Istoria
războaielor conduse de S.U.A. și N.A.T.O.
Shane
Quinn, Jurnalist
29
Noiembrie 2023
„Exportarea democrației” prin acte de subversiune și
infiltrare
N.A.T.O.
condusă de americani a atacat Serbia și Muntenegru cu avioane militare între
martie și iunie 1999. Modul adesea nediscriminatoriu al bombardamentelor
N.A.T.O. a dus la peste 1.200 de morți civili, conform Comitetului iugoslav
pentru cooperare cu U.N.I.C.E.F.; dar, de fapt, numărul real al victimelor
civile a fost semnificativ mai mare și s-ar fi putut ridica la între 5.000 și
5.700 de vieți civile pierdute ca urmare a mai puțin de trei luni (11
săptămâni) de raiduri aeriene N.A.T.O.
Ingerința occidentală în Serbia a avut loc cu ani
înainte de 1999.
S.U.A. și Uniunea Europeană au canalizat zeci de
milioane de dolari în activități antiguvernamentale care vizează liderul sârb
Slobodan Milosevic, a cărui sfidare era inacceptabilă pentru politicienii
occidentali, în special pentru administrația Bill Clinton de la Washington.
Milosevic ducea politici externe și interne independente, dintre care ultima
includea refuzul său de a implementa programele neoliberale atât de puternic
susținute de americani și aliații lor europeni.
În cele 18 luni înainte de încheierea președinției lui
Milosevic în octombrie 2000, SUA și U.E. au cheltuit aproximativ 80 de milioane
de dolari în domenii precum mass-media de opoziție din Serbia. Finanțarea
occidentală se întindea mai în urmă, până la mijlocul anilor 1990, când sume
mari de bani S.U.A. și U.E. au început să intre în Serbia. Washingtonul a urmat
această politică mai ales prin U.S.A.I.D. și „National Endowment for Democracy”
(N.E.D.), care sunt strâns legate de Casa Albă.
Fondurile americane și europene au ajutat grupuri
politice antiguvernamentale precum Otpor, care avea sediul în capitala sârbă,
Belgrad, și dorea să-l răstoarne pe președintele Milosevic. Paul McCarthy, un
ofițer superior de program pentru N.E.D. în Europa Centrală și de Est, a
dezvăluit că, după prăbușirea Republicii Socialiste Federale Iugoslavia în
1992, N.E.D acorda ajutor organizațiilor antiguvernamentale din Serbia,
Muntenegru și Kosovo, inclusiv Otpor. . În 1999, Otpor a primit aproape 2
milioane de dolari de la un alt grup finanțat de Washington, Institutul
Republican Internațional (IRI).
N.E.D. desfășura activități subversive alături de
Fundațiile Soros Open Society, înființate în urmă cu trei decenii de bogatul om
de afaceri George Soros , care este un amestecator notoriu, susținător al
liberalismului și expansiunii imperialiste occidentale. Acțiunile lui Soros
sunt adesea compatibile cu politica guvernului S.U.A. N.E.D. și fundațiile
Soros s-au infiltrat în organizații media, think tank-uri, sindicate etc. După
1990, Soros a cheltuit peste 100 de milioane de dolari pentru sprijinirea grupurilor
anti-Milosevic, cu Otpor printre beneficiari. Soros a investit 50 de milioane
de dolari în efortul de a cumpăra minele și fabricile Trepca, situate în
principal în Kosovo.
S.U.A. și-au promovat „exportul de democrație” prin
organizații precum N.E.D., U.S.A.I.D., C.I.A., Freedom House și fundațiile
Soros. Ele ar servi drept front pentru schimbarea regimului în țări
independente de politica occidentală. Metoda nu a fost foarte diferită de
înlăturarea guvernului lui Mohammad Mosaddegh din Iran în 1953, după ce
prim-ministrul iranian a naționalizat firmele petroliere britanice din țară.
C.I.A. și M.I.6 au finanțat demonstrații
antiguvernamentale la Teheran, cu scopul de a forța Mosaddegh de la putere și
de a readuce Iranul sub dominația occidentală. Mai recent, Soros s-a folosit în
mod regulat de „activiști”, punându-i pe statul său de plată, iar apoi aceștia
stârnesc neliniște într-o anumită națiune desemnată pentru schimbarea
regimului.
Grupurile susținute de guvernul SUA au susținut, de
asemenea, „revoluțiile de culoare”, cum au avut loc acum 20 de ani în Georgia,
care împarte o graniță de peste 500 de mile cu Rusia și este o fostă republică
sovietică. Istoricul Moniz Bandeira a scris: „După ce administrația Clinton
și-a părăsit mandatul, conducerea Pentagonului a început să elaboreze politici
pentru a folosi Georgia ca un jucător cheie în politica de neo-ilimitare.
Scopul a fost să împiedice Rusia să domine încă o dată regiunea Caucaz”.
Între 2002 și 2004, administrația lui George W. Bush a
conceput un proiect numit Georgia Train and Equip Program (G.T.E.P.), care a
implicat pregătirea militară americană a trupelor georgiene; și din 2005,
Programul de Operațiuni de Susținere și Stabilitate din Georgia (G.S.S.O.P.),
care implică trimiterea de trupe ale Forțelor Speciale ale Armatei S.U.A.
(Green Berets) și ale Corpului Marin pentru pregătirea ulterioară a
personalului militar georgian. Soldații georgieni au fost implicați în
războaiele conduse de S.U.A. din Afganistan și Irak și au participat la
activități militare din Kosovo.
După cum sa menționat, în noiembrie 2003 în Georgia
aveau loc proteste antiguvernamentale, numite în Occident revoluția
Trandafirilor. The Wall Street Journal a recunoscut că au participat la
demonstrații „organizații neguvernamentale... susținute de fundații americane
și alte fundații occidentale”.
Printre cei care au intervenit în Georgia s-au numărat
grupuri finanțate de Washington, precum U.S.A.I.D., N.E.D., Freedom House și
Institutul Republican Internațional. Fundațiile Soros, inevitabil, au fost
implicate în instigarea tulburărilor în Georgia, iar din august până în
octombrie 2003 Soros a cheltuit 42 de milioane de dolari în încurajarea
activităților antiguvernamentale acolo.
Fundațiile Soros au finanțat grupul de opoziție Kmara
din Georgia, așa cum a făcut cu Otpor din Serbia. Kmara a fost susținută și de
organizațiile sus-menționate finanțate de guvernul S.U.A. Mai mult, ambasadorul
S.U.A. în Georgia, Richard Miles, a avut un rol considerabil în planificarea și
organizarea „revoluției Rose” prin Washington. Americanii s-au temut, dacă
evenimentele ar lua o întorsătură nedorită pentru ei în Georgia, că țara va
căuta legături mai strânse cu vecina ei, Rusia.
Georgia era considerată a fi un stat important din
punct de vedere strategic de către Occident, parțial din cauza locației sale în
Caucazul de Sud, lângă Rusia și parțial pentru că era un coridor pentru
combustibili fosili. Strategia de securitate națională a SUA pentru un nou
secol a declarat în decembrie 1999, „Un Caucaz și Asia Centrală stabile și
prospere vor facilita dezvoltarea rapidă și transportul către piețele
internaționale a resurselor mari de petrol și gaze din Caspic, cu participări
comerciale substanțiale ale S.U.A. Rezolvarea conflictelor regionale precum
Nagorno-Karabah și Abhazia este importantă pentru crearea stabilității necesare
dezvoltării și transportului resurselor caspice”.
Tot în 1999, Congresul S.U.A. a sancționat Legea
Strategiei Drumului Mătăsii, pentru a promova interesele americane și influența
economică în Caucazul de Sud și Asia Centrală și pentru a se opune ambițiilor
Rusiei, Iranului și Chinei în regiuni. Actul Strategiei pentru Drumul Mătăsii a
subliniat că Caucazul/Asia Centrală ar putea furniza cantități majore de petrol
și gaze naturale Americii, reducând în același timp dependența națiunii de
resursele din Orientul Mijlociu.
În timpul care a trecut, dependența Americii de
petrol, deja monumentală, a crescut și mai mult. În 2012, în S.U.A. erau 248 de
milioane de vehicule. Până în 2022, în SUA era aproape un vehicul pentru
fiecare persoană (291 de milioane de vehicule pentru 335 de milioane de
oameni), în timp ce în China, la sfârșitul lui 2022, existau aproximativ 415
milioane de vehicule în țară pentru 1,41 miliarde de oameni. În mod clar, în
China există mai multe vehicule în comparație cu America, dar pe cap de
locuitor rămân cu mult în urma americanilor. În 2020, majoritatea gospodăriilor
din China încă nu dețineau o mașină, deși acest lucru se va schimba cu
siguranță până în 2030 atât în zonele urbane, cât și în cele rurale din
China. În America, 91,7% din toate gospodăriile dețineau cel puțin o mașină
până în 2021, aproximativ 60% dintre gospodăriile americane având două mașini
sau mai multe.
Per capita, S.U.A. continuă să fie națiunea care este
cu ușurință cel mai mare consumator de combustibili fosili din lume, ceea ce a
fost cazul de zeci de ani. Armata S.U.A. arde pe cont propriu prin mai mulți
combustibili fosili în fiecare an decât țări întregi precum Danemarca sau
Portugalia, care nu sunt nici state sărace.
La un an după protestele din Georgia, a avut loc o
altă „revoluție de culoare” de data aceasta în Ucraina, în noiembrie 2004, care
a fost intitulată Revoluția portocalie de către mass-media occidentală.
Bandeira a remarcat „la fel cum în Georgia, mișcarea [în Ucraina] a fost
declanșată de activiști, militanți ai organizației «PORA» (E timpul) și ai
altor O.N.G.-uri americane și europene, inclusiv Vidrodzhenya (Renașterea),
sponsorizată încă o dată de George Soros, Freedom House, Inițiativa de
Cooperare Polonia-America-Ucraina, U.S.A.I.D. și «National Endowment for
Democracy», care au susținut campania candidatului opoziției, Viktor Iuşcenko”.
Din 1991, S.U.A. au cheltuit multe miliarde de dolari
în încercarea de a alinia fostele republici sovietice cu Occidentul, precum
Ucraina. Acest lucru a implicat, de obicei, finanțarea mass-media pentru a
permite operațiunile de război psihologic. Pentagonul a urmat o astfel de
politică prin Comandamentul pentru afaceri civile și operațiuni psihologice ale
armatei Statelor Unite (U.S.A.C.A.P.O.C.), Departamentul de Stat și grupuri
precum Freedom House și N.E.D.
Bandeira a scris: „Ministrul rus de externe Serghei
Lavrov a declarat că conflictul din
Ucraina a fost declanșat prin presiuni externe, pentru
a forța Kievul să ia o decizie în favoarea Occidentului”. Ucraina a căpătat o
importanță sporită pentru Occident în acest secol, pe măsură ce N.A.T.O. a
continuat extinderea sa nesăbuită și provocatoare către est. Pe parcursul a doi
ani, 2003 și 2004, guvernul lui Bush a cheltuit peste 65 de milioane de dolari
în sprijinul grupurilor politice subversive din Ucraina, inclusiv într-un
turneu condus de candidatul la președinție Iuşcenko, pentru ca acesta să se
întâlnească cu autoritățile de la Washington pentru a le convinge că va a
câștigat alegerile din 2004 împotriva lui Viktor Ianukovici.
Institutul Republican Internațional, supravegheat de
senatorul american John McCain , a sponsorizat și campania lui Iuscenko. Soția
lui Iuscenko, Kateryna Yushchenko, este cetățean american și a lucrat la Casa
Albă în Biroul de legătură cu publicul în timpul președinției lui Ronald Reagan
în anii 1980. Iuşcenko însuşi lucrase într-un think tank de extremă-dreapta,
Heritage Foundation, în timp ce soţia sa era director la think tank
neoconservator, New Atlantic Initiative. McCain și Soros au avut afaceri împreună
și erau prieteni. La moartea lui McCain în 2018, Soros a scris că a fost „un
războinic curajos pentru drepturile omului, care s-a ridicat împotriva
represiunii și torturii”. Soros a uitat cumva că McCain a sprijinit o serie de
războaie neprovocate ale SUA, inclusiv împotriva Afganistanului, Irakului și
Libiei.
După dezintegrarea Uniunii Sovietice din 1991,
Fundațiile pentru Societatea Deschisă a lui Soros au turnat zeci de milioane de
dolari în Ucraina și au investit bani în alte republici ex-sovietice, astfel
încât să le facă „deschise” și „democratice”, cu alte cuvinte deschise
exploatării occidentale. Din 1991 până în 2011, fundațiile Soros au renunțat la
976 de milioane de dolari în statele din estul Europei și țările din fostul
Pact de la Varșovia. Unii dintre cei mai mari beneficiari ai acestor bani au fost
editorii, împreună cu grupurile academice și culturale.
În timpul unui interviu acordat „C.N.N.” în 2014,
Soros a spus că în 1989 a oferit fonduri dizidenților din națiuni precum
Polonia și Cehoslovacia, când aceștia erau încă parte din Pactul de la
Varșovia. Soros a recunoscut că înainte de separarea Ucrainei de Uniunea
Sovietică, el a creat o fundație în Ucraina care era complet operațională.
Bandeira a scris că mai târziu această fundație Soros „a jucat un rol important
în protestele care au izbucnit în Maidan Nezalezhnosti (Piața Independenței)
după noiembrie 2013 și au determinat răsturnarea președintelui Ianukovici”.
În ceea ce privește Siria, președintele Bush, printr-o
autorizație sau o constatare în mai 2007, a permis C.I.A. să implementeze
acțiuni ascunse pentru a submina și a răsturna guvernul lui Bashar al-Assad din
Damasc. Dorința de a-l înlătura pe președintele Assad a continuat din 2009 în
administrația succesorului lui Bush, Barack Obama , acesta din urmă a încercat
să semene dizarmonie în Siria, în timp ce a cerut în mod repetat demisia lui
Assad.
Obama a fost susținut în declarațiile sale de lideri
europeni precum Angela Merkel din Germania . Anterior, ea a oferit un sprijin
puternic pentru invazia S.U.A. a Irakului din 2003, în ciuda îndoielilor din
partea majorității publicului german și din partea propriului ei partid,
Uniunea Creștin Democrată.
Unul dintre motivele cheie pentru dorința
Washingtonului de a-l înlătura pe Assad a fost că el a respins propunerea lor
pentru o conductă de gaz care să treacă prin pământul sirian, care urma să se
alăture în cele din urmă gazoductului Nabucco planificat, care a fost desemnat
să transporte gaz din Marea Caspică către Marea Caspică. Orientul Mijlociu și
Europa. Assad urma politici independente de ordinea liberală occidentală și,
parțial din această cauză, liderul sirian a fost demonizat de politicienii americani
și europeni care doreau schimbarea regimului în Siria.
Bibliografie selectivă
- Luiz Alberto Moniz Bandeira, Al doilea război rece:
geopolitica și dimensiunile strategice ale SUA (Springer; prima ediție, 23
iunie 2017)
- „China înregistrează 415 milioane de vehicule cu
motor, 500 de milioane de șoferi”, Xinhua,
8 decembrie 2022
- Elizabeth Rivelli, „Care este kilometrajul mediu pe
an?”, Caranddriver, 24 februarie 2023
- Luiz Alberto Moniz Bandeira, The World Disorder: US
Hegemony, Proxy Wars, Terorism and Humanitarian Catastrophes (Springer; prima
ediție, 4 februarie 2019)
- Charlotte Potts, „Merkel vorbește; DW verifică
faptele”, Deutsche Welle, 30 iulie 2016
- Jacob Grandstaff, „George Soros, John McCain, and
Immigration”, Capital Research Center,
10 iulie 2017
Aranjament grafic - I.M.
------------------------------------
Sursa -
https://www.globalresearch.ca/western-interference-subversion-abroad/5841418 -
28 noiembrie 2023.
Sursa
imagine -
https://www.geopolitika.ru/en/article/western-interference-and-subversion-abroad
- 19 noiembrie 2023.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu