de trei ori TRĂDARE

Privire sub Coroană - 23 august 1944 –

de trei ori TRĂDARE (1)

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu

Miercuri, 23 August 2017 22:05

23.8.44 Beneficiarii Actului de la 23 August 1944, l-au calificat drept act de salvare naţională. Regele Mihai a primit pentru această „bravură", de la „tătucu" Stalin, cea mai înaltă decoraţie rusă: „Ordinul Victoria". Victoria cui? Se pretinde (ceea ce este adevărat) că prin acest act, soarta războiului a depins de aliaţi, şi că a fost scurtat cu aproximativ o jumătate de an. Criticii în totalitate, califică actul de „înaltă trădare", de „gravă eroare politică" şi susţin că România nu trebuia să capituleze înainte de a fi semnat un armistiţiu. Acest armistiţiu trebuia semnat doar de mareşalul Antonescu. Actul de la 23 August 1944, asumat direct de regele Mihai a fost de fapt o capitulare necondiţionată cu consecinţe imediate: 130.000 de soldaţi români prizonieri: deportaţi 20.000 de români şi alţi 72.000 de români de origine germană, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, angajate în lupta alături de sovietici, pierderea libertăţii şi bolşevizarea cu forţa. Procedându-se la arestarea mareşalului şi la capitularea întregii armate înaintea semnării aricărui armistiţiu, am pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor României şi ne-am dezonorat singuri, iar mareşalul în loc să fie tratat ca mareşalul Mannerheim al Finlandei, ca un erou, a fost considerat trădător şi criminal de război.

Prin „armistiţiul" regelui Mihai, dictat de Moscova la 12 Septembrie 1944, în loc de 300 de milioane impuse, prin guvernul „frăţesc comunist", sovieticii au furat României cel puţin 3 miliarde de dolari în produse. Şeful Statului Major britanic Allen Brootie, susţinea că prin actul regelui de la 23 August 1944, România a deschis larg porţile sovieticilor, contribuind direct la ocuparea Europei de Răsărit de către aceştia. Ar fi fost foarte bine ca ex-regele Mihai să fi dat poporului român explicaţia actului comis la 23 August 1944, în cei 73 de ani scurşi de atunci. Pentru a reconstitui evenimentele din acea zi fatidică vom apela la concluziile extrase din documente, depoziţii şi mărturii.

Scriitorul Nicolae Baciu în lucrarea „Agonia României 1944-1948 „ prezintă câteva aspecte concludente asupra desfăşurării evenimentelor din august 1944, astfel :

1. Mareşalul Antonescu a cerut audienţă la Palat, tocmai pentru a anunţa că va semna armistiţiul.

2. Actul de la 23 August 1944 este actul personal al regelui. Nici unul din reprezentanţii partidelor istorice nu au ştiut ce s-a petrecut la palat şi deci n-au fost prezenţi.

3. Nici Iuliu Maniu, nici Dinu Brătianu nu au fost consultaţi asupra formării guvernului Sănătescu.

4. Nici lui Maniu şi nici lui Brătianu nu i s-a oferit să formeze guvernul.

5. Lucreţiu Pătrăşcanu şi partidul său comunist a avut un rol mult mai important în actul de la 23 August 1944, decât se ştia şi se credea, cu toată neînsămnătatea P.C.d.R.

Având aceste importante precizări, să încercăm raţional analiza lor.

Secretarul particular al regelui Mircea Ioaniţiu, consemnează: „Cert este că în dimineaţa de 23 August, am fost trezit din somn de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea ca regele să-l primească pe el şi pe mareşal în audienţă în acea zi" (afirmaţie controversată - n.r.). În „Curierul" din 13 Octombrie 1944, generalul Aurel Aldea, mărturiseşte: „Ziua de 23 August, o zi de salvare pentru ţară, ne-a găsit nepregătiţi din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era plănuită pentru 26 August, dar, în dimineaţa zilei de 23 August, am fost informat de rege că în după-amiaza aceleiaşi zile el va acorda o audienţă mareşalului Antonescu şi lui Mihai Antonescu... Mareşalul Antonescu a comunicat, în cursul audienţei, decizia sa de a încheia armistiţiul, adăugând că el a şi vorbit cu ministrul Clodius în legătură cu aceasta. Aceasta ar fi avut drept urmare ocuparea întregii ţări de către nemţi şi, poate, arestarea şi deportarea regelui şi a celor ce sprijineau acţiunea sa. Audienţa la care participa şi generalul Sănătescu, a fost brusc întreruptă de rege, care pentru câteva minute, a venit să ne comunice nouă celor ce rămăsesem într-o cameră alăturată, decizia de armistiţiu a mareşalului. După ce ne-am sfătuit puţin, am ajuns la concluzia că, fără să mai aşteptăm ziua de 26 August, şi cu riscul vieţii, trebuia să-l arestăm imediat pe mareşal şi pe Mihai Antonescu".

Patriotul şi istoricul român Gheorghe Brătianu în depoziţia sa făcută la procesul mareşalului Antonescu în 1946, spune: „În ziua de 23 august 1944, dimineaţa am fost trimis la Snagov de către şefii partidelor de opoziţie, care mi-au dat însărcinarea să vorbesc cu domnul mareşal pentru încheierea imediată a armistiţiului. Aceasta, în urma evenimentelor petrecute pe frontul din Moldova. Am executat această însărcinare. Am fost la Snagov şi am vorbit cu domnul mareşal şi cu domnul MIHAI Antonescu. Adaug că înaintea mea fusese în acelaşi scop şi domnul Ion Mihalache. În timpul cât se discuta, domnul Mihai Antonescu şi domnul mareşal au avut iniţiativa unei audienţe la Palat şi chiar s-a telefonat, fiind eu de faţă, acolo, în acest scop.

Domnul mareşal mi-a cerut asentimentul scris al şefilor de opoziţie pentru ca să încheie armistiţiul în condiţiile care erau cunoscute şi mi-a spus, îmi aduc aminte, că dacă va obţine acest asentiment în scris, indiferent de părerea nemţilor, el va încheia armistiţiul. Mi-a cerut să-i aduc răspunsul scris înainte de ora 15. Eu l-am asigurat că-l voi aduce înainte de ora 15. M-am înapoiat la Bucureşti. A survenit o oarecare întârziere până să se poată întruni cei trei şefi de partide. Am comunicat acestora răspunsul domnului mareşal. Au fost de acord să dea asentimentul în scris, ce urma să se dea în cursul zilei. Dar m-au autorizat să comunic mareşalului înainte de ora 15 că poate face uz de acest asentiment în audienţa de la ora 16 la Palat . Când am fost la Snagov mi s-a spus de întrevederea cu ministrul german Clodius şi ştiu că era vorba ca domnul mareşal să semneze armistiţiul."

Versiunea din „memoriile" lui Gheorghe Brătianu, completează de fapt depoziţia - sub jurământ - din procesul Antonescu. Argumentul că cei trei lideri politici „nu au putut fi găsiţi", cade fiindcă ei îl însărcinaseră pe Gheorghe Brătianu să meargă la Snagov să trateze cu mareşalul. Nu poate fi vorba de refuzul lor de a confirma în scris acordul lor mareşalului pentru încheierea armistiţiului, fiindcă doar ei cereau să semneze armistiţiul. Actul regelui Mihai este rezultatul tensiunii create între el şi mareşal. În această privinţă domnul Mircea Ioaniţiu ne atrage atenţia că: „Îngrădirile pe care le pusese regelui erau umilitoare. El nu putea să-şi aleagă prietenii sau să numească demnitarii la curtea regală fără asentimentul mareşalului. Mareşalul considera pe regele Mihai drept un copil, incapabil să judece..."

Aşadar, sătul de tutela lui Antonescu, regela s-a hotărât (sfătuit fiind) să facă el „armistiţiul", fiindcă: „Dacă-L lăsăm pe Ion Antonescu să facă el singur armistiţiul, ne va ţine iar sub papuc". Concluzia ce se impune este clară: mareşalul Antonescu a fost arestat nu pentru că interesele ţării o cereau (în faţa pretinsului refuz de a semna armistiţiul), ci pentru a scăpa de „tutela", de sub „papucul" lui. În special, Envoy Averell Harriman, ex ambasadorul american, la Moscova, ne spune că „Mareşalul Antonescu se decisese să încheie armistiţiul, numai că i-a luat-o înainte regele".

Să aruncăm o privire asupra depoziţiei lui Maniu la procesul mareşalului: „În dimineaţa de 23 August l-am rugat pe domnul Gheorghe Brătianu să-l vadă pe domnul mareşal. Domnul Gheorghe Brătianu mi-a comunicat că l-a găsit pe domnul mareşal într-o dispoziţie mai bună pentru încheierea armistiţiului. Această ştire ne-a înviorat. Am căpătat speranţa că se va ajunge la încheierea armistiţiului. Această ştire am comunicat-o la Palat". În seara de 22 August 1944, mareşalul Antonescu a convocat pe ministrul german Clodius şi în prezenţa generalului Pantazi, ministrul de război, i-a adus la cunoştinţă că România a cerut armistiţiu. Redăm în întregime telegrama ambasadorului britanic la Ankara, trimisă la Londra la ora 3:26 p.m. la 23 August 1944: „This telegram is of particular secrecy and should be retained by the authorised recipient and not passed on". Această telegramă este expediată de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara, cu menţiunea că ea este telegrama trimisă de ambasada turcă din România, premierului turc Saracoghe.

Condiţiile propuse de Antonescu şi acceptate de Stalin erau:

1. Guvernul român acordă armatei germane un termen de 15 zile pentru părăsirea României.

2. Valoarea despăgubirilor de război să fie fixată în raport cu greutăţile financiare ale României şi de situaţia ei economică.

3. Să se respecte o zonă liberă, în care guvernul român să funcţioneze nestânjenit de trupe străine. (From Angora to Forign Office) Sir. H. Knatchbull-Hugessen, D.3.26. p.m. GMT. 23 rd., No.1386, August 1944. R. 4.35. p.m. DBST. 23 rd. August, 1944.

22 nd August. 1944.

Repeated to Washington No.247

M.E. Min. No. 438.

Most immediate dedip

TOP SECRET

President of the Council has just sent for me to communicate to me telegram received from the Turkish representative in Bucharest.

Following is substance.

[Begins].

2. I have seen President of the Council. The situation is very grave. In two days the Russians will have occupied Bessarabia. They are also advancing in other countries. Can Turkey mediate between ourselves and belligerent. Anglo-American armies? I have the consent of the Marshal[1], the King and heads of all the opposition parties. I appeal for an answer within 24 hours from the Britsh and United States Governments to the following points.

(1) Will despatch a Roumanian delegate to Moscow for conclusion of an armistice.

(2) Put ourselves in contact with Russians and Anglo-Americans at the same time to fix armistice conditions.

(3) Discuss armistice conditions in Cairo with Allies.

(4) The President of the Council of Roumania is desirous of knowing which of three alternatives would be preferred by Anglo-Americans.

[Ends]

3. Turkish President of the Council has informed me, Soviet Ambassador and is informing United States representative.

4. Foreign Office please pass to Moscow and Caserla as my telegrams Nos.72 and 44 respectively, and also to Rome for Lord Moyne as my telegram No.22.

[Repeated to Moscow telegram No.2640 Caserla telegram No.425 and Rome telegram No.388.]

O.T.P.

Această telegramă este expediată de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara cu menţiunea că ea este telegrama trimisă de ambasada turcă din România primului ministru turc Saracoglu. Traducerea în limba română:

„Primul ministru m-a informat astăzi că a primit o telegramă de însărcinatul cu afaceri turc la Bucureşti în sensul următor:

M-am întâlnit chiar acum cu primul ministru. El mi-a spus că situaţia este foarte serioasă. În două zile întreaga Basarabie va fi ocupată de ruşi. Noi dorim ca dv. să acţionaţi ca intermediarii noştri pentru a obţine un armistiţiu. Vorbesc în deplin acord cu regele, cu mareşalul şi cu toţi liderii opoziţiei. Vă rog să obţineţi în interval de 24 de ore răspunsul guvernelor britanic şi american la următoarele:

Primul ministru al României ar dori să ştie care dintre cele trei alternative este preferată de guvernele britanic şi american:

(1) trimiterea unui reprezentant român la Moscova pentru a încheia un armistiţiu;

(2) intrarea simultană în legătură cu americanii, britanicii şi ruşii pentru a stabili condiţiile unui armistiţiu;

(3) discutarea condiţiilor armistiţiului la Cairo cu aliaţii. Primul ministru a spus că ar fi recunoscător dacă l-aş informa cât mai curând posibil despre opiniile guvernelor englez şi american".

Se mai poate îndoi cineva astăzi în faţa acestor documente că mareşalul ceruse şi era gata să semneze armistiţiul? O altă telegramă ultrasecretă, citată de Nicolae Baciu în Yalta şi crucificarea României, este răspunsul la această cerere de armistiţiu: Telegrama 2646 din 23 august 1944: Londra cere ambasadorului ei la Moscova, Clark Kerr, ca în cazul acordului sovietic, să răspundă imediat lui M. Antonescu, prin preşedintele consiliului de miniştri turc, ca românii să trimită imediat o delegaţie la Moscova, fie printre liniile frontului, fie prin Turcia.

La 1 Septembrie 1944, ambasadorul britanic la Stokholm, Sir W.Mallet, trimite telegrama cu Nr. 985, prin care anunţă Londra că ministrul Suediei la Bucureşti a comunicat (la cererea guvernului român) că un curier special pleacă la Stokholm pentru încheierea armistiţiului (confirmând deci cererea armistiţiului de către mareşal). Această telegramă a fost reţinută opt zile pe undeva... Merită să precizăm faptul că „reţinerea" acestei telegrame a coincis şi cu „reţinerea" telegramei de la Stokholm (sosită la 23 August 1944) de acceptare a ameliorării condiţiilor de armistiţiu propuse de Stalin. Telegrama n-a ajuns nici la mareşal, nici la Mihai Antonescu..., a ajuns se pare la Niculescu Buzeşti, care în momentul arestării lui Antonescu era la Palat în rândul complotiştilor , care nu doreau ca mareşalul să facă armistiţiul... fiindcă trebuia o capitulare necondiţionată.

De ce reprezentanţii partidelor politice n-au fost consultaţi? De ce aceiaşi lideri n-au fost prezenţi la Palat în 23 August? Cine a avut interesul ca ei să nu fie găsiţi (pentru că tocmai ei vroiau ca armistiţiul să fie încheiat de Antonescu) ? Cine erau cei cinci „sfătuitori intimi" ai regelui? Ce rol constituţional au jucat generalii Aldea şi Sănătescu? Dar Niculescu-Buzeşti, ginerele lui Barbu Ştirbei şi cumnatul lui Edward Boxshall (şeful Intelligence Service-ului în România), funcţionar la serviciul cifrului din cadrul Ministerului de Interne? Dar Mocsonyi-Stârcea, „maestrul de vânătoare"?

Cum se explică faptul că Niculescu-Buzeşti, trimis de rege să-i caute pe Maniu şi pe Brătianu, nu-i găseşte..., cu toate că ei aşteptau cu sufletul la gură veştile de la Palat. Nu este evident că Buzeşti nu vroia să-i găsească pe Maniu şi Brătianu? Este cert însă faptul că Buzeşti se afla în serviciul Moscovei. Se explică aşadar rolul important jucat de P.C.d.R. în complotul de la Palat. Asupra acestei chestiuni ne informează Aurică Simion în lucrarea Insurecţia naţională antifascistă armată din August 1944. Această carte oficială comunistă redă între altele consfătuirea de la 13/14 Iunie 1944 din Calea Moşilor. Dezbaterile la aceste consfătuiri relevau cu tărie clarviziunea politică a P.C.d.R., care prin reprezentanţii săi, a prezentat soluţii realiste pentru rezolvarea diferitelor probleme legate de pregătirea acţiunii insurecţionale, care erau însuşite şi alte forţe democratice.

„În noaptea de 13/14 iunie 1944 a avut loc, din iniţiativa partidului comunist, o şedinţă conspirativă a reprezentanţilor săi, Emil Bodnăraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, cu reprezentanţi ai palatului şi armatei: generalii Constantin Sănătescu şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Ioan Moesonyi-Stârcea, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti. Cu acel prilej, Emil Bodnăraş a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce acţiunea de răsturnare a lui Antonescu la o simplă lovitură de palat, înfăptuită de un grup restrâns de persoane, şi de a evita o participare mai largă a maselor la luptă. Emil Bodnăraş a prezentat planul partidului comunist, care prevedea răsturnarea prin forţă a dictaturii militare-fasciste, scoaterea ţării din războiul hitlerist şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. După vii discuţii, cei prezenţi au aprobat planul elaborat de P.C.R. Pentru pregătirea acţiunii armate s-a propus crearea unui comitet militar, din care să facă parte generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu-Răşcanu şi colonelul Dumitru Dămăceanu. La 15 Iunie, generalul Constantin Sănătescu a comunicat acordul regelui cu privire la cele de mai sus". S-a înţeles bine?

- Va urma -