De
ce se prăbușesc civilizațiile?
Decadență
și decădere morală...
02.06.2025
Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
O producție SAGA 2023. Surse - (Academia ideilor).
Originalul în engleză pe https://www.youtube.com/watch?v=BtOgZeA8YGI, link
direct:
https://www.jurnal-israelian.com/_files/ugd/62b9aa_cb4b66785022424eb5eb964d6fbe33cd.pdf.
Articolul a fost tradus de Adrian Grauenfels , publicat în Revista „Jurnal Israelian Nr.79.
Număr special pentru ATZMAUT ISRAEL - 75, 24 aprilie 2023” și trimis subsemnatului N. Grigorie Lăcrița cu dreptul spre o mai bună valorificare și publicare.
S-a păstrat textul intact prin respectarea poruncii
din Biblie care spune că „este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât din
«Lege» să cadă o frântură de slovă, un corn de literă, o cirtă, o iotă, un
cornişor de slovă, un vârf, o codiţă sau un punct de la o literă.” (Luca 16:17
şi Matei 5:18). Notele de subsol, precizările, sublinierile și colorarea
textelor aparțin subsemnatului N. Grigorie Lăcrița.
„Te văd în toate caracteristicile stigmatizate de decădere. Pot să vă dovedesc că... ateismul, pesimismul și cinismul vostru, imoralitatea voastră, căsătoriile voastre destrămate... au fost semnele caracteristice ale epocii muribunde a statelor antice.”
(Oswald Spengler, The decline of West ).
Trăim într-o epocă a colapsului civilizațional?
În această lucrare vom examina ce a dus la căderea
civilizațiilor trecute, pentru a determina dacă și a noastră este în pericol.
„Înțelepții spun ...că oricine dorește să prevadă
viitorul trebuie să consulte trecutul; căci evenimentele umane seamănă mereu cu
cele din vremurile precedente.”
În încercarea de a explica de ce se prăbușesc
civilizațiile, istoricii și cercetătorii din domeniul social fac distincția
între cauzele externe și cauzele interne.
O cauză externă este o forță sau un fenomen care se
impune asupra unei civilizații, depășind capacitatea acesteia de a face față.
Printre exemple se numără: 1) așa-numitele acte ale
lui Dumnezeu , 2) acțiunile umane, cum ar fi invaziile unui inamic străin
și/sau 3) epidemiile sau dezastrele naturale.
Unii istorici susțin că civilizația minoică s-a prăbușit din cauza unei erupții
vulcanice, în timp ce alții au propus că malaria a jucat un rol important în
căderea Romei.
Istoricii civilizației mesoamericane susțin că faimosul oraș Teotihuacan a căzut din cauza invaziei barbarilor din
nord, în timp ce rolul barbarilor germani în prăbușirea Imperiului Roman a fost
bine documentat și discutat.
Oricât de atractive ar fi teoriile cauzelor externe,
acestea nu explică în mod adecvat de ce se prăbușesc civilizațiile. Toate
marile civilizații rezistă la dezastre naturale, persistă prin epidemii și se
apără cu succes de atacuri.
Abia atunci când își pierd puterea, rezistența și
capacitățile de adaptare pentru a face față crizelor externe, acestea intră în
declin și cad.
Întrucât teoriile cauzelor externe nu explică
suficient de bine de ce cad civilizațiile, trebuie să ne îndreptăm atenția
către cauzele interne ale colapsului și să investigăm ce determină o
civilizație să slăbească - să putrezească din interior și să ajungă în cele din
urmă la un punct în care o criză externă devine proverbiala picătură care îi
rupe spinarea.
„O mare civilizație nu este cucerită din exterior până
când nu se distruge pe sine din interior”, scria marele istoric american Will
Durant.
În secolul al XX-lea, Sir John Bagot Glubb, mai bine
cunoscut sub numele de Glubb Pașa, a scris un eseu puțin cunoscut, intitulat
„Soarta imperiilor și căutarea supraviețuirii”.
În acest eseu, el a avansat teza că civilizația se
aseamănă cu organismele biologice, în sensul că au o durată de viață naturală
și trec printr-o serie de etape marcate de creștere, declin și, în cele din
urmă, de moarte.
Urmărind evoluția acestor etape, putem obține o mai
mare claritate în ceea ce privește modul în care, și de ce, civilizațiile se
distrug din interior și o mai bună înțelegere a destinului civilizației
noastre.
Sau, așa cum scria Glubb Pașa: „... experiențele rasei
umane au fost înregistrate timp de aproximativ 4.000 de ani. Dacă încercăm să
studiem o astfel de perioadă de timp în cât mai multe civilizații posibil, se
pare că descoperim aceleași modele care se repetă constant în condiții foarte
diferite de climă, cultură și religie. Se pare că așteptarea de viață a unei
mari civilizații începe cu o explozie violentă și, de obicei, neprevăzută de
energie. și se termină cu o coborâre a standardelor morale, cinism, pesimism și
frivolitate”.
Potrivit lui Glubb, prima etapă din durata de viață a
unei civilizații este epoca pionierilor.
În această epocă, o populație mică, dar determinată,
de inovatori, războinici și exploratori, pune bazele unei noi civilizații.
„Bărbații își croiesc drum prin junglă, escaladează
munții sau înfruntă oceanele Atlantic și Pacific în mici coclauri... Săraci,
rezistenți, adesea pe jumătate înfometați și prost îmbrăcați, ei abundă și de
curaj, energie și inițiativă, depășesc orice obstacol și par să dețină
întotdeauna controlul asupra situației".
După ce se stabilesc pe teritoriul nou găsit sau
cucerit, pionierii construiesc mici orașe și așezări, exploatează resursele
naturale ale regiunii și încep să își concentreze energiile asupra fabricării,
producției și comerțului.
Se încheie astfel epoca pionierilor, în care începe
Epoca Comerțului – următoarea etapă din durata de viață a unei civilizații.
În Epoca Comerțului, se construiesc centre urbane mai
mari, se stabilește infrastructura publică și, cu sumele uriașe de bogăție
create din producție și comerț, se finanțează din belșug artele și se
construiesc monumente, palate, muzee, minuni ale lumii și alte asemenea
edificii culturale.
În această epocă, o civilizație atinge ceea ce Glubb a
numit „The High Noon of prosperity”, adică „Amiaza mare a prosperității” -
vârful său de bogăție și glorie.
În pofida magnificenței Nobilimii de la High Noon of
Prosperity (Amiaza mare de Prosperitate) sunt plantate semințele colapsului
civilizațional.
Pentru că la scurt timp după ce atinge apogeul,
civilizația trece în Epoca bogăției, iar bogăția imensă începe să corupă
civilizația.
Egoismul, lăcomia și vanitatea dezrădăcinează
virtuțile de dedicare, sacrificiu și datorie, care erau norma în epocile
trecute.
În loc să privească banii ca pe un produs secundar al
unei munci grele și al unei acțiuni virtuoase, oamenii caută banii de dragul
lor și îi văd ca pe un „be all and end all” (fii tot și pune capăt tuturor) -
biletul spre mântuire.
Și astfel, zeul Mammon , simbol al influenței
degradante din punct de vedere moral a bogăției, își face apariția pe scena
istorică.
Prima direcție în care bogăția dăunează civilizației
este una morală...
Obiectivul tinerilor și al ambițioșilor nu mai este
faima, onoarea sau serviciul, ci banii...
Moralistul arab Ghazali (1058-1111) se plânge „...[că
studenții] nu mai merg la facultate pentru a dobândi învățătură și virtute, ci
pentru a obține acele calificări care le vor permite să se îmbogățească.”
Mai mult, în Epoca bogăției, accesul la lux, plăceri
și confort abundă și chiar și oamenii de rând posedă bogăția și timpul liber
pentru a se răsfăța cu ele.
„O societate răsfățată începe să putrezească pe
dinăuntru”, explică William Ophuls.
Adaptându-se la abundență, oamenii devin incapabili să
suporte chiar și forme ușoare de greutăți și suferințe și, așa cum spune
proverbul adesea repetat, vremurile bune creează oameni slabi.
„Prosperitatea a copt principiul descompunerii”.
Edward Gibbon a explicat ce s-a petrecut la Roma.
Declinul civilizațional care are loc în Epoca bogățiilor este accelerat și mai
mult de o preocupare tot mai mare pentru bunăstare.
Deoarece nu există lipsă de bogăție, atât oamenii de
rând, cât și conducătorii solicită statului să își folosească monopolul de a
lua bani de la unii cetățeni (dedicați muncii - N.G.L) pentru a le oferi altora
(neimplicați în muncă - N.G.L) asistență medicală, educație, locuințe,
asigurări sociale și ajutoare guvernamentale.
Și așa cum scrie Ophuls: „Bunăstarea favorizează un
sentiment de îndreptățire, precum și sentimentul că nimeni nu ar trebui să fie
lăsat în urmă. Rezultatul este un stat asistențial cu o listă de clienți din ce în ce mai mare
și o povară tot mai mare de subvenții, împreună cu o pierdere corespunzătoare a
responsabilității personale și a independenței.”
De exemplu, la apogeul bogăției Romei, între domnia
împăratului Augustus și a împăratului Claudius,
aproape unul din trei cetățeni era asistat social și aproximativ 200.000
de familii primeau grâu gratuit de la stat.
O generație sau cam așa ceva mai târziu, Roma și-a început procesul
ireversibil de declin.
Poate că este incorect să ne imaginăm că statul
asistențial este punctul culminant al realizărilor umane.
S-ar putea dovedi a fi doar încă o piatră de hotar
obișnuită în povestea vieții unui imperiu îmbătrânit și decrepit .
Cu plasa de siguranță a bunăstării și cu o abundență
de bogăție, populația nu mai are nevoie să își dedice majoritatea orelor de
veghe pentru a-și asigura necesitățile vieții.
Prin urmare, mulți își îndreaptă atenția către
activități intelectuale.
Epoca bogăției face loc Epocii intelectului, iar
civilizația își continuă declinul.
Puțini ar nega beneficiile imense pe care activitățile
intelectuale le conferă individului și Societății în general, însă, ca în cazul
majorității lucrurilor din viață, poate exista prea mult dintr-un lucru bun.
Iar una dintre caracteristicile Epocii intelectului
este că o abordare raționalistă excesiv de unilaterală a vieții saturează
civilizația.
Parafrazându-l pe Nietzsche , în Epoca Inteligenței
raționalitatea este transformată într-un tiran, iar rațiunea este văzută ca
singurul mijloc de a descoperi adevărul.
Ca urmare, adevărurile simbolice morale și adesea
iraționale încorporate în mit și religie sunt aruncate în civilizație care
pierde pilonii pe care a fost construită.
Nietzsche, de exemplu, a implicat raționalitatea
extremă exemplificată de Platon și Socrate „...ca fiind un «simptom al
degenerării un instrument al disoluției grecești»” și, după cum a continuat el:
„Fără mit... orice cultură își pierde puterea naturală sănătoasă și creatoare”
sau așa cum scriau istoricii Will și Ariel Durant: „Chiar și istoricul sceptic
dezvoltă un respect umil pentru religie, întrucât o vede funcționând și aparent
indispensabilă, în fiecare țară și epocă.... Sufletul unei civilizații este
religia sa, iar aceasta moare odată cu credința sa.”
Alături de declinul religiei și al miturilor, epoca
Inteligenței este caracterizată și de ascensiunea unor intelectuali extrem de
raționali și critici, care prosperă în disecarea și demolarea sistemelor
dominante de credințe și valori.
Referindu-se la epoca intelectului la Roma, istoricul
Edward Gibbon scria:
„O mulțime de critici, de compilatori, de comentatori,
întunecă fața învățăturii în declinul Geniului a fost urmată curând de
coruperea gustului, pe măsură ce aceste teorii critice se răspândesc, codurile
morale tradiționale cedează locul relativismului moral, iar credința că viața
are sens este înlocuită de nihilismul existențial”.
O majoritate a oamenilor ajunge să creadă că nu există
un adevăr obiectiv, că nimic nu este în mod inerent moral sau valoros și că nu
există niciun sens pentru procesul istoric, nici pentru viață.
Și, după cum scrie William Ophuls: „datorită
lucrărilor de demolare efectuate de intelectuali, societatea este din ce în ce
mai lipsită de valori - adică nu mai crede în mare lucru sau nu mai ia nimic în
serios”.
Elanul inițial, nucleul moral și idealul călăuzitor al
civilizației sunt acum o amintire îndepărtată.
În urma acestei demolări intelectuale, se instalează
Epoca Decadenței - etapa finală a vieții unei civilizații.
„Fără un ideal călăuzitor sau un nucleu moral general,
există dezorientare, confuzie și decădere morală pe scară largă. Masele trăiesc
vieți goale și lipsite de sens, de la care caută să se elibereze înecându-se în
plăceri josnice, dezvoltând dependențe și adoptând escapismul ca mod de viață. Oamenii devin din ce în ce
mai incapabili să facă distincția între adevărat și fals, bine și rău, corect
și greșit, astfel că aleg adesea ceea ce le distruge viața și le face rău.
Frumusețea și geniul sunt abandonate în favoarea banalității, a urâtului și a
vulgarității. Virtuțile sunt considerate vicii, iar viciile virtuți. Procesul
de individualizare și de căutare a măreției este abandonat în favoarea unui
conformism apatic. Și, ca urmare, boala mintală devine normă. Vigoarea,
virtutea și moralul original al societății au fost în întregime șterse. Putredă
până în măduva oaselor, societatea își așteaptă prăbușirea, rămânând de
stabilit doar data”.
Referindu-se la decadența care a început să infecteze
Roma în primul secol AD., istoricul roman Liviu
explică:
„În secolul I Roma a fost la început, când era săracă
și mică, un exemplu unic de virtute austeră; apoi s-a corupt, s-a stricat, s-a
putrezit prin toate viciile; astfel, încetul cu încetul, am fost aduși în
starea actuală în care nu suntem capabili nici să suportăm relele de care
suferim, nici remediile de care avem nevoie pentru a le vindeca”.
Glubb Pașa se face ecoul concluziei multor alți
istorici, afirmând că nu există scăpare de etapele progresive ale vieții unei
civilizații.
Datorită legilor naturii umane, fiecare generație se
va modifica în moduri previzibile pe baza condițiilor generate de generațiile
anterioare.
Dacă acesta este cazul, suntem forțați să luăm în
considerare ceea ce William Ophuls numește o concluzie „neplăcută”: „
...civilizația nu este inițial setată pentru autodistrugere, însă civilizațiile
pot fi dirijate spre autodistrugere”.
Pentru că de-a lungul istoriei, clasele conducătoare,
sau clasele politice - printr-o combinație de proastă gestionare și corupție -
au jucat un rol proeminent în declinul și căderea civilizațiilor.
Ce
spune Biblia despre sfârşitul lumii
Biblia, în cartea Apocalipsa, are numeroase referiri
şi elemente profetice asupra momentului în care va avea loc sfârşitul lumii.
Conceptul de Apocalipsă se regăsește în aproape toate
religiile, fie că vorbim de creştinism, budism, hinduism sau islamism,
principala idee a acestui concept este că vechea lume va fi distrusă de
propriile păcate.
„În zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii
vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, mândri, defăimători,
neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească,
neînduplecaţi, vorbitori de rău, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,
trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de
Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).
În cadrul creştinismului, sfârşitul lumii este
menţionat în Apocalipsa lui Ioan, ultima carte din Noul Testament, însă multe
alte referiri la Sfârşitul Lumii pot fi regăsite şi în alte părţi din Biblie,
deşi nimeni nu ştie când va avea loc. „Despre ziua aceea şi despre ceasul
acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“
(Matei 24:36).
*
NOTE, de Adrian Grauenfels:
Sir John Bagot Glubb, supranumit Glubb Pașa, (născut
la 16 aprilie 1897, Preston, Lancashire, Anglia - decedat la 17 martie 1986,
Mayfield, East Sussex), ofițer al armatei britanice care, în perioada 1939-56,
a comandat Legiunea Arabă, o armată de triburi arabe în Transiordania și în
statul succesor, Iordania. Fiu al unui ofițer al armatei britanice, Glubb a
urmat cursurile Academiei Militare Regale și apoi a avansat constant în armata
britanică. A servit în Europa în Primul Război Mondial și apoi s-a oferit
voluntar pentru serviciul în Irak. În 1926 a demisionat din armata britanică
pentru a deveni inspector administrativ al guvernului irakian; a părăsit acest
post în 1930 și s-a angajat ca brigadier în Legiunea Arabă din Transiordania, o
forță de poliție internă angajată înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.
Glubb a devenit comandantul acesteia în 1939 și a transformat-o într-o armată
disciplinată care a sprijinit Aliații în cel de-al Doilea Război Mondial. După
1951, a ridicat o gardă națională pentru a apăra granița Iordaniei împotriva
raidurilor israeliene. Presiunea arabă de a elimina influența britanică în
Orientul Mijlociu a dus la demiterea sa în 1956. A fost numit cavaler în acel
an.
William Ophuls, pseudonimul lui Patrick Ophuls,
(născut în 1934) este un politolog, ecologist, cercetător independent și autor
american. Este cunoscut pentru rolul său de pionierat în mișcarea ecologistă
modernă. Lucrările sale se concentrează pe unele dintre implicațiile ecologice,
sociale și politice ale civilizației industriale moderne.
***
O producție SAGA 2023. Surse - (Academia
ideilor) https://youtu.be/BtOgZeA8YGI?t=6. link direct:
https://www.jurnal-israelian.com/_files/ugd/62b9aa_cb4b66785022424eb5eb964d6fbe33cd.pdf
sau pe site:
https://www.jurnal-israelian.com/ ;
https://mail.yahoo.com/d/folders/4/messages/34112
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu