PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - Cer senin și, sănătate ! CU BINE, FLOARE DE CAIS ! - SUFLET +

 

Cer senin și, sănătate ! CU BINE, FLOARE DE CAIS !

- SUFLET -

 

~*~

 

În familie, e un cuplu și, în el, în cuplu,

sunt valori, două la număr.

Percepi pe celălat stând cu ochii închiși lângă cel drag, să știi, că, începi să-ți cunoști partenerul (tu, ai ai cunoscut-o pe Ming, pe femeia ta, tu, pe Femeninul Ming, cum ai cunoscut-o, drăguțule,

în lupta ta regăsind-o,

în eroticul tău,

pe care o atingi mereu, ridicând bariera dintre, voi,

cei doi,

întreținând relația, continunând conversația, fenomenul care te ține apropiat de, Ming/viceversa, celalalat, ținându-te apropiat ca două

tranvaie, trecând unul pe lângă celalalt,

cu capacitatea de a întinde mâna, unul spre celalalt ca o corabie care întinde pânzele-n sus (Toate pânzele sus, Radu Tudoran,) un scriitor care m-a premiat la Două colone, ScânteicTineretului, suppliment literar, rubrica lui Aristotel Bunescu, unde Radu Tudoran, scriitor mândru care m-a premiat, cu 1000 de coli,

un kil/litru de cerneală și,

un stilou bun.

Ești cursiv, cretiv, cu poale-n brâu ca bărbat special specific, unic, de

România,

cu farfuria și cu veselia, și, cu bucuria,

și omenia de România.

IMPECABIL, UTIL, CU ADEVĂRUL COMPATIBIL, PROVITA, CU VIAȚA

 

Cum treci peste problemele, ce le ai ?

Cum ești, în lumina reflectorelor, prin tine cinstesti și ca lider, în diaspora, iubit ca

pe cel mai iubit

ca român sfințit, român între români, cu surata limba română ca adevărată mamă,

că ?

ai o strategie, cu omenie sub soare de binecuvântare de Românie profundă și veșnică salvându-i przentul tras de mânecă pâine și pace, liturghie,

în viitorul muncii, obiectiv al păcii?

Tu ce meritocrație ai,

în drag și, făinoșag,

ce faci ?

cât rănuit sub burtă cu rană și, cu senzație de arsură, o să mai sufar astra ca Luceafăr, cu urticarie și, cu durere,

o a naibii durere,

că am pe sub burtă, ceva penibil, precar, cum rar cu suferință, că și, noaptea te trezești, fir-ar să fie, că mă trezește, din somn domn men, Ben !?

Dar mai trăiesc amar ca, pelin, pelinaș, amar!

merele pădurețe amare și, ca vermii,

în rădăcina hreanului/binelui de pe altarul soarelui,

România Dorului, un fără egal național !.

Nu mi viața, chiar așa confortabil, cu baftă, că beteșigul, mă face, un amărât, un hâd năpăstuit, cu toate relele lumii,

misterele veșniciei lui Lucian Blaga,

un filozof inedit,

un drăguț mândruț, unic,

în gândirea sa lăuntrică și pe luntre spre nemurire în triologia cunoașterii și a misteriosului,

tot mai misterios,

tot mai adâncit de mister și de întunericului care ne sufocă,

agnosticul neînțelegerii filozofice,

cu prețul evadării, în nemurire,

cu dreptu de a fi intrusul, la emisiune de la Proteve: BATEM PALMA; de ce?

c-aici se dă niște bani care mi-ar sponsoriza publicarea cărților scrise de mine și, publicate

pe blogul lui, în Australia,

cu cinstea lui, de Ben Todică, un om-adevărat român ca român adevărat,

descoperindu-mă și pe mine ca scriitor, cu talent, înzecit și îmulți, în talanți și ca astral, național, monumental, vital, de viitor și, excepțional ca o voce a României,  care vrea să-i fie bine incomparabil, cu nimeni, că aș fi un original, un inedit, că povestea mea, cu mere pădurețe,

să fie a posterității/eternității, să aibă omenie și demnitatea teiilor înfloriți pe aleile României și, cu stei, cu forile a florii-florilor, comoră rară ca limba română, o limbă bătrână, tuturor, cu, îndemână maternă și, eternă și,

crucială, pe verticală, cu caracter și cu sincer reper sfântul cer, în cuvântul,

Drept Dumnezeu,

o preferiță, un tupeu, de conștiință națională raportat la universal,

pentru a fi omul-eu

cu potențional, provita, compatibil, cu adevărul impecabil, util,

și, cu viața.

 

Războiul e cu culpa om-uciderii;

cu prăpăd de popor și, cu omor, cu culpa distrugerii.

Ne rupe nebunia războielor, al cestor mizerabili

al nimicniciei omenști, cu crime criminalist,

neomenesc,

biblic artistic.

Cer și, pământ românesc, sincer,

cu reper de cer, cu caracter și, te și, te iubesc,

în omenesc,

prin propriul firesc !

 

Să trăiești, cu credință-n Dumnezeu !

 

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

CU VIAȚĂ FRUMOASĂ CA O POVAȚĂ

 

C-așa nuntă, în satul, în ciubăncuță, în sat la noi,

n-a mai fost și n-o să mai fie

și, Vica mea știe ițită și zăpăcită de viață, parcă pe ea toată povorâtă; știe pe de rost, toate, în veselie, cu rost și cu avânt, cum bune și, mândre, au și fost,

știe ca pe o poezie zisă pe de rost, ca un tată nost, așa cum o și, fost,

cum o fost rânduit și alduit, De Dumnezeu,

că aici am fost și aici vom fi, cât lumea și cât va ține viața, minunea, cu a fi și, cum vom fi ca să apărăm mândra cunună, că vom apăra acest sfânt pământ, împreună,

traiul drept Dumnezeu

așa cum și mai cum o să mai fie, jucăuș-pițiguș, cum e neamul, și cum suntem noi

 și, o știm ca  neamul nost nobil și, sublim,

cu rost: forforos și mândru, muncitor,

fără modru, în viitor frumos, cu rost și cu folos și fălos, cu credință, în Dumnezeu,

 și în viitor, cu bucurie,

cu veselie și, cu omenie, de Tatăl nost,

cu viață frumoasă ca povață, în rost și rânduială,

pe verticală.

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

Fără Vica, dragule Ben, nu miroase nici o floare

și nici România iz n-are,

nu-i nici România profundă și nici întreagă, dar nici mare,

Vica dragă floare, că e în gest artist, cuget românesc cu și, în firesc și, omenesc,

Iar cu ce, drept Dumnezeu sunt, cu calitatea de poet,

in Purgatoriu Tanjalei.

~*~