Gheorghe Constantin
Nistoroiu
„Nu numai cu pâine va trăi omul,
ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.”
(Iisus Hristos-Logosul
dumnezeiesc)
„Limba dulce este pom al vieţii.” (Pilde 15,4)
Omul-Bărbat/Femeie, prin sufletul său a fost zidit
de Dumnezeu, liber, spiritual şi
nemuritor.
Modelat după
fire cu minte, asemenea Tatălui-Creator,
unde toată cunoştiinţa îşi are izvorul, cu cuvânt asemenea Logosului,
Fiul-Creator, unde sălăşluieşte toată înţelepciunea şi cu duh asemenea Sfântului Duh-Creatorul, Dătătorul de viaţă-lumina tuturor
bunătăţilor şi virtuţiilor.
Prin
Întruparea Logosului dumnezeiesc în Om, în Fecioara Maria, omul devine prin Sfintele Taine, creştin.
El ia Chipul lui Hristos, Care este Chipul lui Dumnezeu, iar prin înfierea
Duhului ajunge fiu al lui Dumnezeu, în conlucrare
cu
harul, credinţa şi faptele bune.
Aşadar, iată
frumuseţea Chipului Dumnezeirii: Minte, Cuvânt şi Duh, dar ca Ipostasuri, ca Persoane dumnezeieşti,
absolute în Tatăl –Creator, în Fiul-Răscumpărător şi în Sfântul Duh-Sfinţitorul a toate.
Ca să ne vorbească Cuvântul
despre Dumnezeu şi despre Creaţia Sa, El, S-a întrupat în Omul dac,
preafrumos-Fecioara Maria.
Ca să ne
vorbească frumos Sufletul despre Dumnezeu şi despre om,
ne-a
fost creat sublim cu chipul măreţiei divine.
Aşadar, nu
poate exista minte fără cuvânt şi nici cuvânt fără duh.
Acesta este sensul creaţiei umane, iar cel
al creaţiei creştin-ortodoxe este de a se desăvârşi prin acestea trei întru
iubirea lui Hristos.
Când literele plâng de bucurie, ochii cuvântului se umplu de cer.
Fiecare literă în portul ei popular, majestuos
se prinde în Hora marei sărbători a
Cuvântului.
Când în
fiecare literă se adună polenul
harului, cuvântul respiră mierea
duhovniciei.
Toate
cuvintele Limbii noastre sfinte sunt
croite din freamătul de litanii al cerului răsfrânt pe chipul frumoaselor
Fecioare dace, din lacrima de azur a poetului şi cântecul din zori al rugii,
din oblăduirea serafică a mamelor şi dumbrava primăverilor copilăriei, din
doinele bunicilor şi legendele nepoţilor haiduci, din liniştea sihăstriei şi
sfintele răzvrătiri ale duhului dreptăţii.
Cuvintele noastre carpatine sunt Magii de lumină care-nsoţesc alaiul de nuntă al Limbii noastre dacoromâne, gătită în princiarele sale straie
populare: toarse din aurul duhului, urzite din azurul agoniselii, ţesute din
argintul rugii şi brodate pe purpuriul jertfei.
Limba cuvântului, ca un clopot al gândului trebuie să cheme la viaţă, la trăire, la înnoire, la înfrumuseţare, la mărturisire, la o continuă
sărbătoare.
Inima este altarul Dragostei şi amvonul
luminii Cuvântului în care înmuguresc
mărgăritarele sublime ale graiului străbun.
Literele, fie copaci, fie flori, fie
stele, fie iarbă, fie apă, fie cântări, fie rugă, fie făgăduinţe, fie crezuri,
fie jurăminte, trebuie să devină cuvinte-doruri
după chipul şi asemănarea frumuseţii omului iubitor.
Literele artist-meşteşugite par nişte
păpădii aprinse în candelabrul cuvântului,
care dau inimii şi sufletului sensibilitatea duioşiei.
Fiecare cuvânt al Limbii dacoromâne este
tors din splendoarea Fecioarelor dace, din profeţia Sibilelor trace, din
iureşul Codrilor milenari, din smerenia Ierbii, din freamătul Apelor, din
cremenea Carpaţilor, din semeţia Brazilor, din doina Cucului, din ciripitul
zglobiu al Rândunelelor, din cinul monarhic al Albinelor, din spicul de Grâu
pecetluit în Pâinea cea de toate zilele, din lacrimile sublime ale Viţei de
Vie, urzit de legănatul Mamelor în veşnicia Neamului, ţesut cu fior din jertfa
mucenicilor şi brodat din apoteoza poeţilor creştini.
Fiecare cuvânt are nuanţa
harului său: de lumină, de adevăr, de zidire, de înţeles, de dreptate, de
unitate, de rug mistuitor, de comuniune, de veselire, de laudă, de bucurie, de
cântare, de binecuvântare, de mărturisire,
de îndumnezeire.
Cuvintele alese nasc operele sublime
ale măreţului gânditor-artist, ca un răspuns al efortului de creaţie al unui
Neam binecuvântat, exprimând esenţialul în căutările, năzuinţele şi trăirile
lui întru Dumnezeu şi Creaţia Sa, întru ecumenismul culturii ca unitate în diversitate, prefigurându-se
astfel idealul ortodox cultural creştin.
Fiecare cuvânt de har este o mlădiţă a Pomului vieţii Neamului, în care rodeşte
divin Limba noastră cea sfântă.
Limba este teascul cugetului în care se frământă
petalele gândului înmiresmat din care se prelinge apoi licoarea serafică a cuvântului.
Când sufletul poartă în sânul său lumina cunoştinţei dumnezeieşti, limba
grăieşte pururi mireasma Duhului
Sfânt.
Trupul trebuie aşadar ctitorit lăcaş sfânt al sufletului-biserică în care se
oficiază liturghia dumnezeiască a Cuvântului.
Prin
gânditorul creştin se botează în har
cuvântul, iar fiecare literă e înfăşată în scutecele de
lumină, împrăştiind în jur mireasma
graiului dulce al limbii noastre
protodace sfinte.
Cuvântul, să rămână doar simbol al
desfătării spiritual-religioase.
Cuvântul sacru al Limbii noastre sfinte se cuminecă în har şi lumină tuturor celor
aleşi, ca pâinea şi vinul în jertfa cea
sfântă.
Limba noastră sfântă, protodacă are Licenţă divină, Hristică.
Limba noastră este Pâinea sfântă-cea de toate zilele
a Neamului dacoromân, care
se frânge veşnic în Potirul jertfei creştine.
Limba proto-dacoromână s-a scris în Pisania
Catedralei Neamului cu veşnicia Duhului de lumină şi cu jertfa de sânge a
martirilor.
Toate doinele
şi dorurile trecutului-prezent străbun sunt strânse în vioara sublimului cuvânt al Limbii
noastre dacoromâne.
Toate
cuvintele Limbii noastre protodace sunt
miresme de zări, căutări de-naltă credinţă sau cântări de azur în petale de
dor.
Limba noastră-dacoromână este
Sfântă Catapeteasmă de Artişti, Eroi,
Cuvioşi, Sfinţi, Martiri şi Mărturisitori.
Limba noastră dacoromână este
Ctitorie valahă ortodoxă de Dascăli-pedagogi,
Poeţi, Monahi, Ierarhi şi Voievozi.
Limba noastră este cel mai binecuvântat
Poem divin al dorului nostru
întru graiul dumnezeiesc.
Cuvintele frumoase ale alesului Tezaur divin al Limbii noastre evanghelice cuminecă fiii Patriei sfinte ca pe marii
poeţi, învăţători, mărturisitori şi
duhovnici ai Ortodoxiei naţional-universale.
Fiecare mărturisitor al cuvântului sacru care s-a dăruit /se dăruie cu slujire sfântă lui
Dumnezeu şi Neamului prin educaţie, cinstire, rugă, poezie, laudă, carte
pilduitoare sau cântare este un strălucit Voievod
al Limbii noastre valaho-ortodoxe.
Cei ce
gândesc, vorbesc, scriu şi-nfăptuiesc
cuvintele de har ale Limbii noastre ortodoxe devin Mlădiţele înmiresmate ale Frumuseţii Cuvântului Dumnezeiesc.
Idealul cuvântului dac este frumuseţea
veşniciei Limbii noastre sublime şi sfinte.
Cuvântul duhovnicesc este îndumnezeirea
Limbii noastre ortodoxe.
Cuvântul ortodox valah este o
Cruce spirituală a biruinţei Limbii noastre liturgico-duhovniceşti.
Cartea creştină trebuie să fie mirajul şi mariajul acelor ce o scriu, acelor ce o citesc şi acelor ce o
înţeleg, mărturisind-o.
Poeţii Crucii au scris în temniţele
atee, monarho-populare cu sângele inimii
şi cu harul sufletelor lor
înmuiate în credinţă şi-n iubire, Psaltirea Dorului, a Suferinţei şi a Jertfei întru Dumnezeu şi
Neamul nostru cel sfânt.
În Psaltirea Crucii, în Învierea Domnului, în
lauda Fecioarei Maria şi-n Cântarea
Cântărilor a Dorului Limbii
dacoromâne se înalţă veşnic Neamul nostru în ceruri.
Cartea vieţii noastre pământene este
citită cu glas de tunet în cer la Marea Judecată, în porfira luminii serafice,
la toţi Îngerii, Sfinţii şi Prietenii noştri de către Arhanghelul Valahiel,
păzitorul Valahiei Mari.
De Limba noastră să ne îngrijim atent şi
din vreme, să fie scrisă pe papirusul alb al sufletului cu pana de argint a
dreptei-credinţe, înmuiată în cerneala de aur a dorului din Potirul jertfirii
hristice.
Fiecare
creştin-ortodox să mărturisească Chipul
lui Hristos, frumuseţea Maicii Domnului, jertfa Sfinţilor dacoromâni şi Icoana binecuvântată a Limbii noastre
sfinte!
Să mărturisim aşadar, cuvântul cel de folos zilnic şi să ne împărtăşim permanent cu
Limba noastră dacoromână ortodoxă!
Doar două cuvinte cu adevărat divine, rostite în Limba dacoromână pot încăpea întreaga
lume văzută şi nevăzută, în porfirea frumosului:
DUMNEZEU / DRAGOSTE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu