. Ia uite cine-a venit sub norii văzuţi de pe terasa D14 în amurg:
Nansi: ce devreme au ieşit liliecii – cum şi eu eram numit în amurg, de mult în
Bărăgan. Ce faci, cioară, cioroaică, te uiţi şi tu la nori? Apa sanscrită
unde-au fost căzut devine samadhi la U. Cra, cra!Jaganath ar fi înaintea lui
Krishna şi Vishnu... Du-te, tu,acasă de te culcă. N-ai tu casă – te uită mă-ta
pe-acia – nu e mamă-ta.
21 iulie 1981, Delhi.
Mi-am început azi cursul de
diplomă, anul al II-lea, sala 52, de anul trecut, din care, probabil, voi
alunga alternativa persanei. Am fost primul profesor, cu studenţii mei, la
întâlnirea într-un an nou. Ceea ce, din partea lor, îmi face credibile
complimentele aduse. Că poate fac yoga de arăt aşa de altfel. Că aş fi foarte
faimos în Universitatea din Delhi, după părerea multora.
Studenţii vor şi revistă. Unul,
care vine de la 40 de ani, propune titlul “Romanian and Indian Students”. Îi
interesează filmul. Încerc să-l proiectez în august. Discuţia s-a dus într-o
oarecare emoţionalitate. Vor, din bun-simţ, să vină şi la cursul pentru anul I
(certificat) – s-a făcut.
Sadhana de azi-dimineaţă, imediat
după 6 a.m., pe un soare aparent, cu nori şi mult albastru, un albastru chiar
deasupra frunţii – într-o clipă de concentrare la el, ca vizibil,dispăruse.
Crezusem că fruntea e mai amplă decât bolta cerească privită dintr-un sine
anume – punctul luminos-întunecos, care rezistă, s-a afirmat peste amândouă,
ca-ntre malurile unui râu din infinit. Un centru nu de sferă, cât de sferă
armonizându-se, celestializându-se nezăgăzuit.
Poziţia lui se întărea neliniştit
suflet cuprins de dragoste secretă. Vizualizarea lui, o poveste. Conştiinţa
lui, un nume de bindu. Evoluţia, de dincolo şi peste transformări. Ramuri de
asanas, ochii. Totul se frământa la mişcările lui necunoscute. Nu i m-am
închinat, din vanitate, n-am contemplat, în nicio fericire, nimicul.
Depăşeşte conceptul, ca şi cum
l-ar îngloba. Reconfortează în nefiinţa proprie, nepredictibilă, parcă trecută,
şi a rasei. Un la-revedere norilor şi lumii cum se vede de pe terasă. Pentru
treburile zilei, între ziduri de pe pământ, ale aceluiaşi cer, lasă –
punctu-acela, la lucru, întru începuturi, ori altcum.
Musonul transpiră în pieile
sublumii. Cum vor fi năduşind şi păsările, ştiu caii, văd boii cu cocoaşă şi
coarne sinuoase bătuţi suplimentar. Vechea spumă, şi a apelor s-a subţiat sub
zborul rândunicii încă sfântă cu inima.
În Dunedin, NZ, în cartierul
Opolia, e zăpadă. Bob ne invidiază – în scrisoarea primită acum – că trăim
ploile monsson-ului. Fiica lor, născută după ce ne cunoscusem, a primit – să ne
dea un viţel – numele Alexandra, ca Nana noastră. Li s-a mai născut între timp
una, are 11 luni. Vor mai veni în India în 1984. Bob e foarte high ca standard
ştiinţific.
Am mers în Rig-Veda lui Eminescu,
Luceafărul, apoi în Raghuvamsa lui Kalidasa. Neeleema mi-a cerut în scris să-i
dau volumul lui Eminescu şi am făcut-o într-un sonet dedicat lui Eminescu întru
Alecu Ghica. Venind la simpatiile ungureşti ale maică-si Margaret, Nansi,
contrazicând calificarea mea drept nihilist, m-a numit neeleemist.
La All India Radio, Sonata pentru
vioară şi pian de George Enescu (1929) – la vioară, compozitorul, la pian Dinu
Lipatti. M-am dus în camera fetelor şi am ascultat pe întuneric şi frig.
Prezentatorul regretase condiţiile din România. Nansi şi Nana au venit să
ascultăm împreună “incredible performance”. “One of the great artists of our
time”. “One of the greatest pianists of our country”.
22 iulie 1981. Delhi
Concentrarea pe ce (şi de ce )
centru? Oricât s-ar mişca în sfera infinită, rămâne pe loc. Vizualizarea lui se
poate face şi în stele verzi. Trupul şi cosmosul în spiritul lăuntric, iluzie
de certitudine. Mă concentrez pe sunet. Urechea oarbă – în comparaţie cu ochiul
surd – procedează mai firesc, abandonând zgomotele depărtate.
transpirat musonul mă
acoperă
mă rog unui soare
nemaicunoscut
agrăire oarbă cu
manoperă
dacă luminat-au
zeului tribut
din Orissa de la
Jaganath Puri
mă strigă Alecu Ghica
a Moldovă
sunt în rugăciune
sfinte swami ji
şi de te-aş cunoaşte
ţi-aş trimite vorbă
apelor cu norii şi
câte puţin mă
tot rog unei oarbe
flori în agrăire
tutuind cu ochii
închişi pentru himnă
ce văd în lumină
ce-aud în psaltire
Nilima ne trimite
prin Nivedita următoarea:
For George + Nansi
Sometimes it is sweet
to ponder our understood moments
Coming as they do
come only now and again:
Sweet too in blue
evenings to smell philosophy in the air.
Sometime striving too
with life's business
Of potting grammar
into the lexicon of discovery
Something within
unsuspends: yards and yards
Of sackcloth feeling
unwind the wave indistinguishable
But strongly
perceived: oh it is sweet sweet to feel wise!
And sometimes
separating complement from complement
Red from blue
Delusions turn purple
in the mind
And fear remains
off-scening alone a door in the dark
Or an infinite loss
in the infinite regress of being and becoming
So you impose a
reasonable design on a reluctant Canvas
Bhajan-urile cântate de Nilima şi
dansate de fiica ei, Nivedita, ne dădeau, prin tristeţe religioasă, uitarea
voltairianismelor hinduse ale lui Nirad, fobiosul sclerotic până la geniu.
Mâine am ore pentru diplomă. Un milimetru până la miezul nopţii. 36 polonezi.
Ce fel de rană e India? Pământul? Alegător (iranian) la 15 ani.
23.07. 81.
A doua clasă de diplomă, singurul
curs, încă, al dept.: solitar. Metoda: româna predată ca limbă maternă pe
subiecte indiene. Unde moare gramatica, naşte expresia, avatar al ei. După
afişarea gramaticii, începe comunicarea.
Nirad C. Chaudhuri face un sartrism
(ca-n Baudelaire-ul aceluia) pe pretext de hinduism. După ce idiotul
occidental, ca şi savantul i-au căutat bogăţiile, umblă după salvare (moksha)
în India. India nu este pusă într-atât în chestiune, cât eurofobia şi
euromania. Prin Nirad, India pierde în aură mai mult decât referirile oricărui
neindian. Şi totuşi, ca şi Cioran pentru România, sentimentele sale pentru
India sunt de amor întors de plumb. Nai Ionescu îşi exprimase, asemeni, liber
ideile.
Dar mi-am început ziua cu salutul
soarelui, al luminii – crezută de Nirad a fi venind din vreo zăpadă ori auroră
nordică. Acolo, altfel divinizată, la rece, de lume. Întru monsoon găsind mai
multe raţiuni protropicale, decât ale lui (pronordice) pentru cultul luminii la
cald, la încins, la ars.
Mi-am încercat, de altfel, OM-ul
sonic, de-a lungul pelerinajelor în neant. Corpul, ca obiect sonor, nu e un
instrument muzical, nu numai. Nici o hodorogeală de tuburi zgârcioase. Nici,
măcar, briza, singură perfectă, a respiraţiei. Încep o existenţă cosmic banală,
mai bogată în sunete şi viziuni – cu cât va fi sărăcind sursa însăşi crescând
până la moarte sinele.
Nilima, furioasă, vedea
hinduismul şi creştinismul drept ceva ce faci totdeauna, nu numai cozonacul de
Crăciun, ori oul roşu de Paşte. Poştaşul ne-a adus o carte trimisă de Bob şi
Rose, Poetry New Zealand volume three 1976.
Încă trei strofe din Luceafărul
în sanscrită. Discuţie rig-vedică. Între timp, Nilima a scris un poem:
From the land of
Shiva's hills I came
Parvati, Penelope, to
great Ulysses
Self greets self, my
other needs,
my other deeds, all
passion, thunder
ram, lightening
glance
an actor stance, a
poet
In Shiva's land,
punish me
with your necklace
and belt
Your Nataraj dance
will never cease
Krishna still plays
his flute
and Christ is merely
an avatar.
The peacock stretches
his neck of indecency
and you will discover
behind
the monsoon cloud,
a sea of yes.
24. 07. 81.
Când ţi-am spus că sunt rele
războaiele şi că, înaintea ultimului, ţara mea semăna cu o vacă, iar după, cu
cartof, ţi-a venit în minte că ai nouă servitori, că ai avut zăpadă la Almora
şi Neethu a făcut un om de zăpadă ca un sardar, căci nu văzuse cum se fac în
Europa. Copacii sfinţi, banyan-ul sau pipal-ul vor da umbră totdeauna.
Amorul greco-indian – degeaba
te-ai supărat – nu e genul să-l încurajez în clasa mea. La fel de roabă ai
rămâne, prin tradiţie, şi de ai avea servanţi ginerii prinţi fotografiaţi cu
amicii noştri buni şi speriaţi de avioane: chiar toate să ducă în conspiraţii?
A început să toarne şi copiii abia şi-au terminat şcoala. Doar tot facem caz de
creaţie şi, ferindu-ne de mituri, nu cu Blaga, ne trezim în ritualuri sărăcane,
extra-avatare. Cum l-am ai saluta pe Zoroastru slăvit într-un incest absolut şi
bombayan?
Yoga lunii răspunde, pentru
Parvati, unei linga excitând sisteme solare cu nemiluita, nu numai rondul
nostru respirat dus-întors pe terasa unduind de nostalgiile oceanelor şi
norilor nevăzuţi. O lună fără noapte, neleopardiană, fără Asia. Mâine sâmbătă,
a românilor şi a morţilor. rOMâni, OM, o musonizare.
Prin Naviug, am trimis către All
India Radio: Dear Friend, / I was impressed by the program dedicated to Dinu
Lipatti on 21st July'81 at 10.00 pm. I am grateful to AIR and to you
personally. As George Enescu's birth centenary (b. 19th August 1881) is being
celebrated this year through Unesco, I would be happy if a program with his
compositions is broadcast. I am pleased to send you, through my friend Naviug
Wadalia, Stevence's poem as well as newly published of mine. / Thanking you and
with best wishes. / Sincerely yours, / George Anca.
Venise o lungă scrisoare,
dactilografiată, în italiană de la prof. Edwige Bestazzi, Direttore, United
Schools International, încheiată cu “la revedere în curând”, pe româneşte. Nana
şi Nivedita îşi continuă stagiunea – de faţă fiind şi Anmol şi Deepsheka.
Fetiţa repetând cu voluptate “drama, drama”.
Am convenit să confernţiez la Jamia Milia
Islamia University pe tema “The Islam in the Romanian culture”. Pe ce simt că
va fi un succes în comunitatea de acolo, pe atât de la distanţă mă văd de
trăirea temei, ca o tantră, ori faimă indirectă. Serile ni s-au transformat în
interminabile şezători sanscrito-române. Nana, cu dramele şi bananele, s-a
stricat la stomac.
Este 3 dimineaţa. La 8 trebuie
să-mi ţin clasa. Nansi s-a dus să vadă ce fusese pe terasă: un hoţ furase
robinetele de la tancul de apă şi un jet de câţiva metri năvălea terasa
sadhanei mele. Am încercat zadarnic să-l astupăm cu şomoioage, ne-a respins.
Deodată, ne-am repezit în casă, amintindu-ne stilul dacoyt de a fura casa când
stăpânii se află pe terasă. Numai pe Nana o avem de aur. Tocmai de-aia. Nansi
se teme, până la ziuă, să nu se dărâme casa.
25 iulie 1981, Delhi.
Cu inundaţia (din creier) a
hoţului de noapte, am sărit peste yoga. La ora de azi a apărut un “poet”, sub
20 de ani, care ar fi având o revistă... “Luceafărul” (Morning Star), după
poemul lui Eminescu (nu-i ştia numele), şi una în hindi; în august ar începe
alta, pe care ar intitula-o, dacă nu “Inedited”, atunci “Himalaya”. Al doilea
nou, un agent CB, recunoscându-şi cu sinceritate profesia, eu povestindu-i
întâmplarea cu hoţul. În fine, Vinay.
Câte trei cuvinte ale lor -
“poetul”: este, carte, bună; agentul: data, nu, da; dactilograful: fotoliu,
cameră, hotel. Au urmat propoziţii şi cuvinte dublându-le pe-ale lor, gen carte
– parte – dimineaţă – viaţă – da (dar dacă) nu etc. Rămânând la a fi, a avea,
depănând adverbialitatea negaţiei, atotputernicia ei, indiferenţa verbelor la
lucruri aparent moarte. Modelul, improvizat pe impulsurile lor, nu ştiu cât i-a
convins.
Nansi aproape mi-a făcut scandal
aflând cum a mers, de mi-am descris cele trei cursuri ale săptămânii: (1)
descrierea cursului pe tot anul (organizarea); (2) “Ganesh s-a dus la piaţă”
(lectură, traducere, comentariu şi recompunere pe metoda mea a limbii materne
aplicată la temele celor care învaţă; (3) informaţii cultural-lingvistice
(latinitate, creştinătate-universitate), model cuvânt-propoziţie şi conversaţie
efectivă. Săptămâna viitoare îmi adâncesc metoda din a doua întâlnire,
comentând, după caz, şi alte subiecte, cu participarea studenţilor.
L-am întâlnit pe Andre (Sartre –
Nirad). Instalatorii, nicăieri. Trimis la Hyderabad: Ek shanti şi Veveriţa.
Venit acasă cu arsuri. Jucat două partide de şah cu Nansi (1 la 1), după ce m-a
atacat că sunt pe pereţi şi n-ar veni la un curs ca ăsta. Lăsând-o mai moale,
acum îmi cântă maramuşeneşte în stihuri improvizate cu toată întâmplarea. Acum
a ajuns la: şi acuma pe Allah / l-a bătut şi ea la şah / şi l-a bătut şi la cap
/ drept care s-a supărat. / Ea s-a dus să facă supă / el s-a dus să facă labă.
/ Foaie verde ca aluna / sunt la maica numai una...
Hoţia s-a reperat, apa nu mai
curge. Alama a atras. Se fură haine din balcoane şi se vând la Red Fort. Lali
contramandează malayalam. Crainicul emisiunii Dinu Lipatti (9.45 – 11 pm,
21.07.81) ar fi ştiind-o pe Nana. Lali îi zice Dipu marelui pianist. Studentul
meu police walla l-a contrariat. Şi revuistul.
Să aibă Nana pe undeva dreptate
că toţi oamenii sunt creştini? Îi spun că ar fi bine pentru noi. Lord Krishna...
Greu în ţară străină, noi fumăm beedi – şi indienii din Canada tot beedi. Ţara
cu un singur mort, nemai băgând în seamă o fiică mai ieri vie şi pe aici.
Nu-mi dau seama de ce fel de ură
e vorba la Nirad, deşi o generalizează când pentru o tabără, când pentru cea
adversă, înjumătăţind unitatea şi amestecând-o într-o dualitate de excitate
interschimbabile. O exhaustivitate negativă (critică, îi spune Andre) se
dublează şi dublează şi ea de un complex în acelaşi timp de superioritate şi
inferioritate, bhakti şi kama.
26.07. 81. Delhi.
Încheiată lectura cărţii lui
Nirad. C. Chaudhuri Hinduism. L-am suportat mai uşor decât pe Sartre. Cât
priveşte sufletul, m-am simţit iluminat nu o dată. Uneori speriat, ca trăind
printre subiecţii lui. Alteori, derutat ca în faţa unei cosmice nebunii.
Personalităţi sfâşiate de barierele duşmăniei şi castelor nu se pot
individualiza contextual, dar negând universul care l-au produs. Va putea
romanul meurOManians, în partea lui hindusă, să sune, în ficţiune, la fel de
grav şi de barbar?
27. 07. 81
Istoricul făcuse şi dreptul – un sindrom gen
pălmuirea femeilor în filmele indiene? Nu găsea nimic mare în cultura indiană.
Ce legătură poate fi între Tamil Nadu şi Punjab? Am încercat să laud
continuitatea, să deplâng că imperiile n-au răpit numai teritorii, dar mai ales
perioade istorice – cum s-a întâmplat şi românilor, cel mai nou, din partea
ruşilor. El, la un gând, a găsit că toleranţa indiană n-ar da notă de
originalitate.
Saleh Chand Gupta e autorul de
istorie preferat al unui student, căruia, pe stradă, i-am spus cum să ajungă la
Center of African Studies. În dept. - confirmat a fi singurul care-şi ţine deja
cursurile. 22, abia, la certificat – nu mă interesează numărul. Marek, cu ochii
inflamaţi, insistă să ofere o cafea. Parasnis mă solicitase să predau şi
franceză, anul ăsta, şi se arătase gata să avem un seminar asupra lucrării mele
de doctorat.
Ashok Kumar Tyagi îi era cunoscut
lui Marek, ca lieder al studenţilor. Ăsta ţinuse ieri conferinţă de presă şi
anunţase noua revistă “Himalaya”, titlu dat de mine; ar fi zis “Inedited”, însă
n-a găsit cuvândul în dicţinar. Voi fi honoray editor, Marek îmi va da o pagină
despre Milosz. Probabil, după-amiaza asta voi încropi, direct la maşină, un
sumar şi o linie de program.
Nana bate la maşină Luceafărul,
pentru ea; “am şi eu obiectele mele, numai ale mele”, spune, “îmi fac o carte
numai a mea”. Sunt de părere, cum citesc Gita Govinda, că Luceafărul este tot
un fel de Dumnezeu, asemeni lui Lord Krishna, iar Cătălina seamănă cu Radha. Aş
face o comparaţie.
“Ce să mai faci comparaţie, când
comparaţia e făcută?” mă contrazice ea. “Cum?” “Păi, cum, cărţile sunt scrise”.
“De cine?” “De Eminescu”. “Una de Eminescu, dar Gitagovinda de Jayadeva,
înainte”. “Şi Eminescu a copiat”. “Da de unde, a stat Eminescu în D14 cu
Gitagovinda în faţă şi cu tine? Scriitorii nu copiază unii de la alţii, da-mi
place, dă-mi voie să scriu în jurnal.” “Nu, că mergi în România şi află lumea
ce-am zis eu despre Eminescu.” “Stai, domnule, că eu nu-ţi interzic să scrii în
jurnalul tău ce vrei, poţi să spui şi că tata e un mitocan, ce-am eu, e treaba
ta.”
Nansi se opune comparaţiei şi
metaforei: Luceafărul este Gitagovinda românilor. Cât s-au iubit Radha şi
Krishna... Într-un târziu, îl declar pe Hyperion a fi Radha. În amurg, şi cu
Neeleema, Gitagovinda se ecua toată într-un suflet de nimic. Am luat cartea cu
o feroce demonstrativitate. Am bătut apa în piuă despre întâmplări fără
Krishna, fără dumnezeu. În almorismul ei, va rămâne cu o idee inutilă despre
România. Se vorbeşte pe aici de stalinizarea Indiei. Fostului şah îi vede
defectul că nu fusese şah, se făcuse el.
28.07. 81. D.
Şi care sunt cele patru obsesii
ale tale? Ce m-o fi apucat să zic patru, şi nu cinci, ori niciuna? Azi i-am
evocat îngerul, pe Mioara, sora moartă la trei luni. Bunica ei şi-l pierduse pe
Michael. Ghicitorul i-a prezis naşterea unui alt copil, ori alt Mikhael ori o
Margaret. Vorbisem de înger cu gândul la fiinţa surorii ei, care împărţise
biblii şi ar fi murit din religie, la 23 de ani.
Cum temuta-i mamă, Margaret C.,
începuse cu o temă despre cunoaşterea sinelui altora, cumva mi-a recomandat-o.
Adusese vorba despre prima carte a mamei sale când i-am spus că nu vreau să mă
simt bine, iar ea că e bine să te simţi bine. Mai negasem iar teoria suferinţei
în artă, deşi cred în ea, părându-mi-se că ea o rosteşte ca fiind de bonton.
Visez vizite cu Nansi şi Nana la
adrese părăsite, cu gazde uituce ori indispuse. De unde atâtea obsesii?
Ciorile, cabutarii, gilii, norii înghiţiseră mai tot. S-au dus. Doar muştele în
roi şi ghem pe unghii, pe piele, pe năduşeală, strivindu-se de suprafaţa
mişcătoare a trupului, căzut din meditaţie, întru sângele fizic, şi totuşi
apatic.
Uşile Facultăţii Artelor erau
încuiate şi m-am numărat printre păunii strânşi afară sub mâzgă. Mi-aştept
studenţii sub ventilator şi un tub fluorescent aprins. Praful de-o vară
infinită văd că a fost rânit de vreun Hercule. Din şase studenţi înregistraţi, au
venit şapte (unul lipsea, doi fiind de anul trecut). Am verificat omul-cuvânt,
cuvintele-emisiune (materie) în căutarea unui sens (repetitiv). Ritm transmis.
Ploaia începuse. Acasă: Our Knowledge of Other Selves de Margaret Chatterjee.
(1963).
Veena. Prea-n iad. Sub verdele
din alb. Dragostea se dragoste. Iubirea se dumnezeu. În unde. Unde-apunându-ne.
În veena. În raaga. Sân de flaut. Vino represiune, marxisme. Cuşca albă.
Manjit, Naviug, Dipsheka, Anmol,
apoi Marek cu Shrivastava, dir. Bibl. Univ. D., mai înainte, la vreo zece
copii. Luceafărul (cu cele trei lumi sanscrite). “Jagannath Temple” de N.D.
Enescu.
29.07. 81. D
La ora ştiută, puţine minute după
4, ne-am înfiinţat în D2. Ceai şi prăjituri, plus poezie almoriană. Lui
Margaret i-am raportat din filosofia acoperită de ghişă-gogoneaţă, depănându-i
şi faţa mai adâncă. Dl. N.N.C. s-a ocupat de Keats în tinereţe.
Celebrata autoare a venit apoi la
noi, cu aniversare cu tot, iar între timp s-a înfiinţat şi Vinod, cu care am
rămas pe seară. Bătrânul Shankar găsise că mai bine publica el Veveriţa Nanei.
Ambii vizitatori, seduşi de Raghavan, moştenirea sanscrită. Poetesa era
îmbrăcată într-un sari de Shagalpur, locul unde amicul spera să meargă la
universitate să predea congresuasism. Duminică mergem în Maharani Bagh.
30 iulie 1981. D.
Terasa norilor – corpul-nor.
Fruntea, cerul, lumea – paravane transparente spre Dumnezeu? Luceafărul e o
upanishadă nocrună. Măi frate, ce-mi mai rod ţânţarii picioarele. Europa, ce
nenorocită iraniană. N-are de unde să mă ia dracul.
31. 07. 81.
Eclipsă: prima zi însorită după
nori musonieni şi ploaie. Spre stânga, cum te uiţi la el, soarele e lipsă, ca o
lună nu prea plină. Ştirile din ziare, în cheie de eclipsă – conversiunea la
Islam a harijanilor ori a doritorilor de mai mult de o nevastă; execuţie
publică în Emiratele Unite, a unui indian musulman care a ucis şi violat o fată
de 4 ani; inundaţii, cutremure, lovituri de stat, medalii în Bucureşti, slujbe
în Bahrain; bărbaţii pot naşte copii prin (Iulius)cezariană.
1 august 1981 Delhi.
Puţine asanas, anticonjunctivită.
Ochii curentaţi. Umezeala musonului. Clasă diversă. Studentul meu mă întreabă
de ce nu înfiinţez o academie. Îi spun că prin “Himalaya”. Acum, aceea va fi
Academia Mihai Eminescu.
pe tereziile
zarzavaturilor
verdele laboratorului
botanic
faţa tăiată eclipsă
vox maris
pieile privirilor
infamate
deschisă poarta şanti
traduce în sanscrită
fizica
persana dată pe
română
dansează în academie
Că mă risipesc, fie, altfel, că
îmi văd de studenţi. În loc de a creşte, chipurile. Ba că filosoafa s-a mirat
cum poate avea un om ca mine un copil atât de echilibrat. Dar că petrec mai
mult timp cu familia decât oricare soţ indian. Concluzie, am jucat trei partide
de şah cu Nansi, curentul s-a întrerupt, călduraudă ne uneşte încă.
Dinner lung cu fizicieni. Unul,
odinioară, din Trieste. Noi, primii români întâlniţi. Politică, obsesie şi
comunistă şi anticomunistă. Cultul tehnic-energetic al soarelui în Rig-Veda.
Perdio: dacă e pace, India devine mare putere. Nicio upanishadă. Nu se dă mâna,
că se mânâncă, ritual, cu mâna, şi eram după masă. Barba cât îmi mai e neagră,
se dă cu părerea despre asasinarea lui Polonius într-un teatru asasinat.
2. 08. 1981. D. Duminică.
Maharani Bagh, verde sub ploaie.
Vinod ne aştepta. Deşi eu alesesem duminica vizitei, ei sărbătoreau, după
douăzeci şi nouă de ani de la moarte, pe tatăl tatălui său, prezent, în
portret, în ambele camere, unde stătusem, de vorbă ori la prânzul rafinat, din
vasta construcţie puţin, deşi intim, grăbită spre ruină. Neamul lor a hălăduit
o sută de ani în Patiala, măsurând de la începutul comerţului textil al
străbunicului lui Vinod şi până la încheierea carierei de jurist al regelui -
săvârşită de tatăl său până anii trecuţi. Regele tânăr al Patialei, fiul
englezilor, penultimul rege sickh acolo, mort la 42 de ani.
Faţă de spaţiul înlănţuit şi
istoria vieţii broaştei, din pictura lui, de data asta am privit îndelung o
stampă din Valea Kangrei, cu un alt rege, părinte al ariştilor, performând
ritualul sforii de pe piepturile hinduse – puse după ureche când se află la
latrină – dacă am înţeles explicaţia juristului. Cum ginerele, fiica şi cei
trei nepoţi erau acolo, vag preferaţi lui Vinod, datorită normalităţii prospere
a traiului lor, ne-am comportat drept ce eram, musafiri ai celibatarului şi
poetului. Oferindu-ne proporţional, puţin mai puţin, conversativitatea,
nevinozilor, pe cele patru ore scurse.
Pielea de panteră din camera de
dinner ne patrona mai ceva decât măreţia de sub turbanul maharajei. Ne
îndeplineam, simplu, o obligaţie, întorcând o vizită şi vorbind de bine
strămoşii. Moartea, şi nu naşterea lor, era aici sărbătoare de amintire. Nici
unul nu dădea semne de umor. Nora blondă de la Munchen, căruia bătrânul îi
dăduse un diamant, la inel, le strălucea în albume şi în minte.
Drumul încă ni se arătase, în
lungimea lui, prin oraş şi printr-un golf de pământuri nelocuite, umbrite de
gili scormonitori prin gunoaie, licărite de şiruri de eucalipţi şi vechi impresii
de-ale clanului nostru alb ca varul. Casa aceea e făcută parcă numai pentru
sărbătorile sever tradiţionale ale tatălui.
Camera cu lucrurile, hârtiile şi
tipăriturile lui Vinod bat în hazard orice închipuire. Câte Calcutte de
hârţoage într-un pat dublu, vreun anti-Bombay într-un dulap, vreun Delhi pe
podea. Lumea se afirmă în de ea. Puţine lucruri creative au vreo şansă. Dacă
pragul lor se vede, se mai poate discuta.
Chiar gratuite, realităţile
impun. Lucrurile mici n-au de ce se ruina de lucrurile mari. Parcă ar fi mânate
de o unică stare, asemeni stelelor şi fiinţelor, cot la cot. Şi nici urmă de
politica din seara trecută. Familiile şi universitatea au limbaj atât de
diferit, ceea ce e încă reconfortant.
E adevărat, ţestoasa oricât şi-ar
întinde capul în afară, lumea o vede tot în magnifica ei carapace. Şi nu-i mai
face loc în alte părţi. Şi poate de-aia, într-o subconştientă străfulgerare,
gazda noastră s-a aşezat să deseneze, în 27 de scene, viaţa broaştei. Fie şi
râioasă. De la ou la broască. Insistând pe epocile când scăpa de coadă. Veneam
în casa aia după vreo doi ani. Mă întorc la Chandogya.
7 august 1981. Delhi
Amor în portugheză - “amar” (în
sanscrită nemoarte, în română un gust). Sardar Alhuwalia, de dimineaţă: “Lei e
un italiano noto in Romania”. Margaret a oprit maşina să ne spună că a auzit de
outing-ul nostru de azi şi să ne ureze drum bun. Nu văzuse cartea în care este
lăudată. Discuţia româno-polono-punjabi am avut-o la umbra statuii lui
Vivekananda dintre bibliotecă şi Arts Faculty.
“Sunt iluminat după clasă”, îi spusesem
profesorului indian de rusă, a cărei soţie mă atrăsese ieri în DUTA (de-am
plătit azi cotizaţia: recompensă că, venind să-şi ţină lecţia, în aceeaşi sală
cu mine, am rămas eu acolo, ea, Radha aia, căutându-şi alt loc). Extentul
interiror pe care l-am dat eu zilei s-a reţinut în grup. Nu voi pierde
studenţi, poate dimpotrivă. Dramă sanscrită, netragică, dans de zodie.
La lecţia mea, am dezvoltat,
dintru început, închiderea culturilor tradiţionale în ele însele şi deschiderea
limbilor în vremurile vechi; în vremurile noastre, deschiderea culturilor –
închiderea limbilor? Am exemplificat cu influenţa lingvistică a estului.
Întorşi de la Khurja, un orăşel
de olari musulmani şi hinduşi, de 40.000 de oameni, răsărind pădure roşie de
coşuri ale cuptoarelor cupolate din plinul verzilor porumburi. Microbuzul
amicilor noştri din Almora s-a strecurat cu greu prin strada îngustă care ne
ducea la atelierul meşterului Rashid, după ce văzusem fabrica guvernamentală,
cu expoziţia de produse, un muzeu, câteva ateliere vechi şi o hală nouă, cu
cuptor în construcţie. Fabrica s-a construit şi datorită lui Rashid, a
renumelui familiei sale. Mai apoi am vorbit, în alt atelier, cu olarul Ibrahim,
tot învârtindu-şi roata.
În drum, am trecut prin
Ghaziabad, am oprit la Seckunderabad de-am băut răcoritoare şi-am cumpărat
ţigări, prin Dharia. Un elefant negru se scălda cu bivolii. Mai încolo, un lac
de lotuşi albi. Lanurile de porumb, grele ca norii şi furtuna de ieri din
Delhi.
ne-apropiem şi noi gheaurii
apoi călătorim după
Rashid
printr-o iluminare
halogenă
orbi de oraş la Jama
învârtiţi
opreşte-ţi roata
Ibrahime
opreşte-te şi tu că-i
semeni
oprimu-ne şi noi în
cale
şi somnul ne va arde
în moschee
8.08.81
haşurile norului de
lângă soare
închipuind o graniţă
cu cerul mare
tot cal sacrificat şi
Swedenborg călare
altfel decât în
Khurja ierilor ulcioare
vaporii coperă lumina
peste mare
câinii pământului
i-au smuls înfăţişare
nu lotuşi elefanţi nu
păsări călătoare
nici haşurile norilor
de lângă mare
Luni 10.8.81.
Revista Surya (Soare) din
Barakhamba Road – propagandă ungurească. Aripa rusească, încrucişată cu aerul
american fâsâit, explodează. Analitismul rece se lasă în istorisme de mister,
mesaje pe scalp, sub părul crescut. Elita prostituţiei în Calcutta, Bombay,
Delhi. Oarecare snobism între redactori, pe o arenă de bârfă. Totuşi, vâna
ziaristică, indiscutabilă, dă familiaritate nu numai cu cancanuri
senzaţionaliste părelnice şi nereprezentative decât pentru corupţi, dar,
cândva, şi pentru sinele adânc al ţării, altfel mult evocată în aluzii.
Cu d-na T., traducerea în
sanscrită a Luceafărului a prins viteză. Ne-am despărţit de mult de Hastie.
C-ar fi de tradus şi din Vedanta,Purana, Barthrihari, Bhasa, upanishade, Kena,
Isha. Am hotărât să pornim interpretarea. E august. Încă mai puţin de două
luni. Avansăm ca într-o soartă.
“Genuin şi sincer, chiar dacă
vorbesc mult” (M.C.), de considerat nu numai pentru că-mi place Ezra Pound (A.
C.), că aş semăna cu el (Nansi). În nebunia standardizată voi lansa o stupoare
a neidentificabilităţii, îndemn de sine nou.
Rostrum Sati
1
Soare, Radu. - Mai trăim până la
anu' – Şi nevastă-mea de-acuma. - N-ai luat-o şi pe ea la iarbă verde. - Aramă.
- Tot e bine. Aurul e scump. Argintul nu se găseşte. - Tocmeală. - Chix. - La
anu' şi la mulţi ani. - Să dea Dumnezeu. - Şi ce voiai să-mi spui? - Să te văd,
m-am întors acasă. - De ce în luncă? - Ştiam că aveai o casă pe aici. - O
răgălie. - Să nu crezi că tot ce s-a scufundat e şi pierdut. Vezi bine că şi pe
fundul apei ne aducem aminte de toate şi ne putem înjgheba din nou
gospodăriile. - Mi-e frică de apele astea stătute. Să nu fie vreo cursă. Eu nu
m-am mai scufundat niciodată chiar aşa. - Putem să ne ascundem şi pe cont propriu.
- De noi? -
Soare, Radu. - Acum ne-am reîntâlnit, ce mai
faci? - Ce-am învăţat. Mă mai înecasem eu şi altădată şi puteai să nici nu-mi
dai semnalul, ajungeam aici şi singur. - Ţi-ar fi părut rău de viaţă. -
Nu de a mea. Şi ceilalţi erau
sastisisiţi de mine. Nu mă mai suportam nici eu. Ai dreptate, nici de sinucigaş
nu eram bun. Aşa că îţi mulţumesc. - N-avem decât să trăim până la anu'. -
Radu, Soare. - Aici, în apa moartă, nu e o
împărăţie. - Ultima - Se zice că o să iasă la iveală alte continente, dacă
astea se îngroapă în valuri. - Îţi dai drumul la gură în apă? - Aşa m-am
apucat. Mi-am căzut singur în gură. Ca tot omul. Noroc că nu mai am dinţi.
Peştii, dacă or fi supravieţuit, mi-ar fi luat capul drept buturugă. - Mina
ştie că ai venit la întâlnire? - O să apară şi ea împunsă de întrebările
limbilor vecine. - Şi limbile s-au înmulţit. - Chiar fără gură. - Pe vremuri, o
limbă intra în istorie. - Via puşcărie ori ţeapă. - Criză, Radule, de toate. -
Directorul intră şi el la apă, nu scăpăm. - Şi motocicleta mea de-am dat Dacia
pe ea. - Dragă, n-ai grijă. Ne-am mutat şi ne-am vărsat. Acum trecem prin
experienţe neînregistrate. Poate nimeni, nici noi, nu le va afla. Gândeşte-te
numai la aramă. - În gardă. - Gardă, ai zis? - îmi înec porumbeii – papagalii
mai la urmă – bufniţe. Numai tu ai şanse s-o găseşti pe Mina, ea mi te mai ţine
minte. - Mina...
Mina, Radu, Soare. - Ţi-am adus
anafură, prasadă, îm. - Am halucinaţiile mele şi aşa. Ele se vor purifica
întâi. Dă-i lui Soare, oaspetele. - O, ia dom' soare. Noi nu ţinem la religie,
parcă ţine ea la noi. Şi n-am ştiut dacă se face să vă întreb. De un an, omul
acesta suferă de sfârşitul lumii. Nu mai ştiu ce să-i fac şi să-i dau. - Eu îl
ştiu pe Girgya, de departe. Ţin pentru el dorul. Cam ăştia am rămas. - Nu mai e
nimeni, nici în junglă. - Jungla şi-a luat tălpăşiţa. - Până dăm de Girgya, ne
dăm de ceasul morţii, fără anafură. -
Girgya, Radu, Soare, Mina. - Din
coasta lui Soare din pământ din iarbă verde eram şi eu la întâlnirea asta. M-am
repezit numai s-o chem şi pe soru-mea Mina, să repar lucrurile. - Şi o sfârşim
aşa prost, şi ultimii? - Să trăim până la anu', nu, Girgya? - Cum o da
Dumnezeu. - Şi ce voiai să-mi spui? - Să te văd, m-am întors la apă, doar. - Şi
de ce în vechea Orşovă, nu ştiai că nu mai există? - Ştiam că lăsasem un ceai
pe junmătate nezvântat pe masa ta. - Buruieni. - Să bem, copii, otravă, ca
Şiva. - Şi anafura? - Cenuşa? - Nu putem ieşi la suprafaţă?- Cu toţii. - Şi eu.
- Pe tine nu te-am invitat. - Cu potera. - De-am copilărit cu ea. - Nu eram mai
fericiţi, Radule? - De. - Mai e timp. - Vie împărăţia ta. - Facă-se voia ta. -
Nu vă e foame, hipocampilor? - Pe uscat. - Buturuga mică. - Bănuiam eu ceva. -
Târg de sclavi, domnule, falit. - Muţeşte. - Limbile se taie. - Rostrum. -
Sati. - Sati, da, dar Rostrum? - N-o înţeleg. - Şi eu voiam să mai rămân cu ea.
M-o fi aşteptând. Ştii de Girgya? - În nord. - Evacuaţi toţi? - A fost
executat. - Şi Mina? - A crezut că eşti tu. - Sati? - Rostrum. - Nu înţeleg. -
Bine, Sati. - Nu mai e întoarcere... - Girgya obişnuia să... - Fără upa. Drama
aici. De ce a făcut Mina Sati dacă nu ştia despre mine cu adevărat? - Să spună
Sauryayayanin Gargya. - Ce ştia Pippalada ce-o să fie cu noi peste-un an? -
Sorin, Radu. - In a man, who are
they that sleep, who that awake, which is that perceiving power that sees the
dream? In whom is everything established? - “Gargya! Just the ways of the
setting Sun are, all of them, gathered up in that orb of light, and they issue
forth again, even so is all that gathered up in the mind that perceives
everything; hence is that the individual does not hear, see, smell, taste,
touch, speak, take, enjoy, discharge, or move, and they say, he sleeps ” -
Poliţia.
2
- Tu trebuia să rămâi acolo. Nu
sunt copil mic. - Ea m-a trimis. Se temea pentru tine. Nu te pricepi la femei.
De ce-ar fi vrut să sămână singură pe-o vreme ca asta, după toate cele? - Poate
se teme mai tare că n-o să te-ntorci, că vei rămâne plecat. - Ţi-a spus el aşa?
- Eu cu tine voiam să vorbesc şi mi-a spus că te-ai îmbarcat. - Ce-o fi înţeles
ea, dar tu văd că m-ai găsit. - I-am spus tot eu că, de fapt, nu te-ai îmbarcat
şi că eu am o idee unde-ai fi. - Eram piedut. - Ucis? - Nemuritor. -
Binefăcător? - Cu duh şi inimă. - Aşa că a rămas singură pe lume. - Oarecum. Te
aşteaptă. - Şi dacă nu mai are pe cine trimite? - Face sati. - Dar n-am murit.
- Am zis doar că e în stare de orice. - Din timpul vieţii. - Ea m-a întrebat de
rostrum, ce-o fi înţeles. - Ce ne-am înţeles noi cândva. - În biserică? - Mai
încolo. - Şi rostrum-ul ăsta are de a face cu Sati? - N-are. Iar ţi-am spus, nu
te pripi la femei. - Mă bucuram pentru Radha. Sufăr pentru Sita. - Poate Radha
a avut parte de rostrum şi Sita de sati. - Dar asta a fost demult, de
niciodată. - Ţi se pare. - Apele cresc sigur. - Se şi roşesc de huma lumii. -
Vreau să-ţi spun că am rămas în urmă. Kena m-a părăsit ca o memorie Maya. - Mai
ţii minte studiile? - Foamea. - A înfometaţilor, nu a noastră. - Măcar acum
ne-am unit. - Mortal, ori morţi sătui, ori sătui de moarte. Du-te înapoi,
domnule. Kena nu e numai vidma mea. Nu vreau să fiu uitat chiar aşa. Îmi iei
chipul şi te întorci în locul meu. Nici morţii, nici stelele nu arată la fel. -
De ce nu te întorci tu, doar te-am căutat anume. - Tu ai fost trimis ultimul,
eu am plecat pur şi simplu. Aş semăna cu tine, aşa cum tu, întorcându-te, vei
semăna cu mine. - Şi dacă face sati? - Pentru tine? - Glumeşti cu lucrurile
sfinte. Unde ţi se poate întâmpla să dai seamă. - Un rostrum de corabie
deasupra potopului şi, de pe el, ne-ar creşte şi aripi de zbor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu