marți, 28 noiembrie 2023

cătălin afrăsinei - Medjugorje

 



Medjugorje

 

 

~*~

 

de la o vreme trăiesc mai mult printre vise

dresând cai sălbatici sfidând gravitația

dar eu nu sunt ceilalți

suberbia lor îmi ține de urât

și mă face să –mi iubesc nevasta

dacă pământul e decor funerar

eu am fost desemnat să descifrez

cartea morților in toate religiile

astfel cresc salariile pe măsura

celor care ucid la bună vedere

drumul mătăsii îmbracă visele negre

în morți legendari în legende vii

care nu repetă fenomenele

care nu respectă fenomenele

mereu fenomenele în drumul lor spre absolut

în fond trăiesc un vis hamletian

din care nu eu voi fi cel învins

cel răpus de armonia cretină și sublimă a speciei

înainte de a muri primarii orașelor

asfaltează satele în care s-au născut

de aceea elevii nu mai înțeleg moromeții

cum de sunt atât de primitivi atât de hilari

când toată lumea urmează la școala neperipatetică

în chiloți sioux

fără pixuri fără texte din clasici

formă de împrejmuire socială a imbecilizării

la care subscriu generos furibunzii și ura

numai respirația de copil mai sfâșie zorii

și atunci infinitul de culori desăvârșește lumea

și o îmblânzește ca pe negrii cai sălbateci

atinși de vocația unictății și a sublimului irepetabil

numim VIAȚĂ ceea ce îndeobște hamlet a cugetat despre lume

prin glasul ilustrului anonim

al pacino

filosofând asupra viermilor

care trec prin fiece împărat pământean

eu nu l-am cunoscut pe al pacino

dar el va veni să mă cunoască pe mine

să fie la medjugorje

dacă va fi să nu murim ca împărați

i-am răspuns eu

împroșcându-l cu seva lichelelor adăpostite

sub semnul dumnezeiesc al pelerinulul rus

pe care NU L-A VÃZUT NIMENI

dar aceasta se va înțelege științific prea târziu

si nici nu e cazul

 

~*~

cătălin afrăsinei
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu