IOAN
MICLĂU-GEPIANU: CREDINȚĂ DE POET
CREDINȚĂ
DE POET
~*~
De
când ne știm și-avem știință
De-a
fi ân lume ca ființă,
Noi
am privit spre cer și stele,
Sperând,
visam a fi-ntre ele.
Și
stelele ne-au tot atras,
Încât
noi azi făcurăm pas
Pe
calea infinită care,
De-apururea
întinde-o nouă zare.
Greșesc
cei ce prevăd sfârșitul,
Senina
rază-mbracă chipul
Întregii
lumi și-n galaxii,
Au
să se plimbe-ai nostri fii.
Prezentul
soare de-o apune,
Trei
sori, înaltul cer va pune,
Va
trebui să creștem încă,
S-aflăm
izvoru-nchis în stâncă;
Și
unde-alergi, omule bun,
Când
nesfârșit e al tău drum!
De-ajuns
e timpul pentru toate,
Te
bucură de-o clipă de se poate!
*
SCARA
MINȚII
Neștiută
ar fi lumea
De
n-ar fi omul s-o știe;
Frumuseți,
iubiri aiurea
Negăsite-ar
fi să fie!
Omu-i
geniul naturii,
Raza-n
infinit și mare,
Un
Phoenix ce de-a pururi
Naște
din granit și zare.
Secoli
mari, cu minți și genii
Se
tot trec spre infinit,
O
plimbare de imperii
Închise-ntr-un
circuit.
Calea-i
însă cu victorii
Sau
cu-nfrângeri presărată,
Omenirea-i
când in glorii,
Când
în lacrimi aruncată!
Noi,
sperând pe muchea gropii,
Visăm
aripi îngerești
Și-nălțându-ne
ca plopii,
Dorim
stelele cerești.
~*~
IOAN
MICLAU-GEPIANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu