Să
nu ne uităm strămoșii
Conf.
univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
08
Mai 2024
„Cei care și-au uitat strămoșii, nu merită ca, în
lumea veșniciei, să fie alături nici de înaintașii și nici de urmașii lor” (N.
Grigorie Lăcrița)
Se spune că murim cu adevărat nu atunci când medicul
notează ora decesului, ci atunci când ultima persoană dragă uită de noi. De
aceea, comemorarea celor dragi trecuți în neființă este un moment atât de mare
însemnătate spirituală, cât și un prilej de amintire și meditație. Cu gând
curat şi adevărat, să mergem, din când în când, cel puțin la marile sărbători,
la mormântul strămoșilor noștri, aprinzând o lumânare şi închinându-ne lor cu
profund respect, cerându-le smerită iertare pentru câte le-am greşit cândva, să
le aducem un pios omagiu și să îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le ocrotească
veșnicia, să-i odihnească în pace în Împărăția Cerurilor! Astfel vom avea clipe
de adâncă trăire, simţindu-i aproape de noi, mulțumiţi că nu i-am uitat, în
special atunci când o lacrimă fierbinte şi curată va porni din adâncul
sufletului nostru și ne va umezi, fie şi numai pentru o clipă, pleoapele. Aşa
le vom plăti, cu recunoștință și cu bunătatea sufletului nostru, nemăsurata lor
trudă, încrederea şi speranţa pe care ei au pus-o în noi, nădăjduind că vom fi
buni, drepți şi omenoși și că ne vom cinsti cum se cuvine înaintașii din care
ne tragem.
Sunt strămoşii iluştrii, pentru care urmașii lor sunt
o fală, și sunt și strămoşii la fel de iluştrii, dar pentru care urmașii lor
sunt o ruşine. Depinde de fiecare ceea ce vrea să fie, și pentru strămoșii și
pentru urmașii săi. Cum fiecare se poartă cu înaintașii săi, așa se vor purta
și urmașii săi cu el, atât în vremelnica şi trecătoarea viaţă pământeană, cât
și după trecerea spre veşnicie. Sunt adevăruri pe care le vedem în viața de zi
cu și: cei care și-au uitat strămoșii, sunt și ei uitați de urmași lor; cei
care nu și-au uitat strămoșii, nu sunt nici ei uitați de urmași lor.
Gloria străbunilor este o lumină pentru urmașii care
nu i-au uitat, numai că unii ajung în întuneric. În această lume, tot mai
viciată, tot mai mulți uită că una dintre marile responsabilități ale fiecăruia
este și aceea de a fi atât un demn urmaș, cât și un bun strămoș, că șirul
neamului trebuie să aibă continuitate. Mai grav este faptul că tot mai mulți
rămân, prin voia lor, ca „puncte ultime” al unor linii de generații ce se
întrerupe și se pierde (se trece în uitare definitivă) o dată cu pieirea lor. Cu asemenea „puncte ultime” ale unor linii
(șiruri) de generații ce se pierd o dată cu pieirea unora, omenirea ar
degenera; acești „puncte ultime” ar trebui să fie conștienți de faptul că numai
prin fiecare viața se eternizează prin în a lua în stăpânire viitorul prin
descendenții săi.
„Cea mai mare responsabilitate a noastră este aceea de
a fi buni strămoși” (Jonas Edward Salk, Responsabilitate, Strămoși)
„Prin familie viața individului se eternizează. Precum
se cufunda în trecut prin strămoșii săi, așa ia în stăpânire viitorul prin
descendenții săi”. (Athanase Paul Doumer. In: Familie, Strămoși, Trecut, Viață,
Viitor)
„Ne iubim
strămoșii, ne iubim însă și strănepoții; nu sîntem numai punctul ultim al unei
linii de generații ce se pierde în trecut ci și punctul de plecare al
generațiilor ce vor veni la lumină; nu sîntem numai strănepoții încărcați de
povara veacurilor, ci și strămoșii virtuali ai strănepoților tîrzii;
obligațiile față de viitor depășesc pe cele față de trecut.” (E. Lovinescu)
Celor care își uită strămoșii:
Cei ce uită de bunici și de părinți,/ Sunt fără
simțăminte omenești,/ Uitați vor fi de copii și de nepoți,/ Și vor rupe
legăturile strămoșești.
„Cei care și-au uitat strămoșii, sunt condamnaţi
uitării de urmași”
Celor care NU își uită strămoșii: Nici nu trece grija
de bunici și de părinți,/ Că-ncepe alta pentru copii și nepoți/ Și uite așa
unii-n alții viețuim./ În unica viață pe care o trăim.
„Așa cum îți tratezi înaintașii, la fel vei fi tratat
de urmași.” (N. Grigorie Lăcrița)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu