Născută în satul Robeasca, Judeţul Buzău.
Absolventă a Facultăţii de Filosofie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi.
Cărţi publicate: Fragmente de spiritualitate
românească, Bucureşti, Edit. Oscar Print, 2001; Petre Iosub – Un destin
exemplar, Vaslui, Edit. Thalia, 2008; ediţia a doua 2011; Anghel Rugină
– Omul şi savantul, Vaslui, Edit. Thalia, 2011 (coautor); Raze de soare
pentru Sara : versuri pentru copii, Vaslui, Edit. Thalia, 2012; a doua
ediţie, Bucureşti, Edit. Oscar Print, 2012; Aşa vreau eu: povestiri pentru
copii, Bucureşti, Edit. Oscar Print, 2012; Reflecţii filosofice:
Convorbiri cu prof. dr. Petre Iosub, Vaslui, Edit. Thalia, 2015;Odă
prieteniei: Jurnal de călătorie în Noua Zeelandă, Bucureşti, Oscar Print,
2015.
În decursul timpului am colaborat la mai multe
publicaţii periodice din ţară şi din străinătate, pe suport hârtie şi în format
electronic.
1. Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie?
De câtă vreme scrii haiku?
Am citit prima oară haiku după anii ’90, când
au apărut cărţi cu micropoeme nipone pe piaţa editorială din România şi în
biblioteci. De la început am îndrăgit haiku-ul şi l-am considerat a fi ”esenţă
tare în sticlă mică”. Unele chiar mă fascinau, lectura lor îmi dădea o stare de
spirit pozitivă, interesantă. Tot citind şi recitind, la un moment dat, mi-am
zis: ce-ar fi să încerc să şi scriu? Acest lucru s-a întâmplat în anul 2012, la
frageda vârstă de 16 ani (a se citi ca în japoneza tradiţională, de la dreapta
la stânga). A fost curiozitate, poate copilărească, o joacă, o provocare, un
pariu cu mine însămi… sau toate la un loc. Dacă la prima vedere, a scrie haiku
pare ceva simplu, pot spune că nu este deloc aşa (cel puţin pentru mine). Cred
că pentru a scrie haiku, pe lângă inspiraţie sunt necesare: percepţie,
observaţie, imaginaţie şi reprezentare, meditaţie, precum şi efort. Trebuie
să-ţi mobilizezi întreaga fiinţă: simţurile, sufletul, mintea. Mai cred că este
nevoie de echilibru între analiza şi sinteza unor fapte, fenomene, întâmplări,
imagini… Este nevoie să încerci să vezi toate faţetele acestora, să le despici
în aşa fel şi-n aşa măsură încât să sesizezi esenţa, însă să ai şi forţa
şi capacitatea de a sintetiza totul în tiparul versuri/silabe, pe care îl
cunoaştem, fără însă a povesti, a dezvălui, a spune totul. Zicerea este doar o
aluzie, un apropo, scena fiind compusă/recompusă de cititor. Uneori, scrierea
unui haiku poate veni spontan, să curgă precum un flux de inspiraţie, alteori
poate fi un proces lent, asemenea realizării unei sculpuri. Întâi schiţezi
proiectul, ridici piloni de rezistenţă, încărcând spaţiul dintre ei cu mult mai
mult material decât este nevoie, apoi începi să ciopleşti, să şlefuieşti, să
cizelezi, adaugi lumină şi culoare până îi dai forma care te mulţumeşte.
Apropierea de haiku a fost treptată, bâjbâind
uneori printre cele 3 versuri şi 17 silabe, hălăduind printre imagini şi
trăiri, trecând de la veridic la metaforă (neacceptată în haiku, dar tentant de
folosit) şi invers. Încă mă mai confrunt cu aceste lucruri, însă întotdeauna am
fost o şcolăriţă dornică de a învăţa şi cunoaşte mai mult, aşa că voi
persevera.
Şi, ca să mai şi glumim, mă tot gândesc dacă să
cred sau nu în reîncarnare! Am aflat că, într-o viaţă anterioară m-am născut în
Nordul Japoniei, în jurul anului 1575. Aş putea zice că de-acolo mi se trage
aplecarea spre lirica niponă!!
2. Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine
regulile?
Ca în multe lucruri din viaţă, şi în creaţia de
haiku am început ca autodidact. O mare bucurie a fost pentru mine descoperirea
celor patru concursuri de haiku (la cele trei: CSH, RK şi CH, adaug şi Haiku la
fotografie, exprimându-mi regretul că nu mai funcţionează). Astfel am regăsit o
bună şi dragă prietenă din tinereţe, poeta vasluiancă, Ana Urmă. Îi sunt
profund recunoscătoare şi îi mulţumesc pentru toate discuţiile avute pe tema
haiku şi încurajările ei. O admir sincer şi o felicit pentru tot ceea ce scrie,
ca şi pe mulţi alţi autori. Nu dau nume, tocmai din respect pentru toţi.
De asemenea, lectura poemelor şi a materialelor
despre haiku m-au făcut să înţeleg mai bine ce este un haiku, dar şi ce nu este
un haiku. De un real folos mi-au fost, îmi sunt şi, cu certitudine îmi vor fi
comentariile pertinente ale mentorului mişcării de haiku din România, Corneliu
Traian Atanasiu, respectat şi preţuit de noi toţi. Unele comentarii mi-au
confirmat că sunt pe drumul cel bun, altele mi-au dat a înţelege că mai am
multe de învăţat. Pentru toate, sincere mulţumiri!
3. Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut
demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?
Am povestit mai sus despre întâlnirea cu Ana şi
ajutorul ei, însă n-aş putea spune că am avut sau am urmărit anumite
modele. În creaţie, modelele, uneori încurcă. Aici e vorba de inspiraţie,
de puterea de sugestie şi imaginaţie, de trăiri şi experienţe personale. Chiar
şi în concursul Club Haiku, unde se cere imitarea unui poem este nevoie de a
pune o amprentă personală asupra poemului, de a-i da parfumul care crezi că te
reprezintă şi, în final să fie un cu totul alt haiku decât cel propus spre
exemplu. Mai pot aminti şi faptul că am citit haiku-uri ale multor autori, am
urmărit autorii care s-au remarcat în concursurile româneşti şi internaţionale,
le-am apreciat reuşita şi, firesc, îmi doresc să pot să scriu şi eu haiku-uri
cât mai adevărate.
4. Ce alt gen de poezie mai abordezi?
Când am devenit bunică am simţit nevoia să
scriu versuri pentru copii şi mă bucur. Poezia pentru copii te ”teleportează”
în locurile şi timpurile cele mai apropiate de suflet, cele mai frumoase din
viaţă. Te ajută să retrăieşti crâmpeie din copilărie, să mai visezi nevinovat,
să te mai crezi a fi zmeu, să mai zbori cu aripi şi fără de aripi… Asemenea
sentimente le retrăiesc uneori şi atunci când scriu poezie niponă: haiku,
senryu, tanka, haibun. Ar fi minunat dacă cineva ar avea iniţiativa să ne
provoace la o competiţie de poeme tanka în limba română. Aş afla cam pe unde mă
aflu şi în postura de autoare de tanka şi, sunt convinsă că mulţi dintre noi am
avea de învăţat.
Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ
cu cea occidentală?
În ciuda tuturor diferenţelor de civilizaţie,
filosofie, religie… între Extremul Orient (Japonia…) şiOccident, asistăm la o
tendinţă din ce în ce mai tenace de universalizare a culturii, a literaturii,
implicit a poeziei. În acest sens, este evident faptul că haiku-ul a
devenit universal. Se scrie haiku în întreaga lume, pe toate
meridianele şi continentele, în toate limbile. Este un mod de comunicare a
culturilor şi nu este nimic rău în acest lucru atât timp cât fiecare îşi
păstrează specificul ţării, al poporului respectiv. Importat de alte popoare, haiku-ul
original nipon îşi pierde din strălucire, împrumutând din patina limbii în care
este scris şi a culturii neamului căruia îi aparţine autorul. Departe de mine
gândul de a nu remarca şi aprecia frumuseţea şi expresivitatea haiku-ului scris
în alte limbi, cu atât mai mult în limba română. Ca o paralelă, cred că nimeni
în această lume nu poate să scrie o doină mai frumoasă ca a noastră, fie şi
numai datorită faptului că doar limba română are în lexic cuvântul dor.
Dacă mă refer la poezia niponă şi cea românească
aş putea spune că au deosebiri fundamentale care vin din istoria şi viaţa
profundă a celor două popoare, însă au şi asemănări. Aş menţiona doar câteva
aspecte. Atât în poezia japoneză cât şi în cea română, temele principale sunt
iubirea şi natura. În ambele poezii se foloseşte o limbă care a fost
întotdeauna aceea a inimii. E drept, cu invazii mai mult decât nepotrivite în
anumite perioade, mult mai accentuate în prezent. Despre român se spune că s-a
născut poet, în Japonia este cunoscut faptul că orice persoană ştie în orice
moment să improvizeze un haiku.
5. Ai obținut premiul III la concursul ROMANIAN
KUKAI cu un poem reușit
candelă vie-
un licurici prin rouă
sub crucea mamei
Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum ai
reuşit să scrii un haiku atât de bun?
Da, este un haiku de suflet, ştiu foarte bine
ce-am vrut să spun, am vie imaginea din poem, voi încerca să şi explic. Copilă
fiind, îmi plăcea să merg cu mama la cimitir în anumite zile în care se tămâiau
mormintele. Conform unor credinţe sau supersiţii, mergeam cu noaptea în cap,
când abia începea să se crape de ziuă. Odată, am văzut că sclipea ceva lângă
crucea unui mormânt. Întrebând-o pe mama ce este, mi-a spus că este un
licurici, pe care l-a trimis Doamne-Doamne să lumineze mormântul mătuşii.
Întâmplarea şi imaginea au rămas în tolba mea de amintiri, alături de multe
altele (păpuşile din pănuşi, ulcica gătită cu cireşe la moşii de vară, cloşca
cu puii pe prispa proaspăt lipită, mielul din tindă…). Acum ceva timp, am
simţit nevoia să scriu un haibun, în memoria scumpei mele măicuţe, intitulat: Mama
şi mirarea copilăriei, postat pe blogul meu Grădina cu lecturi
Cu această ocazie, printre
alte haiku-uri, l-am scris şi pe acesta.
Fiind mai la distanţă de locurile natale, merg
mai rar sau în fugă la mormintele părinţilor. Mă gândesc că, poate sclipirea
unor licurici mai luminează măcar din când în când locul în care odihnesc
somnul de veci ai mei părinţi. Dumnezeu să-i odihnească!
6. Ce valoare au pentru tine premiile obținute
în acest domeniu?
Cum e şi firesc, premiile mă bucură şi mă
motivează să merg înainte. Însă, nu scriu neaparat pentru premii. Scriu pentru
că asta îmi doresc să fac, scriu pentru că îmi place ce citesc pe site-urile
autorilor de haiku şi mă bucur că sunt şi eu printre ei. E frumos şi
interesant concursul în sine. Sunt o adeptă a concursurilor, a confruntărilor
bazate pe fairplay, sentiment învăţat din perioada liceului, fiind sportivă de
performanţă, jucătoare de baschet. Este frumos să câştigi, însă a învăţa să
recunoşti că şi alţii au merite, că uneori pot fi mai buni decât tine este o
valoare de necontestat care, din păcate, astăzi este pe cale de dispariţie sau
rara avis. În acest sens, poate nu e rău să atragem cât mai mulţi copii şi
tineri în rândurile autorilor de haiku. Am văzut câteva iniţiative în acest
sens, şi-i felicit sincer pe iniţiatori, mentori, formatori şi, nu în ultimul
rând pe autori.
7. Ce înseamnă pentru tine participarea la
concursurile de haiku de pe RO KU?
Scrierea de haiku şi participarea la concursuri
înseamnă o „ţinere în priză” a spiritului şi minţii. Astfel, îmi asigur o parte
din hrana spirituală, urmez un „tratament de întreţinere” cât se poate
de natural, la îndemână şi fără nicio cheltuială. Fără teama de a exagera,
pot spune că mi-am reconfigurat stilul de viaţă, am dat culoare anilor de
pensie, am descoperit noi izvoare de energie pozitivă şi de bună dispoziţie,
iar publicarea haiku-urilor, chiar şi numai în mediul virtual este o bucurie, o
împlinire, şi, de ce nu o fomă de generozitate, oferind şi altora ceea ce-mi
trece prin minte. Este o oportunitate ideală de a-mi petrece o parte din
vremelnicia acestei vieţi, de a socializa şi relaţiona, de a-mi abate mintea de
la tot ceea ce se întâmplă urât în aceste vremuri în ţară şi în întreaga lume.
Cu puţină atenţie, scriind aceste micropoeme încerc să-mi schimb cumva modul de
a gândi, să văd viaţa dintr-o perspectivă mai luminoasă, să am o atitudine
plină de iubire faţă de mine, faţă de ceilalţi, faţă de Divinitate şi creaţia
Sa.
8. Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta
personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?
Din punct de vedere profesional am fost
privilegiată de viaţă. Din cei patruzeci de ani de muncă, câţiva am fost
dascăl, iar în cea mai mare parte bibliotecar. Domenii care permit şi
facilitează informarea şi formarea, cunoaşterea şi creaţia. Am parcurs perioade
în care m-am aplecat spre toate acestea, însă au fost şi vremuri în care
preocupările pentru familie, copii, nepoţi au fost priorităţi şi, e bine că a
fost aşa, acum mă bucur de roade. O împletire a acestora chiar este o soluţie
bună, poate nu uşoară, de a trece peste încercări, probleme, neajunsuri. Se
spune că o problemă are cel puţin o soluţie sau, alţii spun că nu există
probleme, ci doar soluţii. Ei, scriind câteva haiku-uri sau alt gen de poezie,
putem alunga o stare de spirit proastă care nu foloseşte nimănui şi putem
atrage lucruri frumoase în viaţă.
9. Poți numi trei poeme haiku de-ale autorilor
români şi/sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le
scrii tu însuți?
Ce întrebare grea! Tare dificil acest lucru!
Sunt atât de multe poeme extrem de frumoase, geniale chiar. Şi la unele
concursuri îmi este greu să votez, dar acum, şi mai şi. Dacă asta este regula
jocului, voi încerca.
pelerinul porneşte
deşirând mătăniile-
ploaie de iarnă
(Masaoka Shiki)
soare în amurg-
aninată de pleoape
ultima rază
(Ana Urmă)
vechea troiţă –
vântul I-aşează pe răni
petale de prun
(Cezar Florin Ciobîcă)
10. Ai publicat vreo carte de haiku? Ce proiecte
ai pe viitor?
Nu am publicat un volum de autor. Sunt inclusă
în Antologia Chemarea cocorilor, Anul VII de concurs, Romanian Kukai.
Printre fişiere din calculator stau cuminţi şi
aşteaptă câte un volum de haiku, senryu, tanka şi haibun. Nu ştiu când le voi
publica, însă ştiu că pentru toate există un moment oportun. Doamne ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu